Securitate collaborator finding upheld despite lack of written undertaking or proven harm.

Decizia nr. 4621/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securităţii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, următoarele:

Prin cererea din 17 noiembrie 2009, adresată Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de către cotidianul B., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în ceea ce îl priveşte pe domnul A., în calitate de preşedinte fondator al Asociaţiei Culturale C.

Aşa cum rezultă din cuprinsul notei de constatare din 14 aprilie 2010, A. a fost recrutat la data de 14 martie 1981, pentru încadrarea informatică a diplomaţilor americani de la Secţia culturală a Ambasadei S.U.A., precum şi a altor personalităţi americane, care invită oameni de cultură şi artă români la diferite evenimente. I s-a atribuit numele conspirativ „D.”. La data de 29 martie 1988, a fost reînregistrat ca informator, pentru continuarea exploatării sale informative în mediul cultural american din Bucureşti.

A arătat reclamantul că informaţiile furnizate de A. au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată prevăzut de art 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi a dreptului la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând următoarele:

La dosar este depusă nota de constatare de către reclamant în care este prezentată o sinteza a dosarelor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Astfel nota de constatare este structurată pe 2 etape:

1. Dosarul x constituit din 4 volume având 766 file, pentru perioada 1988-1989;

2. Dosarul z constituit din 1 volum cu 185 de file pentru perioada 1981-1987.

În primul dosar sunt prezentate prin nota de constatare 7 extrase din declaraţiile lui A. şi două rapoarte întocmite de mr. E., datate 06 martie 1981. Se menţionează că din cele 48 de declaraţii care sunt ataşate dosarului, care aparţin lui A., doar 7 prezintă interes; restul declaraţiilor (41!) nu conţin informaţii de interes cauzei; cuprind informaţii despre activităţile sale culturale din S.U.A., situaţia cursurilor şi proiectelor cinematografice, etc. Se arată că numele conspirativ „D.” este adăugat, de fiecare dată, de către altcineva decât A., în conţinutul declaraţiilor.

Cu privire la dosarul care cuprinde perioada 1981-1987 se susţine că nu există documente care să se circumscrie prevederilor art. 2 lit b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Se arată că materialele aferente perioadei 1981-1987 se găsesc în Dosarul x, volumul 2 (mapa anexă). Sunt menţionate 5 note de analize întocmite de cei care au urmărit activitatea lui A. şi trei rapoarte din perioada 1981-1987.

În final, pârâtul a solicitat instanţei să aibă în vedere că toate extrasele din declaraţii, menţionate în nota de constatare, nu sunt prezentate într-un cadru istoric specificat, raportate la situaţia din perioada comunistă în care acestea au fost date, fiind scoase din contextul timpului şi a conjuncturii profesionale în care A. se afla.

Prin sentinţa civilă nr. 1247 din 05 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A.

A constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securităţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Pârâtul a fost recrutat la data de 14 martie 1981, pentru încadrarea informativă a diplomaţilor americani de la Secţia culturală a Ambasadei S.U.A., precum şi a altor personalităţi americane, care invitau cetăţeni români la diferite evenimente. Reclamantului i-a fost atribuit numele conspirativ „D.”.

Ulterior, pârâtul a furnizat organelor Securităţii mai multe note informative relevante (existenţa acestora nu este contestată), după cum urmează:

1. Nota informativă din 25 aprilie 1984, prin care pârâtul aducea la cunoştinţă organelor Securităţii că o prietenă a sa, F., urma să dea nişte testări pentru un loc de muncă la postul de radio G. în cadrul secţiei române, în condiţiile în care aceasta îl rugase pe pârât să nu dea nimănui această informaţie, cunoscută fiind poziţia anti-comunistă a respectivului post de radio. Urmare acestei note informative, lucrătorii Securităţii au avansat propunerea de a se lua măsuri în vederea interzicerii accesului în ţară al prietenei reclamantului şi de a fi pusă sub supraveghere mama acesteia.

2. Nota informativă din 06 mai 1985 prin care pârâtul a informat organele Securităţii despre o discuţie avută la o cină oferită la Ambasada S.U.A. cu un cetăţean american, în cursul căreia acesta din urmă a făcut referiri la vina preşedintelui ţării pentru situaţia dificilă din România, la lipsa apei calde şi la omniprezenţa Securităţii.

3. Nota informativă din 30 iunie 1986, în cursul căreia pârâtul făcea referire la o discuţie cu un fost actor, care îi comunicase intenţia de evadare din ţară a cumnatului său.

În contextul acestor note informative, instanţa de fond a reţinut că informaţiile furnizate de pârât au denunţat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist (dorinţa unei persoane de a se angaja la un post de radio considerat ostil de regimul comunist, intenţia clară de a părăsi ţara a unei alte persoane, critici directe ale unui cetăţean american la adresa lui H. şi a Securităţii) şi au vizat îngrădirea dreptului la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice), a dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi a libertăţii de exprimare (art. 28 din Constituţia României din 1965).

În raport de definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii, Curtea de apel a constatat că este lipsit de relevanţă a se stabili dacă persoanelor ce au făcut obiectul notelor informative date de către pârât le-au fost efectiv încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale, în condiţiile în care art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 prevede numai condiţia ca informaţiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Ca urmare, este lipsită de relevanţă împrejurarea că prietenei pârâtului, F. i-a fost permis în cele din urmă accesul în ţară, atâta timp cât informaţiile furnizate de pârât puteau constitui temeiul refuzului de a permite acesteia intrarea în România.

De asemenea, a constatat prima instanţă că, faţă de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu este relevant dacă pârâtul a fost sau nu instruit de organele Securităţii pentru munca informativă ori dacă acesta a avut sau nu angajament scris. Nu prezintă relevanţă nici faptul că pârâtul era la rândul său supravegheat şi urmărit de Securitate, acesta fiind un tratament obişnuit al informatorilor - calitatea de persoană urmărită nu o excludea de plano pe aceea de colaborator.

În final, Curtea de apel a exprimat opinia, potrivit căreia, chiar dacă pârâtul nu a urmărit ca informaţiile furnizate Securităţii să îngrădească drepturile persoanelor, acesta a realizat totuşi posibilitatea producerii acestui rezultat (modul în care acţiona Securitatea era de notorietate) şi a acceptat-o.

Împotriva sentinţei civile nr. 1247 din 05 aprilie 2013 a declarat recurs pârâtul A., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicită analizarea hotărârii sub toate aspectele în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.

Susţine în cuprinsul cererii de recurs că nu a avut calitatea de colaborator al Securităţii, că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevederilor art. 2 lit. d), art. 3 lit. g), art. 8 lit. a) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări pin Legea nr. 293/2008.

Dosarul existent la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii demonstrează faptul că a avut calitatea de urmărit şi nu aceea de colaborator.

Instanţa de fond reţine că a fost recrutat la data 14 martie 1981 însă nu prezintă niciun argument, la dosarul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu există niciun act care să ateste recrutarea lui la data menţionată. La acea dată nu era în ţară şi nu a existat nicio adeziune sau solicitare din partea lui în acest sens.

Existenţa declaraţiilor din dosarul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în care îşi foloseşte numai numele său sau îşi declară profesia şi calitatea în care aceste declaraţii erau întocmite la momentul solicitări vizei de plecare în străinătate sau la data întoarcerii în ţară, nu pot susţine terminologia de recrutat chiar dacă ar fi fost folosită de instanţa de fond în sensul figurat.

Concluzia instanţei de fond în sensul că a fost „recrutat” pentru încadrarea informatică a diplomaţilor americani de la secţia culturală a Ambasadei S.U.A., precum şi a alor personalităţi americane care invitau cetăţeni români la diferite evenimente este susţinută doar de rapoartele lucrătorilor Securităţii, fără a mai fi indicate şi alte mijloace de probă.

Nu există la dosar un angajament scris sau verbal consemnat de Securitate sau o declaraţie de adeziune, toate notele scrise sau rapoartele întocmite de către agentul de Securitate sunt realizate în urma aprecierilor pe care le făceau faţă de persoana lui.

Susţine în continuare că nu a avut cunoştinţă de existenţa pseudonimului „D.”, despre atribuirea acestui nume informativ a aflat numai la data la care i s-a pus la dispoziţie o copie a dosarului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. În toate declaraţiile date s-a folosit de propria identitate întrucât aceste declaraţii era date în scopul obţinerii documentelor de călătorie.

Este adevărat că în unele declaraţii este trecut numele „D.”, dar aşa cum se reţine şi în dosarul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, acest lucru este făcut de o altă persoană decât A.

Cu referire concretă la forţa probatorie a înscrisurilor pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, pârâtul-recurent susţine că acestea nu au aptitudinea de a configura calitatea de colaborator al Securităţii.

Exemplifică în acest sens declaraţia din 25 aprilie 1984 despre care susţine că a adus la cunoştinţă organelor de Securitate că o cunoştinţă a sa F. urmează să susţină un interviu pentru un loc de muncă la postul de radio G. în cadrul Secţiei Române, în condiţiile în care aceasta îl rugase să nu spună nimănui în România acest lucru.

Această declaraţie a fost denatură în înţelesul său iniţial chiar de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care nu a făcut o apreciere corectă a situaţiei. La momentul la care s-a dat această declaraţie regimul comunist nu aprecia postul de radio G. ca un post ostil regimului, interzis în condiţiile legii (art. 14 din Legea nr. 23/1971).

Faptul că ulterior postul de radio G. a devenit ostil regimului comunist ca urmare a retragerii Clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România nu este de natură a aprecia că declaraţia din 1984 poate fi încadrată întruna din modalităţile prevăzute la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Declaraţia din 06 mai 1985 prin care a comunicat discuţia avută la cina oferită de Ambasada S.U.A. cu un cetăţean american în cursul căreia acesta din urmă a făcut referiri la vina preşedintelui ţării pentru situaţia dificilă din România, la lipsa apei calde şi la omniprezenţa Securităţii, nu aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale deoarece nu apare menţionat în declaraţii nici măcar numele persoanei care a făcut acest comentariu. În declaraţia sa nu putea omite această discuţie despre care se ştia că este înregistrată şi atunci a încercat să atenueze impactul acesteia, arătând că acest consilier a cărui nume nu îi era cunoscut nu a avut un accent dur împotriva autorităţilor.

Despre declaraţia din 30 iunie 1986, în cursul căreia a făcut o referire la o întâlnire cu un fost actor, care i-a solicitat să trimită cumnatului său un mesaj cu privire la modalitatea de emigrare, susţine că nu a adus atingere dreptului la libera circulaţie a persoanei, întrucât în cuprinsul acesteia au fost descrise procedurile pe care orice român interesat să emigreze le cunoştea şi de altfel această declaraţie a fost dată cu acordul persoanei menţionate în declaraţie.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile cuprinse în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii definesc termenul de colaborator al Securităţii ca fiind colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, precum note şi rapoarte scrise, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor.

Rezultă din această definiţie condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii, şi anume persoana trebuia să fi furnizat informaţii sub orice formă prin care se denunţau atitudini şi activităţi potrivnice regimului totalitar comunist şi care au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Definiţia conceptului juridic de colaborator al Securităţii prin textul de lege sus menţionat nu impune necesitatea existenţei unui angajament scris de colaborare, nici dovada că activitatea a fost recompensată de organele de securitate ale statului şi altor structuri şi instituţii cu caracter represiv.

Altfel supus, legea nu stabileşte o apropiere formalistă pentru calificarea colaboratorului nefiind nici obligatorie cum nici suficientă, dovada consemnării scrise pe calea unui angajament a manifestării de voinţă a unei persoane de a desfăşura activitate de colaborare cu fosta securitate, dimpotrivă legea impunând un criteriu axat pe valoarea statului de drept, anume unul obiectiv, substanţial şi nu unul formal.

Dovada colaborării cu fosta securitate se poate sprijini pe alte elemente de probă din care să reiasă fără echivoc desfăşurarea unei activităţi de colaborare.

Deţinerea calităţii de urmărit de securitate nu este una incompatibilă cu cea de colaborator ala cestuia, neexistând argumente logice pentru care legiuitorul ar fi considerat necesară excluderea cumulării celor două calităţii, dimpotrivă adevărul istoric a demonstrat că Securitatea a practicat de cele mai multe ori activităţi atât de colaborare cu titlu de colaborator cât şi activităţi de supraveghere informatică a aceleiaşi persoane, important fiind examenul probator concret în cauză.

Din câmpul de aplicare a reglementării noţiunii de colaborator potrivit tezei a II-a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este exclusă numai persoana care a favorizat informaţii cuprinse în declaraţii, procese-verbale de interogatoriu şi sau de confruntare date în timpul anchetei şi procesului în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pe motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată sau condamnată.

Nu are relevanţă împrejurarea că nu s-a dovedit consecinţele suferite de persoanele vizate din informaţiile furnizate întrucât dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 impun ca informaţiile respective să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar această condiţie a fost îndeplinită în cauză pentru că materialele informative întocmite de recurentul-pârât se refereau la viaţa privată a persoanelor aflate în atenţia organelor de securitate.

Analizând în continuare criticile recurentului, Înalta Curte constată că acesta nu a contestat întocmirea actelor olografe cu informaţii furnizate Securităţii, dar a invocat interpretarea lor distorsionată.

Contrar susţinerilor recurentului în nota privind pe F. a precizat că o cunoştinţă foarte bună a domniei sale urma să dea nişte testări pentru a ocupa un post la postul de radio G. din cadrul Secţiei Române, deşi era cunoscută poziţia comunistă faţă de acest post de radio că emisiunile acestui post erau bruiate de autorităţile comuniste deoarece reprezentau pentru români, dacă nu singurele atunci, principalele surse de informaţii. Această notă a fost dată în condiţiile în care a fost rugat pârâtul de persoana semnalată să nu spună nimănui acest lucru pentru că doreşte să vină în România cât mai curând.

În declaraţia din 30 iunie 1986 a făcut referire despre intenţia unui fost actor de a emigra din ţară ori se cunoştea că în perioada comunistă intenţia de a părăsi definitiv ţara era considerată o atitudine potrivnică regimului comunist, cunoscută fiind politica dusă de regimul totalitar de îngrădire a liberei circulaţii.

În declaraţia din 06 mai 1985 pârâtul-recurent a informat Securitatea despre discuţia purtată cu un consilier de presă al ambasadei americane în cadrul căreia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de condiţiile de viaţă ale cetăţenilor români, lipsa apei calde sau omniprezenţa Securităţii.

Toate aceste date justifică stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii întrucât informaţiile furnizate au expus persoanele în cauză unor consecinţe negative vizând îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare, dar şi la libertatea de circulaţie.

Având în vedere considerentele expuse Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 316 din acelaşi cod, va respinge recursul ca nefondat şi va menţine soluţia primei instanţe ca temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1247 din 05 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 decembrie 2014.