Sale scheme fraud conviction quashed on reconciliation; false statements fines upheld

Decizia nr. 2757/2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 226 din 27 martie 2013 a Tribunalului Giurgiu, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 3201 pct. 7 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii A. şi B., la câte 5 ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 3201 pct. 7 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), 76 alin. (1) lit. e) C. pen., au fost condamnaţi aceiaşi inculpaţi la câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit ca inculpaţii să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare fiecare.

S-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii să plătească părţi vătămate E. suma de 90.000 euro plus dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plăţii efective şi până la achitarea integrală.

A fost admisă, în parte, cererea de daune morale formulată de partea vătămată şi obligă inculpaţii în solidar să îi plătească acesteia suma de 10.000 euro.

S-a dispus anularea următoarelor înscrisuri false: antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 la B.N.P. C.; actul adiţional nr. 21 din 11 ianuarie 2007, autentificat de acelaşi birou notarial; actul adiţional nr. 3584 din 23 august 2007 autentificat la B.N.P. "E.".

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din data de 04 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B., reţinându-se în sarcina fiecăruia săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii, prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 292 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Din actul de sesizare a instanţei, a rezultat că la data de 26 august 2009, partea vătămată E. a sesizat Postul de Poliţie al comunei Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, cu două plângeri penale formulate împotriva inculpaţilor A. şi B. Prin prima plângere (înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu sub nr. unic x/P/2009), partea vătămată E. a solicitat cercetarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că, în cursul anului 2006, ar fi primit suma de 50.000 euro de la partea vătămată E. în scopul achiziţionării unor terenuri în zona judeţului Giurgiu, potrivit procurii nr. 3391 din 20 octombrie 2006 şi, respectiv, declaraţiei nr. 3392 din 30 octombrie 2006, ambele autentificate la B.N.P. G., însă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată şi nici nu a restituit suma primită.

Prin a doua plângere penală (înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu sub nr. unic x/P/2009), partea vătămată E., a solicitat cercetarea inculpaţilor A. şi B., dar şi a fiicei acestora, numita D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în declaraţii şi uz de fals, constând în aceea că aceştia ar fi indus-o în eroare cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 la B.N.P. C., precum şi cu prilejul întocmirii actelor adiţionale la acest antecontract, având ca obiect vânzarea-cumpărare unui teren în suprafaţă de 2.113 mp pe care există o casă de locuit cu două camere, şi a unui teren în suprafaţă de 2.255 mp, situat în continuarea primului teren. Inducerea în eroare s-ar fi referit la calitatea de proprietari a promitenţilor vânzători, în fapt, terenurile şi casa de locuit fiind vândute de aceştia anterior încheierii antecontractului.

De asemenea, partea vătămată E. a arătat că la momentul întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare inculpaţii A. şi B. ar fi declarat în faţa notarului public C., în mod necorespunzător realităţii, că imobilul nu a fost înstrăinat în niciun fel.

Dosarele penale nr. x/P/2009 şi x/P/2009 au fost conexate sub nr. x/P/2009, prin ordonanţa nr. 3532/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Ulterior, respectiv la datele de 01 septembrie 2009 şi 14 septembrie 2009, plângeri cu acelaşi obiect s-au înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu sub nr. 397/VIII/1/2009 şi, respectiv, nr. 598/P/2009, ambele cauze fiind trimise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, spre competentă soluţionare, unde s-au înregistrat sub nr. de Dosar x/P/2009 şi, respectiv, x/P/2009. Dosarul penal nr. x/P/2009 a fost conexat la Dosarul penal nr. x/P/2009, prin ordonanţa nr. 3532/P/2009 din data de 22 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, iar acesta, la rândul său, a fost conexat la Dosarul penal nr. x/P/2009, potrivit ordonanţei nr. 3532/P/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Prin rezoluţia nr. 1642/11/2011 din 21 martie 2011 a Procurorului General al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu a fost preluat spre soluţionare de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a înregistrat sub nr. de Dosar x/P/2011.

La data de 19 septembrie 2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 la B.N.P. C., inculpaţii A. şi B. au indus în eroare pe partea vătămată E., prezentându-i ca adevărată împrejurarea că terenul în suprafaţă de 2.113 mp, situat în comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, pe care era edificată o casă cu două camere, precum şi terenul în suprafaţă de 2.255 mp, aflat în continuarea primului, ar fi proprietatea învinuiţilor. În fapt, primul teren, în suprafaţă de 2.113 mp, şi casa edificată pe acesta, erau înstrăinate încă din anul 2002 către martorii F. şi L., iar cel de-al doilea teren fusese înstrăinat fiicei inculpaţilor, martorei D., cu şase luni înainte de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare. La momentul semnării antecontractului sus-menţionat, partea vătămată E. a achitat inculpaţilor A. şi B. cu titlu de avans suma de 10.000 euro.

Inculpaţii A. şi B. au menţinut-o în eroare pe partea vătămată E. şi cu prilejul încheierii a două acte adiţionale la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006, respectiv la datele de 11 ianuarie 2007 şi 23 august 2007 (acesta din urmă fiind semnat doar de inculpatul A.), ocazie cu care s-a prelungit succesiv termenul de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare şi s-a achitat şi restul preţului, în două tranşe, a câte 40.000 euro fiecare.

Prin fapta lor, inculpaţii A. şi B. au prejudiciat partea vătămată E. cu suma de 90.000 euro, reprezentând preţul celor două terenuri şi al casei care au format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, preţ achitat în trei tranşe, la datele de 19 septembrie 2006 (10.000 euro) din 11 ianuarie 2007 (40.000 euro) şi, respectiv, 23 august 2007 (40.000 euro).

De asemenea, la data de 19 septembrie 2006, cu prilejul autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 912 din 19 septembrie 2006, inculpaţii A. şi B. au declarat în scris, în mod necorespunzător realităţii, în faţa notarului public, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu au mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenţiei, în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare şi pentru a o determina pe parte vătămată E. să încheie convenţia.

În fapt, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că în luna iulie 2006, partea vătămată E. i-a cunoscut pe soţii A. şi B., printr-un intermediar, în scopul achiziţionării unui teren cu casă în judeţul Giurgiu. Inculpaţii A. şi B. i-au propus părţii vătămate E. să achiziţioneze terenul în suprafaţă de 2.113 mp, situat în comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, pe care era edificată o casă bătrânească, pentru suma de 90.000 euro, preţ ce includea şi o altă suprafaţă de teren de 2.255 mp, aflată în spatele imobilului sus-menţionat. Partea vătămată E. a fost de acord, mai ales că soţii T. i-au inspirat încredere, aceştia prezentându-i întreaga familie, inclusiv pe fiica lor, martora D., precum şi afacerea lor, respectiv cultivarea de flori, chiar oferindu-se să o sprijine în a-şi porni propria afacere cu acelaşi obiect de activitate.

Văzând că partea vătămată E. era interesată de achiziţionarea şi a altor terenuri, în scop de investiţie, inculpatul A. s-a oferit să o sprijine.

Astfel, în perioada următoare, respectiv în luna august 2006, partea vătămată E. a încheiat mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri situate în zona Giurgiu, prin intermediul inculpatului A., în calitate de mandatar al proprietarilor.

Astfel cum a rezultat din declaraţia părţii vătămate E., motivul pentru care se încheiau antecontracte de vânzare-cumpărare era acela că în judeţul Giurgiu nu exista plan parcelar, terenurile neavând cărţi funciare, acte necesare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.

Sub acelaşi pretext şi în cazul vânzării terenurilor şi casei situate în comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, între partea vătămată E. şi inculpaţii A. şi B. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 la B.N.P. C., şi nu un contract de vânzare-cumpărare. În plus, inculpaţii i-ar fi spus părţii vătămate că pentru casa edificată pe terenul în suprafaţă de 2.113 mp nu exista autorizaţie de construcţie. Cu ocazia încheierii acestui antecontract, partea vătămată E. a achitat avansul în cuantum de 10.000 euro, restul de preţ urmând a fi achitat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, până cel târziu la data de 31 decembrie 2006.

Cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare susmenţionat, inculpaţii A. şi B. au declarat în faţa notarului public, potrivit clauzei inserate în cuprinsul antecontractului, că imobilul ce făcea obiectul vânzării nu a mai făcut obiectul niciunei promisiuni de vânzare-cumpărare, nu a mai fost înstrăinat în niciun fel şi nu se află în litigii cu nicio persoană fizică sau juridică, şi nu este grevat de niciun fel de sarcini.

În fapt, declaraţia inculpaţilor A. şi B., inserată în cuprinsul antecontractului, era necorespunzătoare realităţii, fiind dată de inculpaţi atât în scopul încheierii convenţiei, cât şi în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate E.

Astfel, terenul în suprafaţă de 2.113 mp şi casa edificată pe acesta, situate în comuna Adunaţii Copăceni, sat Dărăşti Vlaşca, judeţul Giurgiu, era înstrăinat de soţii A. şi B. încă din anul 2002, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3687 din 03 decembrie 2002 la B.N.P. I., către martorii F. şi L., pentru suma de 168.000.000 lei ROL, echivalentul a 5.000 dolari SUA.

În plus, atât terenul, cât şi casa edificată pe acesta erau intabulate iniţial în C.F. nr. X a localităţii Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, iar ulterior înstrăinării către soţii S., imobilul a fost intabulat în noua C.F. nr. Q, astfel cum a rezultat şi din încheierea nr. 16598/2008 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu.

De asemenea, cel de-al doilea teren în suprafaţă de 2.255 mp, fusese înstrăinat de inculpaţii A. şi B. către fiica lor, D., la data de 24 martie 3006, deci cu aproximativ şase luni înainte de încheierea antecontractului cu partea vătămată E., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 735 din 20 martie 2006 la B.N.P. J.

Şi acest teren era intabulat în C.F. nr. W a Judecătoriei Giurgiu.

Aşadar, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006, inculpaţii A. şi B. nu mai erau proprietarii celor două terenuri şi ai casei, imobile ce au format obiectul antecontractului încheiat cu partea vătămată E., aspect ce nu a fost adus la cunoştinţa acesteia, cu intenţia clară de a o induce în eroare în scopul încasării avansului din preţul cuvenit.

Reaua-credinţa a inculpaţilor A. şi B. a rezultat, de asemenea, şi din comportamentul ulterior al acestora, de menţinere în eroare a părţii vătămate E., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Astfel, întrucât termenul de încheiere a contractului expirase fără a se perfecta vânzarea-cumpărarea, la data de 11 ianuarie 2007, inculpaţii A. şi B. au convenit cu partea vătămată E. încheierea unui act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21 din 11 ianuarie 2007 la B.N.P. C., prin care s-a prelungit termenul de încheiere a contractului până la data de 31 mai 2007 şi s-a majorat avansul cu suma de 40.000 euro, sumă ce a fost plătită la data autentificării actului adiţional, potrivit declaraţiei părţilor, inserate în act.

Nici până la data de 31 mai 2007 nu s-a perfectat contractul, astfel că la data de 23 august 2007, s-a încheiat între inculpatul A. şi partea vătămată E. un nou act adiţional cu nr. 2, autentificat sub nr. 3584 din 23 august 2007 la B.N.P.A. "E.", de notarul public M. Şi cu această ocazie s-a prelungit termenul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, până la data de 25 decembrie 2007 şi s-a achitat restul de preţ, respectiv suma de 40.000 de euro.

Aşadar, profitând de lipsa de diligenţă şi de încrederea acordată de partea vătămată E., dar şi de împrejurarea că, la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil nu este necesară verificarea informaţiilor existente la C.F., inculpaţii A. şi B. au indus şi menţinut în eroare pe partea vătămată, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 09 septembrie 2006 la B.N.P. C. şi actelor adiţionale la acest antecontract, autentificate sub nr. 21 din 17 ianuarie 2007 la B.N.P. C. şi, respectiv, nr. 3584 din 23 august 2007 la B.N.P.A. "E.", prezentându-se în mod nereal ca fiind proprietarii imobilelor, cu scopul de a obţine suma de bani stabilită ca preţ al vânzării.

Pentru a întări încrederea părţii vătămate E. în onestitatea lor, inculpaţii A. şi B., au declarat în mod necorespunzător realităţii, potrivit clauzei inserate în cuprinsul antecontractului, că imobilele vândute nu au mai făcut obiectul niciunei promisiuni de vânzare-cumpărare şi nu au mai fost înstrăinate în niciun fel, în fapt acestea fiind vândute din decembrie 2002 şi, respectiv, martie 2006. De asemenea, potrivit clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 912 din 19 iunie 2006, inculpaţii A. şi B. s-au obligat să îndeplinească toate formalităţile prealabile, în special întocmirea documentaţiei cadastrale şi intabulare (acesta fiind motivul pentru care între părţi a intervenit un antecontract şi nu un contract) deşi, în fapt, imobilele erau deja intabulate, având cărţi funciare.

Fiind audiaţi, inculpaţii A. şi B. au negat săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Astfel inculpatul A. a declarat că, în fapt, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 iunie 2006, era un act simulat, partea vătămată E. dorind să aibă o garanţie pentru sumele înmânate lui A., cu scopul de a intermedia cumpărarea unor terenuri în judeţul Giurgiu. De altfel, împrejurarea că termenele de încheiere a contractelor în formă autentică au fost prelungite de două ori, ar fi o dovadă în acest sens. În plus, inculpatul A. a arătat că nu ştia că terenul în suprafaţă de 2.113 mp şi casa edificată pe acesta, erau vândute, contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu soţii S. fiind un act fictiv, încheiat pentru garantarea unui împrumut.

Ulterior, inculpatul A. şi-a modificat declaraţia, arătând că, în fapt, a crezut că, până la perfectarea contractului în formă autentică cu partea vătămată E., numitul F. îi va revinde terenul şi construcţia edificată pe acesta, astfel că, la rândul său, le va putea vinde părţii vătămate E. În ceea ce priveşte al doilea teren ce făcea obiectul antecontractului încheiat cu partea vătămată E., inculpatul A. a declarat că ştia că şi pe acesta îl vânduse fiicei sale, D., justificând acest fapt prin aceea că societatea la care era unic acţionar, SC N. SRL, intrase în faliment şi, pentru a nu fi executat silit, s-a decis să îl scoată din patrimoniul său.

Fiind reaudiat de procuror, inculpatul A. a declarat că partea vătămată E. cunoştea împrejurarea că imobilele ce au format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 iunie 2006 nu mai erau în proprietatea inculpaţilor A. şi B., dar a fost de acord cu încheierea acestui act pentru a avea o garanţie a banilor remişi inculpatul A. pentru intermedierea cumpărării altor terenuri. În plus, suma de 10.000 euro plătită ca avans de partea vătămată E. urma să fie folosită de inculpatul A. pentru a achita împrumutul către numitul F., ceea ce s-a şi întâmplat, dar fără întocmirea vreunui document de atestare a plăţii, însă numitul F. ar fi refuzat revocarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu acesta în 2002. Despre declaraţia necorespunzătoare realităţii din cuprinsul antecontractului, inculpatul A. a precizat că aceasta este o frază tip pe care a semnat-o ca atare, deşi nu era în fapt proprietarul imobilelor ce formau obiectul vânzării. În ceea ce priveşte actele adiţionale încheiate ulterior, inculpatul A. a precizat că acestea s-au încheiat pentru a se face dovada remiterii de către partea vătămată E. a altor sume de bani, tot în scopul intermedierii unor cumpărări de terenuri, în fapt el neprimind efectiv vreo sumă de bani la datele autentificării acestor acte adiţionale. A mai arătat inculpatul A. că în luna noiembrie 2010 a revocat contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu fiica sa, martora D., dar partea vătămată E. a refuzat să-l mai cumpere, astfel că l-a vândut înapoi fiicei lui.

Inculpata B. a declarat că, în fapt, ea nu a cunoscut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu partea vătămată E., ştiind de la soţul ei că este un contract pentru garantarea restituirii unor sume de bani date de aceasta soţului ei. De asemenea, a precizat că nici ea nu cunoştea faptul că terenul şi casa edificată pe acesta erau vândute soţilor S., ea având convingerea că actul semnat de ea era un act pentru garantarea restituirii unui împrumut de 5.000 dolari SUA.

Declaraţiile inculpaţilor A. şi B. sunt nesincere, fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile inculpatului A. în sensul că, în fapt antecontractul nr. 912 din 19 septembrie 2006, era un act fictiv, încheiat din dorinţa părţii vătămate E. de a avea o garanţie pentru sumele date inculpatului A., pentru achiziţionarea de terenuri în judeţul Giurgiu, acestea nu sunt confirmate de probatoriu, ci contrazise atât de declaraţiile părţii vătămate E., cât şi de comportamentul acesteia, ulterior încheierii acestui antecontract.

În speţă, partea vătămată E. a declarat că la baza încheierii acestui antecontract a fost intenţia sa reală de a cumpăra un teren cu casă în judeţul Giurgiu, pentru a fi mai aproape de părinţii săi, care locuiesc în comuna Adunaţii Copăceni şi nu a cunoscut împrejurarea că imobilele respective nu sunt proprietatea inculpaţilor A. şi B. Ulterior, partea vătămată E. a făcut demersuri pentru prelungirea termenului stabilit pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, de două ori, fiind încheiate actele adiţionale autentificate sub nr. 21 din 11 ianuarie 2007 şi, respectiv nr. 3584 din 23 august 2007 aspect ce dovedeşte interesul acesteia pentru cumpărarea reală a imobilelor respective. Văzând că inculpaţii A. şi B. întârzie în mod deliberat perfectarea contractului şi având unele suspiciuni legate de intenţia acestora de a-i vinde efectiv imobilele, partea vătămată E. a apelat la sprijinul unui avocat, şi i-a notificat pe promitenţii vânzători să se prezinte la notariat în vederea încheierii contractului în formă autentică. Astfel cum a rezultat din încheierea de certificare nr. 1936 din 07 aprilie 2008, întocmită de notarul public J., inculpaţii A. şi B. nu s-au prezentat.

Cu ocazia încercării de a nota în cartea funciară antecontractul său, partea vătămată E. a aflat că terenurile şi casa ce formau obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 erau, de fapt, în proprietatea altor persoane şi nu a inculpaţilor A. şi B., cererea sa de notare fiind respinsă prin încheierea nr. 16598/2008 a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu, tocmai pe considerentul că inculpaţii nu mai erau proprietarii imobilelor. În încercarea de a-şi recupera prejudiciul, partea vătămată E. l-a convins pe inculpatul A. să se oblige printr-un înscris olograf să-i restituie acesteia suma de 130.000 euro (90.000 euro - preţul achitat pentru imobilele ce formau obiectul antecontractului, şi 40.000 euro - sume înmânate pentru diverse operaţiuni, respectiv intermediere cumpărări terenuri sau contravaloarea unor flori), până la data de 31 noiembrie 2008, lucru ce nu s-a realizat.

Aşadar, din ansamblul materialului probator a reieşit că, în fapt, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 la B.N.P. C. este un înscris ce atestă o convenţie reală şi nu una fictivă, dovedind astfel intenţia inculpaţilor A. şi B. de a induce în eroare pe partea vătămată E. în sprijinul acestei concluzii, se evidenţiază împrejurarea că în cuprinsul antecontractului s-au inserat şi clauzele referitoare la obligaţia asumată de inculpaţi de a intabula imobilele (în fapt, acestea fiind intabulate deja) şi declaraţia nereală a acestora că imobilul nu a mai fost înstrăinat, clauze ce nu erau strict necesare pentru încheierea antecontractului, dar inserate tocmai în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate E.

În ceea ce priveşte afirmaţiile inculpaţilor A. şi B. în sensul că, în fapt, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3687 din 03 decembrie 2002, încheiat cu martorul F., era un act fictiv, fiind încheiat în fapt cu scopul de a garanta restituirea unui împrumut de 5.000 dolari SUA, şi acestea sunt contrazise de probatoriu.

Astfel, pe de o parte, martorul F. a negat că respectivul contract ar fi fost fictiv, acesta declarând că a achiziţionat terenul şi construcţia edificată pe acesta de la inculpatul A. în scop de investiţie, iar în anul 2008 l-a revândut, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 524 din 21 februarie 2008 la B.N.P. J.

Pe de altă parte, astfel cum a rezultat din actele dosarului, martorul F. a împrumutat unele sume de bani, respectiv 2.000 dolari SUA către SC N. SRL, prin asociat unic A., şi 15.000 dolari SUA către O., sume ce au fost însă garantate prin constituirea unor ipoteci pe un teren proprietatea SC N. SRL, în suprafaţă de 53.100 mp., situat în comuna Adunaţii Copăceni, sat Dărăşti Vlaşca, judeţul Giurgiu, şi respectiv, pe un teren în suprafaţă de 2.213 mp şi construcţia edificată pe acesta, proprietatea numitei O., situate în comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu.

Aşadar, chiar în ipoteza avansată de inculpatul A., a existenţei împrumutului de 5.000 dolari SUA, firesc ar fi fost ca martorul F. să solicite constituirea unei ipoteci pe imobilele lui A., ca şi în situaţiile descrise mai sus, şi nu încheierea unui contract fictiv de cumpărare a acestora.

Nici explicaţia oferită de inculpatul A. în sensul că spera ca martorul F. să-i revândă imobilele cumpărate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3687 din 03 decembrie 2002, nu este plauzibilă. Astfel, martorul F. a declarat că nu intenţiona să revândă inculpatului respectivele imobile, între ei neexistând nicio discuţie în acest sens sau vreo ofertă avansată de inculpatul A. De altfel, în anul 2008, martorul F. a revândut imobilul cumpărat de la inculpaţii A. şi B. către alte persoane.

Din actele depuse la dosar a rezultat că cererile pentru declanşarea procedurii falimentului SC N. SRL au fost înregistrate la Tribunalul Giurgiu începând cu anul 2007, potrivit informaţiilor aflate pe portalul instanţelor de judecată, deci după încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu partea vătămată E. Astfel, s-a constatat că afirmaţia inculpatului A. în sensul că cel de-al doilea teren ce făcea obiectul antecontractului autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 fusese anterior vândut fiicei sale, D., cu scopul de a-l scoate din patrimoniul sau pentru a nu fi executat silit pentru datoriile societăţii al cărei administrator unic era, nu este reală.

De asemenea, nimic nu îi împiedica pe inculpaţii A. şi B. să îi aducă la cunoştinţă părţii vătămate E. situaţia imobilului înstrăinat fiicei lor, D., împrejurare în care aceasta din urmă putea să fie parte la antecontractul de vânzare-cumpărare, în calitate de adevărat proprietar.

Prin urmare, reaua-credinţă a inculpaţilor A. şi B. a rezultat în mod clar din succesiunea evenimentelor prezentate.

Apărările inculpatei B. în sensul că a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 fără a cunoaşte obiectul acestuia, vor fi înlăturate ca nesincere, acestea nefiind plauzibile în cazul unor acte încheiate în faţa notarului public, care are obligaţia de a citi actul şi de a le explica părţilor consecinţele încheierii acestuia. De altfel ulterior încheierii acestui antecontract, s-au mai încheiat două acte adiţionale, ocazie cu care s-au şi achitat sume importante de bani, împrejurări ce vin să contrazică apărările inculpatei B. referitoare la necunoaşterea obiectului actelor semnate de ea.

Pentru considerentele expuse mai sus, a rezultat că inculpaţii A. şi B. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Referitor la plângerea formulată de numita E. împotriva martorei D., fiica inculpaţilor A. şi B., din ansamblul probator nu au rezultat indicii care să confirme împrejurarea că aceasta ar fi contribuit în vreun fel la inducerea în eroare a părţii vătămate E., astfel că faţă de aceasta s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

În ceea ce priveşte plângerea formulată de partea vătămată E. împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că, în cursul anului 2006, ar fi primit suma de 50.000 euro de la partea vătămată E. în scopul achiziţionării unor terenuri în zona judeţului Giurgiu, potrivit procurii nr. 3391 din 20 octombrie 2006 şi, respectiv, declaraţiei nr. 3392 din 30 octombrie 2006, ambele autentificate la B.N.P. G., însă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată şi nici nu a restituit suma primită, din actele de urmărire penală a rezultat că, sub acest aspect, nu rezultă săvârşirea vreunei fapte cu caracter penal.

Astfel cum a rezultat din actele dosarului, inculpatul A. s-a ocupat în anul 2006 de intermedierea vânzării către partea vătămată E. a unor terenuri din judeţele Giurgiu şi Ilfov, demersuri concretizate în încheierea unor antecontracte de vânzare-cumpărare.

Întrucât această activitate desfăşurată de inculpatul A. a avut la bază o convenţie de mandat între acesta şi partea vătămată E., raporturilor juridice dintre aceştia li se aplică dispoziţiile civile, în speţă nerezultând exercitarea de către A. a unor manopere dolosive de inducere în eroare a părţii vătămate E., sub acest aspect.

Fapta inculpatului A. care, la data de 19 februarie 2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 la B.N.P. C., a indus în eroare pe partea vătămată E., prezentându-i ca adevărată împrejurarea că imobilele ce formau obiectul convenţiei ar fi proprietatea inculpaţilor, în fapt, acestea fiind înstrăinate din anul 2002 şi, respectiv, din anul 2006, iar ulterior, la datele de 11 ianuarie 2007 şi 23 august 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, menţinând în eroare pe partea vătămată cu prilejul încheierii a două acte adiţionale la acest antecontract, creând părţii vătămate E. un prejudiciu de 90.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Elementul material al infracţiunii de înşelăciune a constat în inducerea în eroare, cu intenţie, a părţii vătămate E., prin prezentarea ca adevărată a împrejurării că inculpaţii A. şi B. ar fi proprietarii terenului în suprafaţă de 2.113 mp, situat în comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, pe care era edificată o casă cu două camere, precum şi ai terenului în suprafaţă de 2.255 mp, aflat în continuarea primului. În realitate, primul teren, în suprafaţă de 2.113 mp, şi casa edificată pe acesta, erau înstrăinate încă din anul 2002 către martorii F. şi L., iar cel de-al doilea teren fusese înstrăinat fiicei inculpaţilor, martorei D., cu şase luni înainte de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu partea vătămată E.

În scopul convingerii părţii vătămate E. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare, inculpatul A. s-a prezentat în mod nereal în faţa notarului public care a autentificat antecontractul, ca fiind proprietar, însuşindu-şi astfel o calitate mincinoasă, astfel că în speţă sunt aplicabile şi dispoziţiile alin. (2) ale art. 215 C. pen.

Întrucât inducerea în eroare s-a realizat cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare în sarcina inculpatului A. s-au reţinut şi dispoziţiile alin. (3) al art. 215 C. pen., precum şi prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, având în vedere că prejudiciul creat părţii vătămate, în cuantum de 90.000 euro, depăşeşte suma de 200.000 lei, în speţă sunt aplicabile şi dispoziţiile alin. (5) ale art. 215 C. pen., referitoare la producerea consecinţelor deosebit de grave, astfel cum sunt definite de art. 146 C. pen.

Întrucât ulterior, cu prilejul încheierii celor două acte adiţionale la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006, respectiv la datele de 11 ianuarie 2007 şi 23 august 2007, inculpatul A. a menţinut în eroare pe partea vătămată E., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în speţă sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. privind unitatea infracţiunii continuate.

Urmarea imediată a faptelor comise de inculpatul A. a constat în producerea unei pagube materiale în patrimoniul părţii vătămate E., respectiv suma de 90.000 euro.

Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea este săvârşită cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, inculpatul A. având reprezentarea rezultatului faptelor sale, rezultat pe care l-a urmărit prin săvârşirea acestora.

Instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. care, la data de 19 februarie 2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006, a declarat în scris, în faţa notarului public, în mod necorespunzător realităţii, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenţiei, în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare şi pentru a o determina pe partea vătămată E. să încheie convenţia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen.

Elementul material al infracţiunii de fals în declaraţii reţinută în sarcina inculpatului A. a constat în acţiunea de declarare, în scris, în mod necorespunzător adevărului, în faţa notarului public, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenţiei. Declaraţia făcută de inculpatul A. serveşte la producerea unei consecinţe juridice, astfel cum impune textul art. 292 C. pen., în sensul că aceasta a fost făcută în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare şi pentru a o determina pe partea vătămată E. să încheie convenţia.

Urmarea imediată a constat în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în declaraţiile făcute în mod oficial. în speţă, s-a produs şi un rezultat concret, reprezentat de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Din punct de vedere al laturii subiective, fapta este săvârşită cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, inculpatul A. având reprezentarea rezultatului faptei sale, rezultat pe care l-a urmărit prin săvârşirea acesteia.

Întrucât faptele au fost comise de inculpatul A. înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre acestea, în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., privind concursul real de infracţiuni.

Fapta inculpatei B. care, la data de 19 februarie 2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 la B.N.P. C., a indus în eroare pe partea vătămată E., prezentându-i ca adevărată împrejurarea că imobilele ce formau obiectul convenţiei ar fi proprietatea inculpaţilor, în fapt, acestea fiind înstrăinate din anul 2002 şi respectiv, din anul 2006, iar ulterior, la data de 11 ianuarie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a menţinut în eroare pe partea vătămată şi cu prilejul încheierii unuia din cele două acte adiţionale la acest antecontract, creând părţii vătămate E. un prejudiciu de 90.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Elementul material al infracţiunii de înşelăciune a constat în inducerea în eroare, cu intenţie, a părţii vătămate E., prin prezentarea ca adevărată a împrejurării că inculpaţii A. şi B. ar fi proprietarii terenului în suprafaţă de 2.113 mp, situat în comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, pe care era edificată o casă cu două camere, precum şi ai terenului în suprafaţă de 2.255 mp, aflat în continuarea primului. în realitate, primul teren, în suprafaţă de 2.113 mp, şi casa edificată pe acesta, erau înstrăinate încă din anul 2002 către martorii F. şi L., iar cel de-al doilea teren fusese înstrăinat fiicei inculpaţilor, martorei D., cu şase luni înainte de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu partea vătămată E.

În scopul convingerii părţii vătămate E. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare, inculpata B. s-a prezentat în mod nereal în faţa notarului public care a autentificat antecontractul, ca fiind proprietar, însuşindu-şi astfel o calitate mincinoasă, astfel că în speţă sunt aplicabile şi dispoziţiile alin. (2) ale art. 215 C. pen.

Întrucât inducerea în eroare s-a realizat cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare în sarcina inculpatei B. s-au reţinut şi dispoziţiile alin. (3) ale art. 215 C. pen.

De asemenea, având în vedere că prejudiciul creat părţii vătămate, în cuantum de 90.000 euro, depăşeşte suma de 200.000 lei, în speţă sunt aplicabile şi dispoziţiile alin. (5) ale art. 215 C. pen., referitoare la producerea consecinţelor deosebit de grave, astfel cum sunt definite de art. 146 C. pen.

Întrucât ulterior, cu prilejul încheierii unuia din cele două acte adiţionale la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006, respectiv la data de 11 ianuarie 2007, inculpata B. a menţinut în eroare pe partea vătămată E., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în speţă sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., privind unitatea infracţiunii continuate.

Urmarea imediată a faptelor comise de inculpata B. a constat în producerea unei pagube materiale în patrimoniul părţii vătămate E., respectiv suma de 90.000 euro.

Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea este săvârşită cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, inculpata B. având reprezentarea rezultatului faptelor sale, rezultat pe care l-a urmărit prin săvârşirea acestora.

Fapta inculpatei B. care, la data de 19 februarie 2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006, a declarat în scris, în faţa notarului public, în mod necorespunzător realităţii, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenţiei, în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare şi pentru a o determina pe partea vătămată E. să încheie convenţia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen.

Elementul material al infracţiunii de fals în declaraţii reţinută în sarcina inculpatei B. a constat în acţiunea de declarare, în scris, în mod necorespunzător adevărului, în faţa notarului public, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenţiei. Declaraţia făcută de inculpata B. serveşte la producerea unei consecinţe juridice, astfel cum impune textul art. 292 C. pen., în sensul că aceasta a fost făcută în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare şi pentru a o determina pe partea vătămată E. să încheie convenţia.

Urmarea imediată a constat în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în declaraţiile făcute în mod oficial. În speţă, s-a produs şi un rezultat concret, reprezentat de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Din punct de vedere al laturii subiective, fapta este săvârşită cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, inculpata B. având reprezentarea rezultatului faptei sale, rezultat pe care l-a urmărit prin săvârşirea acesteia.

Întrucât faptele au fost comise de inculpata B. înainte de a fi condamnată pentru vreuna dintre acestea, în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., privind concursul real de infracţiuni.

Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor au fost stabilite prin: plângerile şi declaraţiile părţii vătămate; declaraţiile inculpaţilor, declaraţii de martori, acte în original şi copii privind antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţi cu partea vătămată.

La dosar partea vătămată E. a depus cerere prin care s-a constituit parte civilă alături de soţul său H. cu următoarele sume: 90.000 euro, remisă inculpaţilor la: 19 septembrie 2006 (10.000 euro) cu ocazia perfectării antecontractului nr. 912; 11 ianuarie 2007 (40.000 euro) cu ocazia perfectării actului adiţional nr. 21 la antecontractul încheiat anterior; 23 august 2007 (40.000 euro) cu ocazia perfectării actului adiţional nr. 3584; plata dobânzilor legale aferente acestor sume de la data înmânării către inculpaţi şi până la restituirea efectivă, cuantumul şi întinderea acestora urmând a fi realizată în cadrul executării silite; suma de 50.000 euro reprezentând dublul avansului conform clauzei penalizatoare de arvună menţionată în antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 912/2006 şi menţinută în actul adiţional de 11 ianuarie 2007; daune morale în cuantum de 30.000 euro reprezentând suferinţele morale pricinuite, respectiv afectarea sănătăţii, înţelegerii în familie, bunăstarea materială şi spirituală, prejudiciu de agrement prin neefectuarea concediului de odihnă timp de 5 ani.

Inculpaţii au răspuns în scris la cererea de constituire de parte civilă arătând că H. nu are calitatea de parte vătămată în procesul penal şi au fost de acord să achite doar suma de 90.000 euro reprezentând prejudiciul efectiv creat părţii vătămate E. şi reţinut în rechizitoriu.

Fiind audiată de către instanţă, partea vătămată E. a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei totale de 170.000 euro, din care 90.000 euro reprezintă preţul vânzării imobilelor 50.000 euro - clauza precontractuală şi 30.000 euro daune morale.

Inculpaţii au declarat în faţa instanţei că recunosc săvârşirea faptelor, îşi însuşesc materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, pe baza căruia au solicitat judecata. Cu privire la pretenţiile părţii civile au fost de acord cu suma de 90.000 euro reţinută în rechizitoriu.

În circumstanţiere, inculpaţii au depus acte respectiv caracterizări din partea unor persoane, acte medicale, acte de stare civilă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reţinut că faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată au fost comise în împrejurările şi modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanţei.

Vinovăţia inculpaţilor este pe deplin dovedită, relevantă fiind proba cu actele aflate la dosar din care rezultă că inculpaţii au acţionat cu intenţia directă de a induce în eroare partea vătămată că sunt proprietarii unor imobile ce nu fuseseră înstrăinate anterior, obţinând astfel pentru ei, un folos injust, producând părţii vătămate o pagubă de 90.000 euro.

Inculpaţii au recunoscut faptele comise şi sunt de acord să achite părţii vătămate prejudiciul creat, aşa cum a fost reţinut prin rechizitoriu, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

Având în vedere că inculpaţii nu posedă antecedente penale, instanţa de fond a reţinut în sarcina lor doar această circumstanţă şi să reducă pedepsele sub minimul prevăzut de lege.

Faţă de împrejurările concrete în care s-au comis faptele, de atitudinea inculpaţilor timp de aproape şapte ani, de a nu recunoaşte faptele decât în faţa instanţei, de faptul că nu au restituit părţii vătămate nicio parte din prejudiciu, nu poate coborî pedepsele până la minimul prevăzut de 76 alin. (1) lit. a) C. pen., acela de 3 ani pentru a putea beneficia de suspendarea condiţionată a pedepselor.

Se apreciază că scopul pedepselor poate fi atins în speţă prin privarea de libertate a inculpaţilor, deoarece au produs părţii vătămate un prejudiciu considerabil, folosindu-se de banii acesteia, pe care i-au obţinut prin mijloace frauduloase şi au nesocotit suferinţa, stresul şi lipsurile pe care i le-au produs.

Faptul că la ultima şedinţă de judecată inculpatul A. a depus o chitanţă de consemnare a sumei de 2.000 lei pe numele părţii vătămate nu poate crea instanţei o imagine pozitivă, având în vedere că suma reprezintă o "picătură într-un ocean" (sub 500 euro).

Cu privire la cererea de constituire de parte civilă a părţii vătămate, instanţa a apreciat-o ca întemeiată în parte.

Prejudiciul creat efectiv de către inculpaţi prin faptele acestora este de 90.000 euro, sumă la care aceştia au fost obligaţi în solidar să o plătească părţii vătămate, precum şi dobânda legală aferentă sumei, de la data achitării efective şi până la restituirea integrală.

Instanţa de fond a respins cererea părţii vătămate de obligare a inculpaţilor să achite dublul sumei achitate cu titlu de avans, conform clauzei penale inserate în contract, argumentându-se că această clauză a contractului poate fi valorificată de partea vătămată separat, pe calea unei acţiuni civile, întrucât izvorăşte din contractul ce reprezintă voinţa părţilor.

Cu privire la cererea de daune morale, Tribunalul a apreciat că este întemeiată în parte. S-a arătat că rezultă fără dubiu că în afară de prejudiciul material cauzat prin fapta inculpaţilor, s-a produs şi un prejudiciu moral părţii civile constând în teama că nu va mai putea recupera suma, nu îşi mai poate achiziţiona un imobil pentru care probabil a făcut sacrificii imense, economii, a renunţat la alte priorităţi, toate acestea creând un impact negativ asupra sănătăţii. Instanţa de fond a considerat că suma de 10.000 euro poate asigura o minimă reparaţie morală părţii vătămate şi îi poate crea garanţia că poate o va încasa vreodată de la inculpaţi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de -pe lângă Tribunalul Giurgiu, inculpaţii A. şi B., partea civilă E. şi H., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 25 iunie 2013 sub nr. x/122/2012 (x/2013).

Motivele de apel depuse în scris de către Parchet au vizat:

- Greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B., prin reţinerea în mod eronat a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. doar prin raportare la lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor, respectiv a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. fără a se motiva în niciun mod reţinerea acestei din urmă circumstanţe atenuante;

- Omisiunea instanţei de a menţiona în considerente admiterea sau respingerea cererii de constituire de parte civilă formulată de H., care s-a constituit parte civilă împreună cu soţia sa, E., iar în dispozitiv făcându-se precizarea că inculpaţii sunt obligaţi, în solidar, la plata de despăgubiri materiale şi morale doar pentru partea vătămată E. Ministerul Public, însă, cu ocazia susţinerii orale a apelului a arătat că nu mai susţine acest motiv de apel.

- În susţinerea orală a apelului declarat, Parchetul a criticat şi nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., fiind aplicată o pedeapsă de 1 an închisoare, în condiţiile în care minimul special prevăzut de lege, pentru această infracţiune, redus cu o treime, este de 2 luni închisoare, fiind incidente astfel prevederile art. 76 lit. e) teza finală C. pen., de aplicare a unei amenzi ce nu poate fi mai mică de 200 de lei.

Inculpata B. a criticat hotărârea sub aspectul laturii penale, în sensul că a solicitat redozarea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare, arătând că beneficiază de circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. A învederat că instanţa de fond nu a reţinut prevederile art. 74 lit. a) C. pen., deşi s-ar fi impus faţă de buna conduită, lipsa antecedentelor penale şi lipsa de premeditare în comiterea faptei, săvârşită fără voia ei; totodată, nu s-a ţinut cont de eforturile făcute pentru acoperirea prejudiciului, existând în acest sens dovezi la dosar, şi nici de atitudinea sinceră a inculpatei, care a recunoscut fapta din timpul urmăririi penale.

În ceea ce priveşte latura civilă, a considerat că în mod greşit i s-a acordat părţii vătămate dobânda legală aferentă sumei de 90.000 euro, de la data achitării efective şi până la restituirea integrală, întrucât partea vătămată a refuzat în mod nejustificat să primească plăţi care să acopere parţial prejudiciul. Inculpata a mai arătat că părţii civile nu i s-a produs şi un prejudiciul moral, relaţiile comerciale dintre părţi continuând ulterior, pe parcursul a 3 ani.

Inculpatul A., a criticat hotărârea cu privire la faptul că instanţa de fond s-a mărginit să observe cuantumul prejudiciului material creat prin infracţiunea de înşelăciune, ignorând împrejurările concrete de comitere a acesteia. Arată că din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă că nu a premeditat comiterea faptei şi că modalitatea de comitere a faptei poate fi considerată ca şi o circumstanţă atenuantă. Solicită admiterea apelului declarat şi reducerea cuantumului pedepsei până la cuantumul de 3 ani, cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen., putând a fi astfel aplicate dispoziţiile art. 861 C. pen., fiind îndeplinit scopul pedepsei conform art. 52 C. pen.

Partea civilă E. a criticat hotărârea instanţei de fond pe motiv că a fost admisă numai în parte acţiunea civilă şi că în mod nelegal a fost respinsă cererea de obligare a inculpaţilor la plata daunelor materiale în sumă de 50.000 euro (dublul avansului), iar suma de 10.000 euro, acordată cu titlu de daune morale este o sumă mică, solicitând ca această sumă să fie în cuantum de 30.000 euro.

În susţinerea orală a apelului declarat, partea civilă a arătat că nu mai susţine apelul pe latură civilă, ci critică soluţia instanţei pe aspectul laturii penale în sensul că nu se impunea reţinerea de circumstanţe atenuante în sarcina inculpaţilor, cu consecinţa unei greşite individualizări a pedepselor aplicate acestora, impunându-se majorarea pedepselor aplicate de instanţa de fond prin raportare la circumstanţele săvârşirii faptei şi atitudinea procesuală a inculpaţilor după săvârşirea faptei, depunerea sumei de 2000 lei dintr-un prejudiciu de 90.000 euro neputând fi calificată drept efort de acoperire a prejudiciului.

H., la termenul de judecată din 19 noiembrie 2013, a declarat că îşi retrage apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 226 din 27 martie 2013 şi renunţă la constituirea de parte civilă formulată în cauză.

În faţa instanţei de apel nu s-au formulat cereri sub aspectul probatoriului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., Curtea de apel a reţinut următoarele:

Cu privire la apelul formulat de către H., apelantul a declarat personal în faţa instanţei de apel că îşi retrage apelul declarat, aşa încât Curtea, în baza art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea apelului formulat de H.

Cu privire la celelalte apeluri formulate în cauză, realizând un examen propriu asupra cauzei, Curtea a constatat că probatoriul administrat demonstrează, fără echivoc, că:

- fapta inculpatului A. care, la data de 19 februarie 2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 la B.N.P. C., a indus în eroare pe partea vătămată E., prezentându-i ca adevărată împrejurarea că imobilele ce formau obiectul convenţiei ar fi proprietatea inculpaţilor, în fapt, acestea fiind înstrăinate clin anul 2002 şi, respectiv, din anul 2006, iar ulterior, la datele de 11 ianuarie 2007 şi 23 august 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, menţinând în eroare pe partea vătămată cu prilejul încheierii a două acte adiţionale la acest antecontract, creând părţii vătămate E. un prejudiciu de 90.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- fapta inculpatului A. care, la data de 19 februarie 2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006, a declarat în scris, în faţa notarului public, în mod necorespunzător realităţii, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenţiei, în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare şi pentru a o determina pe partea vătămată E. să încheie convenţia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen.

- fapta inculpatei B. care, la data de 19 februarie 2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006 la B.N.P. C., a indus în eroare pe partea vătămată E., prezentându-i ca adevărată împrejurarea că imobilele ce formau obiectul convenţiei ar fi proprietatea inculpaţilor, în fapt, acestea fiind înstrăinate din anul 2002 şi respectiv, din anul 2006, iar ulterior, la data de 11 ianuarie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a menţinut în eroare pe partea vătămată şi cu prilejul încheierii unuia din cele două acte adiţionale la acest antecontract, creând părţii vătămate E. un prejudiciu de 90.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

- fapta inculpatei B. care, la data de 19 februarie 2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912 din 19 septembrie 2006, a declarat în scris, în faţa notarului public, în mod necorespunzător realităţii, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenţiei, în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare şi pentru a o determina pe partea vătămată E. să încheie convenţia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen.

Instanţa de apel a reţinut că inculpaţii nu au contestat această situaţia de fapt, care a reieşit din probele administrate în faza de urmărire penală (prin intermediul mijloacelor de probă reprezentate de declaraţiile martorilor D., S., F., K., R. şi P., dar şi declaraţiile părţii vătămate E. şi înscrisurile constând în antecontractele de vânzare-cumpărare şi celelalte acte referitoare la procedurile notariale şi efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară, dar şi declaraţiile inculpaţilor), aceştia recunoscându-şi vinovăţia şi apelând la procedura simplificată de judecată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpaţilor, aspect criticat de către toţi apelanţii, Curtea a reţinut că potrivit art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de: dispoziţiile Părţii generale a C. pen.; limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a C. pen.; gradul de pericol social al faptei săvârşite; persoana infractorului; împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea a apreciat că în favoarea inculpaţilor se justifică reţinerea circumstanţei atenuante a conduitei bune înainte de săvârşirea faptelor, însă trebuie înlăturată reţinerea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv nu se justifică incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.

Astfel, Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut corect în favoarea inculpaţilor circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că au o familie organizată, sunt căsătoriţi, au o îndeletnicire stabilă din care obţin venituri licite, aşa cum rezultă şi din numeroasele caracterizări depuse la dosar, aspecte care se circumscriu noţiunii de conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii.

Curtea a apreciat, însă, că susţinerile Ministerului Public şi ale părţii civile în sensul că instanţa de fond nu trebuia să reţină dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. sunt întemeiate. Instanţa de fond nu a motivat în niciun mod reţinerea acestei circumstanţe, iar inculpaţii au invocat atitudinea sinceră, respectiv recunoaşterea faptelor, pentru a se reţine circumstanţa atenuantă menţionată. în acest context, Curtea a reţinut că în cazul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică.

Aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa instanţei supreme, dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Instanţa de fond nu a reţinut existenţa unei alte atitudini a inculpaţilor după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, iar Curtea, în examenul propriu al cauzei, nu a identificat o astfel de atitudine care să justifice aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Referitor la apărarea inculpaţilor în sensul că ar fi trebuit să se reţină şi dispoziţiile 74 alin. (1) lit. b) C. pen. întrucât au făcut eforturi pentru acoperirea prejudiciului, Curtea a constatat că este nefondată, întrucât sumele modice achitate faţă de cuantumul total al prejudiciului material, de 90.000 Euro, nu echivalează cu efectuarea unor demersuri efective şi reale de acoperire măcar parţială a prejudiciului, într-o perioadă de aproximativ 7 ani de la data săvârşirii faptei şi până în prezent. În ceea ce priveşte împrejurarea că partea civilă ar fi refuzat să primească sume de bani în vederea reparării prejudiciului, Curtea a reţinut că acesta nu ar fi trebuit să fie un impediment în efectuarea de demersuri pentru repararea prejudiciului de către inculpaţi, cât timp atât sub imperiul vechiului C. civ. ( art. 1114 şi urm.), cât şi potrivit noului C. civ. ( art. 1510 şi urm.) se putea apela la oferta reală urmată de consemnaţiune, în cazul în care creditorul refuză să primească plata datorată de către debitor, procedura fiind reglementată expres şi detaliat în C. proc. civ. (cel vechi, art. 586 - 590 C. proc. civ., respectiv actualul C. proc. civ. - art. 1005 şi urm.).

Raportat la aceste considerente, Curtea a înlăturat dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Totodată, s-a constatat că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor în cazul infracţiunilor de înşelăciune, pedepsele de 5 ani închisoare cu executare în. regim de detenţie fiind suficiente pentru a fi atins scopul preventiv educativ al acestora. Astfel, Curtea a reţinut că la aprecierea cuantumul pedepsei trebuie să se ţină cont nu numai de prejudiciul cauzat, ci şi de circumstanţele reale ale producerii faptei - pe fondul unor relaţii comerciale derulate anterior între părţi -, de intervalul de timp de la data săvârşirii faptelor până în prezent (aproximativ 7 ani), de vârsta inculpaţilor (46 de ani) şi starea lor de sănătate (înscrisurile medicale depuse la dosar atestând existenţa unor probleme de sănătate).

În acelaşi timp, însă, a apreciat că nu se impune reducerea cuantumul stabilit de către instanţa de fond, faţă de cuantumul prejudiciului cauzat şi de lipsa unor eforturi reale (iar nu derizorii) ale inculpaţilor de a acoperi prejudiciul timp de aproximativ 7 ani.

Referitor la pedepsele aplicate de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii, Curtea a constatat că acestea sunt nelegale.

Prin aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen., stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare, în condiţiile în care minimul special prevăzut de lege, pentru această infracţiune, redus cu o treime, este de 2 luni închisoare, este nelegală, fiind incidente prevederile art. 76 lit. e) teza finală C. pen., ce instituie obligaţia instanţei de aplicare a unei amenzi ce nu poate fi mai mică de 200 de lei.

În raport de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi de circumstanţele reale ale cauzei şi cele personale ale inculpaţilor prezentate mai sus, Curtea - în baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 3201 pct. 7 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. combinat cu art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., Curtea a apreciat că se impune condamnarea fiecărui inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza art. 33 C. pen. şi art. 34 lit. d) C. pen., a apreciat că urmează să fie contopite pedepsele aplicate fiecărui inculpat, respectiv de 5 ani închisoare şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 lei, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, fiecare inculpat urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a luat act de renunţarea la constituirea de partea civilă a numitului H., manifestare de voinţă exprimată în faţa instanţei de apel, Ministerul Public nemaisusţinând motivul de apel ce viza latura civilă cu privire la numitul H.

În ceea ce priveşte modul de stabilire de către instanţa de fond a cuantumului daunelor materiale, Curtea a constatat că nu s-au formulat critici cu privire la acest aspect, partea civilă E. arătând în faţa instanţei de apel că îşi susţine apelul doar cu privire la latura penală, renunţând la criticile formulate în scris cu privire la latura civilă, precizând că soluţia instanţei de fond referitoare clauza contractuală a restituiri dublului avansului este corectă. Şi instanţa de apel a constatat că soluţia este legală şi temeinică cu privire la acest aspect, constatarea existenţei şi executarea obligaţiei menţionate putând fi solicitată de partea vătămată separat, pe calea unei acţiuni civile, întrucât izvorăşte din contractul ce reprezintă voinţa părţilor, neavând un temei delictual.

Referitor la obligarea inculpaţilor şi la plata dobânzii legale aferente sumei reprezentând prejudiciul material, în cuantum de 90.000 euro, Curtea a constatat că inculpaţii au formulat critici care nu sunt fondate, partea civilă având dreptul şi la restituirea dobânzii legale aferente care reprezintă, de fapt, beneficul nerealizat, cuantificat de către legiuitor ca fiind echivalentul dobânzii legale în cazul obligaţiei de a restitui o sumă de bani. împrejurarea că partea civilă ar fi refuzat să primească sume de bani de la inculpaţi în vederea acoperirii prejudiciului creat nu reprezintă, în opinia Curţii, un argument pentru a exonera inculpaţii de obligaţia de a plăti dobânda legală aferentă, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, inculpaţii puteau apela la procedura ofertei reale urmate de consemnaţiune.

Cu privire la obligarea în solidar a inculpaţilor la plata către partea civilă E. a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale, Curtea a constatat că susţinerile inculpaţilor sunt fondate, neexistând un prejudiciu moral care să se fi produs părţii civile prin fapta inculpaţilor.

Infracţiunea de înşelăciune face parte din Titlul III - Partea Specială a C. pen. "infracţiuni contra patrimoniului", fiind susceptibilă de producerea unui prejudiciu patrimonial, cuantificabil în bani, astfel cum a statuat practica judiciară constantă în materie, iar nu de producerea unor prejudicii nepatrimoniale, morale.

Apelanta parte civilă susţine producerea - prin comiterea de către inculpaţi a infracţiunii de înşelăciune - a unui prejudiciu moral, invocând discuţiile în contradictoriu avute cu soţul şi problemele ivite în căsnicie după săvârşirea infracţiunii de către inculpaţi, împrejurarea că a fost lipsită de o sumă de bani foarte mare, respectiv 90.000 euro, ceea ce a determinat dificultăţi financiare, deplasările repetate la Parchete şi poliţie în vederea finalizării anchetei penale, sumele cheltuite cu deplasările la instanţă şi cu avocaţii, precum şi presiunile exercitate de către inculpaţi asupra părţii civile în sensul de a accepta suma de 50.000 euro pentru a se considera reparat integral prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii.

Curtea a constatat că simplele afirmaţii referitoare la problemele apărute între partea civilă şi soţul acesteia ca urmare a săvârşirii infracţiunii de către inculpaţii nu sunt suficiente pentru angajarea răspunderii patrimoniale a inculpaţilor în repararea pretinsului prejudiciu moral, iar celelalte aspecte invocate reprezintă elemente care ar fi putut contura angajarea unei răspunderi a inculpaţilor pe planul răspunderii civile delictuale în repararea unui prejudiciu patrimonial, cu excepţia pretinselor cheltuieli efectuate în cadrul procesului penal - prezentările la Parchet, poliţie instanţă şi achitarea onorariilor avocaţilor - care puteau fi solicitate prin formularea unei cereri de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către partea civilă, iar nu în cadrul constituirii de parte civilă cu titlu de daune morale.

Curtea a reţinut, însă, că nu s-a formulat o astfel de solicitare, nefiind depuse la dosar niciun fel de acte justificative şi neexistând niciun fel de probe referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare efectuate de către partea civilă în cadrul procesului penal.

Pe cale de consecinţă, Curtea a decis să înlăture obligaţia inculpaţilor în sensul de a plăti părţii civile E. suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în vederea reparării unui prejudiciu moral pretins a fi cauzat părţii civile prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

Faţă de cele reţinute, prin Decizia nr. 343/A din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă E., iar în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi de inculpaţii A. şi B.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi în fond, rejudecând, au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate în cauză fiecărui inculpat, de 5 ani închisoare şi, respectiv, de 1 an închisoare.

S-a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. cu privire la fiecare inculpat.

În baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 3201 pct. 7 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. combinat cu art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat fiecare inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza art. 33 C. pen. şi art. 34 lit. d) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate fiecărui inculpat, respectiv de 5 ani închisoare şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 lei, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, fiecare inculpat urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

S-a luat act de renunţarea la constituirea de partea civilă a numitului H.

A fost înlăturată obligaţia inculpaţilor de a plăti pârtii civile E. suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată apelanta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu ai apelanţilor inculpaţi, în cuantum de câte 100 lei fiecare, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpaţii A. şi B. la data de 21 noiembrie 2013, în termen legal, fără a expune motivele.

Analizând hotărârile recurate atât din perspectiva criticilor formulate cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte, constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Drept urmare, faţă de data pronunţării deciziei atacate, respectiv 19 noiembrie 2013, în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. din 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

În ceea ce priveşte recursurile declarate de către inculpaţii A. şi B., Înalta Curte constată că acestea nu au fost motivate.

Potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În cazul în care nu sunt respectate dispoziţiile art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în temeiul alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

Recursurile inculpaţilor A. şi B. sunt nemotivate şi având în vedere că nu au fost respectate dispoziţiile art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. instanţa va lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

Analizând hotărârile atacate, se constată că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 C. proc. pen., care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu. Distinct de aceasta, se retine că la termenul din 06 octombrie 2014 când a avut loc dezbaterea recursului, apărătorii aleşi ai recurenţilor inculpaţi, nu a formulat nicio critică cu privire la hotărârile atacate, punând concluzii numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

În speţă, de la data săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţi - februarie 2006, până la soluţionarea recursurilor a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Ca atare, se pune problema determinării legii penale mai favorabile în cauza de fată.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.

În ceea ce-i priveşte pe recurenţii inculpaţi A. şi B., Înalta Curte constată că legea mai favorabilă este noul C. pen.

Infracţiunea de înşelăciune era pedepsită potrivit art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în vigoare la data soluţionării cauzei în fond şi apel, cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 244 alin. (1) şi (2) din noul C. pen., infracţiunea de înşelăciune se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Astfel, se constată că legea nouă este mai favorabilă inculpaţilor datorită limitelor de pedeapsă mai reduse, dar şi împrejurării că potrivit art. 244 alin. (3) C. pen. în vigoare, în cazul infracţiunii de înşelăciune este prevăzută posibilitatea împăcării, ca şi cauză de înlăturare a acţiunii penale.

În speţă, referitor la infracţiunea de înşelăciune Înalta Curte reţine că a intervenit împăcarea părţilor, astfel cum rezultă din înscrisul autentic nr. 2311 din 06 octombrie 2014 încheiat la B.N.P. J.

De asemenea, părţile s-au prezentat şi în faţa instanţei de recurs şi au declarat că s-au împăcat, în şedinţa publică din 06 octombrie 2014.

Faţă de cele arătate, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., urmează a se dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împăcării părţilor.

Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută în art. 292 C. pen. anterior, în noua reglementare este incriminată în art. 326 C. pen., text de lege ce se va reţine în urma aplicării dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. în vigoare, referitoare la schimbarea încadrării juridice şi se va aplica inculpaţilor pedeapsa amenzii de câte 3.000 lei, corespunzător unui număr de câte 150 zile amendă, câte 20 lei/zi pentru fiecare inculpat.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a acţiunii civile în caz de încetare a procesului penal, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 25 din noul C. pen. care statuează asupra modalităţii de rezolvare a acţiunii civile în procesul penal sunt, conform art. 3 din Legea nr. 255/2013, de imediată aplicare. Potrivit alin. (5) al art. 25 din noul C. proc. pen., în caz de încetare a procesului penal urmare a intervenirii împăcării, dar şi în alte situaţii expres prevăzute, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

Faţă de considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se vor admite recursurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 343/A din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Se va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 226 din 27 martie 2013 a Tribunalului Giurgiu, numai în ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen. şi rejudecând cauza în aceste limite:

Se vor descontopi pedepsele rezultante de câte 5 ani închisoare aplicate inculpaţilor A. şi B. şi se vor repune în individualitatea lor pedepsele de câte 5 ani închisoare şi, respectiv, câte 3.000 lei amendă penală.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împăcării părţilor.

În baza art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., se va dispune condamnarea inculpaţilor A. şi B. la pedeapsa amenzii de câte 3.000 lei, corespunzător unui număr de câte 150 zile amendă, câte 20 lei/zi pentru fiecare inculpat.

Se vor înlătura din dispozitivul hotărârii dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. d), art. 71, art. 64 C. pen. anterior.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., instanţa va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă E.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor care nu sunt contrare deciziei.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 50 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 343/A din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 226 din 27 martie 2013 a Tribunalului Giurgiu, numai în ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen. şi, în rejudecare:

Descontopeşte pedepsele rezultante de câte 5 ani închisoare aplicate inculpaţilor A. şi B. şi repune în individualitatea lor pedepsele de câte 5 ani închisoare şi, respectiv, câte 3.000 lei amendă penală.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen., ca urmare a împăcării părţilor.

În baza art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., dispune condamnarea inculpaţilor A. şi B. la pedeapsa amenzii de câte 3.000 lei, corespunzător unui număr de câte 150 zile amendă, câte 20 lei/zi pentru fiecare inculpat.

Înlătură din dispozitivul hotărârii dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. d), art. 71, art. 64 C. pen. anterior.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă E.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor care nu sunt contrare deciziei.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 50 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CT