Criminal appeal nullity: Mandatory defense assistance by non-registered lawyer constitutes absolute lack of defense

Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen. Asistarea inculpatului de către o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestaţia în anulare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- contestaţie în anulare

C. proc. pen., art. 426 lit. f)

În ipoteza în care asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie, asistarea acestuia în cursul judecăţii de către o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995 echivalează cu lipsa de apărare a inculpatului şi se încadrează în cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 139/A din 17 aprilie 2015

La data de 26 septembrie 2014, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 426 lit. f) C. proc. pen., arătând că în cursul judecăţii a fost asistat de un avocat care nu figurează înscris în Baroul Bucureşti, motiv de nulitate absolută ce nu poate fi îndreptată decât prin refacerea tuturor actelor la care acesta a asistat şi care poate fi invocată în orice stadiu al procesului.

În motivarea contestaţiei, s-a mai arătat că instanţa de apel a făcut o confuzie cu ocazia verificării calităţii de avocat a numitului B. (nu C.) care susţine că face parte din Baroul Bucureşti (conform contractelor de asistenţă juridică şi delegaţiilor). B. este din Baroul D. Bucureşti şi este cel care a asigurat asistenţa juridică în cauză, iar C.. nu a avut niciun aport în cauză, astfel cum reiese din răspunsul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, adresa către Baroul Bucureşti, contractele de asistenţă juridică şi delegaţiile depuse şi răspunsul Baroului Bucureşti - în care se arată că B. nu figurează în Tabloul Avocaţilor, iar formularele de împuterniciri avocaţiale şi contractele de asistenţă juridică nu corespund modelelor eliberate de Baroul Bucureşti.

În susţinerea contestaţiei în anulare, s-a invocat şi decizia pronunţată în interesul legii nr. XXVII din 16 aprilie 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2015 s-a admis în principiu contestaţia formulată în cauză.

Analizând contestaţia în anulare formulată de condamnatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este întemeiată.

Potrivit art. 426 lit. f) C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare în cazul în care judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii.

În cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului, în calitate de complice, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, rămasă în forma tentativei, în baza art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, respectiv pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen. anterior. Infracţiunea de înşelăciune prevăzută de dispoziţiile Codului penal anterior era pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.

Conform art. 90 lit. c) C. proc. pen., asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, situaţie incidentă în speţă raportat la limitele de pedeapsă menţionate anterior.

Totodată, prin decizia pronunţată în interesul legii nr. XXVII din 16 aprilie 2007, decizie care îşi păstrează actualitatea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu o lipsă de apărare a acestuia.

În considerentele deciziei precitate, s-a arătat că nerespectarea cerinţelor privind asigurarea apărării inculpatului pe parcursul procesului penal atrage sancţiunea nulităţii absolute a actelor procedurale şi procesuale efectuate, în condiţiile art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. anterior (în prezent art. 281 alin. 1 lit. f C. proc. pen.). Corelativ cu dispoziţiile Codului de procedură penală referitoare Ia asigurarea dreptului la apărare pentru inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, precum şi la caracterul absolut al nulităţii de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când asistenţa juridică este obligatorie, potrivit legii, prin Legea nr. 51/1995 modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004 sunt reglementate condiţiile exercitării profesiei de avocat. S-a apreciat ca fiind semnificativ faptul că în art. 1 alin. (2) din lege s-a prevăzut că profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, iar prin alin. (3) al aceluiaşi articol s-au interzis expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a acestor acte.

S-a mai arătat că, în raport cu prevederile art. 2 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 303/2004, se impune ca organele judiciare nu doar să ia măsurile necesare asigurării apărării inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este obligatorie, potrivit legii, ci să observe ca asistenţa juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel, asistenţa juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare.

Având în vedere cele arătate, pentru examinarea motivului invocat de către contestator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a expune modul în care au fost înfiinţate structurile din care fac parte persoanele care desfăşoară activităţi specifice profesiei de avocat.

Astfel, din iniţiativa numitului E. au fost create trei entităţi (două asociaţii şi o filială a unei asociaţii) - cu personalitate juridică, având în obiectul lor de activitate, între altele, şi înfiinţarea de barouri: Asociaţia de binefacere „F.” din Deva, Asociaţia „G.” din Alba Iulia şi Filiala H. Gorj a Asociaţiei „G.”

Toate aceste structuri constituite în vederea practicării profesiei de avocat au fost înfiinţate prin intermediul mai multor hotărâri judecătoreşti.

1. Prin încheierea nr. 31/A din 5 august 2002 a Judecătoriei Deva, s-a recunoscut personalitatea juridică a Asociaţiei de binefacere „F.” şi s-a dispus înscrierea acesteia în registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor, având drept scop acordarea de ajutoare sociale, spirituale şi materiale copiilor orfani, familiilor cu posibilităţi materiale reduse, spitalelor din judeţul Hunedoara, înfiinţarea de unităţi economice, societăţi comerciale, centre de competenţă şi înlesnire în afaceri, studiouri medicale, posturi de radio şi televiziune, barouri şi centre pentru activităţi de întreţinere şi îngrijire corporală.

În temeiul acestei hotărâri judecătoreşti a fost constituit „consiliul director” al „Baroului I.”, iar E. s-a autointitulat „decan”, pentru ca, la 17 ianuarie 2003, să se întocmească „Tabloul anual al avocaţilor Baroului I.”, în care erau înscrise 35 de persoane, 20 dintre acestea având conferit dreptul de a pune concluzii la tribunale şi curţi de apel.

Împotriva încheierii nr. 31/A din 5 august 2002 a Judecătoriei Deva s-a declarat recurs în anulare de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admis prin decizia nr. 6618 din 26 noiembrie 2004 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, dispunându-se respingerea cererii de înregistrare a persoanei juridice.

Împotriva Asociaţiei de binefacere „F.”, Baroul Hunedoara a formulat două acţiuni la Judecătoria Deva, solicitând radierea şi dizolvarea asociaţiei. Cauzele au fost conexate la dosarul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 281 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei Deva, prin care s-a dispus dizolvarea Asociaţiei de binefacere „F.” Soluţia a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului introdus de asociaţie, prin decizia civilă nr. 583 din 25 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.

Totodată, au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de Asociaţia de binefacere „F.” pe parcursul soluţionării cauzei.

Astfel, prin decizia nr. 382 din 14 octombrie 2003, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) şi ale art. 60 alin. (4) din O. G. nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la asociaţii şi fundaţii, excepţie ridicată de Asociaţia de binefacere „F.” în dosarul Tribunalului Hunedoara, Secţia civilă, având ca obiect recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 281 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei Deva. În considerentele deciziei, Curtea a arătat că reglementarea posibilităţii oricărei părţi interesate de a solicita dizolvarea asociaţiei prin hotărâre judecătorească, în condiţiile în care aceasta desfăşoară o activitate ilicită, nu este de natură a afecta prezumţia de nevinovăţie instituită prin art. 23 alin. (8) din Constituţie şi nici atribuţiile Ministerului Public, ca reprezentant al societăţii.

De asemenea, prin decizia nr. 234 din 25 mai 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza I şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia de binefacere „F.” în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect soluţionarea recursului în anulare promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a solicitat casarea încheierii nr. 31/A din 5 august 2002 pronunţată de Judecătoria Deva. În considerentele deciziei, Curtea a arătat că organizarea avocaţilor în barouri şi a barourilor în Uniunea Avocaţilor din România nu contravine niciuneia dintre dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activităţi ce reprezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale.

Pe de altă parte, plângerea individuală formulată de numitul E. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 12 din 12 octombrie 2004. Curtea a arătat că printre obiectivele statutare ale Asociaţiei „F.” figura „crearea de barouri”, ceea ce contravine prevederilor Legii nr. 51/1995 care interzice crearea de barouri şi exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaţilor din România. Curtea a luat în considerare că membrii asociaţiei s-au dedat la acte concrete, anume crearea unui barou, şi că şi-au arogat prerogative care erau de competenţa exclusivă a Uniunii Avocaţilor din România; prin urmare, Curtea a considerat că dizolvarea Asociaţiei „F.” era proporţională cu scopul urmărit şi motivele invocate de instanţele interne se dovedesc relevante şi suficiente. În plus, Curtea a notat că membrii Asociaţiei „F.” pot exercita profesia de avocat cu condiţia să îndeplinească cerinţele prevăzute de Legea nr. 51/1995.

2. Prin încheierea din data de 23 august 2002 a Judecătoriei Alba Iulia, a fost înfiinţată Asociaţia „G.”, în obiectul de activitate figurând şi înfiinţarea de barouri.

Şi împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs în anulare de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin decizia nr. 6619 din 26 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul în anulare, a casat încheierea din data de 23 august 2002 a Judecătoriei Alba Iulia şi a respins cererea de înregistrare a persoanei juridice.

Excepţia de neconstituţionalitate ridicată pe parcursul soluţionării recursului în anulare a fost respinsă de Curtea Constituţională prin decizia nr. 233 din 25 mai 2004. Astfel, prin decizia precitată s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza I şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) şi ale art. 27 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia „G.” în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect soluţionarea recursului în anulare promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a solicitat casarea încheierii pronunţată de Judecătoria Alba Iulia prin care s-a acordat personalitate juridică asociaţiei. În considerentele deciziei, Curtea a arătat că libertatea de asociere, consacrată de art. 40 din Constituţie, nu înseamnă că orice persoană, indiferent de statutul său civil sau profesional, poate face parte din orice tip de asociaţie. Legiuitorul are libertatea de a reglementa condiţiile în care pot fi constituite, organizate şi în care funcţionează diferite tipuri şi forme de asociaţie, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociaţii pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuţii de interes public. (...) Barourile şi Uniunea Avocaţilor, precum şi camerele notarilor publici sunt asociaţii profesionale cu un specific deosebit. Întreaga activitate desfăşurată de aceste asociaţii şi de membrii lor este una de interes public, ceea ce presupune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar în ceea ce priveşte calităţile membrilor, condiţiile de organizare şi funcţionare, nedemnităţile, incompatibilităţile, răspunderea disciplinară şi altele. (...) Înscrierea în barourile avocaţilor sau în camerele notarilor publici constituie o condiţie legală pentru a putea exercita profesia de avocat ori pe cea de notar public. Aşadar, nu avocatul sau notarul public practicant este obligat să adere la asociaţie, ci calitatea de membru al asociaţiei condiţionează practicarea profesiei.

Prin hotărârea adunării generale a asociaţiei din 6 octombrie 2003, asociaţia se dizolvă în mod voluntar; pe baza actului de dizolvare, asociaţia este dizolvată prin încheierea din 18 noiembrie 2003 a Judecătoriei Alba Iulia.

3. Filiala H. Gorj a Asociaţiei „G.” a fost înfiinţată prin încheierea din 30 iulie 2003 a Judecătoriei Târgu Jiu, având în obiectul de activitate inclusiv înfiinţarea de barouri.

În luna iunie 2004, membrii filialei hotărăsc înfiinţarea a 42 de „barouri” şi a „Uniunii Avocaţilor din România/Uniunii Naţionale a Barourilor din România”, toate cu personalitate juridică. Este de remarcat că, la acea dată, asociaţia mamă a filialei nu mai exista ca persoană juridică, fiind dizolvată voluntar, ceea ce atras şi încetarea existenţei filialei.

De asemenea, împotriva Filialei H. Gorj a Asociaţiei „G.” introduce acţiune Baroul Cluj. Prin sentinţa civilă nr. 51 din 20 decembrie 2004, Judecătoria Târgu Jiu a dizolvat filiala şi a dispus numirea unui lichidator.

Prin încheierea din 14 iunie 2012, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a dispus admiterea cererii formulată de petenta J., lichidator judiciar al Filialei H. Gorj a Asociaţiei „G.” şi s-a dispus radierea Filialei H. Gorj a acestei asociaţii din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la Judecătoria Târgu Jiu.

Excepţiile de neconstituţionalitate formulate de Filiala H. Gorj a Asociaţiei „G.”, pe parcursul soluţionării cauzelor, au fost respinse de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 321/2004 şi nr. 495/2006.

Prin decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza I şi ale art. 57 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Filiala H. Gorj a Asociaţiei „G.” în dosarul Judecătoriei Târgu Jiu, având ca obiect cererea de dizolvare a filialei, introdusă de Baroul Cluj. Curtea a arătat că organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat (...) este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale.

De asemenea, prin decizia nr. 495 din 8 iunie 2006, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O. U. G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Filiala H. Gorj a Asociaţiei „G.” în dosarul Tribunalului Gorj, Secţia civilă, cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 51 din 20 decembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu.

În consecinţă, se constată că actele de înfiinţare ale asociaţiilor în cadrul cărora s-au constituit ulterior barourile D. au fost desfiinţate.

De asemenea, legalitatea funcţionarii acestor structuri a fost cenzurată expres prin Legea nr. 255 din 16 iunie 2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept.

Art. 82 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege (devenit art. 113 după republicarea legii) statuează că la data intrării in vigoare a legii persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale. De asemenea, de la aceeaşi dată, încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi.

În consecinţă, dacă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004 activităţile specifice profesiei de avocat exercitate de persoanele care nu făceau parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 puteau fi justificate prin invocarea hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate, ulterior modificărilor aduse prin această lege toate argumentele de ordin jurisprudenţial care confirmau legalitatea înfiinţării acestor structuri nu mai erau valabile.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că motivul invocat de către contestatorul A. se circumscrie cazului de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen., motiv pentru care se impune admiterea contestaţiei în anulare formulată de acesta împotriva deciziei nr. 268/A din 22 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală şi desfiinţarea hotărârii instanţei de apel menţionată, pe acest aspect.

Având în vedere că cererea de contestaţie a fost formulată, în cauză, de către inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să desfiinţeze, în parte, decizia contestată numai cu privire la acesta.

Întrucât motivul de contestaţie privind încălcarea dreptului la apărare este comun cu motivul principal de apel invocat de către inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai consideră necesară reluarea argumentelor deja expuse în cazul contestaţiei şi pentru analizarea apelului.

Astfel, procedând la rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul A. şi de procuror, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivul invocat de către apelantul inculpat - în sensul că în cursul judecăţii a fost asistat de un avocat care nu figurează înscris în Baroul Bucureşti, ceea ce echivalează cu o lipsă de apărare a acestuia - primează celorlalte motive de apel invocate atât de inculpat, cât şi de procuror şi impune desfiinţarea, în parte, a sentinţei nr. 454/F din 24 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu privire la inculpatul A., fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut în art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Pentru motivele invocate, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, între altele, a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 268/A din 22 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

A desfiinţat, în parte, decizia contestată numai cu privire la inculpatul A. şi rejudecând:

În baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpatul A., a desfiinţat în parte sentinţa nr. 454/F din 24 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la inculpatul A.

A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale contestate care nu contravin prezentei decizii.