Cassation admission based on public order defect: missing session order for postponement of judgment pronouncement

Decizia nr. 4471/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 71 din 01 martie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, împotriva raportului de evaluare din 23 octombrie 2012.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică decurgând din lipsa de la dosarul de fond a încheierii de amânare a pronunţării din data de 27 februarie 2013, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Instanţa de fond a rămas în pronunţare la termenul din 20 februarie 2013, când a amânat pronunţarea la 27 februarie 2013 şi, apoi, la 01 martie 2013, această din urmă încheiere de amânare a pronunţării - din 27 februarie 2013 - neregăsindu-se la dosar.

Or, fiecare măsură, dispoziţie a instanţei de judecată trebuie să se regăsească într-o încheiere, care constituie o hotărâre referitoare la cele petrecute la fiecare dintre termenele de judecată, aşa cum statuează dispoziţiile art. 255 alin. (2), raportate la cele ale art. 147 C. proc. civ.

În speţă, instanţa de fond, rămânând în pronunţare la termenul din 20 februarie 2013, în încheierea de şedinţă de la acea dată a consemnat susţinerile părţilor şi, pentru a da reclamantei posibilitatea să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 27 februarie 2013.

La termenul din 27 februarie 2013, instanţa trebuia ori să soluţioneze cauza, ori, aşa cum s-a întâmplat în speţă, având nevoie în continuare de timp pentru a delibera, în aplicarea art. 260 C. proc. civ., să amâne din nou pronunţarea.

Această amânare de pronunţare trebuia să se concretizeze într-o încheiere de şedinţă, care să respecte condiţiile impuse de art. 261 C. proc. civ., normă imperativă, de ordine publică, potrivit căreia hotărârea şi, implicit, încheierea, ca varietate a acesteia, se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă: arătarea instanţei care a pronunţat-o şi numele judecătorilor care au luat parte la judecată; numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi al avocaţilor; obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor; arătarea concluziilor procurorului; motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; dispozitivul; calea de atac şi termenul în care se poate exercita; menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului.

Toate aceste menţiuni sunt de natură să asigure transparenţa actului de justiţie şi desfăşurarea procesului cu garanţiile date de art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, creând părţilor convingerea că au beneficiat de un proces echitabil, în faţa unei instanţe competente, precum şi posibilitatea verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârii în căile de atac.

Cum încheierea de amânare a pronunţării face parte integrantă din hotărârea pronunţată, Înalta Curte reţine că lipsa încheierii de amânare a pronunţării de la 27 februarie 2013 nu permite părţilor să cunoască ce s-a întâmplat la acea dată şi nici instanţei învestite cu soluţionarea căii de atac exercitate împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, din care face parte integrantă, să cenzureze legalitatea compunerii instanţei şi alcătuirii completului de judecată, precum şi măsura adoptată.

Înalta Curte apreciază, prin urmare, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

În cauză, vătămarea produsă părţilor este evidentă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, această omisiune nu permite cenzura legalităţii hotărârii în faza procesuală a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 şi 313 din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 71 din 1 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2014.