Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1851/2016 AI generated

Securitate collaborator status: furnishing private-life intelligence as activity contrary to the communist regime

Case Number Decizia nr. 1851/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice reversed the Court of Appeal's dismissal of the administrative action, ordering the cassation of the lower court's decision and definitively finding that the defendant possessed the status of a collaborator with the former Security State (Securitate). The dispute, initiated by the National Council for the Study of the Securitate Archives (CNSAS), concerned whether the defendant's submission of handwritten informal notes to security authorities constituted collaboration under Romanian law, with the appellant challenging the lower court's finding that the reported information was public knowledge and thus legally irrelevant. The Supreme Court held that the legal requirements of O.U.G. nr. 24/2008, specifically Article 2(1)(b), were met because the defendant provided confidential information regarding individuals' private lives and negative political opinions, which were explicitly utilized by the authorities to restrict fundamental rights such as freedom of movement and expression, thereby negating the defense of notoriety.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2000, art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 84 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Securitate collaborator status: furnishing private-life intelligence as activity contrary to the communist regime: The dispute, initiated by the National Council for the Study of the Securitate Archives (CNSAS), concerned whether the defendant's submission of handwritten informal notes to security authorities constituted collaboration under Romanian law, with the appellant challenging the lower court's finding that the reported information was public knowledge and thus legally irrelevant. The Supreme Court held that the legal requirements of O.U.G. nr. 24/2008, specifically Article 2(1)(b), were met because the defendant provided confidential information regarding individuals' private lives and negative political opinions, which were explicitly utilized by the authorities to restrict fundamental rights such as freedom of movement and expression, thereby negating the defense of notoriety.

Keywords

AI generated
Securitate collaborator status freedom of expression and information legal status legal opinion fundamental rights administrative status

Cited Legislation

AI generated
art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008
a) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 488 alin.
art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2000
În esenţă, recurentul-reclamant a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea normelor legale incidente cauzei, instanţa de fond reţinând în mod netemeinic că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2000.
art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aceasta este de asemenea, îndeplinită câtă vreme informaţiile legate strict de opiniile şi viaţa privată a unor persoane erau divulgate Securităţii.
art. 84 alin. (2) C. proc. civ
(3) şi art. 84 alin. (2) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
pentru lipsa semnăturii consilierului juridic şi a delegaţiei acestuia, precum şi pentru neîncadrarea motivelor formulate în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.
art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008
Intimatul a mai precizat că, în ceea ce priveşte fondul cauzei, nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Prin Încheierea din data de 14 aprilie 2016, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi a admis în principiu recursul declarat de CNSAS, fixând termen pentru judecarea acestuia cu dezbateri contradictorii, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Main ground for the verdict, providing the legal basis for the cassation and re-adjudication of the case.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural rule applied to effect the cassation of the lower court's sentence and the adjudication of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1851/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 decembrie 2013, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei să constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii, având în vedere dispoziţiile art. 3 lit. z), art. 2 lit. b), art. 8 lit. a) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008.

1.2. Hotărârea Curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 2431 din data de 19 septembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea în tot a hotărârii şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe domnul A.

În esenţă, recurentul-reclamant a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea normelor legale incidente cauzei, instanţa de fond reţinând în mod netemeinic că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2000.

În realitate, informaţiile furnizate de intimatul-pârât prin notele informative din 28 august 1982, 30 august 1985, 27 iunie 1986, referitoare la comentariile anumitor persoane legate de nemulţumirea acestora faţă de nivelul de trai, are reprezentau o atitudine potrivnică regimului comunist, atrăgeau implicit expunerea persoanelor denunţate unor posibile acţiuni informative ale Securităţii.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aceasta este de asemenea, îndeplinită câtă vreme informaţiile legate strict de opiniile şi viaţa privată a unor persoane erau divulgate Securităţii.

2.1. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la data de 16 ianuarie 2015, intimatul a solicitat în principal constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

În motivarea excepţiei nulităţii recursului s-a arătat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 83 alin. (3) şi art. 84 alin. (2) C. proc. civ. pentru lipsa semnăturii consilierului juridic şi a delegaţiei acestuia, precum şi pentru neîncadrarea motivelor formulate în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Intimatul a mai precizat că, în ceea ce priveşte fondul cauzei, nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Informaţiile consemnate în notele informative au caracter de notorietate (erau cunoscute de toţi membrii colectivului), nu erau informaţii confidenţiale şi erau, de asemenea, cunoscute de organele securităţii deoarece cele două persoane vizate erau în atenţia organelor de Securitate. În plus, aceste informaţii erau evazive, nefiind apte să atragă nicio consecinţă asupra celor vizaţi.

2.2. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursului întocmit în cauză potrivit disp. art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 5 februarie 2016, în temeiul alin. (4) al aceluiaşi articol.

Niciuna dintre părţi nu a depus punct de vedere asupra raportului.

Prin Încheierea din data de 14 aprilie 2016, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi a admis în principiu recursul declarat de CNSAS, fixând termen pentru judecarea acestuia cu dezbateri contradictorii, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de colaborator a intimatului-pârât.

Prima instanţă a reţinut în baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii că în ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi declarat colaborator al Securităţii, întrucât, pe de o parte, informaţiile furnizate prin notele informative erau de notorietate, iar pe de altă parte, tocmai pentru că erau de notorietate nu au fost de natură să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) este colaborator al Securităţii persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În cauză, verificările au fost efectuate de CNSAS ca urmare a solicitării formulate în acest sens de SSPRD 1989, prin cererea înregistrată în 25 mai 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, intimatul având calitatea de luptător în Revoluţia din Decembrie 1989.

Din ansamblul materialului probator al cauzei, care include note informative semnate olograf de intimatul-pârât, note de analiză privind activitatea colaboratorului "A.", rezultă că informaţiile furnizate de pârât au fost apreciate ca utile de organele de securitate şi, în consecinţă, au fost exploatate prin măsurile dispuse conform "Planului de măsuri în dosarul de urmărire informativă din data de 14 iulie 1983 întocmit de lt. col. B. - SMB, Serviciul 210".

Contrar susţinerilor intimatului, preluate şi de judecătorul fondului, nu se poate reţine că informaţiile furnizate prin prima notă informativă erau de notorietate, deoarece persoana vizată depusese oficial actele de emigrare.

Informaţiile cuprinse în nota informativă din 26 august 1982 (dosar x - A.), anume: "În ultima vreme a continuat să răspândească zvonul că soţul vrea să divorţeze de ea şi să plece în SUA, având ca motiv refuzul ei de a emigra cu el, căci el nu mai suportă aerul nostru", nu pot fi apreciate ca fiind de notorietate.

Or, în perioada regimului comunist intenţia de a părăsi ţara definitiv era considerată o atitudine extrem de gravă, potrivnică regimului comunist, cunoscută fiind politica dusă de acest regim totalitar de îngrădire a liberei circulaţii.

Împrejurarea că informaţiile furnizate sunt lipsite de relevanţă datorită notorietăţii acestora este contrazisă de Nota ofiţerului la Nota informativă din data de 26 august 1982, prin care s-a dispus: "În baza indicaţiilor primite, informatorul ne-a furnizat materialul ce se exploatează spre documentare în S.: Dacă vizitează ambasade străine. Dacă comentează negativ politica statului nostru".

În ceea ce priveşte cea de-a doua notă informativă, deşi se susţine că informaţiile furnizate de pârât nu denotă activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist, totuşi, urmare acestei delaţiuni, persoana vizată a fost încadrată informativ, intimatul primind sarcina de a se informa în continuare despre atitudinea şi comportamentul celui în cauză.

Aşadar, este îndeplinită prima condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 cu privire la denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist.

A doua condiţie, care se referă la vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentare este, de asemenea, îndeplinită atâta timp cât pârâtul furniza Securităţii informaţii legate strict de opiniile şi viaţa privată a unor persoane.

Astfel, în cauză a fost încălcat dreptul la viaţa privată (prev. de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturilor Civile şi Politice) şi dreptul la libera exprimare (prev. de art. 28 din Constituţia României din 1965 şi art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, astfel că în temeiul disp. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va casa sentinţa recurată şi rejudecând cauza va admite acţiunea şi va constata calitatea de colaborator al Securităţii cu privire la A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei nr. 2431 din 19 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi constată calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL