Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4700/2014 AI generated

Inapplicability of the 2004 administrative procedure to pre-2004 individual acts in illegality exceptions

Case Number Decizia nr. 4700/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving the lower court's judgment in force which had rejected the exception of illegality, thereby upholding the validity of the contested administrative act. The case involved a claim by the State Property Agency against a local municipality to recover property erroneously included in the public domain, where the Agency challenged a 2002 Government Decision that certified the public domain. Although subsequent legislation transferred the specific property to the State's private domain, the Court held that the initial 2002 decision could not be annulled via the exception of illegality because it was issued prior to the entry into force of Law No. 554/2004. The Court applied the principle of legal certainty and constitutional principles of justice, finding that provisions allowing for the review of pre-2004 individual administrative acts without temporal limits violated European and Community law standards, thus ruling that such acts are not subject to incidental review under the current procedural framework.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 65 din Legea nr. 24/2000, art. 3041 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inapplicability of the 2004 administrative procedure to pre-2004 individual acts in illegality exceptions: Având în vedere dispoziţiile art. 12 din Constituţia României, potrivit cărora justiţia este egală şi unică, se impune realizarea unei jurisprudenţe unitare, în concordanţă cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Keywords

AI generated
administrative acts public property constitutional limits legal certainty procedural issues framework decision

Cited Legislation

AI generated
art. 4 din Legea nr. 554/2004
447/2002, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
art. 65 din Legea nr. 24/2000
447/2002 a fost abrogat implicit, potrivit dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 24/2000.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza atât prin prisma susţinerilor părţilor, cât şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 4700/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung, în Dosarul nr. x/280/2012, având ca obiect principal o acţiune în revendicare, formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâta Comuna A. - prin Primar, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 447/2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 609/16.08.2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Argeş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Argeş, în ceea ce priveşte Circumscripţia Sanitar-Veterinară A.

În susţinerea excepţiei, reclamanta a arătat că anexele hotărârii includ în mod eronat în domeniul public al comunei A. clădirea şi terenul aferent Circumscripţiei Sanitar-Veterinare A., jud. Argeş, care aparţin, în realitate, domeniului privat al statului.

Prin acte normative superioare şi ulterioare H.G. nr. 447/2002, Circumscripţia Sanitar-Veterinară A. este cuprinsă în domeniul privat al statului şi administrarea A.D.S.

Prin încheierea din data de 06 februarie 2013 Judecătoria Câmpulung a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu excepţia de nelegalitate privind H.G. nr. 447/2002, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin sentinţa civilă nr. 1784 din 3 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, ca nefondată.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că actul administrativ vizat de excepţia de nelegalitate este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Or, jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că excepţiile de nelegalitate care vizează acte administrative cu caracter individual, aşa cum este, în speţă, H.G. nr. 447/2002, publicată în M. Of., Partea I, nr. 609/16.08.2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Argeş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Argeş, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, sunt nefondate.

Sunt supuse controlului de legalitate pe calea excepţiei de nelegalitate potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 554/2004, doar actele administrative emise sau adoptate după intrarea în vigoare a acestei legi.

Având în vedere dispoziţiile art. 12 din Constituţia României, potrivit cărora justiţia este egală şi unică, se impune realizarea unei jurisprudenţe unitare, în concordanţă cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva sentinţei civile nr. 1784 din 03 iunie 2013, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 447/2002.

În motivarea cererii, recurenta a arătat, în esenţă, că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, terenul aferent şi clădirea Circumscripţiei Sanitar-Veterinare A. aparţinea domeniului public al statului, iar prin H.G. nr. 661/2004 acestea au trecut în domeniul privat al statului şi administraţia recurentei.

O.U.G. nr. 89/2004 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111 din 03 mai 2005, prin care s-a aprobat vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară, cuprinde, în anexă, Circumscripţia Sanitar-Veterinară A., ca bun aparţinând domeniului privat al statului.

Astfel, H.G. nr. 447/2002 a fost abrogat implicit, potrivit dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 24/2000.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A argumentat că recurenta îşi întemeiază calea de atac exclusiv pe considerente de fond, reiterând consideraţiile iniţiale din cererea incidentală şi ignorând soluţia dispusă.

A arătat că îşi menţine în integralitate argumentele expuse în întâmpinarea comunicată Curţii de Apel Bucureşti.

Examinând cauza atât prin prisma susţinerilor părţilor, cât şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Obiectul excepţiei de nelegalitate invocată de recurenta Agenţia Domeniilor Statului îl constituie H.G. nr. 447/2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 609/16.08.2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Argeş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Argeş, act administrativ individual, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.

Data emiterii acestei hotărâri de Guvern, 16 mai 2002, este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepţiei invocate): „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Înalta Curte a reţinut, însă, în mod constant, raportându-se la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (blocul de convenţionalitate), precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, că dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului, şi a înlăturat de la aplicare aceste dispoziţii.

Soluţia instanţei de fond, care şi-a însuşit abordarea jurisprudenţială a instanţei superioare, este, astfel, întemeiată, nemaifiind posibilă, în acest context, examinarea cauzei din perspectiva argumentelor de nelegalitate invocate de reclamanta-recurentă.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei civile nr. 1784 din 03 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2014.