Violation of contradictory debate by failing to bring amended claims to defendants' attention before ruling on delictual liability for state inaction in calamity compensation.

Decizia nr. 4788/2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 536/2012 din 9 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Galaţi, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA Bucureşti, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Guvernul României; a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la efectuarea procedurii necesare în vederea adoptării Hotărârii de Guvern ce constată starea de calamitate provocate de seceta excesivă persistentă în timp în anul agricol 2008 - 2009, în jud. Galaţi, în ceea ce priveşte suprafeţele aparţinând reclamantei, de 438 ha; a obligat Guvernul României să adopte hotărârea ce constată starea de calamitate; a obligat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României în solidar la plata sumei de 506.486,16 lei reprezentând prejudiciul suportat de reclamantă, actualizată la data plăţii efective; a respins excepţiile invocate de pârâţii Guvernul României, MADR şi Direcţia pentru Agricultură Galaţi, ca nefondat; a disjuns capătul de cerere privind obligarea SC B. SA la plata despăgubirilor şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în data de 15 decembrie 2008, reclamanta a încheiat poliţa de asigurare nr. x cu pârâta SC B. SA prin care şi-a asigurat culturile agricole aflate în proprietatea sa. Poliţa de asigurare a fost încheiată pentru perioada 18 decembrie 2008 până la data de 25 iulie 2009.

În poliţa de asigurare din 15 decembrie 2008 încheiată între reclamantă şi SC B. SA a fost înscrisă la suma asigurată suma de 803.000 lei, reprezentând asigurarea culturilor agricole de triticale în suprafaţă de 500 ha, iar prin suplimentul de asigurare din 26 iunie 2009 s-a stabilit că suprafaţa asigurată este de 438 ha.

După semnarea contractului de asigurare, în lunile martie - mai 2009, cultura asigurată de către reclamantă a fost distrusă în proporţie de 80% de către o secetă excesivă persistentă în timp, peste limita de rezistenţă a plantelor.

Situaţia ce reclamă plata despăgubirilor a fost stabilită în urma înştiinţării din 11 iunie 2009, emisă de către reclamantă, prin procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor din 12 iunie 2009, de către comisia constituită în conformitate cu prevederile legale.

Din conţinutul acestui proces-verbal rezultă că, datorită secetei excesive persistente în timp, suprafaţa de 438 ha triticale a fost afectată în proporţie de 80%, nu au putut fi luate măsuri de producătorul agricol pentru reducerea sau limitarea pagubelor, paguba definitivă urmând a fi stabilită cu prilejul recoltării (înscrisuri dosar).

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi a procedat la centralizarea documentelor de constatare a daunelor şi a consecinţelor, în vederea stabilirii sumelor necesare despăgubirilor şi le-a raportat la MADR, în conformitate cu art. 10, 11, 12 din Legea nr. 381/2002, aspect care rezultă din situaţia centralizatoare înregistrată din 14 iulie 2009 (dosar). În această situaţie centralizatoare, reclamanta se regăseşte la poziţia nr. x, cu suprafaţa de 438 ha triticale şi grad de afectare 80%, fiind indicată valoarea pierderii, de 562.742 lei.

Această modalitate de a acţiona exclude culpa acestei pârâtei, întrucât obligaţiile ce îi reveneau au fost îndeplinite conform metodologiei legale.

La rândul său, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi-a îndeplinit parţial obligaţiile prevăzute de lege, întrucât a întocmit doar o Informare cu privire la efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, înregistrată în 25 septembrie 2009 şi înaintată Guvernului României pentru a fi introdusă pe agenda de lucru (dosar).

Din analiza acestor înscrisuri, Curtea a reţinut împrejurarea că reclamanta a respectat obligaţiile ce îi reveneau conform Legii nr. 381/2002, aspect recunoscut de pârâţi şi care decurge chiar din întocmirea şi înaintarea documentaţiei de către D. către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la polul opus situându-se atitudinea pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României, care au tergiversat în mod nejustificat finalizarea procedurii.

Analizând dispoziţiile Legii nr. 381/2002, care reglementează etapele ce trebuie parcurse pentru primirea despăgubirii de la stat, Curtea a reţinut că pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României nu au putut face dovada îndeplinirii obligaţiilor legale ce le reveneau conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, încercarea de a minimaliza rolurile lor în acest procedeu complex de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru pierderile cauzate de calamităţi prin folosirea sintagmei "Guvernul României nu are decât competenţa ca, la sesizarea M., să adopte o hotărâre de declarare a stării de calamitate naturală pentru o anumită zonă şi pentru anumite culturi" nu trebuie privită de către instanţă decât ca pe o încercare de a reduce răspunderea pentru prejudiciile cauzate reclamantei, fiind evident că, deşi legea specială prevede o procedură extrem de dificilă (acte ce trebuie întocmite în termene extrem de scurte, 48 ore, trei zile, etc.) care a fost respectată de către reclamantă, în lipsa hotărârii de guvern, toată această procedură este inutilă, agricultorul neputând încasa nicio despăgubire.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că în cauză este evident că societatea a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii ce trebuia încasată ca urmare a poliţiei de asigurare, există fapta ilicită a pârâţilor, care şi-au încălcat obligaţiile legale prevăzute expres de Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, există legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat şi fapta ilicită - întrucât este evident că singurul motiv pentru care nu s-au încasat drepturile băneşti cuvenite îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor legale ce le reveneau pârâţilor, este îndeplinită şi ultima condiţie, respectiv acţionarea cu intenţie (sau neglijenţă) a pârâţilor în sensul nefinalizării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai pentru a împiedica obţinerea despăgubirii ce se cuvenea.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că se impune admiterea acţiunii şi obligarea M.A.D.R. la sesizarea Guvernului României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul agricol 2008 - 2009 din judeţul Galaţi, obligarea Guvernului României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din Judeţul Galaţi şi obligarea pârâţilor în solidar la plata prejudiciului cauzat de atitudinea lor culpabilă de a nu finaliza procedura specială prevăzută de Legea nr. 381/2002 în vederea acoperii pagubelor înregistrate de societatea reclamantă ca urmare a producerii fenomenului de seceta persistentă.

În ceea ce priveşte excepţiile invocate, s-au constatat următoarele:

În ce priveşte procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta a putut fi apreciată ca fiind congruentă cu procedura specială prevăzută de cap. III din Legea nr. 381/2002, procedură pe care reclamanta a îndeplinit-o.

Pârâţii au calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere atribuţiile fiecăruia dintre ai stabilite prin Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002, astfel încât nici această excepţie nu poate primită.

Totodată, având în vedere că, după parcurgerea tuturor formalităţilor prevăzute de lege, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a întocmit o informare cu privire la efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, pe care a înaintat-o Guvernului României pentru a fi introdusă pe agenda de lucru în vederea adoptării hotărârii de guvern, informare ce a ieşit din această instituţie la data de 30 septembrie 2009, precum şi faptul că acţiunea a fost înregistrată iniţial pe rolul secţiei a II-a civilă din cadrul Tribunalului Galaţi din 2 august 2010, fiind disjuns ulterior capătul de cerere pentru care competenţa de soluţionare aparţinea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, Curtea a apreciat că acţiunea a fost introdusă în termen de 1 an, potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, astfel încât şi excepţia tardivităţii acţiunii a fost respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei împotriva SC B. SA, având în vedere raporturile contractuale dintre cele două părţi, s-a disjuns capătul de cerere privind obligarea SC B. SA la plata despăgubirilor şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă.

Împotriva Sentinţei civile nr. 536 din data de 9 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură Galaţi şi Guvernul României, prin care s-a solicitat, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, admiterea căii extraordinare de atac formulate, cu consecinţa modificării hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC A. SRL ca neîntemeiată, de către Guvernul României, admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în principal în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca tardiv formulată şi în subsidiar în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, şi de către Direcţia pentru Agricultură Galaţi, admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa casării hotărârii recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

Recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a învederat, prin cererea de recurs, următoarele:

Relativ la respingerea excepţiei tardivităţii dreptului la acţiune, s-a precizat că reclamanta a depus cererea la Direcţia pentru Agricultură Galaţi la data de 12 iunie 2009, că termenele se calculează prin raportare la data depunerii la autoritatea teritorială competentă a documentaţiei în vederea încasării despăgubirilor, şi că reclamanta a introdus acţiunea în justiţie la data de 30 noiembrie 2011, nefiind astfel respectate prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentinţa atacată instanţa de fond a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 2 august 2010, însă data reţinută de aceasta vizează un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Galaţi în care acţiunea reclamantei a fost anulată ca netimbrată, ceea ce reprezintă culpa exclusivă a reclamantei care nu a înţeles să-şi valorifice dreptul în termen legal, introducând în anul 2011 o nouă cerere de chemare în judecată, cu depăşirea chiar şi a termenului de 1 an prevăzut pentru motive temeinice.

Totodată instanţa de fond a reţinut ca termen legal termenul de un an, termen de decădere conform prevederilor legale, fără a arăta dovada făcută de reclamantă cu privire la existenţa motivului temeinic care a împiedicat-o să introducă acţiunea în termen legal, astfel că se constată, în cauză, că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune, motiv pentru care recurenta a apreciat ca netemeinică şi nelegală sentinţa instanţei în ceea ce priveşte soluţionarea acestei excepţii.

În fapt, s-a arătat, în lipsa dovezilor privind existenţa motivului temeinic care a împiedicat-o a introduce acţiunea în termen legal, instanţa de fond trebuia să se raporteze la termenul legal de 6 luni, termen de prescripţie, stabilit de Legea nr. 554/2004.

În pronunţare, instanţa de fond a ignorat faptul că Legea nr. 381/2002 este structurată în două mari etape, respectiv etapa care reglementează procedura de emitere a hotărârii de guvern pentru recunoaşterea stării de calamitate şi etapa acordării efective a despăgubirilor pentru calamităţile suferite şi care presupune existenţa hotărârii de guvern, reieşind în mod neechivoc, din interpretarea logico-sistematică a legii, că legiuitorul condiţionează repartizarea pe judeţe a sumelor, acordarea despăgubirilor de existenţa titlului legal, adică a hotărârii de guvern despre care se face vorbire în art. 13 - 24 din lege, cât şi de existenţa dovezii îndeplinirii procedurii prealabile reglementate de lege, cele două fiind în strânsă interdependenţă.

Prin urmare, chiar şi în ipoteza existenţei temeiului legal necesar pentru a putea pretinde acordarea despăgubirilor, este obligatoriu să se facă atât dovada îndeplinirii procedurii prealabile, cât şi a condiţiilor instituite de Legea nr. 381/2002 şi a Ordinului nr. 419/2002 pentru încasarea efectivă a acestora, în caz contrar cererea de obligare la sesizarea Guvernului României în vederea emiterii hotărârii de guvern fiind lipsită de finalitate.

Or, instanţa de fond nu numai că a ignorat acest aspect, ci şi condiţia de "areal extins" impusă de legiuitor pentru etapa care vizează sesizarea Guvernului (etapa întâi). Pornind de la această confuzie, instanţa de fond a admis o cerere prematură, în condiţiile în care plata se face după declararea stării de calamitate naturală prin hotărâre de guvern.

Pe de altă parte, recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a criticat sentinţa atacată pe motiv că aceasta este nemotivată, arătându-se că instanţa de fond nu numai că nu a arătat care au fost considerentele care au stat la baza înlăturării apărărilor pârâtului recurent ci a reţinut, fără a şi justifica, că reclamanta "şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 381/2002".

Au fost considerate neîntemeiate reţinerile primei instanţe în sensul că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, în realitate Guvernul României fiind sesizat cu "efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri cu precizarea sumei estimate la nivel de ţară", solicitându-se totodată introducerea pe agenda de lucru a Guvernului. În concret, după cum reiese din chiar sesizarea din 30 septembrie 2009 înregistrată la Secretariatul General al Guvernului în 30 septembrie 2009, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a stabilit numărul judeţelor afectate, a stabilit sumele, a solicitat cu precădere declararea stării de calamitate şi asigurarea resurselor bugetare şi, nu în ultimul rând, includerea în agenda de lucru a Guvernului.

Prin urmare, a admite că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate aproba şi repartiza sumele individualizate pe judeţe în condiţiile în care statul, reprezentat de Guvern şi Ministerul Finanţelor, nu au emis/alocat, prima, hotărârea de guvern, iar secunda sumele cu această destinaţie, înseamnă a admite că ministerul recurent putea deroga de la normele juridice care reglementează finanţele publice, cu precădere a celor reglementate de Legea nr. 500/2002, ceea ce vădit este inadmisibil, angajarea şi ordonanţarea la plată (ce constituie operaţiuni financiare necesare aprobării sumelor individualizate şi repartizate pe judeţe la care instanţa a obligat nelegal ministerul) putând a fi făcută în limita bugetului alocat, potrivit destinaţiei acestuia.

De asemenea, s-a relevat că reclamanta nu a dovedit şi nu dovedeşte că a respectat procedura instituită de Legea nr. 381/2002, şi că atâta timp cât dreptul afectat de modalităţi nu s-a realizat, deoarece nici anterior, nici ulterior formulării pretenţiilor de către reclamantă nu s-a declarat stare de calamitate prin hotărâre de guvern, şi nici nu se face dovada respectării termenelor procedurale, a procentelor de calamitate, a constatării definitive, etc, este vădit că nu este întrunită cerinţa existenţei dreptului subiectiv civil de care este ţinută orice acţiune.

A arătat recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, totodată, că pentru a putea pretinde recunoaşterea dreptului de încasare a despăgubirilor, trebuia ca reclamanta să dovedească şi că terenul nu a fost amenajat la irigat ori că nu există posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent (art. 2 din Legea nr. 381/2002 şi normele metodologice de aplicare), această dovadă fiind o altă condiţie de admisibilitate a acţiunii, care nu se face în litigiu şi de care instanţa de fond nu a ţinut cont, limitându-se la a reţine că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile legale.

Referitor la statuările instanţei de fond privind angajarea răspunderii civile delictuale recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a susţinut că nu sunt îndeplinite, în cauză, condiţiile cumulativ prevăzute de lege (fapta ilicită a ministerului, culpa sau vinovăţia autorului faptei, un prejudiciu cauzat altuia, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat). În sarcina Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu se poate reţine vreo culpă extracontractuală sau vreo faptă ilicită şi cu atât mai puţin producerea unui prejudiciu reclamantei, ci mai mult M.A.D.R. a făcut dovada contrară în sensul că a depus toate diligenţele necesare, legale, pentru emiterea unei hotărâri de guvern.

Recurenta-pârâtă Direcţia pentru Agricultură Galaţi a considerat, prin motivele cererii de recurs, prin raportare la limitele obligaţiilor legale instituite în sarcina acestei instituţii de actele normative invocate ca temei de drept al acţiunii introductive de instanţă, respectiv Legea nr. 381/2002 şi Ordinul M.A.D.R. nr. 419/2002, precum şi actele normative succesive acestora, că soluţia primei instanţe este criticabilă pentru nelegalitate şi interpretare greşită a legii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

S-a arătat că prin Legea nr. 281/2010 publicată în M. Of. al României nr. 888/30.12.2010 sunt stabilite două prevederi esenţiale pentru rezolvarea în drept a cauzei, una în sensul că la data intrării în vigoare a acestei legi se abrogă Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, publicată în M. Of. al României nr. 442/24.06.2002, cu modificările ulterioare (art. I alin. (1), şi cealaltă în sensul că măsurile adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. (1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestei legi, se finalizează conform dispoziţiilor în vigoare la data iniţierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 şi produc efecte şi după această dată.

Aşadar, a susţinut recurenta pârâtă că la data de 2 ianuarie 2011 Legea nr. 281/2010 a intrat în vigoare, cu consecinţa abrogării Legii nr. 381/2002 începând cu aceeaşi dată, şi că dacă în anul 2009 nu a fost adoptată o hotărâre de guvern pentru a reglementa situaţia litigioasă nu puteau fi iniţiate măsuri (inclusiv cele de plată, deoarece nu era stabilit nivelul despăgubirilor pe zone afectate şi pe categorii de culturi) şi nici nu puteau continua după abrogarea Legii nr. 381/2002.

Recurenta-pârâtă a precizat că creanţa pretinsă de reclamantă nu are nici măcar caracter determinabil, în condiţiile în care nu exista o hotărâre de guvern care să-i confere un astfel de caracter, şi că admisibilitatea pretenţiilor pentru suma de 506.486,16 lei era condiţionată de determinarea caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, ce nu era posibil în lipsa actului normativ în temeiul căruia dreptul de creanţă să se poate naşte.

Pe cale de consecinţă, s-a concluzionat că nu se putea dispune nici obligarea la plată a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care deschide creditele bugetare în funcţie de actul normativ incident (care nu exista în anul 2009), că din moment ce ministerul nu avea fundamentul legal pentru a crea sursa din care să alimenteze contul special al Direcţiei pentru Agricultură Galaţi nici recurenta pârâtă nu poate fi obligată la plata unei creanţe a cărei existenţă este incertă şi depinde de adoptarea hotărârii de guvern, şi că respingerea ca nefondate a excepţiilor pe care recurenta le-a ridicat prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe denotă faptul că nu s-a ţinut cont de nici unul dintre aspectele expuse.

Guvernul României a criticat soluţia instanţei de fond în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 din acelaşi act normativ, potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri ce nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, şi a solicitat instanţei de control judiciar examinarea cauzei în principal sub următoarele aspecte:

Un prim motiv de recurs (prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) se referă la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., apreciindu-se că prin necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării din data de 5 noiembrie 2012, în care se presupune că au fost consemnate susţinerile părţilor şi dezbaterile asupra fondului şi care face parte integrantă din hotărârea atacată, potrivit menţiunilor din practicaua Sentinţei civile nr. 536 din 9 noiembrie 2012, a fost încălcat dreptul la apărare al recurentului, principiul egalităţii armelor, a contradictorialităţii şi a procesului echitabil.

A mai arătat recurentul Guvernul României că în lipsa încheierii de amânare a pronunţării din data de 5 noiembrie 2012 în care au fost consemnate "dezbaterile în fond şi concluziile părţilor" nu i-au fost cunoscute integral motivele hotărârii, şi a fost astfel înlăturată posibilitatea exercitării controlului judiciar, cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor procesuale ale Guvernului României.

O altă critică invocată de Guvernul României rezidă în aceea că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de aceeaşi parte înaintea primei instanţe, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 109 C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

A susţinut Guvernul României că principala pretenţie dedusă judecăţii o reprezintă, în litigiu, conform cererii de chemare în judecată, obligarea autorităţilor pârâte la emiterea unui act administrativ, raportat la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 381/2002, astfel că în soluţionarea excepţiei procesuale invocate de guvern privind inadmisibilitatea cererii prima instanţă avea obligaţia de a se raporta la pretenţia principală a societăţii reclamante şi de a verifica dacă erau îndeplinite condiţiile de exercitare a acţiunii în contencios administrativ prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Cum neparcurgerea procedurii prealabile în contenciosul administrativ constituie un fine de neprimire a acţiunii şi cum prin faptul depunerii înştiinţării prevăzute de Legea nr. 381/2002 nu se naşte un raport obligaţional direct şi nemijlocit între producătorul agricol şi autorităţile administrative centrale decidente, partea reclamantă fiind obligată ca pentru cererile nereglementate în mod expres de Legea nr. 381/2002 să urmeze procedura prealabilă evocată, instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a procedat la admiterea acţiunii, fără a verifica îndeplinirea procedurii prealabile cu Guvernul României, faţă de care se pretinde îndeplinirea obligaţiei legale de a emite o hotărâre pentru declararea stării de calamitate.

A apreciat Guvernul României că în mod greşit prima instanţă a reţinut că este vorba de un refuz, considerat ca nejustificat de către reclamantă, în condiţiile în care, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat, anterior, autorităţii pârâte (Guvernul României) soluţionarea unei cereri referitoare la un drept al său, faţă de care autoritatea pârâtă să îşi fi exprimat refuzul, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i), şi, pe de altă parte, este recunoscut că dreptul la acţiune în contenciosul administrativ, în sens material, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii.

A susţinut recurentul Guvernul României, de asemenea, că soluţia primei instanţe asupra excepţiei tardivităţii a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor imperative ale art. 11 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 103 C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Problema în litigiu, s-a arătat, este momentul de la care încep să curgă termenele de prescripţie şi de decădere, stabilite imperativ de legiuitor, înăuntrul cărora se poate cere instanţelor specializate de contencios administrativ obligarea autorităţilor administrative de a-i rezolva societăţii reclamante cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Prin urmare, în analiza excepţiei tardivităţii acţiunii, judecătorul fondului trebuia să determine corect data naşterii dreptului societăţii reclamante la despăgubirea prevăzută de Legea nr. 381/2002, observând că aceasta coincide cu data depunerii şi înregistrării cererii la Direcţia pentru Agricultură Galaţi. Or, instanţa de judecată a respins în mod nejustificat şi eronat excepţia tardivităţii, fără a stabili data naşterii dreptului societăţii reclamante la despăgubiri pentru calamităţi, în raport de care urma a se face aplicarea dispoziţiilor privind termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ.

A considerat recurentul Guvernul României că procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor din 12 iunie 2009 a fost depus de către reclamantă la Direcţia pentru Agricultură Galaţi din 12 iunie 2009, aceasta fiind, în mod evident, data de la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei şi eventuala vătămare în drepturi pe care o invocă în prezenta acţiune. De aceea, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă este tardiv introdusă, cu depăşirea termenului de un an prevăzut imperativ de lege.

S-a arătat că deşi instanţa de fond a apreciat că acţiunea a fost înregistrată sub nr. x/2010 pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 2 august 2010, în realitate cererea precizatoare prin care s-a solicitat emiterea hotărârii guvernului de declarare a stării de calamitate a fost formulată la termenul de judecată din 11 noiembrie 2010, fără să fi fost justificat, în cauză, vreun caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei, ceea ce face ca cererea reclamantei pentru emiterea actului şi acordarea de despăgubiri să fie formulată cu mult peste termenul prevăzut de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, după stingerea dreptului la acţiune în sens material.

Guvernul României a considerat, şi în ceea ce priveşte fondul cererii, că soluţia instanţei de fond a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Sub un prim aspect, s-a învederat că Legea nr. 381/2002 ale cărei prevederi speciale sunt invocate atât în susţinerea cererii cât şi în motivarea instanţei a fost abrogată expres prin art. I alin. (1) lit. b) din Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, publicată în M. Of. al României nr. 888/30.12.2010.

S-a apreciat că în mod eronat instanţa de fond, cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, s-a considerat competentă a interveni, întrucât oportunitatea unui act este o dimensiune a legalităţii sale şi decizia de a declara sau nu starea de calamitate trebuie să aparţină instituţiilor/autorităţilor publice prevăzute de lege şi trebuie să aibă la bază considerente obiective, respectiv cele prevăzute de lege.

Pentru a-şi exercita dreptul de apreciere recunoscut de legea specială (art. 14 din Legea nr. 381/2002) cu privire la necesitatea emiterii unei hotărâri de guvern de declarare a stării de calamitate, acesta trebuie să fie sesizat de autoritatea competentă cu un proiect de hotărâre care, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu Constituţia României, republicată, cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 1361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, cu principiile ordinii de drept, precum şi cu prevederile acestui regulament.

Informarea cu privire la efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, întocmită de MADR şi înaintată Guvernului României la data de 30 septembrie 2009 pentru a fi introdusă pe agenda de lucru în vederea adoptării hotărârii de guvern, nu a avut caracterul unei sesizări, care să îmbrace forma unui proiect de act normativ - în înţelesul art. 14 din Legea nr. 381/2002 - şi care să producă efecte juridice, în caz favorabil, în sensul emiterii unei hotărâri de guvern.

În aceste condiţii, în mod eronat prima instanţă, obligând Guvernul României la emiterea unei hotărâri, pe de o parte, nu a ţinut cont de dreptul de apreciere recunoscut Guvernului de legea specială (Legea nr. 381/2002 care la art. 14 prevede expres că Guvernul, în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, declară stare de calamitate ...). Pe de altă parte, obligând direct Guvernul României la emiterea hotărârii, instanţa nu a ţinut cont de procedura, de asemenea stabilită de lege, care se impune a fi respectată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anterior emiterii hotărârii de guvern.

A mai susţinut Guvernul României că instanţa a admis acţiunea fără a verifica temeinicia pretenţiilor reclamantei, respectiv fără a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 381/2002, fiind astfel incident motivul de modificare a hotărârii recurate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod evident, pentru a fi admisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, era necesar ca aceasta să facă dovada îndeplinirii tuturor procedurilor, în termenele şi condiţiile stabilite imperativ de legea specială aplicabilă speţei, şi totodată să facă dovada că fenomenele naturale nominalizate s-au produs pe areale extinse.

S-a relevat, în plus, că pentru a putea pretinde recunoaşterea stării de calamitate şi, respectiv, dreptul la despăgubiri, nu era suficientă simpla susţinere că s-a manifestat fenomenul de secetă, ci partea reclamantă trebuia să facă şi dovada faptului că terenul respectiv nu a fost amenajat pentru irigaţii sau cel puţin dovada faptului că nu exista posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent.

Apreciind asupra înscrisurilor depuse de către reclamantă în susţinerea cererii şi făcând abstracţie de susţinerile pârâţilor privind necesitatea îndeplinirii condiţiilor speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002, instanţa s-a limitat la a considera că prin încheierea poliţei de asigurare din 15 decembrie 2008, a înştiinţării din 11 iunie 2009 şi a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor din 12 iunie 2009, reclamanta în mod corect se consideră îndreptăţită să beneficieze de despăgubiri, deşi la dosarul pricinii nu au fost depuse înscrisuri privind declararea şi înregistrarea terenurilor agricole, devizul-cadru al culturilor, procesul-verbal de constatare definitivă a pagubelor şi nici dovada imposibilităţii irigării terenului.

Recurentul pârât Guvernul României a considerat că în mod eronat judecătorul fondului s-a raportat la dispoziţiile prevăzute de dreptul comun (art. 998 - 999 C. civ. vechi), fără a lua în considerare că răspunderea autorităţilor administraţiei de stat pentru pagubele cauzate prin actele lor ilegale, ca formă a răspunderii patrimoniale, are caractere specifice şi trăsături proprii, urmând a fi analizată şi stabilită exclusiv prin raportare la normele speciale ale dreptului administrativ, ca ramură a dreptului public, având o altă natură juridică, astfel că pretenţiile reclamantei întemeiate pe dreptul comun în materia răspunderii nu pot fi primite pe această cale.

În subsidiar, în eventualitatea menţinerii soluţiei instanţei de fond de obligare a Guvernului României la emiterea hotărârii, s-a considerat că se impune acordarea unui termen rezonabil necesar pentru iniţierea proiectelor de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către guvern, în condiţiile în care, pentru a fi supus spre aprobare executivului, proiectul unui act administrativ trebuie iniţiat de organele de specialitate care potrivit legii au posibilitatea de a iniţia acte normative, în speţă MADR, acesta urmând a parcurge ulterior etapele prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, şi de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009.

Prin concluziile scrise formulate în cauză Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat admiterea recursurilor declarate de către minister, de către Direcţia pentru Agricultură Galaţi şi de către Guvernul României, având în vedere şi următoarele aspecte:

Instanţa de judecată nu se poate substitui legiuitorului dispunând obligarea Guvernului României să adopte hotărârea prin care să se constate starea de calamitate aşa cum se prevedea în dispoziţiile Legii nr. 381/2002, lege abrogată explicit la data de 2 ianuarie 2010 odată cu apariţia 281/2010, cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată abia la data de 30 noiembrie 2011.

Faţă de acest aspect, primul motiv de recurs invocat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este acela referitor la faptul că instanţa de fond avea obligaţia de a verifica, înainte de orice, admisibilitatea cererii de chemare în judecată raportată la prescripţie, întrucât acţiunea nu a fost introdusă nici chiar în termenul de un an de la data la care reclamantul a cunoscut aşa zisa pagubă, termen de decădere conform prevederilor legale (Legea nr. 554/2004), şi de a dispune, în consecinţă, respingerea acţiunii ca tardiv formulată.

În situaţia în care instanţa de control judiciar va trece peste aspectele învederate, recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat admiterea celorlalte motive de recurs invocate şi respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Intimata reclamantă SC A. SRL Galaţi a solicitat, prin concluziile scrise, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii recursurilor declarate de Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de Direcţia pentru Agricultură Galaţi împotriva Sentinţei civile nr. 536 din data de 9 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/121/2012, şi, pe fondul cauzei, respingerea recursurilor ca nefondate.

S-a susţinut, în primul rând, chiar dacă în motivarea recursurilor se indică ca temei de drept art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., că aşa zisele critici formulate în scris nu se încadrează în punctele invocate şi nici nu pot fi încadrate în oricare din cele 9 puncte prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, nu se arată ce anume dispoziţii legale au fost încălcate sau interpretate greşit de către prima instanţă şi nici în ce mod ar fi schimbat aceasta natura sau înţelesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii. Criticile formulate destul de haotic nu se pot circumscrie decât eventual unei solicitări de reinterpretare a probatoriului, ceea ce nu mai constituie motiv de recurs în accepţiunea legii. Mai mult, deşi se invocă pct. 8 şi 9, în final se solicită de către recurenta Direcţia pentru Agricultură Galaţi casarea cu trimitere spre rejudecare, ceea ce nu este posibil, invocarea acestor puncte neputând conduce decât la modificarea hotărârii recurate.

În dezvoltarea criticilor formulate, pe care nu le-au structurat, subsumat motivelor de nelegalitate invocate, recurentele, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt şi a evoluţiei litigiului, au reiterat apărările formulate prin întâmpinare şi au arătat în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea reclamantei, soluţia fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale, fără a verifica temeinicia pretenţiilor reclamantei şi fără a verifica temeinicia susţinerilor reclamantei şi îndeplinirea de către aceasta a tuturor procedurilor stabilite de lege în sarcina producătorului agricol pentru a putea beneficia de despăgubiri.

Recurentele au prezentat amplu situaţia de fapt, reproducând şi comentând exhaustiv prevederile Legii nr. 381/2002 şi au reiterat apărările prezentate în întâmpinările depuse la instanţa de fond, însă nu au formulat expres nicio critică la dresa hotărârii de fond, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicând doar în finalul motivelor în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Or, simpla reluare a situaţiei de fapt şi prezentarea din nou a argumentelor expuse în întâmpinări nu răspund exigenţelor cerute de art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., modul de redactare a cererilor de recurs neîngăduind determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Motivele de recurs, s-a precizat, trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar, şi trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în fond, astfel că nulitatea recursurilor intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire ci şi în cazul motivării necorespunzătoare care de asemenea nu constituie o motivare în sens procedural.

Pe fondul cauzei, intimata SC A. SRL Galaţi a solicitat respingerea recursului declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca nefondat, apreciind că excepţia tardivităţii dreptului la acţiune a fost soluţionată în mod corect de către instanţa de fond, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă iniţial la Tribunalul Galaţi fiind înregistrată în 2 august 2010, disjungându-se ulterior capătul de cerere pentru care competenţa de soluţionare aparţinea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, iar în cauză reclamanta a îndeplinit procedura specială prevăzută de Capitolul III din Legea nr. 381/2002.

S-a susţinut, de către intimată, că instanţa de fond şi-a motivat sentinţa pronunţată în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului obligaţia de motivare a hotărârilor nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, şi să se regăsească în considerentele hotărârii argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia. Rezultă în mod clar, din analiza hotărârii recurate, că aceasta îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de legiuitor.

Arătările Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în sensul că instanţa de fond a reţinut faptul că ministerul în discuţie nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale nu sunt întemeiate, curtea de apel statuând că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi-a îndeplinit parţial obligaţiile prevăzute de lege, întrucât a întocmit doar o informare cu privire la efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, înregistrată în 25 septembrie 2009 şi înaintată Guvernului României pentru a fi introdusă pe agenda de lucru.

Intimata-reclamantă a menţionat că nu sunt întemeiate nici susţinerile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale referitoare la faptul că nu sunt îndeplinite niciuna dintre condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile, în realitate fiind îndeplinite, în litigiu, condiţiile prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Esenţa răspunderii civile delictuale, s-a relevat, constă în existenţa unui prejudiciu, în proces fiind vorba de suma de 505.468,16 lei, cauzată prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane, născându-se astfel obligaţia de reparare în sarcina persoanei responsabile, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Faptele ilicite ale pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt explicite şi demonstrate prin înscrisuri, acestea fiind săvârşite cu vinovăţie, iar prejudiciul este cert, sigur, existent, putându-se constata fără echivoc.

A susţinut intimata reclamantă că prin atragerea răspunderii civile a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a urmărit în principal repararea prejudiciului produs societăţii dar în acelaşi timp a avut ca scop determinarea unui anumit comportament din partea celui care a produs fapta prejudiciabilă. Vinovăţia pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a arătat, este de deplin dovedită, în condiţiile în care există cele două elemente strâns unite între ele, respectiv factorul intelectiv care se referă la reprezentarea totală sau parţială a conţinutului, a semnificaţiei şi a obiectivelor însuşite, contrare valorilor, prin înfăptuirea a ceea ce e de înfăptuit, la care se adaugă proiectarea mentală a desfăşurării cauzal normative a acestei înfăptuiri, şi factorul volitiv.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Direcţia pentru Agricultură Galaţi, a susţinut intimata reclamantă că rezultă clar lipsa de interes a pârâtei în exercitarea acestei căi de atac, întrucât recurenta pârâtă nu îndeplineşte condiţia de parte căzută în pretenţii, instanţa de fond obligând doar pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României la plata în solidar a sumei de 505.468,16 lei reprezentând prejudiciul suportat de reclamantă, actualizată la data plăţii.

Pentru aceste considerente, constatând caracterul absolut şi peremptoriu al excepţiei invocate, s-a solicitat de către reclamanta intimată admiterea excepţiei şi respingerea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi ca lipsită de interes.

Intimata reclamantă SC A. SRL Galaţi a solicitat respingerea ca nefondat şi a recursului declarat de pârâtul Guvernul României, apreciindu-se că prima instanţă nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acesta a avut posibilitatea să participe la judecată, să-şi prezinte argumentele şi să-şi formuleze apărările, conform principiilor fundamentale procesuale ale contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

S-a învederat că la dosarul instanţei de fond se află încheierea din data de 5 noiembrie 2012 în care s-au consemnat în totalitate susţinerile părţilor, simpla susţinere a recurentului în sensul că nu i-a fost comunicată încheierea de dezbateri neputând determina instanţa de control judiciar să constate nulitatea sentinţei recurate, întrucât sancţiunea nulităţii se aplică numai în situaţia neîntocmirii încheierii de dezbateri.

Referitor la respectarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, intimata reclamantă a precizat că dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 129 alineat final C. proc. civ., au fost aplicate în mod corect de către instanţa de fond, reclamanta fixându-şi cadrul procesual şi limitele cererii de chemare în judecată.

Întrucât pe parcursul soluţionării litigiului, Legea nr. 381/2002, care a constituit temeiul juridic al acţiunii iniţiale, a fost abrogată, reclamanta a formulat acţiune completatoare, în sensul că a înţeles să cheme în judecată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi Guvernul României, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să dispună obligarea M.A.D.R. la sesizarea Guvernului României cu privire la starea de calamitate a culturilor din judeţul Galaţi, obligarea Guvernului României să declare starea de calamitate a culturilor din judeţul Galaţi pentru a stabili nivelul despăgubirilor, obligarea în solidar a pârâţilor la acoperirea prejudiciului cauzat de nerespectarea obligaţiilor legale ce le incumbau acestor autorităţi, ca urmare a producerii fenomenului de secetă persistentă.

Temeiul juridic, s-a arătat, a fost stabilit în cadrul legii speciale, Legea nr. 381/2002, întrucât aceasta era în vigoare la momentul producerii fenomenului natural ce impunea obligaţia pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României la declararea stării de calamitate, dar şi în considerarea dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. vechi pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea în termen a obligaţiilor punctuale ce le reveneau potrivit metodologiei stabilite prin Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002.

S-a susţinut că despre toate aceste aspecte recurentele au avut cunoştinţă, fiind reprezentate în instanţă de persoane de specialitate din cadrul instituţiilor, fiind astfel evident că instanţa de judecată a respectat principiul disponibilităţii şi a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce cuprinde motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile pârâţilor.

I. Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursurile declarate de Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de Direcţia pentru Agricultură Galaţi împotriva Sentinţei civile nr. 536 din data de 9 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/121/2012, invocată de intimata reclamantă SC A. SRL, se reţine că aceasta este neîntemeiată urmând aşadar a fi respinsă, întrucât, pe de o parte, cererile de recurs întrunesc cerinţele prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din anul 1865 (cu alte cuvinte cuprind, în manieră suficientă, dezvoltarea motivelor de nelegalitate indicate expres, anume a celor prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 din cod), şi, pe de altă parte, sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 3041 din acelaşi C. proc. civ., care prevăd că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare indicate de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.

II. Cât priveşte recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de Direcţia pentru Agricultură Galaţi şi de Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 536 din data de 9 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se constată că acestea sunt fondate şi că se impune prin urmare admiterea acestora, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Pentru termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2010 fixat în Dosarul nr. x/121/2010 al Tribunalului Galaţi, secţia comercială reclamanta SC A. SRL Galaţi a depus o cerere completatoare la acţiunea iniţială (prin care reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe SC B. SA solicitând obligarea acesteia la plata sumei asigurate în valoare de 505.468,16 lei, la plata dobânzilor legale calculate în raport de rata scontului B.N.R., precum şi a unor daune morale) chemând în judecată şi pe pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Galaţi şi Guvernul României şi solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2008 şi 2009 din judeţul Galaţi, Guvernul României să fie obligat să declare prin hotărâre starea de calamitate a culturilor din judeţul Galaţi pentru a stabili nivelul despăgubirilor la care reclamanta este îndreptăţită, şi, în fine, toate pârâtele să fie obligate în solidar, în baza hotărârii de guvern, la plata unei despăgubiri în favoarea reclamantei, în cuantum de 506.486,16 lei, actualizată până la momentul plăţii efective, aferentă contractului de asigurare din data de 15 decembrie 2008, precum şi la plata majorărilor de întârziere, în condiţiile Legii nr. 381/2002.

Prin Sentinţa civilă nr. 564 din data de 14 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. x/121/2011* al Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ, a fost declinată competenţa de soluţionare a capătului de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi la emiterea unui act prin care să se constate că zona a fost calamitată în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul înregistrându-se la această ultimă instanţă sub nr. x/121/2011, la data de 17 ianuarie 2012.

Se observă, în litigiu, că prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ la data de 24 aprilie 2012 sub nr. xxx SC A. SRL Galaţi a chemat în judecată pârâţii SC B. SA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi Guvernul României, solicitându-se ca prin sentinţa ce se va pronunţa: - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2008 şi 2009 din judeţul Galaţi; - Guvernul României să fie obligat să declare prin hotărâre starea de calamitate a culturilor din Judeţul Galaţi pentru a stabili nivelul despăgubirilor la care este îndreptăţită reclamanta; - să fie obligate în solidar toate pârâtele, în baza hotărârii de guvern, la plata în favoarea reclamantei a despăgubirii în sumă de 506.486,16 lei actualizată până la momentul plăţii efective, aferentă contractului de asigurare din data de 15 decembrie 2008, precum şi a majorărilor de întârziere, conform Legii nr. 381/2002; - să se dispună obligarea la plata dobânzilor legale calculate în raport de rata scontului Băncii Naţionale a României, plus a unor daune morale şi totodată a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept reclamanta SC A. SRL Galaţi a invocat, ca temei juridic al acţiunii ce formează obiectul Dosarului nr. x/44/2012 al Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dispoziţiile art. 1357 - 1372 din Noul C. civ. şi prevederile art. 998 - 999 din vechiul C. civ.

Prin încheierile de şedinţă din data de 8 octombrie 2012 date în Dosarele nr. x/121/2011 şi nr. x/44/2012 ale Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus, în temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/44/2012 la Dosarul nr. x/121/2011.

Prin întâmpinările formulate atât în Dosarul nr. x/121/2011 cât şi în Dosarul nr. x/44/2012, ambele ale Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a susţinut că acţiunea reclamantului este inadmisibilă, în primul rând pe temeiul lipsei dreptului subiectiv, justificat de împrejurarea că temeiul de drept invocat de reclamantă îl constituie Legea nr. 381/2002 care a fost abrogată implicit de Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 şi 88 din Tratat şi de modificare a Regulamentului (CE) 70/2001 şi a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier şi explicit prin Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

În al doilea rând, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a apreciat că cererea completatoare este inadmisibilă şi pe temeiul nerespectării cerinţelor art. 8 alin. (1) - (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fiind evident că cererea pentru repararea pagubei, căreia i se subscrie pretenţia dedusă judecăţii, este subsidiară cererii de anulare/obligare emitere act administrativ.

Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat şi excepţia tardivităţii dreptului la acţiune, învederându-se că reclamanta a depus cererea (actul de constatare) la Direcţia pentru Agricultură a judeţului Galaţi la data de 12 iunie 2009 (ce constituie data de referinţă de la care se calculează termenele procedurale) şi acţiunea în justiţie la data de 2 august 2010. Or, reţinând ca dată de referinţă data de 12 iunie 2009 când reclamanta s-a adresat cu cerere Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Galaţi, a solicitat pârâtul a se constata că termenul de 30 de zile până la care autoritatea era îndrituită să răspundă a expirat la data de 12 iulie 2009, dată de la care începe să curgă termenul legal (6 luni) în cadrul căreia reclamanta putea şi trebuia să promoveze acţiunea, termen care s-a împlinit la data de 12 ianuarie 2010.

De asemenea pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat şi excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, apreciindu-se că M.A.D.R. nu are competenţa de a stabili dacă sunt sau nu respectate condiţiile şi procedura instituită de lege în vederea acordării despăgubirilor, adică de a verifica documentaţia, de a stabili, aproba şi achita fiecărui producător suma solicitată, etc, ci numai de a stabili sumele, cu caracter global, ce urmează a fi repartizate către direcţiile judeţene.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a arătat, nu poate recunoaşte, verifica, aproba plăţi ori îndeplini celelalte formalităţi administrative în vederea acordării efective a despăgubirilor în mod direct reclamantei, întrucât acestea se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002, de la care nu se pot face derogări nici chiar cu acordul instanţei.

În fine, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat şi excepţia prematurităţii acţiunii reclamantei, relevându-se că în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură M.A.D.R. are obligaţia de a sesiza Guvernul, care, funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonei afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre.

Adoptarea unei asemenea hotărâri, de către Guvernul României, reprezenta o condiţie esenţială fără de care nu se putea face plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002, or atâta vreme cât nu a fost emisă hotărârea care să-i creeze posibilitatea reclamantei de a se adresa cu o cerere în despăgubiri, chiar şi pe cale judecătorească, orice pretenţie a acesteia, chiar şi în ipoteza inexistenţei faptului abrogării, ar fi fost prematură.

Pe fondul pretenţiilor reclamantei pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a precizat că Legea nr. 381/2002 este structurată mari etape, respectiv etapa care reglementează procedura de emitere a hotărârii de guvern pentru recunoaşterea stării de calamitate şi etapa acordării efective a despăgubirilor pentru calamităţile suferite şi care presupune existenţa hotărârii de guvern.

S-a învederat că constatarea definitivă a pagubelor prezintă relevanţă nu numai datorită faptului că ulterior constatării preliminarea a pagubelor unele plante îşi revin, influenţând astfel întinderea pagubelor şi implicit nivelul despăgubirilor, ci şi din punct de vedere al încadrării în procentul prevăzut de lege cu privire la întinderea plantaţiei afectate de calamităţile naturale.

Pe de altă parte, s-a relevat că o altă condiţie de admisibilitate este aceea ca producătorul agricol să depună documentaţia întocmită potrivit Legii nr. 381/2002 în termen de 5 zile la direcţiile de agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, iar în plus, pentru a putea pretinde recunoaşterea dreptului de încasare a despăgubirilor trebuie făcută dovada şi că terenul nu a fost amenajat la irigat şi că nu există posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent (art. 2 din Legea nr. 381/2002 şi normele metodologice de aplicare).

Prin acţiune, s-a arătat, se pretinde obligarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la îndeplinirea formalităţilor administrative şi respectiv la plata sumelor pretinse, iar acest lucru nu este posibil în condiţiile în care: - plata era ţinută de existenţa temeiului legal şi de o anumită procedură administrativă în măsura existenţei acestui temei; - art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 381/2002 exprimă voinţa legiuitorului ca ministerul de resort să aprobe sumele individualizate pe judeţe şi nicidecum "sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri" care implică în fapt verificarea şi aprobarea documentaţiei depuse de fiecare producător şi plata nominală pe fiecare producător; - acordarea despăgubirilor implică, cu prioritate, emiterea hotărârii de guvern, care presupune respectarea procedurii instituite de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Ca atare reclamanta nu putea obţine acordarea despăgubirilor cât timp nu a fost emisă hotărârea de guvern, hotărâre care să declare starea de calamitate naturală în judeţele şi pentru culturile afectate pe areal extins, iar cum nu a fost emisă hotărârea de guvern, şi cum nu s-au stabilit sumele maxime ce se pot acorda ca despăgubire pe unitatea de suprafaţă, nici Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu poate fi obligat la plată deoarece era pus în imposibilitatea de a verifica modul de calcul şi stabilire a despăgubirilor pretinse.

Un alt argument invocat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în susţinerea netemeiniciei pretenţiilor reclamantei este cel dat de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 381/2002 care condiţionează legea de acordarea fondurilor de la bugetul de stat. Or, atâta timp cât în legea bugetului de stat pe anul 2009 nu a fost cuprinsă şi suma pretinsă de reclamantă, din cauze independente de voinţa M.A.D.R., obiective şi legale, cum nu a existat nicio rectificare bugetară care să vizeze Legea nr. 381/2002, este mai mult decât evident că pretenţia reclamantei este nefondată.

Au fost combătute şi arătările reclamantei din cererea de chemare în judecată potrivit cărora Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are obligaţia de a verifica documentaţia şi de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, apreciindu-se că singura culpă care ar fi putu fi imputată M.A.D.R. ar fi fost cea a neexecutării obligaţiei prevăzute de art. 14 din lege, or această obligaţie ministerul şi-a îndeplinit-o, dovadă în acest sens stând adresa din 30 septembrie 2009, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului în 30 septembrie 2009, din care rezultă că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a estimat suma necesară la nivel de ţară solicitând totodată includerea pe agenda de lucru, în şedinţa Guvernului, anterior abrogării.

În fine, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a considerat că reiese în mod neechivoc, din interpretarea logico-sistematică a legii, că legiuitorul condiţiona acordarea despăgubirilor atât de existenţa temeiului legal (hotărârea de guvern) cât şi de existenţa dovezii îndeplinirii procedurii prealabile speciale reglementate de lege, cele două fiind în strânsă interdependenţă. Prin urmare, s-a apreciat că reclamanta nu face dovada parcurgerii procedurii reglementate imperativ de Legea nr. 381/2002 şi de normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul nr. 419/2002, aceasta nefăcând dovada înştiinţării în termen de 48 de ore de la declanşare, faptul producerii secetei "în primăvara anului 2009" nefiind de natură a suplini condiţia legală, cu atât mai mult cu cât procesul verbal nu arată suma cuvenită şi nici nu respectă întru-totul forma instituită de legiuitor.

Pârâta SC B. SA Bucureşti a solicitat, prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr. x/44/2012 al Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respingerea ca nefondat a capătului de cerere ce vizează obligarea SC B. SA Bucureşti, în solidar cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Galaţi şi Guvernul României la plata sumei de 506.486,16 lei cu titlu de despăgubiri.

Pârâta SC B. SA Bucureşti a invocat, pe cale de excepţie, prescripţia dreptului material la acţiune având în vedere că evenimentul cauzator de prejudicii s-a produs în perioada martie - mai 2009, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 24 aprilie 2012.

S-a arătat că potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă (act normativ aplicabil la data producerii evenimentului generator de prejudicii) în raporturile ce izvorăsc din asigurare termenul de prescripţie este de 2 ani, astfel că, având în vedere că litigiul dedus judecăţii (în ceea ce priveşte pe pârâta SC B. SA Bucureşti) se întemeiază pe un raport de asigurare, dreptul la acţiune al reclamantei s-a prescris în luna mai 2011.

Pe fondul cauzei SC B. SA Bucureşti a relevat că având în vedere existenţa poliţei de asigurare din data de 15 decembrie 2008 raportul juridic dintre reclamanta SC A. SRL şi SC B. SA Bucureşti este de natură contractuală, acţiunea reclamantei îndreptată împotriva asigurătorului nu poate avea ca temei dreptul comun al răspunderii civile (art. 998 - 999 C. civ., art. 1357 - 1372 Noul C. civ.).

De asemenea, s-a subliniat că în raport de dispoziţiile art. 8 din contractul de asigurare care prevăd că nu sunt cuprinse în asigurare pagubele produse de fenomenele naturale şi bolile care generează calamităţi naturale şi sunt menţionate la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, reclamanta nu este îndreptăţită să încaseze despăgubiri de la societatea de asigurări pârâtă, evenimentul fiind încadrat la excluderile contractuale.

În fine, s-a precizat, de către pârâta SC B. SA Bucureşti, că Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură nu instituie obligaţii în sarcina societăţilor de asigurări, astfel că în aceste condiţii nu poate fi vorba de o încălcare culpabilă a acestor obligaţii, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Pârâta Direcţia pentru Agricultură a judeţului Galaţi a depus, pentru termenul de judecată din data de 14 mai 2012 fixat în Dosarul nr. x/121/2011 al Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întâmpinare, prin care a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei mai sus menţionate, justificat de împrejurarea că reclamanta face trimitere prin acţiune la raporturi de asigurare a culturilor provenind din poliţa încheiată cu SC B. SA şi că direcţia nu are autonomie decizională şi nici capacitatea de a opera plăţi directe, fiind în poziţia de ordonatoare secundară de credite în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În ceea ce priveşte raportul administrativ pe care îl presupunea activitatea de implementare a Legii nr. 381/2002 la nivel judeţean, Direcţia pentru Agricultură a judeţului Galaţi a susţinut că obligaţiile ce îi reveneau acesteia au fost îndeplinite conform procedurilor şi metodologiei legale, iar referitor la cererea de obligare a Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la sesizare Guvernului pentru declararea stării de calamitate a culturilor din judeţul Galaţi pentru anii 2008 - 2009 s-a arătat că neretroactivitatea legii civile împiedică emiterea unui act administrativ normativ în anul 2010 pentru a reglementa o situaţie petrecută în anii 2008 - 2009, că hotărârile de guvern prin care se declară starea de calamitate au caracter temporar şi aplicabilitate doar pentru anul la care se referă (în acest sens, s-a făcut trimitere la H.G. nr. 1550 din 25 noiembrie 2008 care a inclus judeţul Galaţi între zonele afectate de fenomene naturale cu consecinţe distructive dar acestea au fost la acel moment: inundaţii din revărsări de râuri, ploi abundente şi de durată, revărsări de râuri şi băltiri, aşa încât doar aceste calamităţi au făcut obiect de legiferare cu precizarea cuantumului despăgubirilor diferenţiate pe culturi; ori, în cauză producătorul agricol reclamant a suferit pierderi datorate secetei excesive), că acţiunea reclamantei este inadmisibilă şi că obligaţia legală de a-şi asigura culturile pentru a avea vocaţie la includerea în categoria beneficiarilor de despăgubiri în caz de calamităţi naturale înregistrate în agricultură nu echivalează cu obţinerea automată a unei plăţi cu acest titlu fiind necesare şi alte condiţii.

Prin întâmpinările formulate atât în Dosarul nr. x/121/2011 cât şi în Dosarul nr. x/44/2012, ambele ale Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Guvernul României a învederat următoarele:

Pretenţiile reclamantei, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 381/2002 nu pot fi primite, acest act normativ fiind abrogat în mod expres prin art. I alin. (1) lit. b) din Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

Cu privire la capetele de cerere 1 şi 3 din acţiunea reclamantei s-a invocat excepţia lipsa calităţii procesuale pasive a Guvernului României, relevându-se că poziţia procesuală a Guvernului României într-un litigiu de contencios administrativ poate fi justificată numai în condiţiile în care a adoptat sau urmează să adopte acte administrative.

Or, prin capetele de cerere nr. 1 şi 3 din acţiune nu se contestă legalitatea unui act administrativ emis de Guvernul României, executivul având, în procedura stabilită de Legea nr. 381/2002, doar competenţa ca, la sesizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să adopte o hotărâre de declarare a stării de calamitate naturală pentru o anumită zonă şi pentru anumite culturi. Aşadar, constatarea şi evaluarea pagubelor produse de calamităţile naturale, precum şi plata efectivă a despăgubirilor aferente acestor calamităţi (aspecte la care se referă capetele de cerere faţă de care Guvernul României a înţeles să invoce excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive) sunt operaţiuni care, potrivit legii, nu se efectuează de Guvernul României ci de alte autorităţi publice.

În ceea ce priveşte capătul 2 de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de declarare a stării de calamitate naturală (secetă) care a afectat în anul 2009 judeţul Galaţi, s-a invocat, în primul rând, excepţia lipsei procedurii administrative prealabile, şi s-a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca inadmisibilă, motivat de faptul că executivul nu poate fi obligat la emiterea unei hotărâri în sensul solicitat atâta vreme cât nu a fost sesizat în prealabil asupra aspectelor sesizate de reclamantă şi nu a avut astfel posibilitatea de a analiza, pe cale administrativă, necesitatea emiterii unui atare act.

În situaţia respingerii excepţiilor invocate, Guvernul României a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, menţionând că raţiunea pentru care legea prevede mai întâi constatarea preliminară a pagubelor şi ulterior, la sfârşitul ciclului de producţie, constatarea definitivă a lor, este aceea că unele plante, afectate iniţial de condiţiile meteorologice nefaste, ulterior îşi revin, influenţând întinderea pagubelor şi implicit nivelul despăgubirilor. Constatarea definitivă a pagubelor, s-a adăugat, prezintă relevanţă şi din punct de vedere al încadrării în procentul prevăzut de lege cu privire la întinderea plantaţiei afectate de calamităţile naturale.

Astfel, pentru a fi admisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este necesar ca aceasta să facă dovada îndeplinirii tuturor procedurilor, în condiţiile şi termenele stabilite imperativ de legea specială, şi totodată să se probeze că fenomenele naturale distructive nominalizate vizează areale extinse şi că terenul respectiv nu a fost amenajat pentru irigaţii sau cel puţin că nu există posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent.

S-a făcut trimitere, de către pârâtul Guvernul României, la considerentele Deciziei nr. 39 din 7 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dată într-o cauză cu obiect similar, potrivit cărora "Simplul fapt al înştiinţării cu privire la pierderile produse culturilor agricole de calamităţile naturale nu dă naştere, în mod automat şi de plin drept, la o obligaţie pentru autorităţile administrative chemate în judecată de a plăti, în mod individual, direct şi nemijlocit, fiecărui producător agricol în parte, suma estimată ca fiind cuvenită, deoarece o atare obligaţie directă nu era recunoscută prin Legea nr. 381/2002, iar pe de altă parte pentru că în procesul decizional însăşi Guvernul României este condiţionat de parcurgerea procedurilor prevăzute de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009 privind procedurile pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, dar şi de existenţa resurselor financiare presupuse de aplicarea legii privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, în cadrul şi în limita bugetului de stat aprobat de Parlamentul României".

Referitor la cererea reclamantei privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere, subsecventă cererii de obligare a Guvernului României la emiterea unei hotărâri, s-a solicitat a se observa şi constata că nu este dovedită fundamentarea legală a acestor pretenţii.

Prin concluziile scrise depuse de reclamanta SC A. SRL Galaţi cu prilejul dezbaterii fondului litigiului, pentru termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2012, s-a învederat că deşi iniţial temeiul juridic al acţiunii a fost stabilit în cadrul legii speciale, anume Legea nr. 381/2002, cum pe parcursul soluţionării litigiului acest act normativ a fost abrogat, s-a formulat o cerere completatoare, prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea în termen a obligaţiilor punctuale ce le reveneau ca urmare a contractului de asigurare, anume a sumei de 506.468,16 lei.

S-a mai precizat, prin aceleaşi concluzii scrise, că reclamanta înţelege să se limiteze la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor în solidar la plata prejudiciului cauzat datorită atitudinii lor culpabile de a nu finaliza procedura specială prevăzută de Legea nr. 381/2002, valoarea acestui prejudiciu fiind tocmai valoarea despăgubirii ce urma să fie încasată de reclamant ca urmare a contractului de asigurare încheiat cu SC B. SA.

A considerat reclamanta, tot prin concluziile scrise, că nu se mai impune analizarea tuturor excepţiilor invocate de către pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Galaţi, întrucât toate aceste excepţii - respectiv inadmisibilitatea acţiunii, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 invocată de Guvernul României, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României raportat la cele două capete de cerere, excepţia tardivităţii dreptului la acţiune invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - se refereau la temeiul iniţial al acţiunii şi anume Legea nr. 381/2002 şi au rămas fără obiect, în condiţiile în care temeiul juridic al acţiunii reclamantei îl reprezintă dispoziţiile generale ale răspunderii civile delictuale din vechiul C. civ. (art. 998 - 999) şi din noul C. civ. (art. 1349 şi următoarele).

În raport de cele mai sus menţionate Înalta Curte constată, în cauză, că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prin hotărârea dată prima instanţă a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2).

În mod evident, textul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. instituie regimul de drept comun în materia nulităţii actelor de procedură civilă şi el are în vedere două ipoteze distincte de nulitate, una constând în întocmirea actului de procedură de către un funcţionar necompetent şi cealaltă în nesocotirea formelor legale (adică, în sens generic, cu încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil, a principiilor fundamentale ale procedurii civile (principiul disponibilităţii, al contradictorialităţii, al d dreptului la apărare, al dreptului la un proces echitabil, al rolului activ al judecătorului etc) indiferent dacă aceste forme privesc elementele exterioare ale actului, extrinseci sau pe cele interioare, intrinseci, precum şi indiferent dacă respectivele norme sunt reglementate prin dispoziţii imperative sau dispozitive, prin norme onerative sau prohibitive), în ambele situaţii nulitatea neoperând în mod automat, ci numai în măsura în care s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod.

Incontestabil, instanţele de judecată sunt obligate să se pronunţe în limitele în care au fost investite prin cererea de chemare în judecată (eventual, astfel cum a fost modificată şi completată pe parcursul litigiului, inclusiv prin concluziile formulate cu ocazia soluţionării cauzei în fond) şi să pună în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora vor soluţiona litigiul, astfel că nerespectarea acestor obligaţii, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare ca componentă a noţiunii de proces echitabil, este sancţionată cu nulitatea hotărârii.

Or, se reţine, în litigiu, că judecătorul fondului a soluţionat cauza în sensul respingerii ca nefondate a excepţiilor invocate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Galaţi, şi a admiterii acţiunii reclamantei astfel cum a fost formulată iniţial, cu consecinţa obligării pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la efectuarea procedurii necesare în vederea adoptării hotărârii de guvern ce constată starea de calamitate provocate de seceta excesivă persistentă în timp în anul agricol 2008 - 2009 în judeţul Galaţi în ceea ce priveşte suprafeţele aparţinând reclamantei de 438 ha, a obligării Guvernului României să adopte hotărârea ce constată starea de calamitate şi a obligării în solidar a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a Guvernului României la plata în favoarea reclamantului a sumei de 504.486,16 lei reprezentând prejudiciul suportat de reclamantă, actualizată la data plăţii efective, fără a aduce, în prealabil, la cunoştinţa pârâţilor, şi a pune astfel în dezbaterea contradictorie a părţilor, anterior pronunţării hotărârii, pretenţiile reclamantei astfel cum au fost precizate prin concluziile scrise depuse cu prilejul dezbaterii fondului litigiului, pentru termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2012 (prin care reclamanta a înţeles să se limiteze, urmare faptului că pe parcursul soluţionării litigiului actul normativ care a constituit temeiul juridic iniţial al acţiunii a fost abrogat, la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor în solidar la plata prejudiciului cauzat datorită atitudinii lor culpabile de a nu finaliza procedura specială prevăzută de Legea nr. 381/2002, şi a apreciat că nu se mai impune analizarea tuturor excepţiilor invocate de către pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Galaţi, întrucât toate aceste excepţii se refereau la temeiul iniţial al acţiunii şi anume Legea nr. 381/2002 şi au rămas prin urmare fără obiect, în condiţiile în care temeiul juridic al acţiunii reclamantei îl reprezintă dispoziţiile generale ale răspunderii civile delictuale din vechiul C. civ. (art. 998 - 999) şi din Noul C. civ. (art. 1349 şi următoarele).

În aceste condiţii, rezultă că a fost în mod evident încălcat dreptul recurenţilor la apărare şi implicit la un proces echitabil, şi că li s-a cauzat acestora o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în vederea respectării pe deplin a principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare şi rolului activ al judecătorului, şi pentru a se asigura astfel părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În raport de toate cele mai sus arătate, se va dispune, în temeiul art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 313 C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca neîntemeiată a excepţiei nulităţii recursurilor invocată de intimata SC B. SRL şi admiterea recursurilor declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de Direcţia pentru Agricultură Galaţi şi de Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 536 din data de 9 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimata SC B. SRL.

Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de Direcţia pentru Agricultură Galaţi şi de Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 536/2012 din 9 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2014.

Procesat de GGC - CL