Securitate worker status confirmed for counter-intelligence officer; appeal dismissed

Decizia nr. 4771/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1315 din 12 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a examinat situaţia de fapt atestată de documentele aflate la dosar, reţinând implicarea ofiţerului în obţinerea informaţiilor referitoare la anturajul, preocupările şi viaţa de zi cu zi a celor urmăriţi. De asemenea, Curtea a apreciat că simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

Instanţa de fond a reţinut că definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Din punct de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Astfel spus, un angajat al Securităţii care respectând instrucţiunile din acea vreme ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de pactele internaţionale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Pârâtul, prin activităţile desfăşurate, a observat judecătorul fondului, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate de legislaţia din acea vreme. Astfel, în speţa dată, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea a pătruns în intimitatea persoanei urmărite prin încadrarea acestora cu reţeaua informativă, dar şi prin deschiderea şi citirea corespondenţei acestuia. Prin această ultimă măsură s-a încălcat şi dreptul la secretul corespondenţei.

Aşadar, activităţile desfăşurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţie în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viaţă privată - art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi dreptul la secretul corespondenţei - art. 33 din Constituţia României din 1965.

Curtea a concluzionat că sunt asigurate condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al Securităţii” în ceea ce îl priveşte pe pârât.

Împotriva sentinţei civile nr. 1315 din data de 12 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal intimatul A., prin care s-a solicitat, în principal, admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., şi, în subsidiar, admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite în cauză cerinţele acestui text de lege pentru constatarea calităţii recurentului de lucrător al securităţii.

S-a învederat, prin cererea de recurs, că sunt incidente, în primul rând, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât actele şi lucrările dosarului atestă cu certitudine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea unor drepturi fundamentale ale reclamantului, respectiv a dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a dreptului la apărare precum şi cu nesocotirea principiului contradictorialităţii şi a celui privind rolul activ al judecătorului care guvernează procesul civil.

S-a susţinut, de către recurent, că în litigiu judecătorul fondului a respins, fără o motivare pertinentă şi convingătoare, toate cererile în probaţiune ale intimatului, apreciind doar că sunt suficiente actele prezentate de reclamant pentru soluţionarea cauzei, şi că prima instanţă nu a examinat motivele şi argumentele prezentate de recurent prin întâmpinare, în special a celor circumscrise activităţii specifice de contraspionaj pe care a desfăşurat-o recurentul, situaţie în care se justifică şi anumite restrângeri ale unor drepturi fundamentale, chiar din perspectiva Curţii Europene a Drepturilor Omului, a altor instrumente juridice internaţionale şi a Constituţiei României, dacă această măsură este necesară, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale.

S-a susţinut de către recurent că hotărârea atacată nu răspunde exigenţelor impuse de principiul egalităţii armelor şi de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în privinţa motivării acesteia, întrucât prima instanţă nu a analizat susţinerile ambelor părţi rezumându-se la preluarea, prin copiere cu exactitate, a argumentelor de fapt şi de drept expuse de către reclamant în acţiunea introductivă.

Pe de altă parte, recurentul a opinat că, în condiţiile în care prima instanţă nu a administrat un probatoriu suficient pentru a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală, sunt incidente în cauză şi prevederile art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., cercetarea fondului cauzei, în sensul acestui text, presupunând existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului, astfel cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2880/2012, pronunţată într-o cauză cu obiect similar.

Pentru ipoteza nereţinerii de către instanţa de control judiciar a motivelor de nelegalitate mai sus precizate, şi a netrimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, recurentul a solicitat a se constata că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză cerinţele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pentru constatarea calităţii recurentului de lucrător al Securităţii.

S-a relevat, în primul rând, că recurentul a activat ca ofiţer de contraspionaj, că activitatea de contraspionaj are un caracter specific în orice democraţie, şi că măsurile întreprinse de recurent în întreaga activitate desfăşurată sub îndrumarea şefilor ierarhici au respectat toate principiile muncii de contraspionaj şi toate prevederile legale incidente, nefiind de natură a încălca drepturi şi libertăţi fundamentale, ci de a preveni riscurile şi ameninţările la adresa unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, desfăşurate de serviciile de spionaj străine.

S-a învederat de către recurent că măsurile întreprinse în scurta perioadă de cooperare, pe linia activităţii specifice de contraspionaj, cu numitul B., nu au vizat viaţa privată a acestuia, ci doar acele aspecte circumscrise strict activităţii de contraspionaj, din acest motiv apreciindu-se că era strict necesară audierea în litigiu a persoanei menţionate.

După o perioadă scurtă de cooperare, caracterizată prin inactivitate şi refuzul de a furniza informaţii despre elementele naţionalist-iredentiste maghiare, care nu a putut fi justificat în mod rezonabil, în condiţiile în care la data recrutării numitul B. desfăşura aceeaşi activitate ecleziastică, cazul acestuia a fost analizat de conducerea Inspectoratului, ocazie cu care s-a ordonat lucrarea sa informativă, concomitent cu dezinformarea acestuia, pentru a se evita deconspirarea activităţilor de contraspionaj efectuate până la acea dată.

Urmărirea numitului B. s-a impus pentru că în atenţia cadrelor spionajului maghiar şi organizaţiilor revizioniste ale emigraţiei maghiare - care nu intrau în sfera de activitate a recurentului - erau vizaţi şi consideraţi vectori de influenţă şi unii prelaţi reformaţi, unitarieni sau romano-catolici maghiari, iar acţiunile acestora necesitau a fi prevenite pentru a nu degenera în infracţiuni prevăzute de C. pen.

S-a subliniat că lucrarea informativă a numitului B., prin dosar de urmărire, a fost realizată de compartimentul de informaţii interne din cadrul Inspectoratului şi nu de către recurent, neputându-i fi astfel imputat nici faptul că aceasta a fost finalizată prin luarea măsurii avertizării acestuia, despre a cărei existenţă recurentul a luat cunoştinţă numai cu ocazia prezentului litigiu.

În fine, a considerat recurentul, evident fiind că măsurile întreprinse de acesta, în calitate de ofiţer de contraspionaj, nu sunt de natură a suprima sau îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fără o justificare rezonabilă şi necesară, cerinţă impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul actului normativ menţionat, ale cărui prevederi se impune a fi corelate cu prevederile instrumentelor juridice internaţionale, că este incident în litigiu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce atrage pe cale de consecinţă admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca fiind neîntemeiată.

Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu a formulat întâmpinare în cauză.

Recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1315 din data de 12 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de fond a procedat în mod întemeiat, prin sentinţa atacată, urmare interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept incidente la circumstanţele de fapt ale litigiului, la admiterea acţiunii formulate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi la constatarea calităţii pârâtului recurent A. de lucrător al Securităţii, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată, în cauză, că nu sunt întemeiate criticile recurentului reclamant A. referitoare la încălcarea unor drepturi fundamentale ale reclamantului, respectiv a dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a dreptului la apărare, precum şi la nesocotirea principiului contradictorialităţii şi a celui privind rolul activ al judecătorului care guvernează procesul civil, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. („când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)”), cererea de administrare a probei cu înscrisuri şi a probei cu martori, formulată în scris de pârât, fiind respinsă în mod corect de către prima instanţă, întrucât - prin raportare la cele învederate în cererea de probaţiune, la cele susţinute oral de reprezentanta reclamantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, la înscrisurile anexate la cererea de chemare în judecată şi aflate la dosarul cauzei şi la conţinutul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare - probele solicitate nu îndeplineau cerinţele utilităţii, concludenţei şi pertinenţei.

Se reţine, în al doilea rând, că nu este incident în litigiu nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii”), judecătorul fondului relevând, în considerentele sentinţei pronunţate, în manieră clară şi convingătoare, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cum şi cele pentru care nu au fost luate în considerare apărările pârâtului, formulate prin întâmpinare.

În fine, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate nici criticile recurentului pârât circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. („când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”), instanţa de fond reţinând în mod judicios că sunt întrunite în cauză condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pentru constatarea calităţii recurentului de lucrător al Securităţii.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, „lucrător al Securităţii” este „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.

Or, cerinţele textului normativ mai sus menţionat sunt întrunite în persoana recurentului, acesta deţinând calitatea de ofiţer al Securităţii - locotenent major, apoi căpitan, în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate a judeţului Bistriţa Năsăud, Biroul 3 - în perioada anilor 1977-1980, şi desfăşurând, în calitatea menţionată, activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

S-a probat, în litigiu, cu înscrisurile depuse de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că recurentul a participat în mod activ la supravegherea informativă a unui preot unitarian care fusese semnalat că are legături cu cetăţeni străini şi că se află în legătură cu organizaţii cultice occidentale, solicitând interceptarea corespondenţei interne şi externe, propunând fotocopierea materialelor importante şi dirijarea în continuare a unui informator pentru ca acesta, pătrunzând în intimitatea persoanei urmărite, să-i stabilească preocupările şi activităţile de natură politică, precum şi atitudinea pe care acesta o adopta faţă de politica partidului şi statului comunist privind naţionalităţile conlocuitoare.

Dirijarea pe lângă persoana urmărită informativ a sursei C. a fost pusă în aplicare, în conformitate cu planul de măsuri întocmit de pârât la data de 30 noiembrie 1978, în cadrul acţiunii de supraveghere informativă a numitului B. utilizându-se şi măsura interceptării corespondenţei acestuia, astfel cum rezultă din nota de transcriere datată 05 martie 1980, întocmită de Biroul „S” (compartiment local cu profil de interceptare a corespondenţei), şi destinată recurentului.

În mod evident, prin activitatea desfăşurată, recurentul pârât, în calitatea sa de ofiţer al Securităţii, a îngrădit drepturi fundamentale, respectiv dreptul la viaţa privată, prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi dreptul la secretul corespondenţei, prevăzut de art. 33 din Constituţia României din anul 1865, astfel că în mod corect Curtea de apel a admis acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

Susţinerile recurentului în sensul că măsurile întreprinse de acesta în calitate de ofiţer de contraspionaj nu sunt de natură a suprima sau îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fără o justificare rezonabilă şi necesară, şi că aceste măsuri erau prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la acel moment şi erau adoptate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi ordinelor militare primite în acest sens, având ca scop apărarea siguranţei naţionale şi prevenirea activităţilor de spionaj şi de trădare nu pot fi primite întrucât, pe de o parte, statul comunist român era ţinut de respectarea întocmai a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, astfel cum acestea erau prevăzute de Constituţie şi de pactele şi tratatele internaţionale la care România a aderat, şi, pe de altă parte, nu s-au relevat, în litigiu, elemente care să conducă la presupunerea rezonabilă a implicării persoanei care a solicitat verificarea recurentului sub aspectul calităţii de lucrător al Securităţii în acţiuni împotriva securităţii naţionale (spionaj, trădare), şi care să justifice prin urmare o eventuală ingerinţă a organelor Securităţii în viaţa privată.

În raport de cele mai sus arătate, apreciind că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1315 din data de 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1315 din 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2014.