Entry ban's effect on family reunification visa eligibility

Decizia nr. 4780/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul căii de atac

Obiectul recursului, declarat în termen legal de A., îl constituie sentinţa civilă nr. 249/CA din 12 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Imigrări, de revocare a măsurii, respectiv ridicarea măsurii interzicerii intrării în România luată împotriva reclamantei la data de 10 octombrie 2008, de obligare a pârâţilor la plata sumei de 6.000 euro reprezentând daune morale, şi de obligare la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Motivele de casare invocate

Recurenta A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii (acţiunea a fost respinsă cu toate că instanţa de fond a reţinut în considerente că motivul privind reîntregirea familiei este întemeiat) şi că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (nefiind incidente în litigiu prevederile art. 46 alin. (9) şi art. 146 privind excepţiile de la aplicarea ordonanţei de urgenţă, iar la pronunţarea soluţiei nu s-a ţinut cont de faptul că împotriva recurentei Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus prin ordonanţă scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în data de 07 mai 2009.

3. Excepţii de ordine publică.

Prin întâmpinare şi prin punctul de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului formulat de către A. împotriva sentinţei civile nr. 249/CA din 12 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, intimatul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, motivat de împrejurarea că potrivit art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea recurată este irevocabilă în privinţa măsurii interzicerii intrării în România, neputând forma astfel obiect al recursului.

4. Soluţionarea excepţiei de ordine publică a inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 249/CA din 12 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată de intimatul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât în condiţiile în care obiectul acţiunii în contencios administrativ formulată de A. l-a constituit revocarea/ridicarea măsurii interzicerii intrării în România luată împotriva reclamantei la data de 10 octombrie 2008 şi obligarea pârâţilor Inspectoratul General al poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Imigrări la plata sumei de 6.000 euro cu titlu de daune morale, nu sunt incidente dispoziţiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că este irevocabilă doar hotărârea curţii de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură prin care se soluţionează contestaţia depusă de străin - în termen de 10 zile de la comunicare - împotriva deciziei administrative de instituire a măsurii interzicerii intrării în România, ceea ce nu este cazul în litigiu.

3. Analiza motivelor de casare.

Înalta Curte reţine, în cauză, că motivele de recurs invocate de reclamanta A. nu sunt întemeiate, întrucât sentinţa recurată nu cuprinde motive contradictorii, iar instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

În ceea ce priveşte critica din cererea de recurs încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”), se constată că sentinţa recurată a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, în considerentele hotărârii fiind cuprinse obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se totodată atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Împrejurarea că în considerentele sentinţei pronunţate Curtea de apel a arătat că „motivul privind reîntregirea familiei este întemeiat” nu este de natură a contrazice celelalte menţiuni din cuprinsul hotărârii recurate, judecătorul fondului concluzionând că chiar dacă motivul la care s-a făcut referire este întemeiat nu este vorba în litigiu de un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, în condiţiile în care normele speciale nu permit unui cetăţean străin care are măsura interzicerii intrării în România de a intra pe teritoriul României, legiuitorul nefăcând nicio excepţie în acest sens.

Referitor la criticile reclamantei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. („când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”), se observă că nici acestea nu sunt fundamentate, instanţa de fond reţinând judicios, prin raportare la starea de fapt, că măsura interzicerii intrării în România pe durata de 5 ani, luată împotriva recurentei la data de 10 octombrie 2008 de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor (P.T.F. Borş), necontestată, neanulată şi aflată în vigoare la data pronunţării sentinţei, reprezintă un impediment nu numai pentru intrarea în România, în condiţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, dar şi pentru aplicarea prevederilor privind eliberarea vizei de lungă şedere pentru întregirea familiei, potrivit art. 49 alin. (6) din O.U.G. nr. 194/2002, sau pentru incidenţa art. 146 din acelaşi act normativ privind excepţiile de la aplicarea ordonanţei de urgenţă privind regimul străinilor.

Prima instanţă a statuat, de asemenea în mod corect, că nu sunt aplicabile în speţă nici dispoziţiile art. 92 şi art. 106 alin. (6) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind evident că, în prima ipoteză, se are în vedere interzicerea îndepărtării de pe teritoriul României a străinului aflat în ţară (or reclamanta nu se află pe teritoriul României), iar în cea de-a doua ipoteză este necesară emiterea prealabilă de către Inspectoratul General pentru Imigrări a unei decizii de returnare, ceea ce nu este cazul în speţă.

Nu prezintă relevanţă, în litigiu, faptul că prin ordonanţa din data de 7 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 200 RON, această soluţie putând fi luată în considerare, de către instanţa de judecată, în situaţia în care reclamanta ar fi înţeles să conteste, în condiţiile art. 105 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, decizia administrativă de instituire a măsurii de interzicere a intrării în România.

4. Hotărârea instanţei de recurs

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de A. (căsătorită B.) împotriva sentinţei civile nr. 249/CA din data de 12 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de A. (căsătorită B.) împotriva sentinţei civile nr. 249/CA din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2014.