Civil vs. administrative jurisdiction for post-nationalization compensation claims seeking monetary difference between nominal and market value of conversion shares

Decizia nr. 1651/2014

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 736 din 13 aprilie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi A.N.R.P., în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin Decizia A.N.R.P. nr. 2.154 din 12 decembrie 2008, reclamanta a fost despăgubită cu un număr de 1.256.000 de acţiuni la SC B. SA, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acţiune; că prin acţiune reclamanta a solicitat emiterea unui titlu de conversie suplimentar prin actualizarea numărului de acţiuni sau, în subsidiar, acordarea unei despăgubiri suplimentare în cuantum de 500.000 RON; că, potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D., iar potrivit art. 20 competenţa de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

A apreciat Tribunalul că, deşi în prezenta cauză decizia este emisă de A.N.R.P. şi reclamanta pretinde că nu contestă această decizie, ci solicită suplimentarea acţiunilor cuprinse în această decizie, în cauză, competenţa materială aparţine Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ, având în vedere că procedura privitoare la regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente este reglementată de Titlul VII art. 16 şi 19 al Legii nr. 247/2005. Decizia nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit competenţa secţiei civile a Tribunalului pentru soluţionarea cererilor formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate de a emite decizie sau dispoziţie motivată potrivit Legii nr. 10/2001 vizează doar procedura în baza Legii nr. 10/2001 în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, nu şi situaţia în care notificarea reclamanţilor a fost soluţionată şi a fost propusă acordarea de despăgubiri către aceştia.

Astfel, având în vedere că în cauză necompetenţa este de ordine publică şi că dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. prevăd competenţa curţilor de apel de a judeca în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale şi dispoziţiile din Titlul VII, art. 16, art. 19 şi art. 20 ale Legii nr. 247/2005, Tribunalul apreciază că revine competenţa materială de a soluţiona prezenta cauză Curţii de Apel, secţia contencios administrativ, de la domiciliul reclamantei şi cum reclamanta are domiciliul în Piteşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ.

Prin Sentinţa nr. 273/F-CONT din 29 iunie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi A.N.R.P., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, în raport de obiectul cererii cu care reclamanta a învestit instanţa, se constată că acesta are ca temei de drept dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care stabilesc o anumită procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi a celor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001; că, deşi în prezenta cauză reclamanta a susţinut că nu contestă Decizia nr. 2.154 din 12 decembrie 2008 - reprezentând titlul de despăgubiri emis de C.C.S.D., în condiţiile art. 19 din acest act normativ, ci solicită emiterea unui titlu prin care să se suplimenteze numărul acţiunilor cuprinse în acest titlu, regimul juridic al stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente este expres prevăzut în art. 16 - 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005; că autoritatea faţă de care se îndreaptă cererea este o autoritate publică centrală, iar competenţa aparţine Curţii de Apel, în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 republicată, coroborată cu art. 13 din Legea nr. 247/2005.

Faţă de solicitarea expresă a reclamantei de a opta pentru instanţa de la sediul pârâtului, Curtea a apreciat că în cauză competenţa revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, deoarece opţiunea se face la momentul introducerii acţiunii şi, odată făcută, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, astfel că a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Prin Încheierea din 20 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o la Tribunalul Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 şi faţă de împrejurarea că obiectul prezentei acţiuni se încadrează în dispoziţiile art. X (litigii privind contestarea deciziei adoptate de către C.C.S.D. sau refuzul acesteia de a emite decizie).

Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 221 din 24 ianuarie 2014, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Argeş a reţinut, în esenţă, că în raport de obiectul cererii cu care reclamanta a învestit instanţa, de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, opinia reclamantei vizând natura civilă a cauzei ce atrage competenţa de soluţionare a Tribunalului nu este corectă, întrucât nu ne aflăm în ipoteza refuzului persoanei juridice notificate de a emite decizie sau dispoziţie motivată potrivit Legii nr. 10/2001 sau de acordare a despăgubirilor, ci în ipoteza în care s-a finalizat întreaga procedură prin emiterea titlului de despăgubiri şi plata acestora.

S-a mai reţinut că, având în vedere procedura specială parcursă în prezenta cauză, în care autoritatea faţă de care se îndreaptă cererea este o autoritate publică centrală, competenţa aparţine Curţii de Apel, în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 republicată, coroborată cu art. 13 din Legea nr. 247/2005, iar, faţă de solicitarea expresă a reclamantei de a opta pentru instanţa de la sediul pârâtului, în cauză competenţa revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, deoarece opţiunea s-a făcut la momentul introducerii acţiunii şi odată făcută reclamantul nu mai poate reveni asupra ei.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul Argeş a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Reclamanta A., în calitate de moştenitoare legală a mamei sale, a fost despăgubită în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru un teren naţionalizat în perioada 6 martie 1045 - 22 decembrie 1989, sens în care s-a emis titlul de conversie reprezentând Decizia A.N.R.P. nr. 2.154/2008, conform căreia urma să fie despăgubită cu un număr de 1.256.000 RON acţiuni la SC B. SA la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acţiune, despăgubire care, în cazul său, a avut loc anterior datei suspendării emiterii titlurilor de conversie (11 ianuarie 2011) ca urmare a listării Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti.

Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor Statul Român prin M.F.P. şi A.N.R.P. la emiterea unui titlu de conversie completator, prin care să se suplimenteze despăgubirea deja acordată prin titlul de conversie anterior menţionat prin emiterea de acţiuni pentru recuperarea diferenţei, conform algoritmului legal de calcul, pentru a primi astfel o despăgubire justă şi completă conform art. 4 din Legea nr. 247/2005, cu respectarea principiului despăgubirii totale şi pentru eliminarea discriminării dintre reclamantă şi cei care au depus titlurile de conversie după listare şi încetarea suspendării conversiilor. În subsidiar a solicitat acordarea unei despăgubiri suplimentare în cuantum de 500.000 RON prin emiterea unui titlu de plată care să suplimenteze despăgubirea deja acordată prin titlul de conversie reprezentând Decizia A.N.R.P. nr. 2.154/2008.

Acţiunea a avut ca temei de drept prevederile Legii nr. 247/2005, precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Din motivarea acţiunii şi în raport de temeiurile de drept invocate, se constată că instanţa de contencios administrativ nu poate fi competentă să soluţioneze cauza, ci instanţa civilă.

Prin acţiune nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică sau obligarea acesteia la emiterea unui act administrativ ori la efectuarea unei operaţiuni administrative.

Din conţinutul acţiunii, rezultă că reclamantei i-au fost emise actele prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv Decizia nr. 3.493 din 10 noiembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar şi titlul de conversie în cuantum de 1.256.000 RON prin emiterea Deciziei nr. 2.154 din 12 decembrie 2008 a A.N.R.P., în raport de cererea de opţiune depusă de reclamantă la această autoritate.

Reclamanta nu a contestat niciunul dintre aceste acte pentru a fi competentă instanţa de contencios administrativ, ci a solicitat obligarea la plata unor sume ca urmare a prejudiciului cauzat prin tranzacţionarea unei acţiuni la Fondul "Proprietatea" la o valoare de 0,5027 RON faţă de valoarea nominală de 1 RON, caz în care competenţa de soluţionare aparţine instanţei civile, în raport de cuantumul despăgubirilor, respectiv Tribunalul Argeş, secţia civilă, în a cărui rază teritorială domiciliază reclamanta.

Din actele depuse la dosar rezultă faptul că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost finalizată în cazul reclamantei, astfel că instanţa de contencios administrativ nu poate soluţiona o cerere având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciile create unei persoane.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi A.N.R.P., în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2014.

Procesat de GGC - N