University promotion criteria upheld; appeal against government regulations on publications and citations dismissed as unfounded

Decizia nr. 1706/2016

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/45/2013, reclamantul A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să dispună următoarele:

Anularea prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 457/2011 privind obligativitatea recomandărilor ca o condiţie de promovare.

Anularea prevederilor punctelor 2.1 şi 2.2 din Anexa 9 (Inginerie Electrică) din Ordinul MECTS nr. 6560/2012 referitoare la numărul minim de lucrări publicate;

Anularea prevederilor punctului 3.1 din Anexa 9 (Inginerie Electrică) din Ordinul MECTS nr. 6560/2012 referitoare la numărul de citări.

Obligarea MECTS la:

Modificarea punctului 2.1 din Anexa 9 (Inginerie Electrică) din Ordinul MECTS nr. 6560/2012 referitoare la locul publicării articolelor/lucrărilor ştiinţifice în sensul separării lucrărilor ştiinţifice publicate în reviste cotate ISI (singurele care au factor de impact) de cele publicate în volume indexate ISI, cu impunerea unor praguri de punctaj (nu de lucrări) pentru cele două categorii de lucrări;

Modificarea prevederilor punctului 3.1 din Anexa 9 (Inginerie Electrică) din Ordinul MECTS nr. 6560/2012 referitoare la numărul de citări.

Fixarea unei perioade de graţie şi reevaluarea tuturor cadrelor didactice universitare care ocupă posturi de conferenţiar universitar şi de profesor universitar după expirarea acestei.

Emiterea unui răspuns în legătură cu clarificările solicitate la punctul 2 din petiţia adresată acestei instituţii.

Despăgubiri reprezentând daune morale de 1 leu.

Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii. S-au invocat excepţiile tardivităţii, a lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, a lipsei de interes a reclamantului şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

La data de 11 octombrie 2013 pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (fostul Minister al Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului) a depus la dosar cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul Guvernului României solicitând respingerea acţiunii, invocând şi excepţia lipsei de interes a reclamantului.

Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului şi a lipsei de interes a reclamantului.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 175 din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel Iaşi, a respins excepţiile inadmisibilităţii, a tardivităţii, a lipsei de interes a reclamantului şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

A admis cererea de intervenţie voluntară accesorie în interesul Guvernului României formulată de Ministerul Educaţiei Naţionale.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, că excepţiile invocate de pârâţi sunt neîntemeiate, astfel:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, instanţa a reţinut că în cauză nu era necesar a se îndeplini prealabil sesizării instanţei o procedură în raport cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având în vedere dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 care stabilesc că orice persoană care se consideră victimă a unei discriminări se poate adresa direct instanţei cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

A fost respinsă şi excepţia tardivităţii, motivat de faptul că actele administrative contestate sunt acte cu caracter normativ iar nu individual aşa cum eronat s-a susţinut prin întâmpinarea depusă la dosar de Guvernul României.

Excepţia lipsei de interes a reclamantului a fost respinsă, acesta justificând interesul pentru calitatea sa de cadru didactic ce are vocaţie de a participa la un viitor concurs pentru ocuparea unui post didactic din învăţământul superior şi pe faptul că această participare ar fi utilă doar în situaţia în care ar fi stabilite alte criterii de evaluare decât cele stabilite prin actele administrative normative contestate.

Au fost respinse şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor motivat de faptul că aceştia au calitatea de emitenţi ai actelor a căror anulare se solicită.

Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că acţiunea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Un prim aspect invocat de reclamant în susţinerea pretenţiei dedusă judecăţii o constituie caracterul discriminatoriu al unor dispoziţii din H.G. nr. 457/2011 şi din Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului nr. 6560/2012 privind obligativitatea existenţei unor recomandări, a unui număr minim de lucrări publicate şi a unui număr minim de citări ca şi condiţii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior.

Cu rang de principiu, interzicerea discriminării este reglementată de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar în practica sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii:

Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasă, naţionalitate, etnic, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare H.I.V., apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu.

Tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

Tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare;

Tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice, dar O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prevede expres care sunt faptele şi actele de discriminare, precum şi criteriile de discriminare.

În cauza de faţă, reclamantul nu a dovedit faptul că anumite categorii sau anumite persoane beneficiază de un tratament preferenţial prin dispoziţiile din actele normative contestate, aceleaşi criterii pentru dobândirea titlurilor didactice aplicându-li-se tuturor candidaţilor.

Curtea a apreciat că aceste criterii sunt obiective şi au drept scop realizarea unei cât mai bune selecţii a candidaţilor din punct de vedere profesional.

Numărul de lucrări publicate şi numărul de citări este o confirmare a valorii ştiinţifice a lucrărilor elaborate, iar aprecierea întregii activităţi ştiinţifice şi didactice se poate realiza cel mai bine de către specialiştii ce îşi desfăşoară activitatea în fiecare domeniu în parte, modalitatea concretă aleasă este şi aceea a formulării unei recomandări.

S-a reţinut că dispoziţiile contestate nu aduc atingere nici principiilor transparenţei, a asigurării calităţii şi a echităţii, principii prevăzute în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Susţinerile privind lipsa de obiectivitate a persoanelor care formulează recomandările au fost apreciate ca fiind simple afirmaţii neprobate ce nu pot justifica înlăturarea cerinţei prevăzută în H.G. nr. 457/2011, cerinţă care este corespunzătoare scopului urmărit de emitentul actului normativ, respectiv acela de realizare a unei analize ample şi obiective a capacităţii specifice a fiecărui candidat în parte la momentul la care acesta solicită ocuparea unui post didactic sau de cercetare.

Potrivit dispoziţiilor art. 295 alin. (1) din Legea educaţiei, Guvernul a fost abilitat să stabilească metodologia-cadru de concurs în baza iniţiativei Ministerului Educaţiei Naţionale la propunerea C.N.A.T.D.C.U. iar potrivit dispoziţiilor art. 219 alin. (1) standardele minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice şi a gradelor profesionale se adoptă prin ordin al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Instanţa de judecată a fost chemată să se pronunţe exclusiv pe legalitatea acestor dispoziţii, ea neputându-se substitui autorităţii publice în stabilirea acestor criterii, neputând face aprecieri asupra oportunităţii alegerii făcute în condiţiile în care nu s-a probat că dreptul de apreciere al acestor autorităţi a fost exercitat discreţionar.

În ceea ce priveşte solicitarea de reevaluare a tuturor cadrelor didactice universitare care ocupă posturi de conferenţiari/profesori în conformitate cu noile standarde minimale, instanţa a reţinut că aceste persoane ocupă posturile în urma concursurilor desfăşurate cu respectarea procedurii şi a tuturor criteriilor stabilite la momentul susţinerii examenului. Reevaluarea capacităţilor profesionale ar duce la o încălcare a principiului neretroactivităţii dispoziţiilor legale şi i-ar priva pe aceştia de un drept câştigat.

A fost respinsă şi solicitarea privind obligarea la emiterea unui răspuns în legătură cu clarificările solicitate la pct. 2 din petiţia adresată, răspunsul autorităţii regăsindu-se în întâmpinarea depusă în acest dosar.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 175/2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi în consecinţă admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate, formal, în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a reluat situaţia de fapt expusă prin cererea de chemare în judecată fără a aduce veritabile critici sentinţei recurate în raport de dispoziţiile legale invocate.

Recurentul arată că a renunţat la punctele 3 şi 4.2 din acţiune în faţa instanţei de fond, iar cu referire la criteriul eliminatoriu de prezentare la concurs a unei scrisori de recomandare se apreciază că este un criteriu pur subiectiv, nemăsurabil, care dezavantajează persoanele ce nu pot procura astfel de recomandări, fiind descalificaţi, indiferent de valoarea celorlalte criterii.

Lipsa recomandării împiedică candidatul de a se prezenta la concurs, această condiţie căpătând putere de decizie mai mare decât comisia de concurs, fapt ce reprezintă o discriminare, iar singurul remediu de a evita influenţa unui subiectivism de acest gen este utilizarea doar a criteriilor obiective, măsurabile.

Cu privire la capetele de cerere 2, 4.1, 4.2, cu referire la locul publicării lucrărilor şi numărul minim de lucrări, mai precis punerea împreună a lucrărilor publicate în reviste ISI, a lucrărilor indexate ISI şi a brevetelor de invenţie, poate duce la situaţia în care o persoană poate fi promovată în funcţia de conferenţiar sau profesor universitar fără să fi publicat un singur articol în revista ISI, aceasta reprezentând o încălcare a principiului asigurării calităţii prevăzute de art. 13 şi art. 118 din Legea nr. 1/2001.

Impunerea unei limite minime pentru numărul de lucrări, încalcă principiile asigurării calităţii şi echităţii, a principiului nediscriminării, prevăzute de art. 3, art. 118 din Legea nr. 1/2011 şi O.G. nr. 137/2000.

Referitor la capătul de cerere 4.3, se arată că reevaluarea cadrelor didactice nu aduce atingere principiului drepturilor câştigate şi nici principiului neretroactivităţii legii, dar procedura normală este de a anunţa din timp introducerea noilor criterii şi acordarea unei perioade de graţie în care persoanele interesate pentru ocuparea postului respectiv să poată ajunge la performanţele impuse.

Cererea vizând acordarea perioadei de graţie, este fundamentată de lege, reprezentând o cerere de extindere a duratelor tranzitorii acordate personalului didactic universitar pentru a obţine diploma de doctor şi de reevaluare a personalului didactic universitar în raport cu toate criteriile de ocupare a posturilor din învăţământul universitar.

Există o dublă discriminare între cadrele didactice care ocupă un anumit post şi cadrele didactice care doresc să ocupe un post similar, acestea trebuind să îndeplinească noile condiţii în situaţia în care cadrele didactice care ocupă postul nu îndeplinesc noile condiţii.

Ca urmare, situaţia expusă încalcă principiul echităţii şi nediscriminării, prevăzute de art. 3 şi art. 118 din Legea nr. 1/2011, principiul egalităţii de şanse şi de tratament prevăzut de art. 39 alin. (2) lit. d) C. muncii şi principiul nediscriminării prevăzut în O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, se solicită admiterea recursului cu consecinţa admiterii acţiunii, în sensul de anulare a dispoziţiilor art. 16 din H.G. nr. 457/2011 privind obligativitatea recomandărilor ca o condiţie de promovare în funcţiile didactice menţionate.

- anularea dispoziţiilor Ordinului nr. 6560/2012 modificat prin Ordinul nr. 4204/2013 sau, în subsidiar, obligarea MEN la modificarea celor două ordine;

- obligarea pârâţilor la fixarea unei perioade de graţie şi reevaluare tuturor cadrelor didactice care ocupă posturi de conferenţiar şi de profesor universitar;

-despăgubiri, reprezentând daune morale de 1 leu;

- cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A. prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, reiterând argumentele expuse prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual. De asemenea au fost reiterate excepţiile formulate în faţa primei instanţe.

Şi intimatul, Guvernul României a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluţia recurată este legală şi temeinică.

Procedura filtru

În procedura filtru, reglementată de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., s-a verificat îndeplinirea condiţiilor de formă a cererii de recurs, conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului conform alin. (2) al art. 493 C. proc. civ., iar în şedinţa din 5 aprilie 2016 a fost admis în principiu recursul declarat, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ. .

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în limita criticilor formulate prin raportare la dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a motivat recursul formulat, indicând formal dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., fără a arătat în ce constă nelegalitatea sentinţei prin raportare la motivele de drept invocate.

Dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., vizează nemotivarea hotărârii în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, dar instanţa de fond s-a conformat dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., hotărârea pronunţată cuprinzând motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind explicită, instanţa examinând în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză, permiţând totodată exercitarea controlului judiciar.

Este util de subliniat că hotărârea recurată, respectă şi exigenţele prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să examineze în mod real problemele esenţiale cu care a fost investită, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea.

În cauza de faţă, instanţa a analizat situaţia de fapt şi drept expusă de reclamant, a arătat argumentele ce au format convingerea instanţei, examinând în mod real susţinerile părţilor, o astfel de hotărâre respectând atât dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. dar şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De altfel, recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în raport de susţinerile instanţei cu privire la caracterul obiectiv al criteriilor de selecţie al condiţiilor pentru dobândirea titlurilor didactice dar instanţa a motivat pe larg situaţia reţinută prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 1/2011 şi O.G. nr. 137/2000, astfel că primul motiv de recurs invocat nu poate fi reţinut.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat formal de recurent, nu este incident, instanţa de fond respectând şi aplicând corect normele de drept material incidente.

Recurentul-reclamant a solicitat anularea art. 16 din H.G. nr. 457/2011, privind obligativitatea recomandărilor şi a dispoziţiilor Ordinului nr. 6560/2012 prin raportare la O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Este de reţinut că prin H.G. nr. 457/2011 a fost aprobată Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior, la art. 16 fiind prevăzută condiţia vizând "scrisori de recomandare" pentru candidaţi la posturile de conferenţiar universitar sau cercetător ştiinţific, profesor universitar sau cercetător ştiinţific gradul I.

Stabilirea unor condiţii de înscriere la concurs pentru toţi candidaţii, nu pot fi considerate discriminatorii în raport de dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, prin H.G. nr. 457/2011 fiind puse în executare dispoziţiile art. 295 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 care prevăd că "Metodologia cadru de concurs pentru ocuparea posturilor vacante va fi stabilită prin hotărârea de Guvern iniţiată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice la propunerea CNATDCU.

La art. 295 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, se prevede că metodologia va stabili cerinţele minime pentru prezentarea la concurs, cu referire la standardele minime stabilite conform art. 219 alin. (1) lit. a), (capitolul XI - secţiunea a 3-a privind "rolul statului în învăţământul superior") la art. 219 fiind stabilite atribuţiile CNATDCU.

Cerinţele prevăzute de art. 16 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 457/2011 vizează toţi candidaţii, iar criteriile stabilite pentru dobândirea calităţii de conferenţiar universitar, profesor universitar, cercetător ştiinţific, nu reprezintă forme de discriminare prin raportare la dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, respectând totodată principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior enumerate de art. 3 din Legea nr. 1/2011 - Legea educaţiei naţionale.

Prin O.G. nr. 137/2000 sunt enumerate faptele şi actele de discriminare, criteriile de discriminare, dar în cauza de faţă, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, condiţiile prevăzute de art. 16 din H.G. nr. 457/2011 sunt aplicabile tuturor candidaţilor ce doresc să obţină calitatea de conferenţiar universitar, profesor universitar, cercetător ştiinţific, fără a se dovedi că au fost candidaţi ce au beneficiat de un alt tratament.

Nu trebuie omis nici scopul Legii nr. 1/2011, enunţat la art. 2, legea având ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, prin H.G. nr. 457/2011 fiind puse în executare dispoziţiile art. 295 din Legea nr. 1/2011.

Nici prin Ordinul nr. 6560/2012, privind aprobarea Standardelor minimale, necesare şi obligatorii de conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, modificat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4204/2013, nu se înlătură principiile enumerate la art. 3 din Legea nr. 1/2011, condiţiile referitoare la numărul minim de lucrări publicate, fiind impuse tuturor candidaţilor fără a exista o formă de discriminare în sensul art. 2 din Legea nr. 137/2000, ordinul fiind emis în baza dispoziţiilor art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011 şi art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 319/2013 privind Statutul personalului din cercetare-dezvoltare.

Cererea de reevaluare a cadrelor didactice universitare care ocupă posturi de conferenţiari/profesori universitari, cercetători ştiinţifici în raport cu noile standarde minimale, corect a fost respins de instanţa de fond, având în vedere că posturile au fost ocupate cu respectarea criteriilor şi procedurilor în vigoare la momentul ocupării posturilor, legiuitorul fiind abilitat a emite acte normative care să reglementeze structura funcţiilor şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ, orientat pe valori, în acord cu cerinţele derivate din Statutul României de ţară membră a Uniunii Europene.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 175 din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 175 din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL