Human trafficking of minors vs. proxenetism: Validity of consent and custodial sentencing for sexual exploitation of minors in foreign jurisdiction

Decizia nr. 1562/2014

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 13 din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, în baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A., cetăţean român, fără antecedente penale, studii cinci clase, fără ocupaţie, fără loc de muncă, concubinaj, trei copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, în perioada martie - aprilie 2011.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 6 martie 2012 - 27 iulie 2012.

În baza art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe durată de 8 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., confiscă de la inculpatul A. suma de 1.500 euro (în RON la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), obţinută din săvârşirea infracţiunii.

II) În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B., în prezent aflat în Penitenciarul Focşani, din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, în perioada iulie - decembrie 2011.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 6 martie 2012, la zi.

În baza art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe durată de 8 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea Mandatului de arestare preventivă din 7 martie 2012 al Tribunalului Buzău, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a luat act că partea vătămată C. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B. suma de 4.500 euro (în RON la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), obţinută din săvârşirea infracţiunii.

III. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D., cetăţean român, fără antecedente penale, studii 10 clase, zidar, fără loc de muncă, concubinaj, doi copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, din două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D. din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, în perioada aprilie - iulie 2011.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 6 martie 2012 la zi.

În baza art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe durată de 8 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea Mandatului de arestare preventivă din 7 martie 2012 al Tribunalului Buzău, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul D. suma de 5.000 euro (în RON la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), obţinută din săvârşirea infracţiunii.

IV. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul E., în prezent aflat în Penitenciarul Focşani, din cinci infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul E. din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, în perioada aprilie - decembrie 2011.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 6 martie 2012, la zi.

În baza art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe durată de 9 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea Mandatului de arestare preventivă din 7 martie 2012 al Tribunalului Buzău, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul E. suma de 21.000 euro (în RON la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), obţinută din săvârşirea infracţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău nr. x/D/P/2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27 aprilie 2012, sub nr. x/114, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor A., D., B. şi E. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.; art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut, în sarcina inculpatului A. că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la începutul lunii martie a anului 2011, a recrutat-o prin fraudă pe victima minoră F. pe care ulterior, împreună cu inculpatul E., a transportat-o în oraşul Atena, unde a găzduit-o şi a transferat-o apoi către acesta, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a victimei, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G.; în sarcina inculpatului D. că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în luna aprilie a anului 2011, a recrutat-o prin fraudă pe victima minoră H. pe care ulterior, împreună cu inculpatul E., a transportat-o în oraşul Atena, unde, prin violenţă şi ameninţare, a găzduit-o şi a transferat-o apoi către acesta, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a victimei, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G. iar în luna iulie a anului 2011, a recrutat-o prin fraudă pe victima minoră I. pe care ulterior, împreună cu inculpatul E., a transportat-o în oraşul Atena, căruia i-a şi transferat-o, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a victimei, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G.; în sarcina inculpatului B. că, în cursul anului 2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a recrutat-o prin fraudă pe victima minoră C. pe care ulterior, a transportat-o în oraşul Atena, unde, prin violenţă şi ameninţare, a găzduit-o, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a victimei, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G. iar în sarcina inculpatului E., în cursul anului 2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, le-a primit, găzduit şi transferat, prin fraudă, violenţă şi ameninţare, pe victimele minore F., H., I., C. şi J., toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a victimelor, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesele-verbale de constatare, procesele-verbale de investigaţii, declaraţiile învinuiţilor şi ale inculpaţilor, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor date atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, procesele-verbale de recunoaştere, planşele fotografice ataşate la dosarul de urmărire penală şi la dosarul instanţei, procesele-verbale de confruntare, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Buzău, referatele de evaluare întocmite la domiciliile inculpaţilor de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău precum şi celelalte înscrisuri ataşate la dosar, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La începutul anului 2011, inculpatul A. a cunoscut-o pe martora minoră F., în zona municipiului Râmnicu Sărat.

Inculpatul, profitând de starea materială precară a familiei minorei precum şi de naivitatea acesteia, a reuşit să o convingă pe aceasta să-l însoţească în Grecia sub pretextul că acolo vor găsi de lucru şi vor obţine astfel suficienţi bani.

În realizarea acestui demers, inculpatul a găzduit-o pe martora minoră la locuinţa sa din municipiul Râmnicu Sărat, timp de trei zile, în acest interval de timp, inculpatul luând legătura telefonic cu inculpatul E., care la acel moment se afla în oraşul Atena din Grecia, stabilind cu acesta detaliile deplasării către acest oraş, precum şi locaţia în care martora urma să fie găzduită.

În aceeaşi perioadă de timp, concubina inculpatului, martora K., s-a deplasat cu martora minoră la locuinţa acesteia din comuna Zărneşti, judeţul Buzău, de unde au luat cartea acesteia de identitate.

Deşi martora nu avea decât 16 ani la acel moment, neavând acceptul mamei sale pentru a părăsi teritoriul României, inculpatul A. a fost asigurat de către inculpatul E. că are mijloacele necesare pentru a rezolva acest impediment la trecerea frontierei de stat a României.

Minora a fost de acord cu propunerea inculpatului A., astfel că cei doi au plecat către Grecia cu o cursă de transport internaţional de persoane, efectuată de către martorul L., înainte de plecarea către Grecia, victima înmânându-i inculpatului cartea sa de identitate, reuşindu-se trecerea frontierei de stat în condiţii de ilegalitate.

În momentul în care au ajuns în Atena, cei doi au fost aşteptaţi de către inculpatul E., care locuia în acest oraş împreună cu familia sa, într-un apartament închiriat.

Martora minoră a fost cazată în această locuinţă, însă, după două zile, inculpaţii A. şi E. au dus-o într-un bar din acelaşi oraş, denumit G. şi i-au spus că, pentru a face bani, trebuie să stea în acea locaţie şi să întreţină clienţii. Iniţial martora minoră nu a fost de acord cu această solicitare, însă, fiind nevoită să rămână acolo, a aflat că, de fapt, trebuia să întreţină relaţii sexuale contra cost cu respectivii clienţi. În aceste împrejurări, martora minoră a întreţinut relaţii sexuale chiar în ziua respectivă, însă, când s-a întors la locuinţa inculpatului E., i-a spus acestuia, precum şi inculpatului A. că nu mai doreşte să presteze astfel de activităţi.

Pentru a o determina pe minoră să întreţină în continuare relaţii sexuale în acel bar, inculpaţii au invocat oprobriul familiei şi al cunoscuţilor cu care se va confrunta dacă va pleca în România, în situaţia în care aceştia vor afla ce a făcut în Grecia, promiţându-i minorei că, dacă va continua să se prostitueze, îi vor construi cu partea sa din banii obţinuţi, o casă în România. În aceste împrejurări, martora a rămas în continuare în Atena, desfăşurând activităţile solicitate de către cei doi inculpaţi.

Pentru a nu fi identificată de autorităţile elene precum şi pentru a i se facilita accesul în acel bar, inculpatul E. i-a cerut martorei minore cartea de identitate, documentul rămânând în posesia acestuia până la epuizarea activităţii sale infracţionale, produsă în luna ianuarie a anului 2012.

Inculpatul E. a dus-o pe martora minoră la un fotograf, reuşind, prin intermediul unor persoane necunoscute, să falsifice o carte de identitate, din care reieşea, în mod neadevărat, că aceasta era majoră, acest document falsificat rămânând în posesia minorei pe toată durata şederii sale în Grecia.

Conform declaraţiilor date de martora minoră iniţial în faza de urmărire penală, programul zilnic al acesteia era în intervalul 11,00 - 00,30, perioadă în care stătea în bar, şi, în situaţiile în care era agreată de vreun client, mergea cu acesta în camerele situate la nivelele superioare ale aceleiaşi incinte, unde presta servicii sexuale contra cost.

De asemenea, conform aceloraşi declaraţii, tariful practicat era de 50 de euro/jumătate de oră, media clienţilor fiind de 4 - 6/zi. La sfârşitul programului, victima preda toţi banii obţinuţi în cursul zilei către inculpatul E., acesta remiţându-i zilnic suma de 30 de euro, din care 20 de euro erau folosiţi pentru a intra în acel bar, iar 10 euro erau cheltuiţi de victimă pentru hrană.

După aproximativ două luni, inculpatul A. s-a întors în România, transferând-o pe minoră, conform declaraţiilor acesteia, către inculpatul E., pentru suma de 1.000 euro, după acest moment, victima continuând să întreţină relaţii sexuale contra cost, în aceiaşi locaţie şi în aceleaşi condiţii, în folosul exclusiv al inculpatului E., care, pentru a o ţine pe victimă sub control, pe lângă reţinerea cărţii sale de identitate, uza de ameninţări şi agresiuni fizice.

Tot la începutul anului 2011, martorele minore H. şi I., ambele în vârstă de 16 ani la acel moment, l-au cunoscut prin intermediul martorei M., pe inculpatul D., în zona municipiului Râmnicu Sărat.

În cadrul discuţiilor purtate în acest cerc de persoane, s-au abordat şi subiecte legate de eventuale deplasări în străinătate, pentru desfăşurarea unor activităţi aducătoare de beneficii materiale, inclusiv prestarea de servicii sexuale contra cost.

Întrucât martorele H. şi I. erau minore, inculpatul D. la contactat pe inculpatul E., acesta aflându-se în Grecia, cei doi cunoscându-se de mai mult timp, ambii locuind în municipiul Râmnicu Sărat.

Fiind asigurat de sprijinul inculpatului E. pentru a putea trece martorele minore, în condiţii de ilegalitate, peste frontiera de stat a României, inculpatul D. a plecat, cu aproximativ două săptămâni înainte de sărbătorile pascale din anul 2011, către Grecia, împreună cu martora M., care avea vârsta de 17 ani la acel moment.

În momentul în care au ajuns în Atena, cei doi au fost aşteptaţi de către inculpatul E., care i-a cazat pe aceştia în acelaşi apartament pe care îl avea închiriat.

Martora M. avea intenţia de a se căsători contra unei sume de bani cu un cetăţean pakistanez, şi, întrucât această căsătorie nu a mai avut loc, martora, la propunerea inculpaţilor D. şi E., a fost de acord să meargă în barul G., pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost.

Inculpatul D. a continuat să încerce să le convingă pe martorele minore H. şi I. să vină în Grecia, cu scopul de a le exploata sexual prin practicarea de către acestea de servicii sexuale în acelaşi bar din Atena, inculpatul folosindu-se în acest sens de martora M., care le-a spus celor două martore minore că totul decurge foarte bine în Atena şi că ar fi bine să vină şi ele acolo.

Unele dintre aceste discuţii între minore s-au purtat şi de la locuinţa inculpatului D., unde martora N., concubina sa, i-a permis lui H. să vină şi să folosească serviciile de internet.

În aceste împrejurări, martora H. a acceptat să se deplaseze în Atena, fiind asigurată de către inculpatul D. că, prin intermediul lui E., va rezolva trecerea frontierei de stat, lucru care s-a şi întâmplat.

Astfel, martora a fost găzduită timp de trei zile la locuinţa inculpatului D., unde se afla concubina acestuia, după care a fost condusă la microbuz de către martora N.

La urcarea în microbuz, martora H. i-a spus şoferului (martorul L.), care efectua cursa de transport internaţional de persoane pe ruta Râmnicu Sărat - Atena, aşa cum îi spusese inculpatul D., că este "fata lui F.", ajungând astfel în Atena, trecând frontiera prin punctul Giurgiu, fără a exista probleme cu privire la starea sa de minoritate.

În momentul în care a ajuns în Atena, martora a fost aşteptată de către inculpaţii D. şi E., acesta din urmă fiind persoana care i-a plătit şoferului contravaloarea biletului de transport pentru aceasta.

În aceiaşi zi, martora a fost dusă de către cei doi în apartament, iar în ziua următoare inculpatul E. a reuşit, prin intermediul unor persoane necunoscute, să obţină o carte de identitate falsă, din care reieşea, în mod neadevărat, că martora era majoră.

Acest document falsificat a rămas în posesia martorei pe toată durata şederii sale în Grecia, fiind folosit atât pentru a putea intra în clubul G., cât şi pentru a se legitima în faţa reprezentanţilor statului elen, cartea de identitate validă rămânând la inculpatul D.

După procurarea acestui document de identitate falsificat, martora H. a fost trimisă de către inculpatul D. la barul G., pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost cu clienţii acestui stabiliment.

Conform declaraţiei iniţiale a martorei, în prima noapte petrecută în Atena, inculpatul Marcu a lovit-o şi a agresat-o sexual, violenţele exercitate de către acesta continuând şi în perioada următoare, sub pretextul că minora nu producea suficienţi bani, acest aspect fiind confirmat în declaraţiile iniţiale şi de către martorele F. şi M., precum şi de către martora I., căreia martora minoră i-a povestit, ulterior, despre tratamentul la care a fost supusă.

Sub imperiul acestor violenţe şi ameninţări, martora minoră a continuat să meargă în acel bar, programul zilnic fiind în intervalul 11,00 - 00,30, perioadă în care, dacă era agreată de vreun client, minora mergea cu acesta în camerele situate la nivelele superioare ale aceleiaşi incinte, unde presta servicii sexuale contra cost, tariful practicat fiind de 50 de euro/jumătate de oră.

La sfârşitul programului, martora preda toţi banii obţinuţi în cursul zilei către inculpatul D., acesta remiţându-i zilnic suma de 30 de euro, din care 20 de euro erau folosiţi pentru a intra în acel bar, iar 10 euro erau cheltuiţi de martoră pentru ţigări.

După aproximativ o lună, inculpatul D. s-a întors în România, transferând-o pe victimă către inculpatul E., pentru suma de 1.500 euro, după acest moment, martora continuând să întreţină relaţii sexuale contra cost, în aceiaşi locaţie şi în aceleaşi condiţii, în folosul exclusiv al inculpatului E., care, pentru a o ţine pe victimă sub control, uza de ameninţări şi agresiuni fizice.

Inculpatul D., după întoarcerea sa în România, a continuat demersurile pentru determinarea martorei minore I. să meargă în Grecia, în acelaşi scop, de a o exploata sexual în oraşul Atena.

Aceste demersuri au reuşit, astfel că în luna iulie a anului 2011, martora a fost trimisă de către inculpat către Atena, împreună cu martora M.

La plecarea din Râmnicu Sărat, inculpatul i-a plătit martorului L., câte 100 de euro pentru transportul celor două martore minore, inculpatul trimiţându-l ca însoţitor al celor două minore pe O.

La sosirea în Atena, cele două minore au fost aşteptate de către inculpatul E., care le-a dus la acelaşi apartament.

După câteva zile, inculpatul E. i-a procurat minorei I. o carte de identitate falsificată, pe care i-a înmânat-o pentru a o folosi la intrarea în clubul G., precum şi pentru a se legitima în faţa organelor de poliţie, reţinându-i, în schimb, cartea sa de identitate validă.

Ulterior, martora a fost trimisă, împreună cu celelalte trei minore, F., H. şi M., în acel club, unde aceasta a început să întreţină relaţii sexuale contra cost, urmând acelaşi program şi practicând acelaşi tarif.

Martora I. îi preda la sfârşitul zilei banii obţinuţi, inculpatului E., primind sume modice, pentru satisfacerea trebuinţelor primare, pentru asigurarea unui control total asupra acestei martore, inculpatul uzând de violenţe fizice şi verbale, aspect confirmat atât de către aceasta, cât şi de către minorele F. şi H.

Conform declaraţiei martorei M., care s-a întors la scurt timp în România, inculpatul D. a primit de la inculpatul E., pentru transferarea martorelor H. şi I., un autoturism, pe care acesta la vândut la scurt timp, situaţie de fapt nedovedită nici în faza de urmărire penală şi nici în faza de cercetare judecătorească.

Existenţa însă a unei compensaţii băneşti primite de către inculpatul D. este confirmată de martora H., în cuprinsul declaraţiei sale iniţiale conform căreia, inculpatul D. a afirmat că a discutat, în mod ironic, cu E., şi i-a spus acestuia că i-a găsit o fată care să lucreze pentru el în Atena, dar aceasta are datorii de 150 euro şi îi trebuie acte de identitate, astfel că acesta i-a trimis prin transfer bancar, prin intermediul concubinei sale, suma de 400 euro.

La sfârşitul lunii august a anului 2011, martora minoră J., în vârstă de 17 ani la acel moment, i-a fost trimisă învinuitului P., de către persoane necunoscute, din Italia.

Învinuitul a cazat-o pe minoră într-o locaţie din Râmnicu Sărat iar după câteva zile i-a propus să meargă cu el în Atena, pentru a munci ca damă de companie, având ca sarcină de serviciu întreţinerea clienţilor şi determinarea acestora să consume cât mai mult.

Astfel, învinuitul a reuşit să o treacă pe martora minoră peste frontiera de stat, deşi nu avea acceptul părinţilor săi.

În momentul în care au ajuns în Atena, cei doi au fost aşteptaţi de către inculpatul E., care i-a cazat la acelaşi apartament.

Ulterior, inculpatul E. i-a procurat martorei minore o carte de identitate falsificată, din care reieşea că era majoră, inculpatul şi învinuitul trimiţând-o, împreună cu celelalte trei minore F., H. şi M., la barul G.

Aici, martora J. a aflat că, de fapt, pentru a obţine bani, trebuia să întreţină relaţii sexuale contra cost cu clienţii, martora declarând că a acceptat să presteze acest gen de activitate, deoarece nu dorea să se mai întoarcă în ţară.

Timp de aproximativ trei săptămâni, martora s-a prostituat în acel bar în folosul lui P., căruia îi preda banii obţinuţi la sfârşitul zilei, ulterior inculpatul E., folosindu-se şi de celelalte trei minore, reuşind să-l facă să creadă pe învinuit, că martora J. a fugit într-o locaţie necunoscută.

În aceste împrejurări, învinuitul s-a întors în România, însă, după ce a aflat situaţia reală a martorei, a negociat cu inculpatul E. şi a primit de la acesta o compensaţie bănească, respectiv o sumă cuprinsă între 1.500 şi 4.000 euro.

Minora J. a continuat să meargă în barul G. şi să întreţină relaţii contra cost cu clienţii, banii obţinuţi fiind predaţi inculpatului E., acesta remiţându-i sume necesare satisfacerii nevoilor personale.

În vara anului 2011, inculpatul B. se afla în judeţul Dolj, unde executa lucrări de construcţii, ocazie cu care inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată minoră C.

Profitând de situaţia materială precară a părţii vătămate, de faptul că aceasta avea şi un copil minor (în vârstă de un an) în întreţinere, inculpatul, deşi era căsătorit, a reuşit să o convingă pe aceasta să-l însoţească la locuinţa sa din municipiul Râmnicu Sărat, pentru a trăi împreună.

Partea vătămată minoră a declarat că după ce a ajuns la această locuinţă, împreună cu copilul său, a fost ameninţată şi lovită de către inculpat pentru a se prostitua în folosul său.

În aceste împrejurări, partea vătămată a fost nevoită să se prostitueze în zona municipiului Râmnicu Sărat, toţi banii astfel obţinuţi ajungând la inculpat, care de altfel exercita un control strict asupra numărului clienţilor.

Ulterior, inculpatul a luat legătura telefonic cu inculpatul E., despre care ştia că se află în Grecia şi are apartamente de închiriat.

Inculpatul E. l-a asigurat că îl poate ajuta, în sensul de a-i găsi un loc în care partea vătămată să găsească clienţi pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost, îndrumându-l pe inculpatul B. să se adreseze martorului Q., pentru a putea să o treacă pe partea vătămată minoră peste frontiera de stat a României, în condiţiile în care aceasta nu avea acceptul părinţilor săi.

Astfel, inculpatul B. a transportat-o pe partea vătămată minoră în Atena, unde au fost aşteptaţi, de către inculpatul E., care i-a cazat la acelaşi apartament pe care îl avea închiriat în acest oraş.

Prin intermediul lui E., inculpatul B. i-a procurat părţii vătămate o carte de identitate falsificată, din care reieşea că aceasta era majoră, reţinându-i în schimb cartea de identitate validă.

În schimbul sumei de 150 euro/săptămână, inculpatul E. a fost de acord să-i găzduiască pe C. şi pe inculpatul B., precum şi să-i faciliteze acesteia accesul în clubul G.

Partea vătămată a mers în acel local împreună cu celelalte patru minore şi întreţineau relaţii sexuale contra cost cu clienţii, urmând acelaşi program şi practicând aceleaşi tarife, la sfârşitul zilei, partea vătămată înmânându-i toţi banii obţinuţi inculpatului B., care nu-i permitea să cheltuie bani nici pentru mâncare.

După aproximativ trei săptămâni, partea vătămată C. şi inculpatul B. s-au întors în România, dar au revenit în scurt timp în Atena, unde însă nu au mai fost găzduiţi de către E., ci au stat la un hotel.

În această a doua perioadă, partea vătămată C. a mers în barul G., unde a prestat acelaşi gen de activităţi.

Partea vătămată a declarat iniţial că în perioada în care s-a aflat în Grecia, a fost supusă în repetate rânduri la violenţe fizice de către inculpatul B., acesta reproşându-i că nu face suficienţi bani, inculpatul recunoscând că a lovit-o cu palma peste faţă într-una din zile, când partea vătămată a venit acasă cu numai 50 de euro.

La jumătatea lunii decembrie, partea vătămată a reuşit să fugă de la inculpat, iar acesta s-a întors în România.

La scurt timp, partea vătămată C. s-a întors în ţară, deplasându-se la locuinţa sa din judeţul Dolj.

Întrucât fetiţa sa se afla la locuinţa inculpatului B., unde rămăsese în grija părinţilor acestuia, partea vătămată s-a întors în municipiul Râmnicu Sărat, unde a fost iarăşi constrânsă să întreţină relaţii sexuale contra cost pe raza acestui oraş.

La data de 15 ianuarie 2012, partea vătămată l-a contactat pe martorul R., persoană audiată sub o altă identitate şi care nu a mai putut fi audiată în faza de cercetare judecătorească, şi i-a cerut acestuia să o ia la el acasă, partea vătămată rămânând la locuinţa martorului până când, cu sprijinul, organelor de poliţie, şi-a recuperat fetiţa de la locuinţa inculpatului.

Martorul audiat sub identitate protejată a precizat că în momentul în care partea vătămată a venit la el, avea asupra sa suma de 2 RON şi 10 prezervative, acelaşi martor declarând că a ţinut legătura telefonic cu partea vătămată şi în perioada în care aceasta se afla în Grecia, aflând despre activităţile pe care aceasta le desfăşura în această ţară.

De asemenea, martorul a mai declarat că a beneficiat de serviciile sexuale ale părţii vătămate, plătindu-i inculpatului B. suma de 50 RON, partea vătămată relatându-i despre controlul strict exercitat de către inculpat asupra sa, precum şi de sentimentul de teamă pe care acesta i-l provoca.

Martorul P. a declarat că a beneficiat şi el de acelaşi gen de servicii, tot prin intermediul inculpatului B.

Situaţiile de fapt reţinute mai sus sunt confirmate de martorele minore J., H., F. şi I., în declaraţiile date la data de 6 martie 2012.

De asemenea, partea vătămată C. a arătat în cuprinsul declaraţiei sale că, la momentul sosirii în Atena, inculpatul E. le găzduia pe minorele H., F. şi I., care întreţineau relaţii contra cost în barul G., iar banii obţinuţi erau predaţi de către acestea aceluiaşi inculpat. Partea vătămată a mai precizat că după sosirea sa, la acelaşi apartament a venit şi J., care a desfăşurat acelaşi gen de activităţi în folosul lui P. şi a inculpatului E.

La data de 10 ianuarie 2012, autorităţile poliţieneşti din Atena au efectuat o razie în clubul G., ocazie cu care le-au depistat, printre altele, şi pe martorele minore J., H., F. şi I., care întreţineau relaţii sexuale contra cost cu clienţii acestui local.

Martorele au fost audiate şi introduse într-un centru de plasament, ulterior cele patru minore plecând din acest centru şi mergând la apartamentul lui E., care se afla, la acel moment în România.

În baza indicaţiilor telefonice ale acestuia, cele patru minore s-au întors în România, unde, cu ocazia audierii lor de către organele de poliţie, la sosirea în municipiul Bucureşti, i-au incriminat numai pe inculpaţii A., D. şi pe învinuitul P.

După ce au ajuns în centrul de plasament din Buzău, minorele au fost vizitate de către inculpatul E., care s-a interesat despre conţinutul declaraţiilor date de acestea, ulterior, inculpatul găzduindu-le pe minore la locuinţa sa din municipiul Râmnicu Sărat, precum şi la un apartament închiriat în municipiul Ploieşti, ţinându-le sub supraveghere.

S-a reţinut că în aceste împrejurări, martorele, influenţate de către inculpatul E., au dat declaraţii nesincere, cu ocazia audierii lor de către procuror, la data de 26 ianuarie 2012.

În baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Buzău, la data de 1 martie 2012, a fost interceptată o convorbire telefonică în cadrul căreia inculpatul E. îi comunică inculpatului D. "nu stai cuminte ... eu te-am scos de acolo şi tu vrei să mergi singur! mă gogule, auzi la mine am fost eu cu ele şi am scos toată nebunia. înţelegi?".

De asemenea, la data de 28 februarie 2012, tot în cadrul unei discuţii telefonice legal interceptate cu o persoană necunoscută, fiind avertizat de către aceasta că este căutat de poliţie, inculpatul E. răspunde: "lasă-i mă să mă, că ... să mă caute! Dacă nu eşti căutat n-ai valoare, mă ... pe cine caută lumea? Pă L., pă S., p-ăştia ... am schimbat, mă, toate alea am schimbat toate alea, acasă, aici".

În jurul datei de 1 martie 2012, martorele F. şi H. au fugit de la locuinţa inculpatului din Râmnicu Sărat şi s-au deplasat în comuna Zărneşti, judeţul Buzău, la mama celei dintâi iar la data de 4 martie 2012, inculpatul E., însoţit de fratele său, numitul S., s-a deplasat la această locuinţă şi le-au cerut celor două minore să se întoarcă la ei.

La refuzul acestora, inculpatul le-a ameninţat atât pe ele, cât şi pe martorii Ş. şi T., mama R. şi, respectiv concubinul acesteia, cu acte de violenţă dacă se vor adresa organelor de poliţie pentru a-i incrimina în vreun fel.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa lui E., la data de 6 martie 2012, au fost găsite aici martorele minore J. şi I., care rămăseseră sub controlul inculpatului.

Ulterior, în faza de cercetare judecătorească, martorele F., H., I. (prin declaraţie extrajudiciară), M., J. şi partea vătămată C. şi-au retractat declaraţiile date în faza de urmărire penală şi au dat declaraţii contradictorii, în mare parte favorabile inculpaţilor, acuzând exercitarea de presiuni din partea organelor de urmărire penală asupra lor, neputând produce dovezi însă în acest sens.

În aceste împrejurări, instanţa de fond a dat eficienţă declaraţiilor martorelor date iniţial în faza de urmărire penală în condiţiile în care, la dosarul cauzei, nu există probe din care să rezulte că, până la sesizarea instanţei de judecată, s-au formulat plângeri împotriva organelor de urmărire penală pentru pretinsele abuzuri săvârşite în timpul instrumentării acestei cauze.

S-a apreciat că în drept, faptele inculpatului A., care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la începutul lunii martie a anului 2011, a recrutat-o prin fraudă pe martora minoră F. pe care ulterior, împreună cu inculpatul E., a transportat-o în oraşul Atena, unde a găzduit-o şi a transferat-o apoi către acesta, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a martorei, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că nu se poate susţine că faptele inculpatului ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., în condiţiile în care acţiunile acestuia au fost de natură a afecta dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune a martorei minore F. şi nu bunele moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, martora minoră, prin reţinerea actului său de identitate, în timp ce se afla într-o ţară străină, a cărei limbă nu o cunoştea, prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice asupra ei, în mod implicit fiind în situaţia de a-i fi afectat dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune, în acest sens fiind şi Decizia nr. 16 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii.

Iniţial, inculpatul A. a negat în mod categoric comiterea faptelor reţinute în sarcina sa. Astfel, în declaraţia sa dată în ziua de 6 martie 2012, acesta a susţinut că, deşi a fost în Grecia, în perioada de referinţă, nu o cunoştea pe martora F. şi nici pe inculpatul E.

Ulterior, la data de 26 martie 2012, inculpatul a revenit asupra poziţiei sale iniţiale, şi a precizat că el nu a făcut decât să o însoţească pe martora F. pe ruta Râmnicu Sărat, la cererea acesteia, detaliile şi costurile acestei deplasării fiind stabilite de către inculpatul E., inculpatul admiţând că a găzduit-o la locuinţa sa pe martoră înainte de plecare, că a discutat anterior cu inculpatul E., de la care a înţeles că R. urma să se prostitueze într-un bar, precum şi că a primit de la acelaşi inculpat suma de aproximativ 800 de euro, atât pentru efectuarea unor lucrări de renovare la un apartament, cât şi pentru că a adus-o în Grecia pe aceasta.

Deşi inculpatul a afirmat că se cunoştea de mai mult timp cu martora F., fiind verişori, tot el a susţinut că după ce a ajuns în Grecia, a întreţinut cu aceasta, o singură dată, raporturi sexuale, martora K., concubina inculpatului, declarând că a văzut-o pe R. pentru prima dată, la începutul lunii martie a anului 2011, când, înainte de a pleca cu A. către Grecia, a venit la locuinţa lor, unde a şi rămas trei zile.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul A. a avut aceeaşi poziţie de nerecunoaştere, invocând exercitarea de presiuni din partea organelor de urmărire penală asupra sa, neputând produce dovezi însă în acest sens.

Martora F., audiată în calitate de martor, a avut o poziţie oscilantă cu privire împrejurările în care a ajuns în Atena, precum şi la activităţile desfăşurate în acest oraş, această poziţie fiind determinată de influenţa exercitată de către inculpatul E. asupra sa, acesta încercând, după data de 10 ianuarie 2012, să o determine pe aceasta, precum şi pe martorele minore H., I. şi J., să facă afirmaţii mincinoase în faţa organelor judiciare, pentru a-şi crea o situaţie procesuală favorabilă.

De asemenea, susţinerile martorei F. referitoare la ameninţările şi agresiunile fizice exercitate asupra sa de către inculpatul E., sunt confirmate atât de către inculpatul D., cât şi de către victima H., motivele fiind legate de comportamentul victimei care nu făcea suficienţi bani sau avea şi alte preocupări decât cele impuse de inculpat.

În drept, faptele inculpatului B., care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2011, a recrutat-o prin fraudă pe partea vătămată C. pe care ulterior, a transportat-o în oraşul Atena, unde, prin violenţă şi ameninţare, a găzduit-o, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a părţii vătămate, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, nu se poate susţine că faptele inculpatului ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., în condiţiile în care acţiunile acestuia au fost de natură a afecta dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune a părţii vătămate C. şi nu bunele moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, partea vătămată, prin reţinerea actului său de identitate, în timp ce se afla într-o ţară străină, a cărei limbă nu o cunoştea, prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice asupra ei, în mod implicit fiind în situaţia de a-i fi afectat dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune, în acest sens fiind şi Decizia nr. 16 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii.

Inculpatul B., iniţial a negat comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, dar, la data de 26 martie 2012, acesta a făcut afirmaţii detaliate cu privire la împrejurările în care a recrutat-o, transportat-o şi găzduit-o pe partea vătămată C., admiţând că a beneficiat de banii obţinuţi de aceasta din prestarea de servicii sexuale contra cost.

În apărarea sa, inculpatul a susţinut că iniţiativa prestării acestui gen de activităţi i-a aparţinut părţii vătămate.

Maniera în care inculpatul a exploatat-o pe partea vătămată reiese nu numai din declaraţiile acesteia ci şi din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de inculpat, interceptate în baza autorizaţiilor legal emise de către Tribunalul Buzău.

Astfel, la data de 17 februarie 2012, inculpatul a discutat cu o persoană necunoscută, care l-a întrebat dacă M. mai munceşte pentru el, acesta răspunzând "cum să nu?".

La data de 27 ianuarie 2012, inculpatul a discutat cu partea vătămată, spunându-i acesteia că de când a venit din Grecia nu a bătut-o, aceasta reproşându-i că a ameninţat-o că o dă la albanezi.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul B. a revenit asupra poziţiei iniţiale de recunoaştere, invocând atât probleme medicale de natură psihiatrică cât şi exercitarea de presiuni din partea organelor de urmărire penală asupra sa, neputând produce dovezi însă în acest sens.

În drept, faptele inculpatului D., care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna aprilie a anului 2011, a recrutat-o prin fraudă pe martora minoră H. pe care ulterior, împreună cu inculpatul E., a transportat-o în oraşul Atena, unde, prin violenţă şi ameninţare, a găzduit-o şi a transferat-o apoi către acesta, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a martorei, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G. iar în luna iulie a anului 2011, a recrutat-o prin fraudă pe martora minoră I. pe care ulterior, împreună cu inculpatul E., a transportat-o în oraşul Atena, căruia i-a şi transferat-o, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a martorei, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Nu se poate susţine că faptele inculpatului D., aşa cum au fost reţinute, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., în condiţiile în care, din analiza completă, pe baza elementelor de fapt determinate, a condiţiilor de loc şi de timp în care s-au comis faptele, rezultă că acestea au fost săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, existând o unitate de dispoziţii legale violate, o unitate de hotărâre infracţională şi o pluralitate de acte separate, într-un interval de timp relativ scurt, diferenţa de subiect pasiv al infracţiunii neputând determina descompunerea unei acţiuni repetate în timp, îndeplinite în realizarea aceleiaşi rezoluţii, în tot atâtea infracţiuni autonome concurente câte persoane au făcut obiectul acelor acţiuni.

Atâta timp cât pentru existenţa infracţiunii continuate de trafic de persoane minore nu este necesară realizarea unităţii de subiect pasiv, nu poate fi reţinut concursul de infracţiuni numai datorită pluralităţii de subiecţi pasivi în cadrul repetării actelor de acest fel, indiferent care ar fi modalitatea lor alternativă de săvârşire (recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire de persoane), intervalele de timp dintre actele comise fiind relativ scurte, vizându-se prin actele respective valori de acelaşi fel, existând o identitate de procedee folosite, în condiţii şi împrejurări asemănătoare pentru săvârşirea faptelor, existând un singur scop urmărit şi anume exploatarea sexuală a martorelor minore, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Deciziei nr. 49 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii.

De asemenea, nu se poate susţine că faptele inculpatului ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în condiţiile în care acţiunile acestuia au fost de natură a afecta dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune a martorelor minore H. şi I. şi nu bunele moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, martorele minore, prin reţinerea actelor lor de identitate, în timp ce se aflau într-o ţară străină, a cărei limbă nu o cunoşteau, prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice asupra lor, în mod implicit fiind în situaţia de a le fi afectat dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune, în acest sens fiind şi Decizia nr. 16 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii.

Inculpatul D. nu a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa. Acesta a admis că s-a deplasat în Atena, împreună cu martora M., pentru ca aceasta să încheie o căsătorie cu un cetăţean pakistanez, în schimbul unei sume de bani şi întrucât această căsătorie nu s-a mai perfectat, a rămas în Atena, fiind găzduiţi de către inculpatul E.

Privitor la martorele H. şi I., inculpatul a arătat că, deşi le cunoştea, nu a avut nici o contribuţie în recrutarea, transportarea, găzduirea şi transferarea acestora, în scopul exploatării lor sexuale, susţinând că a fost trimis de către inculpatul E. să o ia de la microbuz pe H., la venirea acesteia în Atena, dar, în perioada următoare, a sfătuit-o pe aceasta să se întoarcă în România, deoarece nu era bine că întreţinea relaţii contra cost.

În faza de cercetare judecătorească inculpatul D. şi-a retractat toate declaraţiile date în faza de urmărire penală, ca de altfel şi ceilalţi inculpaţi, nerecunoscând săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, invocând exercitarea de presiuni din partea organelor de urmărire penală asupra sa, neputând produce dovezi însă în acest sens.

Martorele minore H. şi I., audiate, au avut o poziţie oscilantă cu privire împrejurările în care au ajuns în Atena, precum şi la activităţile desfăşurate în acest oraş, această poziţie fiind determinată de influenţa exercitată de către inculpatul E. asupra lor, acesta încercând, după data de 10 ianuarie 2012, să le determine să facă afirmaţii mincinoase în faţa organelor judiciare, pentru a-şi crea o situaţie procesuală favorabilă.

În privinţa martorei I., probele atestă că aceasta a fost recrutată prin fraudă de către inculpatul D., în luna iulie a anului 2011, acesta transportând-o către Grecia, prin plata biletului de călătorie pe ruta Râmnicu Sărat - Atena, şi transferând-o către inculpatul E., acesta din urmă, uzând şi de violenţe verbale şi fizice, fiind cel care a continuat să o găzduiască şi să o exploateze sexual până la data de 10 ianuarie 2012.

În drept, faptele inculpatului E., care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2011, le-a primit, găzduit şi transferat, prin fraudă, violenţă şi ameninţare, pe martorele minore F., H., I., J. şi pe partea vătămată C., toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a victimelor, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, nu se poate susţine că faptele inculpatului E., aşa cum au fost reţinute, întrunesc elementele constitutive a cinci infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., în condiţiile în care, din analiza completă, pe baza elementelor de fapt determinate, a condiţiilor de loc şi de timp în care s-au comis faptele, rezultă că acestea au fost săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, existând o unitate de dispoziţii legale violate, o unitate de hotărâre infracţională şi o pluralitate de acte separate, într-un interval de timp relativ scurt, de aproximativ 1 an, diferenţa de subiect pasiv al infracţiunii neputând determina descompunerea unei acţiuni repetate în timp, îndeplinite în realizarea aceleiaşi rezoluţii, în tot atâtea infracţiuni autonome concurente câte persoane au făcut obiectul acelor acţiuni.

Atâta timp cât pentru existenţa infracţiunii continuate de trafic de persoane minore nu este necesară realizarea unităţii de subiect pasiv, nu poate fi reţinut concursul de infracţiuni numai datorită pluralităţii de subiecţi pasivi în cadrul repetării actelor de acest fel, indiferent care ar fi modalitatea lor alternativă de săvârşire (recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire de persoane), intervalele de timp dintre actele comise fiind relativ scurte, vizându-se prin actele respective valori de acelaşi fel, existând o identitate de procedee folosite, în condiţii şi împrejurări asemănătoare pentru săvârşirea faptelor, existând un singur scop urmărit şi anume exploatarea sexuală a martorelor minore şi a părţii vătămate, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Deciziei nr. 49 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii.

De asemenea, nu se poate susţine că faptele inculpatului ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în condiţiile în care acţiunile acestuia au fost de natură a afecta dreptul la libertate de voinţă şi acţiune a martorelor minore F., H., I., J. şi a părţii vătămate C. şi nu bunele moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, martorele minore şi partea vătămată, prin reţinerea actelor lor de identitate, în timp ce se aflau într-o ţară străină, a cărei limbă nu o cunoşteau, prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice asupra lor, în mod implicit fiind în situaţia de a le fi afectat dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune, în acest sens fiind şi Decizia nr. 16 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii.

Inculpatul E. a negat în totalitate comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, susţinând că s-a aflat încă din anul 2009 în oraşul Atena, unde închinase mai multe apartamente, cu scopul de a obţine beneficii materiale din subînchirierea acestora.

Acesta a mai declarat, în faza de urmărire penală că, în luna aprilie a anului 2011 a fost contactat telefonic de către F., care era însoţită de către H., închiriindu-le acestora un apartament pentru 600 euro şi ulterior, a aflat că în acel apartament au mai venit trei persoana celorlalte trei martore minore.

De asemenea, a mai declarat că în jurul datei de 20 ianuarie 2012, a aflat că cele patru minore au fost ridicate de poliţia din Atena, iar ulterior, acestea i-au mai vizitat familia, în baza relaţiilor de prietenie stabilite cu soţia sa.

Cu ocazia confruntărilor efectuate cu ceilalţi trei inculpaţi, E. a făcut o afirmaţie care este de natură a sintetiza activitatea sa infracţională fiind întrebat dacă l-a trimis pe inculpatul D. în clubul G., acesta a răspuns: "Da, l-am trimis în acel club să vadă o fată care mă suna şi îmi trimitea mesaje dorind să întreţină relaţii intime cu mine. Am fost sunat ulterior de către nişte cetăţeni români care deţineau controlul în zona în care se afla barul şi mi-au cerut explicaţii cu privire la prezenţa lui M. în barul G. "ce caută omul din casa ta în bar?". Am discutat telefonic cu aceste persoane, le-am spus că este bolnav şi ar fi bine să-l lase în pace, lucru care s-a şi întâmplat".

Toate probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească conduc la concluzia că inculpatul E. se afla în Grecia de mai mult şi, prin influenţa şi conexiunile pe care le avea la barul G., a iniţiat şi facilitat introducerea victimelor în circuitul exploatării sexuale derulat în acea locaţie, inculpatul asigurând cazarea atât a victimelor, cât şi a celorlalţi inculpaţi, cu care, pe perioade diferite de timp, le-a exploatat pe acestea.

De asemenea, inculpatul, după sosirea martorelor minore în Atena, le-a procurat acestora cărţi de identitate falsificate, pentru a evita descoperirea stării lor de minoritate de către autorităţile elene.

Instanţa de fond nu a făcut abstracţie de faptul că o culpă în părăsirea teritoriului României de către minore o are şi familiile acestora care nu au depus toate diligenţele pentru supravegherea şi educarea acestora precum şi lucrătorii vamali care, fie din neglijenţă, fie cu complicitatea altor persoane, au permis trecerea minorelor peste frontiera de stat deşi nu aveau acceptul părinţilor lor.

Cu privire la nulităţile actelor de procedură invocate de apărătorii inculpaţilor, instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte verificarea legalităţii sesizării instanţei, instanţa a procedat la această verificare la termenul de judecată din data de 2 mai 2012, anterior verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpaţilor, în baza dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen. dispoziţiile procedurale, respectiv art. 300 C. proc. pen. neobligând instanţa să concretizeze verificarea regularităţii actului de sesizare într-un anume act procedural, prin verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpaţilor, după înregistrarea dosarului, instanţa a constatat în mod implicit că a fost în mod legal sesizată.

Cu privire la certificarea înregistrărilor telefonice efectuate în baza autorizaţiilor legal emise de Tribunalul Buzău, în sensul dispoziţiilor art. 913 alin. (2) C. proc. pen., transcrierea convorbirilor telefonice interceptate s-a efectuat în baza Ordonanţei de delegare nr. x/D/P/2012 din data de 30 ianuarie 2012 iar certificarea, prin Procesul-verbal încheiat la data de 16 martie 2012.

În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. x/D/P/2012 din data de 25 aprilie 2012, nu se poate susţine că acestora li s-a produs vreo vătămare în sensul dispoziţiilor art. 197 C. proc. pen. în condiţiile în care inculpaţilor li s-a dat posibilitatea de a solicita noi probe pe noua încadrare juridică, inculpaţii declarând că-şi menţin declaraţiile date până la acel moment, solicitând efectuarea unor confruntări, cerere respinsă prin ordonanţa din data de 27 aprilie 2012.

În faza de urmărire penală nu era necesară o nouă prezentare a materialului de urmărire penală, nefiind incidente dispoziţiile art. 253 C. proc. pen. în condiţiile în care nu s-a efectuat o prezentare a materialului de urmărire penală pe încadrarea juridică anterioară schimbării.

De altfel, în faza de cercetare judecătorească, instanţa a încuviinţat, în mare parte, motivat, toate probele solicitate de inculpaţi în apărare, nedovedindu-se faptul că în faza de urmărire penală anumite probe au fost obţinute în mod nelegal.

Cu privire la rezoluţia de începerea a urmăririi penale din data de 26 ianuarie 2012 pentru săvârşirea unor fapte în cursul anului 2010, prin Procesul-verbal din data de 6 iunie 2012 s-a îndreptat eroarea materială făcută aşa după cum de altfel s-a procedat şi cu privire la învinuitul Ţ., menţionat din eroare în cuprinsul Rechizitoriului nr. x/D/P/2012 din data de 27 aprilie 2012.

De asemenea, nu se poate susţine că în dosarul de urmărire penală sesizarea din oficiu consemnată în Procesul-verbal din data de 13 ianuarie 2012 este nelegală în condiţiile în care, ulterior, la data de 25 ianuarie 2012, lucrătorul din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi-a declinat competenţa în favoarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău.

Este adevărat că declinarea competenţei în faza de urmărire penală nu s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 45 alin. (12) C. proc. pen. respectiv prin ordonanţă, însă această situaţie nu este de natură să atragă nulitatea urmăririi penale, neputându-se susţine că lipseşte sesizarea organului competent.

Astfel, în lipsa unei sancţiuni prevăzute pentru a fi aplicată în cazul intitulării greşite a acestui act procedural, respectiv referat în loc de ordonanţă, nu se poate aprecia că legiuitorul a avut în vedere, când a prevăzut întocmirea acestei ordonanţe, decât un aspect formal, care ţine aşadar de forma, de modalitatea în care organele de urmărire penală decid că se impune declinarea competenţei.

Cu privire la respingerea cererilor privind comunicarea copiilor de pe DVD-urile înaintate instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 913 alin. (3) C. proc. pen., în lipsa solicitării ascultării acestora la momentul prezentării materialului de urmărire penală, nu se poate susţine că s-a încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor, aceste DVD-uri, în faza de judecată fiind la dispoziţia exclusivă a completului învestit cu soluţionarea cauzei, putând fi expertizate la cererea inculpaţilor, expertiză care nu s-a putut realiza în condiţiile în care inculpaţii, fără a le audia, au contestat toate interceptările făcute.

Nu se poate susţine, de asemenea, că în cauză nu s-au putut efectua testele poligraf încuviinţate inculpaţilor, în condiţiile în care apărătorii acestora nu au fost de acord decât cu efectuarea acestor teste la una din autorităţile abilitate din mun. Bucureşti şi nu în mun. Buzău sau în alte judeţe.

Având în vedere cele reţinute mai sus, instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A. din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, în perioada martie - aprilie 2011.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, atitudinea oscilantă a acestuia atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească precum şi activitatea infracţională redusă a acestuia de numai două luni cu privire la martora minoră F.

Ca circumstanţe atenuante, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, are trei copii minori în întreţinere, a lucrat în construcţii, a avut un comportament bun în societate, locuind cu bunicii paterni (care de altfel l-au şi crescut) împreună cu concubina sa şi cu cei trei minori, fiind integrat social aşa după cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani şi a constatat că acesta a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 6 martie 2012 - 27 iulie 2012.

Instanţa, raportat la durata de timp în care inculpatul a fost în stare de arest preventiv, a apreciat că scopurile pedepsei aplicate pot fi atinse chiar şi fără executarea acesteia în regim de detenţie astfel încât, în baza art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen., urmează să dispună suspendarea executării, sub supraveghere, pe durată de 8 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., instanţa l-a obligat pe inculpat ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Instanţa, în baza art. 359 C. proc. pen. urmează să atragă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 C. pen. instanţa a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. să dispună ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.

Instanţa, în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 1.500 euro (în RON la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), obţinută din săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 334 C. proc. pen. instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B. din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen.

Instanţa, în baza art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, în perioada iulie - decembrie 2011.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, atitudinea relativ sinceră a acestuia atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească precum şi activitatea infracţională relativ redusă a acestuia, de aproximativ 6 luni cu privire la partea vătămată minoră C.

Ca circumstanţe atenuante, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere, a lucrat în construcţii, a avut un comportament bun în societate, locuind cu părinţii săi împreună cu soţia sa şi cu cei doi minori, fiind integrat social aşa după cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, declaraţia martorului U., ancheta socială şi caracterizarea emise de Consiliul Local Râmnicu Sărat - Serviciul Public de Asistenţă Socială.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani şi să constate că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 6 martie 2012 la zi.

Instanţa, raportat la durata de timp în care inculpatul a fost în stare de arest preventiv, apreciază că scopurile pedepsei aplicate pot fi atinse chiar şi fără executarea acesteia în regim de detenţie astfel încât, în baza art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen., a dispus suspendarea executării, sub supraveghere, pe durată de 8 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., instanţa a obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Instanţa, în baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 C. pen., instanţa a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. să dispună ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.

Instanţa, în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea Mandatului de arestare preventivă din 7 martie 2012 al Tribunalului Buzău, dacă nu este arestat în altă cauză.

Instanţa a luat act că partea vătămată C. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., instanţa a confiscat de la inculpatul B. suma de 4.500 euro (în RON la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), obţinută din săvârşirea infracţiunii.

Instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen. a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D. din două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi să respingă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., instanţa a condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, în perioada aprilie - iulie 2011.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, atitudinea oscilantă a acestuia atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească precum şi activitatea infracţională relativ redusă a acestuia de aproximativ 4 luni cu privire la martorele minore H. şi I.

Ca circumstanţe atenuante, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, are doi copii minori în întreţinere, a lucrat în construcţii, a absolvit cursuri de pregătire profesională, a avut un comportament bun în societate, locuind cu părinţii săi împreună cu concubina sa şi cu cei doi minori, fiind integrat social aşa după cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, declaraţiile extrajudiciare (caracterizări) ale numiţilor V., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., ancheta socială efectuată de Consiliul Local Râmnicu Sărat - Serviciul Public de Asistenţă Socială, caracterizarea preotului GG., inculpatul fiind şi încadrat în grad mediu de handicap conform Certificatului din 19 aprilie 2010.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanţa urmează să aplice inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni şi să constate că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 6 martie 2012 la zi.

Instanţa, raportat la durata de timp în care inculpatul a fost în stare de arest preventiv, apreciază că scopurile pedepsei aplicate pot fi atinse chiar şi fără executarea acesteia în regim de detenţie astfel încât, în baza art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen., urmează să dispună suspendarea executării, sub supraveghere, pe durată de 8 ani şi 6 luni ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., instanţa a obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Instanţa, în baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. să dispună ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.

Instanţa, în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea Mandatului de arestare preventivă din 7 martie 2012 al Tribunalului Buzău, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D. suma de 5.000 euro (în RON la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), obţinută din săvârşirea infracţiunii.

Instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen. a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul E. din cinci infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi să respingă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, în perioada aprilie - decembrie 2011.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, atitudinea nesinceră a acestuia atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească precum şi activitatea infracţională a inculpatului de aproximativ 9 luni cu privire la martorele minore F., H., I., J. şi partea vătămată C.

Ca circumstanţe atenuante, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere, a lucrat de la vârsta de 16 ani, a avut un comportament bun în societate, locuind cu părinţii săi împreună cu soţia sa şi cu cei doi minori, fiind integrat social aşa după cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani şi a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 6 martie 2012 la zi.

Instanţa, raportat la durata de timp în care inculpatul a fost în stare de arest preventiv, a apreciat că scopurile pedepsei aplicate pot fi atinse chiar şi fără executarea acesteia în regim de detenţie astfel încât, în baza art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen., a dispus suspendarea executării, sub supraveghere, pe durată de 9 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Instanţa, în baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 C. pen., instanţa de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.

Instanţa, în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea Mandatului de arestare preventivă din 7 martie 2012 al Tribunalului Buzău, dacă nu este arestat în altă cauză.

În cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că inculpatul E. ar fi obţinut din săvârşirea infracţiunii suma totală de 150.000 euro, fără a se indica criteriile care au stat la baza stabilirii acestei sume, în condiţiile în care martora F. a declarat că i-ar fi remis inculpatului A. suma totală de 130.000 euro, H. că ar obţinut din practicarea prostituţiei suma de 100.000 euro iar I. că ar fi remis inculpatului E. suma de 45.000 euro.

Aceleaşi martore au mai declarat iniţial obţinerea unor sume de bani mai mici din practicarea prostituţie, cu titlu exemplificativ - F. aproximativ 1.200 - 1.300 euro, lunar.

Având în vedere aceste declaraţii ale martorelor minore, nedovedite prin alte mijloace de probă, tot martorele declarând că au mai trimis diverse sume de bani şi părinţilor lor, instanţa de fond a stabilit, prin estimare, suma totală obţinută de inculpatul E. din săvârşirea infracţiunii ca fiind de aproximativ 21.000 euro, prin raportare la sumele confiscate anterior de la ceilalţi inculpaţi şi perioadele de timp în care martorele minore au practicat prostituţia în folosul inculpatului, respectiv F. aproximativ 9 luni, H. aproximativ 8 luni, I. aproximativ 6 luni şi J. aproximativ 4 luni.

Deşi martorele minore au declarat că obţineau în medie zilnic suma de 200 - 250 euro, nici în faza de urmărire penală şi nici în faza de cercetare judecătorească nu s-a putut dovedi că martorele practicau prostituţia în mod continuu, zilnic, din planşele foto ataşate la dosar (capturi de pe site-uri de socializare) rezultând că acestea aveau perioade de timp în care aveau şi alte preocupări.

În consecinţă, instanţa, în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul E. suma de 21.000 euro (în RON la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), obţinută din săvârşirea infracţiunii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău, cât şi inculpaţii A., D., B. şi E.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău a criticat sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău, pentru următoarele considerente:

Sumele de bani care au făcut obiectul măsurii de siguranţă a confiscării în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B., D. şi A. au fost stabilite în baza declaraţiilor martorelor şi reţinute în actul de sesizare a instanţei, ca reprezentând un minim, stabilit cu respectarea principiului in dubio pro reo. Instanţa şi-a însuşit acest punct de vedere, fără a detalia, rezumându-se la prezentarea situaţiei de fapt şi valorificând declaraţiile martorelor, ale părţii vătămate, precum şi declaraţiile date de inculpaţii B., D. şi A. în faza de urmărire penală.

Aceleaşi declaraţii au fost însă apreciate ca neverosimile sau contradictorii arunci când instanţa a înlăturat estimarea făcută pe baza lor şi a reţinut suma de 21.000 euro ca fiind obţinută de inculpatul E. din săvârşirea infracţiunii.

Însă, concluzia instanţei este în flagrantă contradicţie cu probele. Inculpatul a locuit o perioada mare de timp în Atena într-un apartament închiriat, împreuna cu familia sa, fără a avea o altă sursă de venit decât banii rezultaţi din activitatea infracţională. Conexiunile în lumea interlopă şi sumele de bani de care dispunea i-au permis să procure actele false, să "cumpere" tinere, să fie în permanenţă informat şi să controleze activitatea desfăşurată de victime în barul G. Un venit lunar de nivelul celui estimat de instanţa, sub 2.000 euro, nu era suficient pentru aceasta.

Declaraţiile martorelor sunt foarte detaliate şi nu conţin contradicţii cu privire la: "programul de lucru" la barul G. - între orele 11 - 12 A.M. - 01 - 02 A.M.; tarifele practicate - 50 euro pentru 1/2 oră şi 100 euro pentru o oră; modul în care erau controlate de inculpaţi - mesajele cu textul "urc/cobor", predarea banilor zilnic, legătura permanentă dintre angajaţii barului şi inculpatul E.; detaliile privind modul efectiv în care se desfăşura activitatea precum şi numărul de clienţi - 4 - 6/zi, în medie. C. pretinde ca avea în medie 15 clienţi zilnic, minimul fiind de 5 clienţi iar J. afirma ca avea în medie 8; cu privire la sumele obţinute martorele declară o medie de 350 - 450 euro; 250 - 300 euro (H., declaraţie scrisă personal, în prezenţa psihologului din cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 2 Bucureşti; audiată de procuror la 6 martie 2012, aceasta declară că în perioada în care a lucrat pentru D., circa o lună, îi aducea zilnic acestuia 150 - 200 euro, iar după ce a fost preluată de E. câştigul zilnic predat era de 400 - 500 euro); 250 euro (I.; într-o primă declaraţie, dată în prezenţa unui psiholog, susţine că realiza 400 - 500 euro zilnic); 200 euro (M. la o medie de 4 clienţi şi un tarif de 50 euro pe oră); 400 euro (J.). C. este singura care declară că realiza circa 750 euro pe seară şi precizează că inculpatul B. îi dădea inculpatului E. 100 euro pe lună pentru a-i permite martorei să racoleze clienţi în barul G. Aceeaşi martoră susţinea că în toată perioada în care a stat în Grecia "nu a stat nicio zi acasă".

Toate martorele au declarat că banii erau predaţi zilnic inculpaţilor, primeau doar 10 euro/zi pentru cheltuieli personale şi 20 euro pentru a li se permite accesul şi racolarea clienţilor în barul G., toate cheltuielile de cazare şi întreţinere atât pentru ele cât şi pentru inculpaţi erau suportate din câştigurile astfel realizate, rezultatele mai slabe erau sancţionate prin agresiuni verbale şi fizice iar sporadic li se permitea să trimită rudelor rămase în ţară anumite sume de bani (J.: de 3 - 4 ori între 150 - 200 euro mamei sale; F. 500 - 600 euro, o singură dată; I. 1.000 euro mamei sale);

Prin coroborarea acestor declaraţii şi dând eficienţă principiului in dubio pro reo, se pot face următoarele estimări: F.: a fost şi exploatată sexual în perioada martie - 10 ianuarie 2013; circa 2, 1/2 luni în folosul lui A., după aceea numai pentru E. luând în calcul numai perioada 10 mai 2012 - 10 ianuarie 2013 - 8 luni, şi admiţând că ar fi practicat prostituţia numai 25 de zile pe lună - perioadele de inactivitate nu puteau fi mai mari deoarece, aşa cum rezultă din probe, inculpaţii erau interesaţi de rentabilitate (fapt demonstrat de împrejurarea că martorele nu au venit în ţara în această perioadă, cu excepţia martorei V., la care s-a şi renunţat, "pentru că nu aducea suficienţi bani" şi niciuna dintre ele nu face referire la perioade de "concediu", rezultă o perioadă de 200 zile cu un câştig minim, sub cel declarat de martoră, de 300 euro. Scăzând suma de 6.000 euro (30 euro x 200 zile) + 600 trimişi rudelor rezultă suma de 53.400 euro. La aceasta trebuie adăugate sumele primite în perioada în care martora a fost exploatată direct de inculpatul A., dar inculpatul E. a primit bani pentru cazarea celor doi (600 euro lunar) şi pentru actul de identitate falsificat pe care 1-a procurat (200 euro), în total 55.100 euro.

H.: a fost exploatată sexual în perioada aprilie 2011 - 10 ianuarie 2012, în aceleaşi condiţii, iniţial în folosul inculpatului D., circa o lună, timp în care îi remitea acestuia 150 - 200 euro zilnic; după aceea a fost transferată inculpatului E. o perioadă de circa 8 luni, în care estimează câştigurile zilnice la 400 - 500 euro. Luând în calcul un câştig minim de 250 euro, în 200 zile rezultă suma de 50.000 euro, din care se scade suma de 6.000 euro, rămânând suma de 44.000 euro, însuşită de inculpatul E.

I.: a fost exploatată sexual în perioada iulie 2011 - 10 ianuarie 2012, fiind racolată de inculpatul D. şi transferată contra cost lui E. Luând în calcul un câştig minim de 250 euro pe o perioadă de 150 zile), din care se deduce suma de 5.500 euro (30 euro x 150 zile + 1000 euro trimişi familiei), rezultă că inculpatul E. şi-a însuşit suma de 32.000 euro.

J.: racolată de învinuitul P., faţă de care s-a dispus disjungerea urmăririi penale, a fost exploatată circa trei săptămâni de acesta, după care a lucrat în folosul lui E., în perioada octombrie 2011 - 10 ianuarie 2012. Martora afirmă un câştig mediu zilnic de 400 euro, precizând în altă declaraţie că obţinea între 200 şi 600 euro zilnic. Luând în calcul 80 de zile de activitate efectivă, cu un câştig minim de 200 euro şi deducând 2.400 euro cheltuieli personale precum şi 800 euro trimişi familiei, rezultă că inculpatul a încasat de la aceasta cel puţin suma de 12.800 euro.

C.: a fost exploatată sexual o perioadă de circa 5 luni şi jumătate, în principal de B., mai întâi în ţară şi aproximativ trei luni în Grecia. B. arată că în perioada de trei săptămâni în care au locuit în apartamentul inculpatului E. din Grecia i-au plătit acestuia chirie 150 euro pe săptămână, iar partea vătămata C. precizează că, pentru a i se permite să racoleze clienţi în clubul G. inculpatul B. îi dădea inculpatului E. 100 euro pe săptămână. După plecarea inculpatului B. în ţară, în luna decembrie, a fost preluată de inculpatul E., căruia îi preda banii câştigaţi şi care avea cartea sa de identitate. De asemenea, inculpatul E. i-a procurat o carte de identitate falsă, primind în schimb suma de 200 euro. În concluzie, din exploatarea acestei victime, inculpatul a realizat cel puţin suma de 1.500 euro.

Pentru procurarea cărţilor de identitate false ale celorlalte trei minore, (H., I., J.) necesare pentru ca acestea să poată racola clienţi în barul G., inculpatul E. a primit suma totală de 600 euro.

Totalizând aceste sume rezultă un câştig minim 146.000 euro, care urmează să fie confiscat de la inculpatul E.

Parchetul a mai susţinut că, la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa a avut în vedere, pe de o parte, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi perioadele în care au săvârşit infracţiunile imputate (apreciate ca reduse), poziţia oscilantă adoptată pe parcursul procesului iar pe de altă parte a valorificat ca circumstanţe atenuante lipsa antecedentelor penale, situaţia familială, referinţele bune oferite de persoane cu influenţă în comunităţile din care provin, concluziile referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune.

Nu au fost însă analizate acele elemente proprii cauzei, care conturează pericolul social concret al faptelor, probabilitatea ca inculpaţii să-şi fi asumat răspunderea pentru ele, astfel încât să existe garanţia că pe viitor se vor conforma, normelor legale. În speţă probele arată că inculpaţii au acţionat în circumstanţe care indica un grad ridicat de vinovăţie: toate persoanele racolate prin fraudă, promisiuni mincinoase erau minore, cu o stare materială precară, deosebit de vulnerabile; pe toată perioada exploatării, victimele au fost supuse unui control strict, li s-a limitat libertatea de mişcare şi periodic s-au exercitat asupra lor violenţe fizice şi verbale.

Declaraţiile detaliate date pe parcursul urmăririi penale descriu episoade de violenţă gratuită, arbitrară, menite să le înfrângă rezistenţa psihică, să le distrugă respectul de sine, să le anihileze voinţa şi să le inducă teama de inculpaţi; după întoarcerea în ţară inculpaţii au încercat să menţină controlul asupra lor, să le limiteze libertatea de mişcare şi să le timoreze, inclusiv ameninţându-le familiile, pentru a nu relata faptele organelor de cercetare şi în eventualitatea exploatării lor viitoare.

Pe parcursul judecaţii au negat în totalitate faptele; inculpaţii D., B. şi A., care recunoscusem parţial pe parcursul urmăririi penale, au revenit asupra primelor declaraţii. Fără a contesta dreptul acestora de a se apară şi de a nu se autoincrimina, atitudinea faţă de faptă şi faţă de consecinţele acesteia rămâne un criteriu determinant pentru a aprecia în ce măsură scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea sub supraveghere, comportamentul bun în societate, (reţinut de instanţă ca o circumstanţă atenuantă, în baza unor caracterizări, a referatelor de evaluare care conchid că, în anumite condiţii, inculpaţii au potenţial de reintegrare socială) şi faptul că au familii, copii minori, trebuie analizat mai întâi în contextul faptelor săvârşite: inculpaţii au găzduit minorele pe care le racolaseră în propriile locuinţe, promiţându-le o legătură de concubinaj, le-au indus în eroare pretinzând că nu au ori că s-au separat de soţii sau concubine, ori le-au prezentat pe acestea ca surori; inculpatul E. a găzduit atât victimele, cât şi pe coinculpaţi în locuinţa în care se aflau soţia şi copilul său şi unde au avut loc scene de violenţă, de abuz sexual. Aceste împrejurări, care rezultă din probe şi care nu pot fi ignorate, atestă respectul inculpaţilor faţă de valori ca familia şi normele de convieţuire general acceptate.

Analizate din perspectiva criteriilor care vizează: gravitatea faptelor în raport de modul concret şi condiţiile în care au fost comise, periculozitatea inculpaţilor, dedusă din modul în care au acţionat şi mijloacele folosite, atitudinea inculpaţilor după săvârşirea faptelor, consideră că nu s-a făcut o judicioasă individualizare a pedepselor, apreciindu-se în mod nejustificat că scopul acestora poate fi atins prin suspendarea lor sub supraveghere

Faţă de cele expuse, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, în sensul aplicării confiscării speciale de la inculpatul E., iar cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor, înlocuirea art. 861 C. pen. şi aplicarea unor pedepse cu executarea în regim privativ de libertate.

II. Apelantul inculpat A. a criticat sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău, susţinând că este nemulţumit de încadrarea juridică dată faptei.

În acest sens, a apreciat că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de trafic de minori în proxenetism, instanţa dând eficienţă numai probelor efectuate în faza de urmărire penală.

Ca atare, s-a solicitat pe calea apelului reanalizarea materialului probator, respectiv a celui administrat în faţa instanţei de fond, pe motiv că toate declaraţiile date se coroborează între ele. Inculpatul A. a arătat că el a dorit să meargă în Grecia pentru a munci, iar la auzul acestei veşti, verişoara sa l-a rugat să o ajute şi pe ea să ajungă în Grecia. În acest sens, este suficient de edificatoare şi declaraţia părţii vătămate.

La instanţa de fond, s-a susţinut că numita F. a fost transferată în vederea practicării prostituţiei de la inculpatul A. la E., însă pentru lămurirea acestei situaţii s-a apreciat, aşa cum a mai arătat, edificatoare declaraţia acesteia.

În fine, faţă de împrejurarea că inculpatului A. i-a fost reţinută o activitate infracţională redusă, solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate de Tribunalul Buzău, iar pe fond aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege, cu reţinerea art. 74 şi 76 C. pen. şi de asemenea cu menţinerea art. 861 C. pen., reducându-se termenul de încercare.

II. Apelantul inculpat D. a susţinut următoarele motive de apel:

Un prim motiv de apel se referă la faptul că, se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât lipseşte sesizarea organului competent.

Din punctul său de vedere, dispoziţiile art. 45 C. proc. pen. au fost încălcate, iar judecătorul instanţei de fond a făcut o remarcă în sensul că nu a existat o ordonanţă de declinare de la organul necompetent la organul competent.

A invocat această situaţie, respectiv că nu a existat o ordonanţă, şi în faţa instanţei de fond, susţinând că rezoluţia dată este doar un proces-verbal care a fost dat de către un organ necompetent, iar această chestiune este una de drept, care ar putea să denatureze situaţie, din moment ce normele procedurale trebuiesc respectate. Această situaţie este ca şi când, instanţa de fond procedează la judecarea cauzei fără a avea rechizitoriu.

Ca atare, apreciază că această chestiune invocată este una definitorie. Este adevărat că nu contestă denumirea, ci actul în sine, care a fost o propunere şi nu a dispunere.

Într-un alt motiv de apel, acest inculpat a solicitat înlăturarea unor probe administrate în cursul urmăririi penale.

Cu privire la modalitatea în care s-a efectuat urmărirea penală, s-a solicitat a se avea în vedere declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorelor, care au fost audiate în prezenţa părinţilor şi care au arătat, în faţa judecătorului instanţei de fond, cum au fost "lovite de procuror cu telefonul în cap". Aceste părţi au formulat plângeri penale împotriva procurorului, însă aceste chestiuni vor fi cercetate de altcineva.

Dacă se citesc declaraţiile în detaliu, din perspectiva dispoziţiilor art. 64 şi 68 pct. 1 C. proc. pen., se poate constata că nu pot fi avute în vedere aceste declaraţii date de părţile vătămate în cursul urmăririi penale, ci numai cele din faza de cercetare judecătorească.

În ceea ce priveşte probatoriul cu interceptările telefonice, solicită a se observa de către instanţa de control judiciar faptul că aceste interceptări de convorbiri telefonice au fost făcute în baza unor autorizaţii expirate, iar împrejurarea că ar fi existat iniţial autorizaţii pentru interceptarea convorbirilor telefonice nu scuteşte organul de urmărire penală de faptul că a făcut multiple interceptări de convorbiri telefonice în baza unor autorizaţii expirate, dându-se drept exemplu că în procesele-verbale de transcriere se foloseşte numărul de autorizaţie din data de 30 ianuarie 2012, chiar şi după expirarea termenului prevăzut în respectiva autorizaţie.

Prin urmare, faţă de aceste aspecte, apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., existând o cauză de nulitate.

De asemenea, s-a susţinut că multe dintre aceste interceptări sunt efectuate pe baza unor reînnoiri/prelungiri ale unor mandate, privind numere inexistente în acestea, susţinându-se că autorizaţiile trebuie date pe numere de telefon şi nu pe persoană.

S-a mai susţinut de către acest apelant că, deşi el a contestat integral aceste înregistrări ale convorbirilor telefonice şi a solicitat expertizarea lor, proba nu s-a putut efectua întrucât Parchetul nu a pus la dispoziţie înregistrările originale, iar în transcripturile aflate la dosar sunt trecute doar părţile care îi incriminează pe inculpat şi nu toată înregistrarea care i-ar fi fost folositoare în apărarea sa.

În plus, a mai susţinut că toate aceste înregistrări de convorbiri telefonice au fost efectuate în mod ilegal, de un organ necompetent, întrucât potrivit art. 912 pct. 1 C. proc. pen., acestea s-ar fi impus să fie făcute de către procuror, deoarece nu există vreun act procedural de dispoziţie prin care acesta să fi delegat această atribuţie poliţiştilor ce le-au efectuat.

Totodată, s-a mai arătat că procesele-verbale privind redarea acestor convorbiri telefonice nu sunt certificate, aşa cum dispun în mod imperativ dispoziţiile art. 912 pct. 1 C. proc. pen.

În raport de aceste aspecte, apreciază că inculpatul D. a fost lipsit de dreptul la apărare în mod fundamental.

S-a mai susţinut că persoanele care au efectuat materialul probator în faza de urmărire penală nu erau abilitate şi nici persoanele care au luat declaraţii părţilor nu erau învestite să ia aceste declaraţii, motiv pentru care apreciază că dispoziţiile art. 27 şi art. 9 din Legea nr. 508/2004 au fost încălcate, iar actele procedurale întocmite sunt nule.

În final, având în vedere că toate probele administrate în cursul urmăririi penale sunt, în opinia sa, lovite de nulitate absolută, apelantul inculpat a solicitat să fie înlăturate, iar soluţia care se impune a fi pronunţată pe baza probelor administrate în cursul judecăţii la prima instanţă ar trebui să fie o soluţie de achitare sau una de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de minori prev. şi ped. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea de proxenetism prev. şi ped. de art. 329 C. pen., urmând a se reţine că, din probele administrate în cauză a rezultat că fetele reţinute în cauză ca persoane traficate, şi-au dat consimţământul în vederea practicării prostituţiei, nefiind în nici un fel constrânse, aceasta fiind şi diferenţa dintre cele două infracţiuni.

Apelantul inculpat B. a arătat că, motivul pentru care a înţeles să formuleze apel împotriva sentinţei pronunţate de către Tribunalul Buzău, este acelaşi motiv susţinut şi în faţa instanţei de fond şi anume că, dacă a săvârşit vreo infracţiune, aceasta nu este încadrată în trafic de persoane, ci în proxenetism, prev. de art. 329 C. pen.

Decizia nr. 16/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face referire la modalităţile în care trebuie să se facă distincţie între infracţiunea de trafic de persoane şi proxenetism şi de valorile care trebuiesc apărate.

Pe de altă parte, face referire la probele legate de constrângere, însă este de observat că în dispoziţiile art. 13 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 nu se face vorbire de vreo constrângere, textul făcând vorbire de recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea etc, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., acestuia nu-i sunt imputabile nici una dintre cerinţele prevăzute la art. 13 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001.

Referitor la partea vătămată C., solicită a se avea în vedere că aceasta avea o experienţă de viaţă vastă, era mama unui copil de 1 an şi de asemenea, a fost damă de companie.

La momentul la care inculpatul împreună cu partea vătămată au plecat în Grecia ei au plecat pentru a munci, iar pentru faptul că inculpatul B. nu şi-a găsit timp de trei luni nimic de muncă s-a întors acasă, după care s-a reîntors în Grecia. Imediat după plecarea inculpatului din Grecia prima dată partea vătămată l-a părăsit, chiar dacă acesta îi erau un protector.

În concluzie, acest apelant a arătat că faptele comise trebuie încadrare într-un alt text de lege decât cel reţinut, respectiv în disp. art. 329 C. pen. şi nicidecum în dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Apelantul inculpat E., în principal, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătând că deşi a găzduit persoanele despre care se susţine că au fost traficate, nu se consideră vinovat de săvârşirea vreunei fapte penale.

A formulat de asemenea critici cu privire la încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina sa, susţinând că dacă s-ar reţine că a săvârşit totuşi o faptă penală, această încadrare este greşită şi a solicitat schimbarea din infracţiunea de trafic de persoane în proxenetism, prev. de art. 329 C. pen.

De asemenea, toţi cei patru apelanţi inculpaţi au solicitat să le fie menţinută modalitatea de executare a pedepsei sau să li se aplice pedepse cu suspendarea condiţionată prev. de art. 81 C. pen., şi nicidecum o pedeapsă cu executarea în regim privativ de libertate.

Prin Decizia penală nr. 175 din 25 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 13 din 18 ianuarie 2013 a Tribunalului Buzău, pe care o desfiinţează în parte în latură penală şi în consecinţă:

Au fost înlăturate aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi urm. C. pen. şi ale art. 71 alin. (5) C. pen. şi dispune executarea pedepselor aplicate de instanţa de fond inculpaţilor A., D., B. şi E. în regim de detenţie.

S-a dedus din durata pedepselor aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpaţilor după cum urmează:

- pentru inculpatul A. de la 6 martie 2012 la 27 iulie 2012 inclusiv;

- pentru inculpaţii B., D. şi E. de la 6 martie 2012 la 18 ianuarie 2013 inclusiv.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., D., B. şi E., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Au fost obligaţi apelanţii inculpaţi A. şi E. la câte 700 RON cheltuieli judiciare către stat, iar pe apelanţii inculpaţi D. şi B. la câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile provizorii pentru apărătorii din oficiu ai inculpaţilor D. şi B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 RON, şi onorariile apărătorilor din oficiu ai inculpaţilor A. şi E., în sumă de câte 300 RON, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru partea vătămată, în sumă de 150 RON, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Examinând sentinţa apelată, în raport de întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti, de susţinerile cuprinse în apelul Parchetului şi de cele din cererile celor patru apelanţi inculpaţi şi, având în vedere dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, de fapt şi de drept, Curtea constată că doar apelul declarat de către Parchet este parţial fondat.

S-a constatat faptul că apelanţii-inculpaţi au formulat motive comune de apel, invocând, în esenţă, aceleaşi apărări şi argumente cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, în raport de încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina lor, astfel încât, pentru a nu relua în mod inutil aceeaşi analiză a probelor, Curtea va globa motivele comune de apel.

Datorită faptului că apelantul inculpat D., prin avocatul său ales, a contestat întreg materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, solicitând înlăturarea acestuia pe considerentul că ar exista cauze de nulitate ce ar impune acest lucru, instanţa de apel a examinat cu prioritate acest apel.

Apelul inculpatului D.

În primul motiv de apel acesta a solicitat să fie achitat pe considerentul că este incident cazul de la art. 10 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lipseşte sesizarea organului competent, condiţie prevăzută de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

S-a apreciat faptul că motivul legal invocat de către apărătorul inculpatului, dacă s-ar constata realitatea acestuia, soluţia ce ar trebui pronunţată ar fi aceea de încetare a procesului penal şi nu de achitare a inculpatului apelant.

Trecând însă peste acest aspect şi examinând pretinsa cauză de nulitate a întregii urmăriri penale, Curtea constată că aceasta nu există.

În speţa de faţă, procedurile judiciare penale au fost declanşate de faptul că, persoanele minore - H., F., I., J. şi C., au fost depistate la Atena, practicând prostituţia, de autorităţile judiciare din Grecia, care luând la cunoştinţă despre starea de minoritate a fetelor, le-au asigurat revenirea în ţară, dar au înştiinţat şi organele de poliţie cu privire la situaţia acestor minore supuse exploatării sexuale.

Aşa se explică faptul că, identificarea victimelor şi primele declaraţii ale acestora a avut loc în faţa organelor de poliţie, care au putut stabili existenţa unor fapte penale şi a unor încadrări juridice ale acestora şi a persoanelor care le-au săvârşit, abia după luarea declaraţiilor părţilor vătămate. În momentul în care s-a considerat că infracţiunile ce se prefigurează a fi fost comise în cauză - trafic de persoane minore, prevăzut de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, nu erau de competenţa organelor de poliţie ci, potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001, erau de competenţa procurorului, acestea potrivit art. 45 rap. la art. 42 C. proc. pen. şi-au declinat competenţa în favoarea procurorului specializat din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău.

Actul procedural prin care s-a realizat această declinare de competenţă a fost denumit propunere şi nu ordonanţă nu poate fi reţinută ca o cauză de nulitate, iar procurorul învestit cu cauza penală declinată, continuând cercetările în cauză şi-a asumat competenţa, nefiind necesar să emită vreun act procedural cu privire la această situaţie.

Art. 45 C. proc. pen. mai prevede că în cursul urmăririi penale se aplică în mod corespunzător o serie de alte dispoziţii legale referitoare la competenţă, printre care şi cele de la art. 42, inclusiv alin. (2) şi (3) care prevăd că actele procedurale îndeplinite şi măsurile deja dispuse pot fi folosite şi menţinute de către organul căruia i s-a declinat competenţa. Din acest motiv, Curtea consideră că nu pot fi înlăturate primele declaraţii date de către minorele H., F., I., J. şi C. în faţa organelor de poliţie, acestea fiind audiate potrivit art. 81 şi 82 C. proc. pen., care impun ca ascultarea minorului să se facă în prezenţa părinţilor sau tutorelui, doar dacă minorul are vârsta sub 14 ani.

Prin urmare, în opinia curţii, în mod corect prima instanţă a avut în vedere şi aceste declaraţii şi nu a dat valoare absolută declaraţiilor date de către acestea în faţa instanţei de judecată, prin care au retractat parţial relatările din cursul urmăririi penale, reţinând că după revenirea în ţară, martorele au ajuns din nou sub controlul unora dintre inculpaţi, aceasta fiind şi explicaţia contradicţiilor dintre declaraţii pe fazele procesuale menţionate. Astfel, în mod justificat, prima instanţă a arătat că este certă împrejurarea că la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului E. pe data de 6 martie 2012, în casa acestuia au fost găsite martorele minore J. şi I.

În ce priveşte motivul de apel prin care s-a solicitat înlăturarea probelor cu înregistrarea convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi sau între aceştia şi victimele infracţiunii de trafic ce persoane, Curtea consideră că nici această critică nu poate fi primită.

În primul rând, trebuie menţionat că probele respective nu privesc perioada de timp reţinută ca perioadă infracţională desfăşurată în România şi apoi pe teritoriul Greciei ci, perioada ce a urmat revenirii în ţară a victimelor şi demararea cercetărilor penale în cauză.

Ca atare, relevanţa acestor probatorii pentru dovedirea activităţii infracţionale este redusă, importanţa lor fiind aceea că a fost surprins şi modul în care inculpaţii au încercat să influenţeze pe martore şi pe partea vătămată (exemplu inculpaţii D. şi E.) sau să le convingă pe acestea să reia activitatea de prostituţie în folosul unora dintre ei (de exemplu: E.).

Aşa cum a arătat şi prima instanţă în hotărârea atacată, înregistrarea convorbirilor telefonice s-a efectuat în baza unor autorizaţii legal emise de către Tribunalul Buzău, iar faptul că în unele din aceste autorizaţii s-a făcut menţiunea că ar fi prelungiri ale unora anterioare, date pe numele aceloraşi persoane, dar pe un alt număr de telefon, nu duce la concluzia că actul procedural respectiv este lovit de nulitate sau că ar fi vorba de o autorizaţie expirată, atâta timp cât în cuprinsul său se menţionează în mod expres de către judecătorul legal învestit, persoana pe numele căruia s-a emis autorizaţia şi numărul de telefon vizat, iar înregistrarea a avut loc efectiv în perioadele menţionate în autorizaţii.

În ce priveşte transcrierea şi certificarea acestor înregistrări, instanţa de apel a constatat că prima operaţiune a respectat dispoziţiile art. 913 alin. (2) C. proc. pen., întrucât a existat o ordonanţă de delegare dată de procuror lucrătorului de poliţie judiciară datând din 30 ianuarie 2012, iar certificarea de către procuror a acestor transcrieri s-a făcut prin Procesul-verbal încheiat la 16 martie 2012 aflat la dosarul instanţei. Este adevărat că, procurorul de caz prin certificarea globală a tuturor proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice înregistrate a ieşit din tiparul uzanţelor stabilite în cazurile asemănătoare soluţionate de D.I.I.C.O.T., însă procedeul folosit nu este interzis la textul legal şi nu duce la nulitatea mijloacelor de probă pe care le atestă.

S-a mai reţinut că la solicitarea inculpaţilor, prima instanţă a efectuat în cursul judecăţii o verificare a unor convorbiri telefonice purtate în limba romani, iar interpretul, desemnat la solicitarea inculpaţilor, a făcut aceeaşi transcriere a convorbirilor telefonice cu cea existentă la dosarul de urmărire penală, ceea ce infirmă atitudinea de contestare adoptată de către inculpaţi.

Motive comune de apel invocate de inculpaţii A., D., B. şi E.

Din cuprinsul cererilor scrise de apel sau a argumentelor invocate oral rezultă că toţi cei patru inculpaţi apelanţi au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane minore în formă agravată prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3), teza a II-a, din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu motivarea că părţile vătămate au plecat de bună-voie în Grecia, ştiind de la început că vor desfăşura activitatea de prostituţie, fără să fi fost constrânse în vreun fel de către inculpaţi.

S-a apreciat ca fiind nefondată cererea întrucât se face abstracţie de existenţa art. 16 din Legea nr. 678/2001, cu privire la consimţământul persoanei, victimă a traficului, care nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

S-a reţinut că traficul de minori, incriminat în art. 13 din Legea nr. 678/2001 ca infracţiune, există chiar şi în situaţia în care acţiunile de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire a unui minor în scopul exploatării acestuia nu se realizează prin mijloace de constrângere, prezumându-se de către legiuitor că, în aceste situaţii, victima traficului - o persoană cu vârsta de până la 18 ani, nu are capacitatea de a exprima un consimţământ valabil. Inexistenţa unui consimţământ valabil, trebuie privită în strânsă legătură cu situaţia specială în care se află o astfel de victimă minoră: situaţie economică precară, lipsa de suport şi supraveghere din partea familiei şi vulnerabilitate în faţa persoanelor adulte (toate aceste stări de fapt întâlnindu-se şi în speţa de faţă cu privire la partea vătămată C. şi la celelalte minore ce au avut calitatea de martore).

S-a apreciat că este exclusă ipoteza exprimării de către o astfel de persoană a unui consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză, ceea ce a şi impus existenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 678/2001, incidente şi în cauza de faţă.

S-a mai reţinut că analiza art. 13, care se raportează şi la conţinutul art. 12 din Legea nr. 678/2001, relevă faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, chiar şi fără a se fi realizat scopul urmărit - exploatarea efectivă a victimei. Dacă scopul s-a şi realizat, cum este cazul şi în speţa de faţă, când victimele minore recrutate, transportate şi găzduite de inculpat au fost determinate să se prostitueze în folosul acestuia (exploatare sexuală), atunci soluţia juridică ce s-ar fi impus ar fi fost aceea a concursului de infracţiuni între trafic de minori şi proxenetism cu victimă minoră şi nu aceea a schimbării încadrării juridice dintr-o infracţiune în alta.

S-a mai avut în vedere că practica judiciară a adoptat, ca şi în cazul dedus judecăţii, o soluţie de compromis, considerându-se că infracţiunea de proxenetism s-a absorbit în infracţiunea mai gravă de trafic de minori, Parchetul alegând să-i trimită pe inculpaţi în judecată doar pentru această ultimă infracţiune, situaţie ce nu poate fi schimbată de instanţă în faza de judecată a apelului şi în lipsa vreunor critici ale Parchetului în această privinţă.

S-a apreciat că probele administrate în cauză şi analizate pe larg de prima instanţă, atestă faptul că inculpaţii A., D. şi B. au recrutat pe minore, cu promisiunea mincinoasă că le vor găsi un loc de muncă sau amăgindu-le că vor continua o relaţie afectivă apoi le-au transportat în Grecia unde acestea au fost exploatate sexual în beneficiul inculpaţilor, după care, fetele au fost predate respectiv preluate de coinculpatul E., care le-a cazat într-un apartament închiriat, beneficiind şi el de sumele de bani obţinute de către acestea din activitatea de prostituţie.

S-a apreciat că descrierea acestor fapte relevă chiar conţinutul infracţiunii reţinută în sarcina celor 4 inculpaţi şi anume aceea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2000, neimpunându-se vreo schimbare de încadrare juridică.

Totodată, Curtea consideră că, soluţia de condamnare a celor 4 inculpaţi pentru această infracţiune este corectă şi are acoperire în materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii la prima instanţă, neputându-se dispune achitarea nici unuia dintre ei.

Apelul declarat de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău.

În apelul său, Parchetul solicită agravarea situaţiei inculpaţilor, arătându-se, în esenţă că, pedepsele aplicate acestora sunt prea blânde, mai ales prin modalitatea de individualizare aleasă de prima instanţă, şi anume aceea a suspendării sub supraveghere a executării pedepselor.

S-a apreciat că, această critică este întemeiată şi că prima instanţă a acordat suficientă clemenţă inculpaţilor atunci când a reţinut în favoarea lor circumstanţe atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., pedepsele aplicate în concret fiecărui inculpat fiind mult sub limita minimă de 10 ani închisoare, prevăzută de textul legal incriminator art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001.

Împrejurările atenuante că inculpaţii nu au antecedente penale, că au familii şi copii minori în întreţinere, trebuiau puse în balanţă cu alte circumstanţe ce nu sunt în favoarea inculpaţilor şi anume că au profitat de vulnerabilităţile unor minore lipsite de sprijin parental, că le-au exploatat determinându-le să se prostitueze în beneficiul lor, uneori cu ştiinţă, în prezenţa şi în locuinţa propriilor familii.

Ca atare, instanţa de apel a considerat că, prima instanţă a dat suficientă eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute, reducând în mod substanţial pedepsele inculpaţilor, şi pentru a se realiza o justă sancţionare a gravităţii faptelor comise de către aceştia, se impune ca sancţiunile aplicate la fond să fie executate efectiv, în regim privativ de libertate şi nu suspendate chiar sub supraveghere.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, formulat de către Parchet, referitor la confiscarea de la inculpatul E. a sumei de 146.000 euro cu titlu de beneficiu din activitatea infracţională, instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiat.

S-a reţinut că în hotărârea atacată, prima instanţă a explicat pe larg cum a calculat suma de 21.000 euro asupra căreia a dispus confiscarea, făcând o estimare a beneficiului obţinut de inculpatul E., în care a dat eficienţă principiului in dubio pro reo.

Astfel, s-a reţinut că nu au fost considerate realiste declaraţiile martorelor F. sau H. că din activitatea de prostituţie desfăşurată ar fi obţinut sume de ordinul a 150.000 euro, respectiv 100.000 euro, dându-se, în mod corect, eficienţă altor declaraţii date în faza iniţială a urmăririi penale, în care cele două victime minore au prezentat sume mai mici de 1.200 - 1.300 euro lunar, în condiţiile în care acestea trimiteau diverse sume de bani şi familiilor lor din ţară.

Împotriva Deciziei penale nr. 175 din 25 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs inculpaţii A., D., B. şi E.

În recursul lor, inculpaţii A. şi D., prin apărător, au criticat hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

S-a susţinut că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii prin încadrarea juridică dată faptei de care sunt acuzaţi inculpaţii, în infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. În subsidiar, au solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, întrucât nu s-a dovedit cu probe temeinice, pertinente şi legale că sunt autorii faptei de trafic de minori, în mod greşit fiind condamnaţi pentru această infracţiune.

Într-un alt subsidiar au solicitat încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 pct. 1 lit. f) C. proc. pen. anterior, în sensul că lipseşte actul legal de autorizare sau sesizare a organului competent necesar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, fiind încălcate dispoziţiile art. 45 alin. (12) C. proc. pen. anterior, inculpaţii fiind în mod greşit condamnaţi în temeiul unui act nelegal de sesizare.

Într-un al treilea subsidiar au solicitat prin prisma cazului de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, casarea deciziei atacate în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei, având în vedere că pedeapsa ce le-a fost aplicată de instanţa de fond a fost fără privare de libertate, în mod nelegal instanţa de apel dispunând executarea sancţiunii aplicate în regim privativ de libertate.

Într-un al patrulea subsidiar inculpaţii D. şi A., prin apărător, au solicitat aplicarea legii penale mai favorabil şi în baza art. 386 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpaţi, din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 210 C. pen., cu reţinerea circumstanţelor atenuante referitoare la lipsa antecedentelor penale, circumstanţele familiale (2 copii în întreţinere), starea de sănătate (dependent de insulină), conduita corespunzătoare în societate.

În privinţa individualizării pedepsei, au solicitat aplicarea unei modalităţi de executare fără privare de libertate, dispoziţiile C. pen. anterior fiind mai favorabile în această materie.

În recursul său, inculpatul B., prin apărător a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, în principal, schimbarea modalităţii de executare în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen. care reglementează instituţia juridică a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În subsidiar a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., cu reţinerea circumstanţelor atenuante, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de noua încadrare dată faptei, iar ca modalitatea de executare a pedepsei să se aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. anterior.

În recursul său, inculpat E., prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în principal aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. anterior care reglementează instituţia juridică a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei. În subsidiar a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de noua încadrare juridică dată faptei, iar ca modalitatea de executare a pedepsei, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. anterior.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 18 octombrie 2013.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 9 aprilie 2014, este în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se află în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 25 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanţa de apel, în condiţii similare cu cea desfăşurată de instanţa de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluţiunea în faţa instanţei de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

Examinând cazurile de casare formulate de inculpaţii A., D., B. şi E., conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:

"Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Raportat la conţinutul criticilor formulate de apărare de recurenţii inculpaţi şi temeiul de casare invocat, se constată că, date fiind limitele judecăţii în recurs, urmare modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte criticile formulată de recurenţii inculpaţi A., D., privind greşita încadrare juridică dată faptei în infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, întrucât, în opina acestora, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, Înalta Curte constată că în cadrul cazului de casare invocat (art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior) poate fi valorificată critica referitoare la greşita încadrare juridică.

Trebuie precizat încă o dată că, pentru a stabili dacă faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, instanţa de recurs nu poate modifica situaţia de fapt, fiind obligată să pornească de la situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi de apel.

Înalta Curte constată că faptele descrise în actul de sesizare şi analizate şi expuse anterior, reţinute în sarcina A., D., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De altfel, inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, care au motivat corespunzător respingerea acestei solicitări.

Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor aceasta este corect reţinută în infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 673/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Activitatea infracţională desfăşurată de cei patru se circumscrie atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv infracţiunii de trafic de minori, infracţiune pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de către instanţele de fond şi apel.

Apărarea a invocat în susţinerea motivelor scrise de recurs Decizia nr. XVI/2007, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, în aplicarea dispoziţiilor incriminatorii ale art. 329 C. pen. şi ale art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, a stabilit:

1. Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită; protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.

2. Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoane majore, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

3. În cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) tezele I şi II C. pen.

4. În situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

5. În cazul în care o persoană acţionează asupra altei persoane prin modalităţile arătate la pct. 2 şi 3, îndemnând, înlesnind sau trăgând foloase ori recrutând sau traficând persoane majore în vederea practicării de bunăvoie a prostituţiei, iar ulterior acţionează asupra aceleiaşi persoane şi prin modalităţile arătate în conţinutul textului art. 12 din Legea nr. 678/2001, se va reţine săvârşirea atât a infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen. sau art. 329 alin. (2) tezele I şi II C. pen., după caz, cât şi a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în concurs real.

Probele cauzei dovedesc însă fără echivoc faptul că inculpaţii au desfăşurat ample activităţi infracţionale în domeniul traficului de minori, în scopul determinării acestor persoane să practice prostituţia în Grecia, că activitatea infracţională s-a desfăşurat conform unei strategii menite să aducă venituri importante acestora şi familiei lor. Acţiunea ilicită a inculpaţilor nu s-a rezumat doar la simpla recrutare şi constrângere a părţilor vătămate să practice prostituţia, ci recrutarea, transportul, cazarea acestora s-a făcut în scopul exploatării lor, activitate infracţională ce face parte din latura obiectivă a infracţiunii de trafic de persoane sau minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 673/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. Înalta Curte reţine că inculpaţii nu numai că au recrutat şi obligat victimele să se prostitueze în folosul lor, dar i-au lăsat fără bani, le supravegheau în locurile unde erau obligate să se prostitueze, le-au luat actele de identitate pentru a nu putea părăsi locul în care fuseseră conduse, activitate ilicită prin care nu numai că le-a aservit pe victime, dar le-au încălcat şi drepturile şi libertăţile fundamentale.

Intenţia ca element subiectiv al infracţiunii de trafic de persoane presupune atitudinea subiectivă în raport de care se poate reproşa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine deoarece persoana acuzată şi-a folosit capacitatea de înţelegere şi prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. Criteriile de evaluare a vinovăţiei decurg din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul şi scopul acţiunilor întreprinse de aceasta. Motivaţia actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acţionat. În acord cu instanţa de fond şi cea de apel, instanţa de recurs consideră că infracţiunea de trafic există pentru că s-au întrebuinţat mijloace frauduloase pentru a fi recrutate victimele şi menţinute în sfera de forţă a inculpaţilor, eforturile acestora din urmă fiind conjugate pentru atingerea scopului comun obţinerea de venituri din obligarea victimelor la practicarea prostituţiei.

Probele cauzei dovedesc fără echivoc faptul că în cursul anului 2011 inculpaţii au desfăşurat ample activităţi infracţionale în domeniul traficului de minori, în scopul determinării acestor persoane să practice prostituţia în Grecia, că activitatea infracţională s-a desfăşurat conform unei strategii menite să aducă venituri importante. Acţiunea ilicită a inculpaţilor nu s-a rezumat doar la simpla recrutare şi constrângere a celor cinci părţi vătămate minore să practice prostituţia, ci recrutarea, transportul, cazarea acestora s-a făcut în scopul exploatării lor, activitate infracţională ce face parte din latura obiectivă a infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului D., care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna aprilie a anului 2011, a recrutat-o prin fraudă pe martora minoră H. pe care ulterior, împreună cu inculpatul E., au transportat-o în oraşul Atena, unde, prin violenţă şi ameninţare, a găzduit-o, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a martorei, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G., iar în luna iulie a anului 2011, a recrutat-o prin fraudă pe martora minoră I. pe care ulterior, împreună cu inculpatul E., a transportat-o în oraşul Atena, căruia i-a şi transferat-o, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a martorei, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Faptele inculpatului A., care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la începutul lunii martie a anului 2011, a recrutat-o prin fraudă pe martora minoră F. pe care ulterior, împreună cu inculpatul E., a transportat-o în oraşul Atena, unde a găzduit-o şi a transferat-o apoi către acesta, toate aceste acţiuni fiind executate în scopul exploatării sexuale a martorei, prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost cu persoane racolate în incinta barului G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Înalta Curte constată că în cauză, au fost observate în mod just de către instanţele de fond şi cea de apel criteriile pentru evaluarea laturii obiective şi subiective în cazul infracţiunii de trafic de persoane, criticile inculpaţilor D. şi A. privind greşita încadrare juridică faptelor fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate.

Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare menţionat. Cum inculpaţii A., D., B. şi E. au solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., care reglementează instituţia juridică a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, au formulat critici sub aspectul netemeiniciei pedepsei sau modalităţii de executare ce le-a fost aplicată, critică ce a fost exclusă, însă, din sfera de cenzură a instanţei de control judiciar în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

Criticile recurenţilor inculpaţi A. şi D. în sensul că în cauză lipseşte actul legal de autorizare sau sesizare a organului competent necesar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, fiind încălcate dispoziţiile art. 45 alin. (12) C. proc. pen. anterior, susţinând că în mod greşit au fost condamnaţi în temeiul unui act nelegal de sesizare, se constată că au fost invocate, atât în faţa instanţei de fond şi instanţei de apel.

Inculpaţii A., D., B. şi E. au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. x/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.; art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

Din actele dosarului rezultă că la termenul de judecată din 2 mai 2012, în baza dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen. anterior, instanţa de fond a verificat regularitatea actului de sesizare şi a constatat că a fost în mod legal sesizată.

Înalta Curte constată, de asemenea, că rechizitoriul îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă, prevăzute de art. 263 C. proc. pen. anterior, conţinând baza factuală, încadrările juridice, mijloacele de probă, dispoziţia de trimitere în judecată.

Din examinarea actelor dosarului mai rezultă că în ceea ce priveşte Rezoluţia de începerea a urmăririi penale din data de 26 ianuarie 2012 pentru săvârşirea unor fapte în cursul anului 2010, prin Procesul-verbal din data de 6 iunie 2012 s-a îndreptat eroarea materială, după cum de altfel s-a procedat şi cu privire la numitul Ţ., menţionat din eroare în cuprinsul Rechizitoriului nr. x/D/P/2012 din data de 27 aprilie 2012. De asemenea, sesizarea din oficiu consemnată în Procesul-verbal din data de 13 ianuarie 2012 respectă condiţiile prevăzute de lege, în condiţiile în care, ulterior, la data de 25 ianuarie 2012, lucrătorul din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi-a declinat competenţa în favoarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Primul termen în recurs a fost stabilit la data de 9 aprilie 2014. De la data pronunţării deciziei din apel, 25 septembrie 2014 şi până la data soluţionării recursurilor a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012.

Din examinarea actelor dosarului se constată că tuturor inculpaţilor li s-au reţinut circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. anterior.

Astfel, cu privire la inculpatul A. instanţa de fond a avut în vedere că acesta nu are antecedente penale, are trei copii minori în întreţinere, a lucrat în construcţii, a avut un comportament bun în societate, locuind cu bunicii paterni (care de altfel l-au şi crescut) împreună cu concubina sa şi cu cei trei minori, fiind integrat social aşa după cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău.

Referitor la inculpatul B. instanţa de fond a ţinut seama de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere, a lucrat în construcţii, a avut un comportament bun în societate, locuind cu părinţii săi împreună cu soţia sa şi cu cei doi minori, fiind integrat social aşa după cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, declaraţia martorului U., ancheta socială şi caracterizarea emise de Consiliul Local Râmnicu Sărat - Serviciul Public de Asistenţă Socială.

Pentru inculpatul D., la aplicarea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, s-a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, are doi copii minori în întreţinere, a lucrat în construcţii, a absolvit cursuri de pregătire profesională, a avut un comportament bun în societate, locuind cu părinţii săi împreună cu concubina sa şi cu cei doi minori, fiind integrat social aşa după cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, declaraţiile extrajudiciare (caracterizări) ale numiţilor V., X., Y., iar pentru inculpatul E. s-a ţinut seama că acesta nu are antecedente penale, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere, a lucrat de la vârsta de 16 ani, a avut un comportament bun în societate, locuind cu părinţii săi împreună cu soţia sa şi cu cei doi minori, fiind integrat social aşa după cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 678/2001, infracţiunea de trafic de minori constă în:

(1) Recrutarea, transportarea, transferare, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), şi închisoare de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2).

Potrivit art. 211 C. pen., traficul de minor constă în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 74 lit. a) C. pen. anterior, prevede că poate fi considerată circumstanţă atenuante conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii.

Potrivit art. 76 lit. a) C. pen. anterior, în cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă, după cum urmează: a) când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;

Cum instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpaţilor A., D., E. şi B. circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, care nu se mai regăsesc în conţinutul art. 75 C. pen., legea mai favorabilă inculpaţilor este legea veche.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii A., D., B. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 25 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sunt nefondate şi în consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, le va respinge ca atare.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, pentru inculpaţi şi câte 100 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii A., D., B. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 25 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, pentru inculpaţi şi câte 100 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2014.

Procesat de GGC - N