Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4207/2014 AI generated

Status of a trading platform as a regulated market under MiFID and the competence to impose mandatory tender offer documentation

Case Number Decizia nr. 4207/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Securities Commission (CNVM), quashed the first-instance decision, and remanded the case to the Court of Appeal for re-examination. The dispute involved three companies challenging the CNVM's order requiring them to submit documentation for a mandatory public takeover offer, arguing that the relevant securities market was unregulated under EU Directive 2004/39/CE and thus outside the scope of the Capital Market Law, relying on CJEU Case C-248/11. The High Court found the lower court had misinterpreted the CJEU ruling by focusing solely on the lack of a formal authorization list status, whereas the decisive legal basis was the determination that the market functioned as an organized and supervised system under CNVM regulation, fulfilling the conditions for a regulated market under Article 4(1)(14) of Directive 2004/39/CE and Article 203 of the domestic Capital Market Law, thereby validating the CNVM's competence to issue the contested order.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 164 C. proc. civ, art. 203 din Legea nr. 297/2004, art. 125 din Legea nr. 297/2004, art. 312 C. proc. civ; Status of a trading platform as a regulated market under MiFID and the competence to impose mandatory tender offer documentation: The dispute involved three companies challenging the CNVM's order requiring them to submit documentation for a mandatory public takeover offer, arguing that the relevant securities market was unregulated under EU Directive 2004/39/CE and thus outside the scope of the Capital Market Law, relying on CJEU Case C-248/11. The High Court found the lower court had misinterpreted the CJEU ruling by focusing solely on the lack of a formal authorization list status, whereas the decisive legal basis was the determination that the market functioned as an organized and supervised system under CNVM regulation, fulfilling the conditions for a regulated market under Article 4(1)(14) of Directive 2004/39/CE and Article 203 of the domestic Capital Market Law, thereby validating the CNVM's competence to issue the contested order.

Keywords

AI generated
issue of securities capital market relevant market directive regulation of digital markets examination regulations

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
11 din 24 ianuarie 2012 a fost întemeiată în drept pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.
art. 164 C. proc. civ
x/2012, în temeiul art. 164 C. proc. civ.
art. 203 din Legea nr. 297/2004
SA, nu este o piaţă reglementată, nefiind autorizată şi declarată ca atare de autoritatea naţională competentă (C.N.V.M.), dispoziţiile art. 203 din Legea nr. 297/2004 pe care se întemeiază Ordonanţa C.N.V.M.
art. 125 din Legea nr. 297/2004
Aplicând prevederile art. 125 din Legea nr. 297/2004 şi ale art.
art. 312 C. proc. civ
Procedural basis for admitting the appeal, quashing the first-instance sentence, and remanding the case for re-judgment.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal, quashing the first-instance sentence, and remanding the case for re-judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prima instanţă

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC A. SRL Galaţi a chemat în judecată pe pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea în totalitate a Ordonanţei C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012;

- suspendarea executării Ordonanţei C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012, până la soluţionarea acţiunii în anulare.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că Ordonanţa C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 prevede că acţionarii SC B. SA, SC C. SA şi SC A. SRL Galaţi, împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat au obligaţia să depună la C.N.V.M., în cel mult 15 zile de la emiterea acestei ordonanţe, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC D. SA Târgovişte.

S-a precizat că piaţa E. este o piaţă nereglementată şi cu privire la aceasta nu este aplicabilă Legea nr. 297/2004, în acest sens s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Decizia C-248/11 din 22 martie 2012.

A arătat că ordonanţa contestată nu precizează temeiurile de drept care au condus la concluzia că acţionează în mod concertat cu anumite persoane fizice sau juridice, încălcându-se astfel prevederile art. 9 alin. (5) din Statutul C.N.V.M., motiv pentru care ordonanţa este lovită de nulitate absolută.

A motivat reclamanta că potrivit Statutului C.N.V.M., aceasta dispune, prin ordonanţă, efectuarea de investigaţii, din oficiu sau la sesizarea prin orice mijloace, privind o posibilă încălcarea a legii şi a reglementărilor în domeniul valorilor mobiliare, iar în speţă nu există niciun act administrativ prin care C.N.V.M. să dispună începerea investigaţiilor privind posibile încălcări ale legislaţiei pieţei de capital.

C.N.V.M. nu a respectat cerinţele imperative ale art. 7 din Statutul C.N.V.M., care prevedeau obligativitatea publicării ordonanţei în Buletinul C.N.V.M. Au fost încălcate astfel principiile constituţionale privind transparenţa administraţiei publice şi dreptul la apărare.

C.N.V.M. trebuia să întocmească un raport în urma operaţiunii de investigare a unor eventuale încălcări ale legislaţiei pieţei de capital, raport care lipseşte în cauză.

Cererea de suspendare a executării integrale a Ordonanţei C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 a fost întemeiată în drept pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cazul bine justificat, s-a arătat că se referă la existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată.

Există o îndoială asupra legalităţii actului administrativ contestat, având în vedere hotărârea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi prevederile legii pieţei de capital. Executarea ordonanţei este de natură să producă un prejudiciu material şi previzibil.

La data de 27 aprilie 2012 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, acţiunea promovată de reclamanta SC C. SA Galaţi, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., având ca obiect anularea în totalitate a Ordonanţei C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 şi suspendarea executării acesteia până la soluţionarea acţiunii în anulare.

În susţinerea acestei acţiuni au fost invocate aceleaşi motive de fapt şi de drept ca cele prezentate de reclamanta SC A. SRL Galaţi, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2012.

Prin Încheierea din data de 13 septembrie 2012, Curtea a admis excepţia de conexitate invocată de pârâta C.N.V.M. şi a dispus conexarea Dosarului nr. y/2012 la Dosarul nr. x/2012, în temeiul art. 164 C. proc. civ.

La data de 9 iulie 2012, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea promovată de reclamanta SC B. SA Galaţi, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., având ca obiect anularea în totalitate a Ordonanţei C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 şi suspendarea executării acesteia până la soluţionarea acţiunii în anulare.

Motivele de fapt şi de drept invocate de reclamanta SC B. SA Galaţi sunt aceleaşi cu cele prezentate de reclamantele SC A. SRL Galaţi şi SC C. SA Galaţi.

Prin Încheierea din data de 11 octombrie 2012, Curtea a dispus admiterea excepţiei de conexitate invocată de pârâta C.N.V.M. şi conexarea Dosarului nr. z/2012 la Dosarul nr. x/2012, în temeiul art. 164 C. proc. civ.

1.2. Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 12 iunie 2012, pârâta C.N.V.M. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că reclamanta nu a probat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative supuse judecăţii şi că ordonanţa contestată a fost emisă de C.N.V.M. în concordanţă cu dispoziţiile legale speciale în vigoare şi în baza prerogativelor cu care această autoritate a fost învestită prin lege.

1.3. Sentinţa şi considerente primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 589 din 7 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunile conexe formulate de SC A. SRL, SC C. SA şi SC B. SA Galaţi, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M. şi a dispus anularea Ordonanţei C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012. Totodată, a respins capătul de cerere din acţiunile conexate privitor la suspendarea executării Ordonanţei C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinută că piaţa E. nu este piaţă reglementată, în înţelesul Directivei 2004/39, întrucât nu există o decizie de autorizare a acesteia ca piaţă reglementată.

De asemenea, s-a apreciat că în condiţiile în care piaţa E., pe care sunt tranzacţionate acţiunile SC D. SA Târgovişte prin intermediul suportului electronic pus la dispoziţie de F. SA, nu este o piaţă reglementată, nefiind autorizată şi declarată ca atare de autoritatea naţională competentă (C.N.V.M.), dispoziţiile art. 203 din Legea nr. 297/2004 pe care se întemeiază Ordonanţa C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 nu sunt aplicabile societăţii D. SA Târgovişte.

Prima instanţă a considerat că potrivit hotărârii pronunţate în cauza C-248/11 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, art. 4 alin. (1) pct. 14, acesta trebuie interpretat în sensul că o piaţă de instrumente financiare care nu îndeplineşte cerinţele financiare prevăzute de Titlul III din această directivă nu intră în noţiunea de "piaţă reglementată", astfel cum este definită de dispoziţia menţionată, chiar dacă operatorul său a fuzionat cu operatorul unei astfel de pieţe reglementate.

Considerentele cu caracter decisiv ale hotărârii Curţii sunt cele înscrise la pct. 43 - 45, în care se reţine că pentru a fi calificată drept "piaţă reglementată" în sensul art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39, o piaţă de instrumente financiare trebuie să fie autorizată ca piaţă reglementată. Funcţionarea acestei pieţe în conformitate cu cerinţele prevăzute de Titlul III din această directivă constituie o condiţie esenţială pentru obţinerea şi păstrarea acestei autorizaţii.

Faptul că operatorul unei pieţe a fuzionat cu cel al unei pieţe reglementate nu este relevant pentru a stabili dacă această primă piaţă este o piaţă reglementată în sensul art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39, iar acţiunile sunt tranzacţionate pe piaţa E. prin intermediul suportului electronic pus la dispoziţie de F. SA nu poate fi suficient pentru a califica din punct de vedere juridic această piaţă ca "piaţă reglementată", în lipsa condiţiilor anterior enumerate.

Aplicând prevederile art. 125 din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39, conform interpretării Curţii de Justiţie, interpretare cu caracter general obligatoriu, în cauza dedusă judecăţii, se constată că piaţa E. nu este o "piaţă reglementată", în sensul Legii nr. 297/2004 şi Directivei 2004/39/CE, în lipsa unei decizii de autorizare a acesteia ca piaţă reglementată, decizie emisă de C.N.V.M., autoritatea care are competenţa exclusivă în a decide acordarea statutului de piaţă reglementată unui sistem de tranzacţionare.

2. Instanţa de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.N.V.M.

2.1. Motivele de recurs

În motivele de recurs s-a arătat că instanţa de fond a calificat greşit piaţa E. ca fiind o piaţă nereglementată, că s-a interpretat eronat dispozitivul Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că instanţa europeană nu s-a pronunţat cu privire la calificarea pieţei E. şi nu s-a hotărât că această piaţă îndeplineşte sau nu condiţiile din Titlul III MIFID.

A precizat recurenta că în acord cu prevederile O.U.G. nr. 24/2002 modificată şi completată, în privinţa pieţei de capital, C.N.V.M. are competenţa de a adopta măsuri pentru a promova încrederea investitorilor în instrumentele financiare şi pentru a-i proteja împotriva practicilor abuzive.

Reclamanta a explicat că piaţa E. este organizată şi supravegheată de C.N.V.M. începând din anul 1996, pentru tranzacţii cu valori mobiliare.

În motivele de recurs s-a precizat că potrivit legislaţiei naţionale şi comunitare, piaţa E. este o piaţă reglementată care funcţionează ca un sistem cu reguli, exploatat şi gestionat de un operator autorizat.

2.2. Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinare, reclamantele au solicitat respingerea recursului declarat de C.N.V.M., cu motivarea că potrivit cauzei C-248/11 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, piaţa E. nu este o piaţă reglementată şi ca urmare, nu poate emite ordonanţe şi să aplice sancţiuni.

2.3. Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prin Ordonanţa nr. 11/2012 a C.N.V.M., s-a dispus ca reclamantele să depună documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC D. SA Târgovişte.

Reclamantele au considerat că piaţa E., prin intermediul căreia s-a efectuat tranzacţia, este o piaţă nereglementată, aspect însuşit şi de instanţa de fond care a anulat această ordonanţă.

Motivul decisiv al adoptării soluţiei primei instanţe a fost dispozitivul Hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-248/11, respectiv pct. 1 al hotărârii, potrivit căruia art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European trebuie interpretat în sensul că o piaţă de instrumente financiare care nu îndeplineşte cerinţele prevăzute în Titlul III din Directivă nu intră în noţiunea de piaţă reglementată, chiar dacă operatorul său a fuzionat cu operatorul unei pieţe reglementate.

Însă, prima instanţă nu a observat că în aceeaşi hotărâre, la pct. 2 din dispozitiv, s-a arătat că înscrierea unei pieţe pe lista pieţelor reglementate prevăzute de art. 47 din Directiva 2004/39, modificată prin Directiva 2007/44, nu constituie o condiţie necesară pentru calificarea pieţei respective ca piaţă reglementată în sensul acestei directive.

Din considerentele deciziei, care explică dispozitivul şi ca urmare au aceeaşi forţă obligatorie, rezultă că faptul de a figura pe lista pieţelor reglementate nu este un element constitutiv al calificării unei pieţe de instrumente financiare ca piaţă reglementată în sensul Directivei 2004/39 şi că simplul fapt de a nu figura pe această listă nu poate fi suficient pentru a exclude că piaţa în cauză (E.) este o piaţă reglementată (pct. 54 din hotărâre).

Într-adevăr, piaţa E. nu este inclusă pe lista prevăzută de art. 47 din Direcţia 2004/39, însă instanţa de fond trebuia să verifice prin prisma prevederilor art. 4 pct. 14 din Directivă, dacă piaţa E. îndeplineşte condiţiile pentru a tranzacţiona valori mobiliare, respectiv dacă funcţionează ca o piaţă organizată, sub supravegherea autorităţii competente.

În speţă, aceste condiţii sunt îndeplinite după cum s-a arătat şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi, respectiv Deciziile nr. 2023/2014, nr. 5331/2013 şi nr. 5705/2013.

Astfel, Înalta Curte a reţinut că de la înfiinţarea pieţei E., în anul 1996, prin Decizia nr. 1092 din 27 august 1996, şi până în prezent, pe baza reglementărilor emise de C.N.V.M., această piaţă a funcţionat în mod regulat ca o piaţă organizată şi reglementată de C.N.V.M., aplicându-i-se dispoziţiile Legii nr. 297/2004, de unde se degajă, neunivoc, concluzia că autoritatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital a aplicat pentru E. reguli similare unei pieţe reglementate. Cu alte cuvinte, C.N.V.M. a asigurat prin reglementările sale acelaşi nivel de protecţie al acţionarilor minoritari din societăţile tranzacţionate pe E. cu cel acordat acţionarilor minoritari din societăţile tranzacţionate în cadrul F. SA.

Aşadar, prevederile art. 203 din Legea nr. 297/2004, privind piaţa de capital, care constituie baza legală a ordonanţei contestate în prezenta cauză, reprezintă o protecţie legislativă a acţionarilor minoritari în societăţile comerciale tranzacţionate pe F., nivel egal acordat de C.N.V.M. şi celor de pe piaţa E., ce nu a fost niciodată disputat.

Faţă de cele menţionate în precedent, sentinţa primei instanţe este greşită.

Ca urmare, se va casa sentinţa, cu trimitere pentru rejudecare, pentru a se analiza pe fond cererea reclamantelor, întrucât prima instanţă a soluţionat cauza considerând că pârâta nu avea calitatea de a emite ordonanţa a cărei anulare s-a solicitat.

În concluzie, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de pârâta C.N.V.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C.N.V.M. împotriva Sentinţei civile nr. 589 din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI