Jurisdictional conflict over fiscal recovery of European funds: value threshold under Law 554/2004 prevails over central authority status and non-retroactivity of appellate competence amendments.

Decizia nr. 1655/2014

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3.927 CA din 22 octombrie 2013, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Curţii de Apel Iaşi competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de Unitatea Administrativ-Teritorială a jud. Iaşi, în contradictoriu cu M.D.R.A.P. - Direcţia de Control şi Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că actele atacate în cauză sunt emise de o autoritate publică centrală şi, ca atare, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel, în speţă Curţii de Apel Iaşi.

Prin Sentinţa nr. 34 din 3 februarie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi, invocată din oficiu de instanţă, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Judeţului Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P. (succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului) în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II civilă şi de contencios administrativ, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că obiectul litigiului de faţă este anularea unei decizii de impunere a unei creanţe rezultate din presupuse nereguli comise de reclamantă în utilizarea unor fonduri europene, contribuţii în cuantum de 29.778,37 RON, fiind irelevant rangul autorităţii emitente a deciziei contestate, creanţa respectivă fiind asimilată unei creanţe fiscale, în raport de prevederile art. 2 lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011.

Având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 nu prevedea la data sesizării instanţei de fond (25 noiembrie 2012) o competenţă specială, făcând expres trimitere la dispoziţiile Legii generale nr. 554/2004, faptul că prezenta acţiune în justiţie priveşte un act administrativ fiscal, precum şi faptul că din interpretarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite şi contribuţii, competenţa se stabileşte prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituţiei emitente a actului fiscal atacat, având în vedere şi faptul că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi jurisprudenţa constantă în această materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea a apreciat ca întemeiată excepţia necompetenţei sale materiale.

Curtea a mai reţinut că prezentul proces a început la data de 25 noiembrie 2012, sub imperiul vechiului C. proc. civ., iar ulterior sesizării Tribunalului Iaşi legiuitorul a înţeles să modifice dispoziţiile ce reglementează competenţa în cadrul litigiilor privind fonduri europene, în prezent, începând cu data de 15 februarie 2013, astfel de litigii fiind de competenţa în primă instanţă a curţilor de apel conform art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Curtea a apreciat că, deşi în prezent astfel de litigii intră în competenţa în primă instanţă a curţilor de apel, ca urmare a modificărilor legislative menţionate, Tribunalul Iaşi a fost în mod corect sesizat cu prezenta acţiune, la data de 25 noiembrie 2012, rămânând competent să soluţioneze cauza conform art. 725 C. proc. civ. şi art. 25 din Noul C. proc. civ., chiar dacă ulterior au intrat în vigoare norme diferite privind competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii.

În privinţa competenţei teritoriale, în condiţiile în care sediul reclamantei este situat în judeţul Iaşi, iar aceasta a optat pentru instanţa de la sediul său, potrivit art. 10 alin. (3) teza 1 Curtea a reţinut că este competent şi din punct de vedere teritorial Tribunalul Iaşi.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Judeţului Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P. - Direcţia de Control şi Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 75 din 10 mai 2012, respectiv a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 16 martie 2012, emise de instituţia pârâtă, cu exonerarea reclamantei de plata corecţiei financiare nelegal stabilită prin nota de constatare şi respectiv restituirea sumelor nelegal reţinute în contul corecţiei, în baza actelor contestate.

În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de contestarea unor acte emise în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, act care face trimitere la competenţa instanţelor de contencios administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) pct. c din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene şi/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în situaţia indisponibilităţii sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.

Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalităţii actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale şi că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere, în privinţa competenţei de soluţionare a acţiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale prealabile, la dispoziţiile "legii", respectiv, în lipsa altor precizări, la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ.

Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare şi recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific şi reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligaţie bugetară, ce poate fi asimilată noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.

În raport de această caracterizare a creanţei respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenţei materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.

Actele contestate de reclamantă se referă la o creanţă bugetară care nu depăşeşte suma de 500.000 RON (respectiv 29.778,37 RON), iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului se stabileşte, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.

În speţă, nu se aplică dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 19 noiembrie 2012 (data depunerii la oficiul poştal), anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate anterior, Înalta Curte va trimite cauza la Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Judeţului Iaşi şi pe pârâtul M.D.R.A.P. - Direcţia de Control şi Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2014.

Procesat de GGC - N