Revision for contradictory criminal and administrative judgments dismissed; tax deduction claims against inactive entities upheld.

Decizia nr. 4672/2014

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 9254 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei nr. 1926/CA/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, şi a modificat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de intimata SC A. SRL Brad în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că litigiul dedus judecăţii priveşte posibilitatea de a acorda drept de deducere pentru cheltuieli reprezentând bunuri achiziţionate de la societăţi comerciale care prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 134/2008 pentru aprobarea Listei contribuabililor inactivi, au fost declarate societăţi inactive, conform poziţiilor 719 şi 710, şi respectiv dreptul de a deduce TVA aferentă unor facturi emise de contribuabili inactivi sau neînregistraţi ca plătitori de TVA.

Instanţa de recurs a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 125/2011, în conformitate cu care, la stabilirea unui impozit sau a unei taxe autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale mai sus citate rezultă că intenţia legiuitorului este aceea de a eficientiza din punct de vedere fiscal doar tranzacţiile care au un scop economic, sens în care, în ceea ce priveşte tranzacţiile efectuate de contribuabili declaraţi inactivi, acestea nu sunt luate în considerare, prin raportare la activitatea şi situaţia acestor contribuabili, fiind evident că scopul economic al tranzacţiilor efectuate de contribuabili declaraţi inactivi, este cel puţin discutabil.

Prin urmare, reţinerea expertului, preluată de instanţa de fond, în sensul că facturile verificate de pârâtă cu ocazia controlului fiscal, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de legea contabilităţii, sunt lipsite de suport legal, de vreme ce facturile emise de contribuabilul inactiv nu produc efecte din punct de vedere fiscal, iar lipsa efectelor trebuie să opereze atât în ceea ce priveşte situaţia fiscală a contribuabililor inactivi cât şi în ceea ce priveşte situaţia partenerilor acestora de afaceri.

În ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 82/1991, dispoziţiile art. 6 din acest act normativ stabilesc cu claritate faptul că documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea atât a persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Ca urmare, răspunderea este angajată atât pentru persoanele emitente ale facturilor neacceptate la deducere, dar şi a persoanelor care au înregistrat respectivele documente în contabilitate, respectiv beneficiarul facturilor, care solicită deducerea.

Atâta timp cât aceste facturi nu produc efecte din punct de vedere fiscal, în mod corect au reţinut organele de control că reclamanta nu poate să-şi exercite dreptul de deducere, în speţă fiind direct incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) şi r) C. fisc.

Întrucât emitentul facturilor este o societate comercială radiată de la Registrul Comerţului, aceste facturi nu sunt documente justificative, întocmite potrivit legii, astfel că refuzul organelor fiscale de a acorda drept de deducere pentru cheltuielile reflectate în aceste facturi, este legal, fiind respectate prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu art. 44 din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004, potrivit cărora înregistrările în evidenţa contabilă se fac cronologic şi sistematic, pe baza înscrisurilor ce dobândesc calitatea de document justificativ care angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit, conform reglementărilor contabile în vigoare.

În ceea ce priveşte TVA aferentă mărfurilor achiziţionate de la societăţi comerciale neînregistrate în scopuri de TVA, şi în aceste situaţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 şi dispoziţiile art. 127 din aceeaşi lege, care se referă la persoanele impozabile şi la activitatea economică, fiind evident că pentru exercitarea dreptului de deducere, factura emisă în conformitate cu prevederile art. 155 trebuie să provină de la o persoană impozabilă, or societăţile neînregistrate în scopuri de TVA nu sunt persoane impozabile.

Împotriva deciziei nr. 9254 din 18 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, SC A. SRL Brad a formulat cerere de revizuire.

În motivarea cererii se arată că în cauză există două hotărâri potrivnice, respectiv decizia atacată cu revizuire, pe de o parte, şi, pe de altă parte, sentinţa penală nr. 81 din 03 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2013 prin care se respinge plângerea D.G.F.P. Hunedoara împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara dată în Dosarul nr. x/P/2011, prin care se dispune scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societăţii pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Prin decizia nr. 9254/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a admis recursul declarat de către D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei nr. 1926/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara, cu consecinţa respingerii acţiunii în contencios administrativ formulată de revizuentă. Prin acţiunea în contencios administrativ s-a solicitat:

- anularea pct. 1 al deciziei din 26 noiembrie 2010 a pârâtei privind soluţionarea contestaţiei formulate de subscrisă împotriva deciziei de impunere din 29 iulie 2010;

- anularea deciziei de impunere din 29 iulie 2010 şi a măsurilor stabilite prin raportul de inspecţie fiscală din 29 iulie 2010 cu privire la suma de 82.731 RON;

- constatarea inexistenţei dreptului de creanţă al pârâtei cu privire la restul obligaţiilor fiscale suplimentare, pentru care s-a dispus anularea deciziei de impunere contestate.

În baza deciziei Biroului de soluţionare a contestaţiilor din cadrul D.G.F.P: Hunedoara, contestaţia la decizia de impunere din 29 iulie 2010 a fost soluţionată prin desfiinţarea în parte a acesteia, respectiv pentru suma de 88.527 RON, urmând a se reface controlul.

La refacerea controlului, decizia de impunere din 19 aprilie 2011 a fost contestată, organele de soluţionare prin decizia din 08 iulie 2011 au suspendat soluţionarea contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii, respectiv art. 216 C. fisc.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara dată în Dosarul nr. x/P/2011, se dispune scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societăţii pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, lipsind latura obiectivă (operaţiuni comerciale fictive) a infracţiunii.

Prin sentinţa penală nr. 81 din 03 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2013 prin care se respinge plângerea D.G.F.P. Hunedoara împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara dată în Dosarul nr. x/P/2011, se dispune scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societăţii pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Până la data formulării prezentei, D.G.F.P. Hunedoara - Deva prin Biroul de soluţionare a contestaţiilor, nu a comunicat decizia pentru soluţionare referitoare la suma de 88.527 RON. Revizuenta susţine că nu putut ataca soluţia la Tribunalul Hunedoara, potrivit art. 218 alin. (2) C. fisc.

Potrivit art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind C. fisc., hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Decizia nr. 9254/2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în data de 18 decembrie 2012 în Dosarul nr. x/97/2010 are ca obiect aceleaşi sume pentru care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 81 din 03 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2013. Mai mult, decizia Curţii de Apel Alba Iulia priveşte şi suma de suma de 88.527 RON, pentru care nu există nici titlu de creanţă asupra societăţii.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire.

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin decizia nr. 9254/2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei nr. 1926/CA din 24 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.

Împotriva acestei hotărâri irevocabile a formulat cerere de revizuire SC A. SRL, susţinând că în cauză există două hotărâri potrivnice, respectiv decizia atacată cu revizuire pe de o parte, şi pe de altă parte sentinţa penală nr. 81 din 03 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/97/2013, iar incidente în cauză ar fi dispoziţiile art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ.

Prin acţiunea în contencios administrativ ce a format obiectul Dosarului nr. x/97/2010 al Tribunalului Hunedoara, reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea pct. 1 al deciziei din 26 noiembrie 2010 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere din 29 iulie 2010, emisă de D.G.F.P. Hunedoara în baza raportului de inspecţie fiscală din 29 iulie 2010, anularea acestor decizii şi a raportului de inspecţie fiscală, şi de asemenea, exonerarea de la plata obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar prin actele atacate în cuantum de 82.731 RON.

Prin sentinţa nr. 1926/CA din 24 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei din 26 noiembrie 2010 şi a deciziei de impunere din 29 iulie 2010, în acest dosar, la termenul din data de 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat decizia atacată cu revizuire prin care a admis recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Hunedoara, a modificat în tot sentinţa atacată şi a respins acţiunea.

Împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a formulat plângere D.G.F.P. Hunedoara la Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Prin ordonanţa din data de 19 ianuarie 2013, Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a respins plângerea formulată.

Împotriva celor două ordonanţe s-a formulat plângere la Tribunalul Hunedoara, formându-se Dosarul nr. x/97/2013, în care la data de 03 aprilie 2013 a fost pronunţată o soluţie definitivă de respingere a plângerii, prin sentinţa penală nr. 81/2013.

Deci, sentinţa penală definitivă a fost pronunţată într-un dosar având ca obiect plângerea formulată de D.G.F.P. Hunedoara împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în care au fost efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte constată că în cauză nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, deoarece instanţa penală a fost chemată să soluţioneze o plângere penală, şi o cerere de despăgubiri întemeiată pe prevederile art. 15 C. proc. pen., în timp ce instanţa de contencios administrativ s-a pronunţat asupra legalităţii sumelor stabilite de organul de inspecţie fiscală din punct de vedere al legislaţiei fiscale, ca efect al contestaţiei formulate în temeiul art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în cauză, au fost pronunţate două hotărâri, din care una într-un dosar penal având ca obiect cercetarea infracţiunilor de evaziune fiscală, şi o alta în baza dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. şi a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de revizuire.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- să existe hotărâri definitive contradictorii;

- hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină;

- hotărârile să fie date în dosare diferite;

- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei;

- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca ambele hotărâri să fie pronunţate ori pe considerente procedurale, ori pe fond, pentru că dacă una este pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, iar cealaltă este pronunţată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.

Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

În cauza de faţă, chiar dacă sunt îndeplinite unele dintre acestea, nu este îndeplinită condiţia ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină.

Aşa cum am arătat, această condiţie presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de revizuentă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de reclamanta SC A. SRL Brad împotriva deciziei nr. 9254 din 18 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2014.