Council and municipality lose appeal; agreement reclassified as lease, defeating claims for arrears and damages.

Contract intitulat de asociere în participaţiune. Lipsa stabilirii unei cote de participare a părţilor la beneficii şi pierderi. Consecinţe asupra naturii juridice a contractului

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte

Index alfabetic : acţiune în pretenţii

contract de asociere în participaţiune

contract de închiriere

C. com., art. 251, art. 252

C. civ. din 1864, art. 977

Contractul de asociere în participaţiune, astfel cum este reglementat de art. 251 şi art. 252 C. com., are valenţele unui contract comercial, încheiat cu scopul vădit de a împărţi beneficiile şi pierderile unei afaceri comerciale.

În cazul în care în contractul încheiat nu se prevede o cotă procentuală de participare a părţilor la beneficii sau pierderi, ci este stabilită doar plata unei sume aferente utilizării de către una dintre părţi a unui spaţiu, este mai mult decât evident că scopul încheierii convenţiei de asociere nu este, nicidecum, împărţirea beneficiilor şi a pierderilor, ci folosirea spaţiului de către aceasta, corelativ cu încasarea sumei convenite ca reprezentând contravaloarea folosinţei bunului predat în acest scop.

Prin urmare, este corectă soluţia instanţei de calificare a acestui contract ca fiind un contract de închiriere, iar nu unul de asociere în participaţiune.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 874 din 17 mai 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 21.02.2011 în dosarul nr. x/211/2011, reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca au solicitat în contradictoriu cu pârâta Societate Cooperativă Meşteşugărească A. obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 171.599,91 lei reprezentând debit restant, format din cota de asociere restantă actualizată cu rata inflaţiei în cuantum de 52.861,05 lei, aferentă perioadei decembrie 2008-26.02.2010 şi 41.902,57 lei majorări de întârziere calculate până la data de 20.10.2010, datorate în baza contractului de asociere nr. 181/2001 şi suma de 53.303,04 lei cu titlu de taxă pentru ocupare abuzivă a imobilului în perioada 26.02.2010-17.06.2010, la care se adaugă majorările de întârziere în cuantum de 65.435,82 lei, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Societate Cooperativă Meşteşugărească A. a depus întâmpinare prin intermediul căreia a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca raportat la obiectul cauzei, cât şi la valoarea acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 13099/2011 din 2 septembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. x/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Prin precizarea de acţiune depusă la dosar la 22 martie 2012, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 99.096,28 lei reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada 20.02.2009-08.07.2011 şi datorate în baza contractului de asociere nr. 181/2001, încetat la data de 26.02.2010, la plata sumei de 53.303,04 lei reprezentând taxa de ocupare abuzivă aferentă perioadei 26.02.2010-17.06.2010, la plata sumei de 106.955,73 lei reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30.08.2011 şi generate de ocuparea abuzivă a spaţiului, precum şi la plata majorărilor de întârziere până la plata efectivă a debitului.

Prin concluziile scrise depuse la 26 iunie 2012, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, deoarece contractul de asociere în participaţiune nr. 181/2001 a fost încheiat între pârâtă şi reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, iar acţiunea a fost promovată de Municipiul Cluj-Napoca fără a se face dovada faptului că acesta din urmă este proprietarul imobilului din Cluj-Napoca, obiect al contractului de asociere în participaţiune încheiat.

Prin sentinţa civilă nr. 2878 în data 28.06.2012, pronunţată în dosarul nr. x/1285/2011 al Tribunalului Comercial Cluj, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Cluj-Napoca, invocată de către pârâtă. A fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale active a reclamantului Consiliul Local Cluj-Napoca şi a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta Societatea Cooperativă Meşteşugărească A., iar reclamantul Municipiul Cluj-Napoca a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale active a reclamantului Consiliul Local Cluj-Napoca, instanţa a apreciat-o ca fiind întemeiată, potrivit art. 21 şi urm. din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora doar unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii, iar consiliile locale sunt doar organe deliberative care nu au recunoscută o legitimare procesuală în faţa instanţei. Aceeaşi motivare a stat şi la baza respingerii excepţiei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Cluj-Napoca, deoarece nu poate avea relevanţă că acest reclamant nu este parte în contract, atât timp cât legea îi conferă o legitimare procesuală în astfel de litigii.

Pe fondul litigiului s-a reţinut că pretenţiile deduse judecăţii, astfel cum au fost precizate, constau doar în majorările de întârziere pentru perioada 20.02.2009-08.07.2011, în baza contractului de asociere, taxa de ocupare abuzivă 26.02.2010-17.06.2010, majorări de întârziere până la 30.08.2011 generate de ocuparea afirmat abuzivă a spaţiului şi în continuare până la plata efectivă.

Contractul de asociere nr. 181/2001 care a avut ca obiect asocierea în participaţiune în vederea exploatării spaţiului situat în Cluj-Napoca s-a încheiat până la vânzarea spaţiului sau doi ani de la adoptarea HCL nr. 66/26.02.2008, deci până la 26.02.2010, conform actului adiţional.

În acest context, instanţa a reţinut că acest contract este unul de închiriere spaţii cu altă destinaţie decât locuinţă, sens în care au fost considerate întemeiate apărările pârâtei, deoarece interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor, conform art. 977 C. civ. În speţă lipseşte scopul comun asocierii care trebuie să fie reflectat de cota parte de participare la pierderi şi beneficii, fiind vorba doar despre cedarea folosinţei imobilului contra cost - chirie - ceea ce din punct de vedere juridic este o închiriere, eliberarea spaţiului făcându-se la 17.06.2010.

A mai reţinut instanţa că prevederile H.C.L. nr. 284/15.07.2010 privind majorările de întârziere de 0,5% aplicabile veniturilor de natura nefiscală nu pot avea incidenţă, deoarece sunt ulterioare încheierii contractului şi ulterioare restituirii spaţiului, neavând o bază contractuală, iar în ceea ce priveşte majorările de întârziere de 0,1% pe zi, s-a apreciat că nici acestea nu sunt datorate, chiria nefiind o creanţă fiscală.

În ceea ce priveşte despăgubirea solicitată cu titlu de taxă de ocupare abuzivă, instanţa a apreciat că această pretenţie nu este întemeiată deoarece pârâtă nu a ocupat abuziv spaţiul.

De asemenea, s-a reţinut că reclamantul nici nu a dovedit care ar fi eventual valoarea acestor despăgubiri pentru perioada de aproximativ o lună de la comunicarea fişei de daune şi nu a făcut dovada comunicării concediului, prin notificările din 12.03.2010 şi din aprilie 2010 a căror primire este contestată.

Împotriva acestei sentinţe reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca - prin Primar şi Municipiul Cluj-Napoca - prin Primar au declarat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 145/2012 din 30 octombrie 2012, a admis apelul declarat de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca - prin Primar şi Municipiul Cluj-Napoca - prin Primar şi a dispus anularea sentinţei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca este neîntemeiată prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la normele legale incidente.

Astfel, capacitatea procesuală a autorităţilor publice este fundamentată pe recunoaşterea capacitaţii de drept administrativ, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca fiind persoană juridică de drept public, regula capacităţii de a încheia acte juridice civile este subordonată de principiul specialităţii, iar, în aceste condiţii, titularul raportului de drept material trebuie să fie şi titularul raportului de drept procesual. Or, atâta timp cât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca este titularul contractului de asociere nr. 181/03.01.2001 încheiat cu intimata-pârâtă are şi capacitate deplină de a sta în justiţie. Prin semnarea şi însuşirea contractului de asociere nr. 181/03.01.2001 în baza căruia intimata-pârâtă datorează majorări de întârziere generate de întârzierea la plata cotei de asociere, aceasta din urma a recunoscut atât calitatea, cât şi capacitatea Consiliului local de a fi parte contractantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, iar prin decizia civilă nr. 4011 din 19.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/1285/2011* a fost admis recursul declarat de pârâta Societate Cooperativă Meşteşugărească A. Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 145 din 30.10.2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj care a fost casată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 138 din 9 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/1285/2011* a fost admis apelul declarat de Consiliul Local al Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 2878 din 28.06.2012, pronunţată în dosarul nr. x/1285/2011 al Tribunalului Comercial Cluj, pe care a anulat-o în parte.

Rejudecând, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca prin Primar.

A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca prin Primar împotriva pârâtei, menţinându-se soluţia instanţei de fond dată faţă de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, în sensul respingerii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

Au fost obligaţi apelanţii la plata, în favoarea intimatei Societatea Cooperativă Meşteşugărească A., a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Prin încheierea din 23.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/1285/2011 a fost dispusă din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul şi considerentele deciziei civile nr. 138/9.04.2014 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/1285/2011*, în sensul menţionării corecte a soluţiei de respingere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale active a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, în loc de respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, cum greşit s-a consemnat.

Prin decizia civilă nr. 3816 din 2 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/1285/20118, a fost admis recursul declarat de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca prin Primar şi Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva deciziei civile nr. 138/2014 din 9 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, care a fost casată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Apelanţii-reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca prin Primar şi Municipiul Cluj-Napoca prin Primar au solicitat modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 737 din 18.05.2015, a admis apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 2878 din 28.06.2012 pronunţată în dosarul nr. x/1285/2011 al Tribunalului Comercial Cluj, pe care a anulat-o în parte.

Rejudecând, respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale active a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva pârâtei, fiind obligaţi apelanţii la plata în favoarea intimatei Societatea Cooperativa Meşteşugărească A. a sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Referitor la excepţia lipsei capacităţii procesuale active a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, instanţa a apreciat ca fiind corecte aserţiunile apelanţilor, potrivit cărora capacitatea procesuală a autorităţilor publice este fundamentată pe recunoaşterea capacitaţii de drept administrativ, autorităţile publice putând sta în proces, în nume propriu, chiar în lipsa personalităţii juridice.

Astfel, contrar susţinerilor primei instanţe, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca îndeplineşte condiţiile pentru a fi definit persoană juridică de drept public, regula capacităţii fiind subordonată de principiul specialităţii, totodată, reţinându-se că reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca este parte contractantă în cadrul contractului de asociere nr. 181/03.01.2001 ca şi intimata-pârâtă, şi prin urmare apare ca justificată atât capacitatea, cât şi calitatea.

Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că în mod corect a apreciat prima instanţă asupra naturii juridice a convenţiilor care fundamentează acţiunea introductivă, în sensul că din probele administrate rezultă că actul încheiat este unul de închiriere spaţii cu altă destinaţie decât locuinţa, iar nu unul de asociere în participaţiune.

Referitor la majorările de întârziere calculate în baza prevederilor HCL nr. 284/2010, reclamanţii au susţinut că instanţa a reţinut în mod greşit că acestea nu pot avea incidenţă deoarece sunt ulterioare încheierii contractului de asociere şi ulterioare restituirii spaţiului, neavând o bază contractuală.

A mai reţinut instanţa de apel că în mod corect a apreciat prima instanţă că fişa de calcul exista şi nu s-a întocmit proces-verbal de constatare a ocupării fără forme legale, conform prevederilor HCL nr. 284/2010. S-a motivat, pe baza înscrisurilor existente, că anterior expirării termenului contractual, pârâta a solicitat prelungirea contractului, dorind să achite restanţele, fiind lăsată în spaţiu până la data de 7 mai 2010, când i s-a comunicat fişa de daune şi, deci, implicit, i s-a comunicat concediul, pârâta plătind chiria pe luna mai, iar spaţiul a fost eliberat la 17.06.2010, cu plata chiriei la zi.

În acest context, instanţa de apel a reţinut că aserţiunile apelanţilor nu pot fi validate, întrucât în cauză nu au fost respectate dispoziţiile din norma invocată, pe de o parte, iar, pe de altă parte, existau clauze contractuale care reglementau aspectele în litigiu.

Referitor la majorările de întârziere de 0,5% pe zi, instanţa de apel a reţinut, analizând clauzele contractuale, faptul că apare evident că nici acestea nu pot fi acordate, întrucât chiar apelanţii au recunoscut că între părţile semnatare ale contractului de asociere nr. 181/2001 nu s-au încheiat acte adiţionale la contract în sensul obligării intimatei la achitarea unor penalităţi.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurenţii-reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin Primar şi Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 7 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentele susţin că, în mod eronat, instanţa a apreciat că raportul juridic dedus judecăţii se întemeiază pe un contract de închiriere, şi nu unul de asociere în participaţiune, raportat la aspectul că, pe de o parte, lipseşte scopul comun asocierii care trebuie să fie reflectat de cota parte de participare la pierderi şi beneficii, iar, pe de altă parte, din interpretarea contractului care se face după intenţia comună a părţilor, conform art. 977 C. civ. rezulta că în speţă este vorba despre cedarea folosinţei imobilului contra cost, ceea ce juridic este o închiriere.

Din contractul încheiat între părţile litigante rezultă că intimata-pârâtă şi-a asumat obligaţia de a desfăşura o activitate comercială în spaţiul adus ca aport de către autoritatea locală, precum şi obligaţia de a plăti o cotă parte din beneficiile obţinute, respectiv o cotă lunară de asociere în cuantum de 3.200 lei, indexabilă cu rata inflaţiei.

Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca s-a obligat să aducă ca aport la constituirea asocierii, spaţiul situat în Cluj-Napoca, iar în considerarea acestui aport trebuia să beneficieze de operaţiunea comercială pe care urma să o desfăşoare intimata-pârâtă, sub forma cotei lunare de asociere plătită de către aceasta din urmă.

Aşadar, în contractul încheiat între părţi nu a fost prevăzută o cotă procentuală de participare a părţilor la pierderi, însă s-a prevăzut care este contribuţia la beneficii a recurentului-reclamant Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, respectiv cota de 3.200 lei lunar, indexată cu rata inflaţiei.

Însă, în condiţiile în care în contract nu este prevăzută o clauză expresă cu privire la participarea părţilor la pierderi, prin raportare la dispoziţiile art. l alin. (2) C. com., se vor aplica prevederile art. 1511 C. civ. de la 1864, în vigoare la acea dată şi aplicabil în speţă, din care rezultă că atunci când în contract nu este prevăzută partea de câştig sau de pierdere a fiecărui asociat, atunci acea parte va fi proporţională cu suma sau bunul adus ca aport.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele susţin că prima instanţă a interpretat eronat raportul juridic dedus judecăţii şi a realizat o greşită aplicare a dispoziţiilor legale şi contractuale, reţinând că intimata-pârâtă a fost lăsată în spaţiu până la data de 07 mai 2010, când i s-a comunicat fişa de daune şi, deci, implicit, i s-a comunicat concediul, aceasta a achitat chiria aferentă lunii mai, iar spaţiul a fost predat la 17 iunie 2010.

În opinia recurentelor, această apreciere este eronată în raport de redactarea clară a art. 5, art. 6 şi art. 8 lit. a) din contract.

Astfel, prin contractul de asociere nr. 181/03.01.2001, părţile contractante au convenit, prin clauza stipulată la art. 8 lit. a) din contract, că încetarea acestuia va interveni la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat.

Termenul contractual a fost stabilit prin HCL nr. 66/26 februarie 2008 până la vânzarea spaţiului în baza Legii nr. 550/2002, dar nu mai mult de doi ani de la data adoptării hotărârii, adică până la data de 26.02.2010.

Potrivit art. 6 din contract, intenţia de prelungire a contractului de asociere trebuia adusă la cunoştinţa celeilalte părţi, în scris, cu cel puţin 3 luni înaintea expirării termenului stabilit contractual.

Or, în speţă, prezumţia unei prelungiri tacite, ulterioare datei de 26.02.2010 nu poate să opereze raportat la prevederile contractuale evocate, acest aspect rezultând, totodată, şi din adresele nr. 296/452.5/15.02.2010 şi nr. 365/452.5/24.03.2010 întocmite de recurenţii-reclamanţi prin care s-a adus la cunoştinţa intimatei-pârâte că actul de asociere nu se va prelungi, întrucât aceasta figurează în evidenţele contabile ale autorităţii publice cu debite restante.

Mai susţin recurentele că o altă condiţie pentru a putea opera tacita relocaţiune până la data de 07.05.2010 se referă la îndeplinirea obligaţiei de achitare a cotelor lunare de asociere, or intimata-pârâtă a efectuat o singură plată în cursul anului 2009, respectiv la data de 22.01.2009, în cursul anului 2010 aceasta nu a efectuat plăţi, iar ultima plată a fost înregistrată la data de 08.07.2011, ulterior acţionării în instanţă.

Prin urmare, după data de 26.02.2010, între părţi nu a mai existat nici un acord în vederea exploatării spaţiului, acesta fiind ocupat în mod abuziv, fără nici un titlu care să îi confere intimatei-pârâte un drept de exploatare/folosinţă.

Potrivit prevederilor HCL nr. 48/2010, Consiliul local a aprobat nivelul despăgubirilor pentru ocuparea fără forme legale a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, despăgubirea fiind stabilită la suma de 8 lei/mp/zi, adică 475,92 lei/zi.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentele susţin, în ceea ce priveşte majorările de întârziere în procent de 0,1%/zi de întârziere, că din analiza considerentelor deciziei atacate se observă că instanţa a omis să arate care sunt motivele de fapt şi de drept care au stat la baza respingerii lor.

Cererea recurenţilor de obligare a intimatei la plata majorărilor de 0,1%/zi de întârziere aplicată la cotele de asociere achitate cu întârziere este întemeiată, având în vedere prevederile art. 13 din contract, „neîndeplinirea obligaţiilor pecuniare de către părţi atrage plata unei penalităţi/zi de întârziere, conform prevederilor legale in vigoare”, fără a se face referire la vreun cuantum al penalităţilor de întârziere.

Faţă de prevederile clauzei penale inserate la art. 13 din contractul de asociere, precum şi natura juridică de venituri la bugetul local şi implicit la bugetul general consolidat a sumelor provenind din încheierea unor astfel de contracte de asociere precum cel în litigiu, rezultă că în privinţa acestor venituri se aplică dispoziţiile Legii nr. 210/2005 care prevăd perceperea unor penalităţi de întârziere în procent de 0,1%/zi.

O altă critică a recurentelor priveşte obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei, faţă de care invocă dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 492 din 08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583 din 5.07.2006.

Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 12 mai 2016, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului întemeiată pe dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., arătând că recursul nu este motivat în drept şi nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., apreciind că motivele de recurs permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aşa încât, în situaţia dată nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimată privind nulitatea recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat și l-a respins în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de modificare îşi găseşte aplicaţiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susţinerile părţilor ar rezulta un dubiu asupra conţinutului actului supus judecăţii, iar judecătorii s-ar substitui părţilor contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.

Această ipoteză nu se regăseşte în criticile aduse deciziei atacate, câtă vreme din considerentele acesteia se constată că pentru interpretarea convenţiei ca fiind un contract de închiriere pledează şi raporturile contractuale anterioare derulate cu privire la acelaşi imobil.

Contractul de închiriere nr. 1057/07.09.1995 a stabilit durata locaţiunii la 5 ani, până la 28.11.1999, iar la expirarea termenului a fost încheiat, pentru acelaşi spaţiu, contractul de asociere nr. 181/2001 însă clauzele nu cuprind suficiente elemente pentru o astfel de calificare după denumirea dată de părţi contractului încheiat.

Astfel, aşa cum susţin chiar reclamanţii, în contractul de asociere nr. 181/03.01.2001 nu a fost prevăzută o cotă procentuală de participare a părţilor la beneficii sau pierderi, însă s-a prevăzut care este contribuţia la beneficii a apelantului-intimat Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, respectiv suma de 3.200 lei/lună, indexabilă cu rata inflaţiei, ori această stipulaţie nu poate determina singură calificarea convenţiei ca fiind o asociere în participaţiune.

În acest context, se constată că sunt lipsite de temei juridic susţinerile recurenţilor, potrivit cărora este mai mult decât suficient faptul că în contract s-au prevăzut doar beneficiile Consiliului local, dar nu şi pierderile.

Aceasta deoarece contractul de asociere în participaţiune astfel cum este reglementat de art. 251 şi art. 252 C. com., are valenţele unui contract comercial, încheiat cu scopul vădit de a împărţi beneficiile şi pierderile unei afaceri comerciale. Astfel, din moment ce contractul încheiat cu recurentul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca prevede doar plata unei sume aferente utilizării de către pârâtă a spaţiului în litigiu, este mai mult decât evident că scopul încheierii convenţiei de asociere nu era nicidecum împărţirea beneficiilor şi a pierderilor, ci folosirea spaţiului de către pârâtă corelativ cu încasarea sumei convenite ca reprezentând contravaloarea folosinţei bunului predat în acest scop.

În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 1511 C. civ. invocate de recurenţi, instanţa reţine că menţinerea statuărilor instanţei de apel sub aspectul calificării contractului face ca aceste dispoziţii legale să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentele critică greşita aplicare a dispoziţiilor legale şi contractuale cu privire la operarea tacitei relocaţiuni.

Din analiza contractului încheiat cu Consiliul local se constată că nu există stipulată vreo clauză care să interzică tacita relocaţiune, sens în care se poate reţine că, neexistând vreo clauză contractuală care să interzică tacita relocaţiune, părţile au achiesat chiar dacă nu în mod expres la această posibilitate juridică, neputându-se astfel pretinde despăgubiri decurgând dintr-o aşa zisă ocupare nelegală, iar o altă dovadă că tacita relocaţiune a operat este faptul că pârâta a continuat să achite contravaloarea utilităţilor.

În ceea ce priveşte fişa de calcul, comunicată pârâtei la 07.05.2012, şi având în vedere că înşişi recurenţii au recunoscut că nu au întocmit vreun proces-verbal de constatare a ocupării fără forme legale, astfel cum cere HCL nr. 48/16.02.2010, se constată că în mod corect instanţele au reţinut că poziţia recurenţilor nu poate fi validată întrucât în cauză nu au fost respectate dispoziţiile din norma invocată, iar, pe de altă parte, există clauze contractuale care reglementează aceste aspecte.

De asemenea, s-a reţinut că pârâta a solicitat prelungirea contractului anterior expirării termenului contractual, dar cu toate acestea a fost lăsată în spaţiu până la data de 07.05.2012, când i s-a comunicat fişa de calcul şi, implicit, şi concediul spaţiului, iar aceste aspecte au fost corect apreciate de instanţele de judecată.

Referitor la evaluarea prejudiciului, reprezentând taxă de ocupare abuzivă la suma de 475,92 de lei/zi, stabilită ulterior încheierii contractului dintre părţi, se constată că aceasta nu poate fi opozabilă pârâtei, astfel cum în mod corect au reţinut cele două instanţe.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenţii critică omisiunile instanţei de apel cu privire la motivele de fapt şi de drept care au stat la baza respingerii petitelor de obligare a pârâtei la plata accesoriilor.

În acest context, instanţa de apel a arătat în mod expres că solicitările reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata unor majorări de întârziere, de 0,1%, respectiv de 0,5%, zi de întârziere, nu pot fi acordate, întrucât între părţi putea fi aplicată doar răspunderea contractuală, acestea neîncheind vreun act adiţional la contract cu privire la acestea.

Astfel, observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, iar criticile recurentelor nu se referă la considerentele reţinute în cuprinsul hotărârii atacate, ci doar reiterează apărările făcute în faţa instanţei de fond, asupra cărora instanţa a răspuns.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor referitoare la caracterul exagerat al cheltuielilor de judecată din apel în sumă de 5.000 lei, se constată că instanţa de apel a motivat acordarea acestora în cauză reţinându-se că a fost necesară asigurarea apărării în cele trei cicluri procesuale parcurse, sens în care se constată că instanţa de apel a admis cererea pârâtei de obligare la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest demers al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., instanţa raportându-se la natura litigiului, complexitatea acestuia, valoarea pretenţiilor deduse judecăţii.

În cadrul recursului reaprecierea probatoriul administrat pentru justificarea cheltuielilor de judecată excede controlului de legalitate.

Prin urmare, în cauză nu se poate constata că au fost încălcate dispoziţiile legii pentru a fi reţinute motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 7 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, întrucât criticile aduse deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin Primar şi Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar.

Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat recurenţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.