Ministry of Education’s lack of statutory duty to formally recognize university degrees and presumption of legality of diplomas

Decizia nr. 4649/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 decembrie 2012 şi precizată în şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2013, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., obligarea la recunoaşterea efectelor diplomei şi suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea B., şi să i se permită reclamantei participarea la examenul de titularizare, în sensul de a nu-i mai fi îngrădit dreptul de a participa la acest examen.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a urmat şi absolvit studii universitare în cadrul Universităţii B. - Facultatea de Muzică Bucureşti, specializarea Pedagogie muzicală, autorizată sau acreditată 4 ani, la zi, număr de credite 240, conform legislaţiei din anul înscrierii. A susţinut şi promovat examenul de licenţă, sesiunea iulie 2003, pârâta Universitatea B. eliberându-i diploma de licenţă din 16 februarie 2004.

Ulterior absolvirii facultăţii, a arătat că a urmat cursurile Departamentului pentru pregătirea personalului didactic al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, fiindu-i eliberat certificatul de absolvire din 26 septembrie 2006 de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

A învederat că i-au fost eliberate şi certificatele de acordare a definitivării în învăţământ gradul I şi II conform Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5361 din 01 decembrie 2005, acestea acordându-i toate drepturile legale.

Deşi documentele anterior menţionate atestă studiile şi pregătirea sa profesională, producând efecte juridice, reclamanta a arătat că îi este refuzată înscrierea la concursurile de titularizare.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 889 din 5 martie 2013, Curtea Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, referitor la cererea de obligarea a pârâtului să recunoască efectele diplomei de licenţă, Curtea a constatat că nu există nici o dispoziţie legală care să reglementeze obligaţia pârâtului de a emite un act prin care să recunoască, în mod formal, o diplomă de licenţă.

În opinia instanţei, în fapt se tinde la crearea unei proceduri de confirmare a diplomelor de licenţă, în lipsa unor dispoziţii legale în acest sens, fapt inadmisibil din perspectiva dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004

S-a reţinut că, în speţă, nu se contestă un act determinat şi nici refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept, ci se solicită, în esenţă, ca o autoritate să îşi exprime în mod formal punctul de vedere cu privire la un act emis de o universitate particulară.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte obligarea pârâtului să permită reclamantei participarea la examenul de titularizare, s-a reţinut că, în speţă, nu s-a făcut dovada că reclamanta şi-a manifestat intenţia de a participa la examenul de titularizare şi nici că participarea sa a fost respinsă, cererea fiind, în aceste condiţii, inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta A., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut, mai întâi, că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, considerând în mod greşit faptul că pârâtul nu are în sfera de competenţă recunoaşterea diplomelor de licenţă.

A mai arătat că prima instanţă, în chiar motivarea sentinţei, admite faptul că diploma emisă de o instituţie de învăţământ superior produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaştere/validare a diplomei de licenţă eliberate de M.E.C.T.S. şi că în soluţionarea litigiului dedus judecăţii nu are relevanţă verificarea aspectului dacă instituţia de învăţământ superior care a emis diploma de licenţă era sau nu acreditată.

În fine, recurenta a invocat principiul „error comunis facit jus”, având în vedere faptul că şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea B., existând aparenţa de legalitate a formei de învăţământ, că nu se poate imputa recurentei lipsa de diligenţă a autorităţilor abilitate în verificarea formelor de învăţământ neautorizate provizoriu/neacreditate, iar diploma sa de licenţă este perfect valabilă.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile recurenţilor şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În speţă, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorităţii pârâte, M.E.N. (fost M.E.C.T.S.), la recunoaşterea diplomei de licenţă obţinută de reclamantă în urma susţinerii examenului de licenţă - sesiunea iulie 2003.

Nu se poate reţine incidenţa motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., anume „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, respectiv „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”, raportat la raţionamentul urmat de judecătorul fondului şi argumentele expuse de acesta în motivarea hotărârii sale.

Nici susţinerile recurentei privind faptul că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau ar fi dată cu aplicarea greşită a legii nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că, raportat la normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi reglementările legale relevante pentru speţă - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantei, nu se poate reţine că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituţiile de învăţământ superior cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte mai reţine că diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalităţi.

Astfel, o diplomă de licenţă emisă de o instituţie de învăţământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaştere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licenţă fiind un act administrativ care se bucură de prezumţia de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumţia de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, şi prezumţia de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind el însuşi titlu executoriu în baza căruia se iniţiază procedura executării silite cu obligaţia corelativă a adresanţilor de a respecta şi pune în aplicare dispoziţiile acestuia.

Prin urmare, atât timp cât diploma de licenţă nu este desfiinţată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumţii sus-menţionate, inclusiv prezumţia de legalitate, care presupune obligaţia celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta şi pune în aplicare dispoziţiile acestuia.

În condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licenţă, protejarea acestora se poate realiza la cererea părţii vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 889 din 05 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2014.