Complicity in influence trafficking: prior agreement and subjective awareness of illicit benefit as prerequisites for criminal liability

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 344 din 14 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost condamnată inculpata A. pentru comiterea infracţiunilor de: trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 291 N.C.P. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 5 N.C.P., la pedeapsa de: 2 ani închisoare; înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 244 alin. (1), (2) N.C.P. cu art. 5 N.C.P., la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 5 N.C.P., s-a dispus contopirea acestor pedepse, pentru ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare

S-a făcut aplicaţiunea prev. art. 65 şi art. 66 lit. a) şi b N.C.P.

În temeiul art. 81 C. pen. şi art. 5 N.C.P., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art. 82 C. pen.

S-a atras atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, conform art. 83 C. pen. şi art. 5 N.C.P.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. a fost obligată inculpata A., să plătească părţii civile B. despăgubiri civile în sumă de 9.000 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii.

S-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei arestului preventiv din data de 09 ianuarie 2012 până la 10 octombrie 2012.

S-a dispus ridicarea măsurii preventive a obligării inculpatei de a nu părăsi ţara după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 274 N.C.P.P., a fost obligată inculpata A., să plătească 1.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul art. 396 alin. (5) N.C.P.P. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) N.C.P., s-a dispus achitarea inculpatei C. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 48 N.C.P. rap. la art. 291 N.C.P. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 5 N.C.P.

În temeiul art. 396 alin. (5) N.C.P.P. rap. la art. 16 lit. d) N.C.P.P. şi art. 28 N.C.P., s-a dispus achitarea inculpatului D. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 291 N.C.P. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 5 N.C.P.

Potrivit art. 272 N.C.P.P., onorariul avocaţial din oficiu, pentru inculpatul D., în sumă de 300 lei, cuvenit av. E., s-a suportat de la Fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (3) N.C.P.P., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei prezente privind pe inculpaţii C. şi D. au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin Rechizitoriul înregistrat în Dosar nr. x/P/2011 din data de 16 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, au fost trimiţi în judecată inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi înşelăciune prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu ref. La art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., inculpata C.. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi inculpatul D., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut în esenţă, în actul de sesizare al instanţei fapta inculpatei A., constând în aceea că, în cursul lunii octombrie 2011, l-a abordat pe martorul denunţător F., pe care, în schimbul unei garsoniere pentru sine şi a sumei de 20.000 euro pentru magistraţi, l-a asigurat că îl va pune în legătură cu Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi cu judecători de la Curtea de Apel Oradea, care sunt în măsură să îl ajute să obţină soluţii favorabile în dosarele penale în care fratele acestuia, G., are participaţie penală, iar în situaţia în care în dosarele penale aflate în fază de urmărire penală ar apărea indicii şi cu privire la implicarea denunţătorului F. în comiterea faptelor cercetate, va facilita, prin cunoştinţele şi prin influenţa pe care o are printre procurori, obţinerea unor soluţii favorabile şi fată de acesta. Apoi, fapta reţinută aceleiaşi inculpate, care, în cursul lunii octombrie 2011, a indus-o în eroare pe partea vătămată B., prin folosirea unor mijloace frauduloase, obţinând de la aceasta suma de 9.000 euro, reprezentând contravaloarea garsonierei situate în mun. Oradea, jud. Bihor.

S-a reţinut fapta inculpatei C., care a întărit celor doi martori denunţători F. şi G. convingerea că în schimbul sumei de bani pretinsă de inculpata A., le vor fi soluţionate favorabil dosarele penale în care aceştia sunt cercetaţi penal ori judecaţi şi pe cea a inculpatului D., care, la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o pe lângă inspectorul general al Poliţiei Române, procurorul şef al secţiei de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi judecătorii Curţii de Apel Oradea, a pretins şi primit suma de 200 lei şi 1.000 euro de la denunţătorii F. şi G., pentru a le facilita obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, în recurs, respectiv o pedeapsă cu suspendarea executării.

Astfel, s-a reţinut că rechizitoriul prezintă următoare stare de fapt:

La data de 04 noiembrie 2011 a fost înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea autodenunţul formulat de numitul G. cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către numiţii D. şi A.

I. Prin sentinţa penală nr. 610 din 29 aprilie 2011 a Judecătoriei Oradea, pronunţată în Dosar nr. x/271/2010, inculpatul G. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 7 ani cu executare, pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi complicitate la uz de fals, în prezent cauza aflându-se în recurs pe rolul Curţii de Apel Oradea.

De asemenea, s-a stabilit că martorul denunţător G. este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni similare şi în alte dosare penale aflate în prezent în fază de urmărire penală (la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea). Astfel, din adresa din 18 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a rezultat că prin rechizitoriul din 11 ianuarie 2012 redactat în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. şi a altor persoane, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. La aceeaşi unitate de Parchet a fost înregistrat Dosarul penal nr. x/P/2011 privind pe G., cercetările penale fiind efectuate în cauză de către lucrători din cadrul Inspectoratul de Poliție a Județului Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor. Din adresa menţionată anterior a rezultat totodată că, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sunt înregistrate trei dosare penale care îl vizează pe numitul F., respectiv Dosarul cu nr. x/P/2010, care a fost înaintat către unitatea de parchet de organele poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei mun. Oradea cu propunere de scoatere de sub urmărire penală la data de 20 mai 2011, nesoluţionat până în prezent, Dosarul penal nr. x/P/2011 care a fost înaintat de organele poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei mun. Oradea cu propunere de neîncepere a urmăririi penale la data de 09 august 2011, nesoluţionat până în prezent şi Dosarul penal nr. x/P/2011, în care, la data de 03 august 2011, a fost dispusă neînceperea urmăririi penale de către procuror.

În contextul descris anterior, fratele denunţătorului G., numitul F. (martor denunţător în cauză), a fost abordat în cursul lunii octombrie 2011 de inculpata A., care, în complicitate cu inculpata C., în schimbul unei garsoniere şi a sumei de 20.000 euro, l-a asigurat pe acesta că, pentru rezolvarea afacerilor sale judiciare „în mod favorabil", îl va pune în legătură cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, H., prin intermediul concubinei acestuia, inculpata C., dar şi cu judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea, care sunt în măsură să îl ajute să obţină soluţii favorabile în dosarele penale în care este implicat şi cercetat. De asemenea, inculpata A. le-a dat asigurări celor doi martori denunţători în sensul că, în situaţia în care în dosarele penale în care este cercetat G., aflate în faza urmăririi penale, ar apărea indicii cu privire la implicarea denunţătorului F. în comiterea faptelor, va facilita. prin influenţa şi cunoştinţele pe care le are printre procurori, obţinerea unor soluţii favorabile şi faţă de acesta. Suma de bani pretinsă de inculpata A., în complicitate cu inculpata C., în cuantum de 20.000 euro, urma să fie împărţită între persoanele cu atribuţii în realizarea actului de justiţie, care erau în măsură să influenţeze soluţiile ce puteau fi dispuse sau pronunţate în cauzele penale în care era implicat denunţătorul G. şi. eventual, fratele său F., după cum urmează: 5.000 euro pentru prim - procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, respectiv câte 5.000 euro pentru fiecare judecător din completul de recurs de la nivelul Curţii de Apel Oradea, iar traficantului de influenţă, inculpata A.. denunţătorii urmau să-i transfere dreptul de proprietate asupra imobilului constituind garsonieră, situată în mun. Oradea, jud. Bihor, prin simularea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil.

Starea de fapt expusă mai sus a rezultat din ansamblul probator, prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, cele mai relevante sub aspect probator fiind procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi procesele verbale de redare a discuţiilor înregistrate în mediul ambiental, dar şi declaraţiile inculpatei A., decoraţiile martorilor audiaţi în cauză şi înscrisurile de la dosarul cauzei.

Martorul denunţător F. a arătat în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală că „în seara zilei de 22 octombrie 2011 ne-am întâlnit, subsemnatul, fratele meu şi soţia sa cu A. în parcarea supermarketului, ocazie cu care aceasta ne-a relatat relaţia de prietenie pe care o are cu soţii H., prin prisma cărora, putem să-i,, rezolvăm'" fratelui meu o pedeapsă cu suspendarea executării."

În acest mod au fost demarate discuţiile pentru „rezolvarea" afacerilor judiciare ale martorilor denunţători G. şi F., respectiv pentru obţinerea unei condamnări cu suspendarea executării pedepsei faţă de G. în dosarul penal aliat pe rolul Curţii de Apel Oradea, în recurs, şi a unor soluţii favorabile celor doi denunţători în dosarele penale în care aceştia erau cercetaţi sau aveau participaţie penală, aflate în fază de urmărire penală.

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale, martorul F. a arătat că „In data de 10 noiembrie 2011, în junii orelor 16.30, am fost aşteptat în faţa blocului în care locuiesc, situat în Oradea, jud. Bihor de către numita A., care m-a apostrofat că nu i-am răspuns în ziua respectivă la telefon. A. m-a întrebat dacă mai suntem interesaţi să „rezolvăm" problema fratelui meu, aşa cum discutasem anterior, iar la răspunsul meu afirmativ, aceasta a sunat-o pe C. solicitându-i acesteia o întâlnire pentru a doua zi. După încheierea discuţiei telefonice, A. mi-a spus că a doua zi. în data de 11 noiembrie 2011, orele 8.30, să vin împreună cu fratele meu la localul, din Oradea, de unde urma să ne deplasăm împreună la biroul doamnei C., situat în blocul la parterul căruia se afla Cafe-bar-ul precizat. Cu ocazia acestei întâlniri, doamna C. urma să ne comunice suma pe care trebuia să o dăm pentru ca aceasta să-şi exercite influenţa faţă de soţul său aspecte confirmate şi întărite prin declaraţiile martorului denunţător G.

Astfel, la data de 11 noiembrie 2011, în jurul orei 08:30, martorii denunţători F. şi G., s-au deplasat la cafe-bar, la ieşirea din municipiul Oradea spre Vama Borş, în acelaşi imobil în care avea biroul inculpatei C., locaţie în care inculpata A. îi aştepta pe cei doi, conform înţelegerii anterioare. După o discuţie prealabilă, în cadrul căreia denunţătorii au primit asigurări de la inculpata A. că a discutat deja cu inculpata C., concubina prim-procurorului H., care este dispusă să-i ajute în schimbul unei sume de bani, inculpata A. le-a arătat celor doi martori denunţători un plic ce conţinea bancnote având cupiura de 200 lei, spunându-le că în plic se află suma de 5.000 euro, echivalentul în lei, iar suma respectivă de bani o va remite ca avans inculpatei C.

Pentru a le confirma şi întări convingerea celor doi că suma de bani va fi remisă în scopul şi conform înţelegerii, inculpata A. s-a deplasat la etajul I al imobilului, spre biroul inculpatei C., declarativ pentru a discuta cu aceasta. Relevante în acest sens sunt convorbirile înregistrate ambiental în incinta localului, din Oradea, la data de 11 noiembrie 2011, în jurul orei 8:30, discuţii purtate între denunţătorii G., F. şi inculpata A.

Pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că în realitate inculpata A. nu a remis suma de bani în cuantum de 5.000 euro inculpatei C., aşa după cum a lăsat să se înţeleagă. După această convorbire telefonică la scurt timp a sosit şi inculpata C., care s-a deplasat direct la biroul său, iar inculpata A. a urcat la etajul I al clădirii, la acelaşi birou. După aproximativ 15-20 minute, inculpata A. a revenit şi le-a dat asigurări martorilor denunţători G. şi F., care între timp au rămas să o aştepte în cafenea, că problemele lor au fost discutate şi că, o zis să nu vă faceţi probleme", referindu-se la rezultatul discuţiei.

Din discuţiile înregistrate cu această ocazie, la data de 11 noiembrie 2011, în jurul orei 9:40, a rezultat care este cuantumul sumei de bani pe care denunţătorii urma să o remită judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea pentru rezolvarea favorabilă a cauzei în care aceştia erau implicaţi. După ce le-a comunicat celor doi denunţători suma de bani pe care trebuie să o remită judecătorilor, inculpata A. împreună cu martorii denunţători G. şi F., s-au deplasat la etajul I al imobilului pentru a o întâlni şi a discuta direct cu inculpata C. Din această convorbire înregistrată ambiental rezultă că inculpata A. discutase cu inculpata C. despre problemele judiciare ale lui G. cu trei săptămâni înainte, aspect ce rezultă de altfel şi din declaraţia inculpatei susmenţionate, care a arătat că .,îmi amintesc că problema judiciară legată de cei doi fraţi am discutat-o cu C. şi undeva pe la sfârşitul lunii octombrie 2011, însă întrucât F. nu m-a mai căutat, nu am mai dezvoltat subiectul."

Cu aceiaşi ocazie, în contextul discuţiilor legate de formalităţile de „vânzare" a garsonierei situată în mun. Oradea, jud. Bihor, inculpata A. a făcut referire la suma de 5.000 curo, cu privire la care a susţinut că a înmânat-o anterior inculpatei C., cu ocazia întâlnirii din dimineaţa zilei respective, precizând „Iar chitanţă pe şpagă, nu pot primi, că i-am dat lui asta!" (n.n. inculpatei C.). Din această formulare, dar şi din întregul comportament al inculpatei A. rezultă că aceasta a avut reprezentarea faptei săvârşite, a caracterului ilicit al demersului său, acest aspect fiind relevant sub aspectul laturii subiective.

La data de 12 noiembrie 2012, martorii denunţători F. şi G. s-au întâlnit din nou cu inculpata A. în localul situat în incinta hotelului din Oradea, de unde s-au deplasat împreună, în jurul amiezii, în Oradea, pentru a o întâlni pe inculpata C., astfel cum stabiliseră cu o zi înainte.

Fiind audiată în cauză, inculpata A. a declarat că în data de 12 noiembrie 2011 m-am întâlnit cu F. și G. la hotelul din Oradea, de vinde ne-am deplasat împreună, la una din firmele doamnei C. Am intrat în curte, iar în faţa uşii de la intrarea. In imobil m-am întâlnit cu C., ocazie cu care i-am spus acesteia pentru prima dată că „dacă poate să îi ajute pe băieţi cu domnul H., aceştia nu vor rămâne datori", la care C. a spus că va vorbi cu H. despre dosare, însă deocamdată nu a putut să vorbească fiindcă a fost plecat din localitate.

Din discuţiile purtate a rezultat că inculpata C. a susţinut faţă de cei doi denunţători că a făcut deja demersuri pe lângă concubinul său, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. H. să-i „ajute" pe G. şi F., urmând ca pentru început să studieze toate dosarele penale în care aceştia sunt implicaţi, iar după aceea „o să vadă ce e şi cum e în toate" inculpata C. asigurându-i pe cei doi fraţi că o să mai insiste pe lângă H., „eu o să-l mai rog să se uite mai cu urgenţă".

În convorbirea din data de 12 noiembrie 2011. inculpata C. i-a reproşat lui F. că a căutat-o cam târziu în legătură cu problemele sale „Lucru bun se face din timp. Dar de ce n-aţi venit mai repede? Dacă o fost aşa de urgent". Discuţia continuă între cele trei persoane mai sus menţionate, iar F. aduce la un moment dat vorba despre bani, inculpata C. răspunzându-i că acest aspect trebuie să-l discute mai întâi cu H., după care inculpata susmenţionată se interesează care este componenţa completului de recurs de la nivelul Curţii de Apel Oradea căruia i s-a repartizat cauza privindu-l pe G.

În perioada următoare au avut loc mai multe întâlniri şi convorbiri telefonice între martorii denunţători G., F. şi inculpata A., aceasta dându-le de fiecare dată asigurări că „lucrurile sunt rezolvate". La una dintre aceste întâlniri, inculpata A. le-a spus celor doi fraţi că prim-procurorul H. i-a comunicat, prin intermediul concubinei sale C., că trebuie luată legătura cu avocatul I., care urma să-l reprezinte în instanţă pe G., prin intermediul acestui avocat urmând să fie remisă suma de 15.000 euro, pretinsă anterior, judecătorilor din completul de recurs.

Astfel, numitul F. s-a deplasat împreună cu fratele său G. şi cu inculpata A. la Cabinetul avocatului I., cu, care a purtat o discuţie privind dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, însă avocatul nu a lăsat să se înţeleagă nimic din cele relatate anterior de inculpata A., dimpotrivă, la ieşirea din cabinet, potrivit declaraţiei martorului denunţător F., avocatul I. le-a indicat „C. proc. pen. ca singur temei al apărării sale".

De menţionat că, pentru a fi cât mai credibilă, inculpata A. a încheiat chiar un contract de asistenţă juridică cu avocatul I. pentru asistarea în instanţă a recurentului G., din onorariul stabilit de 2.000 euro, inculpata achitând un avans de 1.000 lei. Ulterior, pentru a le întări convingerea lui G. şi F. că depune toate diligentele necesare rezolvării afacerilor judiciare ale acestora, inculpata A. s-a deplasat, în data de 21 noiembrie 2011, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, însoţită cei doi fraţi, dar pe care i-a lăsat să aştepte în afara clădirii.

S-a apreciat ca fiind relevantă în acest sens declaraţia dată în calitate de martor în faţa organelor de urmărire penală de către prim-procurorul H., care a arătat că „îmi amintesc că în dimineaţa zilei de 21 noiembrie 2011 am fost sunat de jandarm, care mi-a spus că o femeie doreşte să vină în audienţă, l-am spus, ca de obicei, să o treacă în registru şi să o lase să urce la mine în birou. Din momentul în care am fost sunat şi până ce aceasta a intrat la mine în birou, cred. că trecut mai mult de 10 minute întrucât aveam în birou doi ofiţeri de la Serviciul de Investigaţii Criminale cu care discutam despre omorul bătrânei de la Roşia. Când am terminat cu aceştia a apărut managera J. şi abia apoi a intrat o femeie pe care nici nu am întrebat-o cum o cheamă şi căreia de la început i-am cerut să spună repede ce probleme are întrucât sunt ocupat. Invitând-o să ia loc pe scaun, aceasta mi-a spus că fratele său G. vrea să facă o contopire şi în acelaşi timp mi-a întins o sentinţă, pe care am frunzărit-o uitându-mă doar la numele inculpaţilor şi la pedepse. Văzând numele inculpaţilor i-am spus că îmi pare rău, dar eu nu am cu ce o ajuta, i-am spus să-şi caute un avocat şi chiar i-am spus că mă îndoiesc că i-ar fi admis recursul având în vedere atitudinea acestuia din cursul urmăririi penale şi de probele din dosar. Toată discuţia a durat cea 5 minute. Precizez ca în zilele anterioare am fost rugat de C. să primesc în audienţă o femeie. A., din loşia, care în ultima perioadă tot o bate la cap în legătură cu o contopire. În acest context am primit-o pe A. într-o zi în care nu aveam audienţă".

La ieşirea din sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, inculpata A. a fost însoţită de numitul K., despre care le-a spus celor doi martori denunţători că este procuror, fiind .,mâna dreaptă a lui H., în realitate K. fiind un angajat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în calitate de şofer.

În data de 9 decembrie 2011, denunţătorii F. şi G., împreună cu inculpata A. s-au deplasat din nou la biroul inculpatei C., pentru a discuta cu aceasta despre faptul că, în urmă cu câteva zile, numitului G. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, urmând a fi trimis în judecată. Din aceste discuţii directe ce au avut loc în data de 9 decembrie 2011 între F. şi inculpata C., rezultă tară echivoc că „ajutorul" pe care C. ar fi urmat să-l acorde celor doi denunţători era în schimbul unei sume de bani, neprecizatâ de către inculpata C., sumă care urma să fie remisă după soluţionarea favorabilă a dosarelor, „atuncea cândva fi, dacă va fi. cândva fi. deci nu, deocamdată,,.

Pe parcursul audierilor, fiind întrebată de procuror la ce anume s-a referit când a făcut afirmaţiile de mai sus, inculpata C. a declarat că „m-am referit la faptul că avocatul este cheia succesului pentru orice client, după care la referirea lui F. la o anumită sumă de bani, eu am refuzat oferta acestuia, deoarece o astfel de problemă nici nu s-a pus."

Fiind audiată în cauză, inculpata A. a declarat, referitor la întâlnirea din 9 decembrie 2011, că „am urcat la etajul I, iar F. a rămas pe coridor, eu mergând să o chem pe C. Am intrat la aceasta în birou, iar înainte să ieşim pe coridor i-am spus, din nou, numitei C. că băieţii mi-au cerut să îi transmit că dacă îi ajută „nu vor rămâne datori". Precizez că mă refeream la faptul că dacă G. va scapă de închisoare, cei doi fraţi vor fi dispuşi să plătească o anumită sumă de bani. Ne-am deplasat pe coridor, unde aştepta F., la care eu i-am înmânat, din partea lui F., cadoul respectiv, pe care C. l-a primit şi l-a pus pe o măsuţă. S-au discutat mai multe aspecte ce ţin de procedură, iar la un moment dat F. a adus vorba, de bani, la care C. i-a spus, din câte reţin, „când se învârte cheia atunci mai discutăm, vom vedea". Eu am înţeles că C. se referea la faptul că la data la care se va finaliza procesul vor discuta şi despre suma de bani pe care F. și G. trebuie sa o dea pentru că au fost ajutaţi".

Aspectele relevate de inculpata A., foarte importante, de altfel, au fost recunoscute de inculpata C., care fiind audiată de procuror, a declarat următoarele: "In data de 9 decembrie 2011 a venit la mine la birou inculpata A. neanunţată, şi m-a rugat să ies până pe coridor să mă întâlnesc cu cei doi fraţi F. și G. Pe drum, reţin că inculpata A. mi-a spus că cei doi fraţi se vor revanşa faţă de mine dacă îi voi ajuta."

Totodată, în data de 9 decembrie 2011, inculpata C. i-a asigurat pe cei doi fraţi F. și G. că H. va discuta cu judecătorii pentru ei: „Deci, ăştia-s paşii! El ce poate? De exemplu, nu-s şapte ani, îs doi ani, sau nu ştiu ce, propune el chestiile astea, înţelegi? Că vine rezoluţia la el Trimite în instanţă. pentru instanţă. atunci el o să spună, când deja se vede şi ce-i in dosare el o să discute şi cu judecătorul, mă-nţelegi?".

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat, fără putinţă de tăgadă, că inculpata C., cu intenţie, a înlesnit comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpata A.

În toată această perioadă, prin comportamentul şi atitudinea adoptată cât şi prin discuţiile directe avute cu denunţătorii G. şi F., în prezenţa inculpatei A., inculpata C. a întărit celor doi martori denunţători convingerea că, în schimbul sumei de bani pretinsă de inculpata A., le vor fi soluţionate favorabil dosarele penale în care aceştia erau cercetaţi penal ori judecaţi.

Suma de bani pretinsă de inculpata A. nu a mai fost remisă de către martorii denunţători F. şi G., deoarece inculpata C. şi-a schimbat la un moment dat atitudinea şi, declarativ, a refuzat să mai depună diligente pe lângă concubinul său, prim-procurorul H., astfel după cum se înţelesese anterior cu inculpata A., aspect care rezultă din declaraţia acesteia (...). M-am dus la magazin, iar în drum, observând maşina acesteia în parcare, am oprit şi am urcat în birou. C. era singură în birou, m-a primit, însă am observat de data aceasta că are o atitudine mai distantă faţă de mine. I-am spus că am fost la avocat şi am discutat, însă C., care părea foarte îngrijorată, mi-a spus că nu mai discutăm problema, deoarece „ aici şi pereţii au urechi",. după care mi-a spus că în seara zilei precedente a fost o emisiune la postul de televiziune O.T.V. în care fostul procuror L. l-a atacat destul de dur pe H. Aceasta mi-a spus să merg dacă vreau în audienţă la H. să discut problema cu el, deoarece ea nu vrea să mai discute problema cu H."

În acest context. întrucât inculpata A. nu le-a mai intermediat nici o întâlnire cu inculpata C. în perioada următoare, în data de 21 decembrie 2011, martorul denunţător F. s-a deplasat singur la sediul uneia dintre firmele administrate de C. pentru a discuta direct cu aceasta despre afacerile sale judiciare, dar şi ale fratelui său, G., demers la care însă a fost refuzat categoric de către inculpata C. „Te rog să-ţi iei florile! Eu nu primesc de la nimeni absolut deloc nimic. Să fie clar de la capul locului. Eu vă doresc Crăciun fericit.„

Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale au rezultat indicii temeinice cu privire la comiterea infracţiunii de înşelăciune de către inculpata A., motiv pentru care au fost extinse cercetările penale faţă de inculpata A. şi pentru comiterea acestei infracţiuni.

Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că, în cursul lunii octombrie 2011, inculpata A. a indus-o şi a menţinut-o în eroare pe partea vătămată B., determinând-o pe aceasta să-i dea suma de 9.000 euro prin folosirea unor mijloace frauduloase, în strânsă legătură cu starea de fapt existentă la data respectivă, împrejurare ce a fost de natură să confere acţiunilor inculpatei A. o mare aparenţă de credibilitate şi veridicitate. Astfel, după decesul mamei sale survenit în toamna anului 2011, partea vătămată B. a rugat-o pe inculpata A., concubina fratelui său. să o ajute pentru a-şi cumpăra un imobil în mun. Oradea, la un preţ de maxim 9.000 euro. în acest sens, partea vătămată B., i-a remis inculpatei A., în cursul lunii octombrie 2011, suma de 9.000 euro, în numerar, bani rezultaţi din vânzarea unui imobil aparţinând părţii vătămate, situat în oraşul Aleşd, jud. Bihor.

Astfel, fiind audiată în cauză, partea vătămată B. a arătat că „am rugat-o pe A. să-mi găsească în Oradea o garsonieră mică (întrucât făceam naveta de la Aleşd. pentru a se încadra în suma de 9.000 euro pe care o deţineam după vânzarea apartamentului. La momentul în care am încasat suma de 9.000 euro, i-am dat direct lui A. respectiva sumă de bani.

La scurt timp de la primirea sumei de bani, inculpata A. i-a comunicat părţii vătămate că a găsit o garsonieră situată în municipiul Oradea, la preţul de 10.000 euro, ulterior comunicându-i acesteia. în mod nereal, că vânzătorul a crescut preţul de vânzare la suma de 11.000 euro. iar apoi la suma de 12.000 euro. Deoarece partea vătămată B. nu dispunea de întreaga sumă de bani necesară, aspect cunoscut şi speculat de inculpata A., aceasta i-a spus părţii vătămate că ar fi dispusă „să o ajute" ea cu diferenţa de preţ, însă condiţionând acest ajutor financiar ca după decesul părţii vătămate B., imobilul în cauză să-i rămână inculpatei A. în acest sens, inculpata A.. i-a propus părţii vătămate B. să încheie, la un notar public, un contract de vânzare-cumpărare, prin care inculpata A. urma să devină nudul proprietar al imobilului, iar în favoarea părţii vătămate să se constituie un drept de uzufruct viager, propunere acceptată în condiţiile date de partea vătămată B.

În declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, partea vătămată B. a arătat că „La scurt timp A. mi-a spus că a găsit o garsonieră în Oradea, jud. Bihor. Preţul tranzacţiei A. mi-a spus că este de 10.000 euro iniţial, după care mi-a spus că i s-a cerut mai mult adică 11,000 euro, obligându-se să suporte diferenţa între cei 9.000 euro şi suma ce urma a fi plătită, pentru garsoniera din Oradea. Pentru faptul că A. mă ajuta, cu această diferenţă de bani, aceasta mi-a propus ca după moartea mea să-i rămână ei garsoniera în cauză, propunere cu care eu am fost de acord. A. mi-a spus că vânzătorii sunt nişte cunoştinţe, doi băieţi tineri, fraţi, pe care şi eu i-am văzut o singură dată."

În completarea declaraţiei sale, partea vătămată B., a arătat că „A. a fost cea care a avut iniţiativa, să treacă garsoniera pe numele acesteia, urmând ca mie sa mi se constituie un drept de uzufruct viager. Arat că A. mi-a spus ca garsoniera, valorează 11.000 euro, iar ulterior mi-a spus că vânzătorul a crescut preţul la 12.000 euro, iar diferenţa o va acoperi ea, însă cu condiţia, ca după moartea mea să-i las acesteia imobilul. In acest sens, A. mi-a propus că ea să devină nudul proprietar, iar eu sa am un drept de uzufruct viager. In aceste condiţii am acceptat să semnez contractul."

În acest context inculpata A. şi-a însuşit suma de 9.000 euro, primiţi de la partea vătămată în scopul achitării preţului garsonierei şi l-a abordat pe martorul denunţător F. (cunoscând că fratele acestuia, G., este cercetat în mai multe dosare penale), pe care l-a asigurat că în schimbul unei garsoniere şi a sumei de 20.000 euro, îl va pune în legătură cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi cu judecători de la Curtea de Apel Oradea, care sunt în măsură să îl ajute pentru a obţine soluţii favorabile în dosarele penale în care fratele său este cercetat sau judecat.

În modalitatea descrisă mai sus, inculpata A. urma să obţină de la martorul denunţător F. imobilul constituit din garsoniera situată în Oradea, jud. Bihor, fără însă să mai achite preţul acesteia, preţ pe care l-a încasat de la partea vătămată B., asigurând-o însă pe aceasta din urmă, în mod nereal, că a achitat în întregime contravaloarea garsonierei.

Faptul că inculpata A. nu a achitat preţul garsonierei martorului F. a rezultat şi din declaraţia notarului public M., care a arătat că „A. mi-a comunicat că preţul imobilului în cauză va fi cel minim din expertiza folosită de notarii publici, fiind achitat anterior întrebând-o pe A. despre modalitatea în care s-a făcut achitarea preţului imobilului, aceasta mi-a spus că banii au fost daţi cu mult înainte. în contractul de vânzare-cumpărare am făcut menţiunea că preţul a fost achitat"

De asemenea, martorul N., consilier juridic al notarului M. a arătat că .la niciuna dintre întâlnirile acestora la biroul notarial nu s-a discutat despre preţul garsonierei şi nici nu s-a achitat, în prezenţa mea, vreo sumă de bani cu titlu de preţ al garsonierei."

În legătură cu încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, având ca obiect garsoniera din Oradea, martorul G. a declarat următoarele: „din relatările fratelui meu. F., iniţial, înainte de a ne prezenta la Direcția Națională Anticorupție în vederea formulării autodenunţului din data de 4 noiembrie 2011, acesta a negociat în mai multe rânduri cu numita A. în vederea vânzării imobilului respectiv şi în aceste condiţii a fost încheiat înscrisul ,,precontract’’ din care rezulta ca preţ de vânzare suma de 8.000 (opt mii) euro. A., în calitate de cumpărător, i-a achitat fratelui meu, cu titlu de avans, suma de 1.000 euro. Aspectele relatate de către martorul G. sunt confirmate de discuţiile înregistrate în mediul ambiental la data de 12 noiembrie 2011, începând cu ora 12:30, între F. şi G. și H. cu A., în incinta barului de la parterul Hotelului din Oradea. Faptul că inculpata A. urma să primească garsoniera în cauză fără să achite preţul acesteia, pe care însă l-a încasat de la partea vătămată B., a rezultat şi din discuţia înregistrată în data de 11 noiembrie 2011, în juml orei 09:53, între A. cu G. şi F., care după ce au ieşit din clădirea SC O. SA Oradea, au continuat discuţia în afara clădirii şi în maşina lui G.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 februarie 2012 efectuat de către Inspectiratul de Poliție a Județului Bihor - Serviciul Criminalistic, au rezultat următoarele:

1. Cifra,, 1" din conţinutul menţiunii olografe „18.000 euro" de pe precontractul din data de 10 noiembrie 201 1, a fost scrisă ulterior cu o altă nuanţă de pastă decât restul scrisului olograf.

2. Menţiunea olografă „Am mai primit azi 10 noiembrie 2011 suma de 15.000 euro (cincisprezece mii) iar restul Ia notar 14 noiembrie 2011" de pe precontractul din data de 10 noiembrie 2011, a fost repasată cu o pastă de o altă nuanţă decât scrisul olograf iniţial, cu excepţia cifrei „1" şi menţiunii „(cincisprezece mii)" acestea fiind scrise ulterior şi repasate cu o pastă de aceeaşi nuanţă cu restul scrisului repasat.

II. În acelaşi dosar penal, s-a stabilit că. la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012, inculpatul D., prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o pe lângă inspectorul general al Poliţiei Române, chestorul P., şi pe lângă procurorul şef al secţiei de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, R., respectiv judecătorii Curţii de Apel Oradea, a pretins şi primit suma de 200 Iei şi 1.000 euro de la denunţătorii F. şi G., pentru a le facilita acestora obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, în recurs, respectiv o pedeapsă cu suspendarea executării.

Astfel, în data de 22 octombrie 2011, martorul denunţător G. a fost abordat telefonic de către inculpatul D., o cunoştinţă a cumnatului său, S., care i-a solicitat o întâlnire. în seara aceleiaşi împreună cu fratele său, F. şi soţia sa, T., G. a dat curs invitaţiei inculpatului D., întâlnirea având loc în incinta Cafe-bar-ului staţiei de carburant din Oradea.

Cu ocazia discuţiilor purtate, inculpatul D. a susţinut faptul că va interveni la Şeful Poliţiei Române, P. şi la judecători de la Curtea de Apel Oradea, pentru a-i facilita denunţătorului G. obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal aflat în recurs pe rolul Curţii de Apel Oradea, respectiv o pedeapsă cu suspendarea executării sau chiar obţinerea unei amenzi administrative. Suma pretinsă de învinuit pentru „ajutorul" acordat de acesta a fost în cuantum de 1.000 euro, D. solicitându-Ie celor doi fraţi în acest sens copii de pe unele acte din dosarul cauzei, respectiv sentinţa de condamnare şi declaraţia lui G. din dosarul de la Curtea de Apel Oradea.

Fiind audiat în cauză, martorul denunţător G. a arătat că „D. ne-a spus că are pe cineva .mare la Bucureşti", care ar putea să mă ajute să obţin o pedeapsă cu suspendarea executării sau chiar să scap cu o amendă administrativă, având relaţii şi putând .aranja" problemele la nivelul Curţii de Apel Oradea. D. ne-a relatat că şi în alte cazuri, mult mai grave, contra unor sume de bani, a rezolvat cu persoana ., sus pusă" de la Bucureşti şi alţi condamnaţi".

Aceste susţineri s-au coroborat şi cu declaraţia martorului T. care, fiind audiată, a arătat că „într-o seară din luna octombrie 2011, l-am însoţit pe G. şi F. la o întâlnire cu D., care a avut loc în incinta Cafe-Bar-ului, situat în Oradea. La întâlnirea respectivă, D. ne-a relatat faptul că are pe cineva, mare la Bucureşti", pe P., şeful Poliţiei Române, care ar putea să intervină la judecătorii de la Curtea de Apel Oradea în vederea obţinerii de către soţul meu a unei pedepse cu suspendarea executării. D. s-a arătat foarte încrezător că poate să obţină „suspendarea", făcând vorbire despre relaţiile sale importante, P. fiind prieten cu acesta. D. ne-a spus că partea sa este de 1.000 euro, dacă vrem să ne ajute, iar pentru P. şi judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, ne va comunica ulterior cuantumul sumei pe care trebuia, să o dăm acestora'".

În legătură cu suma de bani pretinsă, 1.000 euro, este relevantă afirmaţia făcută de martorul U. cu ocazia declaraţiei din data de 17 ianuarie 2012: „D. mi-a mai spus, cu ocazia discuţiei din data de 13 ianuarie 2012, faptul că F. i-a promis anterior flagrantului că dacă îl va ajuta cu ocazia problemelor penale ale fratelui său îi va da suma de 1.000 euro pentru ajutorul oferit".

Aceste discuţii sunt recunoscute şi de învinuitul D. care a declarat că .în cursul anului 2011, prin intermediul unui frate de la Biserica Penticostală din Oradea, care este şi cumnat cu G. şi F., am aflat despre unele probleme judiciare pe care le-ar avea G. într-un dosar penal aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, probleme în urma cărora a fost arestat şi pentru care urmează să facă închisoare. După ce am aflat de problemele avute de numitul G., eu împreună cu alţi fraţi şi surori de la Biserica Penticostală de pe Calea Clujului din Oradea am hotărât să-l ajutăm pe acesta să scape de problemele avute în dosarul penal aflat în recurs pe rolul Curţii de Apel Oradea, intervenind pe lângă persoane „sus puse"', cunoştinţe de-ale mele, făcând referire la şeful Poliţiei Române - P., şeful secţiei urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor - R. şi judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea".

În ceea ce priveşte suma de bani pretinsă de inculpat pentru a-l ajuta pe G., inculpatul D. a arătat următoarele: „cu ocazia întâlnirilor avute cu cei trei i-am spus numitului G. că o să încerc să-l ajut în rezolvarea, problemelor avute în dosarul penal existent pe rolul Curţii de Apel Oradea, în schimbul sumei de 1.000 euro, sumă de bani pretinsă pentru mine".

În data de 24 octombrie 2011, cu ocazia înmânării documentelor solicitate. întâlnire care a avut loc în staţia de autobuz situată în Cartierul ..., (în apropierea locuinţei inculpatului), inculpatul D. le-a relatat martorilor denunţători faptul că a luat legătura cu „persoanele sus puse" la care intervenise pentru G., printre care şi judecători din Oradea, iar aceste persoane i-au comunicat faptul că este posibilă obţinerea unei pedepse cu suspendare sau chiar a unei amenzi administrative. însă doar în condiţiile în care G. se va împăca cu numitul V. (reprezentantul moştenitorilor părţii vătămate din procesul penal aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea).

La o dată ulterioară, a avut loc întâlnirea între G. şi V. intermediată de inculpatul D., la care au mai participat T. şi U. (un prieten al inculpatului). însă din cauza pretenţiilor lui V., considerate exagerate de către familia G. și H., nu s-a ajuns la nicio înţelegere. Este de remarcat atitudinea inculpatului D., care pe lângă suma de 1.000 euro pretinsă martorilor denunţători, acesta urma să beneficieze împreună cu U. şi de o sumă în cuantum de 500 euro. promisă de V. dacă obţinea de la F. și G. suma necesară stingerii pretenţiilor civile avute în procesul penal mai sus precizat. Relevantă în acest sens este declaraţia martorului U., care a arătat că: "'la ultima întâlnire cu V. (la care nu s-a prezentat familia G. și H. ), acesta ne-a spus mie şi lui D. faptul că în cazul în care se va materializa înţelegerea cu familia G. și H. şi va recupera prejudiciul, ne va oferi suma de 500 euro, fără a preciza dacă suma respectivă fi împărţită de către noi sau ne va da fiecăruia câte 500 euro".

Înţelegerea pecuniară cu V. a fost recunoscută şi de către inculpatul D., cu ocazia declaraţiei din data de 10 ianuarie 2012, acesta arătând că „în toamna anului 2011 am avut o discuţie cu V., la care a participat şi U. la care V. ne-a promis mie şi lui U. stima de 500 euro dacă îl ajutăm să îşi recupereze prejudiciul de la G. și H. Acesta a fost motivul pentru care l-am abordat pe acesta, asigurându-l că dacă se împacă cu V. îl voi ajuta, prin cunoştinţele mele mai sus menţionate, să obţină o condamnare cu suspendare".

În perioada octombrie - noiembrie 2011, inculpatul D. a mai pretins şi primit de la martorii denunţători suma de 200 lei (50 lei de la F. şi 150 lei de la G.) pentru a achita cheltuielile ocazionate cu servirea unor mese în diverse restaurante cu judecători şi alte persoane influente din Oradea, la care apelase pentru a-l ajuta pe G. Din declaraţia martorului denunţător G., mai reiese faptul că la data de 31 octombrie 2011, în jurul orelor 18:00, am fost sunat de către „D., care m-a ameninţat că dacă nu-i dau banii „ dacă renunţ la serviciile lui voi încerca să discut cu altcineva, va interveni la judecătorii la care se află dosarul meu pentru a primi o pedeapsă orientată spre maxim".

Starea de fapt rezultată din coroborarea declaraţiilor persoanelor audiate în cauză a fost confirmată de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice sau înregistrate în mediul ambiental. La data de 7 ianuarie 2012, cu ocazia întâlnirii într-un cafe-bar din zona din Oradea, învinuitul D. le-a comunicat martorilor denunţători că a discutat problema judiciară a lui G. cu procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, R., care i-a promis că îl va ajuta. Totodată, inculpatul D. a făcut referire la relaţiile de rudenie existente între R. şi P., şeful Poliţiei Române, conform relatării ambii fiind dispuşi să-l ajute pe G., urmare a intervenţiei realizate de inculpat. Pentru ajutorul acordat, inculpatul D. le-a reamintit fraţilor G. și H. că trebuie să-i înmâneze suma de 1.000 euro, pretinsă anterior, „pentru a interveni pe lângă poliţişti, procurori şi judecători în vederea rezolvării favorabile a problemelor mele judiciare", astfel cum arată martorul denunţător G. În plus faţă de acea sumă de 1.000 euro, D. mi-a spus mie şi fratelui meu că este posibil să trebuiască să mai dăm şi alte sume de bani pentru a le da mai departe persoanelor cu care va „rezolva" problemele, precum şi contravaloarea cheltuielilor cu combustibilul şi cu mesele pe care le va achita acelor persoane", arată martorul denunţător G. în declaraţia sa.

La data de 9 ianuarie 2012, conform înţelegerii anterioare, martorii denunţători şi inculpatul D. s-au întâlnit în parcarea din Oradea, în autoturismul lui G., în vederea înmânării sumei de 1.000 euro. Cu ocazia discuţiilor purtate, inculpatul D. a făcut din nou vorbire despre necesitatea încheierii unei înţelegeri cu V., despre relaţiile avute cu procurorul şef R. şi cu inspectorul general P. dar şi cu judecători de la instanţele din Oradea, la care va apela doar „Deci eu. fac pasu' ăsta, în momentul în care pot să-i duc ceva!". în momentul în care inculpatul D. a coborât din autoturismul lui G. şi s-a deplasat, mergând pe jos, pe trotuarul lateral din mun. Oradea, a fost oprit de organele de urmărire penală. Fiind întrebat de procurorul de caz dacă are sume de bani asupra sa. acesta a răspuns afirmativ, arătând că „deţin suma de 1.000 euro. pe care am primit-o cu câteva minute înainte de la F.", sumă de bani pe care inculpatul a scos-o din buzunarul interior al hainei cu care era îmbrăcat, declarând totodată că „suma de 1.000 euro reprezintă contravaloarea unui detector de emisie pe care tocmai l-am vândut lui F."

În prezenţa martorilor asistenţi s-a procedat la citirea seriilor celor două bancnote de 500 euro găsite asupra învinuitul D., constatându-se că seriile corespund în totalitate seriilor consemnate în procesul-verbal de înscriere, întocmit la data de 09 ianuarie 2012, bancnotele fiind puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către martorul denunţător F.

În urma percheziţiei corporale efectuată de organele poliţiei judiciare asupra inculpatului D., au fost găsite asupra acestuia Decizia Curţii Constituţionale nr. 1483 din 8 noiembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 3201 C. proc. pen., excepţie ridicată anterior chiar de G., prin avocatul său, în Dosarul nr. x/271/2010 al Judecătoriei Oradea, respectiv un detector de emisie, având ca alimentare două baterii R3. S-a constatat că inculpatul D. şi-a luat măsuri de precauţie, având asupra sa un detector de emisie destinat identificării emisiilor de unde radio, pentru a îngreuna sau zădărnici eventuale activităţi operative de prindere în flagrant exercitate de organele de urmărire penală.

În ceea ce priveşte suma de 1.000 euro, primită de învinuit cu ocazia prinderii acestuia în flagrant, D. a declarat că „azi, 9 ianuarie 2012, în jurul orelor 10:00, am primit de la numitul F. şi suma de 1.000 euro pretinsă în schimbul ajutorului acordat pentru obţinerea unei sentinţe cu suspendare. Suma de 1.000 euro am primit-o de la numitul F. în prezenţa fratelui acestuia, G. în autoturismul personal al celor doi, aflat în parcarea de pe malul Crişului Repede din apropierea Restaurantului din Oradea. Declar că întâlnirea avută azi cu G. şi F. nu a fost pentru a-mi da suma de 1.000 euro, ci pentru a-i da lui F. un detector care l-ar avertiza în cazul pornirii unui telefon mobil şi pentru a perfecta o întâlnire cu lianaş U. în calitate de jurist, pentru a merge împreună la un notar în vederea realizării unei înţelegeri notariale între G. şi V."

În declaraţiile date în faţa procurorului, inculpatul D. a recunoscut în fapt comiterea faptelor, însă a avut o atitudine fluctuantă în ceea ce priveşte cuantumul sumei pretinse, astfel, dacă în declaraţia din data de 9 ianuarie 2012 a făcut referire la suma de 1.000 euro:„Cu ocazia întâlnirilor avute cu cei trei i-am spus numitului G. că o să încerc să-l ajut în rezolvarea problemelor avute în dosarul penal existent pe rolul Curţii, de Apel Oradea, în schimbul sumei de 1.000 euro, sumă de bani pretinsă pentru mine", în declaraţia din data de 10 ianuarie 2012 şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală acesta a făcut referire la suma de 300 euro: „am avut unele discuţii prealabile cu F. şi cu G. în legătură cu cauzele penale pe care aceştia le au, în cadrul cărora le-am dat asigurări că aş avea posibilitatea să îi ajut să scape de închisoare, întrucât am posibilitatea să-intervin la inspectorul general al Poliţiei Române, P., la şeful secţiei de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, R. şi la judecători de la Curtea de Apel Oradea, în favoarea numitului F., pentru ca acesta să obţină o pedeapsă cu suspendare. Precizez că acest lucru ar fi fost posibil doar dacă G. s-ar fi împăcat cu partea vătămată V. în latura, civilă, respectiv dacă s-ar ti recuperat prejudiciul. în acest scop. recunosc că am pretins de la cei doi denunţători suma de 300 euro". respectiv „recunosc faptele reţinute în sarcina mea, cu precizarea că nu am pretins 1.000 euro de la F. pentru a interveni la inspectorul general al Poliţiei Române, la procurorul şef al secţiei de urmărire penală de la parchetul-de pe lângă Tribunalul Bihor şi judecători de la Curtea de Apel Oradea, ci doar 300 euro".

Din declaraţia martorului U. au mai rezultat următoarele aspecte care sunt relevante cauzei:,.în mai multe rânduri, D. mi-a relatat că are diverse cunoştinţe din domeniul judiciar, cunoscând procurori, judecători, poliţişti, chiar şi pe şeful Poliţiei Române. P., cu ocazia prestării unor servicii de electrician. După ce am aflat din presă şi din relatarea lui D. despre flagrantul Direcția Națională Anticirupție Oradea, în ceea ce-l priveşte pe acesta, l-am întrebat pe D. ce relaţie are cu şeful Poliţiei Române, iar acesta mi-a spus că-l cunoaşte mai demult, iar ultima dată a asigurat sonorizarea unui eveniment şi i-a pus personal microfonul la cravată, lui P.. întrebându-l dacă le-ar fi promis lui G. şi F. că va interveni pentru G. la judecători, D. mi-a spus că a făcut acest lucru, însă nu a ştiut că ar face ceva ileC. ajutându-i pe aceştia şi menţionând că dacă ar fi avut acea declaraţie de împăcare ar fi arătat-o cunoştinţelor sale procurori şi judecători, fără a da vreun nume. D. mi-a mai spus, cu ocazia discuţiei din data de 13 ianuarie 2012, faptul că F. i-a promis anterior flagrantului că dacă îl va ajuta cu ocazia problemelor penale ale fratelui său îi va da suma de 1.000 euro pentru ajutorul oferit. Fiind întrebat arăt că D. nu mi-a spus niciodată, pe parcursul discuţiilor cu F. și G., că le-ar fi promis acestora că va interveni personal sau prin intermediul altcuiva la poliţişti, procurori sau judecători în sensul rezolvării problemelor judiciare ale lui G., însă doar în prezenţa mea (fără a fi prezente alte persoane), de mai multe ori, D. a făcut afirmaţia că va interveni pentru G. la cineva „mare" în Bucureşti, în sensul rezolvării problemelor penale ale lui G."

S-a constatat că această stare de fapt mai sus prezentată se susţine că a fost probată cu următoarele probe şi mijloace de probă: autodenunţul formulat de G. (filele 50-55, vol. I; proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, (fila 56, vol. I), declaraţiile inculpatei A. (filele 279-311, vol. II); declaraţiile inculpatului D. (filele 315-325, vol. II; declaraţiile inculpatei C. (filele 330-338, vol. II; proces-verbal privind înregistrarea seriilor bancnotelor (filele 156-158, vol. I); proces - verbal de constatare a infracţiuni flagrante (filele 159-176, vol. I); proces-verbal de constatare (filele 179-212, vol. I); proces-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare (filele 213-218, vol. I); declaraţiile martorului denunţător G. (filele 219-235, vol. I); declaraţiile martorului denunţător F. (filele 236-257, vol. I); declaraţiile martorei B. (filele 258-263 vol. I); declaraţiile martorului X. (filele 264-267, vol. I); declaraţiile martorului M. (filele 268-271, vol. I); declaraţiile martorei N. (filele 272-274 vol. I); declaraţiile martorului Z. (filele 275-279. vol. I), declaraţiile martorului I. (filele 280-288, vol. I); declaraţiile martorului L. (filele 289-298 vol. I); declaraţiile martorului U. (filele 293-300, vol. I); declaraţiile martorului V. (filele 306-307 vol. I); declaraţiile martorului K. (Filele 308-310 vol. I); declaraţiile martorului H. (filele 311-313 vol. I); declaraţiile martorului Y. (filele 319-321, vol. I); declaraţiile martorului A.A. (filele 322-324); proces - verbal de redare rezumativa a convorbirilor şi discuţiilor în mediul ambiental (fi 1-2, vol. II); procese - verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (filele 30-478, 107179 vol. II); procese-verbale de redare a discuţiilor înregistrate în mediul ambiental (filele 3-29 vol. II, 48-106 vol. II); adresa din 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor (filele 202-233 vol. II); proces-verbal privind ridicare a unor înscrisuri xerocopiate din Dosarul nr. x/111/2012 al Tribunalului Bihor (filele 238-246 vol. II); raport de expertiză medico-leC.ă psihiatrică (filele 252-254 vol. II); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 februarie 2012 efectuat de către I.P.J. Bihor - Serviciul Criminalistic (filele 255-265 vol. II); alte înscrisuri.

În legătură cu fapta ce se doreşte a fi reţinută în sarcina inculpatei C., care a întărit celor doi martori denunţători, F. şi G., convingerea că în schimbul sumei de bani pretinsă de inculpata A., le vor fi soluţionate favorabil dosarele penale în care aceştia sunt cercetaţi penal ori judecaţi, şi aici s-a impus a se face precizarea. în recalificare, pentru art. 48 N.C.P. rap. la art. 291 N.C.P. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 5 N.C.P.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului D., descrisă mai sus, a îmbrăcat forma infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 N.C.P. cu ref. la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 5 N.C.P.

În ceea ce o priveşte pe inculpata C., aceasta a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea întocmit în data de 16 februarie 2012, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1968 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că inculpata, atât prin comportamentul şi atitudinea adoptată, cât şi prin discuţiile directe avute cu denunţătorii G. şi F. în prezenţa inculpatei A. ar fi întărit celor doi martori denunţători convingerea că, în schimbul sumei pretinse de inculpata A. le vor fi soluţionate favorabil dosarele penale în care aceştia sunt cercetaţi penal ori judecaţi.

Instanţa a apreciat că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că fapta reţinută în sarcina inculpatei nu este prevăzută de legea penală şi nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Analiza probaţiunii administrate în cauză a condus la concluzia că inculpata C. nu a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Astfel, instanţa a pus sub semnul îndoielii denunţul formulat de martorul G. ca constitui mijloc de probă, pentru următoarele considerente:

În primul rând, în ceea ce le priveşte pe inculpatele A. şi C. denunţul nu întruneşte cerinţele art. 223 C. proc. pen. 1968, conform căruia acest mijloc de sesizare trebuie să vizeze „săvârşirea unei infracţiuni" de către o persoană fizică sau juridică. respectiv fapta denunţată trebuie să fi fost comisă sau, cel puţin, în curs de săvârşire. „Denunţul'" formulat de G. în data de 04 noiembrie 2011 (aflat la filele 50-55 dup vol. I) nu face trimitere la vreo infracţiune comisă sau în curs de săvârşire. Conform denunţului.„ Fratele meu F. a fost contactat de A. care i-a spus că ar putea să mă ajute să obţin o soluţie favorabilă (...) susnumita mi-a spus că poate să mă ajute deoarece este prietenă foarte bună cu soţia prim-procurorului H."

În al doilea rând, astfel cum a rezultat din înscrisul intitulat „Declaraţie" depus la dosarul cauzei de către martorul F. (filele 271-273, dos. instanţă vol. I) denunţul a fost dat la solicitarea organelor de anchetă şi, mai mult, în schimbul unor promisiuni, în acest sens martorul arată că „am acceptat să devin martor denunţător împotriva lui A. şi C. mi s-a promis de către procurorul B.B. şi C.C. că imediat după arestare vor evacua garsoniera care a făcut mobilul flagrantului". Aceste aspecte sunt parţial confirmate şi de martorul X., care, audiat în faţa instanţei arată că „cei de la Direcția Națională Anticorupție vroiau să o scoată de acolo, pe sora mea B." Totodată, raportat la adresa din 2012 emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea la solicitarea martorului denunţător G. şi la conţinutul Deciziei Penale nr. 186/R/2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul penal nr. x/27/l/P/2010 rezultă cu evidenţă faptul că denunţul a fost formulat de către martor în schimbul obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul indicat anterior, respectiv in schimbul beneficierii de reducerea limitelor de pedeapsa cu la jumătate în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

Nu în ultimul rând, caracterul provocat al denunţului a fost probat in cursul cercetării judecătoreşti, atât prin declaraţiile martorilor D.D. şi E.E., dar şi prin conţinutul discuţiilor înregistrate pe reportofonul depus la dosarul cauzei de inculpata C. şi redarea celor înregistrate cu acel reportofon.

Declaraţia inculpatei C., dată în faţa procurorului. în calitate de martor. în data de 12 ianuarie 2012 (declaraţie aflată la filele 314-317. vol. I a dup) a fost obţinută cu încălcarea principiului leC.ităţii (art. 2 alin. (1)) C. proc. pen. a prezumţiei de nevinovăţie art. 4 C. proc. pen. a dreptului la un proces echitabil prev. de art. 8 C. proc. pen. şi a dreptului la apărare prev. de art. 10 C. proc. pen. Sancţiunea specifică probelor neleC. obţinute este cea prevăzută la art. 102 alin. (2) C. proc. pen., şi anume excluderea lor din materialul probator. Conform doctrinei în materie, ilegalitatea unei probe se raportează la condiţiile în care aceasta a fost obţinută, din categoria probelor inadmisibile prin natura lor, făcând parte şi .,proba obţinută prin violarea dreptului la tăcere". In acest sens, trebuie menţionat faptul că inculpata a fost audiată în calitate de martor cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către coinculpata A., în contextul în care urmărirea penală era finalizată.

În concret, inculpata a fost audiată cu privire la fapte personale, respectiv cu privire la contextul în care i-a cunoscut pe martorii denunţători, discuţiile pe care le-a purtat cu aceştia, raportat la conţinutul declaraţiei fiind evident că nu a fost întrebată cu privire la faptele imputate inculpatei A.. Procedând în acest fel, organele de urmărire penală au încălcat în mod flagrant dispoziţiile art. 4 şi art. 10 C. proc. pen. Art. 4 C. proc. pen. instituie în dreptul procesual penal român, ca principiu director al procesului penal, prezumţia de nevinovăţie, principiu consacrat, de altfel, atât în Constituţia României, cât şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la care şi România este parte începând cu anul 1994. Literatura de specialitate, analizând conţinutul acestei prezumţii prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a decelat cel puţin trei efecte principale care rezultă din instituirea acestui principiu, printre acestea numărându-se şi dreptul la tăcere sau, altfel spus, privilegiul contra autoincriminării.

Analizând garanţiile asociate dreptului la un proces echitabil şi prezumţiei de nevinovăţie în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a concluzionat că, de acest privilegiu trebuie să beneficieze şi martorul, în condiţiile în care împrejurările asupra cărora este întrebat pot să conducă la consecinţe de natură penală împotriva sa. Audierea inculpatei, iniţial în calitate de martor, a creat premisele eludării garanţiilor specifice dreptului la apărare consacrat de art. 10 C. proc. pen.

Practic, indiferent de poziţia pe care ar fi adoptat-o, inculpata s-ar fi expus la consecinţe de natură penală. Faptul că audierea inculpatei în calitate de martor viza mai degrabă propria sa incriminare decât aflarea adevărului rezultă atât din actele procesuale efectuate în cauză, cât şi din conţinutul rechizitoriului. Astfel, la momentul la care inculpata a fost audiat în calitate de martor, procurorul îşi formase convingerea cu privire la existenţa indiciilor şi probelor cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpata A. şi cu privire la presupusul sprijin de care a beneficiat de la inculpata C.. In acest sens, probele aduse în sprijinul învinuirii inculpatei erau deja administrate la momentul audierii sale în calitate de martor, aspect care rezultă cu prisosinţă din cuprinsul rechizitoriului. In sprijinul aceleiaşi concluzii poate fi adusă ca argument şi cronologia actelor efectuate în dosar, astfel inculpata C. nu a fost citată pentru a lămuri aspecte care interesau obiectul dosarului, în contextul în care întreaga probaţiune referitoare la infracţiunea de trafic de influenţă era epuizată, ci pentru a se proba eventualitatea comiterii unei fapte de corupţie de însuşi martorul audiat. Relevant sub acest aspect este şi faptul că ulterior audierii inculpatei C. în calitate de martor, coinculpata A., arestată fiind şi-a schimbat declaraţiile, iar apoi aceste declaraţii au fost folosite ca probe împotriva inculpatei C. Aceste argumente conduc în mod cert la concluzia că această declaraţie a fost neleC. obţinută.

În al doilea rând la aprecierea, în conformitate cu art. 103 C. proc. pen. a valorii probante a declaraţiilor martorilor denunţători şi a inculpatei A., instanţa a avut în vedere următoarele împrejurări: declaraţiile martorului denunţător G. sunt neadevărate şi contradictorii, astfel că nu au fost avute în vedere de instanţa de judecată la soluţionarea cauzei. O primă observaţie referitor la declaraţiile acestui martor a vizat împrejurarea că declaraţiile consecutive denunţului sunt date pro cansa, având în vedere faptul că şi denunţul a fost dat urmare a promisiunilor organelor judiciare, martorul urmărind obţinerea folosului promis de acestea, promisiune ce s-a şi concretizat în adresa depusă la dosarul cauzei.

Declaraţiile martorului denunţător, analizate în acest context şi raportat la persoana acestuia, respectiv persoană condamnată definitiv pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune, s-au apreciat a fi contradictorii, confuze, iar sinceritatea lor este cel puţin îndoielnică. Referitor la credibilitatea martorului G., relevantă a fost şi declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti de martorul U. în acest sens, a rezultat în primul rând faptul că deşi în declaraţiile date în faza de urmărire penală martorul susţine că inculpatele C.

şi A. urmau să îl ajute să obţină o soluţie favorabilă în dosarele penale în care avea calitatea de inculpat sau învinuit (filele 222, 228-231, dup, vol. I), în declaraţia dată la termenul de judecată din data de 5 septembrie 2012, în faţa instanţei de fond, acesta arată că „după ieşirea de la Direcția Națională Anticorupție când am făcut denunţul nu mai aveam încredere că inculpatele A. şi C. mă vor putea ajuta, ideea în mintea mea conturându-se că prin insistenţele cu care mi se cerea să dau terenul, de fapt doresc să obţină bani, să fiu şantajat şi nu ajutat".

Mai mult, afirmaţiile sale făcute în faţa instanţei s-au contrazis vădit cu denunţul formulat, acesta declarând că nu mai are încredere în cele două inculpate, deşi până la acel moment nici măcar nu o cunoscuse pe inculpata C. Aceste împrejurări au confirmat faptul că la momentul înregistrării denunţului nu se săvârşise nicio faptă prevăzută de legea penală. Martorul a susţinut că procurorul i-ar fi spus că nu poate beneficia de o reducere a pedepsei, ori de o îmbunătăţire a situaţiei sale judiciare în schimbul denunţului formulat.

Şi această afirmaţie este nesinceră, în condiţiile în care, martorul este cel care a formulat o cerere către Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Oradea pentru a i se elibera o adresă din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile pentru a i se aplica dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, înscris care i-a fost eliberat de către Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Oradea încă în cursul urmăririi penale.

În al treilea rând, martorul audiat în faţa instanţei nu a putut oferi o explicaţie plauzibilă cu privire la motivele formulării acestui denunţ, cu privire la ce înţelege el prin ajutorul pe care urma să-1 primească de la inculpate şi în special cu privire la implicarea fratelui său F. în acest dosar penal.

Raportat la aceste împrejurări, s-a apreciat că este evident faptul că declaraţia martorului denunţător a fost nesinceră, şi mai mult decât atât nici nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, astfel că nu poate fi avută în vedere la soluţionarea cauzei. Nu în ultimul rând. cât priveşte infracţiunile imputate inculpatei C. trebuie precizat că declaraţiile martorului nu reprezintă altceva decât percepţii personale, poziţia sa în raport de faptele imputate inculpatei C. fiind una oscilantă.

Apoi, s-a apreciat că declaraţia martorului denunţător F., dată în faza de urmărire penală, apare ca parţial nesinceră. Astfel. în primul rând martorul, aşa cum el însuşi a arătat, era interesat în cauză, a dat declaraţiile în faţa organelor de anchetă în schimbul promisiunilor organelor de cercetare penală, aspect confirmat şi de declaraţiile martorilor E.E. şi X., audiaţi în faţa instanţei în cursul cercetării judecătoreşti. în al doilea rând deşi prin actul de sesizare a instanţei acestui martor i se atribuie calitatea de denunţător, în realitate acesta nu a denunţat nicio faptă, fiind audiat încă de la început în calitate de martor pentru a face precizări suplimentare cu privire la cele denunţate de fratele său.

În realitate, raportat la poziţiile exprimate de cei doi martori, s-a constatat că este cert că F. este cel care a purtat discuţiile cu inculpata A. el putea să ofere detalii despre presupusa infracţiune denunţată, iar calitatea de denunţător i-a fost atribuită martorului G. tocmai pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă.

În al treilea rând, declaraţiile date în faţa organelor de anchetă au fost contradictorii cu cele date de martor prin înscris autentic în faţa Ambasadei României din Irlanda şi apoi în înscrisul trimis la dosarul cauzei.

Ca atare, instanţa a avut în vedere aceste declaraţii doar în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi ţinând cont de împrejurarea că martorul F. este cel care a realizat efectiv înregistrările ambientale din cauză la îndemnul organelor de urmărire penală şi că el este cel care în cele mai relevante întâlniri a direcţionat dialogul purtat cu inculpata C.

În legătură cu declaraţia inculpatei A., faţă de aceasta instanţa a avut în vedere faptul că aceasta a avut poziţii oscilante pe parcursul procesului penal. Audiată în faţa instanţei a declarat că nu îşi menţine decât în parte declaraţiile date în faza de urmărire penală, că i s-a solicitat de către organele de anchetă să dea declaraţii împotriva inculpatei C. în schimbul punerii în libertate. Ca atare, instanţa la soluţionarea cauzei, a avut în vedere declaraţia inculpatei dată în faţa instanţei, în condiţii de contradictorialitate (fila 308-309 vol. I dos. instanţă).

Raportat la probaţiunea administrată în cauză şi starea de fapt care a rezultat din aceasta nu se poate reţine că inculpata C. ar fi acţionat în calitate de complice la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Astfel în primul rând trebuie analizat contextul în care martorii denunţători s-au întâlnit cu inculpata A. şi apoi cu inculpata C.

Din declaraţiile martorului denunţător F. şi ale inculpatei A. a rezultat că, undeva în cursul lunii octombrie 2011, inculpata, aflând de la alte persoane că martorul avea o garsonieră de vânzare, 1-a abordat pentru că era interesată de cumpărarea acesteia pentru partea civilă B. (declaraţie inculpat u.p. fila 279-289, vol. II, declaraţie F. filele 250, 255-256, vol. I u.p.). Conform declaraţiilor celor doi în cursul lunii octombrie 2011, a fost achitat avansul pentru garsonieră, martorul F. întârziind încheierea contractului în formă autentică, întrucât încheiase anterior o promisiune de vânzare-cumpărare cu o altă persoană. în acest context, s-a precizat că, potrivit actelor de la dosarul cauzei, F. nu era proprietarul de drept al imobilului pe care încerca să-l vândă, având la rândul său o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată cu proprietarul şi un mandat de reprezentare generală a acestuia. Totodată, s-a menţionat faptul că F. şi fratele său G. erau în acea perioadă cercetaţi, cel din urmă şi judecat pentru săvârşirea unor infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale şi înşelăciuni vizând vânzarea unor imobile care nu le aparţineau în proprietate.

În acest context, a fost adusă în discuţie inculpata C., despre care A. a arătat că o cunoaşte. S-a precizat că la momentul formulării denunţului inculpata A. şi martorul F. erau în curs de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, avansul era deja plătit. în aceeaşi perioadă martorii au intrat în contact şi cu inculpatul D. pentru rezolvarea problemelor judiciare pe care le aveau. In aceste circumstanţe, martorii au formulat denunţul în data de 04 noiembrie 2013 şi nu mai intenţionau să încheie vreo tranzacţie cu inculpata A., încercând potrivit propriilor declaraţii să o evacueze pe partea civilă din garsonieră şi să obţină cu sprijinul organelor judiciare o soluţie favorabilă în dosarul penal aflat în recurs în care G. avea calitatea de inculpat. Totodată, profitând de disperarea inculpatei A. de a încheia tranzacţia privind imobilul, au abordat-o, astfel cum au fost instruţi de organele de urmărire penală, pentru a o determina să săvârşească presupusa infracţiune de trafic de influenţă şi să o atragă în această activitate infracţională şi pe inculpata C., toate aceste aspecte rezultând din declaraţiile martorului F.

Totodată, o analiză a succesiuni actelor de urmărire penală efectuate în cauză, coroborată cu declaraţiile martorilor D.D., E.E., ale inculpatei C., discuţiile înregistrate cu reportofonul redate şi depuse la dosarul cauzei, articolele de presă şi sesizările depuse la dosarul cauzei în apărare, au confirmat ceea ce apărarea a susţinut din primul moment, respectiv faptul că s-a încercat atragerea în activitatea infracţională a martorului H. prin intermediul inculpatei C., concubina acestuia.

În esenţă, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că inculpata ar fi întărit convingerea martorilor denunţători că în schimbul sumei de bani pretinse de inculpata A. le vor fi soluţionate favorabil dosarele penale în care aceşti sunt cercetaţi penal sau judecaţi. în concret, aceasta, prin comportamentul şi atitudinea adoptată, cât şi prin discuţiile directe avute cu denunţătorii, în prezenţa inculpatei A. ar fi ajutat la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă".

Deşi, în cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a reţinut că în cursul lunii octombrie 2011, inculpata A., în complicitate cu inculpata C. în schimbul unei garsoniere şi a sumei de 20.000 euro, l-a asigurat pe F. că pentru rezolvarea problemelor judiciare îl va pune în legătură cu procurorul H., aceste susţineri nu au fost confirmate de niciuna dintre probele administrate în cauză. Astfel, aceste împrejurări nu au rezultat nici din denunţul formulat şi nici din primele declaraţii ale martorilor denunţători. Dimpotrivă din interceptările şi înregistrările efectuate în cauză a rezultat că astfel de discuţii nu s-au purtat între martorii denunţători şi inculpata A. decât după sesizarea organelor de urmărire penală şi fără ca inculpata C. să aibă cunoştinţă de ele. De altfel, din probele la care se face trimitere în actul de sesizare cu privire la aceste împrejurări, nu a rezultat altceva decât că aşa-zisa infracţiune de trafic de influenţă comisă de inculpata A. ar fi fost săvârşită abia după formularea denunţului (fila 4 Rechizitoriu). Practic activitatea inculpatei C. s-a rezumat la trei întâlniri cu martorii denunţători, în prezenţa inculpatei A., ocazii cu care au purtat discuţii cu privire la situaţia juridică a celor doi martori.

Pe de o parte, denunţul a fost dat înainte de săvârşirea vreunei fapte penale, context în care presupusa infracţiune săvârşită de inculpata C. este rezultatul provocării din partea denunţătorilor. Or, astfel cum a rezultat din dispoziţiile art. 101 alin. (3) C. proc. pen. ,,este interzis organelor judiciare sau altor persoane care acţionează pentru aceste să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe". Faptul că inculpata C. a fost provocată să săvârşească infracţiunea ce i se impută rezultă din declaraţia martorului denunţător G. (filele 306-307, vol. I, dosar instanţă) şi din interceptările şi înregistrările efectuate în cauză.

În acest context, s-a mai precizat faptul că, deşi denunţul îl viza în principal pe inculpatul D., iar în ceea ce le priveşte pe inculpatele A. şi C., practic lipseşte infracţiunea sesizată, organele de urmărire penală au dispus mai întâi începerea urmăririi penale faţă de A., activitatea de urmărire penală concentrându-se pe o faptă care nu fusese săvârşită şi care urma a fi provocată de organele judiciare prin intermediul martorului F. Pe de altă parte, din cuprinsul actului de inculpare rezultă în mod clar faptul că inculpata C. nu avea cunoştinţă de împrejurarea că inculpata A. le-ar fi pretins martorilor suma de 20.000 euro pentru a le facilita obţinerea unor soluţii favorabile în dosarele penale.

Astfel cum rezultă din interceptările şi înregistrările efectuate în cauză, dialogul purtat este evident controlat şi direcţionat de martorii denunţători sau cu unele ocazii de inculpata A. Mai mult, acestea se coroborează cu declaraţia inculpatei, în sensul că doar a răspuns întrebărilor ce i-au fost adresate, nu avea cunoştinţă de înţelegerea ori discuţiile purtate de inculpata A. cu martorii denunţători. Aceste aspecte sunt dovedite şi prin afirmaţiile coinculpatei A. Care fiind audiată în faţa instanţei arată că. Cert este că am susţinut întotdeauna şi susţin că inc. C. şi prim-procurorul H. nu au avut nicio legătură cu F. şi ceea ce se spune că ar fi făcut împreună. Eu niciodată nu i-am dat vreo sumă de bani inculpatei C. sau soţului acesteia procurorului H. şi nici aceştia nu mi-au cerut vreo sumă de bani" (fila 309, vol. I, dosar instanţă).

De altfel, instanţa a avut în vedere toate discuţiile interceptate şi înregistrate, în ansamblu, iar nu trunchiat, manieră în care au fost prezentate în rechizitoriu, deoarece acestea relevă o cu totul altă stare de fapt. Astfel, din cuprinsul acestora a rezultat în mod clar faptul că inculpata A. a regizat cele trei întâlniri în discuţie, respectiv i-a convins pe martorii denunţători că inculpata C. îi va ajuta în demersul lor infracţional, deşi niciodată nu a avut o astfel de discuţie cu inculpata C., iar pe aceasta din urmă a rugat -o doar să îi liniştească, fără să îi solicite un altfel de sprijin ori să îi dea alte explicaţii. Aceste aspecte au fost confirmate de inculpata A., care audiată fiind în faţa instanţei, a arătat că i-a făcut pe martorii denunţători să creadă că îi poate ajuta în obţinerea unei soluţii favorabile, doar pentru a-i determina să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul aparţinând martorului F. (filele 308-309, vol. I, dos. instanţă). Aceste aspecte au fost confirmate chiar de martorul F. care într-una dintre declaraţiile date în faza de urmărire penală arată că „în ultima perioada inculpata era foarte agresivă şi confuză în acelaşi timp, ne cerea bani mai repede şi nu ştia cum să îi motiveze" (fila 255 vol. nup)

Toate probele la care se face trimitere în Rechizitoriu dovedesc că inculpata C. a purtat discuţii referitoare la situaţia juridică a denunţătorilor la solicitarea acestor martori şi a inculpatei A., dar niciuna dintre aceste probe nu relevă împrejurarea că inculpata C. ar fi avut vreun moment cunoştinţă de faptul că A. le-ar fi solicitat acestora 20,000 euro şi o garsonieră pentru a intermedia obţinerea unor soluţii favorabile.

Prin prisma argumentelor prezentate anterior, s-a apreciat că este evident faptul că acţiunile ce i se impută inculpatei C. sunt rezultatul provocării din partea denunţătorilor şi a coinculpatei, care au profitat de naivitatea acesteia pentru a-şi atinge scopul urmărit, respectiv coinculpata urmărea cu orice preţ perfectarea vânzării imobilului, iar denunţătorii de a beneficia de ajutorul Direcției Naționale Anticorupție în obţinerea unor soluţii favorabil. Din punct de vedere subiectiv, inculpata C. a acţionat fără să prevadă rezultatul acţiunilor sale şi în lipsa unei legături subiective cu inculpata A., cu alte cuvinte inculpata C. nu avea reprezentarea reală asupra situaţiei în care a fost implicată, context în care este evident că nu a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. Această concluzie s-a desprins cu uşurinţă din modalitatea în care se presupune că au fost săvârşite faptele, din probele administrate în cauză şi chiar din starea de fapt prezentată în actul de sesizare a instanţei. Specific participaţiei penale este existenţa legăturii subiective dintre autor şi complice. Potrivit literaturii de specialitate, această legătură subiectivă presupune pe de o parte o voinţă comună, în sensul că participantul urmăreşte (doreşte) sau acceptă ca actul (actele) său să producă urmările socialmente periculoase, dar în acelaşi timp urmăreşte (doreşte) sau acceptă şi ca actul (actele) său să se alăture acţiunii (inacţiunii) socialmente periculoase a autorului. Pe de altă parte, elementul intelectiv sau prevederea specifică legăturii subiective constă în faptul că participantul are conştiinţa, reprezentarea caracterului ilicit şi a urmărilor socialmente periculoase ale acelei fapte fiind conştient de contribuţia sa la realizarea ei.

Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile inculpatelor şi interceptările şi înregistrările efectuate în cauză, a reieşit că inculpata C. nu avea reprezentarea caracterului ilicit al acţiunilor sale, nefiind conştientă de contribuţia avută Ia săvârşirea vreunei infracţiuni de către inculpata A.. Cu alte cuvinte, pentru a i se putea reţine în sarcină complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă, inculpata trebuia să cunoască pe de o parte fapta ilicită pe care inculpata A. o săvârşeşte şi, pe de altă parte, să acţioneze conştient pentru înlesnirea săvârşirii acesteia.

Cu privire la aceste mijloace de probă, s-a precizat că. pe de o parte inculpata A. a arătat în faţa instanţei de fond că nu îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală întrucât ele nu corespund adevărului, ci au fost scrise de maniera arătată la solicitarea procurorului de caz, care i-a promis inculpatei că va fi lăsată liberă. In ceea ce priveşte discuţia interceptată, indicată la fila 18 din rechizitoriu, s-a apreciat că a fost interpretată în mod eronat de organele de urmărire penală, în condiţiile în care inculpata a refuzat primirea vreunei sume de bani în schimbul sfaturilor oferite.

Relevantă a fost şi declaraţia dată de acest martor în data de 06 ianuarie 2011 (fila 231, vol. 1 dup) „fratele meu era destul de nemulţumit de discuţiile purtate cu C. şi din câte îmi amintesc s-a discutat în contradictoriu. în continuare A. a căutat să ne liniştească, răstălmăcind şi făcând precizări la afirmaţiile lui C., confirmând cuantumul sumelor ce urmau a fi date cu titlu de mită" (n.n. declaraţia vizează întâlnirea din data de 09 decembrie 2011). în acelaşi sens a fost şi discuţia purtată de inculpata C. cu martorul F. la data de 21 decembrie 2011, din care a rezultat cu certitudine faptul că inculpata nu avea cunoştinţă despre înţelegerile dintre coinculpată şi martorii denunţători şi nici nu a ştiut că inculpata A. se foloseşte de ea pentru a-şi atinge scopul. Cu acea ocazie, aflând despre intenţiile ilicite ale denunţătorilor, a refuzat în mod clar şi explicit orice implicare în activitatea infracţională în care a fost atrasă fără voia ei. Elocvent în acest sens a fost faptul că inculpata A. i-a indus în eroare pe denunţători cu privire la remiterea sumei de 5.000 euro inculpatei C. În fapt, această sumă nu a fost niciodată remisă, aspect confirmat de toate probele administrate în cauză.

Pe de altă parte, inculpata nu avea cum să cunoască anterior datei de 11 noiembrie 2011 că inculpata A. a solicitat vreo sumă de bani denunţătorilor şi garsoniera, câtă vreme acesta a fost momentul în care inculpata a făcut aceste afirmaţii.

În ceea ce priveşte celelalte susţineri din cuprinsul actului de inculpare referitoare la data la care inculpatele C. şi A. au discutat situaţia juridică a fraţilor G. și H., la discuţiile purtate cu martorii denunţători, la cunoştinţele juridice ale inculpatei, instanţa a apreciat că nu reprezintă argumente în susţinerea învinuirii, fiind fără relevanţă în cauză. Nu în ultimul rând, dacă într-adevăr ar fi existat legătură subiectivă între coinculpate, aceasta în mod cert ar fi fost dovedită prin interceptarea postului telefonic utilizat de inculpata A., a cărei convorbiri se află la dosarul cauzei şi care probează contrariul.

Pentru toate argumentele prezentate, în temeiul art. 396 alin. (5) N.C.P.P. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) N.C.P., s-a dispus achitarea inculpatei C., de sub învinuirea comiterii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 48 N.C.P. rap. la art. 291 N.C.P. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 5 N.C.P.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj.

Prin Decizia penală nr. 492/A/2015 din data de 3 aprilie 2015. Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a admis apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 433 din 14 mai 2015 a Tribunalului Cluj, a desfiinţat sentinţa penală cu privire la latura penală şi. Rejudecând, alături de inculpaţii A. şi D., a condamnat inculpata C., pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. din 1969 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 5 N.C.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969.

În baza art. 861, 862 C. pen. din 1969. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe termen de încercare de 5 ani.

Conform art. 863 C. pen. din 1969, a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la termenele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, serviciul desemnat cu supravegherea

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile. precum şi întoarcerea

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă

A atras atenţia asupra disp.art. 864 C. pen. din 1969.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte soluţia dispusă cu privire la inculpata C., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj a susţinut că achitarea acesteia nu are suport în materialul probator aflat la dosar. Prima constatare ce se impune în legătură cu activitatea acestei inculpate este aceea că prima instanţă, atunci când se referă la situaţia sa juridică vizează aceleaşi probe care au determinat-o să reţină existenţa faptei cu referire la ceilalţi doi inculpaţi. Starea de provocare pe care judecătorul fondului a expus-o în aprecierea soluţiei dispuse, nu rezultă din nici un mijloc de probă administrat în cauză şi concluzia primei instanţe este greşită.

S-a susţinut că din coroborarea mijloacelor de probă administrate, respectiv, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procesele verbale de redare a discuţiilor înregistrate în mediu ambiental, declaraţiile inculpatei A., declaraţiile martorilor audiaţi şi înscrisurile de la dosar, rezultă vinovăţia inculpatei C. S-a solicitat a se avea în vedere depoziţia denunţătorului care în declaraţia sa a făcut referiri ample în ceea ce priveşte derularea activităţilor infracţionale imputate acesteia.

De asemenea, s-a apreciat că discuţiile telefonice din data de 11 noiembrie 2011 orele 8.30 purtate între A. şi C. sunt extrem de relevante, întrucât din acestea se desprinde împrejurarea că s-au deplasat denunţătorii la biroul inculpatei C., iar cu ocazia acestei întâlniri urma ca inculpata C. să comunice suma care trebuia să fie avansată pentru ca aceasta să-şi exercite influenţa faţă de soţul său, aspecte care sunt confirmate din declaraţiile martorilor G. şi F.

Totodată, s-a solicitat a se avea în vedere discuţiile înregistrate şi la 11 noiembrie 2011 din jurul orelor 9.40 din care rezultă care este cuantumul sumei de bani pe care denunţătorii urmau să o remită judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea pentru rezolvarea favorabilă a cauzei în care cei doi fraţi, F. şi G. erau implicaţi. Din această convorbire a rezultat că inculpata A. discutase cu inculpata C. anterior, despre problemele judiciare ale numitului G. cu trei săptămâni înainte, aspecte care rezultă şi din declaraţia inculpatei A. Din declaraţiile inculpatei A. susţinute de către martorii F. şi G. a rezultat existenţa demersurilor efectuate de către inculpata C. pe lângă concubinul său. prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. dl. H., să-i ajute pe G. şi F. Însuşi martorul H. a confirmat împrejurarea existenţei unui interes din partea inculpatei A. în rezolvarea problemelor judiciare ale celor doi fraţi F. și G. aspect ce a rezultat din conţinutul declaraţiei în care se face referire că a fost căutat în audienţă de către inculpata A. persoană care a abordat acest subiect.

Acuzarea a susţinut că probatoriul care demonstrează că inculpata C. cu intenţie a înlesnit comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpata A.. rezultă din discuţiile directe avute cu denunţătorii G. şi F. în prezenţa inculpatei A. în cadrul cărora inculpata C. a întărit celor doi martori denunţători convingerea că în schimbul unor sume de bani pretinse de inculpată le vor fi soluţionate favorabil dosarele penale în care aceştia erau cercetaţi. împrejurarea că suma de bani nu a mai fost remisă de martorii denunţători a fost determinată de faptul că inculpata C. şi-a schimbat atitudinea şi declarativ a refuzat să mai depună diligente pe lângă concubinul său în ciuda celor cu privire la care se înţelesese anterior cu inculpata A., acest aspect rezultând din însăşi declaraţia dată de inculpata C.

Analizând actele şi lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale. în faza de cercetare judecătorească, la fond şi în apel, Curtea a reţinut următoarele:

Referitor la inculpata C., Curtea a constatat că instanţa de fond, deşi în parte, a reţinut starea de fapt menţionată în actul de sesizare, în mod greşit a constatat că denunţul formulat în cauză nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 223 C. proc. pen. din 1968, iar acesta a fost determinat de anumite promisiuni din partea organelor judiciare, că existat o provocare a organelor judiciare pentru atragerea în activitatea infracţională a inculpatei C., iar declaraţiile denunţătorului G. sunt oscilante şi nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, pronunţând pentru aceste motive o soluţie de achitare.

Astfel, în ceea ce priveşte denunţul depus de G., s-a constatat că acesta este formulat în scris şi cuprinde menţiunile prevăzute de art. 223 C. proc. pen. în vigoare la data depunerii acestuia, 4 noiembrie 2011, respectiv, conţine aceleaşi date pe care o plângere penală trebuie să le conţină prin prisma dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., şi anume: numele, prenumele, calitatea petiţionarului, descrierea faptei, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut, indicarea mijloacelor de probă.

Având în vedere cele de mai sus, a rezultat că denunţul nu presupune o descriere a infracţiunilor aşa cum se regăsesc în textele de lege care le incriminează, organul judiciar fiind cel abilitat să aprecieze dacă, din modul în care sunt descrise faptele, acestea sunt prevăzute de legea penală şi se impune demararea cercetărilor pe baza sesizării formulate.

Aşa fiind, în cauză nu s-a reţinut că denunţul nu se referă la o infracţiune săvârşită sau în curs de săvârşire, pentru a nu putea fi luat în considerare.

De altfel denunţul nu constituie mijloc de probă, ci procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, ce îl include şi a fost întocmit conform dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. din 1968, precum şi declaraţia dată de denunţător în calitate de martor.

Cu privire la caracterul provocat al denunţului, Curtea a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă că organele de anchetă au condiţionat depunerea acestuia de facilităţile pe care denunţătorul le-ar putea avea în dosarele penale în care era cercetat. S-a apreciat că împrejurarea că denunţătorul era cercetat în alte dosare, iar organele de urmărire penală i-au adus la cunoştinţă prevederile leC.e privitoare la cauzele de reducere a pedepsei, nu afectează denunţul formulat, având în vedere scopul licit conferit chiar de legiuitor. De altfel, conferirea, chiar eronată a calităţii de denunţător, nu împiedică organele de urmărire penală să audieze această persoană ca şi martor, iar în cauza de faţă. G. a fost audiat, atât în cursul urmăririi penale, căt şi în faza de cercetare judecătorească, declaraţiile sale neputând fi înlăturate, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În legătură cu determinarea săvârşirii infracţiunii de către inculpata C. prin intermediul denunţătorului şi cu concursul inculpatei A.. despre care se susţine că a atras-o în activitatea infracţională şi pe inculpata C. pentru a-şi atinge scopul propriu. Curtea a constatat că faţă de starea de fapt ce rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate, nu se poate reţine că infracţiunea s-a săvârşit din cauza presiunii organelor judiciare, prin intermediul martorului denunţător şi nici că inculpata C. a fost victima unei provocări.

Potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe.

S-a constatat că din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultă că trebuie să fie luate în considerare anumite criterii atunci când se examinează dacă acuzatul a fost supus unei provocări ilicite şi anume: motivul pentru care operaţiunea poliţiei a fost organizată, natura şi întinderea participării poliţiei, natura determinării sau a presiunilor făcute de poliţie (cauza Edwards şi Lewis c Regatul Unit 5 noiembrie 2002) şi este realizată dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: există o invitaţie directă la comiterea infracţiunii din partea unui denunţător sau martor anonim şi nu există niciun indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.

Din modul în care s-au derulat evenimentele, nu a rezultat că implicarea inculpatei C. în sensul ajutorului dat inculpatei A. la săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost cauzat de intervenţia organelor judciare prin intermediul martorului denunţător G., aceasta acţionând în mod liber dată fiind legătura de prietenie pe care o avea cu inculpata A., având cel puţin cunoştinţă că aceasta avea anumite avantaje materiale date sau promise de denunţător. Declaraţia dată în calitate de martor de inculpata C., nu a fost folosită împotriva sa în procesul penal şi nici instanţa de apel nu o a luat în considerare ca atare, prin prisma dispoziţiilor art. 118 C. proc. pen. cu privire la dreptul martorului de a nu se acuza.

Astfel, din probele administrate în cursul urmăririi penale, confirmate în faţa instanţei de fond. dar şi în apel, a rezultat următoarele:

În cursul lunii octombrie 2011 F., fratele denunţătorului G. a fost abordat de inculpata A. care, în schimbul unei garsoniere şi a sumei de 20.000 euro, l-a asigurat pe acesta că, pentru rezolvarea afacerilor sale judiciare „în mod favorabil", îl va pune în legătură cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, H., prin intermediul concubinei acestuia, inculpata C., dar şi cu judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea, care sunt în măsură să îl ajute să obţină soluţii favorabile în dosarele penale în care este implicat şi cercetat. De asemenea, inculpata A. le-a dat asigurări celor doi martori în sensul că, în situaţia în care în dosarele penale în care este cercetat G., aflate în faza urmăririi penale, ar apărea indicii cu privire la implicarea lui F. în comiterea faptelor, va facilita, prin influenţa şi cunoştinţele pe care le are printre procurori, obţinerea unor soluţii favorabile şi faţă de acesta. Suma de bani pretinsă de inculpata A., urma să fie împărţită între persoanele cu atribuţii în realizarea actului de justiţie, care erau în măsură să influenţeze soluţiile ce puteau fi dispuse sau pronunţate în cauzele penale în care era implicat denunţătorul G. şi, eventual, fratele său F., după cum urmează: 5.000 euro pentru prim - procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, respectiv câte 5.000 euro pentm fiecare judecător din completul de recurs de la nivelul Curţii de Apel Oradea, iar traficantului de influenţă, inculpata A., denunţătorii urmau să-i transfere dreptul de proprietate asupra imobilului constituind garsonieră, situată în mun. Oradea, jud. Bihor, prin simularea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil.

Conform înţelegerii avute cu inculpata A., la data de 11 noiembrie 2011, în jurul orei 08:30, martorii F. şi G., s-au deplasat la cafe-bar, din municipiul Oradea spre Vama Borş, în acelaşi imobil în care avea biroul inculpatei C., locaţie în care inculpata A. îi aştepta pe cei doi, conform înţelegerii anterioare.

După o discuţie prealabilă, în cadrul căreia martorii au primit asigurări de la inculpata A. că a discutat deja cu inculpata C., concubina prim-procurorului H., care este dispusă să-i ajute în schimbul unei sume de bani, inculpata A. le-a arătat celor doi martori denunţători un plic ce conţinea bancnote având cupiura de 200 lei, spunându-le că în plic se află suma de 5.000 euro, echivalentul în lei, iar suma respectivă de bani o va remite ca avans inculpatei C. Pentru a le confirma şi întări convingerea celor doi că suma de bani va fi remisă în scopul şi conform înţelegerii, inculpata A. s-a deplasat la etajul I al imobilului, spre biroul inculpatei C., pentru a discuta cu aceasta.

Relevante în acest sens au fost convorbirile înregistrate ambiental în incinta localului din Oradea, data de 11 noiembrie 2011, în jurul orei 8:30, discuţii purtate între denunţătorii G., F. şi inculpata A. După ce le-a comunicat celor doi denunţători suma de bani pe care trebuie să o remită judecătorilor, inculpata A. împreună cu martorii denunţători G. şi F., s-au deplasat la etajul I al imobilului pentru a o întâlni şi a discuta direct cu inculpata C. Din această convorbire înregistrată ambiental a rezultat că inculpata A. discutase cu inculpata C. despre problemele judiciare ale lui G. cu trei săptămâni înainte, aspect ce rezultă de altfel şi din declaraţia inculpatei susmenţionate, care a arătat că „îmi amintesc că problema judiciară legată de cei doi fraţi am discutat-o cu C. şi undeva pe la sfârşitul lunii octombrie 2011, însă întrucât F. nu m-a mai căutat, nu am mai dezvoltat subiectul."

La data de 12 noiembrie 2012, martorii denunţători F. şi G. s-au întâlnit din nou cu inculpata A. în localul situat în incinta Hotelului în cartierul din Oradea, de unde s-au deplasat împreună, în jurul amiezii, din Oradea, pentru a o întâlni pe inculpata C., astfel cum stabiliseră cu o zi înainte. Din discuţiile purtate a rezultat că inculpata C. a susţinut faţă de cei doi denunţători că a făcut deja demersuri pe lângă concubinul său, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, H., să-i „ajute" pe G. şi F., urmând ca pentru început să studieze toate dosarele penale în care aceştia sunt implicaţi.

În convorbirea din data de 12 noiembrie 2011 inculpata C. i-a reproşat lui F. că a căutat-o cam târziu în legătură cu problemele sale, iar F. aduce la un moment dat vorba despre bani, inculpata C. răspunzându-i că acest aspect trebuie să-l discute mai întâi cu H., după care inculpata susmenţionată se interesează care este componenţa completului de recurs de la nivelul Curţii de Apel Oradea căruia i s-a repartizat cauza privindu-l pe G.

În perioada următoare au avut loc mai multe întâlniri şi convorbiri telefonice între martorii denunţători G., F. şi inculpata A., aceasta dându-le de fiecare dată asigurări că „lucrurile sunt rezolvate". La una dintre aceste întâlniri, inculpata A. le-a spus celor doi fraţi că prim-procurorul H. i-a comunicat, prin intermediul concubinei sale C., că trebuie luată legătura cu avocatul I., care urma să-1 reprezinte în instanţă pe G. prin intermediul acestui avocat urmând să fie remisă suma de 15.000 euro. pretinsă anterior, judecătorilor din completul de recurs.

În data de 9 decembrie 2011. denunţătorii F. şi G., împreună cu inculpata A. s-au deplasat din nou la biroul inculpatei C. C., pentru a discuta cu aceasta despre faptul că, în urmă cu câteva zile. numitului G. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, urmând a fi trimis în judecată. Din aceste discuţii directe ce au avut loc în data de 9 decembrie 2011 între F. şi inculpata C., rezultă fără echivoc că „ajutorul" pe care C. ar fi urmat să-l acorde celor doi denunţători era în schimbul unei sume de bani. neprecizată de către inculpata C., sumă care urma să fie remisă după soluţionarea favorabilă a dosarelor.

Fiind audiată în cauză, inculpata A. a declarat, referitor la întâlnirea din 9 decembrie 2011, următoarele: „am urcat la etajul I. iar F. a rămas pe coridor, eu mergând să o chem pe C. Am intrat la aceasta în birou, iar înainte să ieşim pe coridor i-am spus, din nou, numitei C. că băieţii mi-au cerut să îi transmit că dacă îi ajută „nu vor rămâne datori". Precizez că mă refeream la faptul că dacă G. va scapă de închisoare, cei doi fraţi vor fi dispuşi să plătească o anumită sumă de bani.

În toată această perioadă, prin comportamentul şi atitudinea adoptată cât şi prin discuţiile directe avute cu denunţătorii G. şi F., în prezenţa inculpatei A., inculpata C. a întărit celor doi martori denunţători convingerea că, în schimbul sumei de bani pretinsă de inculpata A., le vor fi soluţionate favorabil dosarele penale în care aceştia erau cercetaţi penal ori judecaţi.

Din derularea acestor evenimente şi întâlniri, aşa cum au fost ele conservate ca probe în cauză, a rezultat, fără echivoc, că faptele de corupţie s-au săvârşit anterior sesizării organelor judiciare prin denunţ (04 noiembrie 2011), respectiv în cursul lunii octombrie 2011, când inculpata A. a promis denunţătorilor, în schimbul unor sume de bani şi altor foloase necuvenite. sprijin şi intervenţii la magistraţi pentru rezolvarea afacerilor judiciare, sprijin ce va fi acordat prin intermediul inculpatei C. Această anterioritate a înţelegerilor dintre denunţători şi inculpată, precum şi implicarea inculpatei C. în întărirea convingerii că intervenţiile vor avea finalitatea dorită, au fost confirmate în repetate rânduri prin discuţiile purtate de aceştia cu ocazia întâlnirilor ce au fost înregistrate ambiental, discuţii la care inculpata C. a participat.

Ca atare, s-a apreciat că susţinerea că activitatea inculpatei C. a fost rezultatul şi reacţia unei provocări venite din partea organelor judiciare care s-au folosit de coinculpata A. şi de denunţători este lipsită de temei, participaţia acesteia la fapta de corupţie fiind anterioară datei la care organele judiciare au fost investite cu cercetarea penală.

Tot astfel nu s-a reţinut că inculpata A. ar fi condus de o anumită manieră discuţiile la care a participat inculpata C. şi care au fost înregistrate, deoarece inculpata A. nu a cunoscut la acel moment împrejurarea înregistrării lor, ea nefiind avizată despre ancheta penală în derulare. Faptul că, pe de altă parte, denunţătorii au încercat să lămurească în acele întâlniri felul în care situaţia lor juridică va fi "rezolvată" de cele două inculpate, nu are nicio relevanţă sub aspectul valabilităţii probelor, a loialităţii obţinerii acestora, răspunsurile date de inculpata C. fiind liber exprimate. Inculpata C., audiată fiind la instanţa de fond a arătat că a dat asigurări fraţilor G. și H. că îi va ajuta şi că a vorbit cu procurorul H. în acest sens, însă a avut această atitudine doar pentru a nu o pune într-o situaţie proastă pe inculpata A., confirmând acele întâlniri pe care le-a avut cu inculpata, G. şi F.

Instanţa de apel a apreciat că din modul în care au decurs discuţiile, aşa cum reiese din convorbirile ambientale, dar şi din declaraţiile celor care au participat la acestea, explicaţiile inculpatei nu sunt plauzibile şi nu pot fi luate în considerare pentru a o exonera de răspundere. Aceste apărări ale inculpatei, care au fost cu multă uşurinţă însuşite de prima instanţă, nu au convins însă, fiind neverosimile faţă de probele administrate şi de derularea materială a evenimentelor care au condus la probarea faptei. Astfel, în condiţiile în care inculpata s-a întâlnit în repetate rânduri cu denunţătorii şi i-a asigurat că s-a vorbit cu concubinul ei procurorul care, la rândul său va vorbi cu judecătorii, apoi a întărit prin afirmaţiile ei cele menţionate de coinculpata A., nu este credibilă atunci când susţine că toate aceste afirmaţii le-ar fi făcut pentru a salva eventuala cădere în penibil a prietenei sale, inculpata A. Atât timp cât discuţiile înregistrate ambiental descriu pe inculpata C. ca fiind foarte exactă în asigurările date, conectată şi implicată în problemele denunţătorilor, nu s-a acceptat împrejurarea că aceasta ar fi dat dovadă de naivitate şi că nu ar fi realizat că ceea ce face inculpata A. şi la care aportul său este semnificativ şi că poziţia sa a fost exprimată doar pentru a nu o pune în situaţie neplăcută pe inculpata A. De asemenea, chiar dacă nu a rezultat, în mod cert, că inculpata C. ştia care este cuantumul şi tipul foloaselor pretinse de inculpata A. în schimbul ajutorului dat denunţătorului şi fratelui acestuia, asistând la discuţiile în care se promiteau anumite sume de bani, a avut reprezentarea că acest sprijin în soluţionarea favorabilă a dosarelor pe care l-a promis inculpata A. cu ajutorul său şi pe care ea 1-a întărit în mod repetat, nu rămâne nerecompensat.

Împrejurarea că întâlnirile fraţilor G. şi F. cu inculpata C. au fost iniţiate de inculpata A., şi nu de denunţător, că discuţiile despre ajutorul pe care-l poate oferi au existat şi anterior datei de 11 noiembrie 2011, au constituit un argument în plus pentru a nu reţine instigarea la săvârşirea infracţiunii de către inculpata C. reţinând că aceasta a acceptat în mod liber sprijinul său, acţionând sub forma unei complicităţi concomitente, iar comiterea faptei nu a avut loc datorită unor presiuni, prin intermediul denunţătorului, din partea organelor judiciare.

Faţă de aceste considerente, Curtea de apel, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în faţa instanţei de fond, dar şi nemijlocit în apel, a reţinut că vinovăţia inculpatei C. a fost dovedită în mod cert şi în consecinţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, respectiv complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. din 1969 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Astfel fiind, admiţând apelul şi reţinând că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, prin prisma faptului că instanţa s-a orientat asupra unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere, în baza textelor de lege invocate, ţinând cont de gradul de pericol social concret al faptei, de implicarea inculpatei în activitatea infracţională, de conduita sa pe parcursul procesului, împrejurarea că aceasta nu a beneficiat de sume de bani, va dipune condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 86 C. pen. din 1969, că inculpata nu are antecedente penale, iar faţă de gravitatea faptei comise şi persoana sa se poate aprecia că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe termen de încercare de 5 ani.

Conform art. 863 C. pen. din 1969, a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la termenele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, serviciul desemnat cu supravegherea; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, respectiv Decizia penală nr. x/A/201S din data de 3 aprilie 2015 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs în casaţie C. la data de 10 aprilie 2015, prin serviciul fax. La data de 02 iunie 2015 au fost înregistrate motivele de recurs în casaţie.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcți Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj la data de 04 mai 2015, condamnatului D. și părţii civile B.

A depus concluzii scrise D., fiind înregistrate la data de 18 iunie 2015, apreciind că cererea de recurs în casaţie formulată de condamnata C. este întemeiată, solicitând examinarea căii de atac extraordinare pe baza motivelor şi înscrisurilor depuse de aceasta.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 iunie 2015, sub nr. x/117/2012.

Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 08 septembrie 2015.

Constatându-se că cererea de recurs în casaţie nu a fost comunicată condamnatei A., magistratul asistent, potrivit dispoziţiilor art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a completat procedura la data de 13 iunie 2015.

Raportul a fost întocmit de către magistratul asistent la data de 13 iunie 2015.

Procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie a fost restituită la dosarul cauzei, în procesul verbal de A. menţionându-se că a fost afişată înştiinţarea, fiind returnate restul de acte la instanţa emitentă.

În urma verificărilor efectuate în reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor s-a constatat că A. se află încarcerată la Penitenciarul Arad. Dosarul a fost amânat pentru a se comunica cererea de recurs în casaţie numitei A. la locul de deţinere. A fost restituită procedura de comunicare cu menţiunea că A. a primit actele transmise.

Prin încheierea din data de 6 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta C. împotriva Deciziei penale nr. 492/A din 03 aprilie a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/117/2012.

A trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie completului C7.

A fixat termen la data de 17 noiembrie 2015, cu citarea părţilor.

Verif când îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este admisibilă în principiu pentru următoarele considerente:

Cererea de recurs în casaţie a fost formulata în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen., iar Decizia penală nr. 492/A/2015 din data de 3 aprilie 2015 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie conform art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. în sensul că este formulată în scris şi cuprinde numele şi prenumele părţii care exercită recursul în casaţie (C.), domiciliul părţii, numele, prenumele, avocatului părţilor, domiciliul profesional al acestuia (avocat F.F. din cadrul Baroului Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, judeţ Cluj), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 492/A/2015 din data de 3 aprilie 2015 Curtea de Apel Cluj. secţia penală şi de minori) şi semnătura avocatului care a exercitat recursul în casaţie.

În ceea ce priveşte condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în cuprinsul cererii recurenta nu a indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, la data de 02 iunie 2015 fiind depuse motive scrise în care s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Recurenta C. a solicitat a se constata că cererea formulată respectă dispoziţiile art. 434-438, urmând a se admite în principiu, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 448 pct. 2 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârea şi achitarea sub aspectul comiterii complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În motivarea recursului in casaţie, s-a arătat de către recurentă că. în concret, i s-a imputat faptul că, atât prin comportamentul şi atitudinea adoptată, cât şi prin discuţiile directe avute cu denunţătorii G. şi F. în prezenţa inculpatei A., ar fi întărit celor doi martori denunţători convingerea că, în schimbul sumei pretinse de inculpata A., le vor fi soluţionate favorabil dosarele penale în care aceştia sunt cercetaţi penal ori judecaţi. Raportat la această descriere a stării de fapt, a susţinut că trebuia analizat şi dacă această faptă concretă este prevăzută de legea penală, dacă din punct de vedere obiectiv şi subiectiv o astfel de conduită se înscrie în sfera tipicităţii complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă. Teoretic, pentru existenţa complicităţii în condiţiile art. 26 C. pen. din 1968 este necesar a fi întrunite următoarele condiţii: existenţa unui ajutor în forma prevăzută de lege, material sau moral, existenţa unei legături intelectuale între autor şi complice, legătură care trebuie să fie bilaterală sau cel mult unilaterală venind din partea complicelui şi existenţa intenţiei directe în comiterea faptei. în speţa de faţă, raportat la descrierea faptei în actul de sesizare a instanţei, preluată ca atare de către instanţe de apel, activitatea reproşată este una de ajutor moral la săvârşirea infracţiunii. în acest context, instanţa de fond a dispus achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. corelativ cazului de casare invocat.

Recurenta a susţinut că activitatea complicelui trebuie să fie în mod absolut necesar dependentă de acţiunea autorului faptei, or această împrejurare a fost ignorată cu desăvârşire de instanţa de apel, decizia pronunţată fiind contradictorie, susţinându-se că fapta ar fi fost comisă anterior datei de 04 noiembrie 2011, moment în raport de care nu se poate identifica vreun act de complicitate. Data de 11 noiembrie 2011 s-a reţinut momentul la care are loc pretinderea sumei de 20.000 euro şi garsoniera şi, corelativ, promisiunea intervenţiei pentru obţinerea unei soluţii favorabile. în acest context, s-au reţinut ca acte de complicitate - discuţiile directe cu martorii denunţători - acte care au avut loc după data de 11 noiembrie 2011. Având în vedere că se impută o complicitate morală, aceasta trebuie să fie anterioară sau cel mult concomitentă săvârşirii faptei, susţine recurenta, astfel că practic atitudinea şi discuţiile care i se reproşează nu mai pot realiza elementul material al complicităţii, deoarece sunt ulterioare comiterii faptei de către A. Raportat la dispoziţiile art. 26 C. pen. complicitatea ulterioară se poate realiza doar în baza unei înţelegeri anterioare şi doar pentru tăinuirea bunurilor ori favorizarea făptuitorului, ceea ce nu este cazul în speţă. Condamnata menţionează că sub aspectul laturii obiective, atât infracţiunea de trafic de influenţă, cât şi complicitatea la această infracţiunea, s-au reţinut a fi infracţiuni unice, iar nu comise într-o formă de pluralitate de infracţiuni, astfel că reţinerea modalităţii repetate de comitere a complicităţii la o singură faptă nu este legală.

Pentru a i se putea reţine în sarcină complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă, recurenta a susţinut că trebuia să cunoască fapta ilicită pe care inculpata A. o săvârşeşte şi să dorească sa o ajute în comiterea acesteia. Or, din cuprinsul deciziei atacate rezultă cu prisosinţă faptul că nu cunoştea aceste împrejurări (pag. 35 parag. 8 din decizie). Poziţia subiectivă a recurentei cu privire la fapta de trafic de influenţă, astfel cum a fost reţinută în decizia instanţei de apel, este în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale aplicabile, aceasta susţinând că nu cunoştea despre pretinderea foloaselor sub aspectul complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă.

Recurenta a mai susţinut că pentru a se aprecia că există o faptă prevăzută de legea penală nu este suficient ca acuzatul (complicele) să îşi fi imaginat că ajutorul nu rămâne nerecompensat, ci era necesar să cunoască mai întâi toate împrejurările legate de infracţiunea comisă de autor şi apoi să ajute în mod conştient la săvârşirea ei. Atâta timp cât nu cunoştea că s-a cerut un folos concret, nu se poate susţine că s-a stabilit între ea şi coinculpata A. acea coeziune psihică, iar dubiul la care a făcut trimitere instanţa de apel nu putea să fie inteipretat în defavoarea acesteia.

Recurenta condamnată a arătat că ceea ce reţin, atât instanţa de apel, cât şi procurorul prin rechizitoriu, este o faptă proprie de trafic de influenţă, care însă nu a putut fi probată convingător. Astfel, dacă se apreciază că avea reprezentarea că, în schimbul ajutorului pe care îl dădea denunţătorilor, va fi recompensată, o astfel de descriere a faptei corespunde mai degrabă autoratului la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în varianta acceptării promisiunii, iar nu a complicităţii la această infracţiune.

Raportat la cele reţinute de către instanţa de apel şi la argumentele prezentate în motivarea recursului în casaţie, recurenta a susţinut că fapta care se impută în concret şi pentru care aceasta a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, astfel că se impune admiterea recursului în casaţie şi achitarea pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă.

Înalta Curte a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care se constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

În cauza de faţă s-a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., în sensul că a fost depusă în termenul legal, a fost formulată în scris, cuprinde numele şi prenumele, domiciliul părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului, hotărârea atacată, este indicat cazul de recurs în casaţie şi motivarea acestuia, precum şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi semnătura avocatului.

De asemenea, Decizia penală nr. 492/A/2015 din data de 3 aprilie 2015 Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, a cărei anulare se solicită, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, stabilită prin dispoziţiile art. 434 C. proc. pen.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Având în vedere că este întrunit formal cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de formă enumerate anterior, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen. Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta C. împotriva Deciziei penale nr. 492/A din 03 aprilie a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/117/2012. A trimis cauza pentru soluţionarea criticilor ce fac obiectul recursului în casaţie completului C7 şi a fixat termen la 17 noiembrie 2015, cu citarea părţilor.

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2015, recurenta C., prin apărător ales, a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta care se impută nu este prevăzută de legea penală, solicitând astfel achitarea pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa. Argumentele apărării s-au referit la elemente din latura obiectivă şi latura subiectivă a conţinutului constitutiv al complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă. S-a susţinut că actele de complicitate în materialitatea lor trebuiau să fie concomitente sau anterioare momentului săvârşirii faptei imputate. S-a mai susţinut că data comiterii infracţiunii de trafic de influenţă de către autor, A., nu este certă, reţinându-se datele de 4 noiembrie 2011 şi 11 noiembrie 2011, iar toate actele de participare, de ajutorare la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sunt ulterioare, începând cu data de 9 decembrie 2011. Sub aspectul laturii subiective, apărarea a susţinut că recurenta C. nu a avut reprezentarea faptului că A. a pretins suma de 20.000 de euro de la F. și G. (martori denunţători în această cauză) şi garsoniera care face obiectul material al infracţiunii de trafic de influenţă.

Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi 2) C. proc. pen., înalta Curte apreciază că este fondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea N.C.P.P., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., caz de casare invocat de recurenta C., hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În speţă, criticile condamnatei C. vizează greşita condamnare pentru complicitate la trafic de influenţă, invocând dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., motivele formulate în recursul în casaţie fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen.

Rolul recursului în casaţie este de a examina dacă situaţia de fapt reţinută în apel corespunde consecinţelor leC.e care au condus la condamnare. Se constată că recurenta C. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Prima instanţă a dispus achitarea acesteia, în temeiul art. 396 alin. (5) N.C.P.P. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) N.C.P., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsită de art. 48 N.C.P. rap. la art. 291 N.C.P. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 5 N.C.P.

Art. 257 C. pen. - Traficul de influenţă (1) Primirea ori pretinderea de hani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră in atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu Închisoarea de la 2 la 10 ani.

Art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Infracţiunile de luare de mită. prevăzută la art. 289 C. pen., dare de mită. prevăzută la art. 290 C. pen., trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 C. pen. şi cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 292 C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispoziţiile art. 308 C. pen. se aplică în mod corespunzător.

Art. 26 C. pen. - Complicele

Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite. înainte sau in timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

În recursul în casaţie de faţă. recurenta C. susţine că faptele reţinute prin hotărârea de condamnare nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute în norma de incriminare, fiind incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. în concret, se invocă o neconcordanţă între situaţia de fapt şi consecinţele juridice reţinute de instanţa de apel.

Instanţa de fond şi cea de apel au pronunţat soluţii diferite cu privire la acuzaţia formulată faţă de C. Instanţa de fond a apreciat că infracţiunea a fost determinată de presiunea organelor judiciare prin intermediul martorului denunţător, iar C. a fost victima unei provocări. Instanţa de apel, în urma administrării nemijlocite a probelor (declaraţia martorului denunţător G., filele 138-140, declaraţii martori X., U., filele 141-143, declaraţia martorei T., fila 205) a ajuns la concluzia că infracţiunile reţinute în sarcina numitei C. au fost comise anterior datei de 04 noiembrie 2011, când au fost sesizate organele judiciare prin denunţ. Astfel, instanţa de apel a reţinut că în cursul lunii octombrie 2011, inculpata A. a promis denunţătorilor că va interveni pe lângă anumiţi magistraţi pentru rezolvarea afacerilor judiciare ale acestora în schimbul unor sume de bani şi a altor foloase necuvenite. Sprijinul acordat denunţătorilor urma să fie acordat prin intermediul lui C., iar implicarea acesteia în întărirea convingerii că intervenţiile vor avea finalitatea dorită a rezultat din probatoriul administrat în cauză (discuţii înregistrate ambiental cu ocazia întâlnirilor dintre denunţători şi cele două inculpate). Examinarea situaţiei de către instanţa de apel a condus la concluzia că pentru a fi reţinută provocarea trebuie avute în vedere anumite criterii, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Edwards şi Lewis c. Regatul Unit 5 noiembrie 2002). De asemenea, instanţa de apel a considerat că trebuie să fie îndeplintă şi condiţia existenţei unei invitaţii directe la comiterea infracţiunii din partea unui denunţător sau a unui martor anonim, în absenţa căreia fapta să nu fi fost comisă.

Apărările formulate în recursul în casaţie de către C. nu au corespondent în cele constatate de instanţa de apel din probele administrate. Situaţia de fapt reţinută în apel, în urma administrării nemijlocite a probelor corespunde conţinutului infracţiunii pentru care a fost pronunţată soluţia de condamnare. Pentru dovedirea vinovăţiei recurentei C. acuzarea trebuia să stabilească faptul că aceasta a ajutat-o pe A. să comită infracţiunea de trafic de influenţă. întărind convingerea martorilor denunţători să plătească o sumă de bani şi un folos material traficantului de influenţă.

Contrar susţinerilor apărării, se constată că din probatoriul administrat în cauză rezultă fără echivoc că faptele de corupţie s-au săvârşit anterior sesizării organelor judiciare prin denunţ (la data de 04 noiembrie 2011). reţinându-se în cursul lunii octombrie 2011 inculpata A. a promis denunţătorilor. în schimbul unor sume de bani şi a altor foloase necuvenite, sprijin şi intervenţii la magistraţi pentru rezolvarea afacerilor judiciare, sprijin ce urma să fie acordat prin intermediul inculpatei C., cea care avea o relaţie personală apropiată cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Aşadar, participaţia complicei C. la comiterea infracţiunii a fost menţionată de A. ca anterior datei la care organele judiciare au fost investite cu cercetarea penală.

Data faptei autoarei, modul în care au debutat discuţiile cu C., timpul în care au continuat şi persoana căreia a aparţinut iniţiativa acestor discuţii, indică faptul că autorităţile nu au determinat săvârşirea unei fapte al cărei debut se situa înaintea sesizării Minsterului Public şi a cărei iniţiativă nu a apraţinut autorităţilor. Se constată că între autoarea faptei, A., şi complice. C., exista o legătură de prietenie pe care A. a prezentat-o denunţătorului ca fiind de natură să conducă la rezolvarea favorabilă a afacerilor judiciare în care era implicat, iar discuţiile pe această temă dintre C. şi A. au început în luna octombrie 2011, anterior denunţului din 4 noiembrie 2011. Denunţătorul G. a afirmat că la sfârşitul lunii octombrie 2011, fratele meu F. a fost contactat de numita A. care i-a spus că ar putea să mă ajute să obţin o soluţie favorabilă. Am fost anunţat de fratele meu, iar după o zi sau două, impreună cu acesta şi cu soţia mea, m-am întâlnit cu A. în parcarea Sipermarketului din loşia. Cu această ocazie sus-numita mi-a spus că poate să mă ajute deorece este prietenă foarte bună cu soţia prim-procurorului H., numita C. căreia, i-a făcut în trecut mai multe servicii şi i-a rămas îndatorată (denunţ G., filele 50-55, vol. I d.u.p.).

Faptele complicei C. nu au fost determinate de natura şi întinderea actelor exercitate de autorităţi având în vedere că posibilitatea ca C. să intervină în favoarea denunţătorului a fost adusă la cunoştinţa acestuia în luna octombrie, anterior denunţului din luna noiembrie, ideea contribuţiei inculpatei C. la soluţia pe care o solicita denunţătorul nu a aparţinut acestuia, ci lui A. ca, precum şi faptul că C. a conformat în discuţia cu denunţătorul influenţa pe care o avea asupra primului-procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Se constată că în apel, instanţa a condamnat pe inculpata C. pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. din 1969 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 5 N.C.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare. făcând aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a C. pen. din 1969 şi art. 861, 862 C. pen. din 1969, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani.

Instanţa de apel a reţinut următoarele: în legătură cu determinarea săvârşirii infracţiunii de către inculpata C., prin intermediul denunţătorului şi cu concursul inculpatei A., despre care se susţine că a atras-o în activitatea infracţională şi pe inculpata C., pentru a-şi atinge scopul propriu, Curtea a constatat că, faţă de starea de fapt ce rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate, nu se poate reţine că infracţiunea s-a săvârşit din cauza presiunii organelor judiciare, prin intermediul martorului denunţător, iar inculpata C. a fost victima unei provocări.

(...) Din modul în care s-au derulat evenimentele nu rezultă că implicarea inculpatei C. în sensul ajutorului dat inculpatei A. la săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă, s-a datorat intervenţiei organelor judiciare prin intermediul martorului denunţător G., aceasta acţionând în mod liber datorită legăturii de prietenie pe care o avea cu inculpata A., având cel puţin cunoştinţă că aceasta avea anumite avantaje materiale date sau promise de denunţător.

În fapt. s-a reţinui că in cursul lunii octombrie 2011 Cinciu F., fratele denunţătorului G. a fost abordat de inculpata A.. care. în schimbul unei garsoniere şi a sumei de 20.000 euro. l-a asigurat pe acesta că. pentru rezolvarea afacerilor sale judiciare „în mod favorabil". Îl va pune în legătură cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, H. prin intermediul concubinei acestuia. inculpata C., dar şi cu judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea, care sunt în măsură să îl ajute să obţină soluţii favorabile în dosarele penale în care este implicat şi cercetat. C. a declarat că le-a spus celor doi denunţători, G. şi F., că a vorbit cu soţul său, deşi nu o tăcuse, pentru a nu o discredita pe inculpata A. (Vreau să arăt că eu nu discutasem nimic cu soţul meu despre situaţia celor doi denunţători, ştiam doar de la inculpata A. şi pentru a nu o pune într-o lumină proastă pe inculpata A. le-am spus celor doi băieţi că am vorbit cu soţul meu, deşi nu o făcusem - filele 1-2. vol. II, Dosar de fond nr. x/117/2012).

De asemenea, chiar dacă recurenta nu cunoştea cuantumul sumei de bani pretinse de către inculpata A. (A.) A.ca Berta ori folosul material (respectiv, o garsonieră), din probele administrate rezultă că a avut reprezentarea că ajutorul său urma să fie răsplătit. Inculpata A. a declarat că (...) în dala de 12 noiembrie 2011 m-am întâlnit cu F. și G. la Hotelul ... din caii ier ui loşia, de unde ne-am deplasat împreună pe str. ..., la una din firmele doamnei C. Am intrat în curte, iar în fala uşii de la intrarea în imobil m-am întâlnit cit C., ocazie cu care i-am spus acesteia pentru prima dată că „dacă poate să îi ajute pe băieţi cu domnul H., aceştia nu vor rămâne datori ". la care C. a spus că va vorbi cu H. despre dosare, însă deocamdată nu a putut să vorbească fiindcă a fost plecat din localitate (filele 296-300, vol. II d.u.p.). Relevantă în acest sens este şi discuţia înregistrată în mediu ambiental la data de 12 noiembrie 2011 dintre F. cu A. şi C. Din discuţiile purtate rezultă că C. a susţinut în faţa denunţătorului că a făîcut demersuri pe lângă prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a-i ajuta în rezolvarea afacerilor judiciare pe care lşe aveau. F. a adus la un moment dat vorba despre bani, iar C. i-a spus că acest aspect trebuie să-l discute mai întâi cu procurorul (proces-verbal de redare în formă scrisă a dialogului ambiental din 12 noiembrie 2011, începând cu ora 14:30, filele 74-81, vol. II, d.u.p.).

G. și H.: - Nu. Ideea, că vreau să ştiu mai multe. Şi la preţ să ştiu. Că ne încadrăm şi chestii de genul ăsta.

C.: - Eu nu ştiu. O să vorbesc cu H. să (...) să ne primească la el. Să vedem. El o să-mi spună. După ce se uită acolo pe (...) nu poate spune nimic. Vă spune în faţă şi pe urmă spune o prostie şi pe urmă iară iese prost.

F.: -Am înţeles. Am înţeles. Da.

C.: - Şi pe urmă zici că e de rea intenţie şi aşa

În faţa instanţei de apel, recurenta C. a arătat că nu doreşte să dea declaraţie, menţinându-şi depoziţia de la prima instanţă (fila 102 verso din Dosarul instanţei de apel nr. x/117/2012).

Constatările instanţei de apel decurg şi din probele administrate în mod nemijlocit de aceasta. în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de apel a audiat pe numitul G. care a avut calitatea de denunţător, inculpata C., prin apărător ales, arătând că nu se opune audierii acestuia, cu atât mai mult cu cât a solicitat administrarea probei testimoniale şi în faţa instanţei de fond (încheierea din 5 decembrie 2014. fila 103. dosar apel). Martorul a declarat că: în aceeaşi perioadă, prin intermediul fratelui meu. am cunoscut-o pe inculpata A., eu înţelegând că aceasta mă poate ajuta să primesc o pedeapsă mai blândă şi, eventual, cu suspendare. Aceasta mi-a spus că ar cunoaşte un procuror care paote interveni şi, în schimbul serviciilor sale. a pretins o garsonieră şi o sumă de 20. 0000 euro. Prin inculpata A. am cunoscut-o şi pe C., care la rândul său a spus că mă poate ajuta prin fostul său soţ sau soţul acesteia care era prim-procuror şi la fel. atât A., cât şi C. susţineau că vor jace acest lucru în schimbul banilor şi a garsonierei la care m-am referit (filele 138 140, Dosarul instanţei de apel nr. x/117/2012). De asemenea, martora T. a afirmat: ştiu că s-a discutat despre o garsonieră pentru doamna A., care prin intermediul prietenei sale, C., trebuia să ajungă mai sus, la an procuror, al cărui nume nu mi-l aduc aminte (fila 205, dosar apel).

Faţă de cele ce preced, se constată concordanţa dintre probe, situaţia de fapt şi elementele de tipicitate ale faptei care face obiectul cercetării.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte. în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata C. împotriva Deciziei penale nr. 492/A din 03 aprilie a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/117/2012.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 265 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata C. împotriva Deciziei penale nr. 492/A din 03 aprilie a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/117/2012.

Obligă recurenta la plata sumei de 265 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din ofteiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2015.