Exclusion of Public Order Regulations from Official Monitor Publication in Administrative Legality Challenges

Decizia nr. 4723/2014

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea depusă la Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2011, ce are ca obiect anularea deciziei de punere la dispoziţie, precum şi a examenelor pentru departajare organizate la data de 29 iulie 2011, reclamantul A. a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinelor ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 şi nr. I/652/2011.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 06 decembrie 2012, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea de Apel Constanţa cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată, fiind suspendată soluţionarea fondului până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei.

2. Hotărârea instanţei de fond

A. Prin sentinţa nr. 45/CA din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată de A. reprezentat de Sindicatul democratic al bugetarilor din România în contradictoriu cu Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Tulcea, Garda de Coastă Constanţa, Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Română.

B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a invocat nerespectarea normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000, respectiv nepublicarea Ordinului în Monitorul Oficial, precum şi împrejurarea că legea în temeiul căreia a fost adoptat a fost abrogată.

Instanţa a constatat că ambele critici ce au fost făcute cu privire la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 nu sunt întemeiate, întrucât ordinul atacat face parte din categoria actelor administrative individuale ce sunt exceptate de la publicare, conform prevederilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 24/2000, iar abrogarea O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I. nu poate fi apreciată ca o cauză de abrogare implicită a Ordinului atacat.

Cu privire la Ordinul nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi inspectoratelor judeţene ale poliţiei de frontieră, instanţa a reţinut că emiterea acestuia a fost justificată şi a avut drept scop încadrarea unităţilor în limitele fondurilor bugetare aprobate ministerului prin Legea bugetului de stat pe anul 2011, motiv pentru care instanţa a apreciat că nu este în măsură să facă o analiză a legalităţii actului decât din punct de vedere formal, fără a avea posibilitatea de a verifica oportunitatea măsurilor luate, respectiv a condiţiilor în care s-a realizat restructurarea posturilor şi motivele avute în vedere pentru restructurare. Având în vedere aceste aspecte, instanţa de primă jurisdicţie a excepţiei a constatat că reclamantul a adus critici actului atacat, care nu sunt de natură a atrage nelegalitatea actului.

3. Recursul formulat de A.

Prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond ca netemeinică şi nelegală.

A invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Constanţa, arătând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a instanţei, având în vedere că la data pronunţării hotărârii era în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri privind degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, arătând că excepţia de nelegalitate a fost invocată în dosarul de fond de la Tribunalul Tulcea, iar de acest act administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond.

Recurentul a arătat faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, susţinând faptul că a respectat condiţiile de invocare a excepţiei de nelegalitate.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Toate criticile aduse de recurent sentinţei atacate nu pot fi primite de Înalta Curte şi constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, realizând o interpretare corectă a dispoziţiilor legale şi o analiză detaliată a excepţiilor invocate în cauză, va menţine hotărârea instanţei de fond, astfel cum a fost pronunţată.

În raport de motivele invocate de recurent, precum şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a realizat un control efectiv al hotărârii instanţei de fond.

În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel invocată de recurent, cu referire la dispoziţiile din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte reţine faptul că excepţia invocată este neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.

Or, prin dispoziţiile invocate de recurent şi redate de instanţa de control judiciar nu au fost aduse modificări dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Aceste modificări vizate de recurent au fost introduse prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Văzând soluţia de principiu adoptată la 20 mai 2013 de plenul judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii se aplică numai în procesele începute după data de 15 februarie 2013, dată la care a intrat în vigoare C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Având în vedere faptul că excepţia de nelegalitate a fost invocată la data de 11 octombrie 2012, Înalta Curte reţine că în mod corect a soluţionat cauza în primă instanţă Curtea de Apel Constanţa.

Cu privire la excepţiile de nelegalitate invocate, Înalta Curte are în vedere faptul că instanţa de primă jurisdicţie a răspuns la argumentele esenţiale ale reclamantului, a avut în vedere probele existente la dosar, neexistând nici un element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa de fond a interpretat probele şi a aplicat legislaţia relevantă în cauză, fiind relevate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările reclamantului.

Înalta Curte a reţinut că Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 nu face parte din categoria actelor supuse regulii de publicitate prevăzute în art. 3 din Legea nr. 52/2003, întrucât nu are aplicabilitate generală, ci se aplică numai cadrelor Ministerul Administraţiei şi Internelor. Prin urmare, excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 a fost respinsă în mod corect de instanţa de fond, aceeaşi soluţie impunându-se şi în privinţa Ordinului nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi inspectoratelor judeţene ale poliţiei de frontieră.

Înalta Curte are în vedere în susţinerea acestei interpretări, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în conformitate cu care instanţa de contencios administrativ, învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, este abilitată să verifice, în principiu, doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În cauză, instanţa de fond a respins în mod corect excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005, întrucât la data emiterii ordinului au fost respectate dispoziţiile legale în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum, respectiv dispoziţiile art. 27 alin. (3) din anexa I la H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului. Astfel, potrivit textului citat, nu erau supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispunea altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Or, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 a fost emis în baza şi în executarea Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţiştilor, această lege reglementând practic statutul unei categorii de funcţionari publici specializaţi ce activează în sectorul ordinii publice şi siguranţei naţionale, astfel că valabilitatea lui nu este condiţionată de publicarea în Monitorul Oficial.

Pe de altă parte, art. 27 alin. (3) din anexa I la H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005, este în concordanţă, la rândul său, cu dispoziţiile art. 108 alin. (4) teza finală din Constituţie, republicată, cu prevederile art. 10 şi art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cu dispoziţiile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a calificat corect actele administrative supuse controlului, neexistând nici un dubiu în legătură cu natura juridică a actelor contestate, în acest sens practica Înaltei Curţi fiind constantă în această privinţă, astfel încât critica recurentului nu poate fi primită de această instanţă de control judiciar.

Nefiind identificate motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, Înalta Curte va menţine în totalitate hotărârea instanţei de fond.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. reprezentat de Sindicatul democratic al bugetarilor din România împotriva sentinţei nr. 45/CA din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2014.