Acquittal and Reconciliation Upheld as Appeals by Prosecution and Civil Party Rejected

Decizia nr. 1755/2014

Asupra recursurilor de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 135 din data de 03 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a aplicat art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul B. la 2.500 lei către partea civilă C. reprezentând daune morale.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

A fost obligat inculpatul B. la 400 la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 90,5 lei reprezintă contravaloare raport de constatare medico-legală.

Restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului din care 200 lei onorariu apărător oficiu şi 90,5 lei contravaloare raport medico-legal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că la data de 30 iunie 2010 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. x/63/2010, rechizitoriul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor B. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în fapt că în noaptea de 18/19 martie 2009, partea vătămată C., împreună cu martorii D., E. şi F. au mers la barul "G." amplasat lângă sediul central al H. Craiova.

Aceştia au consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 06.00 dimineaţa. În bar, la o masă din apropiere, se aflau şi inculpatul A. împreună cu martorul I. şi un alt băiat ce nu a fost identificat în cursul urmăririi penale pe nume "J.", care de asemenea consumau băuturi alcoolice.

În jurul orei 4.00 inculpatul A. s-a deplasat la bar, condiţii în care a trecut pe lângă masa unde se afla partea vătămată împreună cu martorii D., F. şi E. Martorul F. a avut o discuţie contradictorie cu inculpatul A. urmare unui conflict pe care aceştia l-au avut în cursul anului 2008.

Ulterior, A. l-a sunat pe inculpatul B., căruia i-a spus că "s-a certat cu un băiat" şi i-a solicitat să vină la barul "G. ". În acel moment inculpatul B. se afla la domiciliul său din Craiova, împreună cu martorul K.

Ulterior, inculpatul A. a părăsit barul împreună cu martorul I., dar şi cu " J. ". Aceştia au mers cu un taxi până la domiciliul lui "J.", care a rămas acasă, iar apoi cei doi s-au deplasat la domiciliul inculpatului B.

A. şi I. împreună cu B., dar şi cu martorul K., au revenit la barul "G." unde s-au aşezat la o masă amplasată în apropierea locului unde stăteau partea vătămată C., împreună cu martorii D., E. şi F. Referitor la acest aspect martorul K. a precizat ca " atunci când stăteam la masă A. l-a întrebat pe B. (...) dacă are ceva la el, condiţii în care acesta i-a răspuns că are un briceag la el (...). Atunci A. i-a spus că are şi el un cuţit (...)".

La puţin timp după aceea, partea vătămată C., împreună cu martorii D., E. şi F. au părăsit barul. Aceştia au ieşit în stradă, şi, observând un taxi oprit în faţa barului, s-au îndreptat spre maşină. Martorul D. s-a urcat în taxi pe scaunul din partea dreapta faţă, lângă şofer, iar în spate s-au urcat E., C. şi L.

Inculpaţii A. şi B., dar şi martorul K. au ieşit la rândul lor, în stradă, în faţa barului.

Martorul D. a început să îi insulte pe aceştia, condiţii în care inculpatul B. a mers la taxi, a deschis uşa din partea dreapta faţă, şi l-a lovit pe acesta în zona capului cu mânerul de la cuţitul pe care îl avea asupra sa. Martorul D. a coborât din taxi, ca de altfel şi partea vătămată C. şi ulterior au avut o altercaţie cu inculpaţii A. şi B. Cu această ocazie inculpatul B. a lovit-o, cu cuţitul, pe partea vătămată C., în piciorul drept

Martorul K. a precizat că, ulterior inculpatului B. i-a căzut briceagul din mână, iar apoi s-au retras câţiva metri spre parcarea din faţa sediului H. Craiova. Acest aspect a fost confirmat şi de către partea vătămată C. care a precizat că " (...) după ce am fost lovit în picior cu cuţitul, am încercat să fug din locul în care mă aflam. Eu am fugit spre semafoarele dinspre Calea Bucureşti şi după câţiva metri în faţa mea au apărut doi s-au trei băieţi (...) nu mai reţin exact(...). Precizez că băiatul în bluzon de culoare albă (inculpatul B.) nu se afla printre cei doi sau trei băieţi care mi-au apărut în faţă (...). Aceştia m-au lovit cu (...) pumnii şi picioarele (...) şi m-au doborât la pământ. (...) Ulterior am văzut că aveam sânge pe bluza cu care eram îmbrăcat".

Deşi se aflau în apropiere martorii E., C. şi F., dar şi martorul I. nu au putut preciza identitatea persoanei care a lovit-o cu cuţitul pe partea vătămată.

Declaraţiile superficiale şi contradictorii date de către martorii mai sus menţionaţi sunt explicabile având în vedere starea avansată de ebrietate în care aceştia se aflau. De altfel, nici partea vătămată, care de asemenea se afla într-o stare avansată de ebrietate, nu a putut preciza persoana care l-a lovit, neputând furniza nici măcar o minimă descriere a acesteia.

Iniţial, inculpatul A. a fost audiat în calitate de martor ocazie cu care a precizat că "(...) Eu nu mai reţin exact cine cu cine ne-am lovit însă reţin că la un moment dat eram în mijlocul altercaţiei când un băiat m-a lovit cu piciorul peste mâna dreaptă (...). Eu am vrut să-l lovesc şi amândoi am căzut la pământ (...). Eu am vrut să îl lovesc din nou însă B. m-a ridicat de la pământ şi mi-a spus (...) hai să mergem că îl tăiai (...)."

Aceste aspecte însă nu au fost confirmate de către partea vătămată şi nici de către martorul K. care se afla în apropiere. Astfel, martorul K. a precizat că "(...) Băiatul (partea vătămată C.) care l-a lovit pe B. peste mână cu piciorul şi care s-a retras şchiopătând a fost lovit şi el de către A. Imediat după aceea A. a venit la mine şi la B. şi ne-a spus (...) hai să plecăm că îl tăiai (...)".

În aceste condiţii faţă de A. a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev de art. 20 rap art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Din raportul medico-legal nr. 1025/2009 emis de către Institutul de Medicină Legală Craiova s-a reţinut că partea vătămată C. prezintă o plagă tăiată de 3 cm 1/3 distală faţa antero-laterală gamba dreaptă cu interesare musculară, şi o plagă tăiată de 2,5 cm baza hemitoracelui drept posterior. Leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor înţepător. Leziunile au putut fi aplicate din faţă, spate lateral dreapta. Leziunile de violenţă necesită circa 40 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei. În completare la acest act medico-legal la data de 05 octombrie 2009 Institutul de Medicină Legală Craiova a precizat că plaga tăiată de la nivelul hemitoracelui drept au necesitat 40 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei. Plaga tăiată de la nivelul gambei drepte a necesitat 15 zile de îngrijiri medicale şi nu apus în primejdie viaţa victimei.Cele două plăgi, cea de la baza hemitoracelui drept şi cea de la nivelul gambei drepte se puteau produce cu acelaşi corp tăietor înţepător sau de două corpuri înţepătoare diferite.

Situaţia de fapt anterior expusă în rechizitoriu a fost probată cu declaraţiile părţii vătămate C., raport de constatare medico-legală nr. 1025/2009 emis de către Institutul de Medicină legală Craiova, declaraţiile martorilor E., F., D., I., K., proces-verbal privind redarea sub formă de planşă fotografică a fotogramelor extrase din înregistrarea video a camerelor de supraveghere a barului G. din Craiova, declaraţiile inc. A., declaraţiile inc. B.

Prin rezoluţia din 19 martie 2009 a fost începută urmărirea penală faţă de numitul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 20 rap. art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. La data de 03 aprilie 2009 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuitul B.

Prin încheierea din data de 13 aprilie 2009, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă, în lipsă, a inculpatului B., pe o durată de 30 zile începând de la prinderea efectivă şi până la expirare.

Prin încheierea nr. 63 din 24 aprilie 2009 Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de inculpatul B., a casat încheierea şi a respins propunerea de arestare preventivă. De asemenea a fost revocată măsura arestării preventive dispusă faţă de inc B. A fost anulat mandatul de arestare preventivă nr. 16 din 13 aprilie 2009 emis de către Tribunalul Dolj.

Prin ordonanţa din data de 18 martie 2010 a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inc. B., din infracţiunea prev. de art. 20 rap. art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. La data de 10 martie 2010 a fost începută urmărirea penală faţă de numitul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 20 rap art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii pe starea de fapt E., F., D., K., I., precum şi martorii în circumstanţiere M. şi N.

Fiind audiat la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2010, partea vătămată C. a arătat că a fost înţepat cu cuţitul în picior de către un tânăr, după care trei persoane din grupul advers l-au urmărit şi au început să îl lovească după ce căzuse la pământ. Partea vătămată nu a putut preciza care au fost aceste trei persoane şi nici nu a putut exclude cu certitudine vreuna dintre persoanele din grupul inculpatului care nu l-ar lovit în această ultimă parte a conflictului.

Inculpatul A. a declarat instanţei că nu a avut asupra sa vreun cuţit, dar că inculpatul B. îi spusese deja că este înarmat cu un astfel de obiect. A recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în braţul drept, că s-a luptat cu partea vătămată şi că s-au rostogolit amândoi pe jos, susţinând că întregul conflict s-a terminat în momentul în care inculpatul B. a venit şi l-a ajutat să se ridice, declarând "Hai să mergem, că îl tăiai".

În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul B. a arătat că partea vătămată s-a tăiat în cuţitul pe care acesta îl scosese ca să se apere, în momentul în care a încercat să îl lovească pe inculpat cu piciorul. Inculpatul a susţinut că şi A. era înarmat, arătându-i cuţitul în bar, într-un moment anterior conflictului, fiind, observat şi de către martorul K. După ce a fost lovita în picior, partea vătămată s-a îndepărtat de inculpat, acesta rămânând cu martorul K. În scurt timp s-a auzit un ţipăt şi inculpatul A. a venit la cei doi, declarând "Hai să mergem, că îl tăiai".

Această susţinere a inculpatului a fost confirmată şi de martorul K.

Martorii care au asistat la conflict au declarat că inculpatul B. a lovit cu mânerul cuţitului în cap pe D., după care partea vătămată a fost lovită în timp ce se afla la pământ de către ambii inculpaţi şi de către martorul K. Singurul care a susţinut că K. nu putea să lovească partea vătămată în ultima parte a conflictului a fost D., acesta precizând că în acest timp se bătea cu K.

Prima instanţă a reţinut astfel din probele dosarului că în dimineaţa de 19 martie 2009, în urma unui conflict, inculpatul B. a lovit partea vătămată cu un cuţit în picior, provocându-i o plagă tăiată de 3 cm cu interesare musculară, care a necesitat 15 zile de îngrijiri medicale, potrivit adresei nr. 1025/A2/5 octombrie 2009 a I.M.L. Craiova. Inculpatul a pretins că nu a lovit partea vătămată, ci aceasta s-a tăiat în momentul în care a încercat să îl lovească pe inculpat cu piciorul. Instanţa nu poate reţine această apărare a inculpatului, cât timp martorii D., E. şi L., precum şi partea vătămată au susţinut că inculpatul a agresat mai întâi pe D., lovindu-l cu mânerul cuţitului în cap. Chiar dacă, potrivit declaraţiilor inculpaţilor şi a martorilor K. şi I., D. ar fi declanşat conflictul, adresând insulte celor patru, reacţia inculpatului B. a fost suficient de violentă pentru ca instanţa să considere că şi în altercaţia cu partea vătămată, acesta a lovit-o intenţionat.

În drept, s-a apreciat că fapta comisă de inculpatul B. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire şi alte violenţe, în forma calificată prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Cu prilejul aceluiaşi conflict, partea vătămată a suferit, în urma unei singure lovituri de cuţit, o plagă tăiată de 2,5 cm la baza hemitoracelui drept posterior şi 2 plăgi ale unghiului drept al colonului, leziuni care au impus intervenţia chirurgicală de urgenţă şi care au pus în primejdie viaţa victimei.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, faptă săvârşită în loc public, a inculpatului A., apreciindu-se că probele dosarului confirmă vinovăţia acestuia.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii în aceea de lovire şi alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. Instanţa va respinge cererea formulată de către inculpat, întrucât încadrarea juridică, în raport cu fapta reţinută în sarcina inculpatului, respectiv aceea că ar fi aplicat o lovitură de cuţit în jumătatea inferioară a toracelui părţii vătămate, este corectă. Nici una dintre persoanele angrenate în acest conflict nu a formulat plângere pentru loviturile primite, cu excepţia părţii vătămate, care a dorit tragerea la răspundere penală a celui care l-a lovit cu cuţitul.

Cu privire la probele de vinovăţie însă, prima instanţă a constatat că singurele declaraţii care tind să confirme învinuirea ce i se aduce inculpatului A. sunt cele ale Inculpatului B. (cercetat iniţial pentru această (cercetat iniţial pentru această infracţiune) şi martorului K., prieten al inculpatului B., care au declarat că şi A. avea asupra sa un cuţit în dimineaţa conflictului şi ar fi făcut afirmaţia "Hai să mergem, că îl tăiai". Restul martorilor oculari nu au putut indica în cursul cercetării judecătoreşti persoana care i-ar fi aplicat părţii vătămate lovitura ce i-a pus viaţa în primejdie, precizând că au observat că inculpatul B. era înarmat cu un cuţit. Niciunul dintre aceşti martori nu a putut spune cu certitudine dacă inculpatul B. a păstrat pe toată perioada desfăşurării conflictului arma sau dacă a pierdut-o în încăierare. Dimpotrivă, în primele declaraţii date imediat după conflict, partea vătămată şi prietenii săi au indicat ca agresor doar pe inculpatul B. În cauză nu s-a efectuat o cercetare la faţa locului şi nu s-a încercat identificarea şoferului de taxi care a fost prezent cel puţin la o parte din conflict, nici a barmanului din barul "G.", chemat în ajutor de către I., astfel cum susţine acesta. Nu s-a stabilit nici măcar unde se află cuţitul folosit de către inculpatul B. în dimineaţa de 19 martie 2009 în faţa barului "G.". În plus, prima instanţă a constatat că declaraţiile considerate relevante de către parchet au fost luate la mult timp după producerea agresiunii. Astfel, martorul K. a fost audiat la 29 octombrie 2009, iar inculpatul B. la 21 ianuarie 2010, în condiţiile în care prin încheierea din 13 aprilie 2009, Tribunalul Dolj dispusese arestarea preventivă în lipsă a inculpatului B., soluţie ce a fost casată în recurs de către Curtea de Apel Craiova.

Or, în raport de aceste împrejurări, prima instanţă a apreciat că dubiul cu privire la autorul infracţiunii de tentativă de omor persistă, atât cu privire la inculpatul A., dar şi cu privire la inculpatul B. Cât timp martorii care au participat la acest conflict nu au putut descrie cu exactitate modul în care s-a desfăşurat, prima instanţă nu a putut aprecia că unul sau altul dintre inculpaţi ori chiar martorul K., ar fi comis fapta penală.

Faţă de considerentele expuse mai sus, s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

La stabilirea pedepsei aplicabile inculpatului B. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. prima instanţă a ţinut cont nu doar de vârsta acestuia şi de împrejurarea că nu are antecedente penale, dar şi de modul de desfăşurare a conflictului şi de comportamentul său ulterior. Astfel, inculpatul a venit de acasă înarmat cu un cuţit, cu scopul de a-l folosi într-un conflict şi a lovit cu mânerul cuţitului în cap pe martorul D. şi în picior cu tăişul pe C., partea vătămată. De asemenea, după conflict s-a ascuns, încercând să se sustragă cercetării penale. Pentru aceste motive, s-a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol ridicat şi se impune aplicarea unei pedepse către maximul prevăzut de lege pentru această infracţiune, cu executare în regim de detenţie.

Partea vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 lei daune morale. Luând în considerare suferinţele fizice, dar şi cele psihice, produse părţii vătămate prin fapta inculpatului B., prima instanţă apreciind că suma de 2.500 lei reprezintă o compensaţie suficientă, astfel că a fost obligat inculpatul la plata acestei sume cu titlu de daune morale.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 2069,20 lei, însă, observând actele dosarului, prima instanţă a reţinut că această sumă a fost ocazionată de spitalizarea lui C. pentru tratarea plăgii deschise a peretelui toracic posterior, astfel că, în temeiul art. 346 alin. (3) C. proc. pen., dispunându-se achitarea inculpatului A. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă cererea în despăgubiri a părţii civile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul B. şi partea civilă C.

În motivele de apel formulate de Parchet s-a arătat că instanţa de fond a făcut o apreciere eronată a probelor administrate, inculpatul A. fiind autorul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Partea vătămată a fost agresată în două rânduri, o dată la nivelul gambei drepte iar a doua oară în zona hemitoracelui drept posterior, ambele lovituri fiind aplicate cu un corp tăietor înţepător.

În prima fază a conflictului, partea vătămată a încercat să îl dezarmeze pe inculpatul B. care se afla în faţa sa ţinând în mână un cuţit lovindu-l cu piciorul în mâna în care ţinea cuţitul, fiind tăiat cu acel cuţit la gamba dreaptă.

Din declaraţiile martorilor K. şi inculpatului B. rezultă că după ce partea vătămată a lovit cu piciorul inculpatului B. i-a căzut cuţitul pe sol.

Văzându-se dezarmat, inculpatul şi martorul au rămas pe loc retrăgându-se câţiva paşi în spate de frica celorlalţi martori din grupul părţii vătămate. Partea vătămată C. a alergat spre zona semafoarelor de la intersecţia străzilor Arieş şi Calea Bucureşti şi dintre maşini au apărut 2 băieţi care au început să-l lovească cu pumnii şi picioarele doborându-l la pământ

Partea vătămată a pus mâinile în dreptul capului pentru a se apăra şi nu i-a putut identifica pe cei doi însă a remarcat că a fost lovit şi de o a treia persoană.

În momentul în care s-a ridicat a văzut că trei persoane fugeau în direcţia Cinematografului Patria şi a constatat că este tăiat în zona hemitoracelui drept.

Atât martorul K. cât şi inculpatul B. au arătat că în timp ce partea vătămată era lovită cu pumnii şi picioarele de cele două persoane inculpatul A. a fugit spre aceasta implicându-se în conflict, aceştia percepând ţipătul de durere al părţii vătămate în momentul în care a fost înjunghiat în hemitorace.

Inculpatul A. a declarat că a alergat spre conflict, i-a lăsat în spate pe inculpatul B. şi martorul K. şi a lovit partea vătămată cu pumnul în umărul drept căzând amândoi, iar inculpatul B. a venit şi i-a spus "hai că-l tăiai". S-a mai arătat că versiunea inculpatului A. nu este posibilă întrucât potrivit declaraţiilor inculpatului A., cei doi au rămas în spatele său la 10 metri.

S-a reţinut ca plauzibilă declaraţia dată de martorul K. şi inculpatul B. care au arătat că în timp ce se aflau în bar, inculpatul A. l-a întrebat pe inculpatul B. dacă are ceva la el, confirmând că şi el este înarmat cu un cuţit, pe care martorul afirmă că l-a şi văzut.

S-a mai arătat că potrivit declaraţiei martorului K. inculpatul A. l-a sunat pe inculpatul B. şi i-a cerut să nu spună la poliţie că l-a tăiat pe acel băiat cu cuţitul.

Cel care a părăsit intempestiv locuinţa în care stătea cu chirie a fost inculpatul A. iar inculpatul B. i-a spus că nu o să dea declaraţii la poliţie întrucât în acea dimineaţă urma să plece la muncă în Italia. Pe parcursul cercetării judecătoreşti inculpatul B. a avut o atitudine sinceră recunoscând şi regretând fapta comisă.

În motivele de apel formulate de inculpatul B., s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse către maximul special prevăzut de lege şi cu executare în regim de detenţie. Nu au fost avute în vedere circumstanţele atenuante prevăzute de art. 73 şi art. 74 C. pen. şi nu s-a dat relevanţă faptului că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, recunoscând şi regretând fapta şi prezentându-se atât în faţa organelor de urmărire penală cât şi la instanţa de fond, a înlesnit descoperirea celuilalt inculpat şi a depus eforturi în vederea achitării daunelor în cuantum de 2500 lei, făcând demersuri în vederea împăcării cu partea vătămată.

Lovirea martorului D. cu mânerul cuţitului dovedeşte că inculpatul B. nu a intenţionat să folosească lama acestuia, lovind-o pe partea vătămată doar în momentul în care aceasta l-a lovit cu piciorul.

În motivele de apel formulate de partea vătămată C. s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică întrucât este rezultatul unei greşite aprecieri a probelor administrate în faza de urmărire penală şi de judecată şi că se impune condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat.

S-a mai arătat că inculpatul A. a fost cel care a spus "hai să mergem că-l tăiai" aspect ce dovedeşte vinovăţia acestuia. Atât inculpatul B. cât şi martorul K. au afirmat că inculpatul A. a avut cuţit asupra lui. Din declaraţiile părţii vătămate şi martorilor K. şi D. rezultă că inculpatul B. nu a luat parte la cel de-al doilea conflict.

O altă împrejurare dovedită cu declaraţiile inculpatului B. şi martorului K. este apelul telefonic iniţiat de A. prin care îl roagă pe B. să nu spună la poliţie că l-a tăiat.

A mai arătat că pedeapsa aplicată inculpatului B. este prea mică faţă de gravitatea faptei întrucât inculpatul B. a venit înarmat cu un cuţit pe care l-a luat în mod special de acasă. A solicitat obligarea ambilor inculpaţi la plata daunelor morale către partea vătămată având în vedere suferinţele fizice şi morale la care a fost supusă partea vătămată.

Prin Decizia penală nr. 175 din data de 14 mai 2013 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul B. împotriva Sentinţei penale nr. 135 din data de 03 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2010.

A respins ca nefondat apelul formulat de partea vătămată C.

A desfiinţat în parte sentinţa, în privinţa inculpatului B.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal privind plângerea prealabilă formulată de partea vătămată împotriva inc. B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. ca urmare a împăcării părţilor.

A înlăturat obligarea inc. B. la plata sumei de 2.500 lei despăgubiri civile către partea civilă C. precum şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a obligat pe apelantul inc. B. la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu iar suma de 90,5 lei reprezentând contravaloarea raportului de constatare medico-legală.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) şi alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelanta parte vătămată la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu desemnat pentru inculpatul A.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Criticile formulate de Parchet şi partea vătămată în sensul greşitei achitări a inculpatului A. pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. au fost neîntemeiate, întrucât probele administrate în cauză nu au condus în mod indubitabil la concluzia că acest inculpat a săvârşit infracţiunea. S-a reţinut în mod corect de către instanţa de fond că în primele declaraţii date imediat după conflict, partea vătămată şi prietenii săi l-au indicat ca agresor doar pe inculpatul B.

Instanţa de apel a reţinut că atât inculpatul A. cât şi inculpatul B. au participat la conflict. Inculpaţii s-au indicat reciproc ca fiind autor al infracţiunii de tentativă de omor.

Faţă de unele discuţii purtate în bar cu martorul L. aflat în grupul părţii vătămate, inculpatul A. l-a sunat pe inculpatul B. solicitându-i să îi vină în ajutor şi a mers cu un taxi la domiciliul acestuia, cei doi inculpaţi-venind la barul G. împreună cu martorul K., prietenul inculpatului B., care se afla la domiciliul acestuia. Inculpatul B. a susţinut însă în declaraţiile date că a mers la bar pentru că a doua zi, dimineaţa, urma să plece din ţară în Italia.

În rechizitoriu nu s-a menţionat nici una din declaraţiile date de martorii E., F., D. şi I. deşi aceştia au declarat că inculpatul B. este singurul care a fost văzut având asupra sa un cuţit pe care l-a folosit în cel puţin două împrejurări lovind pe martorul D. în cap cu mânerul cuţitului şi apoi tăind partea vătămată la picior.

S-a mai reţinut în rechizitoriu că partea vătămată aflată într-o stare avansată de ebrietate, nu a putut preciza persoana care l-a lovit neputând furniza nici măcar o minimă descriere a acesteia. Nici unul din mijloacele de probă administrate în cauză nu au condus la concluzia că partea vătămată se afla în stare avansată de ebrietate iar în declaraţia dată în faza de urmărire penală la data de 11 noiembrie 2009 partea vătămată a arătat că este posibil să fi fost tăiat cu cuţitul de către băiatul care era îmbrăcat cu bluzon de culoare albă sau ulterior când a fost doborât la pământ în apropierea semafoarelor. A precizat că a văzut cuţit doar la băiatul îmbrăcat în bluzon de culoare albă. S-a stabilit în cauză că persoana care a purtat această vestimentaţie este inculpatul B..

În declaraţia dată la instanţa de apel a precizat că după ce l-a lovit pe inculpatul B. cu piciorul, acestuia i-a rămas cuţitul în mână. Partea vătămată a mai declarat că după aprecierea ei, a fost lovită cu cuţitul de inculpatul B. atât în prima parte a conflictului, la picior, cât şi în a doua parte a conflictului.

Singurele mijloace de probă invocate de Parchet şi partea vătămată în motivele de apel în sensul că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. au fost declaraţiile inculpatului B. faţă de care s-a pus în mişcare iniţial acţiunea penală pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi martorul K., prietenul acestuia potrivit declaraţiilor celor doi.

Deşi în motivele de apel formulate de Parchet s-a arătat că inculpatul B. nu se afla lângă partea vătămată în momentul în care aceasta a căzut, inculpatul B. afirmând acelaşi lucru, în declaraţia dată la instanţa apel martorul I. a arătat că l-a văzut pe inculpatul B. la 1 - 2 metri de locul în care era căzută partea vătămată. De asemenea martorul a infirmat şi susţinerile inculpatului B. şi martorului K. în sensul că în bar inculpatul A. a spus că are cuţit asupra sa şi chiar l-a arătat. A declarat că în bar a stat la masă cu A., B. şi K. şi că nu a fost nicio discuţie despre cuţit iar inculpatul A. nu a spus în nicio împrejurare că are cuţit la el.

Acesta a arătat şi faptul că după ce partea vătămată a căzut, B. şi prietenul său, respectiv martorul K., au fugit, iar inculpatul A. a plecat după ei. Declaraţia martorului infirmă astfel susţinerile inculpatului B. şi ale martorului K. care au arătat că după ce inculpatul A. a lovit partea vătămată a fugit primul spre intersecţie iar cei doi l-au urmat. Inculpatul A. relatează în acelaşi mod ultima parte a conflictului arătând că a vrut să lovească partea vătămată, au căzut amândoi la pământ apoi inculpatul B. l-a ridicat şi i-a spus să meargă pentru că a tăiat-o pe partea vătămată, inculpatul B. fugind înainte împreună cu martorul K.

Inculpatul B. a declarat că a fost sunat de inculpatul A. şi că l-a sunat şi el pe acesta dar nu a răspuns împrejurare confirmată de altfel şi de listingul convorbirilor care atestă faptul că ambii inculpaţi s-au apelat telefonic reciproc de mai multe ori în noaptea în care a avut loc conflictul fără însă a se putea stabili conţinutul discuţiilor purtate între cei doi.

În motivele de apel ale Parchetului s-a mai susţinut că inculpatul B. a avut o atitudine sinceră recunoscând şi regretând fapta comisă. Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, iniţial s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prin încheierea din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Dolj, inculpatul lipsind, iar prin încheierea din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova a fost casată încheierea şi a fost respinsă propunerea de arestare, reţinându-se ca nu există certitudinea că inculpatul B. ar fi participat la conflict. În prezenta cauză inculpatul a precizat însă că a participat la conflict însă nu a aplicat părţii vătămate lovitura cu cuţitul în zona hemitoracelui drept posterior.

În privinţa inculpatului A., s-a constatat că acesta a recunoscut încă din faza de urmărire penală participaţia sa la conflict fiind ascultat în calitate de martor la data de 19 martie 2009, indicând şi faptul că el l-a chemat pe inculpatul B., pentru a-l ajuta în conflictul cu persoanele din grupul părţii vătămate. Inculpatului B. i s-a luat prima declaraţie la data 21 ianuarie 2010, fiind plecat potrivit declaraţiilor sale în Italia din dimineaţa zilei conflictului.

Una din regulile de bază ale procesului penal este cea prevăzută de dispoziţiile art. 52 C. proc. pen. care prevăd că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. Vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei.

Hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi. înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Regula in dubio pro reo constituie o componentă a prezumţiei de nevinovăţie şi impune ca hotărârile de condamnare să nu se întemeieze pe prezumţii şi să reflecte o certitudine stabilită pe baza unor elemente de fapt complete, sigure, de natură să reflecte realitatea obiectivă.

Aşa cum s-a reţinut şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată iar autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine atunci trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite, îndoiala fiind "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie".

Ca urmare, instanţa de fond a apreciat în mod corect că se impune achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Apelurile formulate de Parchet şi inculpatul B. au fost întemeiate în privinţa incidenţei cazului de încetare a procesului penal prev. de art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. având în vedere că la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2011 inculpatul B. şi partea vătămată C. au declarat că s-au împăcat. Corelativ se va dispune înlăturarea obligării inculpatului B. la plata despăgubirilor civile către partea civilă C., având în vedere dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă urmând ca în privinţa cheltuielilor judiciare avansate de stat inculpatul şi partea vătămată să fie obligaţi potrivit disp. art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. ce reglementează de asemenea modul în care sunt suportate cheltuielile judiciare în caz de împăcare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi partea civilă C.

Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin motivele de recurs formulate, Parchetul a arătat că hotărârea instanţei de apel s-a luat cu majoritate de voturi, în complet de divergenţă, aspect ce nu a fost precizat sau menţionat nici în considerente, nici în dispozitiv.

A menţionat că dispoziţiile referitoare la compunerea instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., greşita compunere a instanţei fiind motiv de casare, art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen.

Totodată, a mai susţinut că prin admiterea apelului formulat de Parchet instanţa de apel a aplicat greşit legea, întrucât critica viza numai achitarea inculpatului A., apreciată ca nelegală şi netemeinică prin interpretarea eronată a probelor.

Instanţa de apel a reaudiat martorii şi inculpaţii de mai multe ori, dar nu a acordat atenţia cuvenită declaraţiilor constante ale inculpatului B. şi martorului K., singurii ce nu au consumat băuturi alcoolice în acel local public până la 6 dimineaţa, cu privire la cuţitul purtat de inculpatul A.

A mai susţinut Parchetul, că instanţa de apel, în mod greşit a înlăturat obligarea inculpatului B. la plata sumei de 2500 de lei despăgubiri civile, de vreme ce instanţa de fond nici nu l-a obligat pe acesta la despăgubiri civile, ci la daune morale.

De asemenea, a precizat că în mod greşit, s-a înlăturat obligarea aceluiaşi inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

La termenul de judecată din data de 23 mai 2014, reprezentantul Ministerului Public a învederat instanţei că înţelege să susţină doar motivul de recurs referitor la greşita înlăturare a obligaţiei inculpatului B. de la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Recursul formulat de partea civilă C.

A susţinut că instanţa de apel în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., privind pe inculpatul A., întrucât nu a avut în vedere calitatea de "coautor" al inculpatului.

Mai mult, inculpatul A. nu a fost condamnat pentru faptele prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., din moment ce aceste fapte şi-au recăpătat autonomia juridică în urma achitării pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Faţă de toate aceste aspecte, a solicitat admiterea recursului formulat, în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., casarea deciziei penale atacate şi condamnarea inculpatului A.

Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de partea civilă C. sunt nefondate, urmând a le respinge, pentru următoarele considerente:

Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de apel a dispus cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat în cazul inculpatului B. aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.: "În caz de încetare a procesului penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de către ambele părţi, în caz de împăcare."

La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2011, inculpatul B. şi partea civilă C. au declarat că s-au împăcat, iar faţă de acest aspect, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal. Totodată, s-a dispus înlăturarea obligării inculpatului B. de la plata despăgubirilor civile, iar cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat obligarea ambelor părţi (inculpat şi parte vătămată) la plata acestora.

Astfel, atât inculpatul cât şi partea vătămată au fost obligaţi, fiecare, la plata sumei de 700 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este nefondat, urmând a-l respinge.

Recursul formulat de partea civilă C.

Cu privire la motivele de recurs invocate de partea civilă, instanţa constată că acestea vizează soluţia de achitare dispusă de instanţele ierarhic inferioare faţă de inculpatul A., având în vedere probele administrate în cursul procesului penal ce relevă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută.

Înalta Curte aminteşte că, acest aspect nu va putea fi valorificat în temeiul textului prevăzut la art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., voinţa legiuitorului fiind aceea de a supune cenzurii în al treilea grad de jurisdicţie numai elemente de nelegalitate.

Instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

La nivel concret, cazul de casare de la pct. 172 nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la "situaţia de fapt", şi stabilirea efectivă a unei alte situaţii de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de drept".

În consecinţă, atâta vreme cât instanţa de prim control judiciar, instanţa de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în faţa primei instanţe şi a situaţiei de fapt, a pronunţat o soluţie, cazul de casare invocat nu permite stabilirea în recurs a unei alte situaţii de fapt şi o reapreciere care să conducă la o altă soluţie.

Drept urmare, deşi cazul de casare invocat de către partea civilă poate fi analizat de către instanţa de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să procedeze la analiza situaţiei de fapt reţinută şi pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru inculpatul A.

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuţie, în lipsa constatării incidenţei vreunui caz de casare prevăzut de art. 3859 C. proc. pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, constatată o deplină legalitate în formula sancţionatorie propusă de instanţele ierarhic inferioare în funcţie de dispoziţiile legii penale vechi.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat de partea civilă referitor la obligarea inculpatului B. la plata daunelor morale dispuse de instanţa de fond, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 132 C. pen., împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă. Faţă de aceste dispoziţii legale, se reţine că inculpatul B. nu poate fi obligat la plata daunelor morale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de partea civilă C. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul parte civilă C. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 200 lei, se vor plăti, din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de partea civilă C. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul parte civilă C. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 200 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet,rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2014.

Procesat de GGC - GV