Revision inadmissible where global application of the more favorable criminal law aggravates the conviction contrary to Art. 453(3) CPP

Decizia penală nr. 81/A/2016

Deliberând supra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 198 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 462 alin. (4) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petentul - condamnat A., împotriva sentinţei penale nr. 497/F din data de 02 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 104/A din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 460 alin. (1), (2) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul - condamnat A. prin care a solicitat suspendarea executării sentinţei penale nr. 497/F din data de 02 octombrie 2013, pronunţată de Curteajje Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 104/A din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală.

S-a reţinut că prin cererea formulată la data de 19 august 2014, petentul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 497 din 02 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 104/A din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Revizuentul a motivat în sensul că în cauză a fost judecat pentru infracţiunea de înşelăciune în baza dispoziţiilor N.C.P., iar pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în baza prevederilor V.C.P., încălcându-se astfel Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014. Conform deciziei Curţii Constituţionale care s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5 din N.C.P., legea mai favorabilă intervenită în timpul procesului penal trebuie aplicată global şi nu pe instituţii sau articole, deoarece s-ar crea astfel o lex tertia, modificând voinţa legiuitorului. A mai solicitat, de asemenea, să se constate faptul că prevederile V.C.P. pentru infracţiunea de înşelăciune au fost modificate radical prin intrarea în vigoare a N.C.P., legiuitorul schimbând nu numai limitele pedepselor aplicate, dar şi substanţial, modalitatea de încadrare a faptei în funcţie de natura sau circumstanţele infracţiunii fiind introdusă posibilitatea împăcării părţilor până la citirea actului de sesizare cu consecinţa înlăturării răspunderii penale.

În consecinţă, a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea Deciziei penale nr. 104/A din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi aplicarea în mod global a prevederilor C. pen. şi a C. proc. pen. considerate mai favorabile de instanţă.

S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 346 din 16 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă în principiu cererea formulată de revizuientul A.

Pentru a dispune astfel, curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 497 din 02 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv de art. 291 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

1. În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, cu privire la partea vătămată B.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

2. În temeiul art. 288 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite şi s-a aplicat inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsă complementară cea mai grea, constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

în temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată B. (constituită parte civilă) şi a fost obligat inculpatul să plătească acesteia, drept despăgubiri civile, suma de 21.359,7 lei, cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri oficiale false:

- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 Bucureşti (fila 83, d.u.p.);

- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 Bucureşti (fila 80, d.u.p.);

- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii din data de 13 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 Bucureşti (fila 81, d.u.p.);

- înscrisul denumit „Sentinţa civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timişoara" (filele 18-19, d.u.p.).

În temeiul art. 191 alin. (1) şi art. 189 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, fiind avansate din fondul Ministerului Justiţiei.

Prin Decizia penală nr. 109/A din 18 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelurile declarate de inculpatul A. şi de partea civilă B., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 497/F din 2 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care Ie-a repus în individualitatea lor.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 5 C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior, s-a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţă, cu pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior.

S-au menţinut celelalte dispoziţii.

S-a mai reţinut că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost pronunţată anterior interveni rii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014, interpretarea dată art. 5 C. pen. de instanţa supremă fiind în sensul că trebuie aplicată legea penală mai favorabilă pe instituţii autonome.

S-a reţinut că, după intervenirea deciziei Curţii Constituţionale, care impune o aplicare globală a legii penale mai favorabile, o cerere de revizuire poate fi promovată, potrivit art. 453 alin. (3) lit. f) C. proc. pen., doar dacă este în favoarea condamnatului. Cum în cauză, o aplicare globală ar agrava situaţia condamnatului, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de faţă.

Prin Decizia penală nr. 79/A din 06 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 346 din 16 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A desfiinţat în totalitate sentinţa mai sus menţionată şi rejudecând a admis in principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

A trimis cauza la Curtea de Apel Bucureşti în vederea judecării cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 497 din 02 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 104/A din 18 aprilie 2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac, este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul revizuirii, putând fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual-penale.

Prin urmare, pentru a decide asupra admisibilităţii în principiu a cererii, instanţa de judecată examinează mai întâi dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege, adică dacă aceasta corespunde cerinţelor prevăzute de art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., dacă a fost formulată în termen şi de persoana îndreptăţită să o folosească, precum şi pentru unul dintre temeiurile prevăzute în art. 453 C. proc. pen., dacă se referă la o hotărâre penală definitivă care a soluţionat fondul cauzei, dacă faptele şi mijloacele de probă nu au fost deja învederate într-o cerere anterioară de revizuire şi care a fost judecată definitiv şi dacă acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care permit revizuirea.

Înalta Curte a constatat că, in cauză, nu au fost analizate de către instanţa de fond condiţiile de admisibilitate în principiu impuse de lege ce reglementează o procedură specială în raport cu calea de atac exercitată, şi anume aceea a revizuirii.

Astfel, s-a constatat că, eludându-se verificarea condiţiile de formalism, instanţa de fond a examinat oportunitatea introducerii de către revizuent a unei asemenea cereri, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) C. proc. pen., care pot fi invocate când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate, iar acest motiv poate fi solicitat numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.

Înalta Curte a apreciat că o analiză a fondului cauzei nu poate avea loc fără a se încheia prima etapă a procedurii căii extraordinare de atac a revizuirii, respectiv aceea a admisibilităţii în principiu.

Astfel, s-a constatat că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost formulată în termenul prevăzut de lege, de către o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea de atac, respectiv condamnatul, respectă dispoziţiile art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cererea anterioară de revizuire care să fie judecată definitiv şi conduc la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Examinând, aşadar, condiţiile de formalism impuse de lege, Înalta Curte a constatat că acestea sunt îndeplinite, cererea formulată de apelantul revizuent fiind admisibilă în principiu.

Referitor la fondul cererii de revizuire, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond, fără a face o analiză a situaţiei concrete prin prisma condiţiile prevăzute de lege în art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) C. proc. pen., s-a limitat să constate că o aplicare globală a legii penale mai favorabile ar agrava situaţia condamnatului.

Ca urmare a pronunţării Deciziei penale nr. 79/A din 06 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apei Bucureşti, secţia I penală, sub nr. x/2/2014*.

Analizând cererea de revizuire formulată de petentul - condamnat A., curtea de apel, în rejudecare, a apreciat că aceasta nu este fondată pentru următoarele motive:

În acest sens, curtea de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., invocate de petentul condamnat, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională, după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. De asemenea, potrivit art. 453 alin. (3) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi invocat numai în favoarea persoanei condamnate.

S-a reţinut că este adevărat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of., Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din N.C.P. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile şi că petentul - condamnat, în această cauză, a fost condamnat în apel de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru înşelăciune, conform dispoziţiilor N.C.P. şi pentru fals în înscrisuri oficiale, conform dispoziţiilor V.C.P., iar cu privire la concursul de infracţiuni s-a dispus conform dispoziţiilor V.C.P., în interpretarea dată art. 5 N.C.P., până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale - în sensul că trebuie interpretată legea penală mai favorabilă în mod global, iar nu pe instituţii autonome, însă este evident că orice aplicare globală a noului sau V.C.P. ar agrava situaţia petentului condamnat, fiind încălcat în această situaţie art. 453 alin. (3) C. proc. pen. care prevede că acest caz de revizuire prevăzut de alin. (1) lit. f) poate constitui un temei al reformării hotărârii doar dacă este în favoarea inculpatului.

În atare condiţii, în final, s-a apreciat de curtea de apel că cererea de revizuire formulată de petentul condamnat A., apare ca nefondată.

La termenul de judecată, petentul condamnat A. a reiterat, pentru aceleaşi motive invocate pe parcursul soluţionării cererii de revizuire, cererea de suspendare a executării sentinţei penale nr. 497/F din data de 02 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 104/A din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, secţia penală.

S-a apreciat că în condiţiile în care se invocă aceleaşi motive ca şi în precedentele cereri de suspendare a executării, s-a constatat că se impune respingerea acestei cereri, menţinându-se în totalitate considerentele avute în vedere la momentul respingerii celorlalte cereri de suspendare a executării.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 462 alin. (4) C. proc. pen., instanţa de fond a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petentul - condamnat A., împotriva sentinţei penale nr. 497/F din data de 02 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 104/A din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, iar în baza art. 460 alin. (1), (2) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea formulată prin care a solicitat suspendarea executării aceiaşi sentinţe penale.

Împotriva sentinţei penale nr. 198 din 12 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat prezentul apel revizuentul condamnat A.

A solicitat admiterea apelului şi admiterea cererii de revizuire, a invocat disp.art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., susţinând că nu s-a făcut corect aplicarea legii penale mai favorabile, conform disp. art. 5 C. pen. şi în conformitate cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, privind aplicarea legii globale referitor la infracţiunile pe care Ie-a săvârşit, fiind aplicate pe instituţii conform deciziei pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Apelantul condamnat a considerat că legea penală mai favorabilă ar fi legea anteripară, aplicată global, în principiu, şi, ca atare, a solicitat aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, menţionată anterior.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele care urmează:

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul A. a invocat dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate) solicitând aplicarea legii penale mai favorabile în sensul aplicării globale a legii, în opina sa, V.C.P.

Pentru promovarea căii de atac extraordinare a revizuirii pentru acest motiv este necesară întrunirea următoarelor condiţii:

- este invocat în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei;

- a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice;

- prevederea legală pe care s-a întemeiat hotărârea a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă;

- consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii

Înalta Curte reţine că prin sentinţa penală nr. 497 din 02 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti în temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a dispus condamnarea revizuientului la pedeapsa de 4 ani închisoare, iar în temeiul art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa principală de 2 ani închisoare. în baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele principale stabilite şi s-a aplicat inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 109/A/ din 8 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelul contestatarului A., a dispus descontopirea pedepselor, a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare, iar în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior, a dispus contopirea pedepsei aplicată contestatorului prin sentinţă, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of., Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, după pronunţarea deciziei Înaltei Curţi, s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din N.C.P. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (3) C. proc. pen., una dintre condiţiile cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acest caz trebuie să fie invocat în favoarea persoanei condamnate.

În acord cu instanţa de fond, se constată că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 435 alin. (3) C. proc. pen., fiind evident că aplicarea globală a C. pen. anterior sau a C. pen. în vigoare ar putea fi de natură să agraveze situaţia revizuientului, iar aplicarea legii pe instituţii autonome îi este mai favorabilă acestuia.

Totodată, solicitarea acestuia privind aplicarea legii penale anterioare este nefondată, întrucât infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior are ca limite de pedeapsă de la 6 luni la 12 ani, iar cea prevăzută de art. 244 C. pen. are ca limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani şi, de asemenea, regulile de aplicare a pedepselor în caz de concurs de infracţiuni şi în caz de infracţiune continuată ale codului penal anterior sunt mai favorabile în raport de cele actuale.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat apelul declarat condamnatul revizuient A. împotriva sentinţei penale nr. 198 din 12 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi va menţine ca legală şi temeinică hotărârea pronunţată de instanţa de fond.

Văzând şi disp. art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuient A. împotriva sentinţei penale nr. 198 din 12 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 martie 2016.