Restitution claim over 15-hectare state public plot inadmissible; appeal quashed.

Decizia nr. 4446/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Argeş, şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia pentru Agricultură Argeş, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâţilor să emită actul de încetare a dreptului de administrare asupra terenului arabil în suprafaţă de 15 ha, situat în judeţul Argeş, drept exercitat din anul 1986 de fosta U.M. Pompieri Piteşti, actualmente Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, în baza protocolului din 23 iunie 1986, urmând ca terenul să fie trecut la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar C. pentru punerea în posesie a reclamanţilor.

2. Hotărârea Curţii de Apel

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 117 din 24 aprilie 2013:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii;

- a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne;

- a respins acţiunea introdusă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele aspecte:

Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu are calitate procesuală pasivă, întrucât terenul aflat în discuţie nu se află în proprietatea sau în administrarea sa.

Acţiunea în contencios administrativ este inadmisibilă, deoarece nu se poate impune titularului unui drept să emită un act de renunţare la respectivul drept, în condiţiile în care acesta este exercitat potrivit dispoziţiilor legale.

Terenul în litigiu se află în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

În raport de dispoziţiile art. 869 C. civ., încetarea dreptului de administrare poate interveni prin actul de revocare emis de organul care l-a constituit, dacă interesul public o impune. Aprecierea oportunităţii emiterii unui asemenea act administrativ aparţine doar proprietarului care a constituit dreptul de administrare şi care nu este parte în cauza de faţă.

Câtă vreme terenul se află în domeniul public al statului, indiferent de persoana care exercită dreptul de administrare, acesta nu poate fi folosit pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată de către Comisia Locală de Fond Funciar C.

3. Recursul declarat de reclamanţi

În recursul lor, reclamanţii au solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, care nu a fost structurată pe motive de recurs, după cum impun prevederile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurenţii au formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

Prima instanţă nu s-a pronunţat pe cererea cu care a fost investită, având ca obiect constatarea „stingerii dreptului de proprietate publică sub aspectul încetării uzului pentru suprafaţa de 15 ha”.

Pârâţii nu au prezentat actul de proprietate din care rezultă apartenenţa imobilului la domeniul public al statului, însă reclamanţii deţin pentru acesta actul de vânzare-cumpărare.

Sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 869 C. civ.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimaţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a apărărilor cuprinse în întâmpinări, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

- Instanţa de fond a analizat obiectul cererii deduse judecăţii, contrar celor susţinute în memoriul de recurs, respectiv acela de obligare a pârâţilor să emită actul de încetare a dreptului de administrare asupra terenului arabil în suprafaţă de 15 ha, situat în judeţul Argeş.

- Din actele dosarului rezultă în mod indubitabil că terenul situat în judeţul Argeş, se află în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Argeş.

Astfel, prin protocolul din 23 iunie 1986, Ministerul de Interne a făcut schimb de terenuri cu Departamentul Agriculturii de Stat, iar prin proces-verbal, Grupul de pompieri al judeţului Argeş a preluat de la I.A.S. Piteşti terenul în administrare.

Acest imobil se află înregistrat la Ministerul Finanţelor Publice în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare:

„Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”

Ca atare, în raport de dispoziţia normativă anterior citată, nu se poate solicita în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, cum de altfel în mod corect a reţinut şi prima instanţă, obligarea unei autorităţi publice să renunţe la un drept exercitat în condiţiile legii.

De altfel, este de observat şi faptul că recurenţii nu au înţeles să formuleze prezenta acţiune în contradictoriu cu titularul dreptului de proprietate asupra terenului aflat în litigiu.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 117/F-CONT din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2014.