Limitation of appeal grounds in criminal guilty-plea procedure: exclusion of procedural nullities from judicial review

Decizia nr. 52/A/2016

Deliberând asupra apelului declarat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 93/PI din 23 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (2) rap. la art. 396 alin. (1) C. proc. pen., condamnarea inculpatul A., cu antecedente penale şi aflat în stare de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 40 C. pen. la o pedeapsă de 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 67 alin. (1) Cod.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 397 rap. la art. 25 c.pr.penală s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi obligă pe inculpatul A., să plătească acesteia suma de 2.510 lei reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunţa in acest sens. Curtea ele Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 3 septembrie 2014 din Dosarul nr. x/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., cu antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu apli carea art. 40 C. pen.

În fapt s-a reţinut că. la mijlocul lunii februarie 2012. persoana vătămată l-a contactat pe internet pe inculpat care s-a oferit să-i asigure plecarea la muncă în Anglia în schimbul unei sume de bani. După primirea sumei de 2.510 lei inculpatul a rupt legătura cu persoana vătămată şi nu i-a asigurat plecarea la muncă în străinătate.

Prejudiciul cauzat de către inculpat este în valoare de 2.510 lei.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: ordonanţa de declinare fila 2-4: plângerea persoanei vătămate fila 5; ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale fila 6; ordonanţă de efectuare în continuare a urmăririi penale fila 7; ordonanţă de începere a urmăririi penale in rem" fila 8; declaraţia părţii vătămate filele 9-10; copii de pe extrase de cont filele 11-12; declaraţia inculpatului şi proces verbal filele 13-15: declaraţia suspectului şi proces verbal filele 16-18; acte privind acţiunile inculpatului filele 19-27; contract de consultanţă juridică fila 28; adresa Baroul Bucureşti, fila 29. adresă fila 30; proces verbal fila 31; act adiţional contract fila 32; chitanţă fila 33; copie actul de identitate fila 34; adresă filele 35-36: rezoluţie motivată filele 37-39; ordonanţă comisie rogatorie filele 40-46; adresă Serviciul de Evidenţă a Persoanelor fila 47; adresă Penitenciar - Rahova filele 49-50: adresă fila 51; adrese filele 52-54; declaraţia martorei C. filele 55-59; adresă a Baroului Bucureşti filele 60-61; copie rechizitoriu filele 62-69; adrese către cazierul judiciar filele 70-72; copii de pe fişa de evidenţă a inculpatului filele 73-77; extras de pe cazierul judiciar filele 78-81; proces verbal de căutare fila 82; citaţii filele 83-97; proces verbal fila 98: delegaţie pentru asistenţă juridică fila 99.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) N.C.P. cu aplicarea art. 40 N.C.P.

Prin încheierea penală nr. 21/CP din 23 aprilie 2015 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitiv prin încheierea nr. 847 din 16 iunie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, instanţa a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A., în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispune începerea judecăţii în cauză privind pe inculpatul A.

Instanţa, în baza dispoziţiilor art. 375 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., a admis cererea inculpatului privind judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzute în cazul recunoaşterii învinuirii.

Examinând probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt: La mijlocul lunii februarie 2012, persoana vătămată B. a consultat pe internet mai multe site-uri care ofereau locuri de muncă în străinătate.

Pe site, persoana vătămată a găsit informaţii despre suspectul A. şi. după ce l-a contactat, a aflat de la acesta că este avocat şi este singurul care asigură locuri de muncă în Anglia. Apoi. au purtat o corespondenţă, prin e-mail. prin care persoana vătămată era înştiinţată care sunt actele necesare pentru încheierea contractului de muncă şi chiar i-a ataşat un draft al unui asemenea contract de muncă.

La data de 18 martie 2012 persoana vătămată s-a deplasat la Bucureşti şi. însoţit de martorul D., s-au întâlnit cu inculpatul A. care în schimbul sumei de 150 lei i-a întocmit un contract de muncă. După întocmirea contractului inculpatul i-a spus persoanei vătămate că acesta trebuie să rămână ia el pentru a-l înregistra la Inspectoratul Teritorial de Muncă urmând să plece în străinătate peste câteva zile.

Cu această ocazie inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să-i dea suma de 500 euro, pentru a procura biletul de avion, cu toate că în convorbirea telefonică anterioară nu i-a precizat acest lucru. Întrucât persoana vătămată i-a spus că nu are la el această sumă. inculpatul s-a enervat şi i-a reproşat că nu apreciază efortul său de a-l trimite la muncă în străinătate. Ca urmare, au convenit ca persoana vătămată să-i trimită inculpatului suma de 1.160 lei într-un cont indicat de acesta, reprezentând costul biletului de avion, iar plecarea se va face pe data de 26 martie 2012.

După ce persoana vătămată i-a trimis inculpatului suma solicitată, la data de 25 martie 2012. l-a sunat pe acesta să-l întrebe dacă totul este în regulă şi să obţină informaţii despre plecare. Inculpatul i-a spus persoanei vătămate că plecarea în Anglia s-a amânat datorită unui accident de muncă intervenit în Spania şi mai are nevoie de asigurare de sănătate care costă 110 lire şi este valabilă 1 an de zile iar fără aceasta asigurare nu se poate pleca.

Întrucât persoana vătămată a refuzat acest lucru i-a cerut inculpatului să-i restituie banii trimişi, fapt acceptat de către inculpat. Apoi, după circa o oră, inculpatul l-a sunat pe persoana vătămată, i-a spus că a găsit o asigurare de sănătate mai ieftină - în valoare de 60 de lire - şi i-a cerut să-i trimită banii, într-un cont.

La data de 27 martie 2012 persoana vătămată i-a trimis inculpatului suma de 315 lei şi a convenit cu acesta că va pleca în Anglia la data de 29 martie 2012, cu avionul din Bucureşti. Apoi, la data de 28 martie 2012, inculpatul i-a spus persoanei vătămate să amâne plecarea în Anglia întrucât nu a putut face rost de asigurare de sănătate şi îi va restitui banii primiţi. În zilele următoare inculpatul nu i-a mai răspuns le telefon persoanei vătămate.

În realitate, inculpatul nu avea abilitarea legală de a recruta forţă de muncă pentru firme din Anglia, şi pentru a da aparenţa de legalitate a activităţii sale a încheiat un contract de consultanţă juridică cu persoana vătămată.

Astfel de activităţi inculpatul a desfăşurat şi în legătură cu persoanele vătămate E. din Galaţi şi F. din Brăila, care de asemenea au sesizat organele de urmărire penală. Aceste plângeri fac obiectul Dosar nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, iar Dosare similare au fost înregistrate şi la alte parchete, şi anume: nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Dosar nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) N.C.P. cu aplicarea art. 40 N.C.P., fiind mai favorabile dispoziţiile N.C.P. sub aspectul limitelor de pedepse.

La individualizarea sancţiunii aplicate, instanţa a ţinut seama de antecedenţa penală al inculpatului, în sensul de perseverenţă infracţională, atitudinea de recunoaştere manifestată în faţa instanţei, modul de comitere a faptei, calitatea acestuia de avocat, împrejurările cauzei, precum şi prejudiciul redus cauzat părţii civile, apreciind că o pedeapsă orientată spre minimul special ar duce la realizarea scopul pentru care pedeapsa a fost aplicată, impunându-se aplicarea de pedepse accesorii şi complementare faţă de împrejurarea că infracţiunea a fost comisă folosindu-se iniţial de calitatea sa de avocat.

Constatând că pretenţiile formulate de către partea civilă sunt întemeiate, instanţa a admis acţiunea civilă.

Împotriva sentinţei penale nr. 93/PI din 23 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori ,a formulat apel inculpatul A.

În susţinerea apelului a invocat nulitatea absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) rap. la art. 64 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că judecata a fost condusă de un magistrat care nu a fost imparţial întrucât i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui avocat şi pentru pregătirea apărării, i-a fost respinsă cererea de acordare a unui termen pentru a se putea împăca cu partea civilă şi a fost respinsă cererea inculpatului de a introduce în proces societatea de asigurare în calitate de parte responsabilă civilmente.

De asemenea, a mai mvocat necompetenţa instanţei de fond după calitatea persoanei. întrucât la data judecării cauzei, inculpatul A. nu mai avea calitatea de avocat. întrucât de la data de 19 mai 2014 acesta fusese exclus din Baroul Bucureşti ca urmare a condamnării sale într-un alt dosar penal.

Examinând apelul formulat de către inculpatul A., din prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul A. a declarat personal că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le-a recunoscut şi le-a însuşit, arătând că regretă fapta săvârşită, aspect consemnat prin încheierea din 09 septembrie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, (fila 37, dosar Curtea de Apel Oradea).

Potrivit art. 375 alin. (1) C. proc. pen. dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.

După admiterea cererii de judecare potrivit procedurii abreviate, inculpatul nu mai poate reveni asupra opţiunii sale de a fi judecat conform acestei proceduri, declaraţia de recunoaştere fiind irevocabilă.

Acest aspect a fost statuat şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciindu-se că după acordul de voinţă liber exprimat al inculpatului de a fi judecat potrivit dispoziţiilor procedurii recunoaşterii vinovăţiei, acesta nu îşi mai poate retracta declaraţia de vinovăţie, care are caracter irevocabil (Decizia penală nr. 654 din 07 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/102/2011).

Inculpatul care a beneficiat de procedura simplificată a judecăţii poate critica soluţia numai sub aspectul încadrării juridice şi al individualizării pedepsei. Acest aspect, chiar dacă nu este prevăzut în mod expres în vreun text de lege, se deduce din ansamblul reglementării, deoarece, odată făcută opţiunea pentru aplicarea cercetării judecătoreşti abreviate, instanţa nu mai poate reveni asupra dispoziţiei de admitere a cererii.

În situaţia în care s-ar recunoaşte şi inculpatului posibilitatea de a formula motive de apel. critici care să vizeze alte aspecte decât încadrarea juridică a faptei şi individualizarea pedepsei, s-ar admite ideea că inculpatul apelant are posibilitatea de a renunţa, de a-şi retracta opţiunea de a fi judecat în baza recunoaşterii învinuirii.

Astfel, Înalta Curte constată că prin criticile iterate în faţa instanţei, inculpatul A. solicită a se constata nulitatea hotărârii pe motiv de incompatibilitate a judecătorului de fond şi necompetenţa a instanţei după calitatea persoanei şi pentru lipsă de apărare.

Cu privire la imparţialitatea instanţei de fond. Înalta Curte constată că inculpatul a avut la îndemână posibilitatea recuzării instanţei, instituţie de care acesta a înţeles să uzeze, prin cererea formulată la data de 18 martie 2015 (filele 64-74, dosar Curtea de Apel Oradea). Prin încheierea din 09 aprilie 2015. Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de inculpatul A. De asemenea, se are în vedere faptul că judecătorul fondului a formulat o declaraţie de abţinere la data de 26 ianuarie 2015. aceasta fiind respinsă prin încheierea din data de 29 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Oradea.

În ceea ce priveşte necompetenţa instanţei ca urmare a faptului că la data judecării cauzei inculpatul ar fi fost exclus din Baroul Bucureşti. Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu a fost depus niciun înscris din care să rezulte că inculpatul nu mai avea calitatea de avocat. Mai mult. judecarea cauzei de către o instanţă ierarhic superioară celei competente material sau personal să judece cauza, nu atrage nulitatea hotărârii judecătoreşti, aceasta putând fi invocată numai dacă au fost încălcate dispoziţiile referitoare la competenţa materială sau personală a instanţelor judecătoreşti şi actele au fost efectuate de o instanţă ierarhic inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de la instanţa de fond de a acorda un termen în vederea împăcării cu partea vătămată, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. pen. conform cărora împăcarea părţilor se poate realiza până la citirea actului de sesizare a instanţei. Solicitarea inculpatului de a se mai acorda un termen de judecată pentru a putea ajunge la un acord cu partea vătămată B. a fost formulată la un an după înregistrarea dosarului pe rolul Curţii de Apel Oradea, timp în care s-au acordat mai multe termene de judecată, iar inculpatul a avut la dispoziţie o perioadă suficientă de timp în vederea împăcării cu partea vătămată. De altfel, inculpatul A. nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte demersurile efectuate în vederea împăcării cu partea vătămată.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit în mod judicios încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., faptele inculpatului de a induce în eroare persoana vătămată B. întrunind elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

La individualizarea pedepsei sunt avute în vedere dispoziţiile art. 74 alin. (1) C. peru respectiv: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială și socială.

Instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a stabilit corespunzător pedeapsa în sarcina inculpatului, conform criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., neimpunându-se realizarea unei noi reindividualizări a pedepsei nici sub aspectul cuantumului şi nici sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.

Pe de altă parte, nu trebuie omisă cauza de atenuare a răspunderii operată de procedura simplificată incidenţă în prezenta cauză.

Rezumativ. în acest plan, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că fapta este gravă, gravitatea rezultând din perseverenţa infracţională a inculpatului care a mai fost condamnat anterior tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, din modul cum a acţionat, calitatea de avocat a inculpatului în considerarea căreia acesta avea o percepţie mai clară a acţiunilor sale, împrejurările faptei şi atitudinea inculpatului manifestată prin lipsă de respect faţă de câştigarea mijloacelor materiale prin exercitarea neonestă a profesiei.

Reţinând vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, instanţa de apel va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 93/PI din 23 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 93/Pl din 23 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2016.