Conviction for child trafficking and pornography upheld on appeal; legality-only review and global comparison confirm old Criminal Code more favorable.

Decizia nr. 2020/2014

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 85 din 9 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. x/104/2009*, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.

De asemenea, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

A mai fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea - de 4 ani închisoare -, cu aplic. art. 57 C. pen. anterior şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei, i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, a fost dedusă din pedeapsă, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 5 martie 2009 până la data de 15 februarie 2011 (1 an, 11 luni şi 10 zile).

În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor materiale informatice: 1 hard-disk marca M., capacitate 40 GB; 1 hard-disk marca M., capacitate 20 GB; 29 CD-uri şi DVD-uri.

S-a respins cererea de confiscare a unei unităţi centrale de calculator marca C., aflată în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Olt şi s-a dispus restituirea acesteia mamei inculpatului, respectiv numitei B.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1.470 lei dobândită prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.

S-a luat act de împrejurarea că nu există constituire de parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 1.200 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru părţile vătămate C., D., E., F., G. şi H. (câte 200 lei pentru fiecare) s-a dispus a fi avansată de Ministerul Justiţiei în contul Baroului Olt.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în primul ciclu procesual, prin Sentinţa penală nr. 39 din 25 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. x/104/2009, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, ca neîntemeiată, iar în baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani, urmând ca, în baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei, i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsă, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 5 martie 2009, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor materiale informatice: - 1 hard-disk marca M., capacitate 40 GB; - 1 hard-disk marca M. capacitate 20 GB; - 29 CD-uri şi DVD-uri; a fost respinsă cererea de confiscare a unei unităţi centrale de calculator marca C., aflată în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Olt şi s-a dispus restituirea acesteia mamei inculpatului, respectiv numitei B.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1.470 lei dobândită prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă I. şi la 300 lei cu acelaşi titlu către partea civilă F.

S-a constatat că părţile vătămate E., C., J., G. şi H. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.200 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care suma de 1.200 lei onorariu avocaţi oficiu pentru părţile vătămate C., D., E., F., G. şi H. (câte 200 lei pentru fiecare), a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Olt, precum şi la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către partea civilă I.

Astfel, s-a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 8D/P/2009 din 24 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Olt, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, pornografie infantilă prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic, prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 33 lit. a) C. pen. anterior, constând în aceea că, începând cu luna octombrie 2008, prin ameninţări şi violenţe, le obliga pe numitele K. - în vârstă de 17 ani -, L. - în vârstă de 16 ani - şi M. - în vârstă de 16 ani, precum şi pe alte minore, să practice prostituţia, însuşindu-şi sumele de bani obţinute de acestea.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul A. pe când locuia în oraşul Drăgăneşti Olt era cunoscut ca o persoană violentă având deseori conflicte cu legea penală.

Începând cu vara anului 2008, acesta a racolat mai multe minore care erau eleve la liceul din Oraşul Drăgăneşti-Olt cu care, în marea lor majoritate a întreţinut raporturi sexuale. S-a reţinut că acesta fie le ameninţa şi le lovea, fie le spunea că a înregistrat raporturile sexuale avute cu acestea, cu ajutorul telefonului mobil, şi în cazul în care nu-l vor asculta şi nu vor face ce spune el, va posta filmele respective pe diferite site-uri, pentru a afla şi părinţii acestora.

Profitând de incapacitatea minorelor de a se apăra de acesta, în repetate rânduri, mergea la şcoală şi lua o fată sau mai multe, iar ulterior le obliga să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi de pe raza oraşului Drăgăneşti-Olt sau alte localităţi, contra a diferite sume de bani sau servicii, pe care respectivii le făceau în folosul inculpatului.

Instanţa de fond a apreciat că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost pe deplin dovedite cu recunoaşterea acestuia pe parcursul urmăririi penale, cu depoziţiile părţilor vătămate E., L., F., C., precum şi cu depoziţiile martorilor H., G., N, O., P., R., S., T., U. şi V., care, pe parcursul urmăririi penale au declarat în mod constant că ştiau că inculpatul lua eleve de la liceu şi le ducea în parcul oraşului pentru a întreţine relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, de la care el încasa câte 30 de lei, fiind nominalizate părţile vătămate: E., L., F. şi C.

Susţinerile părţilor vătămate au fost dovedite şi prin concluziile rapoartelor privind consilierea psihologică a acestora.

Astfel, instanţa de fond a constatat că, în drept, faptele săvârşite de inculpatul A. în condiţiile mai sus expuse, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, pornografie infantilă prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic prev. de art. 51 alin. (1) din legea nr. 161/2003, pentru care a fost condamnat.

La individualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 şi 52 C. pen. anterior, respectiv: gradul de pericol social ridicat al faptelor, împrejurările reale ale săvârşirii acestora (victimele minore erau eleve de liceu, nu erau din localitate şi nu locuiau cu părinţii, fiind în imposibilitate de a se apăra), precum şi circumstanţele personale ale inculpatului (s-a prezentat la fiecare termen de judecată, netergiversând în niciun fel desfăşurarea procedurii judiciare, precum şi faptul că, potrivit înscrisurilor medicale depuse la dosarul cauzei, suferă de o boală gravă aplazie medulară), făcându-se în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 72 alin. (2) şi art. 76 C. pen. anterior, apreciindu-se că o pedeapsă coborâtă sub minimul special, având ca modalitate de executare detenţia, va fi de natură să-şi atingă scopul educativ şi punitiv prevăzut de legiuitor.

În privinţa pedepsei accesorii prev. de art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 623 din 2 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege prev. de art. 71 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, nu se aplică automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare dacă instanţa constată că în raport de gravitatea infracţiunii comise interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporţionalităţii.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că se impune interzicerea dreptului inculpatului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în raport de care, prin săvârşirea faptelor, acesta a devenit nedemn. Totodată, s-a aplicat inculpatului, cu titlul de pedeapsă complementară pe timp de 2 ani, pedeapsa interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Întrucât unitatea centrală de calculator a cărei confiscare s-a solicitat s-a reţinut ca fiind proprietatea mamei inculpatului, aşa cum a rezultat din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar, instanţa de fond, conform dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. anterior, a apreciat că cererea de confiscare este neîntemeiată şi a respins-o, mama inculpatului necunoscând scopul în care fiul său a folosit calculatorul. Astfel, s-a dispus ca această unitate centrală de calculator să fie restituită mamei inculpatului, respectiv numitei B.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie deoarece instanţa de fond l-a condamnat pentru toate infracţiunile pentru care a fost acuzat, deşi ar fi trebuit să-l achite, pentru greşita confiscare a unei sume de bani presupus obţinute din infracţiune şi pentru greşita individualizare a pedepsi, solicitând reducerea acesteia cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin Decizia penală nr. 218 din 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului A. împotriva Sentinţei penale nr. 85 din 9 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul cu nr. x/104/2009* şi a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu din cadrul Baroului Dolj, care a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei, prin Curtea de Apel Craiova.

Curtea a reţinut că probele administrate în cele două cicluri procesuale la instanţa de fond, inclusiv probatoriul administrat în apel concluzionează că în vara anului 2008, inculpatul a racolat mai multe minore, care erau eleve la liceul din oraşul Drăgăneşti-Olt.

O parte din actele materiale reţinute în sarcina acestuia le-a perceput direct şi fosta prietenă a inculpatului, martora Y., declaraţia acesteia coroborându-se cu cele ale victimelor traficului de persoane înlăturându-se astfel susţinerea inculpatului că declaraţiile acuzatoare ale acestor victime nu se coroborează cu alte probe.

Curtea a reţinut, de asemenea că bunurile dobândite din comiterea acestor infracţiuni se confiscă obligatoriu în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, cuantumul acestor sume de bani rezultând din susţinerile părţilor vătămate coroborate cu susţinerile martorilor beneficiari ai serviciilor sexuale.

Totodată, curtea de apel a mai susţinut că nici individualizarea pedepsei aplicate inculpatului nu se impunea în calea de atac a apelului deoarece o reducere suplimentară a pedepsei închisorii şi suspendarea ei chiar şi sub supraveghere - ţinându-se seama de datele negative ce caracterizează persoana sa, inclusiv antecedentele penale - nu puteau realiza scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. anterior.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 13 iunie 2013, a declarat recurs inculpatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 3 octombrie 2013.

Primul termen de judecată al recursului a fost stabilit la data de 7 februarie 2014, recurentul inculpat fiind înştiinţat atât asupra termenului de judecată, cât şi asupra termenului în interiorul căruia avea obligaţia motivării recursului şi consecinţele în cazul nerespectării acestuia, încă din data de 10 octombrie 2013 (conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar).

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 7 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă prin încheierea din 28 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul nr. x/104/2009* luată faţă de inculpatul A.

În baza art. 211 alin. (2) C. proc. pen., a fost luată măsura controlului judiciar faţă de inculpat şi, în baza art 215 alin. (1) şi (2) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus ca pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul să respecte o serie de obligaţii, atrăgând atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Prin motivele scrise de recurs depuse la data de 17 martie 2014, cu depăşirea termenului prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, inculpatul A., în susţinerea recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 218 din 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a criticat decizia penală recurată pentru netemeinicie solicitând reducerea pedepsei aplicate prin reaprecierea probelor, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a pedepsei, iar în subsidiar, constatarea ca executată a pedeapsei executată, motive circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior. Totodată, a apreciat mai favorabilă încadrarea juridică dată faptelor de legea penală nouă.

Prin notele scrise depuse la data de 21 martie 2014, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior apreciind că faptele penale de care a fost acuzat, respectiv art. 13 alin. (1) şi (2) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nu au fost săvârşite de acesta solicitând reanalizarea mijloacelor probatorii care au condus la condamnarea sa.

De asemenea, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în temeiul art. 5 C. pen. apreciind că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă întrucât infracţiunile pentru care a fost condamnat au fost abrogate începând cu 1 februarie 2014, motiv pentru apreciază că se impune achitarea sa întrucât faptele penale pentru care a fost trimis în judecată nu mai există.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei cu reţinerea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni potrivit dispoziţiilor C. pen. anterior care reprezintă legea mai favorabilă, iar ca modalitate de executare reţinerea prevederilor art. 81 din C. pen. anterior.

Şi-a circumscris solicitările cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.

În dezbateri, apărătorul din oficiu pentru inculpatul A. a reiterat solicitările din motivele şi notele scrise depuse la dosar respectiv achitarea sa pentru faptele pentru care este cercetat, reindividualizarea pedepsei şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 13 iunie 2014, era în vigoare Noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport de împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare, cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 6 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În consecinţă, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Examinând recursul formulat de inculpatul A. conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:

Prioritar, Înalta Curte constată că, potrivit art 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs trebuie depuse cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale precitate este menţionată în art. 38510 alin. (21), C. proc. pen. anterior şi constă în luarea în considerare numai a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurentul inculpat nu a depus motive de recurs în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, stabilit la 7 februarie 2014, acestea fiind depuse la 17 martie 2014 cu termenului legal, motiv pentru care instanţa de recurs va lua în considerare numai cazurile de casare, care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Referitor la solicitările recurentului inculpat A. privind reinterpretarea materialului probator având drept consecinţă modificarea situaţiei de fapt care a condus la condamnarea acestuia, din perspectiva modului de săvârşire a faptelor şi împrejurărilor în care acestea au fost comise, dar şi sub aspectul reindividualizării pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, Înalta Curte constată că, netemeinicia deciziei atacate nu mai poate fi examinată în recurs prin prisma cazurilor de casare invocate în scris şi susţinute cu ocazia dezbaterilor, respectiv art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 172 C. proc. pen. anterior.

Modificarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior prin înlăturarea tezei vizând aplicarea unor pedepse greşit individualizate arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 3859 C. proc. pen. anterior, examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.

În consecinţă, dat fiind că recurentul a adus critici ce vizează temeinicia hotărârilor atacate şi nu legalitatea acestora, Înalta Curte apreciază că acestea nu se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen. anterior şi, ca atare sunt neîntemeiate, nefiind incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior care se iau în considerare din oficiu.

Referitor la solicitarea recurentului inculpat de aplicare a prevederilor art. 5 C. pen., Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată, pentru considerentele ce se arată în continuare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, ulterior pronunţării deciziei în apel din 6 iunie 2013, a intrat în vigoare, la data de 1 februarie 2014, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile şi care a adus schimbări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru infracţiunile de trafic de minori, pornografie infantilă şi deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condiţiile în care principiul legalităţii incriminării şi pedepsei ar impune ca infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului şi limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalităţii unei hotărâri judecătoreşti în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond şi apel, ci şi verificarea dacă prin ivirea unor situaţii ulterioare pronunţării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalităţii şi pronunţarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanţială.

În varianta anterioară modificărilor intervenite C. proc. pen. anterior prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situaţia în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare menţionat, în situaţia în care legea penală intervine înaintea soluţionării cauzei în primă instanţă sau în apel, iar aceste instanţe nu i-au dat eficienţă, hotărârea de condamnarea va fi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior.

Situaţia în care legea penală intervine după pronunţarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidenţa temeiului de casare înscris în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunţării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunţării şi nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecăţii în fond şi apel.

Aşadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunţării poate deveni contrară legii sau să aplice greşit legea în raport cu un element ulterior pronunţării, cum ar fi intervenţia unei noi legi.

În cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs nefiind invocat în termenul prev. de art. 3859 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată din 7 februarie 2014, în condiţiile în care Noul C. pen. a intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

De altfel, principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă.

Utilizând aşadar criteriul aprecierii in concreto vor fi examinate aspectele privind modificarea condiţiilor de incriminare şi a tratamentului sancţionator.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare, se constată următoarele:

Prin dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 era incriminată recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 ani şi 15 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

În alin. (2) se prevedea că, dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este de la 7 ani la 18 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Astfel, pentru infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, recurentului inculpat i s-a aplicat pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, în condiţiile în care limitele de pedeapsă se situau între 1 an şi 7 ani închisoare, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante.

Referitor la tratamentul juridic aplicabil circumstanţelor atenuante, reţinute de instanţa de fond şi prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior cu reţinerea efectelor circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 76 lit. b) C. pen. anterior pentru infracţiunea de trafic de minori "când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an".

În ce priveşte cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, prin fapta de pornografie infantilă prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 era incriminată fapta de a expune, a vinde sau de a răspândi, a închiria, a distribui, a confecţiona ori de a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziţie ori de a deţine în vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziţii ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 3 şi 10 ani închisoare.

Pentru infracţiunea de pornografie infantilă recurentului inculpat i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, în condiţiile în care limitele de pedeapsă se situau între 3 luni şi 3 ani închisoare, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante.

Referitor la tratamentul juridic aplicabil circumstanţelor atenuante, reţinute de instanţa de fond şi prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior cu reţinerea efectelor circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 76 lit. c) "când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni".

În ce priveşte cea de-a treia infracţiune şi ultima reţinută în sarcina inculpatului, fapta de deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic era prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 era incriminată producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţinerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 3 şi 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Recurentului inculpat i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, în condiţiile în care limitele de pedeapsă se situau între 3 luni şi 3 ani închisoare, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante.

Constatând că infracţiunile anterior menţionate au fost săvârşite în concurs real, instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de câte 4 ani închisoare fără a-i adăuga acestuia vreun spor de pedeapsă.

În prezent, infracţiunea de trafic de minori este incriminată în art. 211 alin. (1) C. pen., recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 3 şi 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În alin. (2) se prevede că dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este cuprinsă între 5 şi 12 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege, respectiv art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., din perspectiva acuzaţiilor concrete aduse inculpatului în cauză, respectiv că în cursul anului 2008, a racolat, mai multe persoane de sex feminin minore, pe care ulterior, prin ameninţări şi violenţe le-a obligat să practice prostituţia însuşindu-şi sumele de bani obişnuite sau profitând de alte servicii pe care le-a obţinut, se constată că faptele continuă să fie incriminate în legea nouă, fiind realizată condiţia continuităţii incriminării.

Aşadar, abrogarea art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 nu echivalează cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2) din Noul C. pen.

De asemenea, se constată că circumstanţele atenuante reţinute nu se mai regăsesc în art. 75 C. pen., legea nouă prevăzând doar circumstanţe atenuante legate de fapta comisă.

În condiţiile în care limitele de pedeapsă ale infracţiunii prevăzute în C. pen., ca efect al preluării infracţiunii incriminate de legea specială, sunt mai mici, respectând principiul proporţionalităţii, s-ar impune aplicarea minimului special prevăzut de dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv pedeapsa de 5 ani închisoare.

Potrivit legii vechi, fapta de trafic de minori, săvârşită de recurentul inculpat constituia o unitate legală de infracţiune, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, potrivit cărora infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Conform art. 42 din acelaşi cod, în cazul infracţiunii continuate, pedeapsa prevăzută de lege era pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea săvârşită la care se putea adăuga un spor de 5 ani închisoare conform art. 34 C. pen. anterior.

Potrivit legii noi, infracţiunea continuată este reglementată de dispoziţiile art. 35 C. pen. în vigoare, care a introdus o condiţie specială de calificare referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Având în vedere că, în raport de condiţiile de existenţă stabilite de reglementarea nouă, pluralitatea de acţiuni în dauna unor subiecţi pasivi distincţi nu mai poate fi calificată ca infracţiune continuată, pentru determinarea legii mai favorabile aplicabile ansamblului de acţiuni se va compara tratamentul sancţionator prevăzut de C. pen. anterior pentru infracţiunea continuată cu tratamentul sancţionator prevăzut de C. pen. în vigoare pentru concursul de infracţiuni.

În cauză, condiţia unicităţii subiectului pasiv nu este îndeplinită în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori existând o pluralitate de subiecţi pasivi (4 părţi vătămate), astfel încât corespunde unei pluralităţi de infracţiuni, respectiv patru infracţiuni de trafic de minori, impunându-se aplicarea a patru pedepse de câte 5 ani închisoare.

Totodată, faptele de pornografie infantilă şi deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sunt incriminate de C. pen. sub denumirea de pornografie infantilă şi prevăzută în art. 374 alin. (1) şi (2) C. pen., sunt pedepsite cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege, din perspectiva acuzaţiilor concrete aduse inculpatului în cauză, respectiv că în calculatorul personal a deţinut un film ce reprezintă un act sexual cu caracter pornografic ce implică pe minora J. în vârstă de 16 ani, se constată că faptele continuă să fie incriminate în legea nouă, fiind realizată condiţia continuităţii incriminării.

Aşadar, abrogarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu echivalează cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispoziţiile art. 374 alin. (1) şi (2) din noul C. pen.

De asemenea, se constată că circumstanţele atenuante reţinute nu se mai regăsesc în art. 75 C. pen., legea nouă prevăzând doar circumstanţe atenuante legate de fapta comisă.

În condiţiile în care limitele de pedeapsă ale infracţiunii prevăzute în C. pen., ca efect al preluării infracţiunii incriminate de legea specială, sunt mai mici, respectând principiul proporţionalităţii, s-ar impune aplicarea minimului special prevăzut de dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.

În continuare, prin aplicarea tratamentului sancţionator prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. care impune aplicarea obligatorie a pedepsei celei mai grele şi a unui spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, s-ar ajunge la o pedeapsă de circa 18 închisoare obţinută prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, a unui spor de aproximativ 13 ani închisoare, reprezentând o treime din suma celorlalte pedepse (5 ani închisoare, 5 ani închisoare, 5 ani închisoare şi 2 ani închisoare).

În condiţiile în care legea nouă modifică atât limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, condiţiile de existenţă prevăzute de reglementarea nouă pentru infracţiunea continuată şi concursul de infracţiuni, cât şi întinderea efectelor circumstanţelor atenuante se pune problema modului în care se va face aplicarea dispoziţiilor privind legea penală mai favorabilă şi întrucât nu suntem în prezenţa unor instituţii susceptibile de a funcţiona autonom, aplicarea legii penale mai favorabile se face pe baza criteriului aprecierii globale.

În concluzie, va fi considerată mai favorabilă legea care în ansamblu conduce la o situaţie mai avantajoasă pentru inculpat şi realizând o comparare a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, tragere la răspundere penală şi sancţionare), Înalta Curte constată că, dintre cele două legi penale succesive, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat este C. pen. anterior.

Toate aceste aspecte relevă aşadar în considerarea celor expuse anterior că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpatului, neimpunându-se admiterea recursului sub acest aspect.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 218 din data de 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 218 din data de 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2014.

Procesat de GGC - CL