Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4639/2014 AI generated

Calculation basis for mandatory personnel expense reduction: monthly reference versus full budgetary year under Law No. 329/2009

Case Number Decizia nr. 4639/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that rejected the plaintiff's action and allowing the audit authority's decision to order the recovery of 43,315 RON in illegal personnel expenses to stand. The dispute concerned a public administrative action to annul an audit decision issued by the Court of Auditors following an inspection, which imposed a sanction for the failure to apply mandatory budgetary cuts to personnel costs during the period of October–December 2009. The decisive legal basis was Article 10(1) of Law No. 329/2009, which mandated a 15.5% monthly reduction in personnel expenses for public authorities; the court held that this statutory obligation was absolute and non-derogable, requiring the reduction to be calculated against the personnel expenses of the preceding month (September 2009) rather than the entire budgetary year, and rejecting the argument that prior internal salary reductions or a focus on the full annual budget excused non-compliance with the specific monthly constraint.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 din Legea nr. 329/2009, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 2 din Legea nr. 329/2009, art. 20 din Legea nr. 5554/2004; Calculation basis for mandatory personnel expense reduction: monthly reference versus full budgetary year under Law No. 329/2009: The dispute concerned a public administrative action to annul an audit decision issued by the Court of Auditors following an inspection, which imposed a sanction for the failure to apply mandatory budgetary cuts to personnel costs during the period of October–December 2009. The decisive legal basis was Article 10(1) of Law No. 329/2009, which mandated a 15.5% monthly reduction in personnel expenses for public authorities; the court held that this statutory obligation was absolute and non-derogable, requiring the reduction to be calculated against the personnel expenses of the preceding month (September 2009) rather than the entire budgetary year, and rejecting the argument that prior internal salary reductions or a focus on the full annual budget excused non-compliance with the specific monthly constraint.

Keywords

AI generated
reduction of salary cost calculation basis of obligation administrative personnel statutory audit annual salary

Cited Legislation

AI generated
art. 10 din Legea nr. 329/2009
43 din 01 iunie 2012 a fost respinsă contestaţia reclamantului reţinându-se că reducerea cheltuielilor de personal cu 15,5%, în temeiul art. 10 din Legea nr.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
Prin urmare, s-a apreciat că actul administrativ ce întruneşte elementele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi care poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ potrivit art.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009
civ., cu referire la măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
6323 din 07 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare Bucureşti, susţinând că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 2 din Legea nr. 329/2009
Prin urmare, s-a apreciat că actul administrativ ce întruneşte elementele prevăzute de art. 2 alin.
art. 20 din Legea nr. 5554/2004
civ., art. 20 din Legea nr. 5554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, apreciază că sentinţa recurată este temeinică şi legală, recursul formulat urmând a fi respins, ca nefondat.
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for the High Court's power to render a decision on the appeal.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Substantive procedural basis cited in the dispositive to assess the lawfulness of the administrative decision and rule on the appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the High Court's power to render a decision on the appeal.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Substantive procedural basis cited in the dispositive to assess the lawfulness of the administrative decision and rule on the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 4639/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluţia instanţei de fond

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 5005/2/2012 din 21 iunie 2012, reclamanta Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea pct. II.1 din decizia nr. 3 din 30 martie 2012.

La data de 06 septembrie 2012, pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 6323 din 07 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în perioada 09 ianuarie - 02 martie 2012 s-a efectuat, de către auditori publici externi din cadrul pârâtei Curtea de Conturi a României, un control privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului pe anii 2010-2011 la reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA Bucureşti, rezultatele controlului fiind menţionate în raportul de control din 02 martie 2012.

În baza constatărilor din raportul de control din 02 martie 2012, a fost emisă decizia nr. 3 din 30 martie 2012, prin care, la pct. II.1, s-a dispus luarea de măsuri, de către reclamantă, pentru recuperarea şi urmărirea recuperării cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a neaplicării prevederilor legale de diminuare a drepturilor salariale cu 25% în luna iulie 2010 (14.243 RON + 5.338 RON accesorii) a neaplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (43.315 RON), precum şi ca urmare a calculelor eronate la stabilirea drepturilor acordate unui salariat (532 RON).

Împotriva măsurii privind recuperarea şi urmărirea recuperării cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a neaplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (43.315 RON), reclamantul a formulat contestaţie administrativă la Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi.

Prin încheierea nr. 43 din 01 iunie 2012 a fost respinsă contestaţia reclamantului reţinându-se că reducerea cheltuielilor de personal cu 15,5%, în temeiul art. 10 din Legea nr. 329/2009 trebuia să se raporteze la luna anterioară, neputându-se avea în vedere reducerea anterioară de 20%, invocată de reclamantă şi care a avut ca justificare diminuarea valorii unor contracte în derulare ca urmare a reducerii fondurilor pentru cercetare.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, Curtea a mai reţinut că pârâta a invocat în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, faptul că reclamanta nu a solicitat şi anularea încheierii nr. 43 din 01 iunie 2012, aceasta reprezentând actul administrativ ce putea fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, potrivit pct. 204, 219, 223 şi 227 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi.

În opinia instanţei, susţinerea pârâtei este neîntemeiată întrucât actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare, este decizia nr. 3 din 30 martie 2012 prin care s-au stabilit măsuri în sarcina reclamantei, şi nu încheierea nr. 43 din 01 iunie 2012, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată de reclamantă.

Prin urmare, s-a apreciat că actul administrativ ce întruneşte elementele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi care poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ potrivit art. 8 din aceeaşi lege, este decizia prin care s-au stabilit măsuri, şi nu decizia prin care s-a respins contestaţia administrativă formulată de reclamantă, fiind nerelevante dispoziţiile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, în măsura în care acestea contravin dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Mai mult, s-a observat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta aduce critici şi cu privire la soluţia de respingere a contestaţiei luată prin încheierea nr. 43 din 01 iunie 2012, de unde rezultă că a înţeles să conteste şi legalitatea acestei încheieri, chiar dacă nu a formulat expres şi un capăt de cerere prin care să solicite şi anularea încheierii.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reţinut că motivul pentru care reclamanta a considerat că măsura privind recuperarea şi urmărirea recuperării cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a neaplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (43.315 RON), dispusă prin pct. II.1 al deciziei nr. 3 din 30 martie 2012 a Curţii de Conturi, este nelegală, îl reprezintă faptul că ar fi pus în executare dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 prin reducerea salariilor personalului începând cu luna martie 2009 şi până în mai 2010 cu un procent de 20%, ce reprezintă o „altă măsură cu efect echivalent”, prevăzută de lit. d) a articolului de mai sus.

Deşi dispoziţiile legale, nu precizează expres faţă de ce perioadă se calculează procentul de diminuare de 15,5% lunar, din faptul că reducerea cheltuielilor de personal trebuia făcută în perioada octombrie-decembrie 2009, Curtea a reţinut că respectiva diminuare nu se poate referi decât la cheltuielile anterioare perioadei vizate, care sunt cheltuielile din luna septembrie 2009.

Având în vedere că reclamanta a invocat măsuri privind diminuarea cheltuielilor de personal luate în luna martie 2009, înainte de apariţia Legii nr. 329/2009, în opinia instanţei aceste măsuri nu se încadrează în măsurile prevăzute de această din urmă lege şi nu au efectul diminuării cheltuielilor de personal cu 15,5% lunar pentru perioada octombrie-decembrie 2009, diminuare ce trebuie raportată la cheltuielile de personal avute de reclamantă în luna septembrie 2009, şi nu la cheltuielile de la începutul anului 2009.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 6323 din 07 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare Bucureşti, susţinând că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală întrucât constrângerile bugetare impuse prin Legea nr. 329/2009 presupun încadrarea în indicatorii macro-economici pentru întregul an bugetar.

De asemenea, se susţine netemeinicia hotărârii instanţei de fond şi prin faptul că sunt raportate cheltuielile sale de personal numai la cele din luna septembrie 2009 şi nu la întregul exerciţiu bugetar 2009, deşi s-a reţinut că textul de lege nu precizează în mod expres faţă de ce perioadă se calculează procentul de diminuare de 15,5% lunar.

Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, reţine că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, prin decizia nr. 3 din 30 martie 2012 emisă de Curtea de Conturi a României la pct. II.1, s-a dispus luarea de măsuri, de către reclamantă, pentru recuperarea şi urmărirea recuperării cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a neaplicării prevederilor legale de diminuare a drepturilor salariale cu 25% în luna iulie 2010 (14.243 RON + 5.338 RON accesorii) a neaplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (43.315 RON), precum şi ca urmare a calculelor eronate la stabilirea drepturilor acordate unui salariat (532 RON).

Sunt nefondate criticile formulate de recurent circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional: „Măsurile instituite de prezenta lege au caracter excepţional şi urmăresc reducerea efectelor crizei economice şi îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Memorandumul de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, încheiat la Bucureşti şi Bruxelles în data de 23 iunie 2009, şi din Acordul stand-by încheiat între România şi Fondul Monetar Internaţional”.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009: „În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situaţia de criză economică, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri:

a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare;

b) să reducă programul de lucru;

c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) şi b);

d) altă măsură cu efect echivalent”.

Dispoziţiile legale citate au impus măsuri cu caracter excepţional care au urmărit reducerea efectelor crizei economice şi îndeplinirea obligaţiilor asumate de România prin acordurile încheiate.

Măsurile instituite de prevederile art. 10 alin. (1) din actul normativ menţionat reprezintă măsuri obligatorii erga omnes.

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale citate anterior, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că reducerea a vizat expres cheltuielile de personal aferente personalului angajat, cu raportare la luna septembrie 2009 şi care urmau a se efectua în perioada octombrie-decembrie 2009.

În cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 239/2009 nu a fost inserată vreo dispoziţie care să prevadă o excepţie în ceea ce priveşte aplicarea art. 10 alin. (1) din lege.

Deci, în lipsa unor dispoziţii legale de excepţie care să fi avut în vedere nivelul salariilor sau alte diminuări care ar fi mai avut loc anterior, în cadrul autorităţii reclamante, în cursul anului 2009 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009, criticile recurentei sunt lipsite de suport legal.

În concluzie, recurenta nu se putea sustrage aplicării dispoziţiilor legale exprese ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, care nu prevăd nici un fel de derogări/ excepţii, motivat de faptul că au avut loc reduceri de salarii anterior apariţiei acestui act normativ, respectiv în luna martie 2009, urmare a unei măsuri interne dispuse de conducerea instituţiei, iar reducerea cheltuielilor trebuia să aibă în vedere întregul exerciţiu bugetar al anului 2009.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 5554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, apreciază că sentinţa recurată este temeinică şi legală, recursul formulat urmând a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare Bucureşti împotriva sentinţei nr. 6323 din 07 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 decembrie 2014.