Statute of limitations extinguishing criminal liability for VAT fraud and organized crime due to retroactive application of the more favorable new Penal Code.

Decizia nr. 2630/2014

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 119 din 4 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2006 în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpata A. din infracţiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A respins cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 36 din Legea nr. 345/2002 cu aplic. art. 13 C. pen. formulată de inculpaţii B., C., D., E. şi A.

1. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5, 14 Legea nr. 39/2003 şi art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 25 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen.

S-a dispus ca inculpatul B., să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii preventive de 24 h din data de 14 iunie 2006 şi a arestului preventiv de la 1 septembrie 2006 la 29 septembrie 2006.

2. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5, 14 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata C. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen.

S-a dispus ca inculpata C., să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reţinerii preventive de 24 h din data de 14 iunie 2006 şi a arestului preventiv de la 1 septembrie 2006 la 29 septembrie 2006.

3. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen.

S-a dispus ca inculpatul E., să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului E. perioada reţinerii preventive de 24 h din data de 14 iunie 2006 şi arestului preventiv de la 1 septembrie 2006 la 29 septembrie 2006.

4. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5, 14 din Legea nr. 39/2003 şi art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.

S-a dispus ca inculpata A., să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei A. perioada reţinerii preventive de 24 h din data de 14 iunie 2006 şi a arestului preventiv de la 1 septembrie 2006 la 29 septembrie 2006.

5. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei D., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplic. art. 998 - 999 C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de ANAF Bucureşti, DGFP Dolj şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii C., E., A. şi B., între ei dar şi cu partea responsabilă civilmente SC F. SA Craiova, prin lichidator judiciar SC G. SA Bucureşti - Filiala Craiova la plata sumei de 666.060 lei despăgubiri civile cu dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale şi până la achitarea integrală a debitului către partea civilă.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor false.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi fiecare dintre inculpaţii B., C., E., A. la plata sumei de câte 500 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

1. La data de 11 noiembrie 2002, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni între A. Bucureşti în calitate de vânzător şi SC H. SRL Craiova în calitate de cumpărător.

Obiectul contractului a constat în vânzarea unui număr de 1.574.166 acţiuni având valoarea nominală de 25.000 lei fiecare, totalizând 39.354.150 lei, reprezentând 98,98% din valoarea capitalului social subscris şi vărsat al SC I. SA Craiova.

Asociat unic la SC H. SRL Craiova era mama inculpatului B., numita J. căreia i-au fost cesionate cu titlu gratuit cele 14.020 părţi sociale de către D. care însă a păstrat calitatea de administrator.

La negocierile cu A. Bucureşti societatea a fost reprezentată de martorii K. şi L. împuterniciţi scriptic de D. iar în fapt de către inculpatul B. însă, din declaraţiile celor doi martori a rezultat că inculpatul B. era cel care conducea în fapt activitatea societăţii.

În luna octombrie 2003 SC M. SRL Craiova administrată de inculpata C. a obţinut cu titlu de rambursare TVA de la DGFP Dolj suma de 4.369.688.088 lei în baza cererii de rambursare din 23 septembrie 2003 formulată în scris de inculpata A. în calitate de contabilă şi semnată de inculpata C.

Solicitarea a avut ca temei tranzacţia a jumătate din imobilul situat în Craiova, între SC T. SRL Craiova administrată de inculpatul E., în calitate de vânzător şi SC M. SRL Craiova reprezentată de inculpata C. în calitate de cumpărător, conform facturii fiscale din 7 august 2003 în sumă totală de 28.560.000.000 lei din care TVA 4.560.000.000 lei.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că partea din imobil ce a fost tranzacţionată a fost supraevaluată în scopul obţinerii rambursării de TVA.

Astfel, conform procesului-verbal de licitaţie al DGFP Dolj, întreg imobilul a fost adjudecat de SC N. Teleorman la preţul de 1.516.000.000 lei.

Această societate a vândut, la data de 1 aprilie 2003, partea de imobil ce a făcut obiectul cererii de rambursare TVA, către SC M. SRL Craiova administrată de O. şi P. cu suma de 5.985.462.000 lei.

În cursul lunii iulie 2003, în urma unei discuţii purtate de inculpaţii B. şi E. cu martorul R. s-a stabilit ca inculpatul O. să preia părţile sociale ale SC T. SRL Craiova, împreună cu partea de imobil ce aparţinea societăţii urmând ca plata preţului, convenit la o sumă egală cu cea de cumpărare, să se facă la o dată ulterioară, inculpatul B. garantând în acest sens cu un automobil, aparţinând SC M. SRL Craiova.

Calitatea de persoană interpusă a inculpatului E. pentru inculpatul B. a rezultat şi din faptul că acesta a dobândit, la data de 5 septembrie 2003, calitatea de şofer la SC J. SA Craiova, unde acţionar majoritar era SC S. SRL Craiova administrată de inculpatul B.

S-a menţionat că, în sprijinul dovedirii că obiectul tranzacţiei din data de 7 august 2003 prin care a fost vândută jumătate din imobilul Ş. a fost supraevaluat vine şi faptul că SC F. SA Craiova reprezentată de inculpata C. a vândut ulterior partea de imobil în cauză către Asociaţia Creştin Catolic Ortodoxă la data de 1 iunie 2005 pentru suma de 130.000 euro, echivalentul a 4.708.210.000 lei, negocierile fiind purtate de inculpatul B.

S-a stabilit că, din examinarea tuturor rapoartelor de expertiză tehnică şi evaluare judiciară şi extrajudiciară, rezultă o valoare tehnică şi de înlocuire reală mult inferioară preţului la care imobilul a fost tranzacţionat între SC T. SRL Craiova şi SC M. SRL Craiova, având ca bază numai prezumtiva destinaţie finală a imobilului în cauză, ceea ce ar fi presupus cheltuieli şi investiţii ce nu au fost efectuate niciodată.

S-a concluzionat că această prezumtivă destinaţie a fost declarată în scopul supraevaluării imobilului de către experţii tehnici extrajudiciari pentru a justifica activitatea infracţională ce a avut ca scop obţinerea unei rambursări ilegale de TVA.

O altă dovadă a supraevaluării preţului imobilului s-a considerat că o reprezintă şi valoarea la care, în cursul anului 2005 a fost tranzacţionat de către SC F. SA Craiova fostă SC M. SRL prin inculpata C. la preţul pieţei, şi anume 4.708.210.000 lei, tranzacţie care, în fapt, a fost negociată de inculpatul B., aspect confirmat de declaraţiile martorilor Ţ., U. şi V.

S-a menţionat că, la data de 27 iunie 2005 s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare către Asociaţia Creştin Catolic Ortodoxă, printr-o operaţiune de vânzare-cumpărare în sens invers, însă proprietarul imobilului devine R., socrul inculpatului B. şi nu SC F. SA Craiova cum era firesc.

În declaraţia sa, martorul R. a declarat că nu a avut cunoştinţă de împrejurările încheierii tranzacţiei, fiind rugat de ginerele său inculpatul B. să semneze contractul de vânzare-cumpărare.

O altă dovadă că imobilul a fost supraevaluat este şi poliţa de asigurare a proprietăţii din 6 septembrie 2005, în valoare de 5.000.000.000 lei, încheiată cu SC X. SA, în vederea obţinerii de către SC Y. SRL Craiova a unui credit în valoare de 2,4 miliarde lei ROL.

În urma cererii de rambursare TVA din 23 septembrie 2003, inspectorii DGFP Dolj i-au pus în vedere administratorului C. să întocmească contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul cumpărat de la SC T. SRL Craiova.

Contractul a fost încheiat la data de 6 octombrie 2003 şi, deşi în realitate SC M. SRL Craiova nu a achitat imobilul achiziţionat de la SC T. SRL Craiova, inculpata A., din dispoziţia inculpaţilor C. şi E., a întocmit şi semnat fără drept în numele SC T. SRL Craiova un nr. de 47 de chitanţe, cu valori cuprinse între 30.000.000 lei şi 1.030.000.000 lei cu scopul de a atesta plata parţială în numerar a imobilului.

Pentru restul preţului, de 20 miliarde lei, SC T. SRL reprezentată de inculpatul E. a încheiat cu SC M. SRL reprezentată de inculpata C. un act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare, iar la data de 9 februarie 2004, prin intermediul inculpatei D. SC M. SRL i-a cesionat 50 acţiuni pe care le deţinea la SC J. SA Craiova, valoarea pentru o acţiune stabilindu-se la 400.000.000 lei ROL.

Din expertiza de evaluare efectuată în cauză s-au constat însă că, de fapt, SC J. SA Craiova avea un activ net negativ, acţiunile neavând valoare de activ, neputând fi deci ofertate sau solicitate pe piaţă.

Cererea de rambursare de TVA a fost aprobată pentru suma de 4.369.688.088 lei şi a fost virată de către DGFP Dolj suma de 3.821.189.393 lei, diferenţa reprezentând compensarea datoriilor restante ale SC M. SRL către bugetul de stat.

În luna aprilie 2004 părţile sociale ale SC T. SRL au fost cesionate scriptic de către inculpatul E., fratelui său Z., acesta plecând la scurt timp din ţară.

2. Tot în vederea obţinerii ilegale de TVA de la bugetul de stat, la data de 4 decembrie 2003, SC I. SRL, fostă SC M. SRL Craiova, prin cererea întocmită de inculpata A. şi semnată de inculpata C. a solicitat rambursarea sumei de 2.292.508.355 lei ROL rezultată din decontul de TVA aferent lunii noiembrie 2003.

În urma controlului efectuat la SC I. SRL Craiova s-a constatat că singurele mijloace fixe achiziţionate au fost utilaje de turnătorie şi anume o "linie formare A." în valoare de 6.128.500.000 lei conform facturii fiscale emise de SC H. SRL şi anexele liniei de formare cu o valoare de 7.199.366.720 lei.

În rechizitoriu s-a arătat că ambele facturi au fost întocmite de către inculpata A., contabilă atât a furnizorului SC H. SRL cât şi a cumpărătorului SC I. SRL, din dispoziţia inculpatei D., administrator al furnizorului şi au fost semnate de aceasta şi de C. în calitate de reprezentant al cumpărătorului.

Verificând circuitul mijloacelor fixe care au stat la baza tranzacţiei generatoare de TVA pentru SC I. SRL s-a constatat că achiziţionarea utilajelor este numai o operaţiune scriptică, având un caracter fictiv, deoarece acestea au provenit iniţial de la SC I. SA Craiova fiind tranzacţionate scriptic pe circuitul SC S. SRL - SC H. SRL - SC I. SRL în care inculpaţii B., C. şi A. aveau calităţi succesive.

Astfel, în mod artificial s-a creat aparenţa folosirii utilajelor ca retehnologizare a activităţii SC I. SA Craiova cu bunuri care îi aparţineau deja.

În acest sens, în rechizitoriu s-a menţionat că:

Utilajele: sită poligonală, amestecător, bandă transportoare, vibrator şi cărucior, au fost achiziţionate de SC H. SRL de la SC S. SRL Craiova (acţionar majoritar fiind inculpatul D.), în baza facturilor fiscale nr. x1 din 31 octombrie 2003, în valoare de 6.128.500.000 lei ROL, nr. x2 din 5 noiembrie 2003, în valoare de 7.100.739.520 lei ROL şi nr. x3 din 5 noiembrie 2003, în valoare de 98.627.200 lei ROL. Aceste facturi au fost întocmite de inculpata A., contabilă şi la SC S. SRL Craiova, care a şi semnat prima factură pentru furnizor, deşi nu avea acest drept.

SC H. SRL Craiova, care ulterior şi-a schimbat denumirea în SC W. SRL Craiova, avea la data achiziţionării şi tranzacţionării în aceeaşi zi a utilajelor în cauză, ca asociaţi, pe AA., fratele inculpatului B., cu 50% din părţile sociale şi SC BB. SRL Craiova - acţionar unic fiind J., mama inculpatului B., iar administrator inculpata D., societate care era acţionar la SC I. SA Craiova, care, la rândul ei, era acţionar majoritar la SC I. SRL Craiova.

- La rândul său SC S. SRL Craiova a achiziţionat utilajele de turnătorie de la SC I. SA Craiova, prin factura fiscală x4 din 31 octombrie 2003, cu valoare de 13.328.000.0900 lei ROL, întocmită din dispoziţia inculpatei C., de martora CC. - inginer la compartimentul desfacere al SC I. SA Craiova, unde şi inculpata avea calitatea de şef compartiment comercial.

Din actele depuse la dosarul cauzei, a rezultat aşadar că fiecare cumpărător al utilajelor a dispus de acestea în aceeaşi zi în care le-a achiziţionat.

Cu ocazia percheziţiei efectuate la SC I. SA, s-a constat că linia de formare A. şi anexele descrise în facturi este montată şi nu a suferit, modificări structurale, fiind oprită din activitate din anul 2005.

Din listele de inventar, semnate de inculpatul A. rezultă că SC I. SA Craiova deţine o linie de formare, dar aceasta fiind de tip AFA 20. Acest fapt este confirmat de declaraţiile martorilor DD. şi EE. fost director general respectiv director de producţie precum şi de etichetele de pe utilajele în cauză.

La data de 19 decembrie 2003 a achiziţionat prin acţionarul majoritar SC BB. SRL Craiova o altă linie de formare AFA de la SC FF. SA la preţul de 1.600.000.000 lei.

Această linie a fost ulterior vândută de inculpatul B. prin SC Y. SA Craiova către SC F. SA Balş cu suma de 2.499.000.000 lei conform facturii fiscale din 18 octombrie 2005.

Linia de formare ce a funcţionat la SC I. SA până în anul 1995 a fost dezafectată, o parte din componente fiind folosite ca piese de schimb pentru linia AFA, alte componente au fost folosite ca materie primă iar restul au fost vândute ca fier vechi către SC GG. SRL Constanţa.

Componentele unei linii A., achiziţionate de SC I. SA de la SC S. SA Bucureşti pentru suma de 900.000.000 lei au fost folosite pentru retehnologizarea liniei AFA.

Prin urmare, SC I. SA Craiova, avea în patrimoniu în luna octombrie 2003 o singură linie de formare AFA cu anexe ce a făcut obiectul unui circuit scriptic, fictiv în realitate, ce a dat posibilitatea ca inculpaţii să beneficieze de o nouă rambursare ilegală de TVA de 2.128.000.000 lei ROL.

Totodată, în rechizitoriu s-a subliniat faptul că, conform declaraţiei inculpatei C., utilajele în cauză ar fi fost achiziţionate cu scopul declarat al retehnologizării activităţii de turnare a fontei la SC I. SA Craiova, acţionar majoritar al SC I. SRL Craiova, obligaţie asumată prin contractul de privatizare al SC I. SA Craiova, deşi, după cum s-a arătat mai sus, aceste bunuri nu au părăsit niciodată fizic hala ..., unde erau montate din anul 1982 până în prezent.

După virarea de către Trezoreria Craiova a sumei sus-menţionate în contul SC I. SRL Craiova, deschis la B. la 22 decembrie 2003, la 9 minute după momentul virării, inculpata C. a ridicat în numerar suma de 1.620.000.000 lei ROL, cu justificarea achiziţii fier, fără să existe ulterior documente care să ateste operaţiuni de achiziţii fier.

Aspectele menţionate au fost reţinute de prima instanţă pe baza probelor administrate, respectiv: procese-verbale ale organelor de control fiscal, procese-verbale ale organelor de poliţie, sesizări ale Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, sesizări ale Comisariatului Gărzii Financiare Dolj, documente de evidenţă contabilă, rapoarte de expertiză tehnică şi evaluare, înscrisuri bancare, proces-verbal de percheziţie însoţit de planşe fotografice, adresa de constituire parte civilă a D.G.F.P. Dolj, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor.

În drept, prima instanţă a constatat, în primul rând că, în ceea ce îi priveşte pe inculpatul B., C., E. şi A. sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sa sprijinirea unui astfel de grup.

S-a menţionat că inculpatul B. este iniţiatorul şi coordonatorul întregului grup infracţional şi a acţionat prin persoane interpuse, în speţă inculpata C., A. şi E. în scopul obţinerii ilegale de rambursare de TVA în baza unor operaţiuni comerciale fictive ori cu bunuri supraevaluate, al iniţierii unor fluxuri financiar - bancare cu sume provenite din rambursări ilegale de TVA pentru spălarea banilor proveniţi din infracţiuni.

În ceea ce o priveşte pe inculpata D. s-a menţionat că nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi participat împreună cu ceilalţi inculpaţi la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi şi nici că ar fi avut un rol în grupul acestora, cu atât mai mult cu cât nu se poate reţine în sarcina acestei inculpate săvârşirea vreunei infracţiuni. Faptul că aceasta a avut diferite calităţi în societăţile administrate în fapt de inculpatul B. nu înseamnă că a aderat la grupul infracţional organizat.

În consecinţă, s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

În al doilea rând s-a reţinut că faptele inculpaţilor C., B.,. E. şi A., astfel cum au fost descrise mai sus, constând în obţinerea rambursării de TVA în condiţiile şi împrejurările arătate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave pentru C. şi respectiv de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave pentru ceilalţi inculpaţi.

S-a menţionat că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 36 din Legea nr. 345/2002 care prevede ca determinarea rambursării TVA-ului de la organele fiscale să fie cu rea-credinţă, deoarece în cauză, din probele administrate nu se poate reţine că inculpaţii B., C., E. au fost de rea-credinţă prin prezentarea faţă de partea civilă D. Dolj a unei situaţii neconforme cu realitatea, pe care, dacă ar fi cunoscut-o, această parte nu ar mai fi rambursat TVA-ul solicitat, cu atât mai mult cu cât societăţile comerciale prin intermediul cărora au fost efectuate tranzacţiile au vândut bunurile prin inducerea în eroare cu privire la valoarea bunurilor, valoare ce a fost stabilită prin raport de expertiză. În consecinţă s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

În ceea ce o priveşte pe D., din nou s-a apreciat că fapta sa - constând în semnarea unui act adiţional la un contract de vânzare-cumpărare, prin care SC M. SRL Craiova a cesionat un număr de 50 acţiuni cu suma de 400.000.000 lei/acţiune şi în semnarea, în calitate de administrator al societăţii, a facturilor fiscale întocmite de inculpata A. - nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, deoarece nu s-a făcut dovada folosirii vreunor manopere frauduloase.

În al treilea rând s-a reţinut că fapta inculpaţilor C. şi B., astfel cum au fost descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 C. pen. şi respectiv de instigare la spălarea de bani prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Referitor la inculpata D., din nou s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni deoarece, din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpata ar fi cunoscut că ceilalţi inculpaţi au săvârşit faptele în scopul de a ascunde sau disimula originea ilicită a bunurilor provenite din infracţiuni şi nici că ar fi ajutat pe aceştia în scopul de a se sustrage de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei

În al patrulea rând, faţă de inculpata A. s-a reţinut şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (după schimbarea încadrării juridice din fals intelectual), prev. de art. 290 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fapta constând în completarea şi semnarea fără drept, din dispoziţia inculpaţilor C. şi E. a unui nr. de 47 chitanţe în numele SC T. SRL.

Pentru B., faţă de menţiunile din fişa de cazier, s-a reţinut, pentru toate infracţiunile, starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen.

Reţinând infracţiunile menţionate la mai sus prima instanţă a aplicat inculpaţilor pedepsele arătate.

Pe latură civilă s-a constatat ca fiind fondată cererea de constituire ca parte civilă formulată de ANAF Bucureşti, DGFP Dolj şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii C., E., A. şi B., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC F. SA Craiova prin lichidator judiciar SC G. SA Bucureşti - Filiala Craiova, la plata sumei de 666.060 lei despăgubiri civile cu dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale şi până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpaţii şi partea civilă.

În apelul Parchetului sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie referitor la următoarele aspecte: greşita achitare a inculpatei D. pentru infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată; omisiunea instanţei de aplicare a pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen.; omisiunea de a menţiona ce acte urmează a fi anulate; greşita aplicarea a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 656/2002; nerespectarea dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen.; greşita individualizare a pedepselor.

Partea civilă ANAF - DGFP Dolj a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând desfiinţarea acesteia sub aspectul laturii civile şi obligarea inculpaţilor în solidar şi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente, la plata întregii sume cu care s-a constituit parte civilă de 1.208.357 RON, compusă din suma de 660.060 lei debit şi 542.294 lei accesorii calculate până la data de 27 iulie 2006.

De asemeni s-a cerut obligarea în continuare la plata accesoriilor aferente debitului de 660.060 lei RON, de la data de 27 iulie 2006 şi până la data stingerii obligaţiilor, conform art. 119 şi 120 C. proc. fisc.

În esenţă s-a susţinut că este greşită obligarea inculpaţilor la plata doar a debitului cu dobânzile legale de la data rămânerii definitive a hotărârii deoarece art. 119 şi art. 120 C. proc. fisc. prevăd că, pentru neachitarea la termenul de scadenţă, de către debitor, a obligaţiilor de plată, se datorează majorări de întârziere, iar acestea se calculează nu de la data rămânerii definitive a hotărârii ci de la ziua imediat următoare termenului de scadenţă.

Inculpatul E., a depus primele motive de apel la data de 29 iunie 2009 criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând desfiinţarea acesteia şi achitarea. în esenţă, s-a arătat că instanţa de fond a făcut o apreciere greşită a probelor administrate.

Inculpata C. nu a depus la dosar motive scrise, formale, de apel.

În concluziile scrise, depuse după încheierea dezbaterilor, aceasta a solicitat, în primul rând, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, deoarece rechizitoriul nu cuprinde fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia.

Inculpatul B. a depus primele motive de apel la data de 11 septembrie 2009, prin apărător ales avocat HH. şi a criticat sentinţa pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

1. Inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, fără reţinerea disp. art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul de infracţiuni iar prima instanţă a adăugat aceste dispoziţii fără a le pune în discuţia părţilor şi fără a-şi motiva în fapt şi în drept această completare a actului de sesizare.

2. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat dar şi pentru instigare la faptele pretins săvârşite de grup deşi această ultimă faptă, de instigare, exclude posibilitatea de a fi reţinută, pentru că aceiaşi atitudine nu poate fi interpretată în două feluri.

3. Fapta de spălare de bani este neprecizată în rechizitoriu, nefiind evidenţiată nici latura obiectivă şi nici cea subiectivă, mai ales că art. 23 din Legea nr. 656/2002 prevede trei ipoteze de omitere.

Cu toate acestea, prima instanţă a individualizat fapta direct prin hotărâre, prin indicarea lit. a), fără ca acest lucru să fie pus în discuţie pe parcursul cercetării judecătoreşti sau al dezbaterilor.

4. În mod greşit a fost condamnat inculpatul pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. deoarece nu a fost trimis în judecată şi pentru instigarea sau complicitatea la fals, astfel că nu este dovedit mijlocul fraudulos de care s-ar fi folosit.

5. În dispozitivul hotărârii se face menţiunea anulării actelor false, fără a se preciza care sunt acestea.

Pentru aceste aspecte de nelegalitate (în opinia apărării inculpatului D.) s-a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond.

Inculpatul B. a criticat sentinţa şi pentru netemeinicie fiind invocate, în continuare, în esenţă, următoarele aspecte:

6. Nu poate fi reţinută infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în lipsa comiterii uneia sau mai multora din infracţiunile grave definite la art. 2 din aceiaşi lege. Pentru că nici una din infracţiunile de înşelăciune sau de spălare de bani nu subzistă, nu poate subzista nici infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.

S-a mai menţionat faptul că rechizitoriul nu a stabilit vreun moment sau vreo împrejurare în care cei 5 trimişi în judecată să fi luat decizia de a comite faptele, să fi stabilit modalitatea de participare sau să fi discutat de beneficiile financiare ce ar rezulta.

În consecinţă s-a solicitat achitarea pentru lipsa atât a laturii obiective cât şi a celei subiective.

7. Referitor la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. s-a solicitat achitarea tot pentru lipsa elementelor constitutive.

8. Privitor la infracţiunea prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 s-a menţionat că nu există elementele constitutive ale acestei infracţiuni în sensul că nu a existat şi nu s-a dovedit scopul ascunderii originii pretins ilicite a sumelor de bani ridicate din conturile bancare.

9. Ca şi ultim motiv de apel s-a menţionat că în mod greşit a fost reţinută starea de recidivă pentru inculpatul D. întrucât intervenise reabilitarea de drept.

Inculpata A. a depus la dosar motivele de apel prin apărătorul ales, la data de 20 noiembrie 2009, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

1. Sentinţa este nelegală fiind încălcate disp. art. 300 C. proc. pen. privind obligativitatea de a se verifica din oficiu actul de sesizare a instanţei, ocazie cu care s-ar fi constatat că acesta a fost întocmit înainte de a se termina urmărirea penală.

2. Instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat, din infracţiuni tip, aşa cum a fost sesizată prin rechizitoriu, în infracţiuni în formă continuată, fără a respecta disp. art. 334 C. proc. pen.

3. Sentinţa este netemeinică şi nelegală ca urmare a renunţării la audierea a 7 martori care au fost audiaţi şi la urmărirea penală şi a respingerii cererilor privind efectuarea unei expertize tehnice şi a unei expertize contabile, probe ce erau concludente şi utile.

4. În mod greşit prima instanţă a menţinut încadrarea juridică dată de organul de urmărire penală şi a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în disp. art. 36 din Legea nr. 345/2002.

5. În mod greşit instanţa de fond a menţinut încadrarea juridică şi a dispus condamnarea inculpatei C. pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 şi 14 (spălarea de bani), în condiţiile în care acesteia nu i s-a reţinut nici o participaţie la infracţiunile de spălare de bani.

6. Instanţa de fond nu a nominalizat actele falsificate a căror anulare a dispus-o.

Dacă aceste acte false sunt factura de vânzare-cumpărare a imobilului, din data de 7 august 2003 şi cele 48 de chitanţe, atunci SC T. SRL trebuie să restituie suma de 8.000.839.981 ROL, către SC M. SRL.

7. În rezolvarea laturii civile instanţa de fond a obligat inculpaţii în solidar între ei şi în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 666.060 lei despăgubiri civile cu dobânda legală aferentă, ignorând prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 care prevăd că nici un fel de accesorii nu vor putea fi adăugate creanţelor născute anterior deschiderii procedurii.

8. Instanţa a ignorat prev. art. 3 şi 4 C. proc. pen. privind rolul activ pe care trebuia să-l aibă în aflarea adevărului cu privire la persoana inculpatei, mai ales că acest lucru era necesar la individualizarea judiciară a pedepsei.

9. Pe fondul cauzei s-a menţionat că instanţa de fond a făcut o apreciere eronată a probelor administrate iar la o analiză profundă se putea constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată iar consecinţa trebuia să fie achitarea sa.

Prin încheierea din data de 11 aprilie 2012 instanţa a admis doar cererea inculpaţilor de a fi audiaţi martorii pe care instanţa de fond nu i-a audiat şi a respins celelalte probe - a se vedea considerentele respectivei încheieri.

Au fost audiaţi martorii: II., JJ., KK., DD., LL., V., MM.

Nu au putut fi audiaţi martorii K. (plecat definitiv din ţară) şi R. (decedat).

În perioada 25 iunie 2012 - 25 octombrie 2012 inculpata C. a formulat o multitudine de cereri prin care solicită noi probatorii, o parte din acestea fiind de fapt probe asupra cărora instanţa de apel s-a mai pronunţat, conform celor arătate mai sus.

Toate aceste cereri au fost puse în discuţie la termenul din 25 octombrie 2012 instanţa respingându-le ca inutile şi neconcludente (a se vedea practicaua încheierii respective).

Prin Decizia penală nr. 348 din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi de inculpaţii B., C., NN. şi OO. împotriva Sentinţei penale nr. 119 din 4 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2006, a desfiinţat, în parte sentinţa şi, rejudecând:

I. A menţinut schimbarea de încadrare juridică, dispusă de prima instanţă, a faptei săvârşită de inculpata A. din infracţiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A respins celelalte cereri privind schimbarea încadrării juridice formulate de inculpaţi. A înlăturat disp. art. 37 lit. b) de la încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului B. A înlăturat referirea la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 14 din Legea nr. 39/2003, din încadrarea juridică a infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pentru inculpaţii B., C. şi D.

II. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 a condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii preventive de 24 h din data de 14 iunie 2006 şi a arestului preventiv de la 1 septembrie 2006 la 29 septembrie 2006.

III. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5, din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a condamnat inculpata C. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a condamnat aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat aceiaşi inculpată pentru infracţiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele urmând ca inculpata C. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reţinerii preventive de 24 h din data de 14 iunie 2006 şi a arestului preventiv de la 1 septembrie 2006 la 29 septembrie 2006.

IV. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele urmând ca inculpatul E., să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului E. perioada reţinerii preventive de 24 h din data de 14 iunie 2006 şi arestului preventiv de la 1 septembrie 2006 la 29 septembrie 2006.

V. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a condamnat inculpata A. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a condamnat aceeaşi inculpată la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a condamnat aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele urmând ca inculpata A., să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei A. perioada reţinerii preventive de 24 h din data de 14 iunie 2006 şi a arestului preventiv de la 1 septembrie 2006 la 29 septembrie 2006.

VI. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5, din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a condamnat inculpata D. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a condamnat aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat aceiaşi inculpată pentru infracţiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele urmând ca inculpata D. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reţinerii preventive de 24 h din data de 14 iunie 2006 şi a arestului preventiv de la 1 septembrie 2006 la 29 septembrie 2006.

VII. A respinge apelul declarat de ANAF - Direcţia Finanţelor Publice Dolj.

VIII. În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplic. art. 998 - 999 C. civ. A admis în parte acţiunea civilă formulată de ANAF Bucureşti, DGFP Dolj şi obligat în solidar pe inculpaţii C., E., A., D. şi B. şi cu partea responsabilă civilmente SC F. SA Craiova prin lichidator judiciar SC G. SA Bucureşti - Filiala Craiova la plata sumei de 132.553 lei despăgubiri civile cu dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitive a prezentei şi până la achitarea integrală a debitului către partea civilă.

În baza art. 348 C. proc. pen.a anulat actele false respectiv: factura fiscală din 7 august 2003, 47 de chitanţe, actul de cesionare a celor 50 de acţiuni de la SC J. SA Craiova, facturile x3 din 31 octombrie 2003, x1 din 31 octombrie 2003 şi x4 din 31 octombrie 2003 şi x2 din 5 noiembrie 2003 şi x5 din 5 noiembrie 2003.

IX. A admis cererea de reexaminare şi a dispus scutirea avocatului PP. de plata amenzii aplicate prin încheierea din 19 ianuarie 2011.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că se impun unele consideraţii prealabile privind trimiterea în judecată a inculpaţilor. Astfel a reţinut că cercetările în prezenta cauză au demarat la sesizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor care, în urma unei anchete proprii, a remarcat că faptul că C., B. şi J., prin intermediul societăţilor pe care le administrează au desfăşurat activităţi din care rezultă indiciile unor operaţiuni de spălare de bani. Au fost semnalate organelor de urmărire penală mai multe operaţiuni considerate "suspecte" printre care şi restituirile de TVA de care a beneficiat SC M. SRL. De asemenea, Oficiul Naţional a sesizat trei astfel de rambursări posibil frauduloase - cererea din 10 iulie 2003, cererea din 23 septembrie 2003 şi cererea din 4 decembrie 2003 - iar organele de urmărire penală au analizat şi au trimis inculpaţii în judecată doar pentru două rambursări (cele menţionate de ultimele două cereri). Pentru prima dintre rambursări s-a considerat că aceasta are la bază operaţiuni reale şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale (a se vedea rechizitoriul).

Faptul că Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a efectuat o sesizare către organele de urmărire penală nu înseamnă însă, în mod automat, că avem şi o infracţiune de spălare a banilor. Asupra acestui aspect vom reveni ulterior.

O a doua precizare a vizat faptul că menţiunile din partea introductivă a rechizitoriului privind privatizarea SC I. SA Craiova, privind cumpărarea acţiunilor de la A. Bucureşti de către SC H. SRL şi referirea la clauzele acestui contract, s-au făcut doar pentru a contura faptul că inculpatul B. este cel care a coordonat, în fapt, tot grupul de societăţi implicat în cele două restituiri de TVA, întrucât o parte din banii astfel obţinuţi au fost "dirijaţi" către plata acţiunilor cumpărate şi, totodată, prin fictivitatea vânzării-cumpărării liniei tehnologice AFA 30, s-a încercat că se creeze aparenţa îndeplinirii obligaţiei de retehnologizare a SC I. SA, obligaţie asumată prin contractul de privatizare.

Astfel, potrivit rechizitoriului, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni ale SC I. SA s-a încheiat în 11 noiembrie 2002, cumpărător fiind SC BB. SRL (fostă SC H. SRL) Craiova. SC H. SRL Craiova fusese înfiinţată la data de 5 aprilie 2002, având ca asociat unic pe inculpata D. Prin actul adiţional din data de 1 octombrie 2002, aceasta din urmă s-a retras din societate şi a cesionat toate părţile sociale, cu titlu gratuit, numitei J., mama inculpatului B., inculpata B. păstrându-şi însă calitatea de administrator.

Pentru a fi acceptată la negocieri SC H. SRL Craiova îşi majorase anterior capitalul printr-un aport în natură, cu o fabrică de pâine ce aparţinuse SC S. SA Craiova unde acţionar majoritar cu 80% era inculpatul B.

Acest fapt, coroborat cu împrejurarea că inculpata B. a cedat gratuit părţile sociale de la SC H. SRL către mama inculpatului B. a condus, în opinia instanţei, la concluzia că încă de la început, inculpata B. a avut calitatea de persoană interpusă şi că cel care conducea toate aceste firme era de fapt inculpatul B.

S-a remarcat şi faptul că, la negocierile de cumpărare cu A. cumpărătorul a fost reprezentat de martorii K. şi L., acesta din urmă fiind o altă persoană apropiată inculpatului B.

II. Consideraţii privind încadrarea juridică a faptelor.

a) Infracţiunea de grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Instanţa a reţinut că în motivele de apel inculpaţii au invocat în mod constant că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni deoarece nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege.

Art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 defineşte grupul infracţional organizat ca fiind "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.".

Infracţiunea de grup infracţional organizat este o infracţiune de sine-stătătoare şi, dacă este urmată de comiterea uneia sau mai multor infracţiuni din cele care intră în scopul grupului, va exista concurs de infracţiuni (art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003).

Prin urmare, susţinerea inculpatului B. că dacă nu există nici una din celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată nu ar putea să existe nici infracţiunea de grup infracţional organizat (a se vedea pct. 6 din motivele de apel) a fost apreciată ca neîntemeiată. În plus, instanţa a constatat că subzistă şi celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată astfel că discuţia referitor la acest aspect devine practic inutilă.

Tot datorită faptului că legea prevede concursul de infracţiuni, este neîntemeiată şi susţinerea aceluiaşi inculpat, de la pct. 2 din motivele de apel, conform căreia reţinerea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional exclude automat forma instigării la comiterea uneia sau alteia din infracţiunile ce intră în scopul grupului.

Legea română permite ca aceiaşi atitudine psihică, dublată în plan obiectiv de aceiaşi acţiune sau inacţiune, să determine, în anume cazuri, un concurs de infracţiuni (de exemplu situaţia concursului ideal de infracţiuni).

În ceea ce priveşte celelalte critici legate de această infracţiune - menţionate, atât în motivele de apel depuse de inculpaţii B. şi E., cât şi în cele depuse de inculpata A. (a se vedea pct. 9 lit. c) din motivele de apel ale acesteia) instanţa a precizat că, datorită specificului de clandestinitate al activităţilor infracţionale, grupările infracţionale nu vor avea niciodată o organizare "la vedere", cu "statut" şi funcţii bine definite.

De aceea, disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin care este definit grupul infracţional organizat, trebuie privite şi interpretate într-un sens mai larg întrucât este puţin probabil ca o grupare infracţională să întocmească în prealabil un "statut" sau "contract" în care să precizeze "atribuţiile" membrilor săi sau "scopurile" grupării.

De asemeni, nici o grupare infracţională nu-şi va "marca" momentul de început al activităţii sau momentul de sfârşit.

Grupurile infracţionale, chiar dacă dovedesc o anumită organizare, dau dovadă de o largă flexibilitate astfel că, oricând este posibilă ieşirea sau intrarea altor membrii în grup, participarea unor membrii doar la anumite acţiuni etc.

Esenţial este însă faptul că, dacă se analizează activitatea grupării pe un anumit interval de timp, se constată că aceasta are un anumit scop. De exemplu: trafic de droguri, trafic de persoane sau, aşa cum este cazul în speţă, infracţiuni de natură economică pentru obţinerea unor beneficii personale.

Prin urmare, punctul de vedere al instanţei, a fost că va exista grup infracţional organizat în sensul art. 2 din Legea nr. 39/2003, ori de câte ori se face dovada că minim 3 persoane au acţionat în mod coordonat la comiterea mai multor infracţiuni, urmând eventual un anumit "modus operandi", la mai multe intervale de timp, chiar dacă, în concret sarcinile s-au modificat de la caz la caz.

În speţă, instanţa a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de grup infracţional organizat. Astfel, inculpatul B. este omul din spatele tuturor firmelor implicate în cele două operaţiuni de restituire TVA şi principalul beneficiar iar "oamenii" săi îşi schimbă rolurile după cum, le dictează interesele "patronului". C. a fost director comercial la societatea preluată SC I. SA dar şi administrator la propria societate - SC M. SRL care a finalizat operaţiunile de restituire de TVA. D. a îndeplinit când "rolul" de jurist, când pe cel de administrator la firmele inculpatului D. iar E., deşi în fapt era şoferul lui D., în drept desfăşura "afaceri imobiliare" şi realiza vânzări de miliarde.

În ceea ce o priveşte pe A., s-a reţinut că aceasta a fost contabila societăţilor grupului, în această calitate având cunoştinţă în mod direct de realitatea operaţiunilor desfăşurate.

b) încadrarea juridică a restituirilor nelegale de TVA.

În motivele de apel şi în concluziile scrise inculpaţii au susţinut, în mod constant că faptele ar fi trebuit încadrate în dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 345/2002 sau, eventual, în cele ale art. 8 din Legea nr. 241/2005 deoarece aceste acte normative cuprind dispoziţii mai favorabile.

Analizând susţinerile inculpaţilor instanţa de apel a constatat că sunt nefondate.

Astfel, art. 36 din Legea nr. 345/2002 republicată, în vigoare la data efectuării celor două restituiri de TVA ce fac obiectul prezentului dosar, prevede că: "Determinarea, cu rea-credinţă, de către persoane impozabile a sumei taxei pe valoarea adăugată de rambursat şi obţinerea nelegală, în acest fel, a unor sume de bani de la organele fiscale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 7 ani."

Legea nr. 345/2003 a fost abrogată prin Legea nr. 571/2003 (Codul Fiscal - art. 298 alin. (1) pct. 7 - din forma intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2004).

De asemeni, conform art. 8 din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1).

(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.

În fine, art. 215 C. pen., ca lege generală defineşte înşelăciunea ca fiind: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă (alineatul 1)".

Cu toate că la prima vedere cele trei texte ar părea că se suprapun totuşi, domeniul lor de aplicare este total diferit.

Legea nr. 345/2002 a fost definită, la publicarea sa în M. Of. ca fiind legea privind taxa pe valoare adăugată.

Această legea cuprindea dispoziţii unificatoare ale actelor normative anterioare emise în domeniul TVA-ului şi conţinea reglementări privind sfera de aplicare a TVA-ului, operaţiunile impozabile, regimurile de impozitare, operaţiunile scutite, cu ce documente se putea justifica dreptul de deducere al TVA-ului şi, mai ales, care erau situaţiile ce nu dădeau dreptul la deducerea TVA. De exemplu, art. 24 alin. (2) din legea respectivă prevedea că nu poate fi dedus TVA-ul aferent unor operaţiuni care nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor impozabile.

În aceste condiţii actul normativ respectiv conţinea în mod firesc şi sancţiuni aplicabile în cazul încălcării dispoziţiilor proprii.

Cu alte cuvinte, art. 36 din Legea nr. 345/2002 se aplica strict în cazul încălcării dispoziţiilor din acea lege.

De aceea expresia folosită "Determinare cu rea-credinţă" trebuie considerată ca având în vedere acele situaţii în care contribuabilul nu respecta dispoziţiile legii respective şi deducea TVA-ul în cazul unor operaţiuni comerciale reale, dar care nu dădeau dreptul la deducere.

Cu alte cuvinte, instanţa consideră că art. 36 din Legea nr. 345/2002 se aplica ori de câte ori aveam de-a face cu operaţiuni comerciale reale, în întregul lor, deci atât cu privire la obiectul tranzacţiilor cât şi la realitatea preţului, dar care nu pot da naştere unei restituiri de TVA însă, prin operaţiuni contabile nepermise de legea respectivă, sunt totuşi folosite pentru deducerea ilegală de TVA.

Când însă pentru deducerea de TVA şi pentru obţinerea restituirii de TVA de la bugetul de stat, se folosesc operaţiuni comerciale fictive (fictive fie în integralitate lor în sensul că bunurile nici nu există, fie în parte, prin cuantumul preţului), devin incidente dispoziţiile C. pen. privind înşelăciunea.

Art. 36 din Legea nr. 345/2002 reglementa aşadar doar o formă specifică de înşelăciune (pentru că şi acolo aveam de-a face tot cu o inducere în eroare, dar una calificată prin modul de realizare), aplicabilă numai în situaţie în care inducerea în eroare a organelor fiscale, cu privire la deducerea TVA, se realiza prin operaţiuni contabile nepermise dar care aveau la bază operaţiuni comerciale reale.

Dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 345/2002 au fost "reluate", într-o formă mult dezvoltată, în disp. art. 8 din Legea nr. 241/2005.

Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale are un domeniul de aplicare mult mai larg şi are în vedere orice fel de impozit, taxă sau contribuţie.

Cu toate acestea şi art. 8 din Legea nr. 241/2005 este aplicabil şi are în vedere doar acele situaţii în care impozitele, taxele sau contribuţiile au fost determinate cu rea-credinţă în sensul că au fost încălcate dispoziţiile legale privind modul lor de calcul, dar totul are la bază operaţiuni reale.

În speţa de faţă s-a reţinut existenţa a două restituiri de TVA, ambele având ca bază operaţiuni comerciale fictive.

Prima dintre operaţiuni - vânzarea-cumpărarea a 1/2 din Ş. - este fictivă cu privire la preţ iar cea de-a doua - vânzarea-cumpărarea liniei AFA 30 - este fictivă în totalitate.

III. Pe fond, cu privire la apelurile formulate.

a) Aspectele de ordin procedural.

a.1. Una din principalele critici aduse de inculpata A., este aceea că în cauză au fost efectuate acte de cercetare penală după ce fusese emis rechizitoriul şi instanţa sesizată (a se vedea pct. 1 din motivele de apel ale acestei inculpate).

Referitor la acest aspect instanţa de apel reţine că urmărirea penală s-a finalizat iar materialul de urmărire penală a fost prezentat inculpaţilor la data de 10 iulie 2006.

Rechizitoriul a fost întocmit şi înaintat către instanţă la data de 24 iulie 2006.

Actul la care se referă inculpata C. este raportul de inspecţie fiscală parţială din 31 iulie 2006 (dosar instanţă de fond), depus la instanţă la data de 17 octombrie 2006, de către partea civilă, odată cu cererea de constituire ca parte civilă.

Rezultă aşadar că nu este vorba de nici un act de cercetare penală, efectuat ulterior trimiterii în judecată a inculpatei, iar susţinerile acesteia sunt complet nefondate.

Acest raport de inspecţie fiscală este rezultatul verificărilor proprii, pe care partea civilă le-a făcut asupra situaţiei celor două rambursări de TVA, în urma sesizărilor primite de la organele de urmărire penală.

Rezultă aşadar că nu este vorba de acte de cercetare penală efectuate de organul de urmărire penală iar urmărirea penală nu se bazează pe acest raport.

Dimpotrivă, raportul se bazează pe datele furnizate de organul de urmărire penală iar rolul său este doar acela de a justifica pretenţiile părţii civile cu privire la majorările de întârziere.

Astfel, în faţa organului de urmărire penală partea civilă DGFP Dolj se constituise parte civilă cu suma de 666.060 RON, reprezentând doar debitul, în timp ce în faţa instanţei a solicitat 1.208.354 RON reprezentând debitul şi majorări de întârziere, calculate conform respectivului raport.

a.2 Inculpatul D. a criticat sentinţa pentru reţinerea disp. art. 33 lit. a) C. pen. în condiţiile în care acestea nu fuseseră menţionate de rechizitoriu şi nu s-au pus în discuţia părţilor.

Instanţa a reţinut că, într-adevăr, în rechizitoriu, când se prezintă încadrarea juridică şi se dispune trimiterea în judecată a acestui inculpat, nu se face nici o referire la disp. art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul real de infracţiuni şi, cu toate acestea prima instanţă le-a reţinut. Acest aspect nu atrage însă nici un fel de nulitate a sentinţei deoarece, indicarea sau nu a dispoziţiilor art. 33 C. pen. nu face parte din încadrarea juridică a unei infracţiuni.

Ca atare, menţionarea lor de la început sau nemenţionarea nu are nici un fel de importanţă deoarece ope legis instanţa are obligaţia să facă aplicarea acestor dispoziţii atunci când constată că este sesizată cu judecarea mai multor infracţiuni privind pe acelaşi inculpat (ceea ce este şi cazul în speţă), infracţiuni care au format obiectul urmăririi penale, asupra cărora inculpatul a fost audiat şi care au fost descrise în rechizitoriu.

a.3. Inculpata C. a criticat sentinţa pentru faptul că s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat şi înşelăciune, din infracţiuni tip, în infracţiuni în formă continuată.

Verificând sentinţa primei instanţe s-a constatat critica ca fiind neîntemeiată.

Instanţa de fond nu a dispus nici un fel de schimbare a încadrării juridice, privind pe această inculpată şi cu referire la cele două infracţiuni menţionate.

Singura schimbare de încadrare juridică dispusă de instanţa de fond, privind pe inculpata C., este aceea din dispoziţiile art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în cele prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., referitor la cele 47 de chitanţe pe care le-a emis la cererea inculpatei C. şi prin care se atesta fictiv efectuarea unor plăţi din partea SC M. SRL către SC T. SRL.

Folosind o tehnică defectuoasă de redactare, în dispozitivul rechizitoriului organul de urmărire penală a enumerat succesiv infracţiunile pentru care a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C. şi a adăugat "cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen."

Deşi, în mod evident, art. 41 alin. (2) C. pen., nu se putea aplica infracţiunii de constituire/aderare de grup infracţional organizat (aceasta fiind o infracţiune continuă), prima instanţă, a preluat în mod greşit aceste dispoziţii ca fiind adăugate tuturor infracţiunilor pentru care inculpata C. a fost trimisă în judecată, ceea ce este, desigur, greşit. S-a apreciat că eroarea nu afectează cu nulitate absolută sentinţa, putând fi îndreptată în calea de atac a inculpatei.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune s-a reţinut însă faptul că pentru C. au fost descrise două acte materiale ceea a şi atras aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.

În mod corelativ şi faţă de inculpata C., în calitate de semnatar al unor chitanţe şi facturi fiscale ce priveau ambele operaţiuni în baza cărora s-a solicitat restituirea de TVA, în mod corect s-au reţinut disp. art. 41 alin. (2) C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune.

a.4. Critica inculpatei C. privind renunţarea instanţei de fond la audierea a 7 martori şi respingerea cererii de reaudiere a martorului P.

Într-adevăr, la data de 18 februarie 2009 prima instanţă a constatat că nu se mai impune audierea a 5 martori şi a respins cererea inculpatei C. de reaudiere a martorului P.

Întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, omisiunea primei instanţe a fost îndreptată de instanţa de apel care a audiat martorii respectivi, cu excepţia martorului K. întrucât acesta este plecat din ţară şi nu se cunoaşte noua adresă.

Referitor la cererea de reaudiere a martorului P. aceasta a fost respinsă şi de către instanţa de apel prin încheierea din data de 30 septembrie 2011.

Martorul P. a fost audiat de către instanţa de fond la data de 14 martie 2007 cu menţiunea "sub rezerva reaudierii" întrucât apărătorul inculpatei C., avocat RR. solicitase acordarea unui nou termen invocând faptul că fusese angajat chiar în ziua respectivă.

În mod just prima instanţă a respins cererea apărătorului RR., de la acea dată, de acordare a unui nou termen în vederea pregătirii apărării întrucât, de la primul termen de judecată al acestei cauze şi până la termenul respectiv, inculpata C. fusese reprezentată/asistată de un alt apărător ales (a se vedea delegaţia aflată la dosar primă instanţă) iar la dosar nu exista nici o dovadă că a reziliat contractul cu acesta. Noul apărător, prin acceptarea semnării contractului şi prezentarea în aceiaşi zi la termen, îşi asumă riscul preluării procedurii din stadiul în care se află şi, implicit, riscul de a nu putea pune întrebări martorilor audiaţi, iar instanţa nu încalcă cu nimic dreptul la apărare al inculpatei.

Ulterior, inculpata a solicitat instanţei de fond reaudierea martorului P. dar nici în faţa primei instanţe şi nici în faţa instanţei de apel nu a indicat ce anume aspecte au rămas neclarificate şi de ce s-ar impune reaudierea.

O reaudiere numai "de dragul" reaudierii nu este posibilă mai ales că, din declaraţiile date până în prezent de acest martor, s-a dovedit că nu cunoaşte nici un fel aspecte privind activitatea inculpatei C.

P. a fost unul din acţionarii şi vânzătorii SC T. SRL, cu tot cu bunuri, respectiv 1/2 din Ş.

a.4. Critica privind nenominalizarea actelor fictive a căror anulare s-a dispus, motiv de apel comun atât inculpaţilor B. şi A. cât şi Parchetului.

Curtea a constatat că într-adevăr, prima instanţă nu a arătat care sunt actele pe care le consideră fictive şi a căror anulare a dispus-o dar această omisiune nu atrage decât o nulitate relativă a sentinţă şi poate fi remediată în căile de atac exercitate, lucru pe care instanţa de apel l-a şi făcut.

a.5. Critica inculpatei C. privind condamnarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu raportare la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 14 în condiţiile în care nu i s-a reţinut nici o participare la spălările de bani.

Critica a fost apreciată fondată.

Inculpata A. nu a făcut parte din cei care au fost investigaţi de Oficiul Naţional pentru Combaterea Spălării Banilor iar organul de urmărire penală nu i-a găsit nici o participaţie în acest sens, astfel că nu a fost trimisă în judecată pentru vreuna din infracţiunile prev. de Legea nr. 656/2002.

În aceste condiţii, referirea la art. 2 lit. b) pct. 14 din Legea nr. 39/2003 a fost apreciată ca eronată. Cu totul alta este însă situaţia inculpaţilor B., C. şi D. care au fost trimişi în judecată şi pentru infracţiuni la Legea nr. 656/2002 şi unde, referirea la art. 2 lit. b) pct. 14 din Legea nr. 39/2003 a fost analizată în strânsă legătură cu existenţa sau nu a infracţiunilor de spălare a banilor pentru care au fost trimişi în judecată.

a.5. Critica privind neprecizarea prin rechizitoriu a infracţiunii prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002 şi pronunţarea primei instanţe prin luarea în considerare a formei de la lit. a), fără punerea în discuţie a acestui aspect, critică invocată de inculpatul B. şi în concluziile scrise ale inculpatei C.

Este adevărat că organul de urmărire penală nu a individualizat pentru care din modalităţile alternative prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002 (actualmente art. 29 din legea republicată) a realizat trimiterea în judecată iar instanţa a avut în vedere doar modalitatea prev. de art. 23 lit. a), fără ca acest lucru să fi fost pus vreodată în discuţia părţilor.

Cu toate acestea, acest fapt nu atrage nici un fel de nulitate a sentinţei.

Obligaţia punerii în discuţie a eventualei schimbări de încadrare juridică a infracţiunii pentru care un inculpat este trimis în judecată, prin rechizitoriu, în cazul în care instanţa reţine o alta, derivă din obligaţia asigurării dreptului la apărare şi din principiul unui proces echitabil.

Dacă, în cazul în care instanţele, fără a pune în discuţie schimbarea de încadrare juridică, reţin cu totul alte infracţiuni decât cele pentru care au fost sesizate atunci, încălcarea celor două principii şi violarea grosolană a dreptului la apărare impun într-adevăr desfiinţarea/casarea cu de trimitere pentru rejudecare.

Cu totul însă alta este situaţia în speţă.

Organul de urmărire penală, neindicând pe care anume din modalităţile alternative prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002 le are în vedere, a lăsat deschisă posibilitatea apărării cu privire la toate cele trei modalităţi alternative prevăzute de acest text de lege.

Prin urmare, inculpaţii D. şi N. au fost în măsură să propune probe, să critice şi să pună concluzii cu privire la trimiterea în judecată pentru această infracţiune, sub toate modalităţile alternative, dreptul la apărare fiind respectat.

Întrucât instanţa de fond a avut în vedere doar modalitatea prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 iar prin motivele sale de apel Parchetul, ca acuzator, nu a criticat această alegere şi instanţa de apel, când o va analiza, se va limita strict la ceea ce a avut în vedere prima instanţă.

a.6. Critica inculpatului B. privind condamnarea pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. deşi nu a fost trimis în judecată şi pentru instigarea sau complicitatea la fals şi astfel nu este dovedit mijlocul fraudulos de care s-ar fi folosit.

Critica este nefondată.

Inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de instigare la înşelăciune prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

Cea instigată a fost inculpata C. deoarece aceasta, prin intermediul SC M. SRL este cea care a solicitat rambursările ilegale de TVA.

Mijloacele frauduloase au fost folosite de către inculpata C. iar circumstanţele reale se răsfrâng asupra participanţilor, în măsura în care le-au cunoscut.

Cum, în speţă, inculpatul B. a cunoscut aceste mijloace frauduloase, reţinerea disp. art. 215 alin. (2) C. pen. este corectă.

b) Aspecte privind fondul cauzei.

b.1. Cu privire la existenţa infracţiunii de înşelăciune.

Referitor la imobilul reprezentat de 1/2 din Ş.

Starea de fapt prezentată de organul de urmărire penală şi preluată de prima instanţă cu privire la vânzarea-cumpărarea imobilului reprezentat de 1/2 din Ş. este corectă.

Întreg imobilul Ş. a fost adjudecat de SC N. Teleorman la preţul de 1.516.000.000 lei, la licitaţia publică organizată de DGFP Dolj.

Această societate a vândut, la data de 1 aprilie 2003, partea de imobil ce a făcut obiectul cererii de rambursare TVA, către SC M. SRL Craiova administrată de O. şi P. cu suma de 5.985.462.000 lei.

Conform declaraţiilor date la urmărirea penală şi menţinute în instanţă de martorii P. şi O. (zis "C."), declaraţii aflate la dosarul instanţei de fond, negocierea vânzării părţilor sociale ale SC T. SRL (şi, implicit, a principalului activ al acestei societăţi - 1/2 din imobilul Ş.) a fost purtată cu inculpatul B. şi nu cu inculpatul E. aşa cum susţin inculpaţii în apărare. Mai mult, inculpatul D. a "lăsat în garanţie" o maşină martorului G., maşină pe care acesta susţine că i-a restituit-o.

Susţinerea inculpaţilor D. şi O. cum că, de fapt, acesta din urmă a tratat cumpărarea SC T. SRL direct cu G. este confirmată indirect şi de către martorul MM. (dosar instanţă de apel) care confirmă faptul că G. l-a întrebat pe D. dacă doreşte să cumpere un imobil iar inculpatul i-ar fi spus că are destule proprietăţi şi că nu mai doreşte să cumpere o alta. Martorul M. nu-l cunoaşte pe inculpatul O. şi nu a putut confirma prezenţa acestuia la discuţie aşa cum a susţinut O. şi, cu atât mai puţin faptul că O. s-ar fi arătat interesat de cumpărarea acelui imobil.

Apărarea inculpaţilor D. şi O. nu a fost credibilă deoarece O. era şoferul lui D. şi se poate presupune, în mod logic, că nu participa la discuţiile de afaceri ale acestuia. Mergând pe acelaşi raţionament, puţin credibilă a fost împrejurarea că martorul G. ar fi acceptat cedarea societăţii (şi a imobilului respectiv) către o persoană care nu dispune de fonduri băneşti pentru a achita preţul şi că îl "păsuieşte" până când "va pune o picioare" o afacere, fără nici un fel de garanţie.

Convingerea că inculpatul O. era doar persoană interpusă şi că adevăratul "cumpărător" este inculpatul D., rezultă în mod indirect şi din declaraţia martorului B. (dosar instanţa de apel) care a arătat că a avut discuţii cu inculpatul D. pentru ca acesta din urmă să garanteze o afacere pe care D. urma să o facă, cu acel imobil. Or, acest lucru nu ar fi fost posibil decât dacă inculpatul D. ar fi fost în spatele firmei ce avea în proprietate bunul respectiv.

De fapt, analizând toate detaliile afacerii s-a constatat că martorii G. şi P. (acesta din urmă o persoană cunoscută la nivel local ca unul din liderii lumii interlope) nu au cedat atât de uşor imobilul respectiv. Astfel, din actele aflate la dosarul de urmărire penală rezultă că martorii G. şi P., asociaţi ai SC T. SRL, au semnat o procură de administrare cu OO. abia la data de 29 septembrie 2003 iar actul adiţional prin care s-a realizat cesiunea societăţii a fost autentificat la data de 2 octombrie 2003 fiind înscris la ORC a doua zi.

Prin urmare, cu atât mai suspectă apare vânzarea de către OO., în numele şi pentru SC T. SRL a 1/2 din Ş. către SC M. SRL reprezentată de C., cu aproximativ două luni înainte de preluarea efectivă a societăţii, prin factura din 7 august 2003.

De asemenea, s-a constatat că cererea de rambursare TVA formulată de SC M. SRL a fost înregistrată la data de 23 septembrie 2003, dată la care SC T. SRL nu-i aparţinea nici de drept şi nici de fapt lui OO. Actul adiţional prin care G. şi P. au cesionat societatea lui OO. nu cuprinde nici o menţiune referitoare la vreo sumă de bani dată de aceste din urmă celor doi însă, atât din declaraţiile celor doi martori cât şi ale inculpatului O. rezultă că preţul ar fi fost de circa 6 miliarde ROL şi că fiecare dintre ei a primit sau urma să primească 50% din acest preţ. Cei doi martori au declarat însă în faţa instanţei că şi-au primit banii direct de la C. şi de la B., ceea ce demonstrează încă odată că OO. era doar persoana interpusă în afacere.

Nici afirmaţiile lui O. că s-a hotărât să vândă imobilul respectiv ca urmare a ameninţărilor pe care le-a primit de la O. să-i plătească banii, deşi cu P. se înţelesese în alt mod, nu au fost crezute deoarece factura a fost emisă la data de 7 august 2003 în timp ce O. susţine că a aflat de faptul că O. este asociat la SC T. SRL abia la data semnării procurii de administrare, deci la sfârşitul lunii septembrie 2003.

O altă dovadă indirectă a faptului că inculpatul D. a fost în spatele cumpărării acestui imobil a constituit-o aspectul menţionat de rechizitoriu în sensul că, după vânzarea ratată din anul 2005, bunul a fost cedat în proprietatea lui R., socrul inculpatului D.

Tot ca o probă indirectă instanţa a reţinut şi declaraţiile martorei SS., salariat al lichidatorului judiciar SC G. SA, care a arătat că, după deschiderea procedurii de faliment împotriva SC F. SA, ori de câte ori încerca să obţină documente legate de activitatea acestei firme sau să încheie proces-verbal în care să consemneze activităţile desfăşurate, trebuia să discute cu inculpatul B., deşi acesta nu avea nici o calitate în firma respectivă, deoarece C. refuza semnarea oricărui document până când acesta nu era citit de inculpatul D.

Concluzionând, instanţa a reţinut aşadar că vânzarea-cumpărarea atestată de factura din 7 august 2003 este fictivă sub aspectul preţului bunului vândut şi a fost făcută doar în scopul ca, printr-o restituire ilegală de TVA, să fie obţinuţi banii necesari pentru plata acestui bun şi, eventual, pentru alte viramente. Bunul există iar transferul dreptului de proprietate către SC M. SRL s-a consolidat prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 6 octombrie 2003, dar preţul de cumpărare este fictiv.

Factura respectivă a fost întocmită de A., la cererea inculpaţilor C. şi OO., acesta din urmă punându-i la dispoziţie un exemplar de factură în alb.

Apărările comune ale inculpaţilor în sensul că preţul respectiv reflectă realitatea au fost considerate fondate. Rechizitoriul a arătat pe larg faptul că în cauză au fost întocmite mai multe rapoarte de evaluare extrajudiciare.

Primul din aceste rapoarte este cel întocmit de expert ŞŞ., la data de 5 mai 2003, la solicitarea SC T. SRL. Cu toate că se afla în posesia unui raport de expertiză ce-i indica o valoarea 765.459 euro (cu TVA inclus) SC T. SRL este înstrăinată, cu tot cu acest activ, la o valoare mult mai mică, de aproximativ 6 miliarde lei.

Surprinzător este faptul că bunul fusese cumpărat la data de 1 aprilie 2003, exact cu suma de 5.985.462.000 lei ROL şi, în decurs de circa o lună de zile îşi mărise "valoarea" la peste 27 miliarde lei ROL dacă ar fi să dăm crezare raportului întocmit de ŞŞ.

SC T. SRL, prin P., fusese la rândul său beneficiara unei restituiri de TVA în sumă de 955.330.463 lei legat tot de cumpărarea acestui imobil.

Dându-şi seama de supraevaluarea flagrantă efectuată de expertul R. martorii P. şi O. au acceptat înstrăinarea întregii societăţii la preţul la care cumpăraseră imobilul. Instanţa are dubii cu privire şi la corectitudinea acelui preţ dar acest aspect nu formează obiectul dosarului de faţă.

Inculpata C. s-a adresat SC TT. SRL Craiova cu o solicitare de evaluare a bunului respectiv prin cererea din 23 septembrie 2003, cerere emisă în aceiaşi zi în care a înregistrat şi cererea de rambursare TVA.

Raportul de expertiză întocmit de experţii ŢŢ. şi UU. au dat o valoare actualizată a bunului, în raport de coeficientul de uzură, de 17.318.147.208 ROL şi, cu toate acestea, C. acceptase să-l "cumpere" la o valoare mult mai mare chiar şi decât această valoare. Audiaţi fiind, cei doi experţi au susţinut că, din eroare, au luat în considerare un coeficient de uzură mai mic decât cel real. Următoarele rapoarte de expertiză (3 la număr) au fost întocmite de expertul VV. şi au avut în vedere destinaţia prezumtivă de birouri ce urma să fie dată acestui spaţiu.

În realitate, ca şi organul de urmărire penală instanţa a considerat că prezumtiva destinaţie a fost declarată în scopul supra-evaluării imobilului pentru a justifica o activitate infracţională având ca scop restituirea ilegală de TVA.

În fine, la dosar se află situaţia rulajului contului pe care SC T. SRL îl avea deschis la B. Sucursala P., rulaj din care nu rezultă primirea nici unei sume de bani.

Prin urmare, chitanţele întocmite de A. şi care atestă aşa-zisa plată a sumei de circa 8 miliarde lei sunt fictive iar apărarea inculpatului O. cum că, în conturile societăţii, s-ar fi regăsit cele 8 miliarde lei este o simplă, afirmaţie destinată inducerii în eroare a organelor judiciare.

S-a mai reţinut că în afară de contul deschis la B. Sucursala P. inculpatul O. nu face dovada existenţei altor conturi la alte unităţi bancare. De altfel, organele de urmărire penală au verificat acest aspect şi au primit răspuns negativ de la celelalte bănci aflate pe raza mun. Craiova.

Tot în acest volum se află, la adresa din 11 mai 2006 a Administraţiei Finanţelor Publice Craiova din care rezultă faptul că SC T. SRL nu a mai depus declaraţiile de plată la bugetul consolidat al statului, începând cu luna octombrie 2003. Totodată nu a depus bilanţul contabil pentru anii 2003 şi 2004.

În ceea ce priveşte cele 40 de acţiuni la SC J. SA, instanţa de apel a reţinut că raportul de expertiză contabilă aflat în dosar urmărire penală demonstrează fără nici un fel de dubiu atât supraevaluarea acestor acţiuni (care în actele constitutiv erau prinse la preţul de 2,5 RON adică 25.000 ROL şi care, dintr-o dată, fără nici un fel de justificare, dobândesc valoarea de 400 milioane ROL/acţiune) cât şi faptul că, având activ negativ, SC J. SA nu putea oferea ori solicita acţiuni pe piaţă. Plata cu acţiuni ale unei societăţi falimentare nu poate fi considerată plată. Coroborate, toate aceste aspecte demonstrează încă odată că vânzarea-cumpărarea a 1/2 din Ş., atestată de factura din data de 7 august 2003 este fictivă sub aspectul preţului (bunul existând).

SC T., preluată de inculpatul O. nu a constituit decât societatea paravan folosită de SC M. SRL, al cărei administrator era inculpata C., dar coordonată în fapt de inculpatul B., pentru a intra în posesia unui bun imobil, pe care să-l plătească cu bani obţinuţi nelegal de la bugetul de stat.

Constatând că s-au folosit mijloace frauduloase pentru inducerea în eroare a organelor financiare, precum şi faptul că SC M. nu a plătit de fapt un preţ pe acest bun ci l-a achitat practic cu banii astfel obţinuţi, instanţa a reţinut că nu o mai interesează preţul real al acestui bun şi că prejudiciul se constituie din suma integrală obţinută de la bugetul de stat ca şi restituire TVA.

În privinţa apărării inculpaţilor în sensul că TVA-ul restituit către SC M. SRL s-a înregistrat ca TVA de plată la SC T. şi că trebuie recuperat de organele fiscale de acolo instanţe a reţinut că este nefondată întrucât, SC T. SRL nu a mai depus la organele fiscale declaraţii privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, societatea a fost cedată lui Z. (fratele inculpatului OO. şi un alt om de încredere al inculpatului D., dovadă fiind apariţia sa în actele constitutive a diverse societăţi) iar acesta a părăsit ţara. TVA-ul restituit de organele financiare către SC M. SRL a fost în sumă de 4.369.688.088 ROL, o parte importantă din acesta fiind virată SC BB. SRL care a folosit-o pentru majorarea de capital la SC I. SA, în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare.

Referitor la linia APA 30, instanţa a reţinut că este vorba de o operaţiune comercială fictivă total.

O primă precizare importantă este că deşi în cuprinsul rechizitoriului, al hotărârii primei instanţe şi al hotărârii instanţei de apel s-a folosit termenul linie APA 30, în realitate s-a avut şi se are în vedere nu doar linia în sine ci întreg complexul de utilaje ce o puteau face funcţională şi care apar menţionate în facturile de vânzare-cumpărare, respectiv: sită poligonală, amestecător X, amestecător Y bandă transportoare, vibrator şi cărucior.

Fictivitatea acestei tranzacţii rezultă, în principal, din modul de derulare a tranzacţiilor.

Astfel:

- La data de 31 octombrie 2003 SC I. SA Craiova (la care acţionar majoritar era SC BB. SRL), apare că a vândut cu factura fiscală din 31 octombrie 2003, către SC S. SRL (administrată de B.) utilaje din patrimoniu respectiv: linie AFA 30, sită poligonală, amestecător x, amestecător y, bandă transportoare, vibrator şi cărucior, cu suma de 13.308.000.000 ROL, inclusiv TVA. De precizat că SC S. SRL nu a achitat preţul acestor bunuri, lucru constatat de comisarii Gărzii Financiare Dolj prin Nota de constatare din 25 martie 2004.

Factura a fost întocmită din dispoziţia inculpatei C. (care avea calitatea de şef compartiment comercial la SC I. SA) de către martora CC.

- în aceiaşi zi, respectiv 31 octombrie 2003 SC S. SRL "vinde" cu factura nr. x1 din 31 octombrie 2003, în valoare de 6.128.500.000 ROL linia de formare AFA 30, către SC H. SRL.

Celelalte utilaje au fost vândute ulterior, la data de 5 noiembrie 2003, cu facturile nr. x2 şi respectiv x3, tot către SC H. SRL.

La data respectivă SC H. SRL avea ca acţionari pe V. (fratele inculpatului B.) cu 50% şi SC BB. SRL cu 50%, această din urmă societate având ca acţionar unic pe J. (mama inculpatului B.) şi ca administrator pe inculpata D.

Facturile au fost întocmite de inculpata A.

- în aceiaşi zi cu facturile menţionate anterior, SC H. SRL vinde cu factura nr. x4 din 31 octombrie 2003 linia AFA către SC I. SRL (fost SC M. SRL şi care îşi schimbase între timp denumirea) iar cu factura nr. x6 din 5 noiembrie 2003 celelalte utilaje.

Valoarea totală a celor două facturi a fost de 13.308.000.000 ROL, inclusiv TVA, adică exact preţul cu care "plecaseră" de la SC I. SA.

Rechizitoriul a arătat în detaliu faptul că în patrimoniul SC I. SA a existat, în luna octombrie 2003, o singură linie AFA 30 (cu utilajele aferente) iar instanţa reţine că cele menţionate sunt reale şi îşi însuşeşte în totalitate constatările respective. (a se vedea rechizitoriul).

Este adevărat că în incinta SC I. SA a mai existat o linie AFA 30, dar, după cum a arătat şi martorul DD., fost director general la SC I. SA, această linie a fost funcţională până prin anii 1995 - 1996 când a fost oprită iar piese din ea au fost folosite pentru repararea liniei AFA 30-1.

În plus, audiind nemijlocit pe inculpaţi instanţa şi-a format convingerea că aceştia nu sunt în măsură să explice unde s-a dus linia AFA 30 cumpărată de SC S. SRL de la SC I. SA şi nici cum şi de unde a făcut rost SC S. SRL în aceiaşi zi, de o altă linie AFA 30 (dacă susţine că e vorba de linii diferite).

De asemeni inculpaţii C. şi D. nici nu au văzut utilajele pe care le vindeau şi cumpărau, nu au fost în măsură se precizeze de unde au fost aduse, unde erau depozitate, cu ce au fost transportate etc. şi mai ales cum au fost plătite, iar ca o "încununare" a tuturor acestor chestiuni se reţine că toate facturile de vânzare de la SC S. SRL la SC H. SRL şi apoi la SC I. SRL au fost întocmite de inculpata A. care era contabilă la toate aceste societăţi.

După efectuarea acestei "tranzacţii" contul SC I. SA a fost "încărcat" cu TVA de plată în timp ce în contul SC I. SRL (fostă SC M. SRL) a apărut TVA de restituit.

Ca atare, inculpata C. a formulat o altă cerere de restituire TVA, cererea din 4 decembrie 2003, în baza căreia societăţii i s-a virat suma de 2.290.911.717 ROL. Totalul TVA-ului virat astfel pe nedrept s-a ridicat la suma de 6.660.599.805 ROL.

Aspectele prezentate mai sus au determinat instanţa să concluzioneze că infracţiunea de înşelăciune există şi a fost comisă de inculpaţi în forma reţinută de prima instanţă.

Apărarea inculpaţilor în sensul că nu puteau realiza inducerea în eroare a unei instituţii nu este întemeiată. În cauză nu există suspiciuni cu privire la complicitatea unor funcţionari ai organelor financiare în realizarea celor două restituiri de TVA iar pe de altă parte activitatea de inducere în eroare a fost atât de complexă încât nu putea fi depistată la un simplu control fiind nevoie de verificări suplimentare pe care numai organele de urmărire penală le puteau face.

b.2. Cu privire la existenţa infracţiunii de grup infracţional organizat.

Instanţa de apel a explicat anterior ce înţelege prin infracţiunea de grup infracţional organizat.

Avându-se în vedere faptul că, din studierea menţiunilor înscrise în registrul comerţului în ceea ce priveşte toate societăţile arătate în prezenta hotărâre, rezultă că acţionarii au fost persoane apropiate inculpatului B., rudă cu acesta (J. - mamă, V. - frate, OO. şi XX. - veri de gradul II, R. - socru) sau persoane de încredere (C., D., L.) care apar în diferite calităţi şi în alte societăţi decât cele menţionate, concluzia care se impune este că liderul acestui. grup este inculpatul B.

În ceea ce o priveşte pe inculpata C., aceasta a îndeplinit calitatea de administrator la SC M. SRL (devenită prin schimbări succesive de denumire SC F. SA, dar şi calităţile de: director general la SC BB. SRL, şef compartiment comercial la SC I. SA, asociat la SC S. SRL.

Inculpatul OO. a îndeplinit calitatea de asociat şi unic administrator la SC T. SRL Craiova deşi, conform propriilor declaraţii şi contractului de muncă, era şoferul lui B.

În plus, OO. apare ca asociat şi în alte societăţi comerciale controlate de B. - de ex. SC S. SRL (împreună cu C. şi alţii) - societăţi care au fost în vizorul Oficiului Naţional pentru Combaterea Spălării Banilor, dar ale căror activităţi nu fac obiectul dosarului de faţă.

În ceea ce o priveşte pe inculpata D., aceasta a îndeplinit calitatea de administrator la SC BB. SRL şi la SC H. SRL, iar din aprilie 2004 la SC YY. SRL (fostă SC S. SRL). Totodată apare în calitate de jurist la SC M. SRL, la SC I. SA şi la SC S. SRL.

În plus, ca şi O., mai apare şi în alte societăţi controlate de B. - de ex. a fost acţionar la SC J. SA.

Implicarea acestei inculpate în activitatea infracţională, prin semnarea de facturi fiscale de achiziţie şi ulterior de vânzare a unor utilaje, fără a cunoaşte nimic despre aceste bunuri sau despre activitatea societăţilor respective, precum şi implicarea în cedarea acţiunilor de la SC J. SA către SC T. SRL, ca parte din "preţul" pentru Ş., deşi în calitate de jurist cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască ilegalitatea acestei operaţiuni, denotă faptul că inculpata B. a acceptat să participe la circuitele fictive generatoare de rambursare TVA.

Ca atare, achitarea acestei inculpate pentru infracţiunile de înşelăciune şi participare la grup infracţional organizat este greşită, reţinându-se şi că motivarea primei instanţe este extrem de contradictorie.

În ceea ce o priveşte pe inculpata A., după cum s-a menţionat de mai multe în cuprinsul prezentei hotărâri, aceasta era contabila societăţilor comerciale controlate de inculpatul B.

Fiind contabilă cunoştea exact situaţia conturilor acestor societăţi, dacă există bani, către cine şi cum s-au efectuat plăţi etc. Faptul că inculpata C. a acceptat să întocmească factura din data de 7 august 2003 referitoare la Ş. deşi nu exista încă un contract de vânzare-cumpărare şi faptul că a acceptat să întocmească 47 de chitanţe care atestau plata fictivă a unei părţi din preţul acestui bun către SC T. SRL (deşi în calitate de contabilă atât a vânzătorului cât şi a cumpărătorului a ştiut imediat că banii nu s-au dat efectiv şi nu s-au primit) ca şi faptul că a acceptat şi a întocmit, în aceiaşi zi, facturile de transfer în lanţ a liniei AFA, deşi ştia şi de această dată că nu s-a plătit nici un preţ iar actele sunt întocmite doar în scopul solicitării de TVA, denotă puternica implicare şi a acestei inculpate în cadrul grupului.

c. Cu privire la infracţiunea de spălare de bani.

Conform art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (actualmente art. 29 în legea republicată), constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

Schimbarea sau transferul de bunuri cunoscând că provin de săvârşirea de infracţiuni se poate realiza aşadar:

În scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ceea ce constituie prima teză sau, sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei ceea ce constituie a doua teză.

Din analiza acestor dispoziţii s-a constatat că, de fapt, cea de-a doua teză încriminează într-o formă agravantă tăinuirea şi, ca atare, nu se aplică persoanelor participante într-o formă sau alta la comiterea infracţiunii ce a avut ca rezultat obţinerea acelor bunuri. Textul de lege nu se poate aplica instigatorilor, complicilor sau autorilor la comiterea infracţiunii respective, aceştia urmând să răspundă conform propriei participaţii.

Prin urmare, B. în calitate de instigator la infracţiunea de înşelăciune având ca rezultat obţinerea ilegală de TVA, C. în calitate de autor al acestei infracţiuni şi D. în calitate de complice, nu pot fi traşi la răspundere şi pentru infracţiunea de spălare de bani.

Rămâne în discuţie aşadar numai prima teză.

Pe de altă parte, urmărirea penală în cauza de faţă cu privire la infracţiunea de spălare de bani este, în opinia instanţei, incompletă însă, faţă de dispoziţiile procedurale nu se mai poate dispune restituirea la organul de urmărire penală în vederea completării acesteia.

Opinia instanţei este justificată de faptul că Oficiul Naţional pentru Combaterea Spălării Banilor a sesizat organele de urmărire penală cu privire la tranzacţiile suspecte, având în vedere un număr mult mai mare de tranzacţii între societăţi controlate de inculpatul B., dar organul de urmărire penală nu a analizat şi nu a sesizat instanţa şi cu privire la aceste activităţi, cu excepţia uneia singure unde, doar în mod tangenţial, s-a adus în discuţie faptul că s-a încercat ascunderea sau disimularea originii ilicite a bunurilor (banilor).

Este vorba de prima restituire de TVA rechizitoriul arătând că din suma aprobată de 4.369.688.088 ROL a fost virată efectiv în conturile SC M. SRL suma de 3.821.189.393 ROL, diferenţa dintre suma virată şi cea aprobată reprezentând-o compensarea datoriilor restante pe care SC M. SRL le avea la bugetul de stat.

S-a arătat că, din această sumă, SC M. SRL a efectuat transferuri bancare cu următoarele justificări:

- 1.722.365.939 ROL plăţi către diferiţi furnizori.

- 980.000.000 ROL reprezentând ridicări în numerar cu motivaţie nereală (achiziţii cereale) fără justificări în contabilitatea societăţii.

- 1.124.000.000 ROL reprezentând plată către SC BB. SRL Craiova, societatea în care C. avea calitatea de director general iar D. pe cea de administrator (asociat fiind J., mama inculpatului B.) iar din contul acestei din urmă societăţi întreaga sumă ar fi fost virată în contul SC I. SA, pentru majorare capital, conform clauzei cuprinse în contractul de privatizare.

Instanţa a observat că pentru prima tranzacţie nu se analizează şi nu se indică ce furnizori au primit sumele de bani şi dacă acestea erau justificate sau nu (deşi Oficiul a făcut unele referiri în acest sens) iar pentru retragerile în numerar de asemeni nu se analizează când, cine şi ce anume s-a întâmplat cu aceşti bani.

Referitor la cea de-a treia tranzacţie, din adresa din 8 aprilie 2004 rezultă că SC BB. SRL şi-a îndeplinit obligaţiile de dezvoltare pentru primul an, asumate în contractul de privatizare, printr-un aport în numerar cu suma de 2.500.000.000 ROL plătită prin două ordine de plată astfel (OP din 21 octombrie 2003 în valoare de 1 mld. lei ROL şi OP din 28 octombrie 2003 în valoare de 1,5 mld. lei).

Conform constatărilor Gărzii Financiare Dolj, aşa cum rezultă din adresa din 25 martie 2004, aflată la dosar, cei doi 2.500.000.000 ROL provin din plăţi de la SC M. SRL (societate ce avea denumirea de SC I. SRL la data controlului) făcute în perioada iulie - octombrie 2003. Nu rezultă astfel cu certitudine că cei 1.124.000.000 ROL proveniţi din restituirea de TVA au fost folosiţi pentru îndeplinirea obligaţiilor din contractul de privatizare.

Desigur, comisarii Gărzii Financiare au constatat că cei 2,5 mld. lei sunt plăţi făcute în plus, fără justificare, dar organul de urmărire penală nu face dovada că provin din comiterea unor infracţiuni pentru a se reţine astfel disp. art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Ca atare, instanţa a concluzionat că achitarea inculpatei D. pentru această infracţiune este justă - deci motivul de apel al parchetului legat de acest aspect este nefondat - şi, în plus, se impunea achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi pentru inculpaţii B. şi C.

Având în vedere că instanţa nu a înlăturat din în sarcina celor trei inculpaţi infracţiunea prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2003 s-a constată că se impune şi înlăturarea referirii la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 14 de la infracţiunea de grup infracţional organizat reţinută în sarcina acestora.

d. Referitor la latura civilă a cauzei.

După cum s-a arătat, în prezenta cauză DGFP Dolj s-a constituit parte civilă pentru Statul Român cu suma de 1.208.357 RON, compusă din suma de 660.060 lei debit şi 542.294 lei accesorii calculate până la data de 27 iulie 2006. Prima instanţă a acordat numai suma debit principal, cu dobânzile legale aferente.

Cu adresa din 24 mai 2012 (dosar instanţă de apel) partea civilă a depus la dosar, la solicitarea instanţei, o precizare a cererii de constituire ca parte civilă.

Din acest act (şi din celelalte documente aflate la dosarul cauzei) rezultă că partea civilă a fost acceptată la masa credală a SC F. SA (fostă SC M. SRL) cu suma totală de 1.208.357 lei RON, compusă din suma de 660.060 lei debit şi 542.294 lei accesorii calculate până la data de 27 iulie 2006, iar din această sumă a recuperat în procedura de faliment o sumă de 626.484 lei RON. Această sumă recuperată a fost imputată de partea civilă asupra obligaţiilor pe care le avea contribuabilul SC F. SA după cum urmează: 533.507 lei RON debit TVA 25.390 lei dobânzi şi penalităţi TVA şi 67.587 lei distribuită în contul altor obligaţii bugetare.

A rezultat aşadar că, la data judecării prezentului apel partea civilă mai avea de recuperat suma de 132.553 lei RON din totalul TVA-ului rambursat ilegal.

Ca atare, instanţa a apreciat fondate apelurile inculpaţilor cu privire la cuantumul prejudiciului rămas de recuperat.

Chiar dacă acoperirea parţială a prejudiciului s-a realizat prin valorificarea bunurilor SC F. SA, acest lucru profită şi inculpaţilor întrucât, pe de o parte, societatea comercială respectivă are calitatea de comitent în raport cu inculpata C. iar pe de altă parte partea civilă nu poate primi o dublă despăgubire.

Solicitarea părţii civile de a fi obligaţi inculpaţii şi la plata sumei de 516.904 RON reprezentând accesorii aferentei TVA-ului rambursat ilegal, astfel cum acestea au fost stabilite prin raportul de inspecţie fiscală din 31 iulie 2001 şi Decizia de impunere din 28 iulie 2006, a fost respinsă ca nefondată.

Dispoziţiile art. 119 şi art. 120 C. proc. fisc. de care partea civilă se prevalează, nu sunt aplicabile în cauză deoarece inculpaţii nu sunt trimişi în judecată şi nu sunt condamnaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală ci pentru o infracţiune de drept comun - înşelăciunea. Cele două texte menţionate, aşa cum rezultă şi din cuprinsul lor, prevăd majorări de întârziere "... pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligaţiilor de plată ..." adică pentru situaţia în care inculpatul comite infracţiuni de evaziune fiscală. Faptul că DGFP a fost acceptată la masa credală cu o "creanţă" compusă atât din TVA-ul restituit ilegal cât şi din accesorii, nu leagă instanţa penală. Pe de altă parte, acceptarea la masa credală s-a făcut în baza Deciziei de impunere iar această decizie putea fi contestată la instanţa civilă. În cazul infracţiunilor de drept comun, cum este şi cazul în speţă, inculpaţii datorează, pe lângă debitul principal, doar dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului. Obligarea acestora urmând a se face în solidar cu partea responsabilă civilmente, citată în cauză prin lichidator judiciar.

e. Referitor la celelalte motive de apel

e.1. Curtea a apreciat ca justificat motivul de apel al parchetului privind omisiunea interzicerii, ca pedeapsă complementară, a dreptului de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie sau de a desfăşura o activitate de natura celei folosite pentru comiterea infracţiunilor şi a reţinut în sarcina tuturor inculpaţilor participaţia la comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, urmează să li se aplice acestora şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 64 lit. c) C. pen. constând în următoarele:

Interzicerea dreptului de a mai fi asociaţi şi administratori pentru inculpaţii B., C., E. şi D.

Interzicerea dreptului de a fi contabil la societăţi comerciale pentru inculpata A.

e.2. Tot nefondat a fost considerat şi motivul de apel al Parchetului prin care se solicită aplicarea disp. art. 25 din Legea nr. 656/2002 întrucât instanţa nu va reţine infracţiunea de spălare de bani.

e.3. Motivul privind neindividualizarea actelor false ce urmează a fi anulate de instanţă este fondat. Aceste acte sunt: factura fiscală din 7 august 2003, 47 de chitanţe, actul de cesionare a celor 50 de acţiuni de la SC J. SA Craiova, facturile nr. x3 din 31 octombrie 2003, x1 din 31 octombrie 2003 şi x4 din 31 octombrie 2003 şi nr. x2 din 5 noiembrie 2003 şi x5 din 5 noiembrie 2003.

e.4. De asemenea a fost apreciat fondat apelul inculpatului B. privind greşita reţinere a stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

Astfel, din verificarea fişei de cazier a acestui inculpat, coroborat cu actele dosarului, instanţa a constatat că inculpatul B. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenţie, prin Sentinţa penală nr. 1899/1994 a Judecătoriei Târgu Jiu, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1) C. pen. rap. la art. 224 alin. (1) C. pen. Executarea acestei pedepse a început la data de 10 mai 1996. În acelaşi timp, prin Sentinţa penală nr. 220/1999 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 965/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul B. a fost condamnat la pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., pedeapsă ce s-a constatat ca fiind graţiată în baza Legii nr. 137/1997 şi la 1 an închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. Cele două pedepse au fost contopite prin Sentinţa penală nr. 186 din 17 martie 2003 a Tribunalului Dolj, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare. S-a dedus din această pedeapsă perioada executată de la 10 mai 1996 la 14 februarie 1997, s-a constatat că inculpatul a fost liberat condiţionat şi s-a menţinut această liberare. Sentinţa de contopire a rămas definitivă prin neapelare.

Ca urmare a sentinţei de contopire a rezultat aşadar că executarea pedepsei principale de 1 an închisoare a început la data de 10 mai 1996 şi fost considerată ca executată la data de 9 mai 1997. De la această dată şi până la data comiterii infracţiunilor reţinute în prezenta cauză au trecut mai mult de 3 ani, situaţie în care s-a considerat că a intervenit reabilitarea de drept conform art. 134 C. proc. pen.

e.4. Tot nefondat a fost şi motivul parchetului privind obligarea părţii responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, de la instanţa de fond.

Cheltuielile judiciare au fost determinate de atitudinea culpabilă a inculpaţilor.

f. Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor.

În ceea ce priveşte pe inculpatul B. instanţa de apel a constatat că pedepsele aplicate de prima instanţă (cu excepţia desigur a pedepsei pentru infracţiunea de spălare de bani pentru care, conform celor arătate mai sus, se va dispune achitarea) au fost corect individualizate ca şi cuantum. În privinţa pedepselor aplicate inculpaţilor C., E. şi A., pedepsele nu au fost corect individualizate deoarece nu s-a făcut nici o diferenţiere privind activitatea proprie, faţă de liderul grupului.

Ca atare, instanţa a admis apelurilor inculpaţilor în acest sens, instanţa de apel constatând că poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţele reducerii pedepselor sub minim, conform art. 76 C. pen.

Aceiaşi circumstanţă a fost reţinută şi în cazul inculpatei D.

Instanţa de apel va individualiza pedepsele aplicate inculpaţilor şi în raport de celelalte criterii prev. de art. 72 C. pen.

Apelul declarat de partea civilă ANAF - Direcţia Finanţelor Publice Dolj a fost respins.

Pe latură civilă, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de ANAF Bucureşti, DGFP Dolj şi obligaţi în solidar inculpaţii C., E., A., D. şi B. şi cu partea responsabilă civilmente SC F. SA Craiova prin lichidator judiciar SC G. SA Bucureşti - Filiala Craiova la plata sumei de 132.553 lei despăgubiri civile cu dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitive a prezentei şi până la achitarea integrală a debitului către partea civilă.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor false respectiv: factura fiscală din 7 august 2003, 47 de chitanţe, actul de cesionare a celor 50 de acţiuni de la SC J. SA Craiova, facturile nr. x3 din 31 octombrie 2003, x1 din 31 octombrie 2003 şi x4 din 31 octombrie 2003 şi nr. x2 din 5 noiembrie 2003 şi x5 din 5 noiembrie 2003.

Referitor la cererea formulată de avocat PP., de reexaminare a amenzii judiciare aplicate de instanţă prin încheierea din 19 ianuarie 2011 şi, luând în considerare justificarea apărătorului, instanţa a admis această cerere şi a dispus scutirea de plata amenzii respective.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B., E., A., C. şi D., precum şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.

Partea civilă a criticat decizia sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, în sensul că instanţa trebuia să oblige inculpaţii la dobânzi legale şi despăgubiri aşa cum au fost stabilite şi accesorii legale conform C. proc. fisc., respectiv Ordonanţa nr. 92/2003, de la săvârşirea faptelor până la achitarea integrală a debitelor.

Inculpaţii au solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de înşelăciune dar şi pentru cea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, indiferent dacă perioada în care cauza a fost pe rolul Curţii Constituţionale este sau nu inclusă în calculul acestui termen.

În plus, inculpaţii B., E., A. şi D. au solicitat achitarea întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

Inculpata D. a invocat şi cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. apreciind că în mod greşit s-au reţinut dispoziţiile art. 26 C. pen.

Examinând recursurile prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil analizării recursurilor, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării căilor de atac declarate, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 38510 alin. (2) şi (21) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., prin urmare, verificarea instanţei de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.).

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa constată că recurenţii au motivat în termen recursul cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

Recursul, ca a doua cale ordinară de atac, nu devoluează integral cauza ci într-o măsură limitată, exclusiv în ceea ce priveşte problemele de drept şi nu cu privire la chestiunile de fapt.

Cu privire la recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj se reţine că argumentele invocate, în sensul că instanţa trebuia să oblige inculpaţii la plata dobânzilor legale şi despăgubirilor precum şi a accesoriilor legale conform C. proc. fisc., respectiv Ordonanţa nr. 92/2003, de la săvârşirea faptelor până la achitarea integrală a debitelor, vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, astfel că aceste critici nu pot fi examinate prin intermediul niciunui caz de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen.

Cu privire la critica vizând neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de care sunt acuzaţi inculpaţii, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, se constată că aceasta vizează de fapt reevaluarea situaţiei de fapt, o reapreciere a probatoriului administrat cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare, tinzând la modificarea situaţiei reţinute cu titlu definitiv de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel. Or, acest examen excede analizei instanţei de recurs având în vedere că prin Legea nr. 2/2013 cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. privitor la grava eroare de fapt, a fost abrogat.

Inculpata D. a invocat şi cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. apreciind că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 26 C. pen.

Înalta Curte reţine că inculpata D. a fost administrator la SC BB. SRL şi la SC H. SRL, iar din aprilie 2004 la SC YY. SRL (fostă SC S. SRL). Totodată apare în calitate de jurist la SC M. SRL, la SC I. SA şi la SC S. SRL.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 C. pen. "Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită".

Or, raportat la textul de lege anterior menţionat, se observă că prin activitatea inculpatei D., constând în semnarea de facturi fiscale de achiziţie şi ulterior de vânzare a unor utilaje, fără a cunoaşte nimic despre aceste bunuri sau despre activitatea societăţilor respective, implicarea în cedarea acţiunilor de la SC J. SA către SC T. SRL, ca parte din "preţul" pentru Ş., aceasta a acceptat să participe la circuitele fictive generatoare de rambursare TVA.

În consecinţă, se apreciază că activitatea inculpatei se circumscrie formei de participaţie reglementată de art. 26 C. pen., motiv pentru care critica va fi respinsă ca nefondată.

Recursurile sunt însă fondate faţă de împrejurarea că în urma aplicării legii penale mai favorabile a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile instanţa de recurs reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare a abrogării unor texte de lege, precum şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Astfel se constată că inculpaţii B., E., A., C. şi D. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. şi art. 7 Legea nr. 39/2003, iar inculpata A. şi pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen.

Pentru a compara cele două legi, instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

În examinarea acestui aspect instanţa de recurs constată următoarele:

Potrivit art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(...)

Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."

Potrivit art. 244 alin. (1), (2) şi (3) din noul C. pen. "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Împăcarea înlătură răspunderea penală."

Comparând cele două reglementări cu referire la elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, instanţa constată că latura obiectivă îmbracă acelaşi conţinut în varianta simplă şi că forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa acestei infracţiuni este aceeaşi ca în reglementarea anterioară, însă înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi nu mai face obiectul incriminării în noua reglementare.

Ceea ce diferă în mod substanţial sunt limitele de pedeapsă prevăzute de lege, indiscutabil mai favorabile, în aplicarea noului C. pen. (1 - 5 ani faţă de 3 - 15 ani).

Astfel, comparând elementele acuzaţiei din legea veche art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi efectele acuzaţiei în legea nouă (art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.) se observă că legea veche prevede o sancţiune de la 3 la 15 ani cu posibilitatea măririi maximului special cu 5 ani.

Sancţiunea individualizată de instanţa de fond şi reindividualizată de instanţa de apel pentru fiecare dintre recurenţii inculpaţi se regăseşte în dispozitivul deciziei penale atacate.

Legea nouă care prevede un minim de 1 an este mai favorabilă faţă de legea veche care prevede un minim de 3 ani condiţie în care legea nouă va retroactiva.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003:

(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

Potrivit art. 367 alin. (1) C. pen. "iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".

Se observă că şi în cazul acestei infracţiuni incriminarea este preluată în dispoziţiile noului C. pen., însă condiţiile sancţionatorii sunt mai blânde sub aspectul limitelor de pedeapsă.

Potrivit art. 290 alin. (1) C. pen. anterior "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".

Conform art. 322 C. pen. "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

În ce priveşte această infracţiune se observă că deşi se menţine incriminarea, condiţiile sancţionatorii sunt mai severe.

În aprecierea legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere şi alte criterii determinate de instituţiile care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă.

În acord cu principiul legii penale mai favorabile împlinirea termenului de prescripţie specială începe să curgă, indiferent de câte întreruperi ar interveni, de la data săvârşirii faptei şi se împlineşte, în acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevăzută de aceasta.

Apărătorii inculpaţilor au arătat că prescripţia răspunderii penale a intervenit chiar dacă se va omite de la calculul termenului perioada în care cauza a fost suspendată ca urmare a soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.

Se reţine că prin încheierea de şedinţă din data de 15 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocate, dispunându-se totodată şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei.

La data de 19 iulie 2010 cauza a fost reînregistrată pe rolul curţii, acordându-se termen la data de 29 septembrie 2010.

Doctrina penală, practica judiciară constantă a instanţei supreme în această materie, au stabilit faptul că termenul special de prescripţie poate fi suspendat, urmând ca acesta să fie calculat şi în funcţie de perioada în care judecarea cauzei a fost suspendată ca urmare a invocării şi soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, prin adiţionarea şi a acestei perioade.

În acest sens este şi nota din 4 iulie 2011 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în exercitarea atribuţiilor constituţionale ce revin instanţei supreme vizând interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

Astfel, în raport de data epuizării ultimului act infracţional respectiv decembrie 2003, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, precum şi cu doctrina şi jurisprudenţa penală, se constată că termenul de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani, la care se adaugă perioada de 7 luni şi 4 zile cât dosarul a fost pe rolul Curţii Constituţionale, s-a împlinit în iulie 2014, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi alin. (2) rap. la art. 155 alin. (4) C. pen. atât pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cât şi pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, reţinută în sarcina inculpatei A. constând în completarea şi semnarea fără drept, din dispoziţia inculpaţilor C. şi E. a unui nr. de 47 chitanţe în numele SC T. SRL, activitate epuizată tot în decembrie 2003, termenul de prescripţie fiind îndeplinit conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi alin. (2) rap. la art. 155 alin. (4) C. pen. tot în iulie 2014.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că în cazul inculpaţilor E., A., C. şi D. a fost reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior de către instanţa de apel. Conform practicii judiciare în situaţia intrării în vigoare a unei noi legi, ce aduce modificări atât cu privire la pedepse, cât şi cu privire la circumstanţe atenuante, circumstanţele ca parte din instituţia sancţiunii unei infracţiuni nu pot fi privite şi analizate distinct faţă de instituţia pedepsei, ele fiind un beneficiu câştigat al inculpatului.

Cu toate acestea faţă de împrejurarea că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru toate infracţiunile pentru care inculpaţii au fost condamnaţi de către instanţa de apel, legea penală mai favorabilă este considerată ca fiind noul C. pen., întrucât în ansamblul ei conduce la o situaţie mai avantajoasă pentru toţi inculpaţii.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii B., E., A., C. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 348 din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 119 din 4 martie 2009 a Tribunalului Dolj. În rejudecare va face aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi în consecinţă:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 47 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei C. pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului E. pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei A. pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei D. pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva aceleiaşi decizii penale.

Va obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii B., E., A., C. şi D., în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii B., E., A., C. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 348 din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 119 din 4 martie 2009 a Tribunalului Dolj şi rejudecând în fond:

Face aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi în consecinţă:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 47 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei C. pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului E. pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei A. pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei D. pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii B., E., A., C. şi D., în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2014.

Procesat de GGC - CL