Securitate collaboration status: strict interpretation of information denunciation requirements under EGO 24/2008

Decizia nr. 169/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B. pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

2.Soluția instanței de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1007 din 26 martie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârâtul B.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul B..

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate critici de nelegalitate ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul a depus la dosarul cauzei mai multe cereri în probaţiune, cereri care ar fi putut duce la dezlegarea corectă a pricinii, însă aceste cereri nu au fost luate în considerare de instanţa de fond, astfel soluţionarea pricinii s-a realizat fără a permite administrarea oricărei probe, fiind încălcat dreptul la apărare garantat de art. 6 şi implicit dreptul la un proces echitabil prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul consideră că instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în acest sens conform interpretării gramaticale, noţiunea de colaborator al securităţii se defineşte „colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Raportat la textul de lege indicat legiuitorul a folosit cuvântul „informaţii”, fără a utiliza sau a preciza în norma juridică, faptul că şi o singură informaţie furnizată poate duce la constatarea calităţii de colaborator al securităţii.

În această ordine de idei s-a procedat la o analogie, fapt expres interzis de prevederile art. 10 C. civ., care stabilesc în mod neîndoielnic faptul că orice restrângere a drepturilor civile este de strictă interpretare.

În speţa de faţă există un singur raport, care a fost dat sub ameninţarea organelor de cercetare penală şi cu intenţia clară de a nu se produce efecte juridice asupra vreunei persoane, din moment ce persoana vizată nu a existat.

Această notă informativă a fost dată la postul de miliţie a com. Dorolţ, în timpul cercetării de către organele de stat pentru săvârşirea unor infracţiuni contra regimului comunist, însă instanţa de fond nu a solicit administrarea unor probe în acest, fapt ce putea fi realizat pe baza art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia recurentului instanţa de fond s-a limitat în mod strict la analizarea actelor depuse la dosarul cauzei fără a depune diligenţe de a analiza cu atenţie starea de fapt descrisă în întâmpinare şi să administreze probe care ar fi putut să ducă la aflarea adevărului.

4. Apărările formulate în cauză;

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs;

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 17 iunie 2015, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluția instanței de recurs;

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o greşită interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Conform art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;

Lit. b) a aceluiaşi articol defineşte colaboratorul Securităţii prin persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor.

Înalta Curte apreciază că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie considerată ca fiind colaborator al Securităţii trebuia să furnizeze informaţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că în acest caz nu este îndeplinită prima condiţie cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G.nr. 24/2008.

Trebuie precizat că legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din.O.U.G.nr. 24/2003 şi la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte probante ale colaborării cu securitatea.

Însă în analiza forţei probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere şi modul în care ofiţerii de securitate trebuiau să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu.

Din amplele materiale documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forţa unor documente istorice, cu notorietate, rezultă că ofiţerii de securitate aveau un plan de racolări, un plan de informaţii etc., context în care informaţia putea să nu aparţină persoanei la care se face referire.

În aceste condiţii relatările consemnate în rapoartele informative ale ofiţerilor nu pot beneficia de o prezumţie legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.

A considera că în mod cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliţie politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.

În cauza de faţă, probele administrate în susţinerea acţiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securităţii, aşa cum au fost analizate în precedent demonstrează că recurentul-pârât nu şi-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informaţii prin care să fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Deci probatoriile aflate la dosar demonstrează că recurentul-pârât nu a furnizat informaţii de natura celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte a constatat că angajamentul dat de recurentul-pârât a fost scris la dictarea organelor de Securitate deoarece toate angajamentele conţineau formulări aproape identice, ceea ce denotă că în mod practic angajamentele erau dictate mai mult sau mai puţin de lucrătorii Securităţii.

Simplele furnizări ale informaţiilor de natura celor din nota de la fila 31 (dosar fond) şi anume că o persoană indicată cu nume, prenume şi adresă doreşte să treacă frontiera nu sunt suficiente pentru a dovedi colaborarea cu organele de Securitate.

Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În consecinţă, Înalta Curte constată că susţinerile reclamantului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. procedură civilă.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs;

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 1007 din 26 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2016.