Defendant's status as Securitate collaborator for providing meeting premises upheld

Decizia nr. 4598/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01 martie 2013, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a formulat acţiune în constatare urmând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosare, a se aprecia asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1881 din 07 iunie 2013 s-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi s-a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa intimatului.

Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat respingerea acţiunii formulată de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin care s-a cerut constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

Prin precizarea efectuată în procedura regularizării recursului, s-a indicat ca şi motiv de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că prima instanţă a efectuat o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, s-a arătat că, deşi există la dosar un număr foarte mare de note informative invocate, acestea nu există in mod fizic.

A susţinut recurentul pârât că, deşi nu a probat constrângerea la semnarea angajamentului, aceasta a existat, astfel că prin răspunsurile evazive date ofiţerilor de securitate nu a îngrădit în niciun fel drepturile şi libertăţile omului.

Totodată, a mai arătat că nu se poate vorbi despre un angajament neviciat pentru punerea la folosinţă voluntară a locuinţei, acesta fiind un exemplu clar de presiune la care a fost supus de către Securitate.

S-a susţinut că nu avea calitatea de responsabil de scară astfel că nu avea cum să pună la dispoziţia Securităţii încăperea folosită ca birou de administraţia blocului.

A solicitat să se dea eficienţă principiului „in dubio pro reo”, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinării s-a precizat că acţiunea se întemeiază exclusiv pe conţinutul tezei a IV-a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 ianuarie 2014 s-a admis în principiu recursul.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât se încadrează în sfera persoanelor supuse verificărilor în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în calitate de deţinător al titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, menţionată la art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 „colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor”.

Curtea de apel, în considerentele sentinţei, a reţinut că prin supravegherea şi urmărirea repetată, sistematică din partea Securităţii şi a colaboratorilor săi, drepturile prevăzute de Constituţia din anul 1965 dobândeau un conţinut iluzoriu, prin restrângerea lor.

Criticile recurentului vizează în fapt aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/208.

Se constată că pârâtul recunoaşte semnarea celor două angajamente aflate la dosarul de fond.

Or, în privinţa situaţiei prevăzute de teza a IV-a art. 2 lit. b) trebuie îndeplinite în speţă cele două condiţii prevăzute de lege în mod specific, şi anume înlesnirea culegerii de informaţii de la alte persoane prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea şi această punere la dispoziţie a spaţiului să fie făcută voluntar.

Prin urmare, condiţia invocată de către recurent a îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale este în mod eronat proiectată, această din urmă condiţie neexistând în ipoteza reglementată de legiuitor.

Înalta Curte apreciază că în legătură cu presiunile la care recurentul-pârât susţine că a fost supus atunci când a semnat angajamentul nedatat prin care punea la dispoziţia organelor Securităţii „a spaţiului (biroului) afectat administrării blocului in care locuiesc şi unde sunt responsabilul de scară unde se află amplasată respectiva încăpere, precum şi membru in comitetul de bloc, sau la nevoie a apartamentului pe care il ocup”, nu sunt niciun fel de indicii sau probe concludente.

Având în vedere jurisprudenţa în această materie, Înalta Curte apreciază că nu are importanţă nici faptul că spaţiul pus la dispoziţie era sau nu proprietatea recurentului, iar afirmaţia că acesta nu era în administraţia sa este contrazisă chiar de angajamentul redat în extras anterior.

Pentru folosirea locuinţei s-a stabilit ca legendă „o rudă apropiată din provincie cu serviciul temporar în Bucureşti”, iar pentru încăperea administraţiei „tehnicienii de la IDEB”.

Conform raportului aflat la dosar fond, în casă urma să fie introdus informatorul B., care locuieşte in zonă, cu numele informativ „C.”.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului că prin nota raport din data de 12 martie 1979 a încetat legătura cu gazda casă de întâlniri „C.”, aceasta nu prezintă relevanţă probatorie decât pentru perioada ulterioară acestei date, imobilul funcţionând ca şi casă de întâlniri pentru o perioadă de 2 ani.

În consecinţă, faţă de angajamentul olograf prin care recurentul-pârât a pus locuinţa sa la dispoziţia organelor de securitate, cu intenţia de a sprijini activitatea acestora, asigurând totodată confidenţialitatea faptului respectiv, se constată că este îndeplinită ipoteza normei prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1881 din 07 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 decembrie 2014.