Minor's aggravated-murder accomplice liability reclassified under new Penal Code; imprisonment replaced by detention-center internment via lex mitior transition

Decizia nr. 1089/2014

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 571 pronunţată la data de 28 noiembrie 2012 de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 lit. a) şi h) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. şi urm., şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., fiindu-i totodată aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a mai dispus condamnarea aceleiaşi inculpate la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. şi urm., şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 C. pen. şi urm.

S-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod după împlinirea vârstei de 18 ani.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus condamnarea inculpatului B. la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

Pe latură civilă s-a dispus obligarea inculpaţilor C., D. şi A. în solidar la plata sumei de 100.000 RON cu titlul de daune materiale către partea civilă E.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt, D., locuia într-un imobil, împreună cu părinţii săi, A. şi soţul acesteia C. Se ştia, atât în localitatea de domiciliu, cât şi în municipiul Alexandria că, iniţial, s-a ocupat cu practicarea prostituţiei, iar din anul 2011 şi cu practicarea proxenetismului. Din anul 2010 era cunoscută şi sub porecla de ..., urmare a unui scandal mediatic de natură sexuală în care fusese implicată aceasta cu factori de conducere ai unei primării din judeţul Giurgiu.

În vara anului 2011, a cunoscut-o pe inculpata A. din oraşul Zimnicea care, după ce dăduse naştere unui copil ce fusese încredinţat în plasament familial unor rude, a părăsit domiciliul părinţilor săi. Aceasta a fost de acord să fie găzduită de către inculpata D. şi să se ocupe de practicarea prostituţiei, în special cu clienţii identificaţi şi prezentaţi de către inculpată care "tot aceasta stabilea şi preţul serviciilor sexuale practicate de mine şi ea încasa banii. De la fiecare client cu care întreţineam raporturi sexuale, D. primea câte 50 - 60 RON, din care mie îmi cumpăra mâncare, ţigări şi îmbrăcăminte".

În luna septembrie 2011, inculpatul C. le-a cunoscut pe inculpatele D. şi A. şi a rămas în relaţii apropiate cu inculpata D. (de care, conform afirmaţiilor sale, s-a îndrăgostit). Iniţial, atât inculpatul C., cât şi martorul F., prin intermediul inculpatei D., au întreţinut raporturi sexuale contra unor sume de bani cu inculpata A.

La începutul lunii octombrie 2011 (12 octombrie 2011) în timp ce inculpaţii D., C., A. şi martorul F. se plimbau prin parcul din apropierea hotelului P. din municipiul Alexandria, au întâlnit-o pe o bancă, pe victima G. (inculpata D. o cunoştea pe aceasta de mai mult timp, cu ocazia unor cercetări efectuate într-o plângere de viol a victimei) care, la propunerea inculpatei D., a fost de acord să meargă la domiciliul ei şi să se ocupe cu practicarea prostituţiei. Inculpata A. declară "în continuare ne-am deplasat la domiciliul G. unde, zilnic, aceasta ne aducea bărbaţi mie şi F., cu care întreţineam raporturi sexuale. Precizez că banii îi încasa G., mie îmi dădea jumătate şi F. nu-i dădea nimic în afară de mâncare sau cazare" (declaraţie olografă inculpata A.).

Totodată, inculpata A. a declarat că "F. s-a revoltat faţă de G. ... şi, în câteva rânduri, a ameninţat-o ... că o să o dea în primire la poliţie".

Referitor la acest aspect, inculpata D. a menţionat "G. ... îmi reproşa că nu-i dau şi ei bani, motiv pentru care, în mai multe rânduri, m-a ameninţat că mă va reclama la poliţie".

Întrucât inculpatul C., pentru "a o impresiona" pe inculpata D. "s-a lăudat" că ştie cum să ucidă o persoană, în aceeaşi perioadă, după o discuţie telefonică purtată între inculpaţii G. şi D., aceasta împreună cu inculpata A., s-a deplasat în satul Căscioarele pentru ca aceasta din urmă să întreţină raporturi sexuale, contra unor sume de bani, cu mai mulţi tineri din zonă, identificaţi şi prezentaţi de inculpatul G. Astfel, inculpatul G. i-a contactat pe H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi conform celor stabilite de inculpata D., le-a pretins acestora câte 40 RON. Toţi au întreţinut raporturi sexuale cu inculpata A., banii fiind daţi inculpatei D., care-i ţine în acelaşi portofel la care avea acces şi inculpata A.

Spre sfârşitul lunii octombrie 2011 inculpatele D. şi A. s-au întâlnit cu inculpatul C. şi au stabilit că trebuie ca G. să fie ucisă pentru a nu fi reclamată la poliţie ba, mai mult, inculpata D. i-a spus inculpatul C. că şi victima a aflat de "crima" săvârşită de el în urmă cu mai mulţi ani şi că va fi denunţat şi el. Au stabilit de comun acord că, ţinând cont de locul unde domiciliază victima, să o conducă pe aceasta la domiciliul inculpatului (în alt judeţ), astfel că identitatea victimei să nu poată fi stabilită.

La data de 2 noiembrie 2011, D., folosind o cartelă PrePayd a transmis câte un SMS "clienţilor" din agenda telefonică, că are o "fată nouă", astfel că inculpatul B., cunoscând preocupările infracţionale ale acesteia, a contactat-o la telefon şi a stabilit să se întâlnească cu acea "fată nouă".

Pentru întâlnirea cu inculpatul B., D. a trimis-o atât pe inculpata A., cât şi pe victima G. În autoturism, în timp ce se deplasau spre extravilanul comunei Nanov, în scopul întreţinerii de raporturi sexuale, inculpatul B., a realizat, fără dubiu, că persoana care o însoţea pe inculpata A. este G., din comuna Nenciuleşti, la domiciliul căreia, în calitate de specialist criminalist, efectuase cercetarea la faţa locului privind dispariţia acesteia. Pentru acest motiv, aşa cum declară inculpatul, a întreţinut raporturi sexuale numai cu A., căreia i-a comunicat că, persoana care o însoţea este dispărută de la domiciliu şi, la reîntoarcerea în comuna Nanov, a discutat cu D. pe care a anunţat-o că, fata care se află la ea "este dată dispărută de către părinţi, că dosarul privind dispariţia se află la el şi să rezolve această situaţie. Inculpatul B. nu a sesizat acest aspect celorlalţi colegi care cercetau împrejurările dispariţiei suspecte de la domiciliu a numitei G., motivând că "se face de râs" faţă de aceştia.

În dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2011, E., tatăl victimei, care aflase întâmplător printr-o cunoştinţă din municipiul Alexandria că fiica sa, dată dispărută, a fost văzută în compania lui D. zisă ... din comuna Nanov, a apelat la viceprimarul comunei, martorul Q., pentru a-l sprijini să se deplaseze în comuna Nanov în vederea verificării acestei informaţii. Q., viceprimarul comunei Nenciuleşti, s-a deplasat împreună cu acesta în comuna Nanov şi a solicitat sprijinul ag. pr. de poliţie R. de la Postul de Poliţie Nanov pentru a-i însoţi la domiciliul inculpatei D. şi a verifica dacă dispăruta G. se află la domiciliul acesteia. La vederea la poarta locuinţei sale a tatălui persoanei dispărute şi a lucrătorului de poliţie, inculpata D., de faţă fiind şi inculpata A., a ameninţat-o pe G. cu moartea şi i-a cerut acesteia să se ascundă în şifonier, după care a ieşit la poartă şi, pe un ton tăios şi vehement, le-a comunicat celor prezenţi că nu o să le permită accesul în curtea locuinţei sale "fără mandat". Şi acest eveniment a determinat-o pe D. să-şi pună în aplicare planul său de a o ucide pe G., scop în care, în aceeaşi zi, l-a contactat pe C., anunţându-l că în acea zi va veni la domiciliul lui "pentru a-i face felul" lui G. Inculpata D., pentru a nu-i crea nici o suspiciune victimei, i-a comunicat acesteia că vor merge, la domiciliul prietenului ei, pentru ca ea şi inculpata A. să se întâlnească cu mai mulţi clienţi, perioadă de timp în care mama ei va discuta cu părinţii inculpatului C. aspecte legate de căsătoria viitoare dintre ea şi acesta.

În acest scop, folosind telefonul mamei sale, inculpata D. l-a contactat pe martorul S., taximetrist, pentru a le transporta la domiciliul inculpatului C. Pe traseul parcurs, inculpata D. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul C., pe care l-a anunţat "vezi că vin cu mama, M. şi cu F. să-i faceţi felul lui F., tu cu M., iar eu cu mama o să rămân la mama ta".

Conform înţelegerii stabilite anterior pentru uciderea lui G., inculpatul C. a luat un cablu de frână de la o bicicletă ce era în folosinţa familiei, precum şi o motoretă scuter ce-i aparţinea unchiului său şi a aşteptat sosirea autoturismului în care se aflau inculpatele, învinuita şi victima în apropierea locuinţei sale. Totodată, chiar a anunţat-o pe mama sa Ş. că în acea seară va sosi inculpata D. împreună cu mama sa T. pentru a purta discuţii în legătură cu căsătoria dintre el şi inculpată. Pentru că la domiciliul părinţilor săi nu aveau condiţii prielnice pentru a-şi primi oaspeţii, le-a condus pe cele două la domiciliul bunicii sale, Ţ., situat în apropiere, perioadă de timp în care inculpata A. şi victima G. au rămas în stradă (victima ştia că a venit în satul Căscioarele pentru a întâlni nişte clienţi).

Reîntors la locul unde aşteptau inculpata A. şi victima, folosind motoreta scuter (orele 21,30), inculpatul G. le-a transportat pe cele două pe câmp în extravilanul satului Vânătorii Mici, traversând podul rutier de pe autostrada Bucureşti - Piteşti, din dreptul localităţii Poiana lui Stângă. Pe un drum de câmp au ajuns în apropierea unor conducte subterane de colectare a apelor dinspre satul Izvora spre satul Zădăriciu, afirmând faţă de victimă că este locul unde urmează să sosească şi clienţii.

Inculpatul C. iniţial, era nehotărât şi ezitant pentru a trece la comiterea faptei, astfel că, timp de aproximativ o jumătate de oră, a afirmat faţă de victimă că au întârziat clienţii. La un moment dat, bateria telefonului său mobil s-a descărcat, aşa încât nu a mai purtat convorbiri telefonice cu inculpata D., care a apelat-o pe inculpata A. pe telefonul mobil folosit de aceasta şi i-a cerut să vorbească cu inculpatul C. La telefon, inculpata D. l-a întrebat pe inculpatul C. "ce faceţi, nu aţi terminat?". După această convorbire telefonică, inculpatul a luat hotărârea să treacă la săvârşirea faptei. De sub şaua motoretei scuter a luat cablul de frână, a făcut un nod sub forma unui laţ, prin spate s-a apropiat de victimă, care discuta cu inculpata A. şi, profitând de neatenţia acesteia, i-a pus laţul descris mai sus în jurul gâtului victimei. Pentru a da o eficienţă mai mare laţului de ştrangulare şi, totodată, pentru a nu-şi provoca răni la mână şi-a înfăşurat în jurul mâinii un material textil. În gest reflex de apărare, victima a reuşit să-şi introducă ambele mâini între gât şi laţul metalic, încercând să slăbească strânsoarea acestuia şi, totodată, cerându-le celor doi să nu o omoare că nu va face nici o reclamaţie la poliţie.

Inculpatul C. a atenţionat-o pe victimă să-şi tragă mâinile din jurul laţului a reuşit să strângă laţul în jurul gâtului victimei, a doborât-o la pământ, după care s-a urcat cu corpul său peste corpul victimei ţinând laţul strâns. Pentru că victima încerca să se opună şi să scape din strânsoarea laţului folosindu-şi picioarele cu care îl lovea pe inculpat, inculpata A. s-a urcat peste picioarele acesteia, fixându-i-le la pământ şi ţinându-le în această poziţie până ce au constatat că G. este decedată.

După ce C. şi A. au realizat că victima G. este decedată, inculpata A. a afirmat că trebuie să-i ducă o dovadă inculpatei D. că aceasta este decedată. Iniţial, cei doi inculpaţi au încercat să fotografieze cadavrul victimei, fără să reuşească, deoarece bateria telefonului mobil folosit de inculpatul C. care avea şi cameră video se descărcase, astfel că au hotărât să-i prezinte inculpatei D. "o altă dovadă". În acest scop, inculpatul C., folosindu-se de două pietre găsite în apropiere şi de o şurubelniţă, au pus degetul arătător de la mâna dreaptă a victimei pe o piatră, iar cu şurubelniţa şi cu cealaltă piatră a lovit în capătul şurubelniţei până ce falangeta şi falangina de la degetul arătător de la mâna dreaptă a victimei, inclusiv cu unghia, s-a desprins. Au introdus bucata de deget într-o şosetă cu care era încălţată inculpata A. După aceea au transportat corpul victimei pe o distanţă de 5 - 6 m până la prima conductă subterană de colectare a apei, ocazie cu care au constatat că apa respectivă nu este curgătoare şi deci, nu poate prelua cadavrul pentru a-l introduce în interiorul conductei.

Inculpata A., folosind o pereche adidas tip U., cu care era încălţată victima, a pus perechea de încălţăminte respectivă în cea de-a doua conductă subterană şi după ce a constatat că apa a transportat prin conductă încălţămintea şi-a dat seama că această conductă nu era obturată, astfel că au introdus cadavrul în cea de-a doua conductă.

Cu aceeaşi motoretă scuter s-au reîntors la domiciliul lui Ţ. unde se aflau inculpata D., mama acesteia învinuita T., martora Ş. şi bunica inculpatului.

După ce, la data de 28 decembrie 2011, în canalul de irigaţii mai sus menţionat, a fost descoperit cadavrul victimei "foarte murdar de noroi şi vegetaţie", la data de 30 decembrie 2011, cu ocazia autopsiei cadavrului, iniţial, cu identitate necunoscută, în jurul gâtului acestuia a fost descoperit şi laţul metalic tip cablu de bicicletă, stabilindu-se că acesta prezintă următoarele leziuni traumatice în regiunea cervicală inferioară un şanţ de ştrangulare de 28/0,2/0,5 cm strâns de un laţ metalic (cablu de bicicletă) cu nodul median posterior, cu lungimea restantă maximă pe stânga şi fragmentul mai scurt pe dreapta, şanţul de ştrangulare având 28 de cm lungime.

La autopsia cadavrului cu identitate necunoscută Raport nr. x/2011 s-a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute determinate de o asfixie mecanică produsă prin ştrangulare. În afara şanţului de ştrangulare (care a putut fi produs prin comprimarea gâtului cu un laţ metalic) nu mai prezintă alte leziuni vitale de violenţă externă sau internă, iar moartea poate data din 4 noiembrie 2011.

Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a procedat la amprentarea cadavrului cu identitate necunoscută, iar în urma verificării în baza de date N.I.S. s-a constatat că impresiunile papilare aparţin numitei G. (aceasta fusese amprentată în vara anului 2011, fiind suspectă de participarea la comiterea unui furt săvârşit în comuna Buzescu, judeţul Teleorman).

Întrucât nici inculpata D. şi nici învinuita T. nu au dorit să vadă "dovada", respectiv falanga II de la deget II mâna dreaptă aparţinând victimei, pe care o depeşaseră inculpaţii C. şi A., după plecarea acestora din comună, inculpatul C. a aruncat porţiunea de deget cu şoseta în care era introdusă în WC-ul din curtea locuinţei bunicii sale, Ţ.

Ulterior, la data de 7 ianuarie 2012, organele de urmărire penală au identificat şi ridicat din WC-ul respectiv fragmentul de deget uman aparţinând victimei, iar după detaşarea epidermei de pe acest fragment de deget, printr-o expertiză criminalistică, prin comparaţii cu impresiunile papilare de pe fişa dactiloscopică a victimei, s-a constatat că desenul papilar al urmei digitale al falangei digitale de la deget II mâna dreaptă de pe fişa dactiloscopică dactilară (întocmită cu ocazia amprentării victimei) este identic cu desenul papilar al epidermei papilare recoltate de pe fragmentul de deget uman descoperit în WC-ul din curtea locuinţei lui Ţ.

În declaraţiile lor iniţiale, inculpata A., cât şi inculpatul C., au recunoscut faptele săvârşite, au avut o comportare sinceră, menţinându-şi aceeaşi comportare sinceră şi cu ocazia declaraţiilor date ulterior, când s-a dispus extinderea cercetărilor.

În declaraţiile sale iniţiale din 6 ianuarie 2012 şi 19 ianuarie 2012, inculpata D. a avut o atitudine oscilantă, contradictorie, de negare a unor fapte comise, susţinând că, în adevăr a discutat cu inculpaţii C. şi A. "să scape" de G., dar în sensul ca aceasta să fie vândută altor proxeneţi.

Abia în data de 14 martie 2012, cu ocazia ultimei audieri, inculpata D. şi-a retractat o parte din afirmaţiile de mai sus menţionând că recunoaşte în totalitate faptele aşa cum au fost reţinute în sarcina sa - respectiv faptul că i-a instigat pe inculpaţii C. şi A. să o ucidă pe G. pentru că aceasta intenţiona să o reclame că este proxenetă, că a stabilit modalitatea de ucidere a acesteia, inclusiv prin conducerea victimei în altă localitate şi în judeţ, că a înlesnit practicarea prostituţiei de pe urma căreia a tras foloase materiale de către învinuitele şi inculpatele din dosar, că ştia de la inculpatul B. că victima este dată în urmărire ca dispărută de la domiciliu etc.

Inculpata A. a fost supusă unei expertize medico-legale psihiatrice ocazie cu care s-a stabilit că prezintă diagnosticul "tulburare de conduită. Are discernământul păstrat la data examinării (17 ianuarie 2012) şi la data săvârşirii faptei (4 noiembrie 2011)".

În cauză, a fost întocmit un referat de evaluare a inculpatei A. de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman în care se arată că inculpata provine dintr-o familie dezorganizată şi şi-a început viaţa sexuală la vârsta de 11 ani. Neîndeplinirea obligaţiilor de creştere, educare şi supraveghere de către mama inculpatei, stilul de viaţă dezorganizat adoptat de minoră de la vârsta de 10 - 11 ani, anturajul cu conduită antisocială, carenţele educaţionale cauzate de abandonul şcolar, lipsa unui program şi a abilităţilor de ocupare a timpului cu activităţi constructive, conduita indizerabilă manifestată în mediul şcolar şi familial, lipsa conştientizării consecinţelor conduitei antisociale, lipsa empatiei faţă de victimă, sunt factori care au dus la manifestarea conduitei antisociale.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei A. care în seara zilei de 4 noiembrie 2011, în baza unei înţelegeri prealabile, l-a ajutat pe inculpatul C., care a ştrangulat-o cu un cablu de frână de bicicletă pe victima G., să înfrângă orice încercare a victimei prin imobilizarea picioarelor victimei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat.

Fapta aceleiaşi inculpate de a se asocia cu inculpaţii D. şi C. în vederea uciderii victimei G., stabilind de comun acord locul săvârşirii faptei şi modalitatea de comitere a acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vederea comiterii de infracţiuni prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

Fapta aceleiaşi inculpate care, în a doua parte a anului 2011, şi-a procurat principalele mijloace de existenţă prin practicarea de raporturi sexuale pe bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 C. pen. şi urm.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă fixate de art. 175 lit. a) şi h) C. pen., reduse cu jumătate şi apoi cu o treime, conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 109 alin. (1) C. pen., gradul de pericol social concret al faptei, raportat la împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea, modul şi mijloacele de săvârşire, consecinţele produse, precum şi atitudinea inculpatei pe parcursul procesului penal, care a recunoscut şi regretat săvârşirea infracţiunii şi are antecedente penale, faptul că deşi este minoră şi în prezent are doi copii minori.

Raportat la natura şi gravitatea deosebită a faptelor, instanţa, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitor la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. după împlinirea vârstei de 18 ani.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., prima instanţă a reţinut că fapta acestuia care, în calitate de lucrător de poliţie la Serviciul Criminalistic al I.P.J. Teleorman, a efectuat cercetarea la faţa locului şi a întocmit celelalte documente anexe în legătură cu dispariţia minorei G. şi cu toate că a identificat la data de 2 noiembrie 2011, pe dispărută, la domiciliul inculpatei D., despre care ştia că este proxenetă şi a lăsat-o pe aceasta să se folosească în continuare de produsul infracţiunii de proxenetism, contrar atribuţiilor de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului.

Conform normei de incriminare, infracţiunea de favorizare a infractorului presupune, ca situaţie premisă, o infracţiune comisă anterior, iar ca element material al laturii obiective, un ajutor dat unui infractor (o persoană care a săvârşit o infracţiune), în scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura acestuia folosul sau produsul infracţiunii comise.

Ajutorul poate fi dat prin acte comisive sau prin acte omisive, direct sau prin intermediul unei alte persoane şi poate fi material sau moral.

Ajutorul trebuie dat unui infractor, adică unei persoane care a săvârşit anterior o infracţiune în accepţiunea art. 144 C. pen.

S-a reţinut că potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi, între alte drepturi şi obligaţii principale, este obligat: a) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală; b) să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii; k) să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la unităţile de poliţie a persoanelor care au comis fapte penale; l) să procedeze, în condiţiile legii, ... în scopul identificării criminalistice a persoanelor care au săvârşit infracţiuni sau sunt suspecte de săvârşirea unor infracţiuni ...

În speţă, deşi ştia că inculpata D. le înlesneşte practicarea prostituţiei şi trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către numitele A. şi G., aceasta din urmă fiind dată dispărută de către părinţi, inculpatul B., contrar atribuţiilor de serviciu nu a luat măsurile legale împotriva inculpatei D. şi nici nu şi-a sesizat colegii despre faptele ilegale ale acestei inculpate sau despre faptul că a identificat-o pe dispăruta G. şi locul în care aceasta se află. Mai mult, inculpatul D. a beneficiat de serviciile proxenetei de foarte multe ori, deşi cunoştea că activitatea desfăşurată de aceasta este ilegală.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului D., instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei comisă de inculpat, persoana acestuia, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Cu privire la persoana inculpatului s-a reţinut că, potrivit caracterizării eliberată de I.P.J. Teleorman şi depoziţiei martorului V., audiat în circumstanţiere, B., în calitate de poliţist a fost apreciat, profesional, în fiecare an, cu calificativul "foarte bine", nu a fost sancţionat disciplinar, s-a implicat în realizarea sarcinilor care i-au fost trasate, cu profesionalism, este cunoscut în societate ca o persoană sociabilă, cultivată, politicoasă, este căsătorit, iar familia sa se bucură de respectul societăţii civile. A absolvit Facultatea de Drept, are studii postuniversitare de Master, cu durata de 1 an etc.

Circumstanţele personale inculpatului - fără antecedente penale ori alte abateri, cu familie întemeiată, apreciat la locul de muncă şi în societate - au condus la concluzia că reeducarea lui se poate realiza şi numai prin suspendarea condiţionată a executării conform art. 81 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa fondului a reţinut că E., tatăl victimei G., a declarat că se constituie parte civilă faţă de toţi inculpaţii cu suma de 100.000.000 lei vechi, reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Audiaţi, în şedinţa publică din 31 octombrie 2012, inculpaţii D., C. şi A. au fost de acord să-i plătească, împreună, părţii civile E. suma de 100.000.000 lei vechi (100.000 RON).

S-a mai reţinut că partea responsabilă civilmente X., nu este mama, ci bunica inculpatei A., motiv pentru care nu răspunde civil pentru fapta acesteia.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi inculpaţii A. şi B.

În ceea ce priveşte motivele de apel ale Parchetului, Curtea de Apel a reţinut că, în esenţă, acestea vizează individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, acestea fiind extinse şi cu privire la aspecte de legalitate, respectiv greşita aplicare a pedepsei complementare inculpatei minore A., greşita reţinere a incidenţei dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. În cazul infracţiunii de prostituţie, omisiunea instanţei de fond de a aplica inculpatului D. pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, dar şi de a-l obliga pe acesta la plata despăgubirilor civile în solidar cu ceilalţi inculpaţi.

Inculpatul B. a reiterat în apel apărările susţinute în faţa instanţei de fond, solicitând achitarea, pe considerentul că fapta nu există sau că nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului.

Apelul inculpatei A. a vizat exclusiv individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, solicitându-se reducerea acestora.

Prin Decizia penală nr. 195/A din 1 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi de apelanta inculpată A., împotriva Sentinţei penale nr. 571 pronunţată la data de 28 noiembrie 2012 de Tribunalul Giurgiu.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatei A. şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică, în sensul înlăturării art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 328 C. pen. reţinută în sarcina inculpatei A., menţinând pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru această infracţiune.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. a) şi h) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 8 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei A., respectiv 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. a) şi h) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 328 C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

A înlăturat pedeapsa complementară aplicată inculpatei A.

A aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A obligat în solidar pe inculpaţii C., D. şi A., aceasta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente X. la 10.000 RON daune materiale către partea civilă E.

A obligat pe inculpata A. în solidar cu partea responsabilă civilmente X. la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului B., durata reţinerii de la data de 30 ianuarie 2012 la data de 31 ianuarie 2012.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate de apelanţi şi de dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., potrivit cărora instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel a apreciat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi de apelanta inculpată A. sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin Rechizitoriul nr. x/P/2011 din 21 martie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, s-a dispus:

- trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor: C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 174 alin. (1) C. pen. cominat cu art. 175 lit. a) şi h) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 323 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 25 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 lit. a) şi h) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 323 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpaţilor: A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 lit. a) şi h) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. şi urm., art. 323 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. şi urm., art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 C. pen. şi urm., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 264 C. pen. (favorizarea infractorului la săvârşirea infracţiunii de proxenetism) şi T., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 262 alin. (1) C. pen., (nedenunţarea săvârşirii infracţiunii de omor calificat).

În esenţă, s-a reţinut, că în seara zilei de 4 noiembrie 2011, pe baza unei înţelegeri prealabile şi a unui consens neechivoc de a o ucide pe G. (născută la 9 februarie 1995) care intenţiona să o denunţe autorităţilor pe inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, aceasta, împreună cu inculpatul C. şi A. (născută la 17 februarie 1996), după ce au stabilit de comun acord modalitatea de ucidere a victimei, au condus-o pe aceasta în comuna Găiseni, judeţul Giurgiu. De aici, victima, sub pretextul întâlnirii unor clienţi, a fost transportată cu un moped, condus de inculpatul C., în extravilanul satului Vânătorii Mici, în punctul numit "Valea Gobejului" - de unde porneau două conducte subterane de colectarea apei pluviale ce aparţineau Z. cu direcţia de scurgere dinspre satul Izvora către satul Zădăriciu, comuna Vânătorii Mici.

Folosind un cablu pentru frână de bicicletă şi profitând de neatenţia victimei, inculpatul C. împreună cu inculpata A. care a înfrânt orice încercare de opunere a victimei, au ucis-o pe aceasta prin ştrangulare.

Pentru "a-i dovedi" uciderea victimei, aşa cum le solicitase inculpata D. care, împreună cu mama sa, s-au aflat în toată această perioadă la domiciliul lui Ţ. - bunica inculpatului C., folosindu-se de o şurubelniţă şi de două pietre, inculpaţii C. şi A., au detaşat de la victimă falanga a II-a, de la degetul arătător de la mâna dreaptă a acesteia, după care au introdus corpul victimei pe una din conductele subterane de captare şi scurgere a apei.

Cadavrul victimei a fost descoperit abia la data de 28 decembrie 2011 într-un lac de scurgere a apelor din cele două conducte subterane, de către martorii L., AA., AB. şi A.C.

Victima G. la data de 12 octombrie 2011 părăsise domiciliul părinţilor săi, iar la data de 26 octombrie 2011, părinţii acesteia au reclamat acest lucru organelor de poliţie astfel că, la data de 28 octombrie 2011, agentul principal de poliţie inculpat B. din cadrul I.P.J. Teleorman - Serviciul Criminalistic a efectuat cercetarea la faţa locului în cazul dispariţiei minorei şi a întocmit fişa persoanei dispărute.

S-a reţinut că, deşi la data de 2 noiembrie 2011, inculpatul B. a identificat-o pe minora G. la domiciliul inculpatei D., despre care ştia că este proxenetă, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a anunţat reperarea victimei, ceea ce a avut ca şi consecinţă faptul că inculpata D. a profitat în continuare de produsul infracţiunii de proxenetism.

Prin Sentinţa penală nr. 248 din 8 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, s-a dispus condamnarea inculpaţilor C. şi D. pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi încetarea procesului penal privind pe inculpata T. pentru comiterea infracţiunii de nedenunţare a săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 262 alin. (1) C. pen., cei trei inculpaţi solicitând ca judecata să aibă loc în baza art. 3201 C. proc. pen., fiind disjunsă judecarea laturii penale a cauzei privind pe inculpaţii A. şi B. şi, respectiv acţiunea civilă formulată de partea civilă E.

Sentinţa penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 234 din 10 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul majorării pedepselor aplicate inculpaţilor C. şi D. şi al condamnării inculpatei T., a rămas definitivă prin respingerea recursurilor inculpaţilor.

În ceea ce o priveşte pe inculpata A., în mod temeinic, instanţa de fond a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că inculpata a săvârşit faptele pentru care a fost cercetată, declaraţia de recunoaştere a acesteia formulată potrivit art. 3201 alin. (3) C. proc. pen., coroborându-se cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi, procesele-verbale de cercetare la faţa locului, raportul de expertiză criminalistică dactiloscopică, raportul medico-legal de necropsie, procesul-verbal de conducere în teren, procesul-verbal de verificare a listingurilor apelurilor telefonice, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Astfel, prima instanţă, în mod corect, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea procedurii speciale prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., de altfel, apelurile formulate nu vizează situaţia, de fapt, reţinută de prima instanţă, referitor la inculpata A.

Sub aspectul încadrării juridice date relativ la infracţiunea de prostituţie reţinută în sarcina inculpatei, Curtea de Apel a constatat că, în mod greşit, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., privind forma continuată a infracţiunii, în condiţiile în care această infracţiune este una de obicei, realizarea conţinutului constitutiv al acesteia presupunând, în mod necesar, o pluralitate de acte efectuate pe parcursul unei anumite perioade de timp, astfel încât săvârşirea acestei infracţiuni în formă continuată nu este posibilă.

De asemenea, s-a remarcat, privitor la aceeaşi inculpată, faptul că, în mod greşit, prima instanţă i-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pentru infracţiunea de omor calificat, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în contextul în care inculpata era minoră la data faptei, iar potrivit art. 109 alin. (3) C. pen., pedepsele complementare nu se aplică minorilor.

S-a constatat, de asemenea, fondată, critica Parchetului şi cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei A. însă exclusiv în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de omor calificat, pedeapsa fiind prea blândă în raport de pericolul social deosebit de ridicat al acesteia, în raport de modul de operare şi mobilul infracţiunii, chiar dacă inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.

În cadrul reindividualizării judiciare a pedepsei, Curtea de Apel a avut în vedere contribuţia concretă a inculpatei A. la săvârşirea infracţiunii prin comparaţie cu ceilalţi doi inculpaţi implicaţi, faptul că aceasta avea o vârstă fragedă la data faptei, fiind uşor influenţabilă, dar şi faptul că între aceasta şi inculpata D., căreia i-a aparţinut iniţiativa faptei, exista în concret un raport de subordonare, având în vedere că în perioada respectivă, inculpata A. fiind fugită de acasă, locuia la aceasta, care îi procura "clienţii" pentru a-şi câştiga subzistenţa. Au fost, de asemenea, luate în considerare concluziile raportul de evaluare, Curtea de Apel constatând că procesul de educare al inculpatei şi asimilarea regulilor de convieţuire socială au fost extrem de defectuoase, reintegrarea inculpatei în societate necesitând o implicare de mai lungă durată a factorilor instituţionali statali, în condiţiile în care familia nu şi-a exercitat acest rol, iar în prezent inculpata nu dispune de resurse interne în realizarea acestui scop. Având în vedere şi lipsa unei căinţe active a inculpatei, ce reiese din lipsa de empatie faţă de victimă şi faţă de familia acesteia, Curtea de Apel a orientat pedeapsa spre limita maximă rezultată în urma reducerii limitelor de pedeapsă ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 109 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., apreciind că doar o astfel de pedeapsă ar avea aptitudinea de a realiza scopul pedepsei.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., Curtea de Apel a constatat că acesta nu a contestat că avea cunoştinţă de faptul că inculpata D. se ocupa atât cu prostituţia, cât şi proxenetismul, inculpatul B. recunoscând că el însuşi a întreţinut în repetate rânduri relaţii sexuale contracost atât cu inculpata D., cât şi cu inculpata A. care se prostitua în folosul inculpatei D.

Inculpatul nu a negat nici faptul că, la câteva zile după ce a participat în calitate de poliţist la efectuarea de cercetări în cazul dispariţiei victimei de la domiciliu, a contactat-o pe inculpata D. în scopul de a întreţine relaţii sexuale contracost şi s-a întâlnit cu inculpata A., care era însoţită de o altă persoană de sex feminin şi că a întreţinut relaţii sexuale doar cu inculpata A.

Cu privire la persoana ce a însoţit-o pe inculpata A., din probele administrate a reieşit indubitabil faptul că inculpatul B. a identificat-o pe aceasta ca fiind numita G., deşi declaraţiile sale sunt contradictorii sub acest aspect.

Astfel, inculpatul B. a participat în calitatea sa de poliţist, la cercetarea la faţa locului efectuată la domiciliul victimei cu ocazia demarării procedurilor de dispariţie şi a întocmit fişa de identificare a persoanei dispărute, fişă ce cuprinde şi o fotografie a persoanei dispărute, aspect ce reiese fără dubiu, numele inculpatului fiind menţionat expres ca persoană ce a întocmit fişa la data de 31 octombrie 2011.

De altfel, din coroborarea declaraţiilor inculpatului B. cu declaraţiile inculpatelor D. şi A. a rezultat dincolo de orice îndoială că inculpatul a purtat discuţii cu acestea referitor la faptul că victima este dată în urmărire ca persoană dispărută.

Or, din actele întocmite în procedura de dispariţie a reieşit că în contextul în care prin Dispoziţia I.G.P.R. din 1 noiembrie 2011 s-a dispus urmărirea la nivel naţional a minorei G., inculpatului în calitatea sa de agent de poliţie îi revenea obligaţia în cazul depistării acesteia de a o conduce la sediul poliţiei şi de a raporta de îndată la Dispeceratul I.P.J. Teleorman, obligaţie pe care inculpatul nu şi-a îndeplinit-o. Referitor la motivul pentru care nu a informat ceilalţi colegi care aveau în lucru cazul dispariţiei numitei G., că aceasta s-ar afla la domiciliul lui D., inculpatul a precizat că s-a temut ca aceştia "să nu râdă de mine".

Omisiunea inculpatului B. de a-şi îndeplini obligaţia de serviciu ce îi revenea în calitate de lucrător de poliţie de a o conduce pe numita G. la sediul unităţii de poliţie şi de a raporta depistarea acesteia, constituie fără dubiu un ajutor indirect dat inculpatei D. de a se folosi de produsul infracţiunii de proxenetism, infracţiune pentru care aceasta din urmă a fost condamnată definitiv.

Dat fiind că elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen. este desemnat prin sintagma "ajutorul dat", Curtea de Apel a constatat că nu poate fi primită susţinerea apărării în sensul că realizarea acestuia ar presupune în mod necesar un act comisiv, fiind exclusă posibilitatea unui act omisiv care să se circumscrie lui verbum regens. Astfel, este evident că elementul material al infracţiunii în cauză poate fi realizat în orice modalitate faptică, cu condiţia ca aceasta să constituie un "ajutor dat", iar obligaţia inculpatului B. de a ieşi din pasivitate şi de a acţiona decurgea din obligaţiile sale de serviciu.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului B. de instanţa de fond, Curtea de Apel a constatat că prima instanţă a avut în vedere la stabilirea cuantumului acesteia criteriile stabilite de art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată fiind legală şi temeinică atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, cât şi modalitatea de executare, în vederea realizării funcţiei represive şi de prevenţie generală şi specială ale pedepsei, pentru ca inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele activităţii infracţionale şi să fie determinat ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală, criticile Parchetului privind această chestiune nefiind fondate, instanţa de fond expunând pe larg şi detaliat elementele de fapt luate în considerare.

S-a constatat că prima instanţă a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, fără însă a aplica inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, motiv pentru care critica Parchetului vizând omisiunea primei instanţe în acest sens apare ca întemeiată.

La aprecierea asupra drepturilor a căror exercitare urmează a fi impusă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, Curtea de Apel a avut în vedere atât exigenţele Curţii Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în Cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, dar şi Decizia nr. 74/2007 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în recurs în interesul legii. Astfel, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei şi de persoana inculpatului, s-a apreciat că infracţiunea pentru care acesta a fost cercetat nu are conotaţie electorală şi nici nu denotă nedemnitatea inculpatului în exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. c), d) şi e) C. pen., astfel urmează a interzice acestuia exclusiv exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat cu precădere că prima instanţă a acordat despăgubiri într-un cuantum mai mare decât s-a solicitat. Astfel, deşi partea civilă E. a solicitat suma de 10.000 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile de înmormântare a victimei, fiica sa, inculpaţii fiind de acord cu despăgubirea părţii civile în sensul arătat de aceasta, prima instanţă, în mod greşit, a obligat în solidar pe inculpaţii C., D. şi A. la plata sumei de 100.000 RON, eroare ce urmează a fi îndreptată în prezenta cale de atac.

De asemenea, s-a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că partea responsabilă civilmente X. este bunica, iar nu mama inculpatei A., astfel încât nu poate fi obligată în solidar la plata despăgubirilor civile. Astfel, din referatele de evaluare întocmite în cauză reiese că atât mama, cât şi bunica inculpatei A. se numesc X., aspect ce rezultă de altfel şi din coroborarea menţiunilor înscrise în certificatul de naştere al inculpatei A., act pe care apare menţionat în dreptul rubricii mamei "A.", cu faptul că aceasta este divorţată, conform declaraţiilor date de persoanele audiate cu ocazia întocmirii referatului de evaluare. Mai mult, din confruntarea seriei şi numărului actului de identitate al numitei X., bunica maternă a inculpatei, cu cele ale persoanei care a semnat în calitate de destinatar citaţia emisă, se constată că în fapt este vorba de două persoane diferite, mama şi respectiv bunica maternă a inculpatei, persoane ce poartă acelaşi nume. De altfel, în cuprinsul referatului de evaluare întocmit în cursul judecăţii în primă instanţă se menţionează că a fost realizat un interviu cu mama minorei "X." la locul acesteia de muncă, fiind menţionată şi vârsta acesteia, respectiv 39 de ani, iar referatul de anchetă socială menţionează expres că atât mama, cât şi bunica inculpatei poartă numele de "X.".

Prin urmare, Curtea de Apel a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, în contextul în care părţii responsabile civilmente, X., în calitate de mamă a inculpatei A. îi revenea obligaţia de a supraveghea pe fiica sa, minoră la data faptei, fiindu-i încredinţată spre creştere şi educare prin hotărâre de divorţ, iar aceasta nu a făcut dovada că fapta inculpatei se datorează unei alte cauze decât modul în care şi-a îndeplinit îndatoririle decurgând din exercitarea autorităţii părinteşti, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1.372 C. civ.

Obligarea părţii responsabile civilmente X. în solidar cu fiica sa, inculpata A. la plata despăgubirilor civile, are consecinţe şi în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare avansate de stat şi datorate de această inculpată, în sensul că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea Parchetului de obligare şi a inculpatului B. la plata despăgubirilor civile în solidar cu ceilalţi inculpaţi, Curtea de Apel a constatat că aceasta este nefondată în raport de obiectul cauzei, inculpatul B. fiind trimis în judecată exclusiv pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, constând în aceea că a ajutat-o pe inculpata D. să îşi asigure produsul infracţiunii de proxenetism.

Împotriva Deciziei penale nr. 195/A din 1 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat recurs inculpaţii A., B. şi D.

Inculpata A. în susţinerea recursului declarat a înţeles să invoce prevederile art. 5 C. pen., privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, învederând că deşi în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă nu există nicio diferenţă între legea penală veche şi cea nouă, solicită aplicarea dispoziţiilor art. 115 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., respectiv internarea sa într-un centru de detenţie, pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani, urmând ca la alegerea măsurii să se ţină seama de dispoziţiile art. 114 şi art. 74 C. pen., respectiv împrejurarea că a recunoscut fapta şi are doi copii minori în întreţinere.

Inculpatul B., raportat la aplicarea legii penale mai favorabile, a susţinut că în cauză îi sunt mai favorabile dispoziţiile noului C. pen., respectiv art. 269 C. pen., privind favorizarea infractorului, întrucât sancţionează doar favorizarea personală. Textul actual arată doar că ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate constituie infracţiunea de favorizarea făptuitorului şi se pedepseşte ca atare, dispărând astfel din elementele laturii obiective ale infracţiunii de favorizare, favorizarea reală, care era prevăzută în C. pen. anterior, respectiv aceea de a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. În ceea ce-l priveşte, a fost condamnat la 3 luni închisoare cu suspendare tocmai pentru această alternativă care nu mai este prevăzută de C. pen. actual. În rechizitoriu s-a reţinut că fapta sa de a o ajuta pe inculpata D. care ştia că este proxenetă şi a lăsat-o pe aceasta în continuare să se folosească de produsul infracţiunii constituie infracţiunea de favorizare, apreciind că în raport de argumentele anterior expuse, sunt incidente în cauză, dispoziţiile privitoare la achitarea sa, respectiv, art. 16 lit. b) C. proc. pen., fapta nu mai este prevăzută de legea penală.

A mai arătat că la dosar, se află fişa postului şi atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea instanţei de apel, se face referire la activitatea infracţională a sa, reţinându-se că a acţionat contrar atribuţiilor de serviciu. Din fişa postului depusă la dosarul cauzei, rezultă care erau atribuţiile sale, respectiv evaluarea probatorie a urmelor, mijloacele de probă din dosar, calitatea planşelor, investigările tehnico-ştiinţifice, rezultând astfel că nu a avut nicio atribuţie de serviciu în ceea ce priveşte victima. A făcut parte dintr-o echipă de cercetare la faţa locului, în cazul dispariţiei anunţată de tatăl victimei. Rolul său în acea echipă era acela de criminalist, având îndatorirea de a întocmi fişa persoanei dispărute. Din momentul în care a întocmit respectiva fişă, rolul său ca şi criminalist în echipă a încetat, la momentul cercetării la faţa locului, în calitatea sa de criminalist nu a avut la dispoziţie şi nu i s-au pus la dispoziţie niciun fel de date şi detalii concrete, respectiv fotografii, astfel că nu a avut certitudinea că persoana respectivă este persoana dată dispărută.

La pronunţarea hotărârii a solicitat instanţei să aibă în vedere datele ce îl caracterizează, respectiv faptul că este absolvent al Facultăţii de Drept, în 2010 a făcut cursuri de specializare cu agenţi de poliţie din SUA, în 2008 a obţinut diploma de masterat, tot în 2008 a fost declarat "Poliţistul anului al I.P.J. Teleorman".

Inculpata D. a solicitat reţinerea art. 5 C. pen., privitor la aplicarea legii penale mai favorabile şi, în baza art. 386 C. pen., schimbarea încadrării juridice din articolele prevăzute în C. pen. anterior, în art. 213 şi art. 189 C. pen., iar prin reanalizarea actelor şi lucrărilor dosarului, aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege, întrucât pedeapsa stabilită de instanţele anterioare este excesivă, apreciind că faţă de împrejurarea că a recunoscut şi regretă fapta, sporul aplicat de către instanţa de apel este mult prea mare.

O altă critică a hotărârii instanţei de apel o reprezintă cuantumul pedepselor aplicate celorlalţi inculpaţi, susţinând că şi ceilalţi coinculpaţi aveau cunoştinţă despre faptele petrecute, şi ar dori, astfel, să li se aplice şi acestora o pedeapsă mai mare.

Nu în ultimul rând, a arătat că este de acord cu plata sumei de bani fixată de instanţă către familia victimei.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii A., B. şi D. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi prin prisma art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de inculpata A., este fondat, în timp ce recursurile formulate de inculpaţii B. şi D. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecinţă, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385, art. 385 C. proc. pen. anterior.

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpaţii A., B. şi D., Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la 1 iulie 2013, ulterior intrării în vigoare la data de 15 februarie 2013 a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursurile au fost declarate de inculpata A., la data de 16 iulie 2013, inculpatul B. la 3 iulie 2013 şi de inculpata D. la data de 24 iulie 2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă recursurilor de faţă.

Pe cale de consecinţă, constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancţiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Prin cererile de recurs formulate la datele anterior precizate, inculpaţii au arătat şi motivele pentru care au înţeles să critice hotărârea atacată.

Primul termen pe fondul cauzei a fost stabilit pentru data de 15 ianuarie 2014, astfel că se constată că recursurile au fost motivate în termenul prevăzut de dispoziţiile legale.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

De la data pronunţării Deciziei din apel, 1 iulie 2013, şi până la data soluţionării recursului a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare noul C. pen. şi Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate.

Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Date fiind modificările dispoziţiilor C. pen., instanţa de recurs urmează să compare conţinutul acestora anterior şi ulterior datei de 1 februarie 2014.

Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

C. pen. anterior

Art 174 - Omorul

(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 175 - Omorul calificat

(1) Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:

lit. a) cu premeditare;

lit. h) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni (...)

se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Noul C. pen.

Art. 188 - Omorul

(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 189 - Omorul calificat

(1) Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:

lit. a) cu premeditare;

lit d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni (...)

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Din analiza comparativă a textelor de lege vizând infracţiunea de omor, se constată că în ceea ce priveşte omorul simplu, textul este acelaşi, nefiind modificat conţinutul constitutiv al infracţiunii şi nici limitele de pedeapsă.

Sub aspectul formelor agravante ale infracţiunii de omor, respectiv omorul calificat se constată că în noua reglementare, infracţiunea de omor calificat conţine ambele agravante care se regăseau şi în vechea reglementare, însă deşi prevede acelaşi limite de pedeapsă, noul cod prevede alternativ şi detenţiunea pe viaţă.

Analizând însă dispoziţiile privitoare la minoritate reglementate de dispoziţiile art. 99 şi urm. C. pen. anterior, Înalta Curte constată că acestea îşi găsesc corespondent în noul C. pen. în dispoziţiile art. 113.

În acelaşi timp însă, noul C. pen. introduce în premieră posibilitatea internării minorului într-un centru de detenţie, ca măsură educativă, reglementată de dispoziţiile art. 125.

Art 125 - Internarea într-un centru de detenţie

(1) Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale.

(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.

(3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii.

(4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune:

a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;

b) liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

(5) Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121, până la împlinirea duratei măsurii internării.

(6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenţie.

(7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:

a) executarea restului rămas din durata măsurii internării într-un centru de detenţie;

b) prelungirea duratei acestei internări în condiţiile prevăzute în alin. (3).

Din această analiză comparativă extinsă atât asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii, al limitelor de pedeapsă, dar şi al dispoziţiilor ce reglementează minoritatea, Înalta Curte constată că legea nouă este legea mai favorabilă inculpatei A.

Se constată, de asemenea, că în noua reglementare sunt preluate şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, în disp. art. 396 alin. (10) noul C. proc. pen.

Potrivit art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012

(1) Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza C. pen. din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii.

(3) În cazul pluralităţii de infracţiuni, înlocuirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se face cu privire la pedeapsa rezultantă.

În baza art. 134 alin. (2) C. pen., având în vedere că inculpata A. a împlinit 18 ani, vârsta majoratului, va dispune executarea pedepsei într-un penitenciar, apreciind că formele de reeducare specifice majorului vor fi mai adecvate profilului inculpatei aşa cum rezultă acesta din referatul de evaluare depus la dosar.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen.

Art. 323 - Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni

(1) Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

(2) Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).

(3) Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. (1), care denunţă autorităţilor asocierea mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii care intră în scopul asocierii.

Noul C. pen.

Art. 367 - Constituirea unui grup infracţional organizat

(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

(5) Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1) - (3) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

(6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege vizând asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, în speţă alin. (1) şi (2), conţinutul constitutiv al infracţiunii nu este modificat, diferind doar limitele de pedeapsă, astfel că din această perspectivă noul Cod este mai favorabil inculpatei A.

Sub aspectul dispoziţiilor privind contopirea pedepselor, Înalta Curte constată următoarele:

C. pen. anterior

Art. 33 - Concursul de infracţiuni

Concurs de infracţiuni există:

a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni; (...).

Art. 34 - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică

(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...)

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani; (...).

Noul C. pen.

Art. 38 - Concursul de infracţiuni

(1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.

(2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

Art. 39 - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni

(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...)

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; (...).

Din analiza celor două texte de lege, se constată că în ceea ce priveşte definiţia şi conţinutul concursului de infracţiuni, acestea sunt acelaşi, în ambele reglementări, diferenţa privind stabilirea pedepsei principale în caz de concurs de infracţiuni între cele două texte o face potrivit C. pen. nou obligativitatea aplicării sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că se constată că textul prevăzut de C. pen. anterior este mai favorabil, întrucât la stabilirea pedepsei, aplicarea sporului este facultativă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen., Înalta Curte constată că a fost dezincriminată de noul C. pen., aceasta fără a se mai regăsi printre infracţiunile din noua reglementare, situaţie în care, inculpata A. urmează a fi achitată în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) Cod rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior.

În ceea ce priveşte recursul inculpatului B. vizând solicitarea acestuia de achitare în baza art. 16 lit. b) noul C. proc. pen., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 17 C. proc. pen., Înalta Curte îl constată nefondat.

Analizând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că aceste apărări au fost iniţial invocate în faţa instanţei de fond, ulterior inculpatul B. a reiterat în apel apărările susţinute în faţa instanţei de fond, solicitând achitarea, pe considerentul că fapta nu există sau că nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, apărări amplu analizate şi corespunzător motivate de către instanţele anterioare, probele conducând la concluzia certă, dincolo de orice dubiu, că inculpatul se face vinovat de fapta reţinută în sarcina sa.

Din ansamblul probator aflat la dosar, s-a reţinut că, deşi la data de 2 noiembrie 2011, inculpatul B. a identificat-o pe minora G. la domiciliul inculpatei D., despre care ştia că este proxenetă, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a anunţat reperarea victimei, ceea ce a avut ca şi consecinţă faptul că inculpata D. a profitat în continuare de produsul infracţiunii de proxenetism şi s-au creat premisele favorabile punerii în practică a planului infracţional privitor la uciderea acesteia.

Astfel, la data de 2 noiembrie 2011, D., folosind o cartelă PrePayd a transmis câte un SMS "clienţilor" din agenda telefonică, că are o "fată nouă", astfel că inculpatul B., cunoscând preocupările infracţionale ale acesteia, a contactat-o la telefon şi a stabilit să se întâlnească cu acea "fată nouă".

Pentru întâlnirea cu inculpatul B., D. a trimis-o atât pe inculpata A., cât şi pe victima G. În autoturism, în timp ce se deplasau spre extravilanul comunei Nanov, în scopul întreţinerii de raporturi sexuale, inculpatul B., a realizat, fără dubiu, că persoana care o însoţea pe inculpata A. este G., la domiciliul căreia, în calitate de specialist criminalist, efectuase cercetarea la faţa locului privind dispariţia acesteia. Pentru acest motiv, aşa cum declară inculpatul, a întreţinut raporturi sexuale numai cu A., căreia i-a comunicat că, persoana care o însoţea este dispărută de la domiciliu şi, la reîntoarcerea în comuna Nanov, a discutat cu D. pe care a anunţat-o că, fata care se află la ea "este dată dispărută de către părinţi, că dosarul privind dispariţia se află la el şi să rezolve această situaţie. Inculpatul B. nu a sesizat acest aspect celorlalţi colegi care cercetau împrejurările dispariţiei suspecte de la domiciliu a numitei G., motivând că "se face de râs" faţă de aceştia.

De altfel, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au constatat că acesta nu a contestat că avea cunoştinţă de faptul că inculpata D. se ocupa atât cu prostituţia, cât şi proxenetismul, inculpatul B. recunoscând că el însuşi a întreţinut în repetate rânduri relaţii sexuale contracost atât cu inculpata D., cât şi cu inculpata A. care se prostitua în folosul inculpatei D.

Inculpatul nu a negat nici faptul că, la câteva zile după ce a participat în calitate de poliţist la efectuarea de cercetări în cazul dispariţiei victimei de la domiciliu, a contactat-o pe inculpata D. în scopul de a întreţine relaţii sexuale contracost şi s-a întâlnit cu inculpata A., care era însoţită de o altă persoană de sex feminin şi că a întreţinut relaţii sexuale doar cu inculpata A.

Cu privire la persoana ce a însoţit-o pe inculpata A., din probele administrate, după cum anterior s-a arătat, a reieşit indubitabil faptul că inculpatul B. a identificat-o pe aceasta ca fiind numita G., deşi declaraţiile sale sunt contradictorii sub acest aspect.

Astfel, inculpatul B. a participat în calitatea sa de poliţist, la cercetarea la faţa locului efectuată la domiciliul victimei cu ocazia demarării procedurilor de dispariţie şi a întocmit fişa de identificare a persoanei dispărute, fişă ce cuprinde şi o fotografie a persoanei dispărute, aspect ce reiese fără dubiu, numele inculpatului fiind menţionat expres ca persoană ce a întocmit fişa la data de 31 octombrie 2011.

De altfel, din coroborarea declaraţiilor inculpatului B. cu declaraţiile inculpatelor D. şi A. rezultă dincolo de orice îndoială că inculpatul a purtat discuţii cu acestea referitor la faptul că victima este dată în urmărire ca persoană dispărută.

Or, din actele întocmite în procedura de dispariţie a reieşit că în contextul în care prin dispoziţia I.G.P.R. din 1 noiembrie 2011 s-a dispus urmărirea la nivel naţional a minorei G., inculpatului în calitatea sa de agent de poliţie îi revenea obligaţia în cazul depistării acesteia de a o conduce la sediul poliţiei şi de a raporta de îndată la Dispeceratul I.P.J. Teleorman, obligaţie pe care inculpatul nu şi-a îndeplinit-o. Referitor la motivul pentru care nu a informat ceilalţi colegi care aveau în lucru cazul dispariţiei numitei G., că aceasta s-ar afla la domiciliul lui D., inculpatul a precizat că s-a temut ca aceştia "să nu râdă de mine".

Omisiunea inculpatului B. de a-şi îndeplini obligaţia de serviciu ce îi revenea în calitate de lucrător de poliţie de a o conduce pe numita G. la sediul unităţii de poliţie şi de a raporta depistarea acesteia, constituie fără dubiu un ajutor indirect dat inculpatei D. de a se folosi de produsul infracţiunii de proxenetism, infracţiune pentru care aceasta din urmă a fost condamnată definitiv.

Dat fiind că elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen. este desemnat prin sintagma "ajutorul dat", Înalta Curte, constată că, aşa după cum şi instanţa de apel a reţinut, nu poate fi primită susţinerea apărării în sensul că realizarea acestuia ar presupune în mod necesar un act comisiv, fiind exclusă posibilitatea unui act omisiv care să se circumscrie lui "verbum regens". Astfel, este evident că elementul material al infracţiunii în cauză poate fi realizat în orice modalitate faptică, cu condiţia ca aceasta să constituie un "ajutor dat", iar obligaţia inculpatului B. de a ieşi din pasivitate şi de a acţiona decurgea din obligaţiile sale de serviciu.

Cât priveşte apărarea din recurs în sensul că în actuala reglementare au dispărut din elementele laturii obiective ale infracţiunii de favorizare, favorizarea reală, care era prevăzută în C. pen. anterior, respectiv aceea de a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, Înalta Curte constată că în ambele reglementări se pedepseşte ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, în vechea reglementare, acesta fiind alternativ prin conjuncţia ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.

Ajutorul poate fi dat prin acte comisive sau prin acte omisive, direct sau prin intermediul unei alte persoane şi poate fi material sau moral.

Per a contrario, dacă în actuala reglementare nu se mai prevede că ajutorul dat să asigure infractorului folosul sau produsul infracţiunii, aceasta nu echivalează cu dezincriminarea faptei.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că din probele administrate în cauză a rezultat că deşi ştia că inculpata D. le înlesneşte practicarea prostituţiei şi trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către numitele A. şi G., aceasta din urmă fiind dată dispărută de către părinţi, inculpatul B., contrar atribuţiilor de serviciu, nu a luat măsurile legale împotriva inculpatei D. şi nici nu şi-a sesizat colegii despre faptele ilegale ale acestei inculpate sau despre faptul că a identificat-o pe dispăruta G. şi locul în care aceasta se află. Omisiunea inculpatului a generat premisele punerii în practică a planului infracţional privitor la uciderea victimei.

În concluzie, inculpatul B. a dat ajutor inculpatei D. în vederea sustragerii de la urmărirea penală, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, dar mai ales în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre toleranţa manifestată de acesta faţă de inculpată sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni cu o consecinţă mult mai gravă şi anume moartea victimei din prezenta cauză. S-a dovedit fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul a cunoscut că inculpata D. se ocupa cu proxenetismul, îi plasa victime ale traficului de persoane care se ocupau cu prostituţia, inculpatul întreţinea relaţii sexuale cu aceste persoane, context în care a şi luat cunoştinţă de prezenţa victimei în anturajul inculpatei. Prin această conduită a sa, cunoscând faptul că inculpata se ocupa cu proxenetismul, ulterior fiind antrenat în operaţiunile legate de dispariţia victimei, neluând măsurile ce se impuneau, toate acestea au culminat cu uciderea victimei, tocmai pentru ca săvârşirea infracţiunii de proxenetism şi ţinerea victimei dispărute să nu fie depistate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., "hotărârea este supusă casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337".

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, arată că, este supusă casării hotărârea care este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Verificând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma celor două cazuri de casare invocate de inculpat, vizând solicitarea de achitare, ambele prin trimitere la greşita interpretare a probelor de către instanţele de fond şi de apel, Înalta Curte constată că aceasta nu se circumscrie niciunei noţiuni prevăzute de cele două cazuri, respectiv de a nu fi întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, ori "greşită aplicare a legii" şi nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 17 C. proc. pen.

Motivul recurentului inculpat vizează modificarea stării de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel.

Aceasta în condiţiile în care prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză nu mai poate constitui motiv de cenzură din partea instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 C. proc. pen. Judecata în recurs presupune o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. pr. pen.

Totodată, motivul recurentului inculpat B. ce vizează achitarea în temeiul art. 16 lit. b) noul C. proc. pen., s-ar fi circumscris, teoretic, cazului de casare prevăzut de pct. 18 al art. 3859 anterior modificării, care dădeau dreptul instanţei de recurs de a cenzura modul în care au fost reţinute faptele şi împrejurările de fapt ale cauzei. Însă, chiar şi sub imperiul legii de procedură, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prev. la pct. 18 presupunea o eroare gravă de fapt, care nu echivala cu o apreciere greşită a faptelor, astfel cum solicită, la acest moment, recurentul.

La acest moment, prevederile pct. 18 al art. 3859 C. pr. pen. au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât netemeinicia deciziei penale atacate nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.

Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).

Legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.

Din perspectiva analizării incidenţei art. 5 noul C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că

Codul Penal anterior

Art 264 - Favorizarea infractorului

(1) Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.

(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

(3) Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.

Noul C. pen.

Art 269 - Favorizarea făptuitorului

(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.

(3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.

Din analiza celor două texte de lege, se constată că în ceea ce priveşte definiţia şi conţinutul infracţiunii, acestea sunt acelaşi, în ambele reglementări, dar limitele de pedeapsă prevăzute de noua lege diferă sub aspectul maximului special, însă minimul special este mai redus pe vechea reglementare, minim de 3 luni ce i-a fost aplicat în concret inculpatului de către instanţele anterioare, motiv pentru care legea veche este lege penală mai favorabilă inculpatului B.

De asemenea, executarea pedepsei a fost suspendată în condiţiile art. 81 C. pen. anterior, care comparativ cu amânarea de pedeapsă din noua reglementare, este mai favorabilă inculpatului.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii şi complementare, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, la stabilirea legii noi ca lege mai favorabilă, vor fi avute în vedere dispoziţiile potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Cum, în speţă, legea mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă a fost stabilită ca fiind legea veche, pedeapsa accesorie urmează a se aplica potrivit vechilor reglementări.

Referitor la recursul inculpatei D., Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 248 din 8 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. x/122/2012, s-a dispus condamnarea inculpaţilor C. şi D. pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi încetarea procesului penal privind pe inculpata T. pentru comiterea infracţiunii de nedenunţare a săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 262 alin. (1) C. pen., cei trei inculpaţi solicitând ca judecata să aibă loc în baza art. 3201 C. proc. pen., fiind disjunsă judecarea laturii penale a cauzei privind pe inculpaţii A. şi B. şi, respectiv acţiunea civilă formulată de partea civilă E.

Prin Decizia penală nr. 234 din 10 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinţei penale nr. 248 din 8 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală.

S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi în fond, rejudecând:

1.1. În temeiul art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 alin. (1) lit. a) şi h) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

2. În baza art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

3. Conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 din acelaşi cod, s-au contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la ar. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., stabilind pedeapsa mai grea, de 16 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, în final inculpatul C. urmând să execute pedeapsa de 21 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) din acelaşi cod.

II.1. În temeiul art. 25 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 alin. (1) lit. a) şi h) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata D. la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor calificat.

2. În baza art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

3. Conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 din acelaşi cod, s-au contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., stabilind pedeapsa mai grea, de 16 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, în final inculpata D. urmând să execute pedeapsa de 21 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) din acelaşi cod.

III. În baza art. 262 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata T. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de nedenunţare a săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C. şi D. împotriva aceleiaşi hotărâri.

S-a dedus prevenţia inculpaţilor C. şi D., de la 6 ianuarie 2012 la zi şi s-a menţinut starea de arest preventiv a acestora.

Prin Decizia penală nr. 3.257 din 11 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C., D. şi T. împotriva Deciziei penale nr. 234 din 10 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor C. şi D., durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012.

Ca atare, pe latură penală împotriva inculpatei D. s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare în Dosarul nr. x/122/2012.

Din acest motiv, Înalta Curte constată că astfel după cum inculpata a precizat în ultimul cuvânt, recursul său vizează latura civilă a cauzei, în acest sens, arătând că este de acord cu plata sumei de bani fixată de instanţă către familia victimei.

În acest sens, se constată că prin Sentinţa nr. 571 din 28 noiembrie 2012, Tribunalul Giurgiu, pe latură civilă a dispus obligarea inculpaţilor C., D. şi A. în solidar la plata sumei de 100.000 RON cu titlul de daune materiale către partea civilă E.

Prin Decizia penală nr. 195/A din 1 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, a obligat în solidar pe inculpaţii C., D. şi A., aceasta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente X. la 10.000 RON daune materiale către partea civilă E.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat cu precădere că prima instanţă a acordat despăgubiri într-un cuantum mai mare decât s-a solicitat. Astfel, deşi partea civilă E. a solicitat suma de 10.000 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile de înmormântare a victimei, fiica sa, inculpaţii fiind de acord cu despăgubirea părţii civile în sensul arătat de aceasta, prima instanţă, în mod greşit, a obligat în solidar pe inculpaţii C., D. şi A. la plata sumei de 100.000 RON, eroare ce a fost îndreptată în calea de atac a apelului.

De asemenea, s-a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că partea responsabilă civilmente X. este bunica, iar nu mama inculpatei A., cele două purtând acelaşi nume şi această eroare fiind îndreptată prin decizia Curţii de Apel.

Cum stabilirea despăgubirilor este o chestiune de aprecierea a instanţei şi acest motiv de recurs nu mai poate fi examinat din perspectiva cazurilor de casare, astfel cum au fost modificate şi după cum anterior s-a arătat în cuprinsul prezentelor considerente, urmează ca recursul inculpatei D. să fie respins ca nefondat.

Ca atare, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpata A., împotriva Deciziei penale nr. 195/A din 1 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe latură penală, sub aspectul aplicării dispoziţiilor legii penale mai favorabile, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B. şi D. împotriva aceleiaşi decizii penale, urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata A., împotriva Deciziei penale nr. 195/A din 1 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează în parte decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 571 din 28 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, pe latură penală, numai în ceea ce o priveşte pe inculpata A. sub aspectul aplicării dispoziţiilor legii penale mai favorabile şi, rejudecând, în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată inculpatei A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) - 175 lit. a) şi h) C. pen. anterior, cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. anterior, şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzute de art. 323 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. anterior şi art. 3201 alin. (7) din C. pen. anterior;

- pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie prevăzute de art. 328 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 99 C. pen. anterior.

În temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) Cod rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, achită pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen. anterior, infracţiunea fiind dezincriminată.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior şi art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 C. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei A. astfel:

- din art. 174 alin. (1) - 175 lit. a) şi h) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 99 C. pen. anterior şi urm. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior în art. 188 - 189 lit. a), d) C. pen., cu aplicarea art. 5 şi 113 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, texte în baza cărora stabileşte o pedeapsă în cuantum de 8 ani închisoare;

- din art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. anterior şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior în art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 şi 113 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, texte în baza cărora stabileşte o pedeapsă în cuantum de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) 34 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., contopeşte cele două pedepse stabilite faţă de inculpată, respectiv de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi art. 125 C. pen. se înlocuieşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare stabilită faţă de inculpata A., cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă egală, respectiv 8 ani.

În temeiul art. 134 alin. (2) C. pen., dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B. şi D.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului inculpatei A. rămân în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii inculpaţi B. şi D. la plata sumelor de câte de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2014.

Procesat de GGC - N