Falsified receipts submitted to courts for fee recovery constitute private document falsification rather than fraud; professional practice charge time-barred

Înşelăciune. Tentativă. Fals în înscrisuri sub semnătură privată

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic: Drept penal

- înşelăciune

- tentativă

- fals în înscrisuri sub semnătură privată

C. pen., art. 32, art. 244, art. 322

Fapta avocatului de a depune la instanţa de judecată, în cadrul unui proces, chitanţe falsificate care atestă, în mod nereal, încasarea unor sume de bani cu titlu de onorariu, în scopul obligării părţii adverse de către instanţă la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care nu s-a produs din cauza pierderii procesului, nu întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ci numai elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât infracţiunea de înşelăciune constituie o infracţiune contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii în cadrul unor relaţii cu conţinut patrimonial, iar inducerea în eroare a unei autorităţi nu se include în sfera relaţiilor protejate prin incriminarea înşelăciunii.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 449/A din 8 decembrie 2015

Prin sentinţa nr. 80 din 12 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în baza art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 348 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale stabilite, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare; în final, inculpatul A. va executa pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., executarea pedepsei complementare aplicate inculpatului va începe la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială organizat de serviciul de probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei B., pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

A luat act că persoana vătămată Inspectoratul Judeţean de Poliţie C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a desfiinţat înscrisurile falsificate, şi anume: chitanţele din 10 februarie 2010, din 6 martie 2010, din 15 aprilie 2010, din 27 mai 2010 şi din 2 decembrie 2010 emise de Cabinetul de Avocatură A.

În drept, fapta inculpatului A. constând în depunerea în perioada 10 februarie 2010 - 2 decembrie 2010 la Tribunalul Teleorman şi Curtea de Apel Bucureşti a cinci chitanţe în valoare totală de 53.000 euro din care rezulta, în mod eronat, că, în calitate de avocat, ar fi încasat aceste sume cu titlu de onorariu în scopul obligării persoanei vătămate Inspectoratul Judeţean de Poliţie C. de către instanţele judecătoreşti într-un dosar la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care nu s-a produs din cauza pierderii procesului, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 10 februarie 2010 - 2 decembrie 2010, a atestat în mod nereal, pe un număr de cinci chitanţe, împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că ar fi încasat suma totală de 53.000 euro, în vederea producerii unor consecinţe juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat de a exercita, în perioada 10 februarie 2010 - 2 decembrie 2010, activităţi de asistenţă juridică specifice profesiei de avocat, prevăzute în art. 3 din Legea nr. 51/1995, respectiv de asistenţă şi reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti, când acest drept era suspendat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prevăzută în art. 348 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995.

Împotriva sentinţei nr. 80 din 12 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, au formulat apel procurorul, inculpatul A. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C.

Examinând apelurile declarate de procuror şi de inculpatul A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt fondate, sub următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prima instanţă a dispus în mod greşit condamnarea, în cauză fiind incident impedimentul la soluţionarea acţiunii penale constând în prescripţia răspunderii penale.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că fapta de exercitare fără drept a profesiei de avocat a fost epuizată în luna decembrie 2010. Momentul epuizării rezultă din modalitatea neechivocă în care a fost formulată acuzaţia, ultimul act de executare reţinut în sarcina inculpatului fiind realizat la data de 2 decembrie 2010. Termenul de prescripţie generală a răspunderii penale este, atât potrivit art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, cât şi potrivit art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., de 3 ani, raportat la limitele speciale ale pedepsei prevăzute în art. 281 C. pen. anterior, respectiv în art. 348 C. pen. Prin urmare, în decembrie 2013 termenul de prescripţie a răspunderii penale cu privire la această infracţiune se împlinise, fără ca în cauză să se fi efectuat vreun act de procedură care să fi fost de natură să întrerupă cursul prescripţiei. Potrivit art. 123 C. pen. anterior, cursul termenului de prescripţie s-ar fi întrerupt numai prin îndeplinirea unui act susceptibil de a fi comunicat învinuitului sau inculpatului, prin urmare prin îndeplinirea unui act în cursul urmăririi penale; or, urmărirea penală a început in rem abia la data de 24 februarie 2014 (de altfel, cu privire la o faptă conexă pentru care nici nu s-a exercitat apoi acţiunea penală, dispunându-se clasarea), ulterior împlinirii termenului de prescripţie. Prin urmare, la data la care procesul penal a început răspunderea penală pentru exercitarea fără drept unei profesii era deja prescrisă.

În aceste condiţii, nici în ipoteza în care legea nouă ar fi, global, aplicabilă acestei fapte, nu ar fi incidente dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., potrivit cărora orice act de procedură are efect întreruptiv asupra cursului termenului de prescripţie, întrucât o atare întrerupere ar fi trebuit să opereze înăuntrul acestui termen şi nu după împlinirea sa; or, aşa cum s-a arătat deja, primele acte de procedură s-au desfăşurat în cauză în anul 2014, după împlinirea, în decembrie 2013, a acestui termen.

De aceea, privitor la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi se va dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpat a tentativei la infracţiunea de înşelăciune, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul a fost greşit condamnat, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Instanţa de control judiciar apreciază că situaţia de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, în urma unei analize coroborate a probatoriilor. Astfel, s-a reţinut că, în perioada 10 februarie 2010 - 2 decembrie 2010, inculpatul a depus la Tribunalul Teleorman şi Curtea de Apel Bucureşti cinci chitanţe în valoare totală de 53.000 euro din care rezulta, în mod eronat, că, în calitate de avocat, ar fi încasat aceste sume cu titlu de onorariu. Depunerea chitanţelor s-a realizat în scopul obligării părţii adverse, Inspectoratul Judeţean de Poliţie C., de către instanţele judecătoreşti într-un dosar la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care însă nu s-a produs din cauza faptului că partea asistată de inculpat în calitate de avocat a căzut în pretenţii, pronunţându-se o soluţie nefavorabilă acesteia.

Fapta astfel descrisă nu realizează tipicitatea infracţiunii de înşelăciune. Aceasta este o infracţiune contra patrimoniului, al cărei specific constă în aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului sau unor elemente frauduloase, victima inducerii în eroare se angajează într-o conduită prejudiciabilă. De esenţa acestei infracţiuni este aceea că făptuitorul amăgeşte, nesocoteşte încrederea acordată în cadrul unor relaţii cu conţinut patrimonial.

Prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi iese din sfera acestor relaţii protejate prin incriminarea înşelăciunii (art. 244, Titlul II), însă este proteguită în cadrul altor infracţiuni cum sunt cele de fals (Titlul VI), contra înfăptuirii justiţiei (Titlul IV) ş.a. Astfel, „inducerea în eroare” a unei autorităţi aduce în discuţie alt tip de relaţii sociale nesocotite şi alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declaraţii, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

Folosirea înscrisurilor falsificate în faţa instanţelor este faptă prevăzută de legea penală subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz de fals, iar nu infracţiunii de înşelăciune. Concluzia rezultă din aceea că obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune îl constituie protejarea relaţiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracţiunii de fals este diferit şi se referă la proteguirea relaţiilor sociale în legătura cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri.

Infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare din Codul actual (art. 268) are corespondent în infracţiunea de denunţare calomnioasă din Codul anterior, iar analiza conţinutului incriminării nu este utilă în raport cu faptele deduse judecăţii.

În cauză, inculpatul a depus în dosare aflate pe rol chitanţe ce atestau onorarii neîncasate pentru ca instanţa să oblige partea adversă la plata acestora. În cadrul proceselor penale ori civile instanţele sunt îndrituite a verifica şi cenzura cuantumul onorariilor solicitate în cuprinsul cheltuielilor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. anterior (text în vigoare la data săvârşirii faptei), care arată că „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.” Având natura juridică a unor mijloace de probă, înscrisurile (chitanţele) depuse de inculpat în dosarele instrumentate de instanţele civile sunt producătoare de consecinţe juridice, iar abilitatea organului judiciar de a modifica întinderea pretenţiilor nu nesocoteşte acest efect. Nici faptul că partea pe care o asista inculpatul-avocat a căzut în pretenţii, fiind astfel exclusă o soluţie de obligare a părţii adverse la acoperirea cheltuielilor de judecată, nu exclude aptitudinea chitanţelor de a fi producătoare de consecinţe juridice.

În consecinţă, conduita infracţională se subsumează infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind întrunite elementele angajării răspunderii penale.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul a ticluit înscrisurile falsificate, respectiv chitanţele ce atestau câtimea onorariului şi le-a depus în dosarele în care asigura asistenţa juridică, acestea fiind apte a produce consecinţe juridice, respectiv a genera obligaţia de plată a părţii adverse în procesele în care aceasta din urmă a obţinut o soluţie nefavorabilă. Fapta astfel descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În ceea ce priveşte aprecierea legii noi ca fiind mai favorabilă şi a cuantumului pedepsei principale, instanţa de control judiciar reţine rigoarea hotărârii primei instanţe şi menţine în consecinţă aceste evaluări.

În concret, văzând persoana inculpatului sub aspectul vârstei sale, precum şi conduita sa procesuală concretizată în prezentarea în faţa instanţelor, timpul scurs de la epuizarea activităţii infracţionale fără reiterarea acesteia, unitatea infracţională pentru care se poate angaja răspunderea penală, instanţa de apel apreciază că sunt incidente dispoziţiile privind renunţarea la aplicarea pedepsei, art. 80 şi urm. C. pen. De aceea, împrejurarea că limita minimă specială a pedepsei este mai redusă sub imperiul Codului penal anterior devine irelevantă faţă de criteriul soluţiei mai favorabile a renunţării la aplicarea pedepsei ce se poate dispune conform legii noi.

Prin urmare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. cu privire la legea penală mai favorabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menţinând încadrarea juridică a faptei stabilită de prima instanţă în dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. pen., va dispune renunţarea la aplicarea pedepsei pentru infracţiunea de fals şi va aplica inculpatului un avertisment.

În ceea ce priveşte cererea orală a reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice din două infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu componenta uzului de fals, într-o unică infracţiune, respectiv în aceea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanţa de control judiciar constată că acuzaţia a fost formulată distinct pentru cele două infracţiuni, iar acţiunile penale exercitate separat trebuie să obţină o soluţie distinctă în cadrul procesului penal. Consideraţiile anterioare legate de caracterizarea în drept a activităţii infracţionale susţin imposibilitatea transformării pluralităţii de infracţiuni într-o unitate legală care să presupună o unică soluţie a acţiunii penale. În susţinerea acestei concluzii, instanţa de control judiciar aminteşte jurisprudenţa anterioară în care ruperea unui act de executare dintr-o unitate legală infracţională a presupus pronunţarea unor soluţii distincte pentru fiecare infracţiune din concursul generat (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 1276 din 24 aprilie 2012).

Pentru toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelurile declarate de către procuror şi inculpat şi, în limitele arătate, va desfiinţa soluţia primei instanţe.

Apelul declarat de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a constatat în mod corect că acţiunea civilă exercitată în această cauză este inadmisibilă. Caracterul accesoriu al acestei acţiuni o face dependentă, în obiectul său, de acţiunea penală, neputându-se solicita, în latură civilă, decât repararea prejudiciului produs prin faptele pentru care s-a exercitat şi acţiunea penală, aşa cum prevede expres art. 19 alin. (1) C. proc. pen. Or, în cauză, partea civilă pretinde repararea unui prejudiciu produs prin fapte străine prezentei cauze penale (pentru care procurorul nu a sesizat instanţa penală, dispunând, prin rechizitoriu, o soluţie de clasare sub aspectul unor infracţiuni de evaziune fiscală şi fals privind înscrisuri depuse la Administraţia Finanţelor Publice).

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu opinie majoritară:

I. A admis apelurile declarate de procuror şi de inculpatul A. împotriva sentinţei nr. 80 din 12 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. combinat cu art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 121 C. pen. anterior, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută în art. 348 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei generale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. combinat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 32 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen., a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută în art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a aplicat inculpatului A. un avertisment.

II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.