Distinction between human trafficking and pimping based on victim vulnerability and coercion in criminal sentencing and civil liability

Decizia nr. 1626/2014

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin Sentinţa penală nr. 58/S pronunţată la data de 08 octombrie 2013 de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în Dosarul nr. x/1372/2013 s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii A. şi B. din infracţiunile trafic de minori prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 şi trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunile de proxenetism prevăzute de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. (două fapte) şi art. 329 alin. (2) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34, art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi (3) C. pen., s-au interzis inculpatului A., pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată mai sus inculpatului A. perioada reţinerii şi arestului preventiv din data de 14 mai 2013 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului A.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34, art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi (3) C. pen., s-au interzis inculpatului B., pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată mai sus inculpatului B. perioada reţinerii şi arestului preventiv din data de 14 mai 2013 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului B.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34, art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului C. în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi (3) C. pen., s-au interzis inculpatului C. pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată mai sus inculpatului C. perioada reţinerii şi arestului preventiv din data de 14 mai 2013 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.

În baza art. 1357 şi următoarele C. civ., coroborat cu art. 14 şi următoarele C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. să plătească fiecare părţilor civile D. şi E. câte 2000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii, iar părţii civile F. câte 1000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii cu titlu de daune morale şi au fost respinse celelalte pretenţii.

În baza art. 1357 şi următoarele C. civ. coroborat cu art. 14 şi următoarele C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C. să plătească părţii civile G. suma de 4000 de euro daune morale sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii, iar părţii civile H. suma de 2000 de euro daune morale sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii şi au fost respinse celelalte pretenţii.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpatul C. a sumei de 230 lei, obţinută din exploatarea părţilor civile G. şi H., iar de la inculpaţii A. şi B. câte 82 lei, sumă obţinută din exploatarea părţii civile D.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii C. şi B. să plătească statului fiecare câte 2462 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul A. a fost obligat să plătească suma de 2262 lei cu acelaşi titlu. Sumele de 1380 de lei se suportă în avans pentru onorarii pentru apărători din oficiu pentru inculpaţi şi părţile civile.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, în toamna anului 2012, partea civilă D. l-a cunoscut pe inculpatul C. prin intermediul unei reţele de socializare, a menţinut legătura cu acesta o perioadă pe messenger, apoi a fost de acord să-l întâlnească pentru a merge la o petrecere. Cu prilejul acestei petreceri, partea civilă l-a cunoscut pe inculpatul A. care i-a povestit că are o prietenă pe nume G. cu care doreşte să se căsătorească, dar pe care i-a spus că nu a adus-o la petrecere pentru că îi era teamă că inculpatul C. ar fi dorit să i-o ia să o pună să se prostitueze. În acest context, inculpatul A. i-a atras atenţia părţii civile D. că inculpatul C. caută minore pe care le ameninţă sau le bate pentru a se prostitua. Totodată inculpatul A. a sfătuit-o pe partea civilă să îşi schimbe numărul de telefon şi să nu i-l dea inculpatului C.

Ulterior, în iama anului 2012, partea civilă D. a arătat că a mers în Poiana Braşov pentru a se da cu sacul. Cu acea ocazie, partea civilă l-a cunoscut şi pe inculpatul B. şi pe partea civilă G. care era iubita inculpatului A., cu care acesta dorea să se căsătorească.

Relaţia părţii civile cu inculpaţii a continuat, partea civilă arătând că s-a mai întâlnit de câteva ori cu aceştia şi prietenele lor, iar aproximativ în luna martie 2013, partea civilă D. a aflat că partea civilă G. fusese luată de inculpatul C., iar acesta o ducea la "produs". Partea civilă a arătat că după ce A. s-a despărţit de G. s-a întâlnit destul de des cu acesta, iar aproximativ în luna martie 2013, inculpatul i-a solicitat pentru prima oară, printr-un mesaj, să se mute la inculpatul B., să nu-i spună mamei sale şi să înceapă să se prostitueze. Partea civilă i-a răspuns inculpatului că îi este teamă să facă asta, pentru că poate fi prinsă de poliţie, însă inculpatul A. i-a comunicat că o va omorî dacă nu va da curs solicitării. Inculpaţii A. şi B. au început să o aştepte pe partea civilă la ieşirea de la şcoală şi să îi ceară să se prostitueze, spunându-i că aveau nevoie de bani, iar ea poate face asta pentru ei. Partea civilă, ameninţată fiind de inculpaţi că o vor omorî sau o vor închide în casă, a acceptat să întreţină relaţii sexuale normale şi orale în diferite locaţii din mun. Braşov cu persoane de sex masculin contra cost. Într-o împrejurare, întâlnindu-se cu inculpaţii A. şi B., partea civilă a arătat că a fost ameninţată de inculpatul B. cu cuţitul "cei doi cerându-mi să merg cu un client şi banii pe care îi iau să îi dau lor". Ulterior acestei întâmplări, partea civilă s-a întâlnit cu clientul respectiv, fiind condusă de cei doi inculpaţi, s-a deplasat la un hotelul din Braşov, a întreţinut relaţii sexuale cu clientul care i-a dat părţii civile o sumă de bani, pe care aceasta le-a dat-o inculpaţilor.

Din raportul de evaluare psihologică al părţii civile reiese că aceasta are un nivel redus de inteligenţă, prezintă carenţe educative şi afectiv relaţionale, o gândire cantonată pe o abordare simplistă şi superficială a existenţei luată în ansamblu, provine dintr-o familie nucleară dezmembrată cu istoric de violenţă domestică şi climat tensionat, "eu slab structurat şi imatur psiho-social". S-a apreciat în raport, că vulnerabilitatea victimală a minorei este circumscrisă profilului de personalitate, care evocă un indice de expunere la situaţii şi relaţii cu potenţial periculos pentru sine.

În continuare, instanţa a reţinut că, în cursul lunii martie 2013, inculpaţii A. şi B. au abordat-o pe partea civilă E., pe care o cunoscuseră anterior prin intermediul martorei I. şi i-au oferit posibilitatea de a obţine diferite sume de bani din întreţinerea unor relaţii sexuale cu diferiţi clienţi. Partea civilă a arătat în declaraţia sa că, fiind abordată de inculpatul A., a fost reticentă la început, astfel, "la început am zis că nu, dar după aceea am zis că da, dar doar ca să văd cum este, să nu fac nimic. Mi-a spus că pentru un bărbat primesc 8 milioane de lei, iar el îşi opreşte 3 milioane. M-a sunat acasă şi mi-a spus că a făcut rost de doi clienţi pentru a doua zi şi să mă întâlnesc cu ei". A doua zi inculpaţii au prezentat-o pe partea civilă unui client, dar victima a constatat că îl cunoaşte pe acel bărbat şi a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu acesta. Inculpatul A. a insistat să se reîntâlnească cu clientul, dar partea civilă s-a opus cerinţelor inculpatului.

Pe partea civilă F., inculpaţii A. şi B. au cunoscut-o prin intermediul unui prieten al lor, despre a cărui identitate, inculpaţii nu au vrut să dea relaţii. Partea civilă F. a susţinut că s-a îndrăgostit de inculpatul B. Inculpatul, profitând de acest lucru îi solicita ţigări părţii civile, iar în una din zile i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu un prieten de-al lui şi a condus-o pe partea civilă acasă la acesta. Partea civilă a arătat că nu i-a plăcut de respectiva persoană şi a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu acesta. Ulterior, partea civilă F. a acceptat să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi tineri la stăruinţa inculpatului A., care i-a făcut cunoştinţă cu diferiţi bărbaţi. Partea civilă F. a arătat în declaraţia sa olografă că inculpaţii A. şi B. au dus-o să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi şi în zona centurii Braşovului cu maşina lor de culoare albă şi rămâneau în maşină cât timp aceasta stătea cu clienţii. Partea civilă a arătat că încasa de la clienţi între 30 şi 50 de lei, iar inculpaţilor le dădea câte 20 de lei la fiecare.

Evaluarea psihologică a părţii civile a condus la concluzia că inculpaţii au profitat de deficitul de sănătate mentală şi emoţională al victimei, iar manipularea acesteia de către cei doi inculpaţi a fost favorizată de faptul că aceasta prezintă o capacitate de efort analitico-sintetic scăzută, tendinţe spre reverie şi raţionament grosier, ce reflectă în ansamblu un status mintal specific retardului uşor, un "eu" slab structurat şi imatur psiho-sexual cu pronunţate carenţe afectiv relaţionale, un istoric de viaţă marcat de frustrări şi decepţii generat de destrămarea familiei nucleare, dispariţia şi apoi decesul tatălui, un profil psihologic vulnerabil, decompensat afectiv şi cu mari carenţe relaţionale.

Instanţa de fond a reţinut că starea de fapt descrisă mai sus a rezultat din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor care au recunoscut faptele săvârşite, declaraţii care au fost coroborate cu declaraţiile părţilor vătămate D., F., E., declaraţiile martorilor J., I., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., referatele de evaluare psihologică privind părţile vătămate, procese-verbale de investigaţii, proces-verbal de certificare şi redare în formă scrisă a înregistrărilor audio şi notele de redare a înregistrărilor audio şi notele de redare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor anexe ale acestuia.

Inculpaţii A. şi B. cu recunoscut faptele descrise mai sus astfel cum au fost descrise şi în rechizitoriu şi au solicitat aplicarea procedurii simplificate privind recunoaşterea vinovăţiei prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. arătând că recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi nu solicită administrarea altor probe cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere.

Analizând probele administrate în faza de urmărire penală şi văzând poziţia de recunoaştere a faptelor de către cei doi inculpaţi, instanţa de fond a constatat că faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi judecată prin rechizitoriu constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de cei doi inculpaţi, fiind deci aplicabile dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.

Cu referire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii A. şi B., din infracţiunile trafic de minori prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 şi trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunile de proxenetism prevăzute de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. (două fapte) şi art. 329 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a reţinut că cererile acestora sunt neîntemeiate având în vedere Decizia nr. XVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit deciziei, distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane şi cea de proxenetism este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin actele incriminatorii ale celor două legi, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001, aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.

În cauză, dată fiind vârsta părţilor civile, precum şi capacitatea acestora de comprehensiune, s-a reţinut că a fost încălcată libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei. Părţile civile D. şi E. sunt minore, discernământul acestora, capacitatea de a înţelege faptele şi consecinţele acestora fiind în curs de formare. În plus, în cazul celor două minore ca şi în cazul părţii civile F. s-a constatat din examinarea rapoartelor de evaluare psihologică că victimele prezintă un eu slab structurat şi imatur psiho-sexual, au pronunţate carenţe afectiv-relaţionale, un istoric de viaţă marcat de frustrări şi decepţii generat de destrămarea familiilor nucleare, toate victimele prezentând un profil psihologic vulnerabil, decompensat afectiv şi cu mari carenţe relaţionale. În consecinţă, cererea privind schimbarea încadrării juridice formulate de cei doi inculpaţi a fost respinsă.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care în cursul lunii martie 2013 împreună cu inculpatul B. au recrutat-o, prin ameninţare şi violenţă, pe minora D. în vârstă de 15 ani pe care, în perioada ce a urmat, au exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei pe raza municipiului Braşov, obţinând astfel sume modice de bani întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. întrucât şi-a recunoscut vinovăţia.

Fapta inculpatului A. care, în cursul lunii martie 2013, împreună cu inculpatul B. au recrutat-o, prin inducerea în eroare, pe minora E. de 16 ani, iar în perioada ce a urmat, profitând de discernământul diminuat al părţii, au încercat să o exploateze prin obligarea sa la practicarea prostituţiei, în vederea obţinerii unor sume modice de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. întrucât şi-a recunoscut vinovăţia.

Fapta inculpatului A. care, în cursul lunii aprilie 2013, împreună cu inculpatul B., au recrutat-o, prin inducere în eroare, pe partea vătămată F., iar în perioada ce a urmat, profitând de deficitul de sănătate mentală şi emoţională al acesteia, au exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei, obţinând astfel sume modice de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. întrucât şi-a recunoscut vinovăţia.

Fapta inculpatului B. care, în cursul lunii martie 2013, împreună cu inculpatul A., au recrutat-o, prin ameninţare şi violenţă, pe minora D. în vârstă de 15 ani pe care, în perioada ce a urmat, au exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei pe raza municipiului Braşov, obţinând astfel sume modice de bani întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. întrucât şi-a recunoscut vinovăţia.

Fapta inculpatului B. care, în cursul lunii martie 2013, împreună cu inculpatul A., au recrutat-o prin inducerea în eroare, pe minora E. de 16 ani, iar în perioada ce a urmat, profitând de discernământul diminuat al părţii, au încercat să o exploateze prin obligarea sa la practicarea prostituţiei, în vederea obţinerii unor sume modice de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. întrucât şi-a recunoscut vinovăţia.

Fapta inculpatului B. care, în cursul lunii aprilie 2013, împreună cu inculpatul A., au recrutat-o prin inducere în eroare pe partea vătămată F., iar în perioada ce a urmat, profitând de deficitul de sănătate mentală şi emoţională al acesteia, au exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei obţinând astfel sume modice de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. întrucât şi-a recunoscut vinovăţia.

La individualizarea şi stabilirea cuantumului pedepselor instanţa de fond a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpaţilor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Totodată, instanţa a avut în vedere atât dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. privind reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege având în vedere că inculpaţii au recunoscut faptele comise, dar şi prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. privind circumstanţele atenuante.

Astfel, din referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov şi cazierele judiciare ale inculpaţilor A. şi B. a rezultat că inculpaţii au avut, în trecut, până la săvârşirea faptelor pentru care sunt cercetaţi, conduite care nu s-au apropiat de sfera infracţionalităţii.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., s-a apreciat că factorii care au contribuit la comiterea infracţiunilor sunt de natură psiho-individuală, respectiv ignorarea cu uşurinţă a caracterului penal al preocupărilor prietenilor săi corelat cu gradul scăzut de empatie faţă de persoane aflate în situaţii vulnerabile. Totodată, s-a reţinut că suportul moral şi financiar acordat de către familia sa, stabilitatea locativă, disponibilitatea inculpatului de a se implica în desfăşurarea unor activităţi dezirabile social şi lipsa unor modele infracţionale în familie sunt factori de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracţional al inculpatului. Dimpotrivă, debutul infracţional la o vârstă tânără (inculpatul a fost sancţionat administrativ pentru săvârşirea unei fapte de furt), apoi ignorarea cu uşurinţă a prevederilor legale, prezenţa în anturajul său a unor persoane cu comportament antisocial, slaba conştientizare a propriilor fapte, lipsa unei calificări profesionale şi a unui nivel de şcolarizare care să-i permită dobândirea unei astfel de calificări reprezintă factori care pot reitera comportamentul infracţional al inculpatului.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. instanţa a avut în vedere, ca şi în cazul inculpatului B., că există, potrivit evaluării efectuate, atât factori care sunt de natură să inhibe comportamentul infracţional, cât şi factori care pot influenţa reiterarea acestuia. Astfel, între cei care pot inhiba comportamentul se reţin suportul moral şi financiar oferit de familie, lipsa unor modele infracţionale în familie, disponibilitatea inculpatului de a se implica în activităţi lucrative, dubla calificare profesională, dar în acelaşi timp s-a ţinut seama de factorii care pot determina un nou comportament infracţional, respectiv debutul infracţional la o vârstă tânără, ignorarea cu uşurinţă a prevederilor legale, a normelor morale, existenţa în anturaj a unor persoane cu pronunţat caracter antisocial.

În consecinţă, instanţa a făcut aplicarea, în cazul ambilor inculpaţi, a prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 34, art. 35 alin. (1) C. pen. şi a contopit pedepsele aplicate inculpaţilor A. şi B. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În continuare, apreciind că scopul educativ şi de reeducare al pedepsei rezultate nu poate fi atins fără privarea de libertate a inculpaţilor instanţa a dispus executarea pedepselor în regim de detenţie.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi (3) C. pen., i s-au interzis inculpatului A. pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., instanţa de fond a reţinut că, în cursul anului 2012, inculpatul a cunoscut-o pe partea civilă G. în vârstă de 16 ani, în condiţiile în care aceasta era iubita inculpatului A. Cei doi inculpaţi aveau o relaţie apropiată, dar acest aspect nu l-a împiedicat pe inculpatul C. să se împrietenească cu partea civilă şi să devină iubiţi. Inculpatul C. a ajuns să o cunoască foarte bine pe partea civilă, să-i cunoască problemele familiale şi dorinţa acesteia de a pleca de acasă. În acest context, inculpatul, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, i-a acordat susţinere când partea civilă a plecat din locuinţa familiei, în sensul că i-a promis că vor locui împreună, iar el îşi va găsi un loc de muncă, urmând să se mute în municipiul Bucureşti.

În acest context, partea civilă s-a despărţit de inculpatul A. Inculpatul C., fie pentru că nu dorea, fie pentru că nu putea să o cazeze pe partea civilă la el început să solicite ajutorul diferitelor persoane pentru a o găzdui pe G., dat fiind faptul că aceasta nu avea unde locui. Astfel, câteva zile partea civilă a locuit la martorul J. într-un cămin şcolar. Iniţial, martorul l-a refuzat pe inculpat când acesta i-a cerut să o găzduiască pe partea civilă, însă ulterior, la insistenţele inculpatului şi datorită faptului că martorul a fost ameninţat de inculpat cu bătaia a fost de acord ca victima minoră să locuiască la el, martorul arătând în declaraţia sa că i-a fost frică de inculpat.

La scurt timp după ce victima a fost adusă în stare de vulnerabilitate, inculpatul a început să-i solicite să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi argumentând că el nu are cum să facă rost de bani. Partea civilă i-a răspuns inculpatului să termine cu "treburile astea" arătând că nu i-a convenit absolut deloc ceea ce i-a cerut inculpatul şi din acel moment i-a scăzut încrederea în el. După aproximativ o lună de zile inculpatul, aflându-se la o masă cu mai mulţi prieteni, partea civilă fiind de faţă, i-a cerut din nou să întreţină relaţii sexuale cu un prieten al său dar partea civilă a refuzat.

Aceste solicitări ale inculpatului atrăgeau stări de dispută şi neînţelegere între el şi partea civilă şi aceasta era nevoită să-şi caute permanent locuri unde să locuiască. Astfel, partea civilă a arătat în declaraţia sa că, certându-se cu inculpatul C. pe acest subiect, s-a dus să locuiască la inculpatul A., unde a stat câteva zile, dar pentru că în final trebuia să plece de acolo, s-a mutat la un prieten al inculpatului A., apoi a petrecut o seară la inculpatul B. şi în final partea civilă a apelat la inculpatul C. care a mers după ea.

În aceste circumstanţe de evidentă vulnerabilitate, partea civilă a început să se prostitueze în favoarea inculpatului C. Inculpatul C. identifica potenţialii clienţi ai victimei şi fie le dădea direct numărul de telefon al victimei şi aceştia o sunau direct, fie o conducea chiar el pe victimă în locurile în care aceasta urma să întreţină relaţii sexuale contra cost. În acest sens s-a arătat că, potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, o brigadă din cadrul B.C.C.O. Braşov i-a surprins pe partea civilă şi pe inculpat în faţa unui hotel din Braşov, partea civilă fiind condusă de inculpat la un client, întâlnire care nu a mai avut loc pentru că cei doi au fost conduşi la audieri.

Partea civilă nu participa direct la negocierile privind plata serviciilor sexuale, dar avea cunoştinţă că inculpatul C. încasa bani pentru aceste servicii, întrucât l-a văzut pe inculpat când încasa sumele de bani de la clienţi, sau clienţii i-au comunicat acest lucru părţii civile. Exemplificativă în acest sens este susţinerea din declaraţia părţii civile conform căreia, fiind sunată de un bărbat, i-a comunicat acestuia că nu îl cunoaşte, deşi bărbatul vorbea cu ea.de parcă o cunoştea de o viaţă întreagă. Partea civilă l-a întrebat de unde are numărul ei, iar bărbatul i-a comunicat că de la C., partea civilă arătând în continuare că bărbatul i-a comunicat că C. "i-a dat numărul meu cu scop şi că i-a dat nişte bani ca să nu stăm degeaba în seara asta".

Partea civilă a arătat că a fost constrânsă de inculpatul C. să întreţină relaţii cu alţi bărbaţi, în sensul că în permanenţă îi aducea aminte că este plecată de acasă, deci că depinde de el, că nu avea unde să doarmă, inculpatul spunându-i părţii civile că "îşi va lua mâna de pe ea". Partea civilă a arătat că relaţia dintre ea şi inculpatul C. nu mai era ca la început şi că erau împreună "dintr-o obligaţie".

Raportul de evaluare psihologică a victimei G. a arătat că aceasta prezintă o imagine de sine confuză, precum şi dorinţa accentuată a minorei de a scăpa de propriile probleme, de stări de tensiune, victima manifestând un comportament nechibzuit şi o insuficientă consideraţie a consecinţelor faptelor sale.

Starea de temere şi vulnerabilitate a victimei s-a perpetuat şi pe parcursul procesului penal, aceasta nefiind în măsură să dea declaraţia în sala de şedinţă, solicitând să fie audiată prin mijloacele audio-video conform art. 771 C. proc. pen.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că în cursul lunii martie 2013, inculpatul a cunoscut-o pe H. Partea civilă avea expuse nişte fotografii pe reţeaua de socializare, însă numărul ei de telefon a ajuns în posesia inculpatului C. prin intermediul inculpatului A., care o cunoscuse pe partea civilă la o petrecere. Partea civilă H. a fost invitată de inculpat la el acasă, unde partea civilă a acceptat să meargă şi unde a cunoscut mai multe persoane, pe inculpat, pe sora acestuia şi alţi prieteni ai inculpatului. A fost invitată la o cafea şi a fost de acord să revină a doua zi. În casa inculpatului C., partea civilă H. l-a cunoscut pe martorul M. C. i-a solicitat părţii civile să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, aceasta a refuzat, însă inculpatul a început să o ameninţe cu acte de violenţă, spunându-i că o să vadă ea ce păţeşte dacă nu dă curs cererii. În acest context, martorul M. a sunat-o ulterior pe victimă pentru a se întâlni, dar aceasta a refuzat fiind de acord atunci când martorul i-a spus că îi va face rău. Astfel, partea civilă a declarat: "Am refuzat, i-am spus că nu îl cunosc, însă el a fost foarte insistent şi mi-a spus că dacă nu mă duc, îmi va face rău. A spus doar că mă caută, mă urmăreşte şi îmi face rău". Partea civilă a acceptat să se întâlnească cu martorul, să îl însoţească într-un apartament şi să întreţină relaţii sexuale cu acesta. Situaţia s-a repetat în următoarea zi, când partea civilă a întreţinut relaţii sexuale cu un alt bărbat, vărul lui M. Relaţiile sexuale pe care partea civilă le-a întreţinut cu acest văr au avut loc tot la insistenţele inculpatului C. În ambele situaţii, partea civilă a arătat că inculpatul C. a încasat câte 50 de lei de la fiecare client. Partea civilă a arătat în declaraţia sa de la urmărirea penală că "Am acceptat pentru că îmi era frică de C. şi împreună cu vărul lui M. m-am deplasat în dormitorul locuinţei unde am întreţinut raporturi sexuale normale şi anale".

Într-o altă împrejurare, partea civilă H. s-a întâlnit la insistenţele inculpatului C. cu numitul "T.". Acesta i-a dat în prezenţa sa inculpatului 50 de lei, iar partea civilă a plecat cu bărbatul numit "T." la domiciliul lui şi a întreţinut cu acesta relaţii sexuale normale. Partea civilă a arătat că a acceptat acest lucru pentru că inculpatul C. primise de la numitul "T." banii şi pentru că îi era frică să refuze.

Poziţia de vulnerabilitate a victimei H. şi de temere a rezultat şi cu ocazia audierii acesteia de către instanţă întrucât, deşi a rezultat fără dubiu că inculpatul C. a fost cel care a i-a indus părţii civile starea de temere care a determinat-o să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi şi totodată inculpatul a fost cel care a încasat diferite sume de bani de la clienţi, partea civilă a arătat că se temea de bărbaţii care o sunau şi îi cereau să se întâlnească cu ei, starea de temere fiindu-i indusă anterior.

Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică al părţii civile a arătat că aceasta prezintă un intelect liminar, prezintă o labilitate psiho-emoţională, instabilitate în interese şi atitudini, este sensibilă şi ţine cont de părerea celor din jur, are conştiinţa slabă a propriilor conţinuturi psihice pe care uneori le atribuie celor din jur prin proiecţie, simte nevoia de afirmare a poziţiei sociale, posedă un "eu juvenil" care rezonează cu toată fiinţa la orice situaţie de viaţă, iar în condiţiile dificile utilizează mecanisme defensive, regresive, de trăiri subiective supradimensionate, conformism şi stereotipie mentală, se defineşte prin lipsa cenzorului moral realist şi de frustrare în sfera sexualităţii (raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr 1014/E din 09 mai 2013 al Serviciului de Medicină Legală Braşov).

Instanţa de fond a reţinut că starea de fapt descrisă mai sus a rezultat din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor care au recunoscut faptele săvârşite, declaraţii care au fost coroborate cu declaraţiile părţilor vătămate G., H., declaraţiile martorilor J., I., K., L., M., P., S., referatele de evaluare psihologică privind părţile vătămate, raport de expertiză medico-legală psihiatrică referitor la partea vătămată H., procese-verbale de investigaţii din data de 24 aprilie 2013 şi din data de 04 aprilie 2013.

În drept s-a reţinut că fapta inculpatului C. care, în cursul lunii februarie 2013, a recrutat-o pe partea civilă G. în vârstă de 16 ani pe care în perioada ce a urmat a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei, obţinând prin aceasta sume modice de bani întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "trafic de minori" prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr 678/2001, faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

Fapta inculpatului C. care, în cursul lunii martie 2013, a recrutat-o prin ameninţare şi violenţă pe partea vătămată H., iar în perioada ce a urmat a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei, obţinând prin aceasta sume modice de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

În consecinţă instanţa a făcut aplicarea, în cazul inculpatului, a prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 34, art. 35 alin. (1) C. pen. şi a contopit pedepsele aplicate inculpatului C. în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

La individualizarea şi stabilirea cuantumului pedepselor instanţa de fond a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Totodată, instanţa a avut în vedere prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) privind circumstanţele atenuante.

Astfel, din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov şi cazierul judiciar al inculpatului C. a rezultat că acesta a avut anterior săvârşirii faptelor un comportament care s-a situat spre sfera dezirabilului.

Inculpatul nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, iar ca şi factori favorizanţi ai comportamentului său au fost identificaţi apartenenţa inculpatului la grupul din care făceau parte şi ceilalţi doi coinculpaţi A. şi B. care recunosc comiterea faptelor, situaţia dificilă din punct de vedere financiar a inculpatului, dar şi modul în care inculpatul se raportează la normele morale, sociale şi juridice, în sistemul său de gândire faptele coinculpaţilor nefiind apreciate ca fiind grave (de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov).

În continuare, apreciind că scopul educativ şi de reeducare al pedepsei rezultate nu poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului instanţa a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că părţile civile şi-au precizat pretenţiile civile la termenul de judecată din data de 12 iunie 2013, astfel: partea civilă G. s-a constituit parte civilă cu câte 6000 de euro daune morale împotriva inculpatului C., partea civilă H. s-a constituit parte civilă cu câte 10 000 lei daune morale împotriva inculpatului C., partea civilă D. s-a constituit parte civilă cu suma de 6000 de euro împotriva inculpaţilor A. şi B., iar partea civilă F. s-a constituit parte civilă cu 10 000 lei daune morale împotriva inculpaţilor A. şi B.

Reprezentantul D.I.I.C.O.T. a formulat, în baza art. 17 C. proc. pen., pretenţiile civile pentru părţile vătămate minore G., D. şi E. la suma de 10 000 euro pentru fiecare parte civilă minoră cu titlu de daune morale.

Analizând pretenţiile formulate de părţile civile, prin apărători şi pentru părţile vătămate minore şi de către reprezentantul D.I.I.C.O.T., instanţa a reţinut că acestea sunt întemeiate în parte.

Astfel, instanţa a avut în vedere că, potrivit art. 1357 C. civ. - "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare".

În speţă, s-a constatat că părţile civile reclamă un prejudiciu de ordin moral întrucât au solicitat ca inculpaţii să fie obligaţi la daune morale. În practică şi în literatura de specialitate se admite în mod constant că prejudiciul moral este legat de suferinţele psihice, de ordin moral pe care le are de înfruntat partea civilă ca urmare a infracţiunii săvârşite de inculpat.

Rapoartele privind evaluarea psihologică a părţilor civile arată că vulnerabilitatea acestora este circumscrisă profilului de personalitate. În urma discuţiilor purtate cu părţile civile a rezultat gradul scăzut de instruire al acestora, situaţiile familiale dificile în care acestea se găseau. Partea civilă G. a considerat că îi este negată aprecierea care i se cuvine. Simte că nu are nici un ţel şi doreşte să scape de această situaţie, dar nu găseşte puterea de a lua hotărârea necesară. În cazul minorei D., raportul recomandă integrarea minorei într-un program prelungit de consiliere terapie, axat pe restructurarea stilului de viaţă. La fel se recomandă în situaţia victimei F. unde se arată că deficitul de sănătate mentală şi emoţională a tinerei a constituit pârghia de control şi manipulare din partea inculpaţilor. Nu în ultimul rând cu referire la partea civilă H. se accentuează profilul cognitiv intelectual al acesteia, faptul că acceptă realitatea obiectivă fără să fie preocupată dacă se ascunde ceva dincolo de ea şi intelectul liminar, combinat cu instabilitate psiho-emoţională şi instabilitatea în atitudini şi interese. Aceste date conduc la concluzia firească că părţile civile au suferit în perioada traficului un abuz emoţional. Experienţa traficului, pericolul resimţit şi cu precădere presiunile şi intimidările induc sentimente de insecuritate, stări anxios depresive, stres accentuat şi reacţii psihosomatice asociate.

Rapoartele întocmite părţilor civile recomandă integrarea lor în programe de consiliere şi revalorizare personală pe linie cognitiv comportamentală.

În consecinţă, în baza art. 1357 şi următoarele C. civ. coroborat cu art. 14 şi următoarele C. proc. pen. instanţa de fond i-a obligat pe inculpaţii A. şi B. să plătească, fiecare, părţilor civile D. şi E. câte 2000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii, iar părţii civile F. câte 1000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii cu titlu de daune morale şi a respins restul pretenţiilor.

În baza art. 1357 şi următoarele C. civ. coroborat cu art. 14 şi următoarele C. proc. pen. instanţa de fond l-a obligat pe inculpatul C. să plătească părţii civile G. suma de 4000 de euro daune morale sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii, iar părţii civile H. suma de 2000 de euro daune morale sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii şi a respins restul pretenţiilor.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpatul C. a sumei de 230 lei obţinută din exploatarea părţilor civile G. şi H., iar de la inculpaţii A. şi B. câte 82 lei, sumă obţinută din exploatarea părţii civile D. Pentru stabilirea sumelor a căror confiscare s-a dispus, s-au avut în vedere declaraţiile părţilor civile date în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele din faţa instanţei, neputându-se corobora în totalitate aceste declaraţii pentru stabilirea sumelor de care au profitat inculpaţii ca urmare a practicării prostituţiei de către părţile civile. Astfel, partea civilă G. a declarat că inculpatul C. ar fi primit în două împrejurări sume de bani din practicarea prostituţiei de 100 lei respectiv 150 lei, din care inculpatul i-a dat înapoi 20 de lei. Partea civilă D. a declarat că le-a dat inculpaţilor A. şi B. diferite sume de bani din practicarea prostituţiei, respectiv 25 lei, apoi 70 de lei, 20 de lei şi 50 de lei. În ceea ce o priveşte pe partea civilă H. aceasta nu a mai putut confirma sumele de bani pe care inculpatul le-a încasat din practicarea prostituţiei de către aceasta, şi deşi din declaraţia sa a rezultat că inculpatul C. a încasat diferite sume de bani ca urmare a traficării sale nu s-a putut stabili cu exactitate care au fost acestea.

Împotriva Sentinţei penale nr. 58/S pronunţată la data de 08 octombrie 2013 de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, au declarat apel, în termen legal, parchetul şi inculpaţii.

Prin Decizia penală nr. 142/Ap din 03 decembrie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 58/S din 08 octombrie 2013 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, pe care a desfiinţat-o sub aspectul neobligării în solidar a inculpaţilor A. şi B. la plata despăgubirilor civile.

Rejudecând în aceste limite,

În baza art. 1357 şi următoarele C. civ. coroborat cu art. 14 şi următoarele C. proc. pen., i-a obligat pe inculpaţii A. şi B., în solidar, să plătească părţilor civile D. şi E. câte 4000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume, la data plăţii şi părţii civile F. suma de 2000 de euro, sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii, cu titlu de daune morale.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A respins apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În temeiul art. 381 alin. (1) C. proc. pen. a dedus în continuare arestarea preventivă din pedepsele aplicate inculpaţilor A., B. şi C., de la 8 octombrie 2013 la zi.

În baza art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor A., B. şi C.

În temeiul art. 189 C. proc. pen. onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru părţile vătămate minore, D., H., F. şi E., în cuantum de câte 150 lei şi onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul B., în cuantum de 200 lei, vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. i-a obligat pe inculpaţii la plata sumei de câte 200 de lei fiecare, cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Apelul parchetului este întemeiat doar în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a laturii civile, în sensul că în mod nelegal au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., la plata unor sume separate, de câte 2000 de euro, către părţile civile D. şi E. şi de câte 1000 de euro, către partea civilă F.

Potrivit dispoziţiilor art. 1382 C. civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie, către cei prejudiciaţi. Or, în speţă s-a reţinut că inculpaţii A. şi B. au săvârşit împreună faptele de trafic de persoane, în dauna părţilor vătămate D., E. şi F.. Participând împreună la săvârşirea infracţiunilor faţă de acestea, cei doi inculpaţi ar fi trebuit obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile către aceste părţi vătămate, potrivit principiului răspunderii solidare a celor care au produs un prejudiciu printr-o faptă delictuală. Infracţiunile reţinute în sarcina celor doi inculpaţi sunt astfel de fapte civile delictuale, iar prejudiciul moral produs de aceştia trebuie reparat în solidar. Pentru aceste motive, curtea de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 58/S din 08 octombrie 2013 a Tribunalului pentru' Minori şi Familie Braşov, pe care a desfiinţat-o sub aspectul neobligării în solidar a inculpaţilor A. şi B. la plata despăgubirilor civile şi rejudecând în aceste limite, în baza art. 1357 şi următoarele C. civ. coroborat cu art. 14 şi următoarele C. proc. pen., i-a obligat pe inculpaţii A. şi B., în solidar, să plătească părţilor civile D. şi E. câte 4000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume, la data plăţii şi părţii civile F. suma de 2000 de euro, sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii, cu titlu de daune morale. Sumele pe care urmează să le primească în final părţile civile cu titlu de despăgubiri civile sunt aceleaşi cu cele stabilite de instanţa de fond, însă acestea urmează a fi achitate în solidar de către inculpaţi.

În ceea ce priveşte celelalte motive de apel ale parchetului instanţa a reţinut că acestea nu sunt întemeiate şi le-a respins. Astfel, referitor la susţinerea parchetului privind nelegalitatea reţinerii de către instanţa de fond în favoarea celor trei inculpaţi a circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a reducerii pedepselor sub minimul prevăzut de lege, deoarece simpla lipsă a antecedentelor penale nu ar justifica reţinerea acestei circumstanţe atenuante, Curtea de apel a reţinut că aceasta nu poate fi primită, deoarece, în cauză, instanţa de fond a motivat reţinerea acestei circumstanţe atenuante nu doar prin lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor, ci şi prin întregul context în care aceştia au ajuns să săvârşească infracţiunile supuse judecăţii, având în vedere evoluţia destul de pozitivă a inculpaţilor până în prezent. Faptul că inculpaţii sunt persoane tinere, sunt integraţi în familie şi societate, au săvârşit infracţiunile în condiţiile în care nu au avut reprezentarea corectă a gravităţii faptelor comise, sunt elemente care justifică reţinerea acestei circumstanţe atenuante, căreia în mod corect i s-a dat o largă relevanţă. În evaluarea psihologică a inculpatului B. se arată că printre factorii care au contribuit la comiterea infracţiunilor se regăseşte ignorarea cu uşurinţă a caracterului penal al preocupărilor prietenilor săi, corelat cu gradul scăzut de empatie faţă de persoane aflate în situaţii vulnerabile. Aceleaşi resorturi au stat la baza săvârşirii infracţiunilor şi pentru inculpaţii A. şi C. Or, faptul că inculpaţii nu au reuşit să-şi însuşească până în prezent un sistem de valori care să-i împiedice să comită fapte de genul celor pentru care au fost condamnaţi nu depinde doar de aceştia, ci şi de mediul social în care inculpaţii au crescut. Ţinând cont de acest lucru, faptul că inculpaţii nu au până în prezent antecedente penale, că nu au participat la săvârşirea altor fapte antisociale, precum şi legătura creată de aceştia cu familiile naturale, din partea cărora primesc sprijinul moral şi material corespunzător, sunt elemente importante, ce trebuie valorificate ca circumstanţă atenuantă în cadrul procesului penal.

De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut că cele anterior expuse sunt elemente care justifică cuantumul redus al pedepselor aplicate de instanţa de fond celor trei inculpaţi, nefiind necesară majorarea acestora, aşa cum a solicitat parchetul în apel. La stabilirea pedepselor instanţa trebuie să ţină cont atât de gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, cât şi de modul de comitere a acestora, de atitudinea avută de inculpaţi anterior şi după săvârşirea infracţiunilor, dar şi de persoana acestora. Aşa cum s-a arătat anterior, inculpaţii nu sunt persoane deosebit de periculoase, nu au antecedente penale, iar faptele reţinute în sarcina acestora, deşi aduc atingere unei valori sociale foarte importante, nu au fost comise prin violenţă sau prin alte mijloace de natură să agraveze răspunderea penală a inculpaţilor. Faptul că instanţa de fond s-a orientat spre aplicarea unor pedepse minime, însă cu executare în regim de detenţie, este de natură să conducă la reeducarea celor trei inculpaţi, fără a fi necesară majorarea cuantumului pedepselor aplicate. Inculpaţii au vârste destul de tinere, iar pedepsele aplicate şi regimul de executare, ţinând cont şi de personalitatea în formare a acestora, sunt de natură să-i determine pe aceştia să înţeleagă gravitatea şi consecinţele faptelor comise şi să respecte pe viitor valorile sociale ocrotite de legea penală.

În ce priveşte critica referitoare la cuantumul despăgubirilor civile acordate părţilor vătămate minore, cu titlu de daune morale, curtea de apel a constatat că instanţa de fond a făcut o justă evaluare a daunelor morale suferite de părţile vătămate şi în mod corect a ţinut cont la stabilirea acestora de prejudiciul moral provocat. De altfel, părţile vătămate minore, deşi au fost citate alături de reprezentanţii lor legali, nu au înţeles să critice sentinţa instanţei de fond, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate. Daunele morale stabilite de instanţă trebuie să ţină cont de gravitatea mijloacelor folosite de inculpaţi, în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, de suferinţele provocate părţilor vătămate, de nivelul venitului mediu pe economie şi de o întreagă serie de factori obiectivi şi subiectivi, deoarece altfel se pot transforma într-un mijloc injust de obţinere a unor sume de bani. Stabilirea daunelor morale la sume de 4000 de euro şi respectiv 2000 de euro, în funcţie de vârsta părţilor vătămate, este conformă acestor criterii reţinute de practica judiciară, fiind de natură să acopere suferinţa şi celelalte prejudicii morale suferite de părţile vătămate. Pentru părţile vătămate minore prejudiciul produs este mai mare, deoarece consecinţele asupra dezvoltării acestora sunt mult mai profunde. Constatând că daunele morale au fost acordate într-un cuantum corespunzător de instanţa de fond, curtea de apel a respins şi această critică a parchetului.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul B., sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de apel a constatat că nu este întemeiat şi l-a respins pentru următoarele motive:

La stabilirea modalităţii de executare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa trebuie să aibă în vedere în primul rând posibilitatea atingerii scopului pedepsei prin lăsarea în libertate a inculpatului. Or, curtea de apel a considerat că, în speţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că scopul reeducării inculpatului nu poate fi atins prin lăsarea sa în libertate. în primul rând acest lucru rezultă din gravitatea faptelor săvârşite de inculpat, care a înţeles să se folosească de alte fiinţe umane, ca de nişte lucruri, în scopul obţinerii de venituri. Cuantumul deosebit de mare al pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile comise reprezintă un element al valorii sociale deosebit de importante, încălcate de inculpat prin săvârşirea faptelor de trafic de persoane, din care unele erau minore. Aşa cum s-a reţinut şi în raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune, inculpatul B. a săvârşit faptele din cauza ignorării caracterului penal al preocupărilor prietenilor săi, corelat cu gradul scăzut de empatie faţă de persoane aflate în libertate. Dacă inculpatul ar executa pedeapsa în stare de libertate nu ar putea să înţeleagă importanţa valorii sociale încălcate prin săvârşirea faptei şi ar putea interpreta aceasta ca pe o lipsă de consideraţie acordată acestei valori, fapt ce ar constitui o piedică în reeducarea inculpatului. Din acest motiv, curtea de apel a constatat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că inculpatul nu poate fi reeducat decât prin executarea pedepsei în regim de detenţie.

Referitor la apelul declarat de inculpatul A., instanţa a reţinut că acesta este nefondat, sub toate aspectele invocate de inculpat, prin apărător ales. Nu este întemeiată solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracţiunile de trafic de minori prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 şi trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunile de proxenetism prevăzute de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. (două fapte) şi art. 329 alin. (2) C. pen., deoarece potrivit Deciziei nr. XVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane şi cea de proxenetism este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări. Astfel, valoarea socială ocrotită de legiuitor în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 este persoana umană, care nu poate face obiectul unei folosiri în scopul realizării de venituri, în timp ce în cazul infracţiunii de proxenetism se apără bunele moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă. Or, în speţă, chiar dacă inculpatul A. nu a folosit violenţele fizice pentru a determina părţile vătămate să întreţină relaţii sexuale, în scopul dobândirii de venituri, acesta a folosit alte mijloace de constrângere şi a profitat de imposibilitatea părţilor vătămate de a se apăra şi de a-şi manifesta voinţa, acţiuni ce reprezintă modalitatea alternativă de săvârşire a infracţiunii de trafic de persoane.

Astfel, în momentul în care partea civilă D. a refuzat propunerea inculpatului A. de a se muta la inculpatul B. şi de a începe să practice prostituţia, inculpatul A. i-a comunicat că o va omorî dacă nu va da curs solicitării. Apoi inculpaţii A. şi B. au început să o aştepte pe partea civilă minoră la ieşirea de la şcoală şi să îi ceară să practice prostituţia, spunându-i că aveau nevoie de bani. Sub impactul acestor ameninţări ale celor doi inculpaţi, partea civilă a acceptat să practice prostituţie în folosul lor.

Pe partea civilă E. inculpatul a recrutat-o prin inducerea în eroare, spunându-i că urma să primească suma de 800 de lei, pentru fiecare bărbat cu care accepta să întreţină relaţii sexuale contra cost. Întrucât aceasta îl cunoştea pe bărbatul la care inculpaţii o duseseră să întreţină relaţii sexuale, a refuzat, deşi inculpatul A. a insistat după aceea să se reîntâlnească cu acest client. Partea civilă F. a fost recrutată de inculpaţii A. şi B. deoarece s-a îndrăgostit de acesta din urmă şi a acceptat apoi, la cererea celor doi, să întreţină relaţii sexuale contra cost cu diferiţi bărbaţi.

Cei doi inculpaţi o duceau la clienţii respectivi, cu care partea vătămată întreţinea relaţii sexuale contra unor sume cuprinse între 30 şi 50 de lei, din care cea mai mare parte le-o dădea inculpaţilor. Din raportul de evaluare psihologică al acestei părţi vătămate rezultă că aceasta se afla într-o dificultate de a-şi manifesta voinţa într-un mod normal, stare de care este evident că inculpaţii au profitat. Curtea de apel a reţinut că nu poate fi primită susţinerea inculpatului A., formulată prin apărător, că această stare a părţii vătămate ar fi fost relevată de-abia în urma efectuării evaluării psihologice, ulterior săvârşirii faptei.

Din faptul că această parte civilă se îndrăgostise de inculpatul B., iar acesta, împreună cu inculpatul A. i-au cerut să se culce cu diferiţi bărbaţi, profitând de starea părţii civile de "retard uşor" (aşa cum se reţine în evaluarea psihologică), rezultă săvârşirea de către cei doi inculpaţi a infracţiunii de trafic de persoane, iar nu a infracţiunii de proxenetism. Această din urmă infracţiune presupune ca persoana care practică prostituţia să fi luat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză decizia de a întreţine relaţii sexuale cu diferite persoane, contra cost.

Or, în speţă, nu poate fi vorba de o decizie liberă a părţii vătămate, de vreme ce rolul hotărâtor în aceasta l-au avut inculpaţii A. şi B., care au profitat de situaţia vulnerabilă în care se aflau părţile civile.

În cauză, dată fiind vârsta fragedă a părţilor civile, precum şi capacitatea acestora de a înţelege şi de a-şi manifesta voinţa, s-a reţinut că a fost încălcată libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei. Părţile civile D. şi E. sunt minore, discernământul acestora şi capacitatea lor de a înţelege faptele şi consecinţele acestora fiind în curs de formare. În plus, s-a constatat din examinarea rapoartelor de evaluare psihologică ale victimelor că acestea prezintă un eu slab structurat şi imatur psiho-sexual, au pronunţate carenţe afectiv - relaţionale, un istoric de viaţă marcat de frustrări şi decepţii generat de destrămarea familiilor nucleare, toate victimele prezentând un profil psihologic vulnerabil, decompensat afectiv şi cu mari carenţe relaţionale. Imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, a victimelor infracţiunilor de trafic de persoane sau de trafic de minori, nu trebuie să fie una absolută, ci trebuie să fie una alterată, în raport cu cea a unei persoane normale. În acest fel, infracţiunea de trafic de persoane se comite prin profitarea de această stare vulnerabilă a părţilor vătămate, diferenţiind-o de infracţiunea de proxenetism.

Curtea de apel a constatat că nici apelul inculpatului A., prin care acesta a solicitat reţinerea în favoarea sa şi a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. nu este întemeiat, deoarece inculpatul nu a avut o atitudine care să justifice şi reţinerea acestei circumstanţe. Circumstanţa atenuantă presupune o atitudine de căinţă activă şi mai ales de înlesnire a descoperirii ori arestării participanţilor la săvârşirea infracţiunii. Or, inculpatul A., ca şi inculpatul B., nu au avut o astfel de atitudine, întrucât nu au dat organelor judiciare relaţii cu privire la identitatea persoanei prin intermediul căreia au cunoscut-o pe partea civilă F. În plus, inculpatului i-a fost reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., iar pedeapsa aplicată acestuia a fost una orientată spre minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia. Astfel, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante, pedeapsa se coboară sub acest minim special, dar nu mai jos de 3 ani.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, instanţa de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a dispus executarea pedepsei rezultante stabilite în sarcina inculpatului A. în regim de detenţie. La fel ca şi în cazul inculpatului B., curtea de apel a reţinut că, la stabilirea modalităţii de executare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa trebuie să aibă în vedere în primul rând posibilitatea atingerii scopului pedepsei prin lăsarea în libertate a inculpatului. Or, în speţă, nu se poate reţine acest aspect în cazul inculpatului A., deoarece scopul pedepsei nu poate fi atins prin lăsarea sa în libertate. În primul rând acest lucru rezultă din gravitatea faptelor săvârşite de inculpat, care a înţeles să se folosească de alte fiinţe umane, ca de nişte lucruri, în scopul obţinerii de venituri. Cuantumul deosebit de mare al pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile comise reprezintă un element al valorii sociale deosebit de importante, încălcate de inculpat prin săvârşirea faptelor de trafic de persoane, majore şi minore. În raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune se arată că evoluţia comportamentală a inculpatului A. poate fi direcţionată dezirabil social în condiţiile în care, pe durata executării pedepsei, va fi inclus în programe care să urmărească structurarea şi asimilarea unei scale de valori morale şi sociale. Or, acest lucru nu se poate realiza cu efecte depline decât prin executarea pedepsei în regim de detenţie, unde inculpatul poate înţelege mai bine importanţa respectării valorilor sociale. Dacă inculpatul ar executa pedeapsa în stare de libertate ar putea interpreta aceasta ca pe o lipsă de importanţă acordată acestei valori, fapt ce ar constitui o piedică în reeducarea inculpatului. Din acest motiv, curtea de apel a constatat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că inculpatul nu poate fi reeducat decât prin executarea pedepsei în regim de detenţie.

Referitor la apelul inculpatului. C., prin care se solicită achitarea, deoarece infracţiunile imputate nu ar fi fost săvârşite de el, curtea de apel a reţinut că acesta nu este întemeiat, instanţa de fond constatând în mod corect că la dosar sunt probe suficiente că inculpatul a săvârşit infracţiunile de care este acuzat. Faptul că inculpatul C. avea un comportament agresiv cu persoanele pe care le cunoştea rezultă din declaraţia martorului J., care arată că a acceptat să o cazeze pe partea vătămată minoră G. pentru că a fost ameninţat cu bătaia de inculpatul C. Martorul L. a declarat în faţa instanţei de fond, la data de 04 septembrie 2013, că l-a întrebat pe C. cu ce se ocupă şi acesta i-a spus că are fete la produs şi i-a spus că îşi câştigă existenţa şantajând pe câte cineva. Aceste declaraţii ale martorilor se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate şi cu situaţia de fapt rezultată din surprinderea inculpatului de către organele de urmărire.

Partea vătămată G. a arătat, în declaraţia din data de 4 septembrie 2013, într-un mod foarte amănunţit, cum inculpatul C. a profitat de situaţia vulnerabilă în care se găsea aceasta, care era minoră, plecată de acasă şi locuia în mai multe locuri găsite de inculpatul C. În final, la insistenţele acestuia şi sub ameninţarea că "îşi va lua mâna de pe ea", partea civilă a acceptat să se culce cu mai mulţi bărbaţi. Aceasta a arătat în mod explicit, în declaraţia dată în faţa instanţei, că a fost constrânsă de inculpatul C. să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi. Inculpatul C. i-a promis acesteia că o să meargă împreună să locuiască în Bucureşti, pentru a o determina să plece de acasă, iar apoi a început să insiste ca aceasta să se culce cu diferiţi bărbaţi, pentru ca inculpatul să facă rost de bani. De altfel, inculpatul C. era lângă această parte civilă, în momentul în care au fost surprinşi de organele de urmărire penală în faţa unui hotel, în timp ce partea civilă era condusă la un client. Tot inculpatul C. era cel care negocia tariful cu clienţii şi încasa banii de la aceştia, aşa cum reiese din declaraţia părţii civile. Totodată, curtea de apel a reţinut că este puţin plauzibilă afirmaţia inculpatului C., făcută în faţa instanţei de fond, că ar fi fost lovit de lucrătorii B.C.C.O. şi a dat declaraţia de la urmărire penală sub presiune, atunci când a afirmat că a însoţit-o pe G. când mergea la întâlniri cu diferiţi clienţi şi că a încasat bani pentru activitatea practicată de ea.

De asemenea, s-a constatat că din declaraţiile părţii civile H. rezultă că şi aceasta a acceptat să întreţină relaţii sexuale cu diferite persoane, deoarece se temea de inculpatul C., care a ameninţat-o că în caz contrar o să o caute şi o să o urmărească. De altfel, în şedinţa din data de 18 iulie 2013, în timpul audierii acestei părţi vătămate, aceasta a încercat să denatureze adevărul, schimbându-şi declaraţia dată în cursul urmăririi penale, pentru a-l favoriza pe inculpat. Ulterior a revenit şi a relatat că a acceptat să se culce cu mai mulţi clienţi pentru că îi era frică de inculpatul C., care a luat bani de la aceştia. Partea vătămată a susţinut explicit în declaraţia dată în faţa instanţei de apel că a vrut să-şi schimbe declaraţia pentru că îi era frică de inculpat.

Toate acestea confirmă săvârşirea de către inculpatul C. a infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nefiind întemeiată cererea acestuia de achitare, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Faţă de aceste motive, curtea de apel a respins apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpaţii A. şi C.

Inculpatul A., în motivele de recurs depuse de apărătorul ales la data de 07 mai 2014, a susţinut că în cauză sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen.

În esenţă, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. (două fapte) şi din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (2) C. pen. A menţionat că nu există nicio probă că ar fi exercitat violenţe fizice sau psihice, ori că ar fi indus-o în eroare pe partea vătămată E.

Totodată, a precizat că s-a aflat în eroare cu privire la starea mentală şi emoţională a părţilor vătămate şi, în speţă, ar trebui făcută aplicarea dispoziţiilor art. 51 C. pen. [art. 30 alin. (1) Noul C. pen.].

De asemenea, a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, a menţionat că s-au încălcat prevederile art. 1385 şi urm. C. civ., cuantumul acestora fiind prea mare.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a apreciat că legea penală mai favorabilă este Noul C. pen. astfel încât se impune o nouă individualizare a pedepselor de către instanţa de recurs şi a solicitat să se considere pedeapsa ca fiind executată ţinând cont de perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv.

În motivele de recurs formulate de inculpatul C. şi depuse la data de 27 februarie 2014, acesta a precizat că nu există nicio probă care să dovedească că este vinovat. În acest sens, a menţionat că declaraţiile părţilor vătămate sunt contradictorii, din declaraţiile martorilor nu reiese că ar fi săvârşit faptele de care este acuzat, iar la dosar nu există interceptări ale convorbirilor telefonice purtate cu presupuşii clienţi deşi există autorizaţie de interceptare a comunicărilor efectuate.

La termenul de judecată din 13 mai 2014, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C., avocat Ţ., a invocat motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând schimbarea încadrării juridice a infracţiunii din trafic de persoane (art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001) în proxenetism (art. 329 C. pen. anterior).

De asemenea, a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante legale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c C. pen. şi aplicarea art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Totodată, a apreciat că legea penală mai favorabilă este art. 213 Noul C. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele:

În cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. proc. pen.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă în speţă, se constată că normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că "recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate (03 decembrie 2013), în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Se observă că Legea nr. 2/2013 a adus o modificare de substanţă dispoziţiilor legale ce reglementează recursul ca a doua cale de atac exercitată împotriva hotărârilor penale, stabilind un nou cadru, mult mai strict şi bine delimitat, prin restrângerea cazurilor de casare şi, implicit, a limitelor în care instanţa de recurs poate examina cauza dedusă judecăţii.

Astfel, instanţa de recurs nu poate proceda la examinarea şi reaprecierea probelor administrate, la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi cea de apel, în faţa cărora cauza a devoluat integral.

În ceea ce priveşte termenul în care trebuie motivat recursul, se observă că art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În speţă, inculpatul C. a depus motivele de recurs cu mai mult de 5 zile înainte de primul termen de judecată, însă nu a indicat niciun caz de casare, iar susţinerile sale (nu există nicio probă care să dovedească că este vinovat, declaraţiile părţilor vătămate sunt contradictorii, din declaraţiile martorilor nu reiese că ar fi săvârşit faptele de care este acuzat, la dosar nu există interceptări ale convorbirilor telefonice purtate cu presupuşii clienţi deşi există autorizaţie de interceptare a comunicărilor efectuate) nu se încadrează în niciunul dintre motivele expres prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior. Aspectele invocate vizează modul de evaluare a materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt. Or, aceste aspecte pot fi analizate exclusiv de prima instanţă şi de cea de apel, neputând face obiectul examinării de către instanţa de recurs.

Înalta Curte reţine şi că apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul C. a invocat la primul termen de judecată motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a infracţiunii din trafic de persoane în proxenetism, reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi aplicarea art. 81 C. pen. Se observă însă, că aspectele invocate de apărător constituie elemente noi, care nu au legătură cu motivele de

Astfel, având în vedere că motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. nu a fost invocat cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată şi nu poate fi avut în vedere din oficiu, Înalta Curte nu are posibilitatea de a analiza criticile invocate.

Cu privire la cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 1, 3 - 6, 13, 14 şi 15 C. proc. pen., se observă că acestea se referă la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea instanţei de judecată, la incompatibilitate şi la prevederile art. 292 alin. (2), la respectarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, prezenţa apărătorului în cazurile în care acestea sunt obligatorii, la situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ori nu s-a constatat graţierea pedepsei. Or, Înalta Curte constată că, în speţă, nu este aplicabil niciunul dintre cazurile de casare anterior menţionate în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabila inculpatului, Înalta Curte constată că analiza instanţei de recurs este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a tipului de infracţiune stabilit prin hotărârile atacate, fără a se face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare a sancţiunilor.

Se observă că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat nu au fost dezincriminate, infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1) şi 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 având corespondent în infracţiunile prev. de art. 210 alin. (1) şi art. 211 alin. (1) din Noul C. pen.

Astfel, pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 era prevăzută sancţiunea închisorii de la 5 la 15 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar pentru infracţiunea prev. de art. 211 C. pen., sancţiunea este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Deşi limitele de pedeapsă prevăzute de Noul C. pen. au fost reduse, Înalta Curte constată că inculpatului C. i s-a aplicat de către instanţa de fond o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior. Însă, această circumstanţă nu mai are corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., aşa încât nu mai poate fi reţinută în favoarea inculpatului. Totodată, se observă că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane [prev. de art 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi de art. 210 C. pen.], se observă că limitele de pedeapsă nu au fost modificate (de la 3 la 10 ani), iar cuantumul sancţiunii aplicate inculpatului (2 ani) se încadrează în limitele prevăzute de legea care incriminează infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, Înalta Curte reţine că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpatul C. este legea penală anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluţionării prezentului recurs.

Totodată, instanţa de recurs constată că apărătorul desemnat din oficiu a solicitat aplicarea art. 213 din Noul C. pen., apreciind că aceste dispoziţii reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului. Înalta Curte reţine că această solicitare vizează, în realitate, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului. Or, aşa cum s-a arătat anterior, stabilirea legii penale mai favorabile se realizează pe baza tipului de infracţiune stabilit prin hotărârile atacate, respectiv trafic de persoane şi trafic de minori, şi nu proxenetism. De altfel, critica privind schimbarea încadrării juridice nu a putut fi analizată de instanţa de recurs, întrucât nu a fost invocată cu 5 zile înainte de primul termen de judecată, aşa cum s-a menţionat anterior.

Referitor la inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta a depus motivele de recurs cu respectarea dispoziţiilor art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi a invocat motivele de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 179 C. proc. pen.

Cazul prev. de art. 3859 pct. 179 C. proc. pen. stabileşte că hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii, sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

În speţă, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. (două fapte) şi din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (2) C. pen., întrucât nu există probe care să dovedească că ar fi exercitat violenţe fizice sau psihice asupra părţilor vătămate sau că ar fi ştiut şi profitat de starea de vulnerabilitate a acestora.

Având în vedere, aşa cum s-a menţionat anterior, că examinarea cauzei se realizează exclusiv pe baza situaţiei de fapt stabilite prin hotărârile atacate, fără ca instanţa de recurs să poate reexamina probele, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt diferite, se observă că faptele reţinute în sarcina inculpatului A., constând în aceea că, în cursul lunii martie 2013, împreună cu inculpatul B., le-au recrutat pe minora D. în vârstă de 15 ani (prin ameninţare şi violenţă) şi pe partea vătămată F. (prin inducere în eroare, profitând de deficitul de sănătate mentală şi emoţională al acesteia) şi le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei pe raza municipiului Braşov, obţinând astfel sume modice de bani, precum şi pe minora E. de 16 ani (prin inducerea în eroare, profitând de discernământul diminuat al acesteia) pe. care au încercat să o exploateze prin obligarea sa la practicarea prostituţiei, în vederea obţinerii unor sume modice de bani, corespund conţinutului constitutiv al infracţiunilor de trafic de minori prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, precum şi al infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În acest sens, se constată că, în mod corect atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile de trafic de persoane, respectiv trafic de minori, şi nu infracţiunea de proxenetism, întrucât a folosit mijloace de constrângere (ameninţări) şi a profitat de imposibilitatea părţilor vătămate de a se apăra şi de a-şi manifesta voinţa, în scopul exploatării acestora.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului privind lipsa indiciilor că a exercitat violenţe fizice sau psihice asupra părţilor vătămate sau că s-ar fi aflat în eroare cu privire la starea mentală şi emoţională a acestora, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în cazul invocat în mod expres, respectiv art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dar nici în celelalte cazuri de casare prevăzute de lege, întrucât vizează aprecierea pe care instanţa de fond şi instanţa de apel au dat-o probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, situaţia de fapt stabilită prin cele două hotărâri, pe baza căreia s-a dispus soluţia de condamnare a inculpatului.

Referitor la critica privind nereţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., se constată că şi aceasta excede cazurilor de casare prevăzute de lege. Reţinerea unei circumstanţe atenuante reprezintă o operaţiune de apreciere şi este atributul exclusiv al primei instanţe şi al celei de apel, şi nu poate face obiectul examinării cauzei de către instanţa de recurs.

Cu privire la soluţionarea laturii civile, se observă că inculpatul, deşi a invocat motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., susţinând că s-au încălcat prevederile art. 1385 şi urm. C. civ., în realitate a contestat cuantumul despăgubirilor, aspect ce vizează temeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea acesteia şi nu se circumscrie vreunui caz de casare.

De altfel, se observă că în mod corect instanţa de apel a dispus obligarea inculpaţilor A. şi B., în solidar, la plata daunelor morale, întrucât dispoziţiile art. 1382 C. civ. prevăd că cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie, către cei prejudiciaţi. în ceea ce priveşte sumele acordate cu titlu de daune morale, respectiv câte 4000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume, la data plăţii, părţilor civile D. şi E. şi 2000 de euro, sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii, părţii civile F., Înalta Curte constată că nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, având în vedere că această cale de atac vizează exclusiv aspecte de legalitate.

În final, inculpatul A. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinând că pedepsele aplicate au fost greşit individualizate.

Cazul prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. stabileşte că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Acest motiv de recurs se referă exclusiv la legalitatea sancţiunilor, nu şi la temeinicia acestora. Astfel, Înalta Curte nu poate reaprecia criteriile de individualizare a pedepsei şi nu poate stabili alte sancţiuni, după cum nu poate modifica modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin decizia recurată.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, se observă că inculpatul A. a invocat motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Instanţa de recurs constată însă, că sfera de acţiune a principiului legii penale mai favorabile nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva legalităţii sancţiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., sau din perspectiva altui caz de casare, însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluţionare a recursului.

Se observă că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001. Aceste infracţiuni nu au fost dezincriminate, ci au corespondent în infracţiunile prev. de art. 210 alin. (1) şi art. 211 alin. (2) din Noul C. pen.

Legea nr. 678/2001 prevedea următoarele pedepse pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului:

- închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001;

- închisoarea de la 7 la 18 de ani şi interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001;

- închisoarea de la 5 la 15 de ani şi interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001;

Noul C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiuni de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) [corespondentul art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001] şi pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (2) [corespondentul art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a 31-a din Legea nr. 678/2001).

Înalta Curte constată că inculpatului A. i s-au aplicat de către instanţa de fond pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, conform art. 76 lit. b) şi c) C. pen. anterior, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Astfel, având în vedere că circumstanţa atenuantă constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, nu mai are corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen. şi nu mai poate fi reţinută în favoarea inculpatului A., iar pedepsele de 3 ani închisoare [pentru infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/200], 2 ani închisoare [pentru infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001] şi 2 ani închisoare [pentru infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001] sunt mai mici decât minimul pedepselor prevăzute de legea nouă, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea anterioară.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii A. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 142/Ap din 03 decembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori.

În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 mai 2013 la 13 mai 2014.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. (reţinut în virtutea principiului imediatei aplicări şi în absenţa unor norme tranzitorii), recurentul inculpat A. va fi obligat la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat şi suma de 375 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat C. va fi obligat la plata sumei de 850 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat şi suma de 375 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi vătămate, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca. nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 142/Ap din 03 decembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 mai 2013 la 13 mai 2014.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat şi suma de 375 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi vătămate, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat C. la plata sumei de 850 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat şi suma de 375 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi vătămate, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2014.

Procesat de GGC - GV