Customs refund dispute: Material jurisdiction based on fiscal act value under Art. 10(1) of Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL Albota a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea Deciziei din 29 martie 2012 prin care s-a refuzat aplicarea dispoziţiilor obligatorii ale Regulamentului CE nr. 1306 din 12 decembrie 2011, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor deja achitate, respectiv a sumei de 32.553 RON, cu titlu de datorie vamală, exonerarea de plata majorărilor şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 24.186 RON şi plata cheltuielilor de judecată.

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 17/F-cont din 16 ianuarie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că excepţia necompetenţei materiale este nejustificată având în vedere că obiectul cererii cu care reclamanta a învestit instanţa de fond îl reprezintă, conform precizării reclamantei, refuzul nejustificat al organului administrativ vamal central de a răspunde solicitării de a se conforma în sensul aplicării dispoziţiilor obligatorii ale Regulamentului CE nr. 1306/2011, astfel că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, s-a constatat că înscrisul cu din 29 martie 2012 emanat de la Autoritatea Naţională a Vămilor reprezintă răspunsul autorităţii ierarhic superioare la contestaţia din 26 martie 2012 formulată vis-a-vis de răspunsul din 20 martie 2012, dat de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, prin care s-a soluţionat cererea reclamantei din 5 martie 2012.

Pe fondul cauzei s-a reţinut că obiectul principal al cererii deduse judecăţii îl reprezintă refuzul pârâtelor de a aplica dispoziţiile Regulamentului CE nr. 1306 din 12 decembrie 2011, materializat prin adresa din 29 martie 2012, pe care reclamanta a asimilat-o unei decizii - act administrativ în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004 şi, în subsidiar, restituirea sumelor deja achitate, respectiv 32.553 RON, precum şi neplata penalităţilor de întârziere în cuantum de 24.186 RON.

S-a mai reţinut că înscrisul - conţinând răspunsul emis de Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti nu constituie un refuz în sensul definit prin textul despre care s-a făcut vorbire anterior.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs SC A. SRL, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Se constată că prin acţiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu o cerere de anulare a unui act administrativ-fiscal prin care i s-a răspuns reclamantei că este îndreptăţită să primească numai suma de 8.695 RON, refuzându-se restituirea diferenţei de 32.79 RON.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 500.000 RON, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Din interpretarea dispoziţiilor citate, rezultă că, în privinţa competenţei materiale, legea stabileşte două tipuri de competenţă, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.

Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competenţa materială se stabileşte în raport cu rangul local sau central al autorităţii emitente, potrivit prevederilor art. 2 şi 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluţionat de instanţa de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii locale şi respectiv, instanţei de contencios administrativ a curţii de apel, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii centrale, cu competenţă naţională.

Dar, dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ-fiscal, competenţa materială va aparţine instanţei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului sau a curţii de apel, după cum actul contestat priveşte o valoare mai mică sau egală cu 500.000 RON ori o valoare mai mare decât această sumă.

În concluzie, în cazul actelor administrative fiscale, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în mod exclusiv pe baza criteriului valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă.

În cauză, după cum s-a reţinut, actele administrativ-fiscale sunt contestate se referă la o sumă sub pragul de 500.000 RON, reprezentând contribuţii şi majorări de întârziere.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că litigiul priveşte acte administrativ-fiscale referitoare la o sumă mai mică de 500.000 RON, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, iar nu curţii de apel, astfel că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică.

Soluţia adoptată în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 17/F-cont din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.

Procesat de GGC - MI