Magistrate's res judicata challenge to denied retirement after conviction rejected

Decizia nr. 159/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 589 din 03 iulie 2012, cu consecinţa obligării pârâtului ca, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. b) rap. la art. 82 alin. 2) din Legea nr. 303/2004, să soluţioneze cererea formulată de reclamant, de eliberare din funcţia de magistrat, prin pensionare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 383 din 6 februarie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa plângerii prealabile ca fiind tardiv invocată de partea pârâtă şi totodată a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., astfel cum a fost formulată şi precizată, ca nefondată.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 383 din 6 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, în termen legal, invocând ca temei de drept al cererii sale, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificări, vizând pensia de serviciu acordată persoanelor având calitatea de judecător, coroborate cu reglementările din acelaşi act normativ vizând suspendarea şi respectiv încetarea funcţiei de judecător.

A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu a avut în vedere şi nu a ţinut cont de ordinea cronologică a cererilor sale, ignorând împrejurarea că a fost emis decretul preşedintelui României de eliberare a sa din funcţie, abia la data de 14 iunie 2012, respectiv la o dată ulterioară datei formulării cererii (25 mai 2012) şi anterior emiterii Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 589, la data de 2 iulie 2012. În opinia recurentului, datele menţionate confirmă că anterior datei de 14 iunie 2012 avea calitatea de magistrat şi prin urmare şi îndreptăţirea de a formula cererea de eliberare din funcţie prin pensionare, ceea ce demonstrează că intimatul B., în mod nelegal, a respins cererea sa.

În fine, în contextul unor ample referiri şi la reglementările referitoare la dreptul la pensie, recurentul-reclamant a mai arătat că raţionamentul primei instanţe este greşit şi pentru că „suspendarea” din funcţie nu echivalează cu „eliberarea” din funcţie, singurele efecte produse de suspendarea din funcţie fiind reglementate de art. 62 alin. (3) şi (4) şi de art. 64 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, prevederile indicate fiind în mod evident de strictă interpretare. Cum în cuprinsul Legii nr. 303/2004 nu se regăseşte vreo prevedere care să interzică judecătorului suspendat formularea şi respectiv solicitarea pensionării, rezultă că până la publicarea decretului Preşedintelui României recurentul era îndreptăţit la aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, fiind aşadar evidentă în opinia recurentului nelegalitatea hotărârii emise de B., atacată în cauză.

4. Apărările intimatului B.;

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare solicitând, în principal constatarea nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în măsura în care excepţia invocată va fi respinsă, respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, arătând că, faţă de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. părţile nu pot supune controlului judiciar în această etapă procesuală critici referitoare la situaţia de fapt, este evident că în cauză nu poate fi avută în vedere o aplicare sau interpretarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond care a dat eficienţă numai puterii de lucru judecat ce rezidă dintr-o Decizie definitivă a Înaltei Curții de Casație și Justiție, cu nr. 3563 din 22 martie 2013, prin care a fost consfinţită eliberarea din funcţie a recurentului-reclamant, ca urmare a unei condamnări, decretul nr. 411 din 12 iunie 2012 al preşedintelui României fiind emis la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, conform hotărârii nr. 444 din 17 mai 2012.

La termenul de judecată de la data dezbaterilor, intimatul B. a indicat că nu mai susţine excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

5. Procedura derulată în recurs;

În şedinţa din Camera de Consiliu de la 17 iunie 2015, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant, pe baza raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi comunicat către părţi, fixându-se termen pentru judecata, pe fond, a recursului, în şedinţă publică cu citarea părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a probatoriului administrat şi faţă de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că nu subzistă în cauză motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi nu se impune reformarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare expuse.

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea cererii sale de anulare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 589 din 3 iulie 2012 şi de obligare a intimatului B. la rezolvarea cererii sale de eliberare din funcţia de magistrat, prin pensionare.

Competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantului-recurent, în fond, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost prealabil stabilită prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 6856 din 23 octombrie 2013 (regulatorul de competenţă).

Astfel sesizată şi investită, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa ce formează obiectul recursului de faţă, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului-recurent, astfel cum a fost formulată şi precizată.

Contrar celor susţinute de recurent şi în acord cu poziţia intimatului-pârât B., Înalta Curte reţine că întreg raţionamentul înfăţişat de judecătorul fondului, în sensul determinării caracterului nefondat al acţiunii de faţă, s-a fundamentat pe situaţia personal-factuală dar şi juridică a recurentului-reclamant, derivând din cuprinsul hotărârii anterioare a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nr. 444 din 17 mai 2012, prin care s-a decis înaintarea către preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţia de magistrat a recurentului, urmare a condamnării definitive suferite ca şi perspectiva hotărârilor judecătoreşti deja irevocabile, pronunţate în ceea ce-l priveşte pe recurent.

Eliberarea recurentului-reclamant din funcţia de judecător, cum bine s-a şi reţinut, s-a produs în temeiul acelei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 444/2012, recursul promovat împotriva ei fiind respins la data de 22 martie 2013, ca nefondat, prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 3563/2013.

Mai mult, astfel cum s-a reţinut chiar în acel context procesual, decretul de eliberare din funcţie a recurentului-reclamant a fost publicat în M. Of. nr. 398 din 14 iunie 2012, nefiind de altfel contestat, după cum s-a şi consemnat în cuprinsul Deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 3563/2013.

Aşa fiind, în mod temeinic şi evident cu aplicarea prevederilor legale invocate şi de recurentul-reclamant, prima instanţă a acordat şi respectat în mod efectiv puterea de lucru judecat ce derivă din cuprinsul Deciziei anterioare a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 3563 din 22 martie 2013, prin care, după cum s-a arătat deja, s-a stabilit irevocabil asupra ordinii în care produc efecte juridice motivele imputabile şi respectiv cele neimputabile, referitore la eliberarea din funcţie a unui magistrat.

Câtă vreme o atare problemă juridică a fost tranşată irevocabil, faţă de puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, ce semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, hotărârea dată neputând fi contrazisă de o altă hotărâre, Înalta Curte reţine lipsa de consistenţă dar şi de temeinicie a criticilor recurentului-reclamant care, reiterează practic, chestiunile legate de ordinea cronologică a cererilor sale, susţinând în continuare că data formulării cererii sale de eliberare din funcţie prin pensionare (25 mai 2012), ar fi primordial generatoare de efecte juridice.

Câtă vreme însă, prin Decizia nr. 3563 din 22 martie 2013 o atare problemă a fost irevocabilă tranşată şi mai mult s-a luat act şi de împrejurarea că actele juridice emise ulterior Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 444 din 17 mai 2012, respectiv Decretul preşedintelui de eliberare din funcţie a recurentului-reclamant, publicat în M. Of. nr. 398 din 14 iunie 2012, au intrat în circuitul civil, au produs efecte şi nici nu au fost contestate, în mod efectiv, prima instanţă nu putea relua analiza în sensul solicitat de recurent.

Puterea de lucru judecat implică tocmai obligativitatea respectării unei hotărâri judecătoreşti deoarece dezlegările irevocabile date problemelor de drept într-un litigiu anterior au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare.

Aşa fiind, în deplin acord cu cele arătate şi în cuprinsul sentinţei atacate, Înalta Curte constată că nu pot fi primite alegaţiile şi criticile recurentului, statutul său juridic neputând fi repus în discuţie, şi reiterat, pentru toate argumentele judicios şi cuprinzător înfăţişate de judecătorul fondului în sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs.

Concluzionând, faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 383 din 6 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2016.