Public procurement: financial correction for negotiated procedure without prior announcement based on invalid exclusive rights defense
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision that rejected the claimant’s challenge against a 25% financial correction imposed for public procurement irregularities. The dispute centered on the claimant’s use of the negotiated procedure without prior public announcement to award a service contract for architectural design and engineering details for urban infrastructure rehabilitation, relying on the argument that the works were protected as exclusive rights. The court determined that this justification was legally insufficient because the specific architectural project did not qualify for protection under the Copyright Law as an original work, and the cited technical reasons did not fit the narrow statutory exceptions allowing non-competitive award. Consequently, the application of the negotiated procedure violated the principles of transparency and competition, failing to meet the requirements of Article 122(1)(b) of Government Emergency Order No. 34/2006 regarding public procurement, which restricts such procedures to cases involving technical, artistic, or exclusive rights that preclude competition.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 7 din Legea nr. 8/1996, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 122 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006; Public procurement: financial correction for negotiated procedure without prior announcement based on invalid exclusive rights defense: Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat respingerea recursului, arătând în esenţă că reclamanta, recurgând la procedura de negociere fără publicarea unui anunţ de participare pentru achiziţionarea serviciilor de proiectare detalii de execuţie, a justificat alegerea acelei proceduri de atribuire pentru motive care nu se încadrează în categoria celor menţionate la art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, nefiind vorba de situaţii legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 1715/2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 152 din 19 iunie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 152 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Piteşti a declarat recurs reclamanta A., în condiţiile art. 483 alin. (1) şi (3) Noul C. proc. civ..
2.1. Motivele de casare
În susţinerea recursului declarat, reclamanta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
2.2. Principalele argumente invocate
Astfel, reclamanta a învederat că aplicarea corecţiei financiare de 25% la valoarea contractului de servicii nr. 11670/2010 este nejustificată, reţinându-se în mod eronat că au fost încălcate prevederile art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 privind desfăşurarea procedurii de achiziţie publică, precum şi dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 8/1996 referitoare la operele originale ce constituie obiectul dreptului de autor.
În acest sens, reclamanta a arătat că a fost justificată recurgerea la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect "Servicii de proiectare şi inginerie - întocmire detalii de execuţie pentru obiectivul de investiţii Reabilitare şi modernizare străzi urbane, poduri, trotuare şi parcări în oraşul Costeşti".
De altfel, a precizat reclamanta, Organismul Regional a verificat şi avizat procedura de achiziţie publică, plata fiind aprobată şi decontată integral de către Autoritatea de Management.
3. Apărarea intimatului
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat respingerea recursului, arătând în esenţă că reclamanta, recurgând la procedura de negociere fără publicarea unui anunţ de participare pentru achiziţionarea serviciilor de proiectare detalii de execuţie, a justificat alegerea acelei proceduri de atribuire pentru motive care nu se încadrează în categoria celor menţionate la art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, nefiind vorba de situaţii legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate.
4. Procedura de soluţionare a recursului
4.1. Examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor încheierii din 28 noiembrie 2013, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
4.2. Cu privire la fondul recursului
4.2.1. Analiza motivelor de recurs invocate
Verificând considerentele hotărârii supuse recursului, Curtea constată că acestea îndeplinesc cerinţele art. 425 C. proc. civ., fiind analizate argumentele invocate prin cererea introductivă şi prezentate sintetic motivele de fapt şi de drept pentru care s-a reţinut netemeinicia acţiunii.
Astfel, a fost înlăturată în mod argumentat apărarea reclamantei referitoare la legitimitatea aplicării procedurii de negociere fără publicarea unui anunţ de participare, motivele pentru care contractul de servicii a fost atribuit fără competiţie către B. care a elaborat studiul de fezabilitate, analiza cost-beneficiu şi proiectul tehnic neîncadrându-se în prevederile art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 coroborate cu art. 7 din Legea nr. 8/1996.
Potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare atunci când, din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziţie publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, proiectul tehnic invocat nu se încadrează în protecţia prevăzută de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, în art. 7 şi 146 lit. c) - opere de arhitectură construite pe teritoriul României - reclamanta aplicând în mod eronat procedura atribuirii prin negociere, fără a asigura promovarea transparenţei procesului de achiziţie publică şi a concurenţei între operatorii economici.
De menţionat şi faptul că, deşi iniţial procedura de achiziţie publică a fost aprobată ulterior, în vederea implementării constatărilor şi recomandărilor Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi din 23 iulie 2012, s-a procedat la încheierea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiei financiare de 25%.
În consecinţă, Curtea constată că nu se regăseşte motivul de recurs invocat, privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind legală şi temeinică.
4.2.2. Soluţia instanţei de recurs
În raport de considerentele expuse mai sus, Curtea, făcând aplicarea art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 152 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2014.
Procesat de GGC - GV