Cassation of judgment conflating distinct works and supply contracts, violating contractual interpretation and evidence rules

Recurs. Incidenţa motivului prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic : recurs

C. civ. din 1864, art. 977 si urm.

C. proc. civ. din 1865, art. 212, art. 261, art. 304 pct. 8

În cazul în care instanţa de apel nu a făcut o distincţie după natura şi obiectul contractelor deduse judecăţii şi, mai ales, nu a dat relevanţă clauzelor specific ataşate de lege acestora, care le diferenţiau sub aspectul naturii, obiectului şi efectului, considerând că toate efectele acestora sunt reglementate după regulile aplicabile unui contract de execuţie de lucrări, devine incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece această rezolvare reprezintă o schimbare a naturii şi conţinutului actului juridic, implicit a efectelor sale, care a avut ca rezultat ignorarea voinţei reale a părţilor şi, nu în ultimul rând, aplicarea greşită a legii.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1395 din 20 septembrie 2016

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/114/2011, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 212.820,68 lei, contravaloare facturi neachitate, la plata sumei de 3.939.232,55 lei penalităţi de întârziere, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

La data de 07 februarie 2012, reclamanta a depus cerere precizatoare cu privire la pretenţiile sale, în sensul reducerii acestora la suma de 212.820,68 lei, reprezentând facturi neachitate şi penalităţi în sumă de 64.438,14 lei.

La data de 9 aprilie 2012, între SC A. SRL şi SC C. SRL a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare a drepturilor litigioase ce fac obiectul prezentei cauze.

2. Tribunalul Buzău, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 194/2015 din 12 februarie 2015, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 lei.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cele două expertize efectuate în cauză nu au confirmat faptul că lucrările contractate au fost finalizate de executant, recepţia nefiind efectuată.

3. Apelul declarat de reclamanta SC C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei sus-menţionate a fost respins de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 839 din 3 decembrie 2015.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, caracterul nefondat al criticii reclamantei, nesprijinită de probatoriul administrat, cu privire la greşita reţinere de către judecătorul fondului că plata facturilor ar fi fost condiţionată de eliberarea certificatului de recepţie finală şi de încheierea procesului-verbal de recepţie la încheierea lucrărilor, art. 17 pct. 10 din contracte neavând aplicabilitate în fundamentarea criticii.

Totodată, instanţa de apel a respins şi al doilea motiv de apel referitor la greşita soluţionare a cauzei întemeiată pe motivarea celor două expertize realizate în cauză, reţinându-se că prima instanţă a manifestat rol activ în soluţionarea cauzei şi, totodată, că este lipsită de suport real afirmaţia potrivit căreia prima expertiză de specialitate realizată în cauză nu ar fi fost omologată de prima instanţă.

Nici cel de al treilea motiv de apel nu a fost reţinut de instanţa de apel, prin prisma căruia a fost invocată greşita reţinere a primei instanţe a faptului că plata contravalorii facturilor ar fi condiţionată de îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale. Instanţa de apel a reţinut, sub acest aspect, o reiterare a primului motiv de apel, prin invocarea aceluiaşi art. 17 pct. 10 din contract, criticându-se o pretinsă încălcare a principiului consacrat de art. 969 C. civ.

Instanţa de apel a constatat ca fiind nefondat şi ultimul motiv de apel referitor la greşita reţinere a primei instanţe a faptului că nu a fost realizată punerea în funcţiune şi darea în exploatare a instalaţiilor şi că problemele invocate de beneficiar nu ar fi fost rezolvate.

4. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC C. SRL Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea administrării probatoriului necesar soluţionării cauzei.

În cadrul criticilor formulate recurenta a arătat că, potrivit acţiunii introductive, astfel cum a fost modificată, a solicitat instanţei plata facturilor fiscale emise în executarea a două contracte, nr. 175 şi nr. 176 încheiate la 6 noiembrie 2006, contracte care au avut obiect diferit. Astfel, primul contract, cu nr. 175 a avut ca obiect obligaţia SC A. SRL (al cărei continuator procesual este SC C. SRL) de a executa instalaţii sanitare, instalaţii HVAC şi instalaţii sanitare, act care a şi fost modificat prin actul adiţional nr. 1/20 februarie 2008. Al doilea contract nr. 176 a avut ca obiect procurarea de echipamente de către SC A. SRL în vederea realizării lucrărilor de instalaţii care făceau obiectul contractului precedent, contract, la rândul său, modificat prin actul adiţional nr. 1/14 martie 2008.

Deşi a fost dedusă judecăţii pretenţia derivând din executarea celor două contracte, totuşi, instanţele de fond, depăşind principiile statuate de art. 969 şi 977 C. civ., nu au dat relevanţă voinţei părţilor, prin simplul motiv că nu au dat o interpretare corectă celor două contracte ca având conţinut diferit.

Acest aspect derivă din suma considerentelor deciziei din apel care tratează singular regimul facturilor, prin raportare la prevederile contractului, fiind evident că cele două contracte nu au fost interpretate din perspectiva conţinutului lor diferit.

A mai susţinut reclamanta că a fost în totalitate executat contractul nr. 176/6 noiembrie 2006, echipamentele contractate fiind integral furnizate pârâtei, astfel că se impunea plata facturii reprezentând costul de achiziţie a acestora.

Aplicarea greşită a legii derivă, în opinia recurentei, şi din modul în care instanţa a înţeles să dea relevanţă probelor administrate. S-a arătat că proba cu expertiză administrată în faţa primei instanţe a fost înlăturată de tribunal, soluţie menţinută fără nicio motivare în apel, când, mai mult, s-a respins apelantei solicitarea administrării unei noi expertize.

În opinia recurentei, există şi o contrarietate a motivării, de vreme ce instanţa de apel consfinţeşte dispoziţia primei instanţe de înlăturare a expertizei, dar se referă la aceasta pentru a justifica soluţia pronunţată.

Împotriva acestui recurs a formulat întâmpinare SC B. SRL arătând că pretinsul motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu corespunde tezei legale, recurenta propunând de fapt o interpretare proprie a contractului, mai exact a art. 17. A arătat intimata că fundamentul respingerii acţiunii l-a constituit excepţia de neexecutare pe care a opus-o cu succes în contractele sinalagmatice deduse judecăţii.

Nu se justifică, în opinia intimatei, nici admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece acesta redă, potrivit memoriului de recurs, o nemulţumire a recurentei cu privire la modul de evaluare a probatoriului, implicând verificarea temeiniciei deciziei, ceea ce, pe această cale, nu este permis.

Totodată, intimata a solicitat prin întâmpinare şi plata cheltuielilor de judecată.

5. Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va admite, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost reconfigurată prin precizări, SC A. SRL (a cărei calitate procesuală a fost transmisă SC C. SRL) a solicitat, pe calea acţiunii ex contractu, plata facturilor emise pentru executarea contractelor nr. 175 şi nr. 176 încheiate la 6 noiembrie 2006 cu SC B. SRL.

Încă din expunerea de motive a cererii de chemare în judecată reclamanta a subliniat că cele două contracte au un obiect diferit, primul, referitor la execuţia de lucrări de instalaţii, al doilea, referitor la procurarea de echipamente, valoarea fiecărui contract fiind delimitată în contextul sumei globale solicitate prin petitul acţiunii. A mai susţinut reclamanta că cele două contracte au fost modificate prin acte adiţionale care sunt de natură să susţină atât valoarea contractelor, cât şi recunoaşterea creanţei şi a executării acestora.

De asemenea, reclamanta şi-a însoţit afirmaţiile de înscrisurile la care a făcut referire.

În acest context, Înalta Curte arată că, încă din debutul considerentelor deciziei atacate, aceasta referă la două contracte de execuţie de lucrări a căror plată este solicitată prin acţiune, analizate global. Instanţa de apel nu a făcut o distincţie după natura şi obiectul contractelor deduse judecăţii şi, mai ales, nu a dat relevanţă clauzelor specific ataşate de lege acestora, care le diferenţiază sub aspectul naturii, obiectului şi efectului.

Deşi este notabil că între cele două contracte există o legătură şi că ele au fost redactate prin clauze simetrice, era obligaţia instanţei de fond ca, aplicând regulile de interpretare a convenţiilor, concordant dispoziţiilor art. 977 şi urm. C. civ., să delimiteze conţinutul celor două convenţii, plecând de la natura şi obiectul determinat al acestora. Aceasta corespunde rolului instanţei de a lămuri voinţa părţilor, dar mai ales de a stabili sfera efectelor pe care fiecare contract îl poate produce prin raportare la obiectul său şi dispoziţiile legale incidente.

Or, o abordare globală corespunzătoare celei realizate în apel, prin care nu s-au delimitat cele două contracte ca având obiect diferit, a permis instanţei să considere că toate efectele acestora sunt reglementate după regulile aplicabile contractului de execuţie de lucrări.

În aceste condiţii, este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece această rezolvare reprezintă o schimbare a naturii şi conţinutului actului juridic, implicit a efectelor sale, care a avut ca rezultat ignorarea voinţei reale a părţilor şi, nu în ultimul rând, aplicarea greşită a legii.

Înalta Curte reţine ca fondată şi critica recurentei referitoare la ignorarea actelor adiţionale, care, în opinia sa, modifică obiectul contractelor şi conţin recunoaşteri ale pârâtei referitoare la debite. Astfel, evocarea acestor acte adiţionale trasa instanţei de fond obligaţia de a le analiza, de a hotărî asupra conţinutului lor în economia contractelor, dar şi de a estima funcţia lor probatorie în procesul în care sunt evocate.

O analiză precisă a cauzei cererii presupune delimitarea celor două contracte, interpretarea şi analiza lor distinctă, raportată la obiectul şi natura fiecăruia dintre ele şi la efectele pe care contractul şi legea le ataşează, în mod specific, fiecăruia dintre ele.

Această abordare va permite deopotrivă evaluarea modului sau stadiului de execuţie a fiecărui contract, dar şi evaluarea excepţiei de neexecutare invocate de pârâtă într-o modalitate care va corespunde unei corecte aplicări a legii.

Al doilea motiv al recursului vizează greşita aplicare a legii, derivată din modul de evaluare a probatoriului.

Înalta Curte reţine că la tribunal o primă expertiză a fost efectuată în cauză, însă s-a dispus refacerea acesteia de către alt expert. Potrivit art. 212 C. proc. civ., atunci când o nouă expertiză este plasată în sarcina altui expert rezultă că prima expertiză nu doar că nu este lămuritoare, dar nici în condiţiile completării sau refacerii sale nu subzistă premisele că aceasta şi-ar putea atinge finalitatea, aceea de probă cu caracter ştiinţific în dosar. Cu toate acestea, a doua expertiză a fost considerată, la rându-i, ca fiind subiectivă, ceea ce presupune că opţiunea manifestă a primei instanţe a fost aceea de înlăturare a valorii sale probatorii.

În această succesiune, se observă totuşi că sentinţa de respingere s-a bazat inclusiv pe concluziile lucrărilor neomologate.

În măsura în care aspectul sesizat a constituit şi obiectul unuia dintre motivele de apel, iar instanţa de apel nu a formulat un răspuns punctual la acesta, instanţa de recurs reţine şi că o nouă expertiză care avea ca obiectiv evaluarea stadiului de execuţie al fiecărui contract în parte, al stării şi calităţii echipamentelor şi instalaţiilor pretins executate a fost refuzată apelantei, deşi teza sa probatorie avea funcţia de a proba temeinicia motivelor de apel.

În plus, deopotrivă decizia instanţei de apel s-a fundamentat pe concluziile aceloraşi expertize din prima instanţă, de vreme ce a apreciat că motivul de apel referitor la lipsa suportului probator al hotărârii nu reprezintă decât o nejustificată nemulţumire a apelantei asupra modului de interpretare a probelor.

Concluzia instanţei de apel este greşită din perspectiva art. 261 C. proc. civ. care obligă instanţa să fundamenteze hotărârea pe toate probele cărora le-a validat funcţia probatorie. În plus, dezideratul cercetării judecătoreşti impune instanţei analiza tuturor probelor administrate şi justificarea, atunci când este cazul, a înlăturării probelor nereţinute, în cauză, a înscrisurilor pe care părţile le-au administrat.

De aceea, această modalitate de încălcare a legii se repercutează asupra legalităţii deciziei, fiind afectat însuşi modul de stabilire a situaţiei de fapt.

În condiţiile în care instanţa de apel nu a reconsiderat raţionamentul primei instanţe spre a justifica de ce concluziile acesteia referitoare la invalidarea celor două expertize nu au fost corecte pentru a le putea avea în vedere la pronunţarea deciziei, rezultă că starea de fapt stabilită nu are suport probator.

Această concluzie impune, deopotrivă, rejudecarea cauzei într-un cadru în care instanţa de apel să dea relevanţă tuturor probelor administrate şi să reconsidere necesitatea încuviinţării unei expertize în apel care să aibă ca obiectiv stabilirea executării fiecărui contract în parte, în acord cu obligaţiile asumate de părţi în fiecare convenţie, respectiv, să stabilească dacă echipamentele achiziţionate au corespuns celor angajate cantitativ şi calitativ şi dacă lucrările de execuţie au fost realizate în parametrii contractaţi, pentru a putea determina aplicarea legii la o situaţie de fapt corect şi deplin stabilită.

De aceea, pentru toate aceste motive, recursul SC C. SRL a fost admis, iar în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., decizia instanţei de apel a fost casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare în apel cu respectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (3).

Totodată, cu prilejul rejudecării, instanţa de apel va soluţiona şi cererile părţilor care au ca obiect plata cheltuielilor de judecată aferente acestui recurs.