Pharmacy operating license transfer via goodwill sale challenged as inalienable legal personality attribute

Decizia nr. 4706/2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Braşov şi Patronatul Farmaceutic din Judeţul Braşov au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi SC A. SRL Braşov, anularea anexei nr. 1 din 04 septembrie 2012 la autorizaţia de funcţionare din 16 iulie 2007 şi a autorizaţiei de funcţionare din 25 septembrie 2012.

Pârâta SC A. SRL Braşov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Pe cale de excepţie, a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsa calităţii procesuale active şi lipsa de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii.

La rândul său, prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar, pe cale de excepţie, a invocat excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii, excepţia inadmisibilităţii cererii, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2215 din 02 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Braşov şi Patronatul Farmaceutic din Judeţul Braşov şi, în consecinţă, a anulat anexa nr. 1 din 04 septembrie 2012 la autorizaţia de funcţionare din 16 iulie 2007 şi autorizaţia de funcţionare din 25 septembrie 2012.

Instanţa de fond a constatat, mai întâi, că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din mai multe perspective, este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte respectarea termenului de formulare a plângerii prealabile cu privire la anexa nr. 1 la autorizaţia din 16 iulie 2007, această anexă a fost emisă la data de 04 septembrie 2012, fără a se face dovada comunicării acesteia. În aceste condiţii, autorul excepţiei avea obligaţia să facă dovada datei la care reclamanta a luat cunoştinţă, prin orice mijloace de actul vătămător, or o astfel de dovadă nu s-a făcut. SC A. SRL a invocat ca dată de început a termenului de formulare a plângerii prealabile data de 03 august 2012, dată la care Colegiul Farmaciştilor Braşov a fost încunoştinţat de pârâtă cu privire la schimbarea deţinătorului autorizaţiei de funcţionare a farmaciei şi modificarea sediului. Or, data de 03 august 2012, este anterioară datei emiterii actului contestat, nefiind posibil ca termenul de formulare a plângerii să înceapă să curgă şi chiar să se împlinească înainte de emiterea actului vătămător.

În ceea ce priveşte neformularea unei plângeri prealabile cu privire la autorizaţia din 25 septembrie 2012, Curtea a constatat că, în speţă, este vorba despre un singur act administrativ, chiar dacă formal a îmbrăcat atât forma unei anexe la o autorizaţie iniţială, cât şi forma unei noi autorizaţii. Nu există două manifestări de voinţă distincte, producătoare de efecte juridice diferite, ci există o singură manifestare de voinţă a autorităţii pârâte, cu consecinţa producerii unui singur efect juridic unic, chiar dacă formal s-au emis două înscrisuri, în temeiul dispoziţiilor legale.

Reclamanta nu avea obligaţia să conteste ambele înscrisuri, în condiţiile în care acestea sunt materializarea unei manifestări de voinţă unică, manifestare care a fost contestată prin plângerea prealabilă formulată împotriva anexei la autorizaţia de funcţionare din 16 iulie 2007.

Cât priveşte faptul că reclamanta nu a chemat în judecată şi societatea care a înstrăinat autorizaţia de funcţionare, Curtea a constatat că, în speţă, se contestă un act emis de o autoritate publică ce are un destinatar precis, situaţie în care calitatea procesuală pasivă aparţine autorităţii publice emitente şi destinatarului actului. În speţă, nu a fost contestat contractul comercial dintre cele două societăţi comerciale, pentru a fi justificată chemarea în judecată a ambelor societăţi.

În ceea ce priveşte interesul reclamantelor în promovarea acţiunii, instanţa de fond a arătat că acestea au în obiectul de activitate protejarea unor interese generale legate de activitatea farmaceutică şi astfel, îndeplinesc condiţiile impuse de lege pentru a fi asimilate persoanei vătămate care poate formula o acţiune în contencios administrativ.

Pe fondul cauzei, Curtea a arătat că autorizaţia de funcţionare nu reprezintă un bun care să poată face obiectul unui transfer al proprietăţii, ci reprezintă un element care ţine de capacitatea de folosinţă a persoanei juridice, fiind strâns legată de personalitatea juridică a persoanei pentru care a fost eliberată.

Având în vedere principiul specializării capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, se constată că o societate comercială poate dobândi drepturi şi îşi poate asuma obligaţii care decurg din activitatea de farmacie, doar în măsura în care au obţinut o autorizaţie de funcţionare în acest sens. Autorizaţia de funcţionare conduce la o extindere a capacităţii de folosinţă a unei persoane juridice, nu la majorarea patrimoniului acesteia.

În aceste condiţii, transmiterea autorizaţiei de funcţionare nu se poate realiza decât odată cu transmiterea personalităţii juridice, în cazuri de divizare sau comasare a societăţii comerciale pe numele căreia a fost emisă autorizaţia de funcţionare.

Dispoziţiile Legii nr. 266/2008 nu pot fi interpretate decât în acest sens, legiuitorul nereglementând, nici explicit şi nici implicit, o modalitate de transmitere a unui atribut care ţine de capacitatea de folosinţă a unei persoane juridice.

În condiţiile în care prin lege autorizaţia de funcţionare nu este reglementată ca fiind altceva decât un act care are relevanţă cu privire la capacitatea de folosinţă a persoanei juridice şi nici nu s-au reglementat modalităţi concrete de transmitere a dreptului de proprietate asupra autorizaţiei de funcţionare, dispoziţiile articolului menţionat nu pot fi interpretate decât în sensul propus de reclamanţi, respectiv în sensul că se au în vedere situaţiile în care schimbarea titularului s-a produs prin transmiterea modificarea persoanei juridice iniţiale, într-una din modalităţile de modificare a societăţilor comerciale, care asigură transmiterea personalităţii juridice a titularului iniţial, respectiv divizare sau comasare.

Dimpotrivă, în cuprinsul Legii nr. 266/2008 există dispoziţii care confirmă faptul că autorizaţia de funcţionare este indisolubil legată de personalitatea juridică a societăţii pe numele căreia a fost emisă, fiind imposibilă transmiterea ei, cu excepţia situaţiilor în care noua societate este continuatoarea personalităţii juridice a societăţii iniţiale.

În aceste condiţii, emiterea unei noi autorizaţii de funcţionare pentru o altă societate, în temeiul unei aşa-zise înstrăinări a autorizaţiei iniţiale, este nelegală.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2215 din 2 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs, în termen legal, pârâţii Ministerul Sănătăţii şi SC A. SRL.

Recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

Recurentul a învederat că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, în esenţă, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond, în mod neîntemeiat, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, pentru lipsa îndeplinirii procedurii prealabile.

În fapt, anexa nr. 1 la autorizaţia de funcţionare din 16 iulie 2007 a modificat un act administrativ cu caracter individual emis pentru un alt subiect de drept decât pârâta SC A. SRL, şi anume pentru SC B. SRL.

Instanţa de fond a respins excepţia invocată de Ministerul Sănătăţii, fără a indica data la care, în opinia sa, reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva celor două acte administrative cu caracter individual atacate.

Pe de altă parte, prima instanţă s-a pronunţat în cauză în contradictoriu doar cu SC A. SRL, deşi prin sentinţa dată sunt, în mod clar, vătămate drepturile civile ale unei terţe persoane, SC B. SRL, căreia nu i s-a permis a se apăra în proces.

Instanţa de fond, în mod neîntemeiat, a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii.

Astfel, cererea reclamanţilor nu identifică cerinţa esenţială prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu se menţionează care este dreptul sau interesul legitim care a fost vătămat de Ministerul Sănătăţii prin emiterea autorizaţiei de funcţionare.

Prima instanţă a omis a se pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, cu privire la cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare fond comerţ.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, ambele unităţi farmaceutice au depus la Ministerul Sănătăţii actele în vederea schimbării deţinătorului de autorizaţie - persoană juridică, ceea ce înseamnă că au fost parcurse toate etapele administrative şi de publicitate prealabile, prevăzute pentru emiterea unei noi autorizaţii, astfel că ministerul pârât nu avea niciun temei legal pentru a respinge cererile societăţilor pârâte.

Afirmaţiile reclamanţilor conform cărora schimbarea deţinătorului autorizaţiei de funcţionare este posibilă doar în cazul reorganizării persoanei juridice, nu rezultă din cuprinsul Legii nr. 266/2008.

Recurenta-pârâtă SC A. SRL a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

Instanţa de judecată a soluţionat cauza fără a se pronunţa şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de pârâtă prin întâmpinare, aspect ce constituie un motiv de casare a hotărârii recurate.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, este întemeiată, întrucât reclamanţii au luat cunoştinţă despre actele pe care le atacă cu mai mult de 30 zile faţă de data la care au formulat plângere prealabilă (04 septembrie 2012) şi nu au depus cerere de repunere în termenul de exercitare a procedurii prealabile, pentru motive temeinice ce i-ar fi împiedicat să o exercite în termenul legal.

De asemenea, excepţiile lipsei de interes şi a calităţii procesuale active a reclamanţilor ar trebui admise, deoarece reclamanţii, în mod evident, nu urmăresc realizarea unui drept propriu, ci doresc să intervină în raporturi juridice intervenite între terţe persoane, fără să justifice vreun interes legitim.

Excepţia lipsei plângerii prealabile, invocată de către SC A. SRL, după completarea de acţiune depusă de reclamanţi, prin care au solicitat anularea autorizaţiei din 25 septembrie 2012, este întemeiată, întrucât reclamanţii nu s-au conformat dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004. Această autorizaţie produce efecte juridice noi, motiv pentru care, trebuie contestată separat.

Soluţia pronunţată de instanţa de judecată pe fondul cauzei este nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a normelor de drept material care reglementează modalitatea de transmitere a autorizaţiei de funcţionare a unei farmacii.

Pârâta SC A. SRL a respectat dispoziţiile Legii nr. 266/2008 şi ale Ordinului nr. 962/2009 pentru aprobarea Normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor, care prevăd în mod expres posibilitatea schimbării deţinătorului de autorizaţie de funcţionare a unei unităţi farmaceutice, persoană juridică.

Nici un text de lege aplicabil în materie nu prevede modalităţi speciale de schimbare a deţinătorului de autorizaţie persoană juridică, aspect care conduce la concluzia că se aplică regula generală în materie, şi anume, modalităţile generale de transmitere a dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte reţinerea instanţei, în sensul că autorizaţia de funcţionare nu reprezintă un bun care să poată face obiectul unui transfer al proprietăţii, pârâta subliniază faptul că autorizaţia de funcţionare nu a făcut obiectul unui asemenea demers, ci fondul de comerţ a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, instanţa de fond aflându-se în eroare cu privire la acest aspect.

Nu există nici o dispoziţie legală care să interzică vânzarea-cumpărarea fondului de comerţ. Fondul de comerţ este una bun incorporal, astfel încât, transmiterea dreptului său de proprietate este posibilă, urmând regimul specific al transmiterii bunurilor incorporale. În sensul posibilităţii legale de înstrăinare a fondului de comerţ s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti într-o cauză similară (Dosarul nr. x/2/2012).

Mai mult decât atât, o altă chestiune care confirmă nelegalitatea sentinţei atacate, este faptul că nu poate fi anulată autorizaţia de funcţionare, atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerţ din 10 iulie 2012, contract care a stat la baza operaţiunilor de schimbare a autorizaţiei de funcţionare, este în fiinţă şi produce efecte, nefiind anulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii, astfel cum a fost precizat de către reclamanţi la data de 23 aprilie 2013, îl constituie anularea anexei nr. 1 din 04 septembrie 2012 la autorizaţia de funcţionare din 16 iulie 2007, precum şi a autorizaţiei de funcţionare din 25 septembrie 2012, emise de Ministerul Sănătăţii.

Din actele dosarului rezultă că pârâta SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii.

De asemenea, prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat excepţiile lipsei de interes a reclamanţilor, inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Potrivit încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2013, instanţa de fond a pus în dezbaterea părţilor excepţiile invocate de către pârâţi, precum şi fondul litigiului, reţinând cauza spre soluţionare.

Totodată, având nevoie de timp pentru a delibera şi apreciind că este util a se da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, prima instanţă a amânat pronunţarea hotărârii, în temeiul art. 260 C. proc. civ., la 18 iunie 2013, 25 iunie 2013 şi ulterior, la 02 iulie 2013, când a pronunţat sentinţa civilă nr. 2215/2013.

Din analiza considerentelor sentinţei rezultă că instanţa de fond a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamanţilor, pronunţându-se pe fondul cererii de chemare în judecată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării actelor administrative contestate.

Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă avea obligaţia să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

După cum rezultă din expunerea rezumativă făcută anterior, dar şi din lucrările dosarului, judecătorul fondului nu a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii, nefiind astfel stabilit în prealabil cadrul procesual al litigiului, sub aspectul determinării părţilor în proces.

Pe de altă parte, soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamanţilor, nu sunt menţionate în dispozitivul sentinţei, care reprezintă partea din hotărâre ce prezintă putere de lucru judecat, deoarece constituie dispoziţia instanţei cu privire la raportul juridic dedus judecăţii şi este susceptibilă de executare silită.

Criticile aduse de recurenţi hotărârii atacate, ce privesc greşita respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamanţilor, sunt neîntemeiate.

În mod corect prima instanţă a reţinut că reclamanţii au legitimitate procesuală activă în cauză, fiind organisme colective cărora li s-a delegat, printre altele, în condiţiile prevăzute în actele lor constitutive, susţinerea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor, chiar şi în faţa instanţelor de judecată. De asemenea, interesul reclamanţilor în promovarea acţiunii este conturat de dispoziţiile aceloraşi acte constitutive şi derivă din scopul înfiinţării acestor organisme colective.

În ceea ce priveşte soluţia dată de către instanţa de fond excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată sub aspectul neformulării plângerii prealabile cu privire la autorizaţia de funcţionare din 25 septembrie 2012, criticile formulate de recurenţi sunt fondate.

Procedând la analiza acestei excepţii, instanţa a constatat că, în speţă, este vorba de un singur act administrativ, chiar dacă formal, a îmbrăcat atât forma unei anexe la o autorizaţie iniţială, cât şi forma unei noi autorizaţii, astfel încât, reclamanţii nu aveau obligaţia să conteste şi autorizaţia de funcţionare din 25 septembrie 2012.

Înalta Curte constată că anexa nr. 1 din 04 septembrie 2012 la autorizaţia de funcţionare din 16 iulie 2007, a fost emisă în baza art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ din 10 iulie 2012, încheiat între SC B. SRL, în calitate de vânzător şi SC A. SRL, în calitate de cumpărător.

Prin urmare, contrar opiniei exprimate de judecătorul fondului, se reţine că anexa nr. 1 din 04 septembrie 2012 a modificat condiţiile şi termenii autorizaţiei de funcţionare din 16 iulie 2007, ce a fost emisă pentru SC B. SRL, motiv pentru care, nu se poate susţine că există identitate de conţinut între anexa menţionată şi autorizaţia de funcţionare din 25 septembrie 2012, emisă pentru pârâta SC A. SRL.

În consecinţă, în mod neîntemeiat s-a constatat că reclamanţii nu aveau obligaţia de a formula plângere prealabilă pentru ambele acte administrative atacate, impunându-se ca judecătorul fondului să verifice îndeplinirea procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru fiecare act administrativ.

Înalta Curte, analizând criticile recurenţilor, constată şi faptul că reclamanţii au motivat nelegalitatea anexei nr. 1 din 04 septembrie 2012 la autorizaţia de funcţionare din 16 iulie 2007, prin dobândirea de către pârâta SC A. SRL a calităţii de unitate farmaceutică autorizată, în mod nelegal, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ încheiat cu SC B. SRL.

Or, în condiţiile în care reclamanţii au formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii SC A. SRL şi Ministerul Sănătăţii, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi la cererea recurenţilor-pârâţi, urmează ca prima instanţă să aprecieze asupra oportunităţii introducerii în cauză a SC B. SRL, acest subiect de drept fiind îndreptăţit să-şi formuleze apărări în cauză, în raport de motivele de nelegalitate invocate de reclamanţi.

În contextul arătat, în vederea lămuririi cadrului procesual pasiv al cererii deduse judecăţii şi stabilirii împrejurărilor de fapt în scopul aplicării corecte a legii, se impune casarea hotărârii atacate, aspectele evidenţiate anterior punând instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a analiza justeţea soluţiei pronunţate în primă instanţă.

În raport de soluţia de casare prefigurată în temeiul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate în recurs nu se mai impune, aspectele invocate prin acestea urmând a fi analizate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa de fond.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi SC A. SRL, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi SC A. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 2215 din 02 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată.

Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2014.