Appeal dismissed: no ministerial duty to validate domestic bachelor’s degrees under administrative presumptions of legality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving the lower court’s rejection of the claim intact. The plaintiff, a university graduate, sought to compel the Ministry of Education to formally recognize the legal effects of her bachelor’s degree and supplement, which had been issued by a university but not explicitly validated by the ministry. The court held that the ministry lacked the statutory authority under Law No. 1/2011, Government Order No. 536/2011, and Order No. 2284/2007 to issue separate administrative acts of recognition for domestic degrees. The decision relied on the doctrine that administrative acts enjoy presumptions of authenticity, veracity, and legality; consequently, a validly issued domestic bachelor’s degree produces legal effects by right without requiring additional ministerial validation, and any denial of rights derived from the degree must be addressed through a separate legal proceeding against the specific party infringing those rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Appeal dismissed: no ministerial duty to validate domestic bachelor’s degrees under administrative presumptions of legality: The plaintiff, a university graduate, sought to compel the Ministry of Education to formally recognize the legal effects of her bachelor’s degree and supplement, which had been issued by a university but not explicitly validated by the ministry. The court held that the ministry lacked the statutory authority under Law No. 1/2011, Government Order No. 536/2011, and Order No. 2284/2007 to issue separate administrative acts of recognition for domestic degrees. The decision relied on the doctrine that administrative acts enjoy presumptions of authenticity, veracity, and legality; consequently, a validly issued domestic bachelor’s degree produces legal effects by right without requiring additional ministerial validation, and any denial of rights derived from the degree must be addressed through a separate legal proceeding against the specific party infringing those rights.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedPrimary procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Procedural rule cited in the dispositive governing the decision on the appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligarea pârâtului să recunoască efectele diplomei de licenţă şi suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea B., precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1362 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a recalificat excepţia inadmisibilităţii ca apărare de fond, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat pârâtului, prin intitulata "plângere prealabilă", să îi recunoască diplomele de licenţă emise de Universitatea B., solicitare la care pârâtul a răspuns prin Adresa din 19 noiembrie 2012.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei a fost recalificată ca apărare de fond, în raport de argumentarea acesteia, relativ la faptul că M.E.N. nu emite acte administrative de recunoaştere a diplomelor, cu motivarea că analiza refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantei este o chestiune ce ţine de fondul cauzei.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului a fost respinsă cu motivarea că ceea ce se contestă în prezenta cauză este refuzul pretins nejustificat al pârâtului de a da curs solicitării reclamantei, iar destinatarul acestei solicitări este M.E.N.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ministerul nu are nici un fel de atribuţii nici privind eliberarea diplomelor pentru absolvenţii din învăţământul superior, nici privind recunoaşterea diplomelor emise de instituţiile de învăţământ superior.
De altfel, reclamanta nici nu indică vreun temei legal care să consacre o atare atribuţie/obligaţie a ministerului, astfel încât să fie întrunită ipoteza normei legale relativ la refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale, consacrată în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta A., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, mai întâi, că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, considerând în mod greşit faptul că pârâtul nu are în sfera de competenţă recunoaşterea diplomelor de licenţă.
A mai arătat că prima instanţă, în chiar motivarea sentinţei, admite faptul că diploma emisă de o instituţie de învăţământ superior produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaştere/validare a diplomei de licenţă eliberate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În fine, recurenta a invocat principiul "error comunis facit jus", având în vedere faptul că şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea B., existând aparenţa de legalitate a formei de învăţământ, că nu se poate imputa recurentei lipsa de diligenţă a autorităţilor abilitate în verificarea formelor de învăţământ neautorizate provizoriu/neacreditate, iar diploma sa de licenţă este perfect valabilă.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile recurenţilor şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente.
În speţă, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorităţii pârâte, M.E.N., (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), la recunoaşterea diplomei de licenţă obţinută de reclamantă în urma susţinerii examenului de licenţă, sesiunea iulie 2005.
Susţinerile recurentei privind faptul că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau ar fi dată cu aplicarea greşită a legii nu sunt fondate.
Înalta Curte constată că, raportat la normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi reglementările legale relevante pentru speţă - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantei, nu se poate reţine că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituţiile de învăţământ superior cu aprobarea intimatului-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.
Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.
Înalta Curte mai reţine că diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalităţi.
Astfel, o diplomă de licenţă emisă de o instituţie de învăţământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaştere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licenţă fiind un act administrativ care se bucură de prezumţia de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumţia de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, şi prezumţia de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind el însuşi titlu executoriu în baza căruia se iniţiază procedura executării silite cu obligaţia corelativă a adresanţilor de a respecta şi pune în aplicare dispoziţiile acestuia.
Prin urmare, atât timp cât diploma de licenţă nu este desfiinţată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumţii sus-menţionate, inclusiv prezumţia de legalitate, care presupune obligaţia celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta şi pune în aplicare dispoziţiile acestuia.
În condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licenţă, protejarea acestora se poate realiza la cererea părţii vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 1362 din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - MI