Fatal injury prosecution: rejection of provocation defense and restriction of cassation review under post-2013 procedural law

Decizia nr. 2042/2014

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 194 din data de 16 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. x/86/2013, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală şi 3 (trei) ani interzicere a drepturilor prev., de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul disp. art. 81 alin. (1) C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale aplicate pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat calculat în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei, prevăzute de art. 83 C. pen. anterior (săvârşirea din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare).

În temeiul art. 347 C. proc. pen. anterior, s-a constatat disjunsă latura civilă a cauzei.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a corpului contondent (sfredel metalic cu greutatea de 7,5 kg şi lungimea de 143 cm) ce a fost folosit la săvârşirea infracţiunii.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut prima instanţă că prin Ordonanţa nr. 863/P/2011 din data de 29 iulie 2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect decesul numitului B., apreciind că există suspiciuni cu privire la existenţa infracţiunii de omor.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar la data de 28 noiembrie 2011 a fost începută urmărirea penală faţă de A. pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, reţinându-se în fapt că în ziua de 11 iulie 2011, pe fondul unui conflict spontan, acesta a exercitat acte de violenţe asupra victimei B. din comuna Pârteştii de Jos, judeţul Suceava, lovind-o cu un sfredel metalic, greu şi de mari dimensiuni, la nivelul hemitoracelui stâng, cauzându-i leziuni care ulterior au condus la deces.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 470/P/2011 din data de 17 mai 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de: loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior.

În fapt, s-au reţinut că, în dimineaţa zilei de 11 iulie 2011, în jurul orelor 09:00, B. din comuna Pârteştii de Jos, judeţul Suceava, împreună cu fiica sa C. s-au deplasat cu atelajul hipo la terenul pe care îl deţin pe raza localităţii de domiciliu, la locul denumit "G.", pentru a aduna şi a transporta fân la domiciliu. Cei doi au făcut un număr de două transporturi, iar cu aproximaţie în jurul orelor 11:00 au revenit pe câmp pentru a efectua un nou transport.

Cei doi s-au întâlnit (lângă o fântâniţă) cu inculpatul A., care se afla şi el la munca câmpului, pe terenul său aflat în apropierea celui deţinut de victimă. Între inculpat şi B. a izbucnit din senin o ceartă, o altercaţie verbală, victima i-a adresat inculpatului cuvinte jignitoare, încercând totodată să îl lovească cu biciul peste faţă.

S-a reţinut faptul că victima se afla în coşul faetonului, iar inculpatul A. la o distanţă de 2 - 3 m de ea, în faţa faetonului.

Iritat până peste măsură de comportamentul inadecvat al victimei, inculpatul A., având în mâini un sfredel metalic (obiect folosit pentru efectuarea găurilor la prepelegi) i-a aplicat o lovitură lui R. în zona hemitoracelui stâng. Urmare a loviturii, victima s-a dezechilibrat şi a căzut în coşul atelajului hipo. Fiica acesteia, C., a urcat repede în faeton şi văzând starea gravă a tatălui său ("... s-a schimbat la faţă şi era galben") a apucat hăţurile şi a pornit în viteză către dispensarul din localitatea de domiciliu. Pe drum, C. s-a întâlnit cu familia D. şi E., cărora le-a spus că tatăl ei se află în stare gravă, fiind lovit cu un sfredel în piept de numitul A. În acele momente, dinspre terenul său se deplasa cu autoturismul proprietate marca "D.E." inculpatul A., care a oprit autoturismul şi împreună cu soţii P. au coborât din faeton victima, după care au introdus-o în autoturismul său. În continuare, inculpatul a demarat către dispensarul din comună unde, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost constatat decesul.

Concluziile provizorii medico-legale, precum şi raportul de necropsie întocmit în cauză au statuat că moartea lui B. a fost patologică şi s-a datorat unui stop cardiac consecutiv unor afecţiuni cardiace (cardiomagalie, miocardoscleroză şi steatoză miocardică). Echimoza cu excoriaţii de la nivelul hemitoracelui stâng ar fi putut necesita în caz de supravieţuire un număr de 5 - 6 zile de îngrijiri medicale şi nu are legătură de cauzalitate cu decesul.

S-a menţionat faptul că, într-adevăr, victima suferea de afecţiuni patologice grave la nivelul sistemului cardio-vascular - cardiopatie ischemică HTA oscilantă.

Întreaga documentaţie medico-legală a fost supusă spre avizare, pe cale ierarhică, iar Institutul de Medicină Legală Iaşi - Comisia de Avizare şi Control a Actelor Medico - Legale a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecinţa contuziei cardiace produsă pe o patologie cardiacă preexistentă (fibroza interstiţială miocardică şi a endocardului). Între traumatism şi deces membrii comisiei au stabilit că există legătură de cauzalitate directă, condiţionată.

Actele medico-legale întocmite de cele două instituţii, precum şi întregul dosar al cauzei au fost trimise spre avizare Comisiei Superioare-Medico-Legale a Institutului Naţional de Medicină Legală.

Examinând întregul material înaintat, comisia a concluzionat că, într-adevăr, moartea victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, survenită în urma decompensării unor afecţiuni cardiace cronice cu potenţial major aritmogen, iar între traumatismul toracic şi deces există legătură de cauzalitate directă, condiţionată de afecţiunile cardiace preexistente şi favorizate de stresul conflictual. Comisia Superioară Medico-Legală a constatat totodată o serie de elemente obiective angrenate într-un lanţ cauzal tanato-generator cum ar fi:

- existenţa unui moment conflictual,

- preexistenta unor afecţiuni patologice grave la nivelul sistemului cardio-vascular,

- momentul decesului situat la scurt timp după cel traumatic.

Situaţia de fapt expusă şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă, ordonanţa de declinare, a competenţei de soluţionare a cauzei nr. x/P/2011; procesul-verbal de sesizare din oficiu; procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă; dovadă de ridicare bunuri; procesul-verbal de examinare criminalistică; procesul-verbal de conducere în teren şi planşa foto aferentă; concluziile provizorii medico-legale şi raportul de necropsie; adresa din 14 ianuarie 2013, întocmită de I.N.M.L. Iaşi; adresa din 24 aprilie 2013, emisă de Comisia Superioară Medico-legală - I.N.M.L.; declaraţiile martorilor audiaţi în cauză; declaraţiile învinuitului A.; procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

Cu prilejul audierii, inculpatul a precizat că a lovit/împins victima cu acel sfredel metalic şi nu a intenţionat să îi suprime viaţa. În momentele premergătoare comiterii faptei, el se afla la o distanţă de 2 m, în picioare în faţa faetonului, iar victima profera injurii şi încerca să îl lovească cu biciul.

La întregul incident a asistat fiica victimei, numita C., şi care, conform declaraţiilor sale a coborât din faeton să ia apă de la fântâniţă, iar în momentul în care s-a întors, l-a văzut pe inculpat lovindu-l pe tatăl său cu acel sfredel. "Totul a durat o fracţiune de secundă, tatăl meu s-a dezechilibrat şi era să cadă între cai însă eu am sărit şi l-am ţinut, aşezându-l în faeton".

La termenul de judecată din data de 7 octombrie 2013, a fost audiat inculpatul A., care a invocat aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., arătând că recunoaşte săvârşirea faptei astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi îşi însuşeşte probele administrate în cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 183 C. pen., constituie infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani dacă "vreuna din faptele prev. de art. 180 - 182 C. pen. a avut ca urmare moartea victimei", cu referire la aceste din urmă texte de lege la care se face trimitere în conturarea conţinutului constitutiv al infracţiunii puse în discuţie, reţinându-se că sunt incriminate şi pedepsite faptele de "lovire sau orice acte de violenţe cauzatoare de suferinţe fizice sau care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale după caz, de cel mult 20 zile, mai mari de 20 de zile dar până în 60 zile, sau mai mult de 60 zile ori a produs una din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei."

Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se detaşează de infracţiunile de omucidere sub aspectul elementului subiectiv în sensul că, dacă aceste din urmă infracţiuni sunt săvârşite cu intenţie, directă sau indirectă, raportat la rezultatul produs, autorul fie urmărind moartea victimei fie acceptând-o, fiind indiferent rezultatul produs, în cazul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte acesta acţionează cu intenţia generală de a vătăma, urmarea mai gravă produsă constând în moartea victimei producându-se din culpă, astfel fiind săvârşită fapta cu formă preterintenţionată. Cu alte cuvinte, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima, dar nu urmăreşte şi nici nu acceptă posibilitatea producerii morţii victimei, făptuitorul având faţă de rezultatul mai grav produs - moartea victimei, poziţia subiectivă caracteristică culpei, fie în modalitatea uşurinţei (prevăzând rezultatul faptei dar sperând în mod uşuratic că nu se va produce), fie în modalitatea neglijenţei (neprevăzând rezultatul faptei, deşi trebuia şi putea să îl prevadă).

Raportând dispoziţiile legale mai sus amintite precum şi consideraţiile teoretice abordate în analiza infracţiunii deduse judecăţii, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, constând în aceea că, la data de 11 iulie 2011, pe fondul unui conflict spontan, a exercitat cu intenţie acte de violenţă asupra victimei B., aplicându-i o singură lovitură cu sfredel metalic de mari dimensiuni (având greutatea de 7,5 kg şi lungimea de 143 cm) în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i leziuni grave ce au condus ulterior la decesul ei.

Pentru a se reţine infracţiunea în sarcina inculpatului, nu este necesar ca activitatea acestuia să constituie cauza exclusivă a morţii victimei. Legătura de cauzalitate este menţinută şi atunci când la activitatea lui s-au adăugat şi alţi factori preexistenţi, concomitenţi sau posteriori, care au concurat la producerea rezultatului. în consecinţă, starea de sănătate în care se afla victima nu întrerupe legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi rezultatul produs - moartea ei, şi aceasta pentru simplul motiv că decesul nu ar fi intervenit fără lovitura mortală aplicată.

Inculpatul, prin apărător, a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. anterior, motivat de faptul că victima i-a adresat cuvinte jignitoare şi l-a lovit cu biciul peste faţă, situaţie care i-a creat o stare emoţională ce l-a determinat să reacţioneze la lovitura primită.

Pentru existenţa circumstanţei legale a provocării se cere să fie întrunite trei condiţii şi anume: infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei şi, în fine, provocarea să fie produsă prin violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Această circumstanţă presupune ca, în momentul comiterii faptei, infractorul să se fi găsit sub stăpânirea unei puternice stări sufleteşti (perturbatio animi), adică de surescitare nervoasă, mânie, indignare ori într-o stare de emoţie puternică, determinată de o provocare din partea victimei, iar actul provocator al acesteia se poate concretiza într-o formă dintre cele arătate limitativ în lege.

Actul provocator trebuie să fi fost de aşa natură încât să fi trezit în cugetul făptuitorului o intensă reacţie psihică, o stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoţie. Caracterul provocator al actului trebuie apreciat nu numai sub aspectul său obiectiv, dar şi sub cel subiectiv şi anume al intenţiei victimei de a săvârşi acte de violenţă fizică sau psihică ori de atingere a demnităţii persoanei. Pentru existenţa circumstanţei atenuante trebuie să existe o legătură de cauzalitate între actul provocator şi tulburarea sufletească sau emoţia sub stăpânirea căreia s-a săvârşit infracţiunea.

Relaţionând aceste consideraţii de ordin juridic la tabloul faptic ce se degajă din ansamblul probator administrat, este evident că nu a existat o provocare din partea victimei care să legitimeze o ripostă atât de dură venită din partea agresorului, dacă se ţine cont de conduita acesteia manifestată la momentele de referinţă.

Probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a fost provocat de victimă, în sensul că i-ar fi adresat cuvinte jignitoare şi că l-ar fi lovit cu biciul peste faţă, întrucât niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu a confirmat susţinerile sale cu privire la acest aspect. Mai mult, martorul ocular C. a declarat că "L-am văzut pe R. lovindu-l pe tatăl meu cu acel sfredel metalic în piciorul drept, iar mai apoi în zona pieptului. Acesta l-a luat pur şi simplu prin surprindere şi nu i-a adresat niciun cuvânt, totul durând o fracţiune de secundă. Eu mă aflam la o mică distanţă de ei şi dintr-o dată mi s-au tăiat picioarele. Tatăl meu s-a dezechilibrat şi era să cadă între cai, însă eu am sărit şi l-am ţinut, aşezându-l în faeton. Acesta nu mi-a spus niciun cuvânt, însă am observat că s-a schimbat la faţă şi era galben. Văzând starea gravă în care se afla, am apucat hăţurile cailor şi am gonit spre casă.".

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior şi anume: dispoziţiile părţii generale ale C. pen., gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise, împrejurările şi modalitatea în care a fost săvârşită şi urmarea produsă, respectiv decesul victimei, precum şi persoana inculpatului.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a aplicat succesiv dispoziţiile art. 183 C. pen. anterior şi apoi ale art. 3201 C. proc. pen. anterior, rezultând limite de pedeapsă de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 10 ani închisoare.

A apreciat că scopul pedepsei penale, de reeducare a inculpatului şi de prevenire a săvârşirii altor infracţiuni, poate fi atins prin aplicarea unei sancţiuni de 3 ani închisoare.

A reţinut în favoarea inculpatului A. circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, respectiv că a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii, aspect relevat de înscrisurile existente la dosar şi că a avut o atitudine procesuală corectă în cursul cercetării judecătoreşti, de recunoaştere şi regret a faptei.

Totodată, a aplicat acestuia, pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul disp. art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru aplicarea suspendării condiţionate prevăzute de art. 81 C. pen. anterior, date fiind vârsta înaintată a acestuia (65 ani), starea de sănătate precară, precum şi aprecierea că scopul educativ al pedepsei, respectiv reintegrarea în societate, poate fi atins şi fără executarea ei în regim de detenţie, instanţa a suspendat executarea pe o durată de 5 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior, de natură să asigure îndreptarea inculpatului.

În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei, prevăzute de art. 83 C. pen. anterior (săvârşirea din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare).

Având în vedere că moştenitoarele victimei, respectiv C., F., G., H. şi I. s-au constituit părţi civile în cauză, urmând ca acestea să indice cuantumul despăgubirilor civile solicitate de la inculpat şi să probeze despăgubirile, instanţa, în temeiul disp. art. 347 C. proc. pen. anterior, a constatat disjunsă latura civilă a cauzei.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a confiscat de la inculpat corpul contondent (sfredel metalic cu greutatea de 7,5 kg şi lungimea de 143 cm) ce a fost folosit la săvârşirea infracţiunii.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi inculpatul A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a criticat sentinţa penală pronunţată de către instanţa de fond pentru netemeinicie, apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, cu suspendarea condiţionată a executării, nu răspunde criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 52 C. pen. anterior, astfel încât a solicitat executarea sancţiunii în regim de penitenciar.

În subsidiar, a solicitat aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 861 C. pen. anterior, în sensul de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării.

Inculpatul apelant A. a solicitat respingerea ca netemeinic a apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar în ceea ce priveşte apelul său a solicitat reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. anterior, respectiv circumstanţa provocării, întrucât, partea vătămată este cea care a provocat conflictul, adresându-i injurii şi agresându-l cu un bici, condiţii în care inculpatul a reacţionat pentru a se apăra, şi nu de a-i produce acele leziuni, aspect reţinut şi de instanţa de fond în considerentele hotărârii pronunţate.

Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale pronunţate de către instanţa de fond şi reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. anterior, a căror existenţă rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art. 371, 378 C. proc. pen. anterior, curtea a constatat că cel declarat de parchet este întemeiat, iar cel declarat de inculpat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Astfel, s-a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpatul apelant a comis fapta (pe care de altfel a recunoscut-o, beneficiind de prevederile art. 3201 C. proc. pen. anterior, dar care rezultă în mod indubitabil şi din analiza probelor administrate, amplu evidenţiate în motivarea tribunalului) în împrejurările constatate şi pe larg expuse în considerentele sentinţei penale atacate.

Astfel, s-a reţinut că la data de 11 iulie 2011, pe fondul unui conflict spontan intervenit între cei doi, acesta a exercitat cu intenţie acte de violenţă asupra victimei B., aplicându-i o singură lovitură cu un sfredel metalic de mari dimensiuni (având greutatea de 7,5 kg şi lungimea de 145 cm), în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i leziuni grave, care au condus ulterior la decesul ei.

Comisia Superioară Medico-Legale din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală a concluzionat că moartea victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, survenită în urma decompensării unor afecţiuni a cardiace cronice cu potenţial major aritmogen, iar între traumatismul toracic şi deces există legătură de cauzalitate directă, condiţionată de afecţiunile cardiace preexistente şi favorizate de stresul conflictual. Comisia a constatat totodată o serie de elemente obiective angrenate într-un lanţ cauzal tanato-generator cum ar fi: existenţa unui moment conflictual, preexistenta unor afecţiuni patologice grave la nivelul sistemului cardio-vascular, precum şi intervenirea decesului la scurt timp după momentul traumatic.

Prin urmare, existând legătură de cauzalitate între acţiunea agresivă a inculpatului (care, în lipsa condiţiilor favorizante, nu ar fi condus la decesul victimei) şi rezultatul socialmente periculos produs, s-a reţinut că, în mod temeinic, tribunalul a reţinut că acesta a comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, forma de vinovăţie imputată fiind cea a intenţiei depăşite.

A arătat inculpatul că a lovit victima pe fondul unei stări de tulburare, generată de un comportament neadecvat al acesteia, care a încercat să o lovească cu un bici, solicitând reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. anterior. Or, s-a constatat că această cerere nu poate fi primită.

Astfel, între cei doi a izbucnit la data critică un conflict spontan, ei adresându-şi reciproc cuvinte jignitoare. În acest interval, victima s-a aflat în permanenţă în căruţa cu care călătorea împreună cu fiica sa, martora C., aceasta din urmă fiind plecată să ia apă de la o fântână din apropiere.

La întoarcere, detaliază martora, "l-am văzut pe R. lovindu-l pe tatăl meu cu acel sfredel în piciorul drept, iar mai apoi în zona pieptului. Acesta l-a luat pur şi simplu prin surprindere şi nu i-a adresat nici un cuvânt, totul durând o fracţiune de secundă. Eu mă aflam la o mică distanţă de ei (...). Tatăl meu s-a dezechilibrat şi era să cadă între cai, însă eu am sărit şi l-am ţinut, reaşezându-l în faeton". Mai arată martora că "în momentul în care a fost lovit cu sfredelul, tatăl meu se afla în poziţia şezut, pe scândura faetonului, şi nu a avut cum să se ferească".

S-a constatat că însuşi inculpatul precizează, în declaraţia dată la urmărire penală la data de 11 iulie 2011 (dosar), că victima "se afla la o distanţă de 2 metri de mine, fiind în faeton în picioare", şi că în timp ce îl înjura, a încercat să îl lovească cu biciul. Ulterior, în depoziţia din data de 21 ianuarie 2013, acesta prezintă o altă variantă, respectiv că victima "m-a lovit cu biciul peste cap şi spate".

Or, în situaţia în care între cei doi fusese, iniţial, o distanţă şi care nu a fost micşorată prin activitatea victimei (aceasta rămânând permanent în căruţă), cel care s-a apropiat de ea, după ce se înarmase cu respectivul obiect contondent şi cu intenţia de a o agresa, a fost inculpatul.

Nu s-a putut reţine, prin prisma acestei derulări a incidentului, că o manifestare conflictuală spontană, la care ambele părţi au avut o contribuţie, ar fi produs inculpatului o tulburare ori o emoţie de asemenea intensitate încât să justifice gestul său ulterior, pentru ca în favoarea sa să poată fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării.

Dealtfel, singura persoană care a asistat la incident a fost fiica victimei, martora C., şi care a precizat că nu a văzut-o pe aceasta lovindu-l pe inculpat.

Deşi a susţinut că nu cunoştea starea de sănătate a victimei, în chiar declaraţia sa inculpatul a arătat că "îl cunoşteam de foarte mult timp pe R., era un tip violent, avea un limbaj vulgar". Prin urmare, inculpatul avea informaţii despre aceasta, cu care, după chiar afirmaţiile sale, a mai avut anterior mici incidente.

Reţinând vinovăţia acestuia, prima instanţă l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, individualizată în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. anterior.

În favoarea inculpatului au fost reţinute, ca circumstanţe atenuante judiciare, comportamentul său adecvat în familie şi societate anterior comiterii faptei, precum şi poziţia procesuală sinceră, de recunoaştere şi regret a activităţii ilicite.

S-a constatat că în mod greşit prima instanţă, având în vedere natura infracţiunii comise, a reţinut ca fiind date prevederile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, relativ la limita inferioară până la care pedeapsa poate fi coborâtă în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante.

Chiar şi în aceste condiţii, avându-se în vedere elementele care circumstanţiază fapta, cu referire la contribuţia în lanţul cauzal soldat cu moartea victimei a unor factori favorizatori, precum şi cele care îl caracterizează pe inculpat, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa procesuală sinceră, dar şi starea de sănătate precară, curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanţă şi în cuantumul acolo stabilit a fost just şi proporţional individualizată, fiind de natură a determina atingerea scopului educativ-preventiv şi a produce o schimbare a comportamentului său, începând cu atitudinea sa faţă de valorile sociale şi morale pe acare le-a negat prin săvârşirea infracţiunii şi continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare.

Cuantumul astfel stabilit este necesar, dar şi suficient pentru a asigura atât exemplaritatea, cât şi finalitatea sancţiunii, prevenţia specială şi generală înscrise în C. pen. român; art. 52 alin. (1) anterior, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".

Prin urmare, s-a reţinut că majorarea ori reducerea ei nu se justifică a fi dispusă.

Prin prisma aceloraşi elemente, curtea a apreciat că însăşi pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

Pentru a determina îndreptarea atitudinii sale faţă de ordinea de drept, s-a constatat că se impune însă ca acesta să fie supus, pentru o anumită perioadă, unor măsuri de supraveghere şi control a conduitei, motiv pentru care curtea, constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 861 alin. (1) C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a sancţiunii stabilite în sarcina sa, pe un termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. anterior, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 863 C. pen. anterior, a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate de această instituţie;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, curtea a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 coroborate cu disp. art. 83 C. pen. anterior, ce se referă la revocarea suspendării sub supraveghere a executării în cazul comiterii, în interiorul termenului de încercare, a unei noi infracţiuni (caz în care cele două pedepse se vor executa cumulate aritmetic), precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina lui (caz în care suspendarea sub supraveghere a executării se revocă, iar pedeapsa se execută în regim de penitenciar).

Pentru considerentele arătate, curtea, constatând neîntemeiat apelul declarat de inculpat, în conformitate cu prevederile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, l-a respins ca atare.

Constatând întemeiat apelul declarat de parchet, în aplicarea dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, l-a admis.

A desfiinţat în parte sentinţa penală şi, în rejudecare, a procedat în sensul celor mai sus arătate.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 159 din 16 decembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul A.

Recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior, apreciind că s-a făcut o greşită aplicare a legii în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei.

A solicitat reindividualizarea pedepsei cu reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. anterior, respectiv circumstanţa atenuată legală a provocării, întrucât, partea vătămată este cea care a provocat conflictul, adresându-i injurii şi agresându-l cu un bici, condiţii în care inculpatul a reacţionat pentru a se apăra, şi nu de a-i produce acele leziuni, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, iar în rejudecare să se dispusă reevaluarea probelor, reaprecierea stării de fapt cu reţinerea provocării din partea victimei şi reindividualizarea pedepsei cu reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. anterior, respectiv circumstanţa atenuată legală a provocării.

Prin motivele de recurs depuse în scris, la dosar, a mai solicitat reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei, apreciind că se pot aplica dispoziţiile art. 81 C. pen. anterior, respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În ce priveşte legea penală mai favorabilă, a arătat că vechiul C. pen. este mai favorabil inculpatului.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. de proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen. anterior stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. anterior prevede, în alin. (2), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Instanţa de recurs constată că recurentul a depus motivele de recurs, în termenul legal, la data de 30 aprilie 2014, motive care au fost completate în scris la data de 7 mai 2014 şi la 16 iunie 2014.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava la data de 16 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege nefiind aplicabile în speţă - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac şi limitat doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, invocat de recurent, se constată că nu a fost modificat dar a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu.

Critica formulată în concret pe acest caz de casare a fost invocată doar formal în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, însă aceasta se circumscrie fostului caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 2/2013, care permitea instanţei de recurs analiza greşitei individualizări în raport cu prevederile art. 72 C. pen. anterior.

Prin temeiurile invocate se solicită reindividualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, însă odată cu modificarea fostului caz de casare prevăzut de pct. 14 prin Legea nr. 2/2013, nu mai este posibilă reindividualizarea pedepsei dacă aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, şi nici reevaluarea probelor sau reanalizarea situaţiei de fapt care a fost definitiv reţinută de instanţa de apel, la fel cum este definitiv stabilită şi modalitatea de executare a pedepsei.

În lipsa unui caz de casare care să permită valorificarea criticilor învederate de inculpat, instanţa de recurs constată că acestea nu pot fi primite.

În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., instanţa de recurs observă că pedeapsa pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte a fost modificată, fiind prevăzută în noua lege cu sancţiunea închisorii de la 6 la 12 ani, faţă de vechea lege care prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 15 ani. Faţă de acest aspect apare mai favorabilă vechea reglementare care are minimul special mai scăzut având în vedere şi faptul că pedeapsa efectiv aplicată este coborâtă sub minimul special al legii vechi ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuate prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, rezultând o pedeapsă efectivă mai scăzută decât minimul special din legea nouă.

În ce priveşte reţinerea circumstanţelor atenuate prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior se observă că acestea nu mai sunt prevăzute în legea nouă, astfel că apare mai favorabilă vechea reglementare.

Cu privire la aplicarea art. 861 C. pen. anterior, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa de recurs observă că această instituţie este prevăzută şi în legea nouă la art. 91 C. pen., însă în ceea ce priveşte efectele suspendării, noua lege nu mai prevede reabilitarea de drept a persoanei condamnate, astfel că şi cu privire la acest aspect apare mai favorabilă vechea reglementare.

Faţă de aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 16 decembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 16 decembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2014.

Procesat de GGC - CL