Bank appeal dismissed: obligation to provide sign language interpreters for disabled customers upheld

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală de Inspecţie Socială, anularea Procesului-verbal de control din 5 decembrie 2011, emis de pârât; suspendarea măsurilor complementare dispuse prin procesul-verbal menţionat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 573 din 5 februarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că actul administrativ contestat este emis de către o instituţie publică centrală.

La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 1236 din 4 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a luat act de intervenirea transmisiunii legale a calităţii procesuale pasive de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generala de Inspecţie Sociala la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

A respins cererea reclamantei A. SA de anulare Proces-verbal de control din 2011 şi suspendare executare măsuri complementare, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a arătat, mai întâi, că actul litigios, inclusiv măsura dispusă prin intermediul său, este act administrativ şi nu are caracter contravenţional, pentru a intra sub incidenţa O.G. nr. 2/2001 şi al motivelor de nulitate relativă sau absolută prevăzute de acel act normative.

Faptul că Procesul-verbal din 2011, sub aspectul măsurilor dispuse, priveşte Sucursala B. a A. SA, nu constituie un argument valid pentru a justifica anularea actului litigios, întrucât art. 69 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 face referire la noţiunea de "instituţii (…) publice sau private", iar nu la persoane juridice. Obligaţia rezultată din art. 69 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 trebuie să fie îndeplinită indiferent că entitatea, la care apelează persoana cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, are sau nu personalitate juridică, esenţa textului fiind centrată pe asigurarea accesibilităţii, iar nu pe forma de organizare a entităţii vizate.

În acest context, nici indicarea sediului sucursalei, iar nu al A. SA, nu poate constitui un motiv de anulare a actului litigios.

Examinând dispoziţiile legale relevante în speţă, prima instanţă a concluzionat că, din interpretarea logică şi sistematică a acestora, o instituţie bancară se încadrează în categoria instituţiei private vizate la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, căci constituie o entitate privată care oferă servicii deschise publicului, fiind ţinută să asigure accesibilitatea şi, astfel, să înlăture barierele în participarea persoanelor cu dizabilităţi ca membri egali ai societăţii.

Existenţa unei obligaţii anume prevăzute în sarcina operatorilor de servicii bancare la art. 67 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 448/2006 nu exclude aplicabilitatea în cazul acestora şi a obligaţiei rezultate din art. 69 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, cu atât mai mult cu cât cele două obligaţii în discuţie, respectiv cea rezultată din art. 67 şi cea reieşită din art. 69, se află într-o relaţie de intercorelare, iar nu de excludere.

Nu este un argument valid faptul că entitatea verificată nu ar lucra în mod frecvent cu astfel de persoane cu handicap (dizabilităţi). În primul rând, SC A. SA nu exclude o astfel de interacţiune. În al doilea rând, necesitatea asigurării accesibilităţii devine activă chiar şi în prezenţa existenţei unui sigur caz, ţinând de demnitatea persoanei respective şi asigurarea participării sale şi a integrării depline în societate, cu înlăturarea oricărei bariere rezultate din mediu sau mentalitate. În al treilea rând, principiul accesibilităţii nu poate fi înlăturat pentru considerente de ne-economicitate sau potenţiale pierderi de profit ale titularului obligaţiei.

De asemenea, nu poate constitui un argument valid nici faptul că persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate s-ar prezenta însoţite de membrii familiei. A admite o asemenea motivare ar implica instituirea obligaţiei de asigurare a accesibilităţii în sarcina beneficiarului, adică a persoanei cu handicap, ceea ce nu poate fi acceptat, deoarece obligaţia incumbă instituţiei private, adică entităţii care furnizează servicii publicului. În al doilea rând, nu se poate pleca de la premisa că în absolut toate cazurile orice persoană cu handicap auditiv ori cu surdocecitate s-ar prezenta însoţită pentru facilitarea interacţiunii. În plus, o asemenea eventuală practică privind însoţirea persoanei cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, în situaţiile în care intervine, este în primul rând rezultatul lipsei oferirii accesibilităţii din partea entităţii care furnizează servicii publicului; or, scopul normei de drept în discuţie este tocmai de a se înlătura conduita omisivă a instituţiei private în asigurarea accesibilităţii.

În ceea ce priveşte referirile părţii reclamante la procedura de autorizare a interpreţilor, acestea nu pot fi de natură a duce la anularea actului litigios, întrucât nu se poate accepta o pretinsă imposibilitate obiectivă de îndeplinire a obligaţiei, ci culpa în respectarea textului revine A. SA, considerentele invocate de aceasta având doar un caracter subiectiv.

De altfel, alte entităţi, inclusiv o bancă, au acţionat activ în sensul respectării obligaţiei rezultate din art. 69 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, prin contractarea serviciilor de interpret.

Cererea de suspendare a executării măsurii dispuse a fost respinsă cu motivarea, în esenţă, că aceasta nu îndeplineşte, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva Sentinţei civile nr. 1236 din 4 aprilie 2013 a formulat recurs reclamanta A. SA, solicitând modificarea acesteia şi admiterea în totalitate a cererii sale, cu consecinţa anulării Procesului-verbal de control din 5 decembrie 2011.

Recurenta a argumentat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 şi nu strict cele privind obligaţiile stabilite în sarcina unor instituţii bancare, anume dispoziţiile art. 62 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ.

A mai susţinut că, raportat la situaţii concrete, nu se poate reţine că interesele persoanelor cu handicap auditiv ori cu surdocecitate ar fi prejudiciate, că această obligaţie este excesivă, neputând fi realizată în mod obiectiv, că recurenta nu este o instituţie care lucrează în mod frecvent cu persoanele cu asemenea handicap, astfel încât să se justifice asigurarea permanentă a unui astfel de interpret, şi că această cerinţă legală nu a fost implementată nici măcar în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod corect că recurenta avea obligaţia de lua măsurile evidenţiate în Procesul-verbal din 5 decembrie 2011 în vederea asigurării accesului neîngrădit al persoanelor cu handicap la serviciile oferite.

Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap îi este aplicabilă doar în ceea ce priveşte obligaţiile speciale stabilite în sarcina unor instituţii bancare, este lipsită de suport legal, urmând a fi înlăturată ca nefondată.

Astfel, independent de faptul că legea nu face nici o distincţie între "obligaţii generale" şi "obligaţii speciale", dispoziţiile art. 62 alin. (1) din legea amintită prevăd în mod expres: "Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestora (…), mediul informaţional şi comunicaţional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap".

Sintagma "clădiri de utilitate publică" trebuie interpretată din perspectiva dispoziţiilor art. 5 pct. 13 din Legea nr. 448/2006, anume "clădirile aparţinând instituţiilor publice şi private care oferă populaţiei diferite tipuri de servicii".

Rezultă, fără putinţă de tăgadă, din textele sus-citate, că recurenta-reclamantă, persoană juridică privată care, aşa cum indică prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 99/2006, oferă servicii publicului, are obligaţia legală a adaptării spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea, astfel încât să permită accesul facil al persoanelor cu handicap.

Susţinerile recurentei, dezvoltate şi la fond, privind faptul că această obligaţie este excesivă, că nu se justifică, în concret, implementarea prevederilor legale invocate sau că nici alte autorităţi sau instituţii nu au implementat această cerinţă legală, sunt lipsite de relevanţă, câtă vreme norma legală este clară şi nu permite derogări.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a constatat în mod întemeiat legalitatea Procesului-verbal de control din 5 decembrie 2011, în ceea ce priveşte aspectele criticate de către recurentă, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la situaţia de fapt conturată în speţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1236 din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI