Criminal appeal: Scope of cassation review over appellate discretion to quantify moral damages

Decizia nr. 2819/2014

Deliberând, asupra recursurilor penale din prezenta cauză, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 38/S din 27 mai 2013 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în Dosarul penal nr. x/1372/2012 s-a dispus:

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., condamnarea inculpatului A., fiul lui B. şi C., cetăţean român, studii 10 clase, elev, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În baza art. 71 C. pen., interzicerea inculpatului A. a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 110 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului A. pe durata termenului de încercare compus din durata pedepsei închisorii: 2 ani şi 6 luni, la care adaugă un interval de timp de 2 ani, în total 4 ani şi 6 luni.

Conform art. 1101 C. pen., pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul A. trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, aceluiaşi serviciu;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, aceluiaşi serviciu;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, aceluiaşi serviciu, şi să respecte obligaţia de a urma un curs de învăţământ ori de calificare.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 1101 alin. (2) C. pen., art. 864 şi art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării şi a făcut cunoscut inculpatului măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţia pe care trebuie să o respecte. în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligaţiei stabilite de către instanţă, i s-a atras atenţia că se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 864 alin. (2) C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut pe o durată de 24 ore, începând cu data de 08 mai 2012.

În baza art. 346 C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile N., D., E. şi F., şi în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părţile responsabile civilmente C. şi B., la plata sumei de 5236,75 lei cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă N. şi la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare din părţile civile D., E. şi F. Au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile. În baza art. 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C.J.U. Braşov, şi, în consecinţă a fost obligat inculpatul A., în solidar cu părţile responsabile civilmente C. şi B., la plata sumei de 21.168,85 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă S.C.J.U. Braşov.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părţile responsabile civilmente C. şi B., la plata sumei de 3223 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., în solidar cu părţile responsabile civilmente C. şi B., la plata sumei de 1250 lei către fiecare din părţile civile N., D., E. şi F., cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov din data de 26 octombrie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., reţinându-se că inculpatul minor A., la data de 07 mai 2012, a intervenit în conflictul iniţial dintre victima O. şi prietenul său - inculpatul minor G., aplicând victimei O., cu acea ocazie, două lovituri cu pumnul în zona feţei, cu urmarea dezechilibrării acesteia şi a căderii pe spate, cauzându-i astfel leziuni traumatice cranio-cerebrale grave, de natură a pune viaţa în primejdie, şi care, în final, au condus la deces.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Victima O. avea împlinită vârsta de 70 ani la data de 07 mai 2012 şi locuia împreună cu familia sa, respectiv soţia N., fiica E. şi nepoata sa H. la adresa din municipiul Braşov. La aceeaşi adresă cu a victimei O., la apartamentul X, domiciliază împreună cu mama sa inculpatul minor A., în vârstă de 16 ani şi 5 luni. În aceeaşi zonă domiciliază şi martorii minori G., I. şi J. Inculpatul şi martorii minori indicaţi sunt de aceeaşi vârstă şi vecini de cartier, se cunoşteau şi erau şi prieteni. Între victima O. şi unii tineri care locuiau în zonă erau relaţii tensionate cauzate de faptul că victima era deranjată de gălăgia şi acţiunile tinerilor din apropierea scării în care locuieşte victima.

La data de 06 mai 2012, inculpatul minor A. şi martorii minori G., I., J. se aflau pe aleea dintre Şcoala Generală nr. Z, în apropierea intrării în scara imobilului - bloc de locuinţe, în care locuia victima, şi stăteau de vorbă. La un moment dat la aceeaşi dată, inculpatul şi martorii minori au avut un conflict cu victima O. şi fiica acestuia E., victima şi fiica sa reproşându-le faptul că au sunat la interfonul apartamentului său de mai multe ori în acea zi, deranjându-l atât pe el, cât şi pe familia lui, ocazie cu care victima şi fiica acestuia l-au agresat pe inculpatul A.

Întrucât victima O. avea în mână la acea dată un încălţător metalic de pantofi cu care a ieşit afară şi i-a ameninţat cu bătaia pe cei patru minori, aceştia au fugit pentru a nu fi loviţi.

În ziua următoare conflictului indicat, la data de 07 mai 2012 în jurul orei 19:00 aproximativ, inculpatul minor A., împreună cu martorul minor I., se aflau în curtea Şcolii Generale nr. Z din municipiul Braşov, care se află în vecinătatea blocului nr. S1, unde stăteau de vorbă şi îl aşteptau pe inculpatul minor G. Pe aleea dintre Şcoala Generală nr. Z şi blocul cu numărul S1 se afla victima O. care avea de lucru la maşina sa, iar la scurt timp şi-a făcut apariţia martorul G. care se deplasa la întâlnirea cu prietenii săi A. şi I. Cu acea ocazie, martorul G., în timp ce trecea pe trotuarul aferent blocului cu numărul S1, în dreptul scării D, a fost abordat de către victima O., care, pe fondul celor întâmplate la data de 06 mai 2012, i-a cerut socoteală şi, astfel, între cei doi a avut loc o altercaţie, victima şi martorul G. ajungând să se îmbrâncească reciproc, martorul fiind împins de către victimă cu spatele în gardul viu împrejmuitor, reuşind în final să scape din îmbrânceala avută cu victima prin împingerea acesteia.

Altercaţia dintre martorul G. şi victima O. a fost observată din curtea Şcolii Generale nr. Z de către inculpatul minor A. şi martorul minor I., inculpatul luând hotărârea de a interveni în apărarea prietenului său G. Astfel, inculpatul minor A. a plecat în fugă, urmat fiind de către martorul I., în direcţia în care se afla victima O. şi prietenul său G. Din alergare, a lovit-o cu pumnul pe victimă în zona feţei, aceasta din urmă necăzând în primă fază, după care, imediat, inculpatul A. i-a mai aplicat victimei un al doilea pumn în zona feţei, acest al doilea pumn aplicat victimei conducând la dezechilibrarea acesteia şi căderea pe spate, pe aleea din faţa imobilului cu numărul S1, loc din care, urmare a căderii şi a lovirii capului de asfaltul aleii, victima nu s-a mai ridicat. În acelaşi timp, martorul I. l-a urmat pe inculpatul A., îndreptându-se înspre martorul G. pentru a-l ajuta.

Prin apelul de urgenţă la numărul "112" au fost alertate organele de poliţie şi serviciul de ambulanţă. Un echipaj SMURD, sosit la faţa locului, a preluat-o pe victima O., constatându-se la preluare că era semiconştient şi a transportat-o la S.C.J.U. Braşov, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare, unde a şi fost internată în jurul orei 19.59, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral prin agresiune, contuzie cerebrală, plagă escoriată cervical anterior, hematom subdural acut, comă GCS 4, fiind supusă în regim de urgenţă unei intervenţii chirurgicale. Victima O. a rămas internată în cadrul acestei unităţi sanitare până la data de 27 mai 2012 când a decedat, astfel cum rezultă din copia Foii de Observaţie Clinică Generală cu numărul 15097 din data de 07 mai 2012.

Potrivit Raportului de Expertiză Medico Legală - Autopsie cu numărul 209/AUT din 28 iunie 2012 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Braşov, moartea numitului O. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei, contuziei, dilacerării meningo-cerebrale, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu fractura boltii craniene, menţionându-se că leziunile de violenţă constatate la necropsie pot data din data de 07 mai 2012 şi s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, urmate de căderea şi lovirea capului de un plan dur, şi că leziunile cranio-cerebrale s-au putut produce prin cădere pe spate şi lovirea capului de un plan dur şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul, poziţia victimă-agresor, la producerea leziunilor faciale, fiind faţă în faţă, moartea putând data din 27 mai 2012.

Existenţa celor două lovituri aplicate de către inculpatul A. victimei O. au fost dovedite cu declaraţiile părţii civile E., date în cursul urmăririi penale, declaraţiile inculpatului A. date în cursul urmăririi penale în data de 8 mai 2012, deci în ziua următoare săvârşirii faptei, în prezenţa avocatului şi a unui părinte, persoane care au semnat şi declaraţia respectivă, potrivit cărora acesta a aplicat două lovituri victimei, declaraţiile date de inculpatul G. în cursul urmăririi penale în data de 30 iulie 2012, de asemenea date în prezenţa avocatului şi a unui părinte, prin care acesta arată că a văzut că G. i-a dat un singur pumn lui O. însă exista posibilitatea să îl mai fi lovit cu pumnul fără ca inculpatul să fi văzut, fiind căzut pe spate în gardul viu, iar P. îl ajuta să iasă, declaraţiile martorului I. din 30 mai 2012 care confirmă cele două lovituri, arătând că R. din fugă l-a lovit cu pumnul pe domnul S. care a căzut jos, a apucat să se ridice, l-a lovit pe G. cu pumnul şi după aceea R. i-a mai dat acestuia un pumn în zona feţei, însă de lovitura aplicată de victimă inculpatului martorul în declaraţia olografă din 8 mai 2012 menţionează că nu a observat unde şi cum l-a lovit, precum şi cu declaraţia martorei Q. care, ascultată în cursul cercetării judecătoreşti, a confirmat că inculpatul i-a aplicat două lovituri victimei.

Faptul că lovitura inculpatului A. a determinat căderea victimei şi ulterior decesul acesteia, a fost dovedită şi cu declaraţiile martorilor R., K., Q., G. şi I., coroborate şi cu declaraţiile inculpatului prin care acesta a recunoscut aplicarea loviturii care a condus la căderea victimei şi a fost cauza decesului.

Astfel, în drept, fapta inculpatului A. care, la data de 07 mai 2012, i-a aplicat victimei O. două lovituri cu pumnul în zona feţei cu urmarea dezechilibrării acesteia în urma celei de-a doua lovituri şi a căderii pe spate, cauzându-i astfel leziuni traumatice cranio-cerebrale grave, care în final au condus la deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

Inculpatul A. a motivat (în declaraţia dată odată cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă) săvârşirea faptei de lovire datorită faptului că îi era frică de partea vătămată când a văzut că acesta are o bâtă în mână, lucru care s-a dovedit neadevărat urmare probelor administrate. Ajutorul dat victimei prin ridicarea acesteia din gardul viu, aşa cum a afirmat inculpatul în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, a fost dat în mod evident pentru a-i aplica acestuia loviturile. În condiţiile în care inculpatul A. este cel care s-a îndreptat spre victimă lovind-o, acţiunea de lovire nu era necesară pentru înlăturarea unei eventuale stări de pericol.

În speţă nu au putut fi reţinute deci dispoziţiile art. 44 C. pen., respectiv săvârşirea faptei în stare de legitimă apărare, în condiţiile în care nu s-a dovedit existenţa atacului direct care să pună în pericol grav o persoană din partea victimei, incidentul dintre victimă şi martorul G., constând în îmbrânceala dintre un cetăţean în vârstă şi un minor în modalitatea reţinută de către instanţă, nepunând în pericol grav persoana minorului, fiind suficientă eventuala intervenţie a inculpatului în a despărţi persoanele respective. În speţă nu s-a constatat îndeplinită nici condiţia ca excesul de apărare să fie asimilat legitimei apărări deoarece acţiunea inculpatului de aplicare a unei lovituri puternice cu pumnul este vădit şi semnificativ disproporţionată în raport cu eventualul atac al victimei asupra martorului G. În cauză nu s-a putut reţine nici circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere probele menţionate mai sus din care a rezultat că între părţi mai existaseră conflicte, incidentul dintre victimă şi martorul G. nefiind de natură a-i provoca inculpatului o puternică tulburare sau emoţie.

La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită de inculpatul minor A., instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 100 C. pen., având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi a trăit şi de orice elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

În cuprinsul referatului de evaluare întocmit la data de 11 decembrie 2012 de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov s-a arătat că A., elev la liceu în clasa a XI-a, pe parcursul şcolarizării a manifestat interes limitat faţă de actul instructiv-educativ, absentând de la cursurile şcolare, anterior faptei comportamentul minorului fiind marcat de absenteism şcolar, afilierea la un anturaj cu influenţe negative, manifestări agresive verbale şi consum de alcool. Deşi minorul în familie a adoptat în general un comportament de conformare la reguli, absenţa constantă a autorităţii paterne şi manifestarea limitată a autorităţii în perioada în care se afla în ţară, dar şi încrederea crescută a mamei în acţiunile minorului, au favorizat o socializare defectuoasă în exteriorul familiei şi ascunderea faţă de părinţi a unor aspecte privind relaţiile de prietenie dezvoltate şi modalităţile de petrecere a timpului liber. S-a apreciat că frustrarea acumulată în timp datorită conflictelor repetate cu victima, existenţa unor abilităţi reduse de gestionare a unei situaţii conflictuale şi supravegherea ineficientă din partea familiei, au favorizat implicarea minorului în fapta pentru care este cercetat.

Potrivit avizului psihologic emis de Cabinetul individual de psihologie Braşov - L., inculpatul a obţinut avizul de tulburare de anxietate moderată, cu un profil de personalitate: excitabilitate moderată, un profil de impulsivitate peste medie, cu spirit de aventură ridicat, cu profilul trăirii stării de furie de intensitate moderată.

Având în vedere toate acestea, faţă de natura gravă a infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prin care s-a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă, în condiţiile în care inculpatul A. a lovit puternic victima, aşa cum a arătat chiar acesta în declaraţia luată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpat care practicase anterior karate timp de 6 luni, instanţa a apreciat că luarea unei măsuri educative pentru inculpatul A. nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită de inculpatul minor A., în vârstă de 16 ani şi 5 luni la momentul săvârşirii faptei, instanţa a ţinut seama în plus de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Analizând factorii ce pot influenţa conduita generală a inculpatului minor A., prin referatul de evaluare întocmit în cursul cercetării judecătoreşti, s-a apreciat de către consilierul de probaţiune că inculpatul nu se va conforma la normele şi valorile sociale decât în cazul în care va urma programe de intervenţie pentru schimbarea cognitiv-comportamentală, va menţine integrarea în activităţile şcolare, îşi va dezvolta abilităţile de gestionare a unei situaţii conflictuale, va evita consumul de alcool şi persoanele care dezvoltă conduite antisociale şi va fi eficient supravegheat de familie. Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea pedepsei, în baza art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului A. pe durata termenului de încercare compus din durata pedepsei închisorii: 2 ani şi 6 luni, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani, în total 4 ani şi 6 luni.

N., soţia supravieţuitoare şi E., F. şi D., copiii victimei, s-au constituit părţi civile în cauză, solicitând 35.000 euro pentru soţia supravieţuitoare N. şi 15.000 euro pentru fiecare dintre părţile civile E., F. şi D. A fost solicitată şi suma de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată: 2000 lei, onorariul avocatului pentru faza de urmărire penală şi 4.000 lei onorariul avocatului pentru faza de cercetare judecătorească, făcându-se menţiunea că aceste cheltuieli au fost suportate în cote egale de către părţile civile, respectiv 1.500 lei fiecare. S-a mai solicitat şi obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice lunare permanente, în cuantum de 1.000 lei lunar, în favoarea soţiei supravieţuitoare N., pensionară cu o pensie lunară de 1.268 lei, conform cuponului de pensie, fiind în nevoie, dependentă de dializă conform certificatului de handicap nr. 6492 din 07 decembrie 2011 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor fizice cu handicap.

Din declaraţiile martorilor M. şi S., ascultaţi în cursul cercetării judecătoreşti la termenul din data de 15 mai 2013, a rezultat suferinţa ridicată provocată părţii civile N., soţia victimei, care fiind bolnavă era ajutată foarte mult de soţul său în gospodărie, martorii confirmând suportarea cheltuielilor de înmormântare şi a parastaselor tradiţional creştine de către partea civilă N.

În speţă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 1357 din noul C. civ., în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011, fiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea inculpatului minor A. în despăgubirea părţilor civile, prin acordarea de daune morale şi daune civile, urmare a decesului victimei O. Prin alin. (2) al art. 1366 C. civ. se instituie o prezumţie legală relativă privind capacitatea delictuală a minorilor între 14 şi 18 ani, nefiind dovedit în cauză că minorul A. a fost lipsit de discernământul faptei sale.

Potrivit art. 1372 C. civ., cel care, în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicţie, răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane. Potrivit alin. (3), cel obligat la supraveghere este exonerat de răspundere numai dacă dovedeşte că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă. În cazul părinţilor sau, după caz, al tutorilor, dovada se consideră a fi făcută numai dacă ei probează că fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care şi-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exerciţiul autorităţii părinteşti.

S-a constatat că supravegherea minorilor trebuie îndeplinită în orice împrejurare, indiferent dacă persoana responsabilă locuieşte împreună cu minorul.

În speţă părinţii vor răspunde în baza dispoziţiilor legale. Astfel, potrivit art. 261 C. civ., părinţii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creştere şi educare a copilului lor minor. Deci răspunderea părinţilor va fi antrenată în mod solidar în condiţiile art. 1382 C. civ. privind răspunderea solidară la reparaţie faţă de cel prejudiciat a celor care răspund pentru o faptă prejudiciabilă.

Potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ. privind repararea prejudiciului nepatrimonial, instanţa judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357, 1366 alin. (2), 1372, 1382, 1385, 1386, 1390 şi 1391 din noul C. civ., instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile N., D., E. şi F., şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părţile responsabile civilmente C. şi B. la plata sumei de 5236,75 lei cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă N. şi la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare din părţile civile D., E. şi F., prejudiciul nepatrimonial cauzat părţilor civile constând în durerea sufletească cauzată soţiei şi copiilor prin decesul victimei O.

Acordarea sumei de 5236,75 lei cu titlu de daune materiale s-a justificat raportat la dispoziţiile art. 1392 C. civ., potrivit cărora cel care a făcut cheltuieli pentru înmormântare în caz de deces al victimei, are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli, cheltuieli care în speţă sunt dovedite cu înscrisurile depuse în dosarul de urmărire penală la filele X1 - 79 lei, X2 - 192,82 lei, X3 - 50 lei, X4 - 153,99 lei, 40,40 lei şi 11,99 lei, X5 -213,94 lei şi 400 lei, X6 - 456,67 lei, X7 - 50 lei, X8 - 117,94 lei, X9 - 2000 lei, X10 - 101 lei, X11 - 1289 lei şi X12 - 40 lei şi 40 de lei.

Au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile cu titlu de daune morale, ca neîntemeiate, şi cele cu titlu de daune materiale, ca nedovedite. Din înscrisurile depuse de partea civilă N. a rezultat că aceasta are o pensie de 1.268 lei, iar victima O. avea o pensie de 1.121 lei. Prin săvârşirea infracţiunii nu s-a produs un prejudiciu părţii civile N., prezentând un caracter de continuitate, fie permanent, fie temporar, starea medicală deosebită a acestei părţi civile datând dinainte de săvârşirea infracţiunii, nefiind justificată cererea de acordare a unor despăgubiri sub forma unor prestaţii periodice. În condiţiile în care partea civilă beneficiază de o pensie, al cărei cuantum era chiar puţin mai mare decât al victimei, nu a fost dovedită, în condiţiile art. 1390 C. civ., starea de nevoie în care se află soţia supravieţuitoare după decesul soţului.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357, 1366 alin. (2), 1372 şi 1382 din noul C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C.J.U. Braşov, şi, în consecinţă a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părţile responsabile civilmente C. şi B. la plata sumei de 21.168,85 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă S.C.J.U. Braşov, sumă reprezentând valoarea prestaţiilor medico-sanitare acordate victimei, internată în perioada 07 - 27 mai 2012.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părţile responsabile civilmente C. şi B. la plata sumei de 3.223 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părţile responsabile civilmente C. şi B. la plata sumei de 1.250 lei către fiecare din părţile civile N., D., E. şi F. cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând valoarea onorariului avocaţilor angajaţi de părţi, dovedită cu chitanţele aflate la dosar, atestând plata sumelor de 1.250 lei, 750 lei, 2.000 lei şi respectiv 1.000 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul A. şi părţile responsabile civilmente C. şi B. care au solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând, să se reducă pedeapsa aplicată inculpatului, să se dispună suspendarea executării acestei pedepse cu menţinerea obligaţiei ca inculpatul să urmeze un curs de învăţământ superior ori de calificare, să se reducă cuantumul daunelor morale şi cheltuielile judiciare solicitate de părţile civile în apel. în plus, partea responsabilă civilmente C. a solicitat şi reducerea daunelor materiale acordate S.J.U. Braşov.

În esenţă, în motivarea apelurilor formulate de inculpat şi partea responsabilă civilmente C., s-a arătat că, în mod greşit instanţa a reţinut existenţa unei stări conflictuale anterioare între victimă şi inculpat pornind de la un conflict anterior desfăşurat în data de 06 mai 2013 între victimă şi fiica acestuia, pe de o parte, şi inculpat, pe de altă parte. în realitate, acest conflict s-a desfăşurat între victimă şi un prieten al inculpatului - martorul G., acesta din urmă fiind bătut de victimă. În opinia apelanţilor gestul inculpatului de a sări, în data de 07 mai 2013, în ajutorul prietenului său care era din nou bătut de victimă, fiind într-o stare de tulburare şi emoţie justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen. (excesul scuzabil) ori cel puţin a circumstanţei atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. S-a mai arătat că, deşi este adevărată concluzia instanţei cu privire la faptul că atacul victimei asupra martorului G. nu l-a pus pe acesta în pericol grav, totuşi, intervenţia inculpatului nu a vizat decât încetarea acestui atac, inculpatul fiind stăpânit de indignare şi emoţie şi neavând intenţia ca, prin gestul său, să determine urmarea nefericită care s-a produs în final. Se mai arată că nu este corectă concluzia primei instanţe, anume aceea că, la momentul intervenţiei inculpatului, atacul victimei asupra martorului G. se încheiase, aspect ce rezultă din depoziţia martorului T. S-a mai arătat că instanţa trebuia să aibă în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pe lângă reţinerea circumstanţelor de la art. 73 lit. a) şi art. 73 lit. b) C. pen., şi circumstanţele personale ale inculpatului care îi sunt favorabile (vârsta, conduita, situaţia juridică). Nu în ultimul rând, s-a apreciat că trebuia avută în vedere şi conduita victimei care era o persoană agresivă, conflictuală care se lua frecvent la bătaie cu tinerii de la bloc. Pentru toate aceste aspecte, s-a apreciat că pedeapsa ar fi trebuit redusă.

Pe latura civilă se arată că daunele morale acordate sunt prea mari, că nu s-a avut în vedere şi comportamentul agresiv şi provocator al victimei, că daunele morale sunt excesive şi în raport cu veniturile părţilor responsabile civilmente ( C. având în întreţinere 2 copii minori şi un venit net de 650 de lei), că victima avea o pensie de 1.121 lei, iar soţia victimei o pensie de 1.268 lei, că daunele morale depăşesc posibilităţile părţii responsabile civilmente C. care a încercat să ia un împrumut din bancă, dar nu i s-a acordat decât 2.095 lei, în raport cu veniturile sale, că fiicele victimei sunt majore, lucrează în străinătate, unde au salarii mari, că daunele morale sunt exagerate în raport cu jurisprudenţa în materie şi reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză. Cu privire la daunele materiale acordate spitalului se apreciază că acestea nu au fost dovedite şi sunt excesive întrucât o zi de spitalizare ajunge la 1.000 de lei, mai mult decât o zi de cazare la hotel, iar din suma de 20.049,20 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare este justificată numai suma de 1.119,65 lei, reprezentând cheltuieli cu medicamentele administrate victimei, nefiind făcute cheltuieli cu hrana victimei şi nefiind justificate cheltuielile cu întreţinerea spitalului. S-a mai arătat că onorariile avocaţilor părţilor civile sunt excesive în raport cu complexitatea cauzei şi cu prestaţia acestora în apel.

În motivarea apelului părţii responsabile civilmente B., pe latura penală, au fost invocate aspecte identice cu cele inserate în apelul inculpatului şi al părţii responsabile civilmente C. Pe latura civilă, partea responsabilă civilmente a invocat aceleaşi aspecte ca şi ceilalţi apelanţi cu privire la cuantumul excesiv al daunelor morale acordate, invocând situaţia sa financiară precară, respectiv un venit de 1400 lei lunar, din care este nevoit să plătească două pensii alimentare; cu privire la cuantumul daunelor materiale acordate spitalului a arătat că acestea sunt nedovedite, iar cu privire la onorariile excesive ale avocaţilor părţilor civile în apel a arătat că acestea sunt excesive.

Prin Decizia penală nr. 148/AP din 23 decembrie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de inculpatul A. şi părţile responsabile civilmente C. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 38/S din 27 mai 2013 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în Dosarul penal nr. x/1372/2012, pe care a desfiinţat-o, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părţilor civile N., D., E., F., şi rejudecând în aceste limite:

A redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul A., în solidar cu părţile responsabile civilmente B. şi C., la 10.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din data plăţii) pentru partea civilă N. şi la câte 5.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din data plăţii) pentru fiecare dintre părţile civile D., E. şi F.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Analizând apelurile declarate, prin prisma criticilor formulate, cu respectarea dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., instanţa de apel a constatat următoarele:

Cu privire la excepţia tardivităţii apelului formulat de partea responsabilă civilmente B., a constatat că se impunea a fi respinsă, cu consecinţa examinării pe fond a acestui apel, întrucât, deşi în dispozitivul sentinţei atacate s-a prevăzut că pentru această parte termenul de exercitare a căii de atac curge de la pronunţare, partea responsabilă civilmente B. a lipsit, atât de la dezbaterile în fond din 15 mai 2013, cât şi de la pronunţare, astfel că pentru această parte termenul curge de la comunicarea hotărârii (care nu s-a mai efectuat) conform art. 363 pct. 3 teza a II-a C. proc. pen.

Instanţa de apel a arătat că prima instanţă a stabilit, în urma coroborării judicioase a probatoriului administrat în cauză, o stare de fapt şi o încadrare juridică corecte.

Prezumţia de nevinovăţie de care inculpatul beneficiază conform art. 52 C. proc. pen., art. 23 alin. (11) din Constituţie şi art. 6 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost răsturnată fără niciun dubiu de probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului A., declaraţiile părţii civile E., declaraţiile martorilor G., I. R. etc.

În completarea considerentelor hotărârii primei instanţe şi răspunzând motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că nu se pot reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 73 lit. a) şi art. 73 lit. b) C. pen.

Ca o primă problemă de drept, a arătat că aceste circumstanţe nu se pot reţine concomitent, aşa cum a solicitat inculpatul, prin apărător, deoarece presupun ipoteze diametral opuse.

Depăşirea limitelor legitimei apărări (excesul scuzabil) este o circumstanţă atenuantă legală generală ce constă în săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană ce nu se află sub stăpânirea vreunei tulburări sau temeri, prin depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului şi cu împrejurările în care s-a produs acesta. Pentru reţinerea acestei circumstanţe este necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru starea de legitimă apărare, mai puţin proporţionalitatea apărării. În cazul excesului scuzabil ne aflăm în ipoteza unei apărări disproporţionate, excesive ce nu este determinată de existenţa unei stări de tulburare ori temere a persoanei care a efectuat apărarea.

În concret, inculpatul A. nu s-a aflat în legitimă apărare întrucât nu era atacat de victima O. Din declaraţiile martorilor I., K., R. şi Q., coroborate cu declaraţia inculpatului din faza de urmărire penală, rezultă că inculpatul i-a dat doi pumni victimei, victima a căzut după prima lovitură cu pumnul, ulterior s-a ridicat şi a fost din nou lovită cu pumnul de către inculpat, iar după cel de-al doilea pumn victima nu s-a mai ridicat. Din aceleaşi declaraţii rezultă că inculpatul a fost şi el lovit de victimă, însă rezultă cu certitudine că cel care a lovit primul cu pumnul a fost inculpatul.

De asemenea, rezultă şi împrejurarea că victima şi martorul G. (prieten cu inculpatul) s-ar fi îmbrâncit reciproc, aspect observat de inculpat de la distanţă (inculpatul se afla în curtea Şcolii Generale nr. Z), această împrejurare reprezentând motivul care l-a determinat pe inculpat să intervină în conflict în apărarea prietenului său. Aşadar, nu victima l-a atacat pe inculpat, ci inculpatul a intervenit în conflictul dintre victimă şi martorul G.

Neaflându-se sub un atac actual sau iminent, inculpatul nu s-a aflat în legitimă apărare, în favoarea sa neputându-se reţine circumstanţa de la art. 73 lit. a) C. pen. care presupune existenţa unui atare atac din partea victimei. Admiţând că nu era atacat de victimă (cu toate că iniţial inculpatul şi martorii G. şi U. au încercat să acrediteze diverse ipoteze potrivit cărora victima avea în mână ba o bâtă, ba un încălţător, că ar fi vrut să-i dea în cap inculpatului, că l-ar fi lovit pe inculpat cu pumnul în gură, acestuia dându-i sângele, aceste declaraţii fiind corect înlăturate ca nesincere de prima instanţă care a reţinut că nu există niciun act medical care să ateste vreo leziune ce i-ar fi fost produsă inculpatului, iar împrejurarea că inculpatul a lovit primul, iar victima nu avea nimic în mână este dovedită fără dubiu prin declaraţiile martorilor T., R., V., W. şi chiar prin declaraţia martorului G. care a recunoscut în faza de judecată că este adevărat că victima nu avea nimic în mână), inculpatul a invocat că i se poate reţine circumstanţa atenuantă a excesului scuzabil deoarece a săvârşit fapta în apărarea prietenului său, martorul G., care era lovit de victimă. În mod corect, prima instanţă a reţinut că altercaţia iniţială dintre victimă şi martorul G. constând în îmbrânceli şi o palmă cel mult (aşa cum rezultă din declaraţia martorei Q., K., R.) nu l-a pus în pericol grav pe martorul G., chiar dacă acest conflict mai era încă în desfăşurare în momentul intervenţiei inculpatului.

Fată de cele reţinute, nefiind întrunite condiţiile existentei unui atac actual sau iminent care să fie exercitat asupra inculpatului, iar altercaţia victimei cu martorul G. neavând caracterul unui atac care să-l pună în pericol grav pe martor, nu sunt întrunite condiţiile pentru a se reţine că fapta inculpatului a fost săvârşită în condiţiile excesului scuzabil de apărare prevăzut de art. 73 lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte circumstanţa atenuantă legală generală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanţa de apel a constatat că aceasta presupune o ripostă determinată de o stare de tulburare puternică cauzată de un act al victimei (violenţă fizică sau psihică, act ilicit grav, atingere gravă a demnităţii).

Doctrina şi jurisprudenţa sunt unanim de acord că actul provocator trebuie să aibă o anumită gravitate, în speţă îmbrâncelile dintre martorul G. şi victimă nu întrunesc condiţia de gravitate cerută de legiuitor şi nu putea să-i producă inculpatului o stare de tulburare puternică sub imperiul căreia să fi aplicat victimei lovituri de o asemenea intensitate încât să-i provoace acesteia moartea

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a conturat opinia potrivit căreia, deşi legea nu cere ca actul provocator să fie la fel de grav ca riposta, pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii, faptele celor în cauză trebuie să aibă o apropiată semnificaţie (Dec. nr. 4038/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). O simplă îmbrânceală a prietenului său de către victimă nu putea să-i producă inculpatului o stare de tulburare atât de puternică încât să-l determine să-i aplice victimei lovituri de intensitatea celor din cauză, rezultând din declaraţiile inculpatului şi chiar din apărarea pe care inculpatul a înţeles să o facă în apel că au mai existat conflicte între prietenul său şi victimă, că victima era o persoană conflictuală, că se bătea cu copiii de la bloc, ceea ce induce ideea că gestul victimei de a-l îmbrânci pe prietenul inculpatului era unul previzibil, raportat la comportamentul victimei şi nu avea cum să-l surprindă sau să-l tulbure puternic pe inculpat.

În aceste condiţii, instanţa de apel a arătat că împrejurarea existenţei sau nu a unui conflict cu o zi înainte între inculpat şi victimă sau între prietenul inculpatului, martorul G., nici nu mai prezintă relevanţă, Curtea apreciind că nu acest eventual conflict justifică nereţinerea circumstanţelor de la art. 73 lit. a) C. pen. sau art. 73 lit. b) C. pen., ci argumentele anterior expuse cu privire la inexistenţa unui atac exercitat de victimă care să pună în pericol grav pe inculpat sau pe o altă persoană şi, respectiv inexistenţa unei stări de tulburare determinată de o acţiune ilicită gravă exercitată de victimă.

Stabilind o stare de fapt şi o încadrare juridică corectă a faptei inculpatului, prima instanţă a procedat la o corectă individualizare a pedepsei aplicate, cuantumul şi modalitatea de executare a acesteia fiind apte să asigure scopul de prevenţie generală şi specială prevăzut de art. 52 C. pen. împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului, vârsta acestuia, situaţia familială au fost deja avute în vedere de instanţă la stabilirea unei pedepse echivalentă cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, ce nu se impune a fi scăzută, nefiind întrunite condiţiile reţinerii de circumstanţe atenuante legale, dar nici a celor judiciare, inculpatul având un comportament nesincer pe parcursul cercetărilor. Pentru motivele expuse pe larg în hotărârea primei instanţe, aşa cum rezultă şi din referatul de evaluare, inculpatul trebuie pus sub supraveghere pentru a-i fi mărite şansele de reintegrare socială, modalitatea de executare a pedepsei cu aplicarea art. 1101 C. pen. fiind corect aleasă.

Cu privire la critica adusă laturii civile privind cuantumul excesiv al daunelor morale acordate părţilor civile, instanţa de apel a constatat că aceasta este fondată.

Astfel, a arătat că prima instanţă a stabilit în mod corect că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 şi art. 1372 C. civ., acordând părţii civile N. daune materiale al căror cuantum nu a fost contestat.

În privinţa daunelor morale acordate părţilor civile N., E., D., F. a considerat că acestea trebuie reduse.

Însă, a arătat că argumentele acestor reduceri nu sunt cele inserate în motivele de apel pe care Curtea nu le-a apreciat ca întemeiate, neexistând dovezi suficiente pentru a se ajunge la concluzia că victima era o fire agresivă, conflictuală şi că ar avea o parte din vină în raport cu cele întâmplate.

În stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a arătat nu se iau în calcul veniturile inculpatului, ale victimei şi ale aparţinătorilor acestora, deoarece daunele morale au o natură juridică definită ca "echivalent al suferinţei fizice şi/sau psihice cauzate de o faptă ilicită" care, în speţa de faţă, este infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., comisă de inculpat

Criterii de stabilire a cuantumului daunelor morale reliefate de practica judecătorească au fost: vârsta victimelor (dacă sunt copii, inversându-se ordinea firească a trecerii în nefiinţă, în cazurile în care părinţii supravieţuitori au fost nevoiţi să-şi înmormânteze copiii, ceea ce nu este cazul în speţă), vârsta aparţinătorilor constituiţi parte civilă (prea tineri ori prea bătrâni, dependenţi total financiar şi afectiv de victime, în speţă copiii victimei sunt majori, independenţi financiar şi au o viaţă proprie, singura care justifică o suferinţă mai accentuată fiind soţia victimei a cărei viaţă s-a schimbat într-un mod mai drastic prin moartea victimei). în raport de aceste criterii, Curtea apreciat că un cuantum de 10.000 de euro pentru partea civilă N. şi câte 5.000 de euro pentru restul părţilor civile reprezintă un echivalent just al suferinţei acestora.

Cu privire la critica privind cuantumul daunelor materiale acordate spitalului, s-a apreciat că acestea au fost dovedite cu decontul aflat la dosarul instanţei de apel.

S-a arătat că acestea nu sunt excesive, nefiind relevantă împrejurarea că o zi de spitalizare ajunge la 1.000 de lei, mai mult decât o zi de cazare la hotel. În suma de 20.049,20 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, este firesc să fie incluse cheltuieli cu medicamentele administrate victimei, iar împrejurarea că starea victimei era gravă şi nu s-au făcut cheltuieli cu hrănirea acesteia s-a arătat că este doar o presupunere a apelanţilor, nefiind nedovedită.

De asemenea, este justificată includerea în cuantumul daunelor materiale solicitate de spital a cheltuielilor cu întreţinerea spitalului calculate pentru fiecare persoană internată, aceste cheltuieli făcând parte din prejudiciul creat de fapta inculpatului, susceptibil de reparare.

Cu privire la susţinerea că onorariile avocaţilor părţilor civile sunt excesive în raport cu complexitatea cauzei şi cu prestaţia acestora în apel, instanţa de apel a arătat că nu are fundament, întrucât costul asistenţei judiciare a părţilor civile în apel nu este excesiv şi nu se impune reducerea sa.

Împotriva Deciziei penale nr. 148/AP din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs, în termenul legal, părţile civile N., E., F. şi D., precum şi partea responsabilă civilmente B.

Atât în memoriul depus în susţinerea motivelor de recurs, cât şi cu ocazia dezbaterilor, recurentele părţi civile au criticat faptul că instanţa de apel a micşorat cuantumul daunelor morale care le-au fost acordate, solicitând instanţei admiterea recursurilor, casarea hotărârii instanţei de apel şi menţinerea sentinţei penale pronunţate de către instanţa de fond.

Recurentul parte responsabilă civilmente B. nu a depus motive de recurs.

Examinând recursurile declarate, prin raportare la dispoziţiile art 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursurile declarate de părţile civile N., E., F. şi D., precum şi de partea responsabilă civilmente B. sunt neîntemeiate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. (1968) stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurentele părţi civile au invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), respectiv hotărârile sunt supuse casării când acestea contravin legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Or, Înalta Curte constată că acest caz de casare a fost invocat în mod formal, el putând fi reţinut doar atunci când se constată încălcarea legii materiale sau procesuale, în trei modalităţi, respectiv: neaplicarea de către instanţa de fond/apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată şi aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Înalta Curte constată că recurentele părţi civile au criticat reducerea cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de apel, însă, acest cuantum nu poate fi cenzurat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968) şi a niciunui caz de casare, întrucât cuantificarea în bani a prejudiciului moral constituie o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanţelor anterioare, care examinează cauza, sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Aşadar, în cauză nu este vorba de o chestiune de aplicare a legii, care ar cădea în competenţa instanţei de recurs, ci de o chestiune de apreciere în bani a suferinţelor morale pe care părţile civile le-au încercat, apreciere care se face în concret, în urma administrării şi analizării probatoriului, a situaţiei de fapt, şi care cade în competenţa exclusivă a instanţelor de fond şi de apel.

Prin urmare, o reapreciere a acestor daune morale din partea instanţei de recurs ar presupune administrarea unor probe noi sau reanalizarea probelor deja administrate, ceea ce ar excede competenţei instanţei de recurs, aşa cum a fost ea modificată prin Legea nr. 2/2013, rezumându-se doar la motive de legalitate.

Cu privire la recursul părţii responsabile civilmente B., Înalta Curte constată că această parte nu a depus motive de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. (1968), instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute la art. 3859 C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în vreunul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede la alin. (2) al art. 38510 C. proc. pen. (1968), cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că recurentul parte responsabilă civilmente nu numai că nu a depus motivele de recurs cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, însă nu a depus deloc motive de recurs, nu a invocat niciun caz de casare şi nici nu a formulat vreo solicitare.

Înalta Curte constată, totodată, că nu există niciun caz de casare care să poată fi reţinut din oficiu, neexistând nicio încălcare a legii cu privire la latura civilă a cauzei.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile N., E., F. şi D., precum şi de partea responsabilă civilmente B. împotriva Deciziei penale nr. 148/AP din 23 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), va obliga recurentele părţi civile şi recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 220 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. (în total suma de 100 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile N., E., F. şi D., precum şi de partea responsabilă civilmente B. împotriva Deciziei penale nr. 148/AP din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A.

Obligă recurentele părţi civile şi recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 220 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. (în total suma de 100 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CT