Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1722/2014 AI generated

Inadmissibility of appeal against Central Electoral Bureau’s abstract interpretation of “political party with members in the European Parliament” under Law No. 33/2007

Case Number Decizia nr. 1722/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the challenged decision of the Central Electoral Bureau. The dispute concerned the interpretation of "political party with members in the European Parliament" under the European Parliament Elections Law, raised by a political party that claimed entitlement to direct representation in lower electoral bureaus after gaining a member in that body post-formation of the Central Electoral Bureau. The Court ruled that the contested act was a normative decision issued specifically for the uniform interpretation of the law, not a concrete administrative decision, and therefore fell outside the scope of judicial review under the applicable statute, which exempts such interpretative resolutions from appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 32 din Legea nr. 33/2007, art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 33/2007, art. 25 alin. (5) din Legea nr. 33/2007; Inadmissibility of appeal against Central Electoral Bureau’s abstract interpretation of “political party with members in the European Parliament” under Law No. 33/2007: La data de 31 martie 2014, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 33/2007, Biroul Electoral Central a adoptat, în temeiul art. 25 alin. (5) din acelaşi act normativ Hotărârea nr. 3H prin care a interpretat sintagma partid politic care are membrii în Parlamentul European.

Keywords

AI generated
electoral law judicial review European election political parties scope of applicable law interpretation of the law

Cited Legislation

AI generated
art. 32 din Legea nr. 33/2007
Totodată, Înalta Curte constată că deşi, contestatorul a invocat ca temei de drept al contestaţiei formulate dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 33/2007, nici Hotărârea Biroului Electoral Central nr.
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/2007
661C din 24 martie 2014, şi implicit dreptul de a avea un reprezentant în cadrul Biroului Electoral Central, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/2007.
art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 33/2007
La data de 31 martie 2014, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 33/2007, Biroul Electoral Central a adoptat, în temeiul art.
art. 25 alin. (5) din Legea nr. 33/2007
În acest context, Înalta Curte consideră necesar a sublinia distincţia pe care o face legiuitorul, în art. 25 alin. (5) din Legea nr. 33/2007, între actele emise de Biroul Electoral Central în exercitarea atribuţiilor ce-i revin potrivit legii, respectiv hotărâri şi decizii.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1722/2014

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 3H din 31 martie 2014, Biroul Electoral Central a stabilit că prin partid politic care are membri în Parlamentul European se înţelege acel partid politic care are cel puţin un membru în Parlamentul European la data comunicării de către Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit art. 24 alin. (4) ultima teză din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, (în continuare Legea nr. 33/2007) a listei partidelor politice şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au membrii în Parlamentul European.

Împotriva Hotărârii nr. 3H din 31 martie 2014 a Biroului Electoral Central, în temeiul art. 32 din Legea nr. 33/2007, a formulat contestaţie Partidul A., solicitând instanţei să dispună punerea în aplicare a exercitării drepturilor prevăzute de lege conform statutului de partid europarlamentar pe care-l deţine la acest moment A., şi să dispună comunicarea acestui statut al A. către Birourile Electorale Judeţene, Tribunalelor Teritoriale, precum şi Judecătoriilor Sectoarelor Municipiului Bucureşti în vederea aplicării prevederilor legale incidente, pentru ca A. să aibă reprezentanţi în Birourile Electorale şi în cadrul secţiilor de votare.

În susţinerea contestaţiei, A. arată că, la 23 martie 2014, ulterior constituirii Biroului Electoral Central, prin înscrierea în partid a dlui. B., a dobândit calitatea de partid europarlamentar, fapt adus la cunoştinţa atât Autorităţii Electorale Permanente, prin adresa nr. 294 din 23 martie 2014, cât şi Biroului Electoral Central, prin adresa nr. 661C din 24 martie 2014, şi implicit dreptul de a avea un reprezentant în cadrul Biroului Electoral Central, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/2007.

În condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut explicit în Legea nr. 33/2007, o reglementare pentru situaţia în care un partid dobândeşte calitatea de partid europarlamentar la o dată ulterioară constituirii Biroului Electoral Central, consideră contestatorul că partidului trebuie să i se aplice un regim juridic identic cu cel al celorlalte partide care au reprezentanţi în Parlamentul European, respectiv completarea Birourilor electorale judeţene, Birourilor electorale pentru secţiile de votare din străinătate, birourilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi Birourilor electorale ale secţiilor de votare cu câte un reprezentant al A., în mod direct fără aplicarea procedurii tragerii la sorţi, reglementată de altfel expres de legiuitor, dar pentru partidele care nu au reprezentanţi în Parlamentul European.

Mai susţine contestatorul că din motivarea hotărârii contestate reiese concluzia că A. trebuie să i se aplice un regim juridic identic cu cel al celorlalte partide care au reprezentanţi în Parlamentul European, însă din dispozitiv reiese contrariul şi anume că A. nu se circumscrie noţiunii de partid politic care are membrii în Parlamentul European, în mod practic existând o contradicţie între expozitivul hotărârii şi dispozitivul acesteia, aspect ce ridică problema interpretării intenţiei emitentului acestei hotărâri.

Consideră contestatorul că o interpretare conform căreia dobândirea calităţii de partid europarlamentar după momentul constituirii Biroului Electoral Central nu ar avea nici un efect asupra desemnării reprezentanţilor în componenţa tuturor celorlalte Birouri electorale subsecvente Biroului Electoral Central, ar reprezenta practic o sancţiune aplicată acelui partid şi nu exercitarea unor drepturi legale, dobândite ca urmare a îndeplinirii condiţiei impuse de legiuitor.

În acest context, contestatorul susţine că, dacă în ceea ce priveşte componenţa Biroului Electoral Central, momentul constituirii BEC, deşi nu este prevăzut distinct în lege acest lucru, poate fi interpretat ca termen de decădere pentru completarea acestuia cu reprezentanţi ai partidelor care au membrii în Parlamentul European, nu acelaşi lucru a prevăzut legiuitorul în ceea ce priveşte componenţa Birourilor electorale judeţene sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, Birourile electorale pentru secţiile de votare din străinătate şi nici în ceea ce priveşte componenţa Birourilor electorale ale secţiilor de votare. Intenţia legiuitorului a fost de a aplica un tratament diferit fiecărui tip de birou electoral singura condiţie fiind ca la momentul constituirii fiecărui tip de Birou în parte, dar independent unul faţă de celălalt, partidul respectiv să aibă calitatea de partid europarlamentar.

Analizând contestaţia formulată de A., în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

La data de 31 martie 2014, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 33/2007, Biroul Electoral Central a adoptat, în temeiul art. 25 alin. (5) din acelaşi act normativ Hotărârea nr. 3H prin care a interpretat sintagma partid politic care are membrii în Parlamentul European.

Aşadar, prin hotărârea contestată Biroul Electoral Central nu s-a pronunţat în concret asupra situaţiei contestatorului, scopul adoptării respectivei hotărâri fiind interpretarea în abstract a unei sintagme pe care legiuitorul a folosit-o în cuprinsul Legii nr. 33/2007, în vederea asigurării premizelor aplicării unitare a normelor de drept care fac referire la noţiunea de partid politic care are membrii în Parlamentul European, în întreaga procedura de desfăşurare a alegerilor pentru Parlamentul European.

În acest context, Înalta Curte consideră necesar a sublinia distincţia pe care o face legiuitorul, în art. 25 alin. (5) din Legea nr. 33/2007, între actele emise de Biroul Electoral Central în exercitarea atribuţiilor ce-i revin potrivit legii, respectiv hotărâri şi decizii.

Astfel, dacă deciziile sunt acte administrative pronunţate de Biroul Electoral Central în cadrul jurisdicţiilor specifice activităţii electorale, ceea ce presupun aplicarea legii la situaţii concrete, pentru care legiuitorul în respectul principiului liberului acces la justiţie, a reglementat proceduri specifice de contestare, hotărârile Biroului Electoral Central emise exclusiv pentru interpretarea unitară a legii, au fost exceptate de la un astfel de control, fapt ce rezultă din interpretarea teleologică a dispoziţiile art. 25 alin. (5), din Legea nr. 33/2007, potrivit cărora Hotărârile Biroului Electoral Central sunt general obligatorii.

Totodată, Înalta Curte constată că deşi, contestatorul a invocat ca temei de drept al contestaţiei formulate dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 33/2007, nici Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 3H/2014 şi nici argumentele invocate în susţinerea nelegalităţii respectivei hotărârii, nu vizează procesul de constituire a Biroului Electoral Central (mod de formare/componenţă BEC), aşa încât respectiva normă de drept este străină cauzei.

De altfel, este lesne de observat că prin contestaţia formulată contestatorul nu tinde în mod direct la dovedirea nelegalităţii hotărârii contestate ci la recunoaşterea pe cale incidentală, a unui statut, generat de înscrierea în partid la data de 23 mai 2014 a dlui. B., care să-i permită participarea la completarea birourilor electorale judeţene, birourilor electorale pentru secţiile de votare din străinătate, birourilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi birourilor electorale ale secţiilor de votare, în mod direct fără aplicarea procedurii tragerii la sorţi, ceea ce excede prezentului cadru procesual.

De altfel, toate argumentele invocate de contestator în legătură cu modul de aplicare a Legii nr. 33/2007, în raport de situaţia creată prin înscrierea în A. a europarlamentarului B., vor putea fi reiterate în susţinerea unor eventuale contestaţii referitoare la completarea birourilor electorale subsecvente Biroului Electoral Central.

În consecinţă, Înalta Curte, va respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 3H din 31 martie 2014, ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 33/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 3H din 31 martie 2014 a Biroului Electoral Central, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2014.

Procesat de GGC - GV