Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_131562 AI generated

Scope of subject-matter competence review in cassation: exclusion of pre-trial prosecution defects from Article 438(1)(1) CPC

Case Number ICCJ_131562
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the civil parties' appeals in cassation, thereby upholding the Court of Appeal's decision to acquit the defendant of attempted qualified murder and reject the associated civil claims. The dispute centered on whether the defendant should have been tried by a higher court after the prosecutor changed the legal qualification of the alleged crime from attempted qualified murder to bodily harm, thereby shifting jurisdiction to a lower court. The civil parties argued that the prosecutor failed to properly decline jurisdiction to the competent lower prosecution office after changing the charge, rendering the indictment null and the subsequent trial by the lower court illegal. The Supreme Court held that Article 438(1)(1) of the Code of Criminal Procedure, which allows cassation for non-respect of subject-matter competence "during the trial," applies exclusively to the judicial phase and not to the pre-trial investigation. Consequently, challenges regarding the prosecutor's failure to decline jurisdiction, the legality of the indictment issuance, or the initial referral were considered waived because they were not raised in the lower courts during the appeal proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen, art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 181 alin. (1) C. pen, art. 180 alin. (2) C. pen, art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, art. 321 alin. (1) C. pen; Scope of subject-matter competence review in cassation: exclusion of pre-trial prosecution defects from Article 438(1)(1) CPC: The dispute centered on whether the defendant should have been tried by a higher court after the prosecutor changed the legal qualification of the alleged crime from attempted qualified murder to bodily harm, thereby shifting jurisdiction to a lower court. The civil parties argued that the prosecutor failed to properly decline jurisdiction to the competent lower prosecution office after changing the charge, rendering the indictment null and the subsequent trial by the lower court illegal. The Supreme Court held that Article 438(1)(1) of the Code of Criminal Procedure, which allows cassation for non-respect of subject-matter competence "during the trial," applies exclusively to the judicial phase and not to the pre-trial investigation. Consequently, challenges regarding the prosecutor's failure to decline jurisdiction, the legality of the indictment issuance, or the initial referral were considered waived because they were not raised in the lower courts during the appeal proceedings.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation code of criminal procedure limits of competence indictment decision matter in dispute judicial investigation

Cited Legislation

AI generated
art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen
Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
art. 181 alin. (1) C. pen
de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen.
art. 180 alin. (2) C. pen
anterior, după schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen.
art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991
anterior, precum şi de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (actualmente art.
art. 321 alin. (1) C. pen
61/1991) şi art. 321 alin. (1) C. pen.
art. 33 lit. b) C. pen
anterior, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
art. 346 alin. (3) C. proc. pen
anterior, iar în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the appeals in cassation as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 1

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., care poate fi invocat de partea civilă în exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, priveşte nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie exclusiv în cursul judecăţii, iar nu şi în cursul urmăririi penale.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 240/RC din 22 iunie 2016

Prin sentinţa penală nr. 262 din 23 octombrie 2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, s-a dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, după schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, precum şi de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (actualmente art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991) şi art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. anterior, iar în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. anterior, s-au respins, ca inadmisibile, acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul de recuperare B., Spitalul Judeţean C. şi D., E., F. şi G., moştenitori ai părţii civile H., decedată în cursul procesului, reţinând că nu există probe certe că inculpatul este autorul faptelor din actul de inculpare.

Prin decizia penală nr. 1331/R din 16 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj, soluţionând recursurile declarate de către moştenitorii părţii civile H., şi anume D., E., F. şi G. şi de procuror, a casat în întregime sentinţa penală menţionată şi, în rejudecare, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză şi a dispus schimbarea încadrării juridice doar în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 180 alin. (2) C. pen. anterior în tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, trimiţând cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Maramureş.

Curtea de apel a constatat că nu este întemeiată susţinerea apărării, potrivit căreia nu se poate trece la judecarea pe fond a cauzei, deoarece urmărirea penală ar fi fost efectuată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, necompetent în raport cu infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului A.

Prin sentinţa penală nr. 86 din 30 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 C. pen. şi art. 5 C. pen. (art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 şi art. 175 alin. 1 lit. i C. pen. anterior), iar în temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu consecinţele prevăzute în art. 65 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (art. 372 C. pen.).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 321 alin. (1) C. pen. anterior (art. 371 C. pen.).

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile D., E., F. şi G. şi obligat inculpatul la plata sumei de 6.500 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi contravaloarea în lei la data executării a sumei de 6.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 25 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean C. în cuantum de 1.224,15 lei, plus dobânda legală până la data plăţii efective.

Prin decizia nr. 193/A din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 86 din 30 septembrie 2015 a Tribunalului Maramureş.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelantă cu privire la soluţia de condamnare a inculpatului pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor, la latura civilă a cauzei şi la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul.

Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanţa a dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de tentativă la omor prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 C. pen. şi art. 5 C. pen. (art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 şi art. 175 alin. 1 lit. i C. pen. anterior).

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C. proc. pen., au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile D., E., F. şi G.

Cheltuielile judiciare avansate de stat la fond şi în apelul inculpatului au rămas în sarcina statului.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile D., E., F. şi G. împotriva aceleiaşi hotărâri.

Împotriva deciziei nr. 193/A din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, la data de 16 martie 2016 au declarat recurs în casaţie părţile civile D., E., F. şi G.

Prin motivele de recurs în casaţie, părţile civile, prin apărător, au invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. - „în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie.”

În motivarea scrisă, părţile civile au arătat că în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie în raport cu infracţiunea prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 C. pen., respectiv judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

S-a precizat că întreaga urmărire penală a fost efectuată sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior. Ulterior, prin rechizitoriu, în mod vădit nelegal, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, iar instanţa sesizată a fost Judecătoria Vişeu de Sus, încălcându-se astfel prevederile legale privitoare la competenţa materială a instanţei judecătoreşti.

Părţile civile au arătat că, prin rezoluţia procurorului din data de 8 mai 2009, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de numitul A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 20 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior, situaţie în care competenţa aparţinea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.

În aceste condiţii, s-a susţinut că odată ce procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativa la infracţiunea de omor calificat (singura infracţiune care atrăgea competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş), procurorul era obligat, potrivit art. 45 alin. (1) C. proc. pen. anterior, să îşi decline prin ordonanţă competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, în condiţiile în care dosarul nu a fost preluat de procurorul de la parchetul ierarhic superior, conform art. 209 alin. (41) C. proc. pen. anterior, astfel că declinarea de competenţă era obligatorie, ex lege.

De asemenea, prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. pen. anterior, potrivit cărora instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti, că infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare, nu sunt aplicabile în cursul urmăririi penale.

În acest sens, au fost invocate prevederile art. 45 alin. (1) C. proc. pen. anterior, care exclud în mod expres aplicarea art. 41 C. proc. pen. anterior, pentru faza de urmărire penală (actualul art. 63 C. proc. pen.).

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, întrucât organul de urmărire penală era necompetent din punct de vedere material să efectueze cercetări în cauză, rechizitoriul emis de acesta este lovit de nulitate.

Mai mult, părţile civile au arătat că trimiterea în judecată s-a realizat pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi pentru care s-a prezentat materialul de urmărire penală.

În consecinţă, părţile civile au solicitat să se constate că în ceea ce priveşte judecata pe fond a cauzei de către Judecătoria Vişeu de Sus au fost încălcate dispoziţiile legale privind competenţa materială a instanţei.

S-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârilor, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei competente.

Prin încheierea nr. 171/RC din 11 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de părţile civile D., E., F. şi G. şi trimiterea cauzei în vederea judecării acestora completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Analizând recursurile în casaţie formulate de părţile civile D., E., F. şi G., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sunt nefondate, în principal, pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentele părţi civile D., E., F. şi G. au formulat recurs în casaţie, întemeiat pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. - „în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie.”

În concret, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentele părţi civile au solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 193/A din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Cluj şi a sentinţei penale nr. 86 din 30 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş şi rejudecarea cauzei, cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează competenţa după materie, apreciind că, în mod nelegal, procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi a fost sesizată o instanţă inferioară celei legal competente care a efectuat judecata în cauză.

În susţinerea orală a motivelor, în esenţă, apărarea a invocat nerespectarea dispoziţiilor privind obligativitatea prezentării materialului de urmărire penală ulterior schimbării încadrării juridice dată faptelor, având drept consecinţă nulitatea absolută a rechizitoriului întocmit în cauză de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, întrucât se impunea fie declinarea competenţei în favoarea organului competent, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, fie preluarea cauzei.

De asemenea, a apreciat că se impune rejudecarea cauzei, în vederea verificării rechizitoriului sub aspectul legalităţii de către un procuror competent şi legala sesizare a instanţei de judecată, solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârilor, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei competente.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor în art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepţionale şi numai pentru motive de nelegalitate.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie, recursul în casaţie devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Analizând motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost formulate de recurentele părţi civile, întemeiate pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., „în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în concret, prin acestea, se invocă nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa în cursul urmăririi penale şi nu în cursul judecăţii, astfel cum prevăd dispoziţiile legale invocate şi nu pot constitui motiv de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Critici precum schimbarea încadrării juridice dată faptelor de către organul de urmărire penală, nedeclinarea competenţei, lipsa prezentării materialului de urmărire penală inculpatului ulterior schimbării încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, nulitatea absolută a întocmirii în sens contrar a rechizitoriului, existenţa unei neregularităţi a actului de sesizare a instanţei de judecată nu pot fi analizate de către instanţa supremă decât în limitele prevăzute de lege în calea de atac a recursului în casaţie.

Prin urmare, aspectele invocate care vizează faza urmăririi penale ar fi putut fi puse în discuţie în cursul judecăţii cauzei în fond şi apel în faţa Judecătoriei Vişeu de Sus care a pronunţat sentinţa penală nr. 262 din 23 octombrie 2012, a Curţii de Apel Cluj care a pronunţat decizia penală nr. 1331/R din 16 octombrie 2013, a Tribunalului Maramureş care a pronunţat sentinţa penală nr. 86 din 30 septembrie 2015 ori a Curţii de Apel Cluj care a pronunţat decizia penală nr. 193/A din 12 februarie 2016.

Prin prisma criticilor aduse deciziei de condamnare de către recurentele părţi civile, întemeiate pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază, astfel cum rezultă din actele dosarului, că instanţele de fond şi apel au făcut o corectă aplicare a legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de părţile civile D., E., F. şi G. împotriva deciziei nr. 193/A din 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori.