Retroactive anti-dumping duty imposition on registered imports and calculation of late payment penalties following subsequent regulation amendment

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată şi completată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 37 din 21 februarie 2013 emisă de Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca răspuns la Contestaţia administrativă înregistrata în 23 noiembrie 2012, în contradictoriu cu A.N.A.F.; anularea Procesului-verbal de control din 15 noiembrie 2012 şi a Deciziei din 15 noiembrie 2012, în contradictoriu cu A.N.A.F. prin Autoritatea Naţională a Vămilor precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Motivând acţiunea, reclamanta a arătat că în perioada 17 octombrie 2012 - 14 noiembrie 2012 Autoritatea Naţională a Vămilor a efectuat la SC A. SRL un control ulterior asupra operaţiunilor de punere în liberă circulaţie pentru mărfurile importate din Malaysia, încadrate în grupa tarifară 7318 (şuruburi), importuri derulate în perioada 28 octombrie 2010 - 25 iulie 2011.

La 15 noiembrie 2012 Autoritatea Naţională a Vămilor a comunicat procesul-verbal şi decizia prin care a stabilit în sarcina reclamantei plata sumei de 1.097.286,84 RON, obligaţii suplimentare faţă de cele comunicate la data acordării liberului de vamă pentru importurile din Malaysia realizate în perioada 28 octombrie 2010 - 25 iulie 2011.

Autoritatea Naţională a Vămilor a rectificat prin procesul-verbal contestat şi prin decizie, obligaţiile stabilite anterior pentru reclamantă la data înregistrării importurilor, fără să se fi modificat datele şi actele de la data importurilor şi fără să le fi comunicat obligaţia de plata taxa anti-dumping la data importurilor.

Mai mult, arată că subscrisa, fără să se fi aflat în culpa cu privire la neexecutarea vreunei obligaţii de plata, Autoritatea Naţională a Vămilor a stabilit în sarcina acesteia şi accesorii la o obligaţie inexistentă şi necomunicată, astfel: taxe anti-dumping 636.161,62 RON, TVA 248.748,11 RON, majorări şi penalităţi de întârziere la taxa anti-dumping - 248.747,11 RON, majorări/penalităţi de întârziere la TVA 59.699,31 RON, în total 1.097.286,84 RON.

Susţine că Autoritatea Vamală a întocmit procesul-verbal şi a emis decizia contestată cu încălcarea art. 78 C. vam. comunitar, care stabileşte limitele de competenţă ale controlului vamal ulterior.

Astfel, potrivit dispoziţiilor arătate anterior, o decizie luată de organele vamale poate fi anulată sau revocată numai în situaţia în care controlul ulterior constată că decizia anterioară a organelor vamale, emisă la data importurilor, ar fi fost întemeiată pe culpa importatorului, dacă importatorul ar fi oferit date inexacte sau incomplete, iar în cazul de faţă nu se află în aceasta situaţie.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 12 C. vam. comunitar, care dispun în sensul că, odată ce autorităţile vamale i-au stabilit obligaţiile de plată la import conform declaraţiilor depuse (a căror corectitudine nu a fost contestată), informaţiile tarifare, astfel cum au fost furnizate la momentul importului, în baza cărora i-a fost acordat liber de vamă, sunt obligatorii pentru autorităţile vamale şi nu pot fi schimbate ulterior.

În concluzie, reclamanta a susţinut că atâta timp cât declaraţiile reclamantei în vamă au fost complete şi corecte, controlul ulterior vamal nu are competenţa legală, nu are dreptul de a stabili alte obligaţii suplimentare în sarcina acesteia faţă de cele stabilite la momentul importurilor, fără a încălca dispoziţiile art. 78 din C. vam. comunitar.

Este lovit de nulitate actul încheiat cu depăşirea competentei organului de control, emis în alte condiţii decât cele prevăzute de normele de procedura care reglementează competenţa controlului ulterior.

Prin Procesul-verbal şi Decizia emise la 15 noiembrie 2012, Autoritatea Naţională a Vămilor a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a unei taxe anti-dumping de 85% aplicată la valoarea în vamă a elementelor de fixare importate din Malaysia în perioada 28 octombrie 2010 - 25 iulie 2011.

Astfel cum se arată în art. 4 din Regulamentul CE nr. 723/2011, acesta intră în vigoare şi îşi produce efectele pentru viitor, începând cu ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al U.E., respectiv 27 iulie 2011. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile regulamentului cadru la care va face referire mai jos.

Aceste dispoziţii la care face trimitere Regulamentul CE 723/2011, respectiv, Regulamentul CE 966/2010 art. 2 şi Regulamentul CE 1225/2009, art. 13, arată condiţiile exprese în care se poate institui taxa anti-dumping pentru importurile din Malaysia încă de la data deschiderii anchetei C.E. pentru stabilirea necesitaţii instituirii taxei.

Aceste condiţii exprese, constituind o excepţie de la regula neretroactivităţii dispoziţiilor din Regulamentele C.E., sunt de strictă interpretare şi nu se pot aplica prin similitudine şi altor situaţii.

Potrivit acestui Regulament-cadru, din momentul în care se deschide o anchetă pentru a stabili dacă se impune instituirea unei taxe anti-dumping pentru anumite produse importate dintr-un stat non-U.E., Comisia Europeană poate stabili, tot printr-un regulament, nivelul estimativ al obligaţiei ce ar urma sa fie instituită şi poate fi impusă organelor vamale obligaţia de înregistrare a acelei obligaţii la import, astfel cum aceasta instituţie este definită prin C. vam. comunitar.

Dispoziţiile art 13 alin. (3) şi art 14 alin. (5) din Regulamentul de bază 1225/2009 stabilesc clar faptul ca "înregistrarea importurilor (în perioada de anchetă) se instituie printr-un regulament care precizează obiectul măsurii şi valoarea estimativă a taxelor" care ar putea fi achitate în viitor, dacă se va institui o măsură definitivă.

Astfel, la primirea documentelor/declaraţiilor sale vamale pentru cele 11 importuri la care se referă actul de control, autorităţile vamale, dacă apreciau ca reclamanta are o datorie vamală în cuantum de 85% din valoarea bunurilor menţionate în declaraţiile vamale, aveau obligaţia de a înregistra în contabilitatea proprie datoria ca drept vamal de import, menţionând şi cuantumul obligaţiei, conform art. 14 alin. (5) din Regulamentul 1225/2009, precum şi obligaţia de a-i comunica obligaţia de plată şi cuantumul ei.

În concluzie, având în vedere că obligaţia de plată a drepturilor de import reprezentând taxa anti-dumping pentru importurile de şuruburi din Malaysia s-a născut numai după intrarea în vigoare a Regulamentului 723/2011, iar pentru perioada anterioară numai dacă acest drept a fost înregistrat ca atare de organele vamale conform celor de mai sus, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.

Autorităţile vamale nu pot institui retroactiv în sarcina reclamantei obligaţia de plată a taxei anti-dumping de 85% pentru produse importate din anterior momentului intrării în vigoare a Regulamentului 723/2011 publicat în Jurnalul Oficial al U.E. la 26 iulie 2011, intrat în vigoare la 27 iulie 2011 (fireşte ca ulterior acestei date regulamentul a devenit general aplicabil şi obligatoriu, taxa anti-dumping fiind înscrisa în drepturile de import ale statului).

Cu privire la obligaţia stabilită în sarcina reclamantei de plată a sumelor de 248.747,11 RON şi respectiv 59.699,31 RON cu titlu de majorări şi penalităţi de întârziere la plata taxei anti-dumping şi majorări şi penalităţi la plata TVA aferent, reclamanta a susţinut că este nelegală măsura stabilită de Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând anularea deciziei şi în ceea ce priveşte accesoriile stabilite nelegal în sarcina sa, întrucât autorităţile vamale au emis anterior, la data acordării liberului de vamă, decizii în care nu se regăsea obligaţia de plată a taxei anti-dumping de 85%, iar acum prin decizia contestată, revocă deciziile anterioare (acest lucru fiind ilegal, în condiţiile în care reclamanta nu a oferit date eronate sau incomplete la import, numai în aceste condiţii putând fi revocate deciziile vamale), obligaţia instituită prin decizia modificatoare produce efecte de la data comunicării ei (15 octombrie 2012).

În fine reclamanta a arătat că obligaţia de plată a taxei anti-dumping stabilită prin decizia contestată nu a ajuns la scadenţă (scadenţa fiind stabilită pentru 26 noiembrie 2012), astfel că în cauză nu poate fi vorba de neexecutarea obligaţiei de plată, astfel încât nu s-a născut dreptul Autorităţii Naţionale a Vămilor la majorări şi penalităţi asupra debitului principal stabilit în sarcina acesteia.

Referitor la nulitatea deciziei pentru vicii de formă, reclamanta a arătat că decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, este informă, de pe aceasta lipsind semnătura de avizare a şefului de serviciu L.T.

În drept a invocat art. 1 şi 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, Regulamentul CE 723/2011, Regulamentul cadru, C. vam. comunitar, Constituţia României.

Apărările formulate în cauză

Pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii, pârâta a motivat în sensul că împotriva actelor administrative reprezentate de decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 14 noiembrie 2012 şi a Procesului-verbal de control din 14 noiembrie 2012 încheiate de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale, reclamanta SC A. SRL a formulat contestaţie în sistemul căilor administrative de atac. Contestaţia formulată de reclamantă a fost înregistrată la autoritatea vamală în 23 noiembrie 2012 şi transmisă spre competentă soluţionare Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală astfel cum prevăd dispoziţiilor art. 209 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată şi actualizată. Precizează faptul ca până la data prezentei nu a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de reclamantă şi transmisă spre competentă soluţionare la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţie Naţionale de Administrare Fiscala şi înregistrată la 11 decembrie 2012.

Pe fondul cauzei, în esenţă, a arătat că în perioada 17 octombrie 2012 - 14 noiembrie 2012 s-a efectuat un control ulterior asupra operaţiunilor de punere în liberă circulaţie pentru mărfurile încadrate la grupa tarifară 7318, derulate în perioada 28 octombrie 2010 - 25 iulie 2011 de către SC A. SRL.

Susţinerea reclamantei în sensul ca procesul-verbal de control şi decizia sunt nelegale pentru lipsă de competenţă a organelor vamale de a stabili ulterior obligaţii la plată în condiţiile în care nu se reţine nicio culpă a importatorului învederează că aceasta face referiri incomplete şi eronate la dispoziţiile art. 78 alin. (3) C. vam. comunitar în sprijinul acesteia.

Susţinerea reclamantei conform căreia dispoziţiile privind instituirea taxei anti-dumping se aplică pentru viitor din momentul intrării vigoare a Regulamentului nr. 723/2011 este nefondată.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 221 C. vam. comunitar, a arătat pârâta ca nici aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în speţă pentru că se referă la înregistrarea valorii drepturilor vamale în evidenţa contabilă aşa cum rezultă fără putinţă de tăgadă din dispoziţiile acestui articol.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2848 din 30 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea completată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa coroborând situaţia de fapt şi de drept rezultată din actele atacate în prezenta cauză, cu declaraţiile vamale depuse de către reclamantă, a reţinut că acţiunea nu este întemeiată.

În privinţa nelegalităţii de formă a deciziei de impunere cu referire la pretinsa nerespectare la emiterea acesteia a dispoziţiilor art. 43 din O.G. nr. 92/2003, constată că este neîntemeiată având în vedere că decizia emisă de către pârâtă a fost semnată de directorul Direcţiei de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale şi avizată de către directorul adjunct al aceleiaşi direcţii, precum şi de persoanele desemnate cu activitatea de control, membrii ai Serviciului Antifraudă Vamală, lipsind semnătura şefului de serviciu.

Pe de altă parte, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor din anexa 8 a Ordinului preşedintelui A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor nr. 7521/2006, documentul "Decizie pentru regularizarea situaţiei" se întocmeşte de către organul de control vamal, se avizează de şeful de compartiment şi se aprobă de şeful biroului vamal, directorul executiv al direcţiei regionale vamale sau de directorul Direcţiei Supraveghere şi Control Vamal, după caz, în funcţie de apartenenţa echipei de control.

Instanţa a constat că decizia atacată în prezenta cauză nu poate fi apreciată nelegală urmare a lipsei semnăturii şefului serviciului din care fac parte persoanele care au efectuat controlul vamal ulterior şi au semnat decizia de regularizare în această calitate, având în vedere că documentul poartă semnătura de aprobare din partea directorului direcţiei care conţine acest serviciu, precum şi semnătura de avizare a directorului adjunct al aceleiaşi direcţii, nefiind necesară pentru legala emitere a documentului şi semnătura şefului de serviciu, o asemenea lipsă fiind acoperită prin certificarea legalităţii şi temeiniciei celor reţinute în sarcina reclamantei de către conducătorii direcţiei care cuprinde şi acest serviciu.

Din această perspectivă se constată că sunt respectate dispoziţiile menţionate anterior în privinţa semnăturilor necesare pentru legala emitere a unei astfel de decizii de regularizare având în vedere structura organizatorică a pârâtei şi competenţele conducătorilor acesteia, superiori ierarhic şefului de serviciu care avea atribuţia exclusiv de a aviza, această atribuţie fiind suplinită de avizul directorului adjunct al direcţiei în cauză, dispoziţiile menţionate anterior fiind aplicabile corespunzător succesiunii modificărilor intervenite în structura pârâtei, ulterior emiterii acestui ordin, astfel încât susţinerile reclamantei privind nerespectarea dispoziţiile art. 43 din O.G. nr. 92/2003 nu pot fi reţinute, urmând a fi înlăturate ca neîntemeiate.

De altfel, instanţa a mai reţinut că dispoziţiile art. 43 din O.G. nr. 92/2003 nu impun în privinţa acestei menţiuni din decizia de impunere decât numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, iar potrivit dispoziţiilor legii nr. 86/2006, precum şi a H.G. nr. 707/2006 de punere în aplicare a C. vam. al României nu sunt menţionate persoanele împuternicite - cu referire specială la funcţiile aferente acestor persoane - pentru semnarea unor astfel de decizii de regularizare.

Referitor la nelegalitatea derivând din lipsa de competenţă a organelor pârâtei de a efectua un control vamal ulterior şi de a stabili în sarcina reclamantei creanţa vamală menţionată în cuprinsul deciziei atacate, întemeiată pe lipsa culpei importatorului, conform art. 78 alin. (3) şi art. 12 din Regulamentul privind instituirea C. vam. comunitar nr. 2913/1992, dar şi pe pretinsa nerespectare de către organele vamale a principiului prevăzut de dispoziţiile art. 3 lit. b) din legea nr. 571/2003 privind C. fisc., instanţa constată că se impune analizarea acestei critici în legătură strânsă cu motivul privind pretinsa încălcare de către organele pârâtei a principiului neretroactivităţii aplicării legii şi a dispoziţiilor din actele normative comunitare, iar din această perspectivă a sensului şi aplicării noţiunii de "înregistrare a importurilor" cu referire la aplicarea regulamentelor reţinute de către pârâtă în stabilirea creanţei vamale prin decizia de regularizare ce constituie obiectul acţiunii.

Astfel, instanţa a reţinut că toate aceste susţineri s-au întemeiat pe argumentul imposibilităţii stabilirii unei astfel de creanţe vamale în lipsa aducerii în prealabil la cunoştinţa importatorului a posibilităţii stabilirii acesteia încă de la data înregistrării importurilor constatate prin declaraţiile vamale de import.

Acest argument nu poate fi reţinut întrucât, începând cu data de 29 octombrie 2010 în aplicaţia informatică TARIC RO gestionată de Autoritatea Naţională a Vămilor care preia automat informaţiile transmise de DG TAXUD din cadrul C.E. prin aplicaţia TARIC, la codurile menţionate la art. 1 din Regulamentul CE nr. 966/2010 a fost introdusă măsura de "înregistrare anti-dumping sau compensaţie" având ca bază aceeaşi reglementare, iar autoritatea vamală a procedat în consecinţă, asigurând înregistrarea mărfurilor în cauză, conform obligaţiilor ce-i revin, inclusiv în privinţa producătorului produselor importate din Malaysia, astfel cum acesta rezultă din declaraţiile vamale de import şi facturile fiscale ataşate cauzei.

Argumentează instanţa că în privinţa produselor astfel importate au fost respectate atât principiul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 571/2003 al certitudinii impunerii, cât şi al neretroactivităţii legii, acesta având posibilitatea efectivă de a cunoaşte că în măsura în care se va constata prin regulamentele comunitare că se impune stabilirea unei astfel de taxe anti-dumping va suporta contravaloarea acesteia, înregistrând declaraţiile vamale cu asumarea acestei obligaţii condiţionate de ancheta efectuată de Comisia Europeană.

De altfel, s-a reţinut atât existenţa, cât şi exigibilitatea obligaţiei reclamantei de a suporta contravaloarea taxei anti-dumping în cotă de 85% stabilită iniţial, ulterior modificată definitiv prin emiterea unui alt regulament ulterior emiterii actelor atacate în prezenta cauză, neavând relevanţă sub aspectul legalităţii împrejurarea că ulterior nivelul taxei a fost modificat parţial în sensul reducerii, având în vedere că legalitatea unui act administrativ presupune analizarea emiterii acestuia cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la această dată, iar nu la o dată ulterioară emiterii, în plus existând posibilitatea revizuirii de către organele fiscale a nivelului acestei taxe în vederea conformării faţă de poziţia definitiv stabilită a Comisiei Europene în această privinţă.

De asemenea, instanţa a constatat că nu prezintă relevanţă sub aspectul nelegalităţii actelor atacate culpa reclamantei sau inexistenţa acestei culpe având în vedere că la data înregistrării declaraţiilor vamale de import fusese înregistrată, operaţiunea de import în vederea aplicării taxei anti-dumping, conform regulamentelor comunitare reţinute a fi aplicabile în mod judicios de către organele de inspecţie vamală în privinţa importurilor efectuate de către reclamantă, aceasta având în mod concomitent, în absenţa unei dovezi contrare, atât dreptul, cât şi obligaţia de a verifica rezultatul anchetelor Comisiei Europene în privinţa produselor ce au făcut obiectul acestora conform regulamentelor menţionate, prin consultarea bazei de date informatice gestionate prin intermediul Comisiei Europene, încă de la data efectuării importurilor, de către Autoritatea Naţională a Vămilor.

Referitor la aplicarea retroactivă a Regulamentului nr. 723/2011 având în vedere aceleaşi considerente, instanţa a constatat că acest act comunitar are rolul de a pune efectiv în aplicare, începând de la data înregistrării acestor importuri efectuate de către reclamantă, rezultatele anchetei desfăşurată anterior de Comisia Europeană în privinţa produselor provenind din Malaysia şi încadrate la grupa tarifară respectivă, prin extinderea aplicării acestor taxe de la produsele provenind din Republica Populară Chineză, pentru identitate de raţiune.

În fine, reţine instanţa de fond, susţinerea privind naşterea dreptului organelor vamale de a stabili o astfel de taxă anti-dumping exclusiv de la data intrării în vigoare a Regulamentului C.E. nr. 723/2011, este nefondată, data fiind data la care taxa a devenit exigibilă, iar nu la momentul emiterii şi comunicării către reclamantă a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, astfel încât în mod corect organele vamale ale pârâtei au reţinut exigibilitatea şi a acestor accesorii, fiind respinsă în mod judicios susţinerea contrară a reclamantei din contestaţia administrativ-fiscală, decizia de soluţionare a contestaţiei fiind emisă cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor legale şi comunitare situaţiei de fapt descrisă în conţinutul deciziei de regularizare şi a raportului de control vamal ulterior.

Conchide instanţa, că în ceea ce priveşte nelegalitatea efectuării controlului vamal ulterior şi pretinsa încălcare a condiţiilor de reevaluare a datoriei vamale exclusiv în ipotezele prevăzute de C. vam. în art. 78, respectiv a existenţei unor date noi sau a constatării că informaţiile iniţiale erau eronate sau incomplete, având în vedere obligaţia organelor vamale de a respecta întocmai dispoziţiile de drept comunitar, direct aplicabil în dreptul intern, conform considerentelor anterior prezentate, fiind îndeplinită condiţia înregistrării acestor importuri în temeiul regulamentelor menţionate în cuprinsul actelor a căror anulare se solicită în cadrul prezentului demers procesual, astfel încât în temeiul art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 va fi respinsă acţiunea completată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC A. SRL solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi anularea deciziei emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor.

În cadrul motivelor de recurs, reclamanta a susţinut, în esenţă, că sentinţa primei instanţei este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

S-a arătat că prin decizia emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor s-a instituit retroactiv în sarcina societăţii o taxă anti-dumping de 85% din valoarea produselor importate după ce fuseseră achitate taxele vamale stabilite pe baza declaraţiilor înregistrate la import şi s-a acordat liber de vamă. Taxa a fost stabilită prin aplicarea cu efect retroactiv a Regulamentului CE 723/2011 care a extins obligaţia de plată a taxei anti-dumping aplicabilă importurilor din China şi la produsele importate din Malaysia. Se susţine că importurile au fost realizate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului CE 723/2011 privind extinderea taxei anti-dumping definitive impuse prin Regulamentul CE nr. 91/2009 privind importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oţel originare din Republica Populară Chineză la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oţel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind Malaysia şi nu a fost îndeplinită condiţia de a fi înregistrate în condiţiile art. 2 din Regulamentul UE 966/2010 de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor anti-dumping instituite din Regulamentul CE nr. 91/2009 al consiliului la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oţel originare din Republica Populară Chineză prin importuri de anumite elemente de fixare din fier sau oţel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din această ţară, şi de supunere a acestor importuri la înregistrare şi art. 13 alin. (3) şi ale art. 14 alin. (5) din Regulamentul de bază 1225/2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale comunităţii europene situaţie în care nu operează excepţia de la regula neretroactivităţii Regulamentului CE 723/2011. Nu există dovada înregistrării în sistemul TARIC RO la data importurilor. Susţine în continuare nelegalitatea măsurilor privind instituirea de accesorii cât timp obligaţia principală nu există.

Mai mult, nu pot fi stabilite accesorii deoarece nu a fost comunicată obligaţia principală. Organelor vamale le revine obligaţia de a stabili datoria vamală şi de a o comunica debitorului. Autorităţile vamale nu au comunicat la data importurilor această datorie. Invocă în acest sens prevederile art. 240, 241 alin. (2) C. vam.

Contestă de asemenea cuantumul taxei anti-dumping şi susţine că a fost greşit determinat întrucât la data controlului valoarea taxei era de 74,1% calculată la valoarea mărfurilor. La data controlului Regulamentul CE 723/2011 era deja corectat în privinţa cuantumului taxei. În mod eronat instanţa de fond a reţinut că Regulamentul CE nr. 924/2012 de modificare a Regulamentului CE nr. 91/2009 privind impunerea unei taxe anti-dumping definitive asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oţel originare din Republica Populară Chineză a intervenit după data emiterii procesului-verbal de control şi a deciziei atâta timp cât acesta a intrat în vigoare la 4 octombrie 2012 iar procesul-verbal şi decizia au fost emise ulterior respectiv la 15 noiembrie 2012 intrând sub incidenţa Regulamentului nr. 924/2012.

Mai susţine necompetenţa Autorităţii Naţionale a Vămilor de a modifica obligaţiile de import prin controlul ulterior faţă de dispoziţiile art. 78 C. vam. comunitar atâta timp cât declaraţiile de import au fost corecte şi complete.

Nu pot fi primite susţinerile A.N.A.F. în sensul că dispoziţiile art. 78 C. vam. comunitar permit modificarea obligaţiilor pentru contribuabil pe motiv că ulterior acordării liberului de vamă şi aplicării unui tarif vamal, a apărut informaţii noi la care autorităţile vamale nu ar fi avut acces anterior stabilirii drepturilor de import.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.N.A.F. solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală.

Susţine înregistrarea importurilor în sistemul TARIC RO sistem care permite Autorităţii Naţionale a Vămilor să identifice toate declaraţiile vamale pentru care taxa anti-dumping trebuie încasată retroactiv.

În privinţa competenţei precizează că organele vamale au efectuat un control ulterior datorită apariţiei unor informaţii noi şi anume adoptarea Regulamentului C.E. nr. 723/2011 privind extinderea taxei anti-dumping impuse prin Regulamentul CE nr. 91/2009 privind importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oţel originare din Republica Populară Chineză şi la cele din Malaysia cu respectarea termenului de 5 ani de la acordarea liberului de vamă.

Cuantumul taxei a fost stabilit în limitele prevăzute de Regulamentul nr. 723/2011 iar accesoriile au fost calculate cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi apărărilor cuprinse în întâmpinare dar şi din oficiu în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Având în vedere tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Regulamentul CE nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene denumit în continuare regulamentul de bază, prin Regulamentul UE nr. 966/2010 al Comisiei din 7 octombrie 2010, s-a deschis o anchetă în conformitate cu art. 13 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 11225/2009 pentru a se determina dacă importurile în Uniunea Europeană de anumite elemente de fixare din oţel inoxidabil precum şuruburi pentru lemn (cu excepţia tirfoanelor), şuruburi autofiletante, alte şuruburi şi buloane cu cap (împreună sau nu cu piuliţele sau şaibele aferente, dar cu excepţia şuruburilor realizate din bare, tije profile ori sârme, cu secţiunea plină şi diametrul sub 6 mm şi cu excepţia şuruburilor şi butoanelor pentru fixarea elementelor de cale ferată) şi şaibe expediate din Malaysia indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din această ţară, încadrate în prezent la codurile NC ex 7318 12 90, ex 7318 14 91, ex 7318 14 99, ex 7318 15 59, ex 7318 15 69, ex 7318 15 81, ex 7318 15 89, ex 7318 15 90, ex 7318 21 00 şi ex 7318 22 00 (coduri TARIC 7318 12 90 11, 7318 12 90 91, 7318 14 91 11, 7318 14 91 91, 7318 14 99 11, 7318 14 99 91, 7318 15 59 11, 7318 15 59 61, 7318 15 59 81, 7318 15 69 11, 7318 15 69 11, 7318 15 69 91, 731815 69 81, 7318 15 81 11, 7318 15 81 81, 7318 15 89 11, 7318 15 89 61, 7318 15 89 81, 7318 15 90 21 7318 15 90 71, 7318 21 00 31, 7318 21 00 95, 7318 22 00 31 şi 7318 22 00 95) eludează măsurile impuse prin Regulamentul CE nr. 91/2009.

Art. 2 din regulamentul de bază prevede în conformitate cu art. 13 alin. (3) şi art. 14 alin. (5) din Regulamentul CE nr. 1122/2009, autorităţile vamale sunt invitate să ia măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile în uniune, identificate la art. 1 din prezentul regulament.

La pct. 18 din Regulamentul UE nr. 966/2010 se prevede: "în conformitate cu art. 14 alin. (5) din Regulamentul de bază, importarea produsului care face obiectul anchetei ar trebui să facă obiectul unei înregistrări pentru a garanta că, în cazul în care ancheta demonstrează eludarea poate fi prelevată retroactiv o sumă corespunzătoare în drepturi anti-dumping începând cu data înregistrării acestor importuri expediate din Malaysia".

Aşadar, scopul principal al înregistrării importurilor este acela de a permite Autorităţii Naţionale a Vămilor să identifice toate declaraţiile vamale pentru care taxa anti-dumping trebuie încasată retroactiv.

În regulamentul de bază, cât şi în Regulamentul nr. 966/2010 nu s-au făcut precizări cu privire la condiţiile în care statele membre trebuie să procedeze la înregistrare, astfel că revine acestora competenţa de a stabili condiţiile astfel încât perceperea retroactivă a taxelor anti-dumping extinse să fie asigurată corect şi în acest mod să fie atins obiectivul acestui regulament.

În România contrar celor susţinute de reclamanta-recurentă declaraţiile vamale depuse de agenţii economici se înregistrează în sistemul informatic conectat prin sistemul TARIC RO la sistemul informatic al Comisiei AG Taxud.

Tariful integral al comunităţii europene TARIC a fost stabilit în baza art. 2 al Regulamentului consiliului nr. 2658/87/CE de la 2 iulie 1987 privind nomenclatura tarifară şi statistică şi tariful vamal comunitar.

Această bază de date TARIC este utilizată de Administraţiile Vamale din statele membre pentru procesarea datoriilor vamale de import sau export din şi către ţări terţe, totodată fiind şi un instrument util de informare pentru operatorii economici şi se bazează pe nomenclatura combinată (NC - codificare la 8 cifre) care constituie nomenclatura de bază pentru tariful vamal comun utilizată în procesul de vămuire a mărfurilor.

Verificând declaraţiile vamale depuse la dosar se constată că acestea sunt înregistrate electronic iar menţiunile din cuprinsul acestor facturi se referă la ţara de origine, codul de marfă, natura mărfurilor importate, cantitatea importată, valoarea acestora, date suficiente pentru a asigura perceperea retroactivă a taxei anti-dumping în temeiul art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare UE nr. 712/2011 al Consiliului din 18 iulie 2011.

În atare situaţie criticile recurentei-reclamante în sensul că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea cu efect retroactiv al Regulamentului CE 723/2011 care a extins obligaţia de plată a taxei anti-dumping aplicabilă importurilor din China conform Regulamentului CE nr. 91/2009 şi la produsele importate din Malaysia sunt nefondate.

Criticile vizând determinarea cuantumului taxei dumping sunt fondate.

Instanţa de fond a reţinut că este corectă marja de dumping de 85% stabilită de organele vamale întrucât modificarea marjei de la 85% la 74,1% a intervenit ulterior emiterii actelor contestate.

Prin Regulamentul CE nr. 723/2011 s-a stabilit ca marja taxei anti-dumping instituită prin Regulamentul 91/2009 importurilor din China de 85% se extinde şi la importurile din Malaysia.

Ulterior, însă la sesizarea O.M.C., C.E. a adoptat Regulamentul nr. 924 din 4 octombrie 2012 care constată că taxa de 85% a fost greşit determinată, în fapt nivelul taxei fiind de 74,1% modificând în acest sens Regulamentul CE 723/2011.

Regulamentul nr. 924/2012 a fost publicat în Jurnalul European la 4 octombrie 2012 iar actele administrative au fost întocmite la data de 14 şi respectiv 15 noiembrie 2012.

Instanţa de fond a reţinut greşit că este corectă marja de dumping de 85% aplicată de organele de control întrucât la data efectuării controlului şi întocmirea actelor fiscale taxa anti-dumping de 85% era deja modificată, aşa cum s-a arătat mai sus actele au fost întocmite la 14 respectiv 15 noiembrie 2012 iar regulamentul a fost publicat în Jurnalul European la 4 octombrie 2012 şi a intrat în vigoare în ziua următoare acestei publicări.

Prin urmare se impune o verificare şi stabilirea cuantumului taxei anti-dumping în raport de dispoziţiile din Regulamentul CE nr. 924/2012.

Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta-recurentă critică procesul-verbal de control şi decizia fiscală şi sub aspectul modalităţii de calcul al accesoriilor, susţinând că decizia prin care s-a stabilit taxa anti-dumping i-a fost comunicată la data de 15 noiembrie 2012 taxa fiind achitată la data de 26 noiembrie 2012 iar în cauză nu poate fi vorba de o reevaluare a obligaţiei de plată.

În susţinerea acestor critici invocă prevederile art. 217, 221, art. 7 alin. (4) C. vam. comunitar şi art. 44 - 45 C. proc. fisc.

Se pune aşadar în speţă, problema exigibilităţii datoriei vamale constând în taxa anti-dumping şi anume dacă se pot aplica penalităţii de întârziere între data declaraţiei vamale iniţiale şi data înscrierii ulterioare a acesteia în evidenţa contabilă.

Potrivit art. 241 alin. (2) teza finală din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României "dacă datoria vamală este legată de o taxă anti-dumping sau compensatorie, această taxă se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două luni de instituirea acestei taxe".

Art. 244 din acelaşi cod prevede înscrierea în evidenţa contabilă, cuantumul drepturilor se comunică debitorului potrivit normelor legale.

Pârâta intimată îşi justifică controlul ulterior şi recalcularea taxelor vamale prin aceea că au apărut informaţii noi respectiv a intrat în vigoare Regulamentul CE 723/2011 privind extinderea taxei anti-dumping definitive impuse prin Regulamentul CE nr. 91/2009 privind importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oţel originare din Republica Populară Chineză la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oţel expediate din Malaysia indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia.

Suntem aşadar, în situaţia reglementată de prevederile art. 241 C. vam. al României privind recuperarea cuantumului taxelor anti-dumping astfel că era necesară înregistrarea în contabilitatea instituţiei vamale a cuantumului taxei anti-dumping după data instituirii acestei taxe şi ulterior înregistrării importurilor şi apoi comunicarea acestui cuantum debitorului taxelor vamale obligat să o achite în termen de 10 de la comunicare.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei şi a menţinut obligaţiile fiscale stabilite prin decizia contestată fără însă ca din considerentele hotărârii să rezulte că a analizat criticile reclamantei-recurente în ceea ce priveşte accesoriile reţinând sumar că au fost respectate dispoziţiile legale privind calcul taxei anti-dumping precum şi a accesoriilor, contrar prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă judecătorul fondului să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lui, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o, dar şi să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Această modalitate de soluţionare a cauzei echivalează cu necercetarea fondului în speţă fiind incidente prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. astfel că instanţa va admite recursul, va casa hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării se va proceda în limitele prevăzute art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 218 C. proc. civ., la verificarea cuantumului taxei anti-dumping avându-se în vedere împrejurarea că actul de control dar şi decizia de impunere au fost întocmite ulterior intrării în vigoare a Regulamentului CE 723/2011 care modifică nivelul taxei adoptat prin Regulamentul 924 din 4 octombrie 2012 de la marja de 85% la 74,1%, taxa urmând a fi calculată la această marjă.

În privinţa accesoriilor se va verifica în rejudecare data la care cuantumul taxei anti-dumping a fost înregistrată în contabilitatea autorităţii vamale, data la care acest cuantum i-a fost comunicat recurentei-reclamante şi în raport de cuantumul taxei anti-dumping calculat la marja de 74,1% şi datele vizând comunicarea cuantumului taxei se va verifica şi cuantumul accesoriilor stabilite la această taxă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2848 din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI