Fraud conviction terminated via settlement under newly enacted Penal Code as more favorable law requiring reclassification of continuous offense

Decizia nr. 2820/2014

Deliberând, asupra recursului din prezenta cauză, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 200/PI din 22 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/30/2012, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata A., la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat aceleiaşi inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani de la data executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnată inculpata prin Sentinţa penală nr. 200/PI din 22 mai 2013 era concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 25 din 09 ianuarie 2012 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în Dosar nr. x/325/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 545/R din 12 septembrie 2012 a Tribunalului Timiş.

În baza art. 865 raportat la art. 85 C. pen., a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 25 din 09 ianuarie 2012 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în Dosar nr. x/325/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 545/R din 12 septembrie 2012 a Tribunalului Timiş.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 200/PI din 22 mai 2013 cu: pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 41 din 22 martie 2010 a Jud. Oraviţa, definitivă prin Decizia penală nr. 146 din 23 septembrie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin; pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 213 C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 25 din 09 ianuarie 2012 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 545/R din 12 septembrie 2012 a Tribunalului Timiş.

Inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare la care a fost aplicat un spor de 6 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa finală de 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 35 C. pen., a fost aplicată alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. au fost admise acţiunile civile exercitate de părţile civile SC R. SRL, SC O. SRL, SC S. SRL, SC Q. SRL şi SC M. SA.

În temeiul art. 998 şi urm C. civ. a fost obligată inculpata A. să achite următoarele sume: suma de 263.569 lei, în favoarea părţii civile SC R. SRL Deva, suma de 156.886 lei, în favoarea părţii civile SC O. SRL Târgu Mureş, suma de 129.234 lei, în favoarea părţii civile SC S. SRL Craiova, suma de 41.454 lei, în favoarea SC M. SA Galaţi şi suma de 107.975,13 lei, în favoarea părţii civile SC Q. SRL Constanţa.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 rap. la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, art. 731 din Legea nr. 31/1990 şi art. 6 din Legea nr. 31/1990, a fost comunicată o copie a hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata să achite în favoarea statului suma de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a fost trimisă în judecată inculpata A., cercetată sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Starea de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei a fost următoarea:

SC M. SRL l-a avut ca asociat şi administrator pe numitul L. care, în cursul anului 2006, a împuternicit-o pe inculpata A. să administreze societatea. Inculpata A., în desfăşurarea activităţii comerciale, a emis mai multe file CEC şi bilete la ordin pentru a achita marfa achiziţionată de SC M. SRL de la mai multe societăţi comerciale, instrumente de plată care nu au fost decontate de către bancă, astfel: în data de 22 septembrie 2008 a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC R. SRL Deva şi SC M. SRL Timişoara, având ca obiect vânzare-cumpărare materiale metalurgice, stabilindu-se ca modalitate de plată fila CEC cu termen de plată ce va fi specificat în fiecare factură, contract semnat de numitul L. în calitate de reprezentant al SC M. SRL.

Pentru marfa livrată au fost întocmite de către SC R. SRL facturile fiscale nr. X din 23 septembrie 2008, în valoare de 75.124 lei, nr. X1 din 01 octombrie 2008, în valoare de 75.228 lei, nr. X2 din 02 octombrie 2008, în valoare de 70.260 lei şi nr. X3 din 15 octombrie 2008, în valoare de 63.344.

SC M. SRL a emis 25 de file CEC pentru marfa achiziţionată, conform facturilor susmenţionate.

În data de 01 septembrie 2008, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC O. SRL Târgu Mureş şi SC M. SRL Timişoara, reprezentată de L., stabilindu-se ca termen de plată a produselor achiziţionate 45 de zile de la emiterea facturii, termen ce urma a fi specificat în fiecare factură.

Pentru marfa livrată au fost întocmite facturile fiscale nr. Q din 08 septembrie 2008, în valoare de 79.206 lei, nr. Q1 din 14 septembrie 2008, în valoare de 77.339 lei şi nr. Q2 din 16 octombrie 2008, în valoare de 60.340 lei.

SC M. SRL a emis 1 filă CEC şi 10 bilete la ordin pentru marfa achiziţionată, conform facturilor susmenţionate.

SC S. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 156.886 lei.

În data de 05 iunie 2008, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC M. SA Galaţi şi SC M. SRL Timişoara - reprezentată de L., menţionându-se că termenul de plată pentru marfa achiziţionată va fi stabilit pentru fiecare comandă în parte.

Pentru marfa livrată a fost întocmită factura fiscală nr. S din 11 septembrie 2008, în valoare de 51.454 lei.

SC M. SRL a emis 4 file CEC şi 3 bilete la ordin pentru marfa achiziţionat, conform facturii susmenţionate, care nu au fost decontate de bancă cu ocazia prezentării.

Numita M., angajată în funcţia de şef serviciu financiar la SC M. Galaţi SA a declarat faptul că, urmare a încheierii contractului cu SC M. SRL, având ca obiect livrare de mărfuri, conform comenzilor efectuate ce urmau a fi achitate cu file cec, a fost livrată marfă în valoare totală de 51.454 lei, fiind emise 5 file cec, dintre care doar una, în valoare de 10.000 lei, a fost decontată, celelalte patru fiind refuzate la plată. Ulterior, inculpata A. a emis bilete la ordin pentru suma refuzată, dar nici acestea nu au fost decontate.

SC M. Galaţi SA s-a constituit parte civilă cu suma de 41.454,7 lei.

În data de 07 august 2008, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC S. SRL Craiova şi SC M. SRL Timişoara - reprezentată de A., stabilindu-se ca termen de plată pentru marfa achiziţionată 30 de zile de la emiterea facturii, prin file CEC sau bilete la ordin.

Pentru marfa livrată au fost întocmite facturile fiscale nr. S1 din 30 septembrie 2008, în valoare de 63.922,63 lei şi nr. S2 din 17 octombrie 2008, în valoare de 65.311,72 lei.

SC M. SRL a emis 5 file CEC pentru marfa achiziţionată, conform facturilor susmenţionate, refuzate la plată.

Numitul B. a lucrat în calitate de reprezentant vânzări la SC S. SRL, ocazie cu care a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu SC M. SRL, reprezentată de inculpata A., în care s-a stabilit modalitatea şi termenul de plată a produselor achiziţionate. Inculpata a achitat contravaloarea primei facturi, iar pentru marfa achiziţionată ulterior, conform facturilor susmenţionate, a emis file CEC ca şi instrument de plată.

Numitul C., administrator al SC S. SRL, a confirmat aspectele declarate de numitul B. şi a mai precizat că a primit asigurări de la inculpata A. că nu vor fi probleme cu plata mărfurilor achiziţionate, sens în care a şi achitat contravaloarea primei facturi, solicitând din nou marfă.

SC S. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 129.234,35 lei.

În data de 18 august 2008, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC Q. SRL Constanţa şi SC M. SRL, reprezentată de inculpata A.

Pentru marfa livrată SC Q. SRL Constanţa a întocmit facturi fiscale, iar SC M. SRL a emis 1 filă CEC şi 2 bilete la ordin refuzate la plată, refuz înregistrat în Centrala Incidentelor de Plată.

Numitul N., administrator la SC Q. SRL, a declarat faptul că relaţiile comerciale cu SC M. SRL s-au desfăşurat în baza contractului încheiat la data de 18 august 2008, firma fiind reprezentată de A. SC Q. SRL a livrat societăţii inculpatei două transporturi de fier beton. Pentru primul transport au fost emise trei file CEC completate integral de aceasta. Primele două file CEC au fost decontate de către bancă. Pentru cel de-al doilea transport, A. a emis două bilete la ordin completate integral de aceasta. În momentul în care a introdus la plată fila CEC şi biletele la ordin, acestea au fost refuzate.

Reprezentanţii SC Q. SRL Constanţa au formulat plângere penală împotriva inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 C. pen., constituindu-se parte civilă cu suma de 107.975,13 lei.

Prin adresa nr. 33464 din 14 aprilie 2011, D. a depus la dosarul cauzei fişa specimenului de semnătură şi extrasul de cont pentru anul 2008 a SC M. SRL, precizând că instrumente de plată (cecuri) au fost ridicate de L. în perioada 22 noiembrie 2007 - 25 august 2008 şi A. la datele de 22 septembrie 2008 şi 02 octombrie 2008.

Inculpata A. a avut specimen de semnătură în bancă.

Din lista de angajaţi emisă de I.T.M. Timiş a rezultat că inculpata A. a figurat ca şi angajată a societăţii M. în funcţia de secretară în perioada 21 mai 2007 - 30 octombrie 2009, iar din adresa O.R.C. Timiş a rezultat că aceasta a fost numită administrator conform Hotărârii nr. 3 din 13 noiembrie 2008.

B.N.R. - Centrala Incidentelor de Plată a comunicat faptul că SC M. SRL a figurat ca fiind în interdicţie bancară de a emite cecuri, în perioada 27 octombrie 2008 - 12 decembrie 2009, având 46 incidente de plată cu cecuri şi 187 cu bilete la ordin.

Din rulajul de cont pe lunile septembrie - decembrie 2008 au rezultat unele intrări şi ieşiri de lichidităţi, acestea fiind mai reduse decât valoarea operaţiunilor comerciale efectuate.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 93611 din 12 martie 2012, întocmit de I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic, a rezultat că semnăturile de la rubrica "semnătura trăgătorului" şi "semnătura emitentului", din cuprinsul filelor CEC şi biletelor la ordin menţionate în cuprinsul şi în concluziile raportului, au fost executate de inculpata A.

La instanţa de fond, în cursul cercetării judecătoreşti, a fost audiată inculpata şi martorii E., O., M., B., C., F. şi L.

Inculpata recunoaşte starea de fapt, respectiv emiterea documentelor de plată descrise în rechizitoriu, încheierea contractelor cu cele 5 părţi civile, cantităţile de materiale achiziţionate şi existenţa prejudiciului.

Prin declaraţia de la dosar, a arătat că nu a avut intenţia de a induce în eroare cele 5 părţi civile. Motivul pentru care nu a putut să achite aceste creanţe a fost faptul că, la un moment dat, pe 24 octombrie 2008, de la acelaşi furnizor SC R., i-au intrat spre decontare 5 file CEC, care erau cu date distincte, şi în ziua respectivă a reuşit să plătească aproximativ 400 de milioane către această parte civilă, pe lângă alte sume care erau programate către alţi furnizori. Inculpata a arătat că ea consideră că acest lucru demonstrează că nu a existat o intenţie de inducere în eroare şi că a avut lichidităţi la momentul respectiv. În favoarea sa, mai arată că suma datorată reprezintă contravaloarea a 4 facturi. Dacă ar fi dorit să înşele părţile civile, ar fi emis doar o filă CEC pentru o factură. Întrucât dorea să eşaloneze plata, a emis 25 de file CEC, tocmai pentru că a anticipat că va reuşi să le achite.

Apărarea sa se bazează pe lipsa intenţiei specifice infracţiunii de înşelăciune, respectiv de inducere în eroare a părţilor civile. La baza acestor susţineri, a arătat inculpata, este, pe de o parte, faptul că, la momentul emiterii instrumentelor de plată părţile civile avea cunoştinţă despre lipsa disponibilului din conturile societăţii administrată de inculpată şi nici măcar nu se aşteptau la existenţa acestuia în condiţiile în care speranţele acestora erau de a fi plătiţi din încasările de care urma să beneficieze societatea. Al doilea motiv este faptul că, din documentele bancare privind rulajul conturilor, a rezultat că, practica societăţii sale era de a efectua plăţi din încasări, la finalul fiecărei luni neexistând bani în cont. Mai mult, societatea a contractat un credit în perioada anterioară intrării în interdicţie bancară, iar analiza financiară efectuată cu acest prilej a demonstrat că societatea era în creştere economică.

Având în vedere că a fost recunoscută starea de fapt, prima instanţă nu a mai reluat elementele de fapt descrise, ale celor 5 acte materiale ce fac obiectul acuzării, însuşindu-şi expunerea faptică din rechizitoriu, mai sus arătată.

Tribunalul a analizat, însă, starea de fapt, prin coroborarea probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, şi raportat la apărările inculpatei.

Astfel, a arătat că inculpata este trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, reţinându-se forma continuată a infracţiunii, deşi se reproşează acesteia că a emis atât file CEC, cât şi bilete la ordin către cele cinci părţi civile.

Reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., faţă de existenţa acţiunilor ilicite specifice art. 215 alin. (4) C. pen., respectiv înşelăciunii prin filă CEC şi art. 215 alin. (2), (3) C. pen., respectiv înşelăciunii în convenţii prin emiterea unor bilete la ordin, este justificată.

Inculpata a săvârşit, la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care reprezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni, respectiv înşelăciune, chiar dacă modalitatea de inducere în eroare este diferită.

Tribunalul a reţinut că activitatea ilicită a început la data de 05 iunie 2008, data încheierii primului contract cu SC M. SRL Galaţi, şi a continuat până în luna noiembrie 2008, data emiterii ultimului instrument de plată. în acest interval de timp, inculpata a încheiat contracte cu 5 societăţi comerciale, a efectuat plăţi parţiale, (de regulă la prima livrare), iar ulterior, a emis, fie file CEC, fie, în cazul părţilor civile SC M. SRL, SC S. SRL şi SC Q. SRL, atât file CEC cât şi bilete la ordin, pentru achitarea contravalorii aceloraşi facturi.

Această modalitate de operare justifică calificarea activităţii infracţionale ca fiind o acţiune ilicită ce reprezintă conţinutul unei infracţiuni unice de înşelăciune, având modalităţi alternative de săvârşire, care însă nu sunt de natură a sparge unitatea infracţională.

În ce priveşte acţiunea de inducere în eroare, prima instanţă a observat următoarele:

Potrivit susţinerilor martorilor, dar şi inculpatei, în toate cele cinci cazuri, între societatea administrată de inculpată şi părţile civile s-au încheiat contracte de furnizare materiale, care au fost urmate de livrarea materialelor din partea părţilor civile şi emiterea de facturi, urmând ca plata să se facă la termenul indicat pe factură.

Reprezentanţii părţilor civile audiaţi în instanţă au relatat, în esenţă, că nu aveau cunoştinţă despre lipsa disponibilului în cont, că inculpata, fie a omis să le aducă la cunoştinţă acest lucru, fie le-a comunicat că la data scadenţei va exista disponibil întrucât conturile sale vor fi alimentate.

Alte părţi civile au arătat că s-au simţit înşelate faţă de modalitatea inculpatei de a emite pentru achitarea facturilor mai multe file CEC, pentru sume mai mici şi scadente la date diferite, considerând acest mod de operare ca o manevră dolosivă.

Astfel, martorul E., reprezentant al SC R., a arătat că inculpata, în calitate de reprezentantă a societăţii M. SRL, a efectuat un număr de 10 comenzi faţă de societatea sa.

Colaborarea a fost pe durata a două luni, respectiv iulie - august. Modalitatea de desfăşurarea a contractului consta în facturarea la fiecare transport, iar plata urma să se facă prin CEC-uri. Martorul a susţinut că el ridica instrumentul de plată la momentul predării mărfii sau la 2 - 3 zile, însă plata se făcea peste 30 de zile. De la început, inculpata i-a spus că nu va avea la momentul scadenţei o sumă atât de mare în cont şi l-a rugat să accepte să se emită mai multe CEC-uri cu valoare mai mică, până la acoperirea întregii facturi, care aveau scadenţă în zile consecutive. A menţionat că, la ultimele 3 facturi emise, a fost anunţat că societatea administrată de inculpată a intrat în incident de plată, dar, întrucât CEC-urile anterioare aveau scadenţă în zile consecutive, având în vedere că circuitul băncii era mai greoi, a aflat târziu acest lucru. La rândul său, a intrat în insolvenţă datorită acestor probleme, întrucât marfa pe care el a furnizat-o inculpatei, era achiziţionată de la alţi furnizori. După acest moment, el a venit la Timişoara să discute personal cu inculpata, însă a remarcat că nu mai avea marfa în depozit. Martorul crede că aceasta, datorită impasului financiar în care intrase, a vândut marfa cu un preţ mai mic, pentru a acoperi creditele neachitate. Inculpata i-a spus cu acest prilej că nu are cum să îi achite sumele, întrucât ea la rândul ei are de primit sume de bani. Inculpata i-a spus că a investit o sumă de bani pentru a lua o casă. Martorul susţine că a încercat să ia legătura, personal, cu inculpata, dar, la un moment dat, nu se mai afla la acea locaţie şi nici nu i s-a mai răspuns la telefon. El a considerat că a fost înşelat şi că inculpata era interesată să achiziţioneze marfa şi să o vândă cu un preţ mai mic. Întrucât a lucrat cu mai multe persoane care execută lucrări cu material feros, a aflat, ulterior, că aceasta a vândut materialul cumpărat de la ei, la un preţ mai mic cu 25%. Din punctul său de vedere, există un semn de întrebare cu privire la modul în care era vândut, întrucât, din punct de vedere legal, nu se putea trece pe factură un preţ mai mic decât era pe factură.

Martora M. era şef la serviciul financiar din cadrul SC M. SA. Aceasta a susţinut că în urmă cu 4 ani a primit o comandă de la firma SC M. SRL Timişoara, de oţel beton în valoare de aprox. 41.000 Lei. Această comandă a venit prin fax sau pe e-mail. Urmare a acestei comenzi, colegii săi au luat legătura telefonic cu inculpata. Martora susţine că a înţeles că a fost încheiat şi un contract şi urma să colaboreze cu această societate. Plata se efectua la termen, respectiv 30 de zile de la momentul livrării, cu fila CEC. La scurt timp a fost trimis un transport marfă, respectiv acesta a fost însoţit de aviz de însoţire marfă. La momentul scadenţei, fila CEC a fost introdusă în plată şi a fost refuzată în totalitate. Martora susţine că, în discuţia cu inculpata, aceasta i-a relatat că nu a încasat de la furnizorii ei şi din acest motiv nu a fost decontată fila CEC. Întrucât doreau să îşi recupereze prejudiciul, au acceptat propunerea inculpatei, de a emite bilete la ordin care aveau termene scadente diferite, respectiv între 2 şi 3 luni. Cert este că, la momentul introducerii în bancă, şi acestea au fost refuzate la plată.

Martorul F. a declarat că este administrator la societatea T. SRL şi se ocupa cu comercializarea de oţel beton. Îşi aduce aminte că societatea M. SRL, prin inculpata A., a făcut o comandă telefonică, pentru 30 de tone. La momentul livrării comenzii, el a venit personal la Timişoara, însoţind TIR-ul cu transportul mărfii. Atunci a observat că societatea avea două depozite foarte mari. A semnat atunci un contract şi s-au înţeles ca plata să se facă cu filă CEC, cu plata la termen. A primit cu acea ocazie 3 file CEC, cu date scadente diferite. Inculpata a motivat acest lucru prin faptul că acestea pot fi decontate pe măsură ce vor intra bani de la alţi furnizori. Acesta susţine că s-a bazat pe promisiunea inculpatei, că la momentul scadenţei va avea suma necesară în cont şi pe faptul că aceasta respecta reglementările. Susţine că prima filă CEC a fost decontată, însă, imediat după achitarea acestei sume, inculpata l-a sunat şi a mai comandat o cantitate de material la fel de mare. Martorul s-a bazat pe faptul că, solicitând din nou filă CEC, totul este sigur şi a livrat încă un camion de marfă. Acesta a observat că la momentul introducerii filelor CEC acestea nu au mai fost decontate. A luat legătura telefonic cu inculpata, însă aceasta nu i-a răspuns. A fost nevoit să o sune de pe alte numere şi a remarcat că aceasta a început să îl ironizeze, spunându-i că, oricum nu are ce să îi facă şi că nu are nimic pe numele ei.

Martorul C. a declarat că a fost administrator la SC S. SRL, având ca obiect de activitate producţie plase sudate pentru construcţii. A cunoscut-o pe inculpata A. când aceasta a încheiat un contract cu agentul lor de vânzări. A încheiat un contract pe o perioadă de un an de zile, prin care firma se obliga să le furnizeze materiale, la cerere, cu plata la un termen stabilit de comun acord. Iniţial, inculpata a comandat o cantitate de marfă cu plata la 30 de zile, a plătit marfa prin bancă, iar la o zi sau două, după plată, a făcut o nouă comandă, la care i s-a livrat marfa. La momentul la care ar fi trebuit să facă plata, a constatat că documentul de plată avea o greşeală de formă şi banca nu l-a acceptat. Martorul E. s-a deplasat la Timişoara, s-a întâlnit cu inculpata să-i solicite să emită un alt document de plată, însă, cu acest prilej, inculpata a emis mai multe documente cu scadenţă mult mai îndepărtată, contrar înţelegerii lor şi pentru sume mult mai mici. În aceste condiţii, nu au fost decontate decât o parte din documente, restul fiind refuzate. Atunci când a întrebat-o pe inculpată, aceasta a relatat că nu avea suficiente lichidităţi şi din acest motiv a procedat astfel. Martorul arată că se consideră înşelat de inculpată. Atunci când agentul său a contractat cu inculpata, depozitul societăţii sale era cu marfă şi totul părea în regulă, iar la două luni când el a venit să discute cu aceasta, depozitul era gol şi mai mulţi creditori la uşa acesteia. Acesta consideră că neplata nu putea fi cauzată şi de împrejurarea că era extrasezon, întrucât îşi aduce aminte că inculpata a comandat produse care nu se utilizau la momentul respectiv.

Martorul B., agent de vânzări la F. SRL, a arătat că a încheiat cu inculpata A. un contract de furnizare marfă. La momentul încheierii contractului a făcut verificări cu privire la această firmă şi a constatat că era în regulă. Prima comandă a fost încheiată cu ajutorul său. La momentul încheierii, s-a stabilit că plata se va face cu filă CEC, în 30 de zile. Susţine că prima factură a fost plătită, iar următoarea comandă s-a făcut după achitarea primei comenzi. Inculpata a completat instrumentul de plată în mod greşit, pentru că ştia de la el despre faptul că ei nu emiteau o nouă factură dacă nu era achitată prima. În aceste condiţii, a fost nevoie să se refacă acele instrumente de plată şi au constatat că inculpata a emis mai multe CEC-uri cu sume mai mici şi termen scadent mai mare. El a fost de faţă când a completat acele instrumente de plată şi i-a relatat că procedează în acest mod pentru a-i fi mai uşor la plată.

Martorul O. a declarat că a avut calitatea de administrator la SC O. SRL. În 2008 a avut raporturi contractuale cu societatea administrată de inculpată. Aceasta a făcut comenzi, iar modalitatea de plată era prin instrumente de plată la 45 de zile de la primirea mărfii. Martorul susţine că inculpata i-a propus să-i plătească cu sume mai mici. Acesta i-a cerut să îi plătească cu file CEC şi a primit un număr mai mare de file CEC. Susţine că în momentul în care se făceau plăţile pentru primul transport, inculpata a făcut o comandă mult mai mare. Bazându-se pe faptul că o parte din instrumente erau în curs de achitare, el a efectuat această livrare şi a constatat după efectuarea livrării că nu s-a mai decontat nicio filă CEC. Martorul a declarat că se consideră înşelat, că inculpata a folosit o manoperă de a-l induce în eroare, câştigându-i încrederea iniţial, după care nu a mai răspuns la telefon. Ulterior i-au dat un bilet la ordin care nu a putut fi valorificat, i-au dat cărţi de vizită cu numere de telefoane care nu erau corecte. Martorul a menţionat că o dovadă a inducerii în eroare este faptul că s-au cumpărat 60 de tone de oţel beton, în condiţiile în care inculpata i-a spus că nu poate achita nici măcar 20 de tone.

Având în vedere susţinerile martorilor de mai sus, angajaţi sau reprezentanţi ai părţilor civile, prima instanţă a considerat că nu poate fi reţinută apărarea inculpatei constând în aceea că părţile civile au avut cunoştinţă despre lipsa lichidităţilor. Se observă că majoritatea părţilor civile au fost asigurate de faptul că la momentul scadenţei vor exista disponibilităţi în cont, iar pentru a le forma convingerea asupra acestei situaţii, inculpata a emis mai multe file CEC pentru sume de bani mai mici, cu date scadente diferite.

În cazul părţii civile SC M. SA comanda a fost depusă prin fax, partea civilă nu a fost încunoştinţată în niciun mod despre lipsa lichidităţilor la momentul livrării, s-au emis file CEC care la scadenţă au fost refuzate în totalitate, iar ulterior, deşi cunoştea faptul că nu poate onora obligaţia de plată, fiind deja în interdicţie bancară, inculpata a emis pentru aceeaşi creanţă bilete la ordin, promiţând părţii civile că va face încasări şi va putea plăti. Aşa cum rezultă din susţinerile părţilor civile, la momentul la care s-au deplasat la depozitul inculpatei s-a putut constata că marfa achiziţionată nu mai exista, dar, în ciuda faptului că a fost vândută, furnizorii acesteia nu au primit preţul, iar sumele de bani încasate au fost folosite de inculpată î alte scopuri.

În cazul părţii civile SC S. SRL, inculpata, nu numai că nu a adus la cunoştinţă părţii civile despre lipsa lichidităţilor la scadenţă, dar a folosit un artificiu (o greşeală de formă) de natură să ducă la anularea primei file CEC emisă pentru întreaga valoare a mărfii şi ulterior a emis alte file CEC pentru sume mai mici şi cu date scadente diferite, deşi nu a existat un acord al părţii civile în acest sens.

Martorul B., agent de vânzări în cadrul acestei societăţi, consideră că această acţiune a inculpatei a fost o manoperă de inducere în eroare şi a fost necesară, întrucât, în timpul negocierilor cu inculpata, el i-a relatat că societatea sa nu livrează din nou marfă până nu se achită prima filă CEC. Procedând în acest mod, inculpata a determinat practic emiterea unor file CEC pentru sume mai mici, a fost în măsură să achite primele file CEC, să creeze aparenţa unui bun platnic, iar la interval scurt de timp a efectuat o altă comandă.

Şi în cazul societăţii T. SRL, inculpata a emis 3 file CEC cu date scadente diferite, motivând că în acest mod va putea onora plata. Potrivit susţinerilor reprezentantului părţii civile, prima filă CEC a fost achitată şi, la scurt timp, înainte de a se împlini termenul scadenţei pentru celelalte două file CEC, inculpata a făcut o altă comandă foarte mare. Bazându-se pe faptul că a achitat prima filă CEC, partea civilă a livrat încă un camion de marfă pentru plata căruia inculpata a emis bilete la ordin. Nici filele CEC restante şi nici biletele la ordin nu au fost achitate.

În opinia primei instanţe, acţiunea de inducerea în eroare există, chiar dacă inculpata a recunoscut că nu ar exista suficiente fonduri la momentul emiterii instrumentelor de plată, dar vor exista la momentul scadenţei. O astfel de acţiune reprezintă tot o amăgire a părţilor civile şi dobândeşte caracterul de mijloc fraudulos, cu atât mai mult cu cât inculpata cunoştea, la momentul emiterii instrumentelor de plată, că nu va avea disponibil în cont, că nu avea posibilitatea reală de a primi sumele necesare achitării mărfii de la un eventual debitor şi că avea datorii faţă de mai mulţi creditori.

Prima instanţă nu a interpretat în favoarea inculpatei faptul că emis mai multe file CEC pentru achitarea facturilor, întrucât a considerat că, în această modalitate, inculpata, contrar înţelegerii cu părţile civile, a îndepărtat momentul scadenţei instrumentelor de plată emise, a creat o stare de ambiguitate asupra momentului exigibilităţii plăţii, a afectat modul de derulare a relaţiilor comerciale dintre părţi şi, implicit, a creat, artificial, aparenţa unei bune credinţe faţă de părţile civile, fapt care a condus la continuarea livrărilor de materiale, deşi, dacă părţile civile ar fi cunoscut realitatea, acest lucru nu s-ar fi întâmplat.

De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că, deşi la data de 27 octombrie 2008, societatea administrată de inculpată a intrat în interdicţie bancară, inculpata a continuat să emită instrumente de plată, după această dată, respectiv 04 noiembrie 2008, împrejurare care demonstrează atât intenţia de a menţine în eroare părţile civile, cât şi lipsa de diligenţă cu privire la respectarea siguranţei circuitului bancar.

Deşi în faţa instanţei inculpata a arătat că blocajul financiar a fost cauzat de faptul că în data de 25 octombrie 2008 au intrat spre decontare un număr de 5 file CEC, cu date scadente diferite, de la partea civilă SC R., care au fost achitate, instanţa a considerat că această motivaţie nu este de natură să o exonereze de răspundere, întrucât avea obligaţia de a menţine în cont sumele necesare onorării tuturor instrumentelor de plată emise anterior sau limitarea comenzilor la întinderea fondurilor de care dispunea. Mai mult, din depoziţia martorului E., din partea SC R., a rezultat că inculpata i-a relatat că nu dispune de lichidităţi, întrucât a efectuat o investiţie la un imobil. Potrivit relatărilor inculpatei, în perioada anterioară, societatea a contractat un credit pentru construirea unei case şi a efectuat investiţii pentru finisaje din bani personali, neputându-şi onora nici obligaţiile faţă de bancă.

Instanţa de fond a mai arătat că, efectuarea unor cheltuieli care depăşeau veniturile realizate, nu reprezintă o motivaţie exoneratoare de răspundere faţă de acţiunea ilicită îndreptată împotriva patrimoniului părţilor civile, ci ar putea fi interpretată de instanţă, eventual, ca o circumstanţă atenuată în favoarea inculpatei.

Faţă de aspectele menţionat, prima instanţă a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective, fiind îndeplinite toate condiţiile cerute de art. 215 C. pen., respectiv cele prevăzute în alin. (1), (2), (3), (4), (5) ale acestei infracţiuni.

A avut loc o inducere în eroare a societăţilor comerciale prin ascunderea faptului că filele CEC şi biletele la ordin sunt fără acoperire în cont, chiar şi în situaţia în care spera că va încasa de la alţi clienţi învinuita nu a adus la cunoştinţă lipsa disponibilului în cont în momentul în care a cunoscut acest lucru şi instrumentele de plată urmau să fie depuse la bancă.

Inculpata a emis un număr mare de file CEC şi bilete la ordin, deşi din 27 octombrie 2008 a intrat în interdicţie bancară, iar din rulajul contului deschis la X. şi Y. a rezultat că încasările erau destul de reduse pentru a se putea acoperi debitul existent, soldul la sfârşit de lună, în perioada august - decembrie, fiind aproape inexistent, de maxim 30 de lei, debitul şi creditul pe o lună având valori apropiate, ceea ce demonstrează probabilitatea redusă de a fi onorate la plată filele CEC şi biletele la ordin emise.

Fapta de înşelăciune, prin emiterea filelor cec, fără a avea disponibil în cont, a fost săvârşită cu scopul de a obţine un folos material injust (contravaloarea mărfii care nu a fost achitată).

Prin emiterea biletelor la ordin în baza unor contracte de vânzare-cumpărare şi care s-au dovedit a fi fără acoperire în cont la data scadenţei, este demonstrată intenţia de inducere în eroare.

Întrucât valoarea pagubei a fost de 699.119 lei, au fost îndeplinite şi condiţiile reţinerii variantei agravante prev. de alin. (5) al art. 215 C. pen., prin raportare la art. 146 C. pen., fapta având consecinţe deosebit de grave.

Astfel fiind, prima instanţă a pronunţat soluţia mai sus arătată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 200/PI din 22 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/30/2012, a declarat apel inculpata A., apel înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 15 iulie 2013.

În motivele de apel s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatei în cea prevăzută de Legea nr. 59/1934 sau achitarea inculpatei în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciindu-se că nu sunt îndeplinite în cauză nici latura obiectivă (inducerea în eroare) şi nici latura subiectivă (intenţia) a infracţiunii de înşelăciune. În acest sens, s-a arătat că toate societăţile comerciale cu care firma inculpatei a desfăşurat activităţi comerciale au cunoscut situaţia economică a SC M. SRL, întrucât, inculpata, la data emiterii CEC-urilor sau a biletelor la ordin, a adus la cunoştinţa reprezentanţilor firmelor faptul că nu are disponibil în cont şi că marfa urmează să fie achitată eşalonat. Pe de altă parte, inculpata nu a folosit mijloace frauduloase în scopul inducerii în eroare a părţilor vătămate, întrucât CEC-urile sau biletele la ordin au fost folosite corect, conform convenţiilor pe care le-a avut cu societăţile comerciale de la care a achiziţionat mărfuri, iar modul de folosire a acestor instrumente de plată a fost agreat de părţile vătămate. În ceea ce priveşte lipsa intenţiei, s-a arătat că inculpata nu a urmărit şi nici obţinut vreun folos material injust, dimpotrivă, prin aporturi proprii de numerar a încercat să achite contravaloarea mărfurilor achiziţionate.

Prin Decizia penală nr. 234/A din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 200/PI din 22 mai 2013 a Tribunalului Timiş.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpata la 200 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, din prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu, potrivit art. 379 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că hotărârea penală atacată este legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu starea de fapt şi ansamblul probator administrat în cauză.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză, din care reiese că în perioada august - noiembrie 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata A. a emis 36 de file CEC şi 15 bilete la ordin, fără a avea disponibil în cont.

Inculpata a procedat, în calitate de administrator al SC M. SRL Timişoara, la încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect materiale metalurgice cu diverse societăţi comerciale, pentru marfa achiziţionată de către SC M. SRL emiţându-se de către inculpată instrumentele de plată la care s-a făcut mai sus referire şi care nu au fost decontate de către bancă, din lipsa disponibilului.

S-a solicitat de către inculpată schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina sa, din infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., în cea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 59/1934, cu motivarea că filele CEC în alb, lăsate fără a exista garanţie în cont, au fost predate reprezentanţilor societăţilor comerciale, cu care inculpata a intrat în asemenea raporturi, sub formă de garanţie, neexistând dovada de prejudiciere a părţilor civile. S-a mai arătat că între reprezentanţii părţilor civile şi inculpată a existat o înţelegere, în sensul ca filele CEC să nu fie introduse la plată decât în momentul în care societatea reprezentată de inculpată va fi anunţată.

Instanţa de apel a apreciat că în mod corect a fost condamnată inculpata pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, în varianta reglementată de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., întrucât, a avut loc o inducere în eroare a reprezentanţilor societăţilor comerciale, prin ascunderea lipsei disponibilului din cont şi a faptului că filele CEC şi biletele la ordin sunt fără acoperire în cont. împrejurarea că inculpata spera să obţină încasări de la alte societăţi comerciale cu care derula raporturi comerciale, iar din aceste încasări să poată achita sumele de bani pentru care au fost emise filele CEC şi biletele la ordin, nu duce la exonerarea acesteia de răspundere în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, cu atât mai mult cu cât, aşa cum a rezultat din corespondenţa cu unităţile bancare din data de 27 octombrie 2008, societatea administrată de către inculpată a intrat în interdicţie bancară. Mai mult decât atât, din verificarea extraselor de cont a rezultat, în mod clar, că încasările societăţii administrate de către inculpată erau reduse pentru a se putea acoperi sumele de bani datorate societăţilor comerciale pentru care au fost emise cele 36 de file CEC şi 15 bilete la ordin, soldul la sfârşitul fiecărei luni din perioada august- decembrie fiind de aproximativ 30 de lei, astfel încât a rezultat în mod indubitabil posibilitatea redusă de a achita în întregime debitul datorat.

Potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, oricine emite un CEC fără a avea la tras disponibil suficient constituie delict şi se pedepseşte cu amendă sau închisoare de la 6 luni la 1 an. Conform art. 215 alin. (4) C. pen., emiterea unui CEC ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizie sau acoperirea necesară în scopul prevăzut de alin. (1) şi dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului CEC-ului constituie o formă agravată a infracţiunii de înşelăciune. S-a constatat, deci, existenţa unui concurs de texte sub aspectul elementului material al laturii obiective şi anume emiterea unui CEC fără acoperire; ele se diferenţiază, însă, prin cerinţa inexistentă în Legea nr. 59/1934 şi prevăzută în art. 215 alin. (4) partea finală, ca fapta să fie comisă în scopul arătat în alin. (1) şi anume de a obţine pe această cale un folos material injust şi să se fi pricinuită o pagubă posesorului CEC-ului. Ca atare, emiterea unui CEC fără să existe la tras disponibilul necesar acoperirii acestuia constituie infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, dacă această situaţie a fost cunoscută şi acceptată de beneficiar, iar când s-a făcut prin inducerea în eroare a acestuia, în scopul obţinerii unui folos material injust, şi dacă s-a cauzat beneficiarului o pagubă, fapta constituie infracţiunea de Înşelăciune prev. de art. 215 alin. (4) C. pen.

Intenţia inculpatei de a înşela reprezentanţii societăţilor cu care a derulat raporturi comerciale rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, elocventă fiind declaraţia martorului O. care vorbeşte despre manoperele dolosive ale inculpatei pe parcursul executării contractului încheiat, inculpata dorind achitarea pentru marfa achiziţionată a unor sume de bani mai mici decât valora marfa în realitate, martorul solicitând ca plata să fie făcută prin file CEC. Acelaşi martor vorbeşte despre încercările repetate de contactare a inculpatei şi refuzul acesteia de a răspunde solicitărilor, mai mult decât atât, inculpata i-a indicat martorului numere de telefon eronate la care să poată fi apelată, iar cu ocazia deplasării martorului în Timişoara s-a constatat imposibilitatea de a intra în contact cu inculpata.

Şi martorul B. vorbeşte despre modalitatea de derulare a raporturilor comerciale cu societatea administrată de către inculpată, în sensul că marfa achiziţionată era plătită prin file CEC în termen de 30 de zile de la data emiterii acestora. Martorul vorbeşte despre modalitatea în care se proceda pentru plata mărfurilor ce făceau obiectul contractelor de vânzare cumpărare, în sensul că se onora o altă comandă doar după achitarea primei comenzi, cunoscând de la martor împrejurarea că societatea nu emitea o nouă factură dacă nu era achitată prima, ocazie cu care a constatat că inculpata a refăcut instrumentele de plată emiţând mai multe facturi cu sume de bani mai mici decât cele datorate în realitate şi cu termen scadent mai mare. Martorul arată că, fiind surprins de modalitatea în care proceda inculpata, aceasta i-a spus că procedează astfel pentru a-i fi mai uşor la plată, iar la deplasarea martorului în Timişoara, pentru a reglementa achitarea mărfii, a constatat că existau mai multe societăţi comerciale în raport de care inculpata procedase asemănător. Despre această modalitate de acţionare a inculpatei a făcut vorbire şi martorul C., care a arătat că, de regulă, inculpata achita marfa prin virament bancar, un document de plată fiind refuzat de bancă pe motivul incorectitudinii completării, astfel că martorul a solicitat inculpatei refacerea documentului, moment în care inculpata a emis mai multe documente cu scadentă îndepărtată şi cu sume mai mici decât cele datorate, explicaţia fiind aceea că nu are suficiente lichidităţi. Şi acest martor a făcut vorbire despre contactarea inculpatei şi despre propunerea făcută de aceasta ca, în schimbul sumelor de bani datorate, să îi predea o autoutilitară cu privire la care exista un contract de leasing.

Martorul F. reia aceiaşi stare de fapt prezentată de martorii mai sus menţionaţi, evidenţiindu-se aceiaşi modalitate de a proceda a inculpatei, fiind fără echivoc modalitatea prin care inculpata a înţeles să onoreze contractele încheiate, în sensul că în toate situaţiile înţelegerea dintre aceasta şi reprezentanţii celorlalte societăţi comerciale cu care a intrat în contact a fost ca plata să se efectueze prin instrumente bancare, astfel să susţinerea inculpatei că filele CEC şi biletele la ordin au fost emise drept garanţie nu poate fi reţinută.

Instanţa de apel şi-a însuşit modalitatea de interpretare a depoziţiilor martorilor audiaţi de către prima instanţă cu completările mai sus efectuate, reţinându-se că în mod corect s-a apreciat ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din interpretarea probelor rezultând în mod indubitabil că reprezentanţii celor 5 societăţi comerciale au fost induşi şi menţinuţi în eroare cu prilejul executării contractului, prin prezentarea ca fiind adevărat faptul mincinos că există acoperire în cont pentru încasare, în aşa fel încât fără această eroare aceştia nu ar fi executat contractul. Emiterea CEC-urilor şi biletelor la ordin s-a făcut de către inculpată în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte lipsa disponibilului, intenţia sa fiind aceea de a induce în eroare reprezentanţii societăţilor comerciale cu care derula asemenea raporturi, cu scopul de a obţine un folos material injust şi cauzând o pagubă posesorului CEC-ului.

Instanţa de fond a încadrat corect fapta săvârşită de către inculpată, întrucât, modalitatea concretă în care aceasta a procedat după ce reprezentanţii celor 5 societăţi comerciale au realizat insolvabilitatea acesteia, precum şi neplata preţului pentru marfa furnizată, dovedeşte intenţia de a induce în eroare partenerii de afaceri cu privire la solvabilitatea şi credibilitatea sa financiară, iar emiterea în mod succesiv a filelor CEC cu valoare mai mică şi cu un termen scadent mai îndepărtat, fără o previziune clară cu privire la posibilitatea de a avea disponibil în cont la data scadenţei instrumentelor de plată, întăreşte reaua sa credinţă.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpată din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. în cea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 59/1934 şi nici achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

Instanţa de apel a mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei a ţinut seama de dispoziţiile Părţii generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Transpunând aceste reguli la speţa de faţă, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este corect individualizată raportat la probele administrate şi circumstanţele personale ale inculpatei, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea acesteia şi prevenirea comiterii de către aceasta a unei noi fapte antisociale.

Instanţa de apel a apreciat că în mod corect au fost reţinute în sarcina inculpatei circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la recunoaşterea parţială a faptelor comise şi a prejudiciului produs şi motivele care au determinat-o să procedeze astfel, respectiv contractarea unui credit pentru ridicarea unei construcţii, achitarea unei sume importante de bani pentru o creanţă, elemente care au fost apreciate de către instanţa de fond ca stări de atenuare a pedepsei. Pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată de prima instanţă denotă perseverenţa infracţională a inculpatei, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, fiind în măsură să conducă la reeducarea acesteia şi prevenirea săvârşirii de noi fapte antisociale.

Deşi în cuprinsul motivelor de apel nu a fost contestată modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei, prejudiciul cauzat părţilor civile fiind recunoscut şi însuşit de către inculpată cu motivările efectuate, instanţa de apel a apreciat că s-a dat eficienţă principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, fiind întrunite condiţiile art. 998, 999 C. civ.

Astfel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 200/PI din 22 mai 2013 a Tribunalului Timiş.

Împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 5 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs, în termenul legal, inculpata A.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpata a solicitat instanţei admiterea recursului, şi, în aplicarea legii penale mai favorabile, care este legea nouă, să dispună încetarea procesului penal, având în vedere că s-a împăcat cu toate părţile civile.

Examinând recursul declarat de inculpata A., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurentei, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, data pronunţării deciziei atacate şi dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că, cu ocazia dezbaterilor, inculpata nu a mai susţinut motivele de recurs invocate în scris şi oral şi nu a mai invocat niciun caz de casare, solicitând doar aplicarea legii penale mai favorabile.

Având în vedere acest aspect şi soluţia dată, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs şi a cazurilor de casare invocate în scris şi oral de către inculpată, un asemenea demers fiind, practic, inutil.

Astfel fiind, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatei, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului şi ţinând cont de decizia definitivă şi general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, conform căreia, dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 C. pen. în vigoare reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. (1969), astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.

Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură răspunderea penală, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, suspendarea pedepsei, etc.

În continuare, Înalta Curte va examina cauza, din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., având în vedere criteriile arătate mai sus şi cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014.

În concret, Înalta Curte constată că inculpata A., a fost condamnată la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 74 alin. (2) C. pen. (1969).

Potrivit art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. (1969), "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

Emiterea unui CEC asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).

Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."

Potrivit art. 244 alin. (1), (2) şi (3) din noul C. pen., "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Împăcarea înlătură răspunderea penală."

Comparând infracţiunea de înşelăciune din noua reglementare, respectiv cea prevăzută de art. 244 C. pen., cu cea din vechea reglementare, prevăzută de art. 215 C. pen. (1969), se observă că această infracţiune are conţinut identic cu reglementarea anterioară în ceea ce priveşte forma simplă, însă, a păstrat ca modalitate de agravare a faptei doar folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, legiuitorul renunţând la agravarea pedepsei pentru înşelăciunea în convenţii, pentru înşelăciune prin emiterea cecului şi pentru producerea de consecinţe deosebit de grave.

Prin urmare, infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. (1969), pentru care inculpata a fost trimisă în judecată şi condamnată, se regăseşte în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

Conţinutul normativ a suferit modificări importante şi sub aspectul regimului sancţionator [art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani, faţă de 10 - 20 ani, aşa cum era sancţionată infracţiunea de înşelăciune de art. 215 alin. (5) C. pen. (1969)]; în plus, noul C. pen., spre deosebire de cel anterior, prevede posibilitatea împăcării, care înlătură răspunderea penală, conform art. 244 alin. (3) C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (1) C. pen., împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres, iar, conform alin. (2), împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.

Aşadar, împăcarea este posibilă numai în măsura în care este prevăzută în mod expres, iar în speţa de faţă, art. 244 alin. (3) C. pen. o prevede expres.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurenta inculpată s-a împăcat cu toate părţile civile, după cum urmează:

- cu SC R. SRL, reprezentată de succesoral universal în drepturi (fost asociat unic) G., aşa cum rezultă din duplicatul declaraţiei de împăcare autentificată la notar sub nr. 1544 din 16 august 2014;

- cu SC O. SRL, reprezentată de succesor universal în drepturi (fost administrator) H., aşa cum rezultă din duplicatul declaraţiei de împăcare autentificată la notar sub nr. 2.581 din 22 septembrie 2014;

- cu SC S. SRL, reprezentată de succesor universal în drepturi (fost administrator) I., aşa cum rezultă din duplicatul declaraţiei de împăcare autentificată la notar sub nr. 1730 din 12 august 2014;

- cu SC M. SA, reprezentată de P. (în calitate de persoană împuternicită, cu procura specială nr. 1092 din 05 septembrie 2014), aşa cum rezultă din declaraţia de împăcare autentificată la notar sub nr. 3496 din 09 septembrie 2014;

- cu SC Q. SRL, reprezentată de succesorii universali în drepturi (foşti asociaţi) J. şi K., aşa cum rezultă din declaraţia de împăcare autentificată la notar sub nr. 1381 din 15 octombrie 2014;

Având în vedere că noua lege prevede limite de pedeapsă mult mai reduse şi împăcarea, ca şi modalitate de înlăturare a răspunderii penale şi de stingere a acţiunii civile, precum şi faptul că inculpata s-a împăcat cu toate părţile civile, Înalta Curte reţine că actualul C. pen. este, în concret, legea penală mai favorabilă pentru inculpată.

Pe cale de consecinţă, faptele reţinute în sarcina inculpatei vor fi recalificate potrivit C. pen. în vigoare şi, întrucât nu există identitate de subiect pasiv, pentru reţinerea infracţiunii continuate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatei i se vor reţine cinci infracţiuni de înşelăciune, existând cinci părţi vătămate/părţi civile; pentru aceste infracţiuni a intervenit împăcarea, astfel că Înalta Curte va dispune încetarea procesului penal pentru toate cele cinci infracţiuni de înşelăciune.

Ca urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Va casa, în totalitate, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 200/PI din 22 mai 2013 a Tribunalului Timiş şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei A., dintr-o infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în cinci infracţiuni prevăzute de art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. (1968), va înceta procesul penal faţă de inculpata A., pentru săvârşirea a cinci infracţiuni prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împăcării părţilor.

Va lăsa nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile SC R. SRL, SC O. SRL, SC S. SRL, SC M. SA şi SC Q. SRL.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 200/PI din 22 mai 2013 a Tribunalului Timiş şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei A., dintr-o infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în cinci infracţiuni prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu art. 5 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. (1968) încetează procesul penal faţă de inculpata A. pentru săvârşirea a cinci infracţiuni prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. ca urmare a împăcării părţilor.

Lasă nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile SC R. SRL, SC O. SRL, SC S. SRL, SC M. SA şi SC Q. SRL.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CT