Annulment of administrative act time-barred by six-month statutory prescription in absence of proven serious delay reasons

Decizia nr. 4444/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanta Asociaţia A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011 şi a măsurilor dispuse prin aceasta, respectiv notificarea din 05 septembrie 2011, obligarea pârâtei la respectarea prevederilor contractului de finanţare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 14 martie 2013 reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită introducerea în cauză, în calitate de pârât a Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov.

Pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, solicitând instanţei respingerea acţiunii ca inadmisibilă întrucât reclamanta nu a solicitat autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare revocarea deciziei nr. 8 şi a notificării din 05 septembrie 2011, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precizând că cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 31.08.2012 în condiţiile în care decizia nr. 8 din 02 septembrie 2011 şi măsurile dispuse prin aceasta au fost comunicate la data de 06 septembrie 2011 şi prin notificarea din 05 septembrie 2011, fiind aşadar depăşit termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia tardivităţii acţiunii, susţinând că reclamanta nu a formulat acţiunea în termen, conform art. 1 alin. (2), art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, nefiind respectată nici procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1481 din 25 aprilie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca neîntemeiate; a respins excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov, ca neîntemeiată; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov, ca prescrisă.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că existenţa calităţii procesuale pasive a unui pârât presupune o identitate între persoana pârâtului şi subiectul pasiv din raportul juridic obligaţional dedus judecăţii. Raportat la domeniul contenciosului administrativ, instanţa reţine că autoritatea emitentă a actului atacat deţine calitate de subiect pasiv în cadrul raportului juridic obligaţional.

În cauza de faţă se observă că reclamanta a înţeles să solicite atât anularea deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011, act administrativ emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, cât şi a notificării din 05 septembrie 2011, act emis de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov.

Aşadar, în condiţiile în care unul dintre actele atacate în prezentul litigiu a fost emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, instanţa a apreciat că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, instanţa a constatat că în susţinerea acesteia au fost invocate dispoziţiile art. 57 - 58 C. proc. civ., texte ce reglementează chemarea în judecată a altor persoane. Or, în cauza de faţă, instanţa a reţinut că niciuna dintre părţile iniţiale nu a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, astfel încât nu se impune efectuarea unui control de legalitate cu privire la respectarea dispoziţiilor art. 57 - 58 C. proc. civ.

Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov, instanţa a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care, la dosar, reclamanta a depus dovada formulării plângerilor prealabile adresate celor doi pârâţi la datele de 08 septembrie 2011, respectiv 09 septembrie 2011, fiind astfel respectate prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov, instanţa a constatat că reclamanta Asociaţia A. a formulat plângeri prealabile împotriva deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011 şi a notificării din 05 septembrie 2011, acestea fiind înregistrate sub nr. 180 din 09 septembrie 2011 şi sub nr. 179 din 08 septembrie 2011.

Pe de altă parte, instanţa a apreciat că, deşi nu are la dispoziţie suficiente elemente pentru a stabili cu exactitate data comunicării deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011 şi a notificării din 05 septembrie 2011, din cuprinsul plângerilor prealabile adresate celor două pârâte coroborate cu e-mail depus de pârâta Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov rezultă cu evidenţă că, la datele formulării acestor plângeri prealabile - 08 şi 09 septembrie 2011, actele administrative atacate îi fuseseră deja comunicate reclamantei, aceasta fiind în măsură să-şi formuleze apărări concrete şi să indice detaliat motivele de nelegalitate pe care le aprecia incidente în cazul acestor acte administrative, împrejurare ce nu ar fi fost posibilă dacă acesta nu ar fi avut la dispoziţie decizia nr. 8 şi notificarea.

Deci, momentul de la care a început să curgă termenul de 30 de zile în care acestea trebuiau soluţionate, s-a împlinit la datele de 09 octombrie 2011, respectiv 10 octombrie 2011, astfel instanţa a avut în vedere, pentru a calcula termenul de 6 luni în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, aceste date.

Instanţa de fond a constatat că termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată, s-a împlinit la data de 09 aprilie 2012 în ceea ce priveşte cererea de anulare a notificării din 05 septembrie 2011, respectiv la data de 10 aprilie 2012 în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011, în vreme ce prezenta cerere de chemare în judecată a fost expediată de reclamantă, prin serviciul Poşta Română, la data de 29 august 2012.

Având în vedere aceste aspecte, în raport de data formulării prezentei acţiuni, respectiv 29 august 2012, precum şi faptul că termenul de 6 luni este calificat de dispoziţiile legii organice ca fiind un termen de prescripţie, s-a apreciat că la data sesizării instanţei dreptul subiectiv al reclamantei era prescris.

Pe de altă parte, instanţa reţine că reclamanta nu a invocat motive temeinice care au determinat-o să introducă prezenta acţiune cu depăşirea termenelor de la art. 11 alin. (1), astfel încât să fie incidente prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol, astfel de motive temeinice trebuind invocate şi dovedite de către parte, neputând fi reţinute de către instanţă din oficiu.

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta Asociaţia A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că cererea de chemare în judecata nu este prescrisă, întrucât introducerea ei a avut loc în termen legal, încadrându-se în termenul de 1 an şi aplicându-i-se în mod neîndoielnic prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că nu s-au invocat motive temeinice, care au determinat introducerea acţiunii în termen de cel mult 1 an, deoarece a arătat în cererea de chemare în judecată care sunt motivele justificate pe care se întemeiază introducerea cererii în condiţiile arătate de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, însăşi instanţa recunoaşte că nu are la dispoziţie suficiente elemente pentru a stabili cu exactitate data comunicării celor două acte contestate prin cererea de chemare în judecată, respectiv decizia nr. 8 din 02 septembrie 2011 şi notificarea din 05 septembrie 2011.

Or, faţă de înscrisurile din dosarul administrativ depus de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti-Ilfov, rezultă că niciunul dintre pârâţi nu şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare a celor două acte contestate.

Aşa fiind, orice termen, fără excepţie, pentru a deveni opozabil celui pe care-l vizează, se va calcula de la data comunicării actului contestat, iar dacă nu există „date suficiente” pentru a stabili care este data comunicării ori dacă această comunicare a actelor administrative nu s-a produs în condiţii legale atunci acestea constituie motive foarte temeinice pentru a se bucura de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În acest context, cu atât mai mult prescripţia, care este calificată ca o sancţiune ce are în vedere sancţionarea pasivităţii titularului dreptului la acţiune, trebuie să aibă în vedere, pentru a fi aplicată corespunzător, stabilirea cu exactitate a momentului comunicării ori a faptului comunicării unui act/înscris ş.a.m.d.

Că susţinerile sunt întemeiate rezultă şi din conţinutul dosarului administrativ, depus de către Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov, unde există un înscris depus de către acest pârât, care face referire la un email cu subiectul „notificare” din 06 septembrie 2011, însă înscrisul nu face dovada că a fost transmis şi nici a ceea ce s-a transmis în conţinutul acestui e-mail; înscrisul sus-menţionat nu arată că e-mailul are vreun ataşament, aşa cum este firesc să arate un e-mail care are vreun înscris ataşat, nemaivorbind că el nu face referire la rubrica „subiect” că ar transmite acte ataşate ori că are legătură în conţinutul său cu comunicarea deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011.

Recurenta precizează că acest e-mail nu l-a primit, iar, pentru a putea fi vorba de admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere dacă pârâta Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov, a făcut dovada comunicării celor două acte contestate, respectiv dovada comunicării deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011 şi a notificării din 05 septembrie 2011.

Totodată, instanţa de fond nu poate avea în vedere simplele susţineri ale pârâţilor din prezentul dosar, care însă nu sunt dovedite în nici un fel.

Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004:

„(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

(21) În cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluţionare a plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluţionare, după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2).

(3) În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2).

(4) Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.”

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că acţiunea este prescrisă.

De asemenea, instanţa de control judiciar constată că din cuprinsul plângerilor prealabile împotriva deciziei nr 8 din 02 septembrie 2011 şi a notificării din 05 septembrie 2011, anexate de către recurenta-reclamantă la cererea de chemare în judecată, respectiv plângerea adresată Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, înregistrată în 09 septembrie 2011 şi plângerea adresată Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov, înregistrată în 08 septembrie 2011, rezultă că, la datele formulării acestor plângeri prealabile, 08 septembrie 2011 şi 09 septembrie 2011, actele administrative atacate îi fuseseră deja comunicate.

Deci, în cauza de faţă, în mod corect instanţa de fond a reţinut, potrivit probelor anexate de către recurenta-reclamantă la cererea de chemare în judecată, că aceasta a adresat plângeri prealabile instituţiilor pârâte la datele de 08 septembrie 2011, respectiv 09 septembrie 2011, moment de la care a început să curgă termenul de 30 de zile în care acestea trebuiau soluţionate, care s-a împlinit la datele de 09 octombrie 2011, respectiv 10 octombrie 2011.

Pentru a calcula termenul de 6 luni în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanţa a avut în vedere datele de 09 octombrie 2011, respectiv 10 octombrie 2011. Raportându-se la aceste date, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată s-a împlinit la data de 09 aprilie 2012, în ceea ce priveşte cererea de anulare a notificării din 05 septembrie 2011 respectiv la data de 10 aprilie 2012, în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată a fost expediată de reclamantă la data de 29 august 2012, deci cu mult peste termenul legal.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, iar susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociaţia A. împotriva sentinţei civile nr. 1481 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2014.