Competence of administrative courts over property attestation certificates and mandatory pre-litigation revocation requirement in mixed civil-administrative litigation

Decizia nr. 4735/2014

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea introdusă iniţial pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC F. SA, SC G. SA, SC H. SA, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Agriculturii, obligarea pârâţilor de a le lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul înscris în C.F. X Braşov, în suprafaţă de 23.467 m.p., situat în Braşov, str. C., obligarea pârâtelor 1, 2 şi 3 la ridicarea construcţiilor de pe acest teren, să se constate nulitatea absolută a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate eliberate de pârâtul Ministerul Agriculturii în favoarea pârâtelor 1, 2 şi 3 şi rectificarea cărţii funciare în sensul radierii înscrierilor făcute în temeiul acestora, în C.F. Y Braşov, C.F. Z Braşov şi în C.F. W Braşov, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 57 din 20 februarie 2012, Tribunalul Braşov a declinat în favoarea Curţii de Apel Braşov capătul de cerere privind nulitatea absolută a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate eliberate de pârâtul Ministerul Agriculturii.

Pârâţii SC I. SA, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului au formulat întâmpinare, fiind invocate excepţiile tardivităţii acţiunii şi prescripţiei dreptului material la acţiune. Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a invocat, de asemenea, şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamanţilor.

Reclamanţii, prin mandatar, au invocat excepţia necompetentei materiale a Curţii de Apel Braşov, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise pe numele pârâtelor SC H. SRL, SC G. SA (absorbită de SC I. SA) şi SC F. SA.

2. Hotărârea instanţei de fond

A. Prin sentinţa nr. 85 din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov au fost respinse excepţiile necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov şi autorităţii de lucru judecat, au fost respinse ca inadmisibile excepţiile tardivităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune. De asemenea, instanţa a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise pe numele pârâtelor SC H. SRL, SC G. SA (absorbită de SC I. SA) şi SC F. SA.

Instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamanţilor şi, în consecinţă, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată şi completată de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, SC H. SRL şi SC I. SA.

B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin decizia nr. 4784 din 14 noiembrie 2012, ca regulator de competenţă, fiind stabilită competenţa materială de soluţionare a prezentului litigiu în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a respins atât excepţia de necompetenţă materială a instanţei, cât şi excepţia autorităţii de lucru judecat (în raport de sentinţa iniţială de declinare pronunţată de Curtea de Apel Braşov - nr. 143/F/2012).

Referitor la excepţia de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise pe numele SC H. SRL, SC G. SA şi SC F. SA, instanţa de fond a constatat că este inadmisibilă.

Instanţa a reţinut că actele respective au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice în baza Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat.

A reţinut instanţa că potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 „terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publica judeţeană” , iar potrivit Legii nr. 15/1990 eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este condiţionată de faptul deţinerii în folosinţă a terenurilor în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, în măsura în care le sunt necesare desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate.

Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că aceste condiţii legale au fost îndeplinite de către cele 3 societăţi deţinătoare ale certificatelor de atestare, astfel încât excepţia de nelegalitate a acestor acte administrative a fost respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte excepţiile tardivităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâţii SC I. SA şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Curtea a constatat, de asemenea, că sunt inadmisibile faţă de limitele învestirii sale prin sentinţa nr. 57/S/2012 a Tribunalului Braşov.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamanţilor, pentru lipsa procedurii prealabile, Curtea a constatat că, din actele dosarului, rezultă că reclamanţii nu s-au adresat pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu solicitarea de revocare în tot sau în parte a actelor administrative atacate, situaţie de fapt recunoscută de reclamanţi în cuprinsul notei de şedinţă depusă pentru termenul de judecată din data de 28 martie 2013.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu au fost îndeplinite cerinţele art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului,SC H. SRL şi SC I. SA.

3. Recursul formulat de A., B., C., D., E.

Prin cererea de recurs formulată, recurenţii au criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că litigiul de fond nu este în competenţa unei instanţe de contencios administrativ, ci a instanţei de drept comun, respectiv litigiul este în competenţa de soluţionare a Tribunalului Braşov.

S-a prezentat situaţia de fapt a cauzei şi s-a arătat că prin cererea introductivă s-a formulat acţiune în revendicare, iar celelalte capete ale cererii principale sunt accesorii, astfel încât tribunalul este competent să se pronunţe cu privire la certificatele de atestare a dreptului de proprietate care au fost indicate în cererea principală.

S-a arătat că în mod greşit au fost soluţionate excepţiile privind nelegalitatea certificatelor de proprietate, arătându-se că nu s-a solicitat acest lucru, ci a fost doar un mijloc de apărare în susţinerea excepţiei de necompetenţă materială.

S-a susţinut că nu se poate reţine că există autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat numai cu privire la competenţa materială a cauzei ce priveşte un act administrativ şi nu s-a pronunţat cu privire la caracterul accesoriu al acestei cereri în raport de capătul principal.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurenţi nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, care a constatat că excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamanţi, în mod corect a fost soluţionată de instanţa de contencios administrativ, instanţă care a analizat numai cererea de anulare a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise pe numele pârâtelor SC H. SRL şi SC G. SA (absorbită de SC I. SA) şi SC F. SA, precum şi excepţia de nelegalitate invocată în cauză.

Este adevărat că, prin dispozitivul sentinţei nr. 57 din 20 februarie 2012, Tribunalul Braşov a declinat în favoarea Curţii de Apel Braşov soluţionarea cauzei, însă în considerentele hotărârii este reţinut faptul că tribunalul este competent în soluţionarea acţiunii în revendicare, fiind suspendată judecata pe acest capăt de cerere până la soluţionarea cererii de anulare a actelor administrative invocate în cauză.

De altfel, instanţa de contencios administrativ s-a pronunţat numai în privinţa actelor ce reprezintă acte administrative, în sensul Legii contenciosului administrativ, urmând ca dosarul cauzei să fie înaintat la Tribunalul Braşov pentru continuarea judecăţii cauzei de fond, fiind necesară efectuarea diligenţelor pentru repunerea cauzei pe rol, iar excepţiile care privesc fondul cauzei să fie soluţionate de instanţa civilă.

Înalta Curte reţine că principala critică în recurs se referă la necompetenţa instanţei de contencios administrativ cu privire la cererea de revendicare formulată de reclamanţi, or, aşa cum s-a arătat instanţa de contencios administrativ a fost corect sesizată şi a soluţionat numai capătul de cerere privind anularea actelor administrative invocate în cauză şi excepţia de nelegalitate a actelor administrative.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că în cauză a fost soluţionat un conflict negativ de competenţă, iar Înalta Curte a dispus stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, SC I. SA prin Administrator Judiciar Provizoriu Casa de Insolvenţă J. şi SC H. SA, prin Lichidator Judiciar K. SPRL Braşov, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru capătul de cerere ce priveşte constatarea nulităţii absolute a Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.

Din acest motiv, după pronunţarea regulatorului de competenţă ce a stabilit competenţa de soluţionare în cauză, cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, corect instanţa de contencios administrativ a apreciat că este competentă şi s-a pronunţat în fond cu privire la actul administrativ contestat.

Instanţa de recurs reţine că nu s-au formulat critici în legătură cu respingerea acţiunii pe aspectul neîndeplinirii procedurii prealabile, astfel încât constatând că nu sunt incidente motive de casare a hotărârii atacate, va respinge recursul ca nefondat.

Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC H. SA, Înalta Curte a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi a dispus, în consecinţă, admiterea acestora.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., C., D., E. împotriva sentinţei nr. 85/F din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenţii la plata sumei de 1.000 RON către intimata SC H. SA, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2014.