Smuggling conviction upheld; customs duties, excise, and VAT reinstated after confiscation

Decizia nr. 2766/2014

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 200 din 10 septembrie 2013 Tribunalul Satu Mare, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 40 alin. (1) şi art. 83 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., de cetăţenie română, cu antecedente penale, căsătorit, cu doi copii majori, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, agricultor, fără loc de muncă, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu aplicarea art. 40 alin. (1) şi art. 83 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 40 alin. (1) şi art. 83 C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat, prin Sentinţa penală nr. 211 din 27 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin nerecurare şi executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa mai sus aplicată, în final inculpatul A. urmând să execute, prin privare de libertate, pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 15 mai 2013 la data de 12 iulie 2013.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului, dispusă prin Încheierea penală nr. 179 din 09 iulie 2013 a Tribunalului Satu Mare rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 507/R din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 357 raportat la art. 163 C. proc. pen. a menţinut măsura sechestrului asigurător luată în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa procurorului din data de 29 mai 2013.

În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii totale de 8.745 pachete de ţigări marca X., cu marcaje fiscale Y., descoperite asupra inculpatului la data de 15 mai 2013, ţigări ridicate şi apoi indisponibilizate în cursul urmăririi penale.

În baza art. 118 alin. (1) lit. c) C. pen. a dispus confiscarea autoutilitarei marca "Z.", de culoare alb, ce a fost ridicat şi apoi indisponibilizat în cursul urmăririi penale.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul, la plata sumei totale de 91.140 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata de taxe vamale, accize şi TVA, către A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj, precum şi a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere calculate de la data de 15 mai 2013 până la data plăţii efective, conform C. proc. fisc.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii pe care le stabileşte în cuantum de 1.400 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare emis în Dosarul nr. x/P/2013 la data de 07 iunie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, în formă asimilată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, fapte comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare s-au reţinut cu privire la starea de fapt următoarele:

În data de 15 mai 2013, în jurul orelor 08.00, inculpatul A. a fost oprit pentru control de către un echipaj al poliţiei de frontieră, în mun. Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul cu marca Z. de culoare albă, având numărul de înmatriculare (...).

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că acesta prezenta unele modificări ale caroseriei în habitaclul de depozitare a mărfii, constând în construcţia unui perete dublu în spatele scaunului şoferului. După deschiderea acestui locaş special amenajat, a fost descoperită cantitatea de 8.745 pachete de ţigări marca X. de provenienţă Y., pentru care persoana în cauză nu a putut să prezinte documente de provenienţă sau din care să rezulte că a achitat în avans taxele şi accizele datorate bugetului general consolidat al statului român, creând astfel un prejudiciu cert bugetului general consolidat al statului, în sumă de 91.140 lei.

Din declaraţiile inculpatului A. a reieşit că a închiriat autoutilitara de la proprietara acesteia în cursul lunii februarie 2013 folosind-o pentru transportul de legume şi fructe din Ungaria pe care le valorifica ulterior în pieţele din municipiul Satu Mare. Inculpatul a mai declarat că, de la momentul închirierii acesteia, a fost singura persoană care a utilizat autoutilitara şi nu cunoaşte împrejurările în care au fost ascunse ţigările provenite din contrabandă în locaşul special amenajat, respectiv nu cunoştea existenţa acestora. Aceste aspecte nu se coroborează însă cu împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor (din procesul-verbal de control al autoutilitarei a rezultat că pe pachetele de ţigări aflate în locul special amenajat se observau picături de apă, aspect ce a indicat faptul că acestea au fost introduse în acel locaş pe timp de ploaie - aceasta fiind starea vremii şi la momentul opririi pentru control a autoutilitarei) şi cu antecedentele penale ale inculpatului care a săvârşit infracţiuni similare pentru care a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Raportat la starea de fapt şi la modalitatea concretă de comitere a faptelor, atitudinea inculpatului de nerecunoaştere, precum şi apărările pe care a înţeles să le formuleze au fost contrazise prin probe. În acest sens, s-a reţinut că, în declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul A. a menţionat că şi în prezent foloseşte acel autoturism cu care a fost depistat anterior în comiterea de fapte similare şi pentru care a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea executării, pe care îl folosea la transportul de legume, respectiv zarzavaturi, fiind proprietatea altei persoane.

Cu toate că autoutilitara în interiorul căreia s-a descoperit cantitatea mare de ţigări a fost închiriată de inculpat de mai bine de patru luni, acesta a declarat că nu cunoştea ca autoturismul să aibă modificări ori împrejurările în care acestea s-au efectuat. În aceste condiţii, s-a apreciat că susţinerea inculpatului conform căreia autoutilitara era folosită strict pentru deplasări în ţara vecină, pentru drumuri de informare asupra pieţei de legume, fără alt scop, nu poate fi primită ori acceptată în raport cu probele administrate.

Mai mult proprietara autoutilitarei, numita B., a declarat că a închiriat acest autoturism inculpatului în luna mai 2012, cu nouă luni înainte de data declarată de către acesta, fără a fi încheiat un contract de închiriere în formă scrisă.

În cuprinsul actului de sesizare, s-a mai arătat că, prin Sentinţa penală nr. 211/2012 din data de 27 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. x/296/2011, a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv 2 ani şi 6 luni, termen de încercare. Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin nerecurare.

Alăturat acţiunii penale, instanţa de fond a fost sesizată şi cu soluţionarea laturii civile a cauzei, în acest sens în rechizitoriu reţinându-se că prejudiciul cauzat prin neplata taxelor - taxe vamale, accize şi TVA - aferente importului ilegal al cantităţii de ţigarete de mai sus este de 91.140 lei, sumă cu care D.R.A.O.V. Cluj s-a constituit parte civilă în cauză.

Instanţa de fond a reţinut că, în cursul anului 2012, aproximativ în luna mai, inculpatul A. s-a înţeles cu numita B. cu privire la închirierea unei autoutilitare marca Z., destinat transportului de marfă. Înţelegerea a avut loc în piaţa de maşini din municipiul Satu Mare unde proprietara autoutilitarei se afla în scopul vânzării acesteia.

În baza înţelegerii verbale, inculpatul A. a intrat în posesia maşinii în schimbul sumei de 500 de euro, care a reprezentat chiria pe un an de zile.

Între părţi nu a fost semnat vreun act scris, iar scopul declarat al închirierii autoutilitarei era folosirea acesteia de către inculpat la transportul legumelor şi fructelor, activitate cu care acesta se ocupa în mod curent.

Încă din cursul anului 2012, inculpatul A. s-a ocupat personal de modificarea caroseriei autoutilitarei prin amenajarea unui locaş ascuns în habitaclul de depozitare a mărfii, prin crearea unui perete dublu în spatele scaunului şoferului, cu scopul de a transporta bunuri interzise.

În luna mai a anului 2013, mai exact la data de 15 mai 2013, după o înţelegere prealabilă cu persoane rămase neidentificate, cetăţeni ucraineni, inculpatul s-a deplasat cu această autoutilitară având numărul de înmatriculare (...), în piaţă, unde a preluat de la cetăţenii ucraineni cantitatea de 8.745 pachete de ţigări marca X., purtând marcaje fiscale Y., pe care l-a ascuns în locaşul special amenajat al autoutilitarei, după care s-a întors în ţară, trecând prin punctul de trecere al frontierei Petea. Scopul recunoscut de către inculpat al acestor operaţiuni era revânzarea ţigărilor în România la un preţ mai mare decât cel plătit în Ungaria.

În jurul orelor 08,00 inculpatul a fost oprit pentru control, de către un echipaj al poliţiei de frontieră, în mun. Satu Mare, în timp ce conducea autoutilitara cu numărul de înmatriculare (...).

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului şi deschiderea lăcaşului special amenajat, a fost descoperită cantitatea de 8.745 pachete de ţigări marca X., pentru care inculpatul nu a putut prezenta documente de provenienţă sau alte documente din care să rezulte că ar fi achitat în avans taxele şi accizele datorate bugetului de stat.

În drept, instanţa de fond a reţinut că faptele mai sus descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, contrabandă în forma asimilată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, instanţa de fond a reţinut că aceasta are o existenţă de sine stătătoare şi constă în desfăşurarea de operaţiuni taxabile sau accizabile, fără a respecta regimul de autorizare specific. În concret, prin desfăşurarea de operaţiuni cu produse accizabile, fără a declara acest lucru, inculpatul, persoană fizică, a ascuns sursa (activitatea şi veniturile) taxabile sau accizabile, realizând astfel elementul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, chiar din declaraţia inculpatului rezultând că a achiziţionat ţigările de contrabandă din Ungaria, fără acte de provenienţă, cu scopul de a le comercializa în ţară clandestin, fără a avea intenţia de a înregistra într-un fel această operaţiune.

De asemenea, instanţa de fond a mai constatat că, fapta aceluiaşi inculpat de a deţine şi transporta la data de 15 mai 2013 cantitatea totală de 8.745 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, marca X. cu timbru fiscal Y., care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. împrejurarea că acesta avea cunoştinţă despre faptul că ţigările provin din contrabandă rezultă din următoarele aspecte: inculpatul a deţinut şi transportat ţigările, folosindu-se de un autoturism care nu era înmatriculat pe numele acestuia, mijloc prin care a încercat să evite confiscarea autoutilitarei în cazul în care va fi prins, ţigările fiind ascunse într-un locaş special amenajat în caroseria autoturismului, creat pentru disimularea ţigărilor şi a face neobservată marfa transportată, la un eventual control; inculpatul avea cunoştinţă de existenţa acestui locaş cât timp el l-a confecţionat; inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârşirea unor fapte asemănătoare, prin Sentinţa penală nr. 211 din 27 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin nerecurare.

Astfel, faţă de cele anterior expuse, instanţa de fond a reţinut că săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este evidentă.

Totodată, s-a constatat că săvârşirea acestor fapte de către inculpat, rezultă cu prisosinţă din probele administrate atât în faza de urmărire penală (proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de constatare întocmit de organele poliţiei de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, raport agent constatator, proces-verbal de identificare, declaraţiile învinuitului, proces-verbal de control amănunţit al autovehiculului, proces-verbal de constatare întocmit de către organele vamale, dovada de ridicare de obiecte, declaraţia martorilor B., proces-verbal de recunoaştere după planşa foto), cât şi din cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Inculpatul A. nu a recunoscut iniţial săvârşirea faptelor, prezentând o stare de fapt neadevărată, respectiv negând implicarea în transportul ţigărilor de contrabandă. Abia în cursul cercetării judecătoreşti, după trecerea la faza probatorie, inculpatul a arătat, printr-o nouă declaraţie, adevărata stare de fapt care, de altfel, rezulta şi din mijloacele de probă administrate în cauză. În consecinţă, instanţa de fond a reţinut comiterea de către inculpatul A., cu vinovăţie, a infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, dispunând condamnarea sa la pedepse cu închisoarea.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume, dispoziţiile părţii generale a Codului penal cu privire la concursul de infracţiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 2961 din Legea nr. 571/2003, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, infracţiunea de evaziune fiscală se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform prevederilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4 ani: deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete.

În ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptelor săvârşite, instanţa de fond a reţinut că este unul relativ ridicat în raport de modalitatea de săvârşire, respectiv confecţionarea unor modificări la caroseria autoutilitarei cu scopul ascunderii bunurilor transportate şi numărul mare de ţigări de contrabandă manipulate, în modalitatea mai sus descrisă.

Referitor la persoana inculpatului s-a constatat că, deşi acesta are familie, respectiv soţie şi doi copii majori şi desfăşoară activităţi lucrative în sensul cultivării pământului cu legume, a mai fost implicat în activităţi infracţionale asemănătoare privind regimul produselor accizabile (ţigarete), fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru fapte comise în cursul lunii aprilie 2011.

În ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului, instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv şi punitiv al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul acestuia doar prin privare de liberate. De altfel, s-a reţinut că această modalitate de executare se impune având în vedere obligativitatea revocării unei pedepse anterioare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia. În acest sens, prima instanţă a arătat că sunt nefondate apărările inculpatului formulate prin apărător ales, prin care a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În temeiul dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea autoutilitarei marca "Z.", de culoare alb, ce a fost ridicat şi apoi indisponibilizat încă din faza de urmărire penală.

Pentru a dispune această măsură instanţa de fond a avut în vedere în primul rând faptul că bunul (autoutilitara) a fost modificat şi adaptat în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, fiind apoi utilizat în mod efectiv la săvârşirea acestei infracţiuni. În al doilea rând s-a reţinut că, deşi autoutilitara nu a fost înmatriculată pe numele inculpatului A., acesta s-a comportat ca un adevărat proprietar. Astfel, încă din cursul lunii mai a anului 2012, inculpatul a intrat în posesia autovehiculului în schimbul unei sume de bani (suma de bani nu poate fi stabilită cu exactitate în lipsa unor dovezi certe în acest sens, între părţi neîncheindu-se niciun înscris, iar suma a fost predată de la mână la mână, fără a fi prezent vreun martor), iar de la această dată a deţinut în mod continuu autovehiculul şi, mai mult decât atât, a efectuat activităţi de modificare substanţială a caroseriei acestuia, prin construirea unui perete dublu în habitaclul destinat depozitării mărfurilor, după care l-a folosit în interes personal. Pe de altă parte, numita B., "proprietara" doar în acte a autoutilitarei, a predat maşina inculpatului (cu cheile şi documentele) cu un an înainte de săvârşirea faptelor, după care nu s-a mai întâlnit cu A. şi nu a mai avut vreun control asupra maşinii. Nu a încheiat vreo asigurare a maşinii şi nici nu a participat la obţinerea unui nou număr de înmatriculare, la data de 23 iulie 2012, deşi actele au fost întocmite în numele acesteia. De altfel, martora nici măcar nu mai avea numărul de telefon al inculpatului, pe care l-a întâlnit pentru prima dată în piaţa de maşini.

Prima instanţă a arătat că se poate astfel concluziona că inculpatul A. era, la momentul săvârşirii faptelor, "proprietarul" autoutilitarei, iar netranscrierea pe numele său a fost un act premeditat, având ca scop sustragerea bunului de la măsura confiscării speciale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia nr. 139/A/2013 din 29 noiembrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 200 din 10 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare pe care a desfiinţat-o în sensul că:

A descontopit pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, aplicată în prezenta cauză, şi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată urmare revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 211 din 27 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare rămasă definitivă prin nerecurare.

A înlăturat prevederile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor şi anume: pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. şi art. 83 C. pen.; pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. şi art. 83 C. pen. şi pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. şi art. 83 C. pen.

A înlăturat dispoziţia privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. şi art. 83 C. pen.; la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. şi art. 83 C. pen. şi la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. şi art. 83 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006; art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

A menţinut dispoziţia instanţei de fond privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 211 din 27 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin nerecurare, pe care a alăturat-o pedepsei aplicate în cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

A înlăturat obligarea inculpatului A. la despăgubiri civile către A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj şi pe cale de consecinţă, a respins acţiunea civilă formulată în cauză.

A respins cererea formulată de numita B. privind restituirea autoturismului marca Z. cu nr. de înmatriculare (...).

A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea în concurs a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005 şi art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În fapt, s-a reţinut că la data de 15 mai 2013, în jurul orelor 08.00, inculpatul a fost oprit pentru control de către un echipaj al poliţiei de frontieră, în mun. Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul cu marca Z. de culoare albă, având numărul de înmatriculare (...). În urma controlului efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că acesta prezenta unele modificări ale caroseriei în habitaclul de depozitare a mărfii, constând în construcţia unui perete dublu în spatele scaunului şoferului. După deschiderea acestui locaş special amenajat, a fost descoperită cantitatea de 8.745 pachete de ţigări marca X. de provenienţă Y., pentru care persoana în cauză nu a putut să prezinte documente de provenienţă sau din care să rezulte că a achitat în avans taxele şi accizele datorate bugetului general consolidat al statului român, creând astfel un prejudiciu cert bugetului general consolidat al statului, în sumă de 91.140 lei.

În apel, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa din infracţiunile prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, în infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) C. vam.

Analizând reglementarea celor trei infracţiuni şi având în vedere starea de fapt dovedită prin actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărătorul ales este întemeiată din următoarele considerente:

Potrivit art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, sunt asimilate infracţiunii de contrabandă colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate comiterii acesteia.

În fapt, infracţiunea asimilată contrabandei este o formă de tăinuire a mărfurilor care provin din contrabandă, având acelaşi obiect juridic ca şi infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006. Atât infracţiunea de contrabandă, cât şi cea asimilată acesteia, au ca obiect juridic atât colectarea taxelor şi impozitelor, cât şi protejarea frontierei de stat.

Infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 are drept scop asigurarea colectării taxelor şi impozitelor.

Pe de altă parte, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete constituie infracţiunea prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, infracţiune ce are drept obiect juridic asigurarea colectării taxelor şi impozitelor, în fapt această infracţiune nefiind decât o formă specială de evaziune fiscală, o modalitate concretă de sustragere de la plata taxelor şi impozitelor.

Infracţiunea de evaziune fiscală reglementează, la modul general, sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor, formularea din Legea nr. 241/2005 fiind una generală tocmai pentru a putea fi încadrate şi sancţionate în baza acestei legi diferite modalităţi de sustragere de la plata taxelor dar, în acelaşi timp, prin legi speciale, s-au incriminat modalităţile concrete de sustragere de la plata taxelor, infracţiunile prevăzute de aceste legi fiind forme specifice de evaziune fiscală.

Curtea de apel a reţinut că, din probele dosarului rezultă fără dubiu că infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost comisă în speţă, deoarece inculpatul a deţinut şi transportat mărfuri care trebuia plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Prin urmare, a apreciat că în sarcina inculpatului apelant nu pot fi reţinute toate cele trei infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, pentru că acesta ar fi sancţionat de trei ori, pentru aceeaşi faptă. Infracţiunea prevăzută de art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 este o formă specifică a celei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar infracţiunea asimilată contrabandei este o infracţiune specială faţă de cea evaziune fiscală.

Faţă de cele arătate, curtea de apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

La stabilirea pedepsei, precum şi la individualizarea conţinutului acesteia conform art. 72 C. pen., instanţa de apel a avut în vedere limitele de pedeapsă, gravitatea efectivă a faptei comisă de inculpat concretizată în modul în care acesta a acţionat, circumstanţele personale ale inculpatului, nu numai a celor care vizează comportamentul procesual care a fost unul oscilant, dar şi a celor care vizează persoana acestuia, care în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 211/2012 a Judecătoriei Satu Mare pentru o faptă similară, a săvârşit infracţiunea din prezenta cauză.

Totodată, curtea de apel a reţinut că, simpla recunoaştere din faţa instanţei de fond a faptului că a achiziţionat ţigările de contrabandă din Ungaria fără acte de provenienţă cu scopul de a le comercializa în ţară clandestin în condiţiile în care existau în dosar probe evidente care înlăturau orice dubiu, şi aceasta după ce iniţial inculpatul a negat săvârşirea faptei, nu echivalează cu o comportare sinceră în cursul procesului penal de natura circumstanţei atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de apel a constatat că art. 256 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 instituie ca regulă că datoria vamală se stinge prin confiscarea bunurilor introduse ilegal în ţară, aspect rezultat şi din interpretarea art. 223 primul parag. lit. d) din Regulamentul (CEE) nr. 2913 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar care prevede că datoria vamală se stinge, în cazul în care mărfurile pentru care a luat naştere o datorie vamală, în conformitate cu art. 202, sunt puse sub sechestru la introducerea neregulată şi confiscate simultan sau ulterior.

În condiţiile în care bunurile, respectiv ţigările care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării, s-a reţinut că inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale. De asemenea, s-a apreciat că, în cauză, nu există un prejudiciu cert, lichid şi exigibil, cel calculat de organele fiscale fiind unul prezumat a fi creat în situaţia în care cantitatea de ţigări ar fi fost introdusă în circuitul civil.

Pe cale de consecinţă, a fost respinsă acţiunea civilă formulată în cauză, prin înlăturarea obligării inculpatului A. la despăgubiri civile către A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj.

Referitor la cererea formulată de numita B. de restituire a autoutilitarei marca Z. cu nr. de înmatriculare (...), curtea de apel a reţinut următoarele:

În speţă, inculpatul a fost depistat în timp ce transporta ţigările de contrabandă cu autoutilitara marca Z. cu nr. de înmatriculare (...), iar aceasta a fost adaptată pentru săvârşirea acestei fapte penale, astfel că s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale în temeiul art. 118 lit. c) C. pen., aceasta servind efectiv la realizarea laturii obiective a infracţiunii de contrabandă.

Din actele dosarului, inclusiv declaraţia inculpatului a rezultat că acesta, în cursul lunii mai 2012, a intrat în posesia autovehiculului în schimbul unei sume de bani, sumă de bani care nu poate fi stabilită cu exactitate întrucât între părţi nu a fost încheiat un contract, autovehiculul aparţinând numitei B. De la această dată, inculpatul a deţinut continuu autovehiculul, iar numita B., aşa cum a şi recunoscut, nu s-a mai interesat de maşină. Inculpatul a modificat şi adaptat autovehiculul prin construirea unui perete dublu în habitatul destinat depozitării mărfurilor, după care l-a folosit în interes personal, comportându-se în toată această perioadă ca un adevărat proprietar. Numita B. a predat inculpatului atât autovehiculul, cât şi cheile şi documentele acestuia după care, aşa cum aceasta a declarat, nu a mai ştiut nimic de autoutilitară, pierzând inclusiv numărul de telefon al inculpatului pe care l-a întâlnit în piaţa de maşini unde, de altfel, a avut loc predarea.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că toate aceste elemente conduc la concluzia că adevăratul proprietar era de fapt inculpatul A., ceea ce l-a şi determinat pe acesta să modifice substanţial şi să adapteze autovehiculul în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, utilizându-l la săvârşirea acesteia.

Faţă de aceste aspecte, cererea formulată de numita B. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, părţile civile A.N.V. prin D.G.R.F.P. Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare şi A.N.A.F. pentru Statul Român şi inculpatul A.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în motivele de recurs depuse la data de 07 ianuarie 2014, a susţinut că în cauză este incident cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, iar după rejudecare, menţinerea dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 200/2013 a Tribunalului Satu Mare în sensul obligării inculpatului la plata sumei totale de 91.140 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata de taxe vamale, accize şi TVA, către A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj, precum şi a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere calculate de la data de 15 mai 2013 până la data plăţii efective.

În esenţă, a susţinut că dispoziţia prin care s-a înlăturat obligarea inculpatului A. la plata despăgubirilor către partea civilă A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj şi, pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea civilă formulată este nelegală. În acest sens, s-a arătat că din conţinutul normei de incriminare, respectiv dispoziţiile art. 270 C. vam. al României, adoptat prin Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că în cazul infracţiunii de contrabandă, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal şi producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale. Legătura de cauzalitate dintre urmarea imediată şi oricare din acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii de contrabandă rezultă din însăşi materialitatea faptelor - ex re. Prin urmare, s-a apreciat că subzistă problematica incidenţei obiective a dispoziţiilor legale referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor sau a mărfurilor care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă, concomitent cu recuperarea prejudiciului cauzat bugetului public prin neplata taxelor vamale.

Potrivit dispoziţiilor art. 224 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Astfel, s-a apreciat că, în cazul infracţiunii de contrabandă, obligaţia de plată a taxelor vamale, ca drept de creanţă al statului, instituie repararea pagubei şi se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea şi rezolvarea acţiunii civile reglementat prin dispoziţiile art. 14 şi 346 C. proc. pen.

Totodată, în opinia Parchetului, nu poate fi reţinut nici raţionamentul potrivit căruia, în condiţiile în care bunurile sau mărfurile care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale, întrucât măsura de siguranţă a confiscării speciale, dispusă în temeiul art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., este destinată să înlăture anumite stări de pericol, în condiţiile în care neperceperea sumelor legale cuvenite statului pentru operaţiunile de trecere a bunurilor sau a mărfurilor peste frontieră constituie prejudiciu la bugetul statului, taxele vamale fiind instituite în scopul realizării veniturilor bugetare, dar şi ca măsuri protecţioniste în plan economic.

De asemenea, s-a mai precizat că, prin Hotărârea Veli Elshani din 2009, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că "pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunităţii trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu". Astfel, având în vedere decizia anterior menţionată, art. 233 primul parag. lit. d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar îşi găseşte aplicarea ca mod de stingere a datoriei vamale doar în ipoteza faptică a sechestrării mărfurilor înainte de primul birou vamal situat în interiorul Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte argumentul Curţii de apel privind inexistenţa prejudiciului, Ministerul Public a apreciat că acesta este neîntemeiat, având în vedere că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de rezultat, prejudiciul fiind un aspect care este de natura acestei infracţiuni, iar dacă instanţa nu era de acord cu modul de calcul susţinut de partea civilă, avea datoria să stabilească întinderea exactă a prejudiciului.

În opinia Parchetului, acţiunea civilă trebuia admisă în tot, prejudiciul fiind corect arătat de partea civilă A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj, care a calculat mai întâi valoarea în vamă a întregii cantităţi de ţigarete, iar la această valoare a calculat taxa vamală (57% conform Tarifului Vamal de Import al Uniunii Europene adoptat prin Regulamentul Consiliului CEE nr. 266/87 şi Regulamentul CE nr. 1549/2006), apoi a calculat accizele, conform anexei nr. 6 din Codul Fiscal al României, în raport de cantitatea de 174,9 mii fire ţigarete şi ulterior a stabilit T.V.A. ca fiind 24% aplicat la valoarea în vamă plus cuantum taxă vamală plus cuantum acciză. Astfel, a rezultat prejudiciul total de 91.140 lei, sumă cu care Tribunalul Satu Mare, ca primă instanţă, a fost de acord.

Inculpatul A., prin apărător desemnat din oficiu, a depus la data de 08 mai 2014 motivele de recurs, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior.

În esenţă, a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada intenţiei de a săvârşi fapta, sub aspectul laturii subiective.

De asemenea, a mai susţinut că nu există un prejudiciu cert, lichid şi exigibil, cel calculat de organele fiscale fiind unul prezumat a fi creat, în situaţia în care cantitatea de ţigări ar fi fost introdusă în circuitul civil, iar în condiţiile în care ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, plata taxelor vamale nu se justifică.

La data de 31 iulie 2014, inculpatul a depus, prin apărător ales, motive de recurs, invocând dispoziţiile art. 385 pct. 172 C. proc. pen. anterior.

A susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, în speţă impunându-se achitarea inculpatului pentru comiterea a două din cele trei infracţiuni reţinute în actul de învinuire [art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003], cu consecinţa aplicării unei pedepse mai blânde pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, singura infracţiune care subzistă în cauză.

Referitor la recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi A.N.A.F., a solicitat respingerea acestora, apreciind că în mod corect s-a dispus înlăturarea dispoziţiei privind obligarea la despăgubiri către A.N.V. prin D.N.A.O.V. Cluj, art. 256 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 şi art. 233 primul paragraf lit. d) din Regulamentul nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 instituind ca regulă că datoria vamală se stinge prin confiscarea bunurilor introduse ilegal în ţară. Or, în opinia inculpatului, în condiţiile în care ţigările care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării, nu mai poate fi obligat la plata taxelor vamale.

Părţile civile nu au depus motive de recurs.

Examinând cauza în temeiul art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele:

În cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. proc. pen.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă în speţă, se constată că normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că "recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate (29 noiembrie 2013), în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Se observă că Legea nr. 2/2013 a adus o modificare de substanţă dispoziţiilor legale ce reglementează recursul ca a doua cale de atac exercitată împotriva hotărârilor penale, stabilind un nou cadru, mult mai strict şi bine delimitat, prin restrângerea cazurilor de casare şi, implicit, a limitelor în care instanţa de recurs poate examina cauza dedusă judecăţii.

Astfel, instanţa de recurs nu poate proceda la examinarea şi reaprecierea probelor administrate, la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi cea de apel, în faţa cărora cauza a devoluat integral.

În ceea ce priveşte termenul în care trebuie motivat recursul, se observă că art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În speţă, termenul de soluţionare a recursului a fost stabilit în data de 13 mai 2014, când inculpatul A. a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător ales, iar instanţa a încuviinţat cererea formulată şi a acordat un nou termen de judecată la data de 07 octombrie 2014. Având în vedere că inculpatul a fost citat încă din data de 22 ianuarie 2014 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar) pentru termenul din 13 mai 2014, iar pe citaţie s-a făcut menţine expresă referitor la disp. art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd obligativitatea depunerii motivelor de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, dar şi cu privire la sancţiunea luării în considerare doar a cazurilor de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, în cazul nerespectării acestui termen, Înalta Curte constată că nu a operat o prorogare a termenului de depunere a motivelor de recurs, pentru data de 07 octombrie 2014, inculpatul având suficient timp pentru pregătirea apărării şi pentru depunerea motivelor de recurs, între momentul înştiinţării şi primul termen fixat în cauză existând un interval de timp de aproximativ 3 luni.

Drept urmare, având în vedere că inculpatul nu a motivat calea de atac în termenul prevăzut de lege, iar cazurile de casare prev. de art 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen. (ce reglementează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, respectiv hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii) nu pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta. Curte nu are posibilitatea de a analiza criticile invocate privind lipsa vinovăţiei la săvârşirea infracţiunii şi greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor.

În ceea ce priveşte cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 1, 3 - 6, 13, 14 şi 15 C. proc. pen., instanţa de recurs observă că acestea se referă la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea instanţei de judecată, la incompatibilitate şi la prevederile art. 292 alin. (2), la respectarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, prezenţa apărătorului în cazurile în care acestea sunt obligatorii, la situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ori nu s-a constatat graţierea pedepsei.

Or, Înalta Curte constată că, în speţă, nu este aplicabil niciunul dintre cazurile de casare anterior menţionate.

Referitor la solicitarea inculpatului de aplicare a unei pedepse mai blânde, se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare, decurge din limitarea căii de atac a recursului la problema de drept. În acelaşi sens Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte nu poate analiza modalitatea în care instanţa de apel a procedat la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.

Strict din perspectiva art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa aplicată inculpatului prin decizia recurată se încadrează în limitele legale.

În ceea ce priveşte recursul Parchetului, se observă că a fost motivat cu respectarea dispoziţiilor art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., critica privind greşita aplicare a legii cu privire la soluţionarea laturii civile se încadrează în cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi este fondată, motiv pentru care se impune admiterea acestuia.

Totodată, Înalta Curte constată că admiterea căii de atac exercitată de Ministerul Public determină şi admiterea recursurilor declarate de părţile civile, deşi nu au fost motivate, argumentele privind greşita soluţionare a laturii civile invocate de parchet, profitându-le şi acestora.

În speţă, în mod nelegal Curtea de apel a înlăturat obligarea inculpatului A. la despăgubiri civile către A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj şi pe cale de consecinţă, a respins acţiunea civilă formulată în cauză, apreciind că datoria vamală se stinge prin confiscarea bunurilor introduse ilegal în ţară, iar ţigările care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării.

Înalta Curte reţine, în concordanţă cu cele statuate prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013 pronunţată într-un recurs în interesul legii, că infracţiunea de contrabandă este o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, respectiv introducerea sau deţinerea bunurilor care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei şi prin care se apără atât regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, cât şi regimul frontierei de stat.

Neperceperea sumelor legale cuvenite pentru operaţiunile de trecere a bunurilor sau a mărfurilor peste frontieră constituie prejudiciu la bugetul statului, taxele vamale fiind instituite în scopul realizării veniturilor bugetare, dar şi ca măsuri protecţioniste în plan economic.

Astfel, deşi în speţa dedusă judecăţii bunurile introduse ilegal în ţară (ţigările) au fost confiscate, Înalta Curte subliniază că datoria vamală nu trebuie confundată cu măsura de siguranţă a confiscării speciale. Cele două măsuri pot coexista, având o natură, temeiuri juridice şi scopuri diferite. În acest sens, se observă că, prin confiscarea bunurilor nu se înlătură şi nici nu se înlocuieşte plata sumelor datorate cu titlu de taxe şi impozite către stat şi nici nu se stinge datoria vamală. Obligaţia de despăgubire are în vedere taxele vamale calculate la valoarea bunurilor, se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie şi are ca scop dezdăunarea persoanei prejudiciate prin faptul culpabil ce corespunde infracţiunii deduse judecăţii, iar confiscarea are ca obiect bunurile de contrabandă şi este o măsură care se dispune în scopul înlăturării unei stări de pericol şi pentru prevenirea comiterii altor fapte prevăzute de legea penală.

De asemenea, se observă că, potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală reprezintă obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export, iar în conformitate cu prevederile art. 224 din aceeaşi lege, datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import, mai precis, chiar în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal, iar debitori în aceste cazuri sunt: persoana care introduce ilegal mărfurile în cauză, orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că o astfel de introducere este ilegală, orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal.

Or, din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, în cazul infracţiunii de contrabandă, prejudiciul se produce în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, pentru naşterea datoriei vamale şi pentru calculul acesteia, implicit, pentru existenţa prejudiciului cauzat statului român, nefiind relevantă punerea în circulaţie a bunurilor sau a mărfurilor.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 256 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 [care transpun art. 233 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92] reţinute de instanţa de apel, care prevăd că datoria vamală se stinge prin confiscarea bunurilor introduse ilegal în ţară, Înalta Curte constată că acestea sunt de strictă interpretare şi vizează numai "situaţiile care s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor", respectiv înainte de trecerea frauduloasă a bunurilor peste frontiera de stat.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, în Hotărârea Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz, din 2 aprilie 2009, a statuat că "art. 202 şi art. 223 primul parag. lit. d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2.700/2000 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 noiembrie 2000, trebuie interpretate în sensul că, pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunităţii trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu".

Raţiunea acestei soluţii este explicată de Curte, care precizează în Hotărârea Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteministeriet, din 29 aprilie 2010: "O astfel de apreciere este justificată, pe de o parte, de faptul că punerea sub sechestru cu confiscarea mărfurilor cu ocazia introducerii ilegale a acestora, prevăzută la art. 233 primul parag. lit. d) C. vam., constituie o cauză de stingere a datoriei vamale care trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea Hotărârea Elshani, citată anterior, pct. 30). Astfel, acest articol răspunde necesităţii de a proteja resursele proprii ale Comunităţii, obiectiv căruia nu i se poate aduce atingere prin instituirea unor noi cauze de stingere a datoriei vamale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2002, SPKR, C-I 12/01, Rec, p. 1-10655, pct. 31, şi Hotărârea Elshani, citată anterior, pct. 31). Pe de altă parte, prezenţa pe teritoriul vamal al Comunităţii a unor mărfuri introduse ilegal presupune, în sine, un risc foarte ridicat ca aceste mărfuri să fie în final integrate în circuitul economic al statelor membre şi ca, din momentul în care mărfurile au trecut de zona în care se află primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu, să existe mai puţine şanse ca acestea să fie descoperite în mod fortuit de autorităţile vamale în cadrul unor controale inopinate (Hotărârea Elshani, citată anterior, pct. 32).

Rezultă de aici că punerea sub sechestru a unor astfel de mărfuri, însoţită de confiscarea simultană sau ulterioară a acestora în sensul art. 233 primul parag. lit. d) C. vam., nu se poate traduce prin stingerea datoriei vamale decât dacă această punere sub sechestru a fost efectuată înainte ca mărfurile respective să depăşească zona în care se află primul birou vamal situat în interiorul teritoriului vamal al Comunităţii (pct. 53)".

Or, faţă de cele anterior menţionate şi având în vedere că A. a fost oprit de un echipaj al poliţiei de frontieră, pentru un control, în municipiul Satu Mare (după ce a depăşit zona în care se află primul birou vamal), asupra sa fiind descoperite 8.745 pachete de ţigări marca X. de provenienţă Y., pentru care nu a putut să prezinte documente de provenienţă sau din care să rezulte că a achitat în avans taxele şi accizele datorate bugetului general consolidat al statului român, iar bunurile au fost confiscate după ce au fost introduse ilegal pe teritoriul vamal al Comunităţii, în mod corect prima instanţă a dispus atât confiscarea bunurilor, cât şi obligarea inculpatului la plata despăgubirilor.

În ce priveşte întinderea prejudiciului, Înalta Curte constată că acesta este cert, lichid şi exigibil, suma de 91.140 lei solicitată de A.N.V. prin D.N.A.O.V. Cluj şi reţinută de instanţa de fond, fiind stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale. în acest sens, se observă că potrivit art. 4 pct. 13, 14 şi 15 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 1, art. 2 alin. (1) lit. f) şi g), titlul VI (Taxa pe valoarea adăugată) şi titlul VII (Accize şi alte taxe speciale) din Codul fiscal, datoria vamală include, pe lângă taxele vamale, şi accizele, şi TVA-ul, acestea din urmă reprezentând "taxe cu efect echivalent". Or, în conformitate cu aceste prevederi a fost calculată valoarea în vamă a întregii cantităţi de ţigarete, la care s-au adăugat taxa vamală (57% conform Tarifului Vamal de Import al Uniunii Europene adoptat prin Regulamentul Consiliului CEE nr. 266/87 şi Regulamentul CE nr. 1549/2006), accizele (conform anexei nr. 6 din Codul Fiscal al României, în raport de cantitatea de 174,9 mii fire ţigarete) şi TVA-ul (24% aplicat la valoarea în vamă plus cuantum taxă vamală plus cuantum acciză).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchet şi de părţile civile, va casa în parte decizia contestată, în ceea ce priveşte înlăturarea obligării inculpatului A. la despăgubiri civile către A.N.V. prin D.G.R.A.O.V. Cluj şi respingerea acţiunii civile şi va menţine soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile. Va menţine celelalte dispoziţii ale decizie recurate.

Conform art. 385 pct. l lit. a) b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. în vigoare (incidente în virtutea principiului imediatei aplicări a normelor de procedură şi în absenţa unor norme tranzitorii) va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de părţile civile A.N.V. prin D.G.R.F.P. Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare şi A.N.A.F. pentru Statul Român împotriva Deciziei penale nr. 139/A/2013 din 29 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte, decizia penală sus menţionată în ceea ce priveşte înlăturarea obligării inculpatului A. la despăgubiri civile către A.N.V. prin D.G.R.A.O.V. Cluj şi respingerea acţiunii civile şi menţine soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

II. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CT