Jurisdictional conflict over EU fund financial correction claims: classification as tax assessment determines competent court based on claim amount

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 2 octombrie 2012, reclamantul Judeţul Botoşani prin Preşedinte în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, a solicitat: anularea Deciziei nr. D1 din 26 martie 2012 a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 56.903,27 RON, la plata dobânzii aferente şi a cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 684 din 27 februarie 2013 Tribunalul Botoşani a admis excepţia lipsei de competenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Judeţul Botoşani prin Preşedinte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 145 din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea având ca obiect "contestaţie act fiscal" formulată de reclamantul Judeţul Botoşani - prin Preşedinte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare şi a anulat Decizia nr. D1/2012 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, obligând pârâtul să restituie reclamantului suma de 56.903, 27 RON şi dobânda aferentă acesteia calculată de la data reţinerii sumei şi până la restituirea integrală.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a de fond a reţinut în esenţă că deşi pârâtul s-a apărat invocând că dispoziţiile O.U.G. 66/2011 care preiau dispoziţiile O.G. 79/2003, constatând că, faţă de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, principiul neretroactivităţii este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia, singurele excepţii îngăduite de norma constituţională vizând legea penală sau contravenţională, excepţii ce nu sunt date în cauză.

S-a constatat că în cauză controlul efectuat încalcă principiul neretroactivităţii legii. În acest sens amintim şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2012 în care se subliniază că un act normativ nu poate avea efecte retroactive, respectiv să se aplice şi contractelor legal încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestuia deoarece se încalcă principiul libertăţii contractuale.

Cu privire la afirmaţia potrivit căreia nemotivarea cerinţei de la Cap. V.4.5. în nota justificativă şi prin obligaţia impusă operatorilor economici de a prezenta cel puţin 3 contracte reprezentative de lucrări de construcţii social-administrative executate în ultimii 5 ani, s-a constatat că cerinţa este una restrictivă şi nejustificată, atât în privinţa numărului, cât şi a naturii lucrărilor reprezentative.

Referitor la declararea ofertei înaintată de SC A. SRL ca fiind conformă s-a constatat că respectarea de către autoritate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din H.G. 925/2006, art. 72 alin. (2), art. 79 din H.G. 925/2006.

Cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal, s-a constatat că nu s-au formulat cerinţe de calificare şi selecţie diferite de la un ofertant sau altul şi nu s-au solicitat documente, clarificări şi completări diferenţiate de la un ofertant sau altul. Aceeaşi formulare a fost folosită pentru toţi ofertanţii astfel că nu se poate afirma că a determinat apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant. Singurele diferenţieri au fost denumirea operatorului economic, numele şi prenumele personalului de specialitate.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecăţii a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material.

Conform celor expuse anterior, litigiul are ca obiect anularea Deciziei nr. D1 din 26 martie 2012 prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva Notei de constatare şi de stabilire corecţiilor financiare nr. N1 din 10 ianuarie 2012, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 56.903,27 RON, la plata dobânzii aferente.

Temeiul legal al controlului efectuat îl constituie O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Este adevărat că potrivit disp. art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013: "Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel", însă acest text de lege se aplică acţiunilor înregistrate după data de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013, acţiunea de faţă fiind introdusă la data de 2 octombrie 2013.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.

De altfel, din întregul corpus al legii, rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.

Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.

În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I, din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte reţine că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte o creanţă bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 de RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.

Soluţia adoptată în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva Sentinţei nr. 145 din 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.

Procesat de GGC - MI