Taxpayer's appeal on recusal refusal rejected; VAT assessment upheld as final.

Decizia nr. 623/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta [A] a solicitat anularea Deciziei nr. 702 din 17 octombrie 2012 şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei de impunere nr. 48390, emise de Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice 2, Activitatea de Inspecţie Fiscală din subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj la data de 23 mai 2012 şi a raportului de inspecţie fiscală din aceeaşi dată

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare a judecătorilor [B] şi [C], membrii completului 6R al Curţii de Apel Cluj.

Prin Sentinţa civilă nr. 10791 din 11 noiembrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj împotriva Sentinţei civile nr. 10.758 din 21 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/117/2013 al Tribunalului Cluj pe care a modificat-o în totalitate în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta [A]

Împotriva Încheierii din 5 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta [A]

În motivarea recursului se arată că ne aflăm în prezenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că domnii judecători au făcut parte din completul care s-a pronunţat, prin Decizia civilă nr. 9743/2013 din 14 octombrie 2013, asupra recursului înaintat de [D] în Dosarul nr. x/117/2013 la Curtea de Apel Cluj. Astfel, conform articolului invocat, instanţa s-a pronunţat într-un dosar identic din punct de vedere al obiectului cauzei.

Este vorba despre soluţionarea a doua cauze referitoare la decizii de impunere cu acelaşi număr şi conţinut, respectiv Decizia nr. 48390 din 23 mai 2012, în Dosarul nr. x/117/2013 şi Decizia nr. 48390 din 19 iunie 2012, în Dosarul nr. x/117/2013, emise de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, referitoare la aceleaşi imobile tranzacţionate de către [A], [E], [D] şi [F]

Imobilele au fost construite împreună de către cei anterior menţionaţi, fiind vorba despre exact aceleaşi tranzacţii cu privire la care organul fiscal a stabilit impunerea retroactivă a taxei pe valoarea adăugată.

De asemenea, se arată că deciziile de impunere sunt identice din toate punctele de vedere (nu doar ca număr de înregistrare), cu excepţia numelui contribuabilului care este vizat, [A] în cea din 23 mai 2012 şi [D] în cea din 19 iunie 2012 şi a sumei ce reprezintă penalităţile de întârziere, aceasta datorită perioadei de timp diferită avută în vedere.

Judecătorii [B] şi [C] s-au pronunţat în Dosarul nr. x/117/2013 prin Decizia civilă nr. 9743/2013 din 14 octombrie 2013, fapt ce reprezintă o situaţie clară de antepronunţare în privinţa soluţiei ce s-ar impune în prezentul dosar.

Prin urmare, judecătorii s-au pronunţat anterior (în Dosarul nr. x/117/2013) asupra exact aceleiaşi situaţii de fapt şi de drept, aşadar soluţia lor putea fi anticipată cu precizie de 100%, neexistând nici cea mai mică şansă ca aceşti judecători să pronunţe o altă soluţie.

Atunci când a reglementat acest caz de incompatibilitate, legiuitorul a avut în vedere aspectul psihologic constând în rezistenţa pe care orice om o are în a-şi schimba o părere deja exprimată.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Motivul de incompatibilitate invocat şi prevăzut de art. 42 pct. 1 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care judecătorul desemnat să soluţioneze o anumită cauză şi-a spus părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Înalta Curte constată că în cazul în care un judecător şi-a exprimat părerea cu privire la o problemă de drept, chiar identică cu cea pe care urmează să o dezlege, în pricina ce i-a fost desemnată, nu are nici o relevanţă din perspectiva dispoziţiilor art. 42 pct. 1 C. proc. civ., atâta timp cât judecătorul nu şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în chiar cauza pe care a fost desemnat să o judece.

În cauza de faţă, chiar din redactarea cererii de recuzare, rezultă că domnii judecători [B] şi [C] nu şi-au spus părerea cu privire la soluţia ce urmează să o pronunţe în prezenta cauză, ci au soluţionat, anterior, un litigiu în care se invocă aceeaşi problemă de drept.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o încheiere temeinică şi legală, iar susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, cererea de recuzare fiind corect respinsă.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta [A] împotriva Deciziei civile nr. 10791/2013 din 11 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2015.

Procesat de GGC - LM