Constitutionality of pension reform laws applied to auxiliary judicial staff; refusal to refer due to lack of link with the case and prior constitutional review

Decizia nr. 4434/2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Intervenienţii în interes propriu A., B., C., D., E., F., şi alţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 şi ale art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010, în raport cu prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 124 alin. (3) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care aceste dispoziţii legale se aplică şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instanţei de judecată şi a cărui activitate a contribuit în mod nemijlocit la realizarea justiţiei de către instanţa de judecată, în cadrul acestei activităţi îndeplinind efectiv acte cu caracter judiciar.

Cu referire la aceeaşi categorie de personal, au solicitat să se constate că, prin dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2011 şi ale Legii nr. 109/2012 sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 124 alin. (3), art. 126 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (6) din Constituţie, ceea ce în opinia intervenienţilor duce la concluzia potrivit căreia dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2011 şi ale Legii nr. 109/2012 sunt neconstituţionale în măsura în care vizează şi categoria de personal menţionată.

Au susţinut că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acest demers, respectiv:

- excepţia vizează dispoziţii legale în vigoare;

- excepţia vizează dispoziţii legale care au legătură cu soluţionarea cauzei;

- cu privire la excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat.

În concluzie, au considerat că prin dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 şi ale art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 124 alin. (3) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, ceea ce duce la concluzia potrivit căreia dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 şi ale art. 196 lit. l) din Legea nr. 263/2010 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instanţei de judecată şi a cărui activitate a contribuit în mod nemijlocit la realizarea justiţiei de către instanţa de judecată, în cadrul acestei activităţi îndeplinind efectiv acte cu caracter judiciar.

Cu referire la aceeaşi categorie de personal, au considerat că, prin dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2011 şi ale Legii nr. 109/2012 sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 124 alin. (3), art. 126 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (6) din Constituţie, ceea ce duce la concluzia potrivit căreia dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2011 şi ale Legii nr. 109/2012 sunt neconstituţionale în măsura în care vizează şi categoria de personal menţionată.

Prin încheierea din data de 02 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, art. 196 lit. f) Legea nr. 263/2010, O.U.G. nr. 59/2011, Legea nr. 109/2012, ca neîntemeiată.

Astfel, instanţa a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), alin. (2) sau alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, art. 196 lit. f) Legea nr. 263/2010, O.U.G. nr. 59/2011, Legea nr. 109/2012, Curtea a constatat următoarele:

Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2011, prin încheierea pronunţată la data de 13 martie 2012 instanţa a admis în acest dosar o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea aceloraşi dispoziţii, asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 857 din 18 octombrie 2012 respingând-o ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, Curtea Constituţională s-a pronunţat anterior prin Decizia nr. 873/2010 în controlul „a priori” executat asupra legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în sensul că sunt constituţionale.

O.U.G. nr. 59/2011, ce a fost adoptată în temeiul acestei legi a fost verificată pentru constituţionalitate ca urmare a unei excepţii de neconstituţionalitate invocată chiar în acest dosar, iar O.U.G. nr. 59/2011 a fost adoptată în temeiul Legii nr. 119/2011, aşa cum rezultă din preambulul acestui act.

În opinia instanţei, având în vedere că obiectul acţiunii constă în anularea Instrucţiunilor nr. 1760/DI din 03 iulie 2011 ale Casei Naţionale de Pensii Publice a României, instrucţiuni emise pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 59/2011 (a cărei constituţionalitate a fost verificată - Decizia nr. 857/2012), rezultă că Legea nr. 119/2010, chiar dacă reprezintă actul normativ în temeiul căruia a fost adoptată O.U.G. nr. 59/2011, nu are legătură cu obiectul prezentului litigiu.

În ceea ce priveşte Legea nr. 263/2010 art. 196 lit. f) prin care se abrogă dispoziţiile art. 68, art. 681 alin. (2), art. 682 şi art. 684 din Legea nr. 576/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, Curtea a reţinut că potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, cu modificările ulterioare Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor invocate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în faza litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin urmare, Curtea, nu se mai poate pronunţa asupra constituţionalităţii unei dispoziţii declarate deja neconstituţională printr-o decizie anterioară.

Împotriva încheierii din data de 02 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţi G. şi alţii, prin Asociaţia Naţională a Pensionarilor din Serviciul Auxiliar de Specialitate al Instanţelor Judecătoreşti şi al Parchetelor şi intervenienţii H., I., J., K., L., M.

În motivarea căii de atac, se arată în esenţă că încheierea recurată este nelegală deoarece excepţiile invocate privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2011 şi ale Legii nr. 109/2012 încalcă prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 124 alin. (3), art. 126 alin. (1) şi art. 15 alin. (2), art. 115 alin. (6) din Constituţie.

Se mai arată că Legea nr. 119/2010 este neconstituţională, întrucât contravine dispoziţiilor şi principiilor prevăzute de Constituţia României, respectiv principiul neretroactivităţii care prevede că legea poate dispune doar pentru viitor nu şi pentru situaţii anterioare.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauza de faţă, intervenienţii în interes propriu A., B., C., D., E., F., şi alţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 şi ale art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010, în raport cu prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 124 alin. (3) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care aceste dispoziţii legale se aplică şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instanţei de judecată şi a cărui activitate a contribuit în mod nemijlocit la realizarea justiţiei de către instanţa de judecată, în cadrul acestei activităţi îndeplinind efectiv acte cu caracter judiciar.

Prin încheierea din data de 02 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, art. 196 lit. f) Legea nr. 263/2010, O.U.G. nr. 59/2011, Legea nr. 109/2012, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2011, aşa cum corect a observat şi instanţa de fond, prin Decizia nr. 857 din 18 octombrie 2012 Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Totodată, în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.

O.U.G. nr. 59/2011, ce a fost adoptată în temeiul acestei legi a fost verificată pentru constituţionalitate ca urmare a unei excepţii de neconstituţionalitate invocată chiar în acest dosar, iar O.U.G. nr. 59/2011 a fost adoptată în temeiul Legii nr. 119/2011, aşa cum rezultă din preambulul acestui act.

Faţă de cele menţionate anterior, în acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond şi având în vedere că obiectul acţiunii constă în anularea Instrucţiunilor nr. 1760/DI din 03 iulie 2011 ale Casei Naţionale de Pensii Publice a României, instrucţiuni emise pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 59/2011, rezultă că Legea nr. 119/2010, chiar dacă reprezintă actul normativ în temeiul căruia a fost adoptată O.U.G. nr. 59/2011, nu are legătură cu obiectul prezentului litigiu.

Referitor la Legea nr. 263/2010, corect s-a reţinut că nu îndeplineşte cerinţa de a avea legătură cu soluţionarea cauzei.

Referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor din Legea nr. 109/2012, lege privind aprobarea O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, nu se mai impune reiterarea aceloraşi critici având în vedere că prin Decizia nr. 857/2012, a fost verificată constituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2011.

În ceea ce priveşte cererile de intervenţie în interes propriu formulate de N. şi O., în raport cu dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., instanţa urmează a le respinge ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile de intervenţie formulate de N. şi O. ca inadmisibile.

Respinge recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi P. şi alţii, prin Asociaţia Naţională a Pensionarilor din Serviciul Auxiliar de Specialitate al Instanţelor Judecătoreşti şi al Parchetelor şi de recurenţii-intervenienţi H., I., J., K., L., M., împotriva încheierii din 02 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2014.